Mă așteptam ca după 1990 mulți români să înțeleagă ce înseamnă să fii independent financiar, ba mai mult, creditor, și nu debitor
No issue detected
surena1 hour ago
icannen@yahoo.com86.122.240.74
Două emisiuni erau interesante pe vremea tov. Ceaușescu:
teleenciclopedia și din lumea capitalului (unde aflai toate problemele oamenilor simpli din societatea capitalista), apoi mai erau și filmele (puține e drept). Nu l-am atacat pe Dobrescu, vi s-a părut, l-am citat, tot ce am spus este prezentarea dumnealui. Cu privire la Tismaneanu, așa cum am menționat, nu mi-a făcut nicio plăcere, dar indic sursa fără să – mi arog meritul altuia. Vă asigur că în perioada despre care vorbeam casele de chirpici din România nu aveau condițiile de astăzi din Scandinavia, realitatea este că așa cum Augustus a găsit Roma de cărămida și a lăsat-o de marmură, tot așa au procedat și comuniștii au găsit țară agricolă cu o populație majoritar săracă și locuind la țară și au lăsat-o cu ceva industrie, agricultură, știință, cultură, tehnică și construcții care și astăzi îi lasă mască pe străini. Este meritul întregului popor, dar au și comuniștii partea lor de merit.
Exagerați cu construcțiile cu mitraliera și nu e bine, nu știu ce vârstă aveți, dar nu cred că v-a pus cineva pistolul la tâmplă și va obligat să munciți, nu ați fost deținut politic să lucrați în perioada șederii camarazilor sovietici în România, nu ați fost nici fiu, nepot de dizidenți politici ori dușmani ai poporului să vi se ofere locuri de muncă, în prima fază doar pe șantierele patriei. În prima fază a RP Române s-au naționalizat și colectivitate, asta este o realitate, dar dacă dvs. îmi spuneți că în vremea tov. C. s-au furat caii și vitele țăranilor cred că nu ați locuit în România