Ion Coja
ioncoja.rox
.
78.96.82.26 În răspuns la PUIU NADLER.
Dacă o mișcare politică precum legionarii a fost profund sau funciar antisemită, înseamnă că ne va fi ușor să alcătuim o antologie de texte / fraze antisemite, funciar antisemite. Cu ani în urmă am invitat-o pe Lya Benjamin să alcătuiască un asemenea florilegiu și n-a reușit decât să-mi dea răspunsul cu care m-a pus la colț: „dar cine nu știe cât au fost legionarii de antisemiți?!”
Domnul Puiu ne-a dat un citat anti-semit din Cărticică. Unii colegi au considerat că citatul nu este chiar funciarmente antisemit. Sunt convins că dl Puiu ne va oferi în continuare alte citate privind antisemitismul legionar. Un singur citat nu se pune, oricât ar fi de inechivoc, ceea ce nu este cazul. Așadar, ca să fie convingător, domnul Puiu are nevoie de mai multe citate, eventual din Pentru Legionari. Vorba din bătrâni: testis unus, testis nullus!
Iertat să fiu dacă o iau puțin înaintea dlui Kasper.
Legiunea nu putea să fie o societate de binefacere pentru evrei. Dar, ce rost mai are să căutăm printre hârtii îngălbenite de vreme, atunci când:
*** Nici înaintea, nici în timpul guvernării legionare, legionarii n-au omorât niciun evreu; evreii n-au suferit nici măcar un Kristallnacht ***
Nu vi se pare destul?
Iar Radu Gyr nu a ”depășit” ideologia mișcării politice din care făcea parte; pentru a înființa un teatru era nevoie, pe lângă bani, de acceptul guvernului, care în acel moment era cel național-legionar. Acest accept s-a produs! Așa antisemitism să fie la toți!
A discuta despre anstisemitism in Romania e o dovda de lipsa de respect fata de Romani si Romania iar aceasta lipsa de respect e construita cu migala in timp inversind roluri. Nu stiu cum s-ar putea discuta despre antisemitism atita vreme citi toti sint cetateni romani. Am putea discuta despre antisemitism daca khazarii si evreii sint la originea MRSO (din cite stiu finantata cu bani americani – a se vedea traseul lui Lev Davidovici Troțki) si care nu a fost decit o tentativa de a prelua imensul spatiu rusesc si apoi de acolo sa-si porneasc constructia imperiului. Adica a impune, impotriva vointei altora propria doctrina nici nu mai conteaza ce esti, cum te numesti. Tw amesteca tavalugul egalizarii . Fiind impotriva bolsevismului evreiesco-khazar devii automat antisemit. Pai ce era kominternul altceva decit o structura mafiota criminala? Eu cred ca prietenii evrei au probleme cu pozitionarea fata de fenomen si cam incearca sa spele putina englezeste. Avem exerienta anilor 1946-1965. N-ar fi mai corect sa vorbim sa antiromanism? Si daca am aduce discutia in zilele noastre ce ar fi Saul Bruckner decit un antiroman? Putem da, la schiimbs, vreun exemplu de antievreism al unui roman in Israel de exemplu? Prietenii evrei vorbesc de o perioada a razboiului iar eu va spun de una de PACE! Nu am prins perioada razboiului, spre norocul meu. Bunicul mi-a murit pe frontul de est, fie-i amintirea luminoasa, dar am prins 1989 si am vazut ce s-a intimplat. Chiar sinteti pregatiti de o asemenea discutie avind sufletul curat? Eu , da!
Dragă domnule Coja,
Primesc cu deosebită plăcere provocarea dumnevoastră la acest duel ideologic.
În altă ordine de idei dar în același context, sunt deosebit de fericit că nu ați greșit ortografia vestitului dicton latin:testis unus, testis nullus!
Cea mai mică greșeală a dumnevoastră în ortografierea acest dicton mi-ar fi creat foarte multe complexe de inferioritate !!!
Eu cred că nu trebuie să ne limităm doar la texte. La urma urmei, „faptele vorbeşte” mai convingător ca o mie de texte.
Dacă ne gândim că în timpul Guvernului naţional-liberal a fost semnat de Radu Gyr, directorul teatrelor din România, ordinul de înfiinţare al teatrului evreiesc „Baraşeum”, cred că nici nu mai are rost ca să căutăm texte antisemite în textele legionare, chiar dacă ele ar putea exista. La un milion de legionari, se poate să fi fost câţiva şi din ăştia. Dar când un guvern care are pe mână toată puterea şi poate deci să pună în practică legal tot ce i-ar sta la inimă şi el, guvernul, în loc să se răzbune pentru teribilele crime făcute asupra legionarilor de camarila evreiască din jurul lui Carol al II-lea, se apucă să le facă teatru! Cumplită răzbunare şi exemplar antisemitism!
Domnule Kasper, dacă veți reciti textul domnului Coja veți vedea că dumnealui îmi cere, în mod clar și precis, exemple de texte antisemite în scrierile lui Corneliu Codreanu. Exact acest lucru mă pregătesc să-l fac.
Faptele lui Radu Gyr, așa cum au fost exact menționate de dumneavoastră, dovedesc că acesta a acționat ca mare om de cultură care a reușit să depășească ideologia mișcării politice din care făcea parte.
Fără a avea niciun fel de intenție de a-l imita pe domnul Coja, mai puteți da și alte exemple asemănătoare din mișcarea legionară ?
Cu o floare nu se face primăvara !
Pe loc, până vă dau un răspuns mai cuprinzător: primele legi anti-semite din România le-a dat guvernul Goga, cu acordul regelui Carol, deci și al Duduii! Venind la putere, legionarii au abrogat o parte din aceste legi antisemite! Da! Da! Da!
S-a ținut în vremea aceea un congres mondial antisemit, la care au participat toți cei care se considerau anti-semiți! Micarea Legionară au stat acasă. S-au dus numai cuziștii, componentă minusculă a mișcării naționaliste din România. A se vedea și discuția dintre Căpitan și rabinul Șafran (nu Alexandru), relatată de rabin! Știu, domnule Puiu, că nu vă plac rabinii! Dar unii sunt evrei de treabă! Dacă e nevoie, mai pot plusa potul de pe masă! Aștept să văd cu ce va veni dl Puiu! Pun pariu că nu va găsi mare lucru! Cine se prinde?!
Dragă domnule Coja, deși dumnevoastră sunteți acela care m-a provocat la duel, tot dumnevoastră sunteți primul care trage.
Nu-i nimic, mai trăiesc încă, iată glonțul meu extras din cartea „Pentru Legionari”, așa cum m-ați sfătuit:
„Este necesar de subliniat atitudinea presei jidanesti in acele momente de mare
primejdie pentru neamul romanesc. Ori de cate ori nația romaneasca a fost
amenințata in existența ei, aceasta presa a susținut tezele care conveneau mai bine
dusmanilor nostri .Am vazut in coloanele acestor ziare, intr-un ceas de grea cumpana romaneasca, toata ura si vicleana uneltire a unei nații vrajmase, asezata si tolerata aici din mila si numai din mila Romanilor.
INTR-UN AN DE ZILE AM ÎNVATAT ATATA ANTISEMITISM CA SA-MI AJUNGA PE TREI VIEȚI DE OM.”
Am încheiat citatul, nu fără a sublinia sinceritate autorului așa cum este reflectată în ultima frază ! ( Dacă doriți, mai am exemple )
Să ne ocupăm acum și de textul dumnevoastră.
” Venind la putere, legionarii au abrogat o parte din aceste legi antisemite! ”
Eu aș finaliza altfel acest paragraf: venind la putere, legionarii au abrogat o parte din aceste legi antisemite și au promulgat altele și mai „progresiste” ca de exemplu: Legea cu privire la înființarea și funcționarea comisiilor de romanizare.
” Știu, domnule Puiu, că nu vă plac rabinii! ”
Greșiți, dle Coja ! Pentru a va dovedii cat de mult greșiți, doresc să transmit tuturor rabinilor, prin intermediul dumnevoastră, un salut fierbinte, foarte fierbinte ( cam de la 100 de grade Celsius în sus ).
” Dar unii sunt evrei de treabă! „.
Aveți dreptate. Din statistica pe care o dețin
eu, 50% din rabini sunt excroci, 50% sunt hoți și restul sunt de treabă !
Voi încheia cu un sfat: nu mai puneți pariuri că vă veți pierde și pantalonii și e cam frig afară!
Greșiți! Ne-ar terbui o definiție a anti-semitismului ca punct de plecaare. Dacă antisemitismul este în legătură cu comportamentul inacceptabil al unor evrei mizerabili, chiar dacă îi spunem antisemitism, nu este antisemitism! Ci este respingere logică și morală a unor rebuturi umane! Exclamația Căpitanului, cum că a devenit anti-semit pentru trei vieți, este o figură de stil! Avem nevoie de afirmații doctrinare!
Cât privește comisiile de romanizare, citiți ce spune Fildrman despre efectul acestor comisii! Erau făcute de ochii UE de atunci!
Dar textele Vechiului Testament, ale Talmudului si ale lui Sulchan Aruch, de ce nu le puneti fata in fata cu textele legionare, domnule judecator Puiu Nadler ?
Sa vedem si noi care sunt mai exclusiviste, domnule Nadler . Si mai suprematiste ?
E singura modalitate in care puteti judeca CINSTIT carticica legionarilor !
Sa vedem si noi care sunt concluziile logice ale acestei comparatii !
Am răspuns la această chestiune dar se pare că nu a ajuns la destinație.
Înainte de a posta din nou răspunsul meu aș dori să vă pun o întrebare simplă:
Dacă dumneavoastră ar trebui să comparați între sifilis și blenoragie care ar fi concluziile acestei comparații ? Iată textul meu: „Si sa nu-mi ziceti ca spiritul iudaismului nu este oglindit in Vechiul Testament, in Talmud si in Sulchan Aruch – scrieri care suna foarte altfel decat Codreanu si biata lui carticica – comparativ vorbind ! ”
Toate „capodoperele” enumerate de dumneavoastră mai sus la care se adaugă cu succes și cele ale lui Codreanu, îmi produc aceeași reacție: revoltă și dezgust.
Acestea nu sunt decât exemple de fanatism cît se poate de periculos care-a produs și din păcate va produce victime dacă nu vor fi luate măsurile corespunzătoare . Nu uitați nicio clipă că din cauza acestor „capodopere” un prim-ministru israelian a plătit cu viața, la fel ca și doi prim miniștrii români care au demonstrat „valabilitatea” teoriilor lui Codreanu.
Îmi face deosebit de multă plăcere să constat că în Israel atât cât și ïn România, popoarele respective se îndepărtează din ce în ce mai mult de această plagă.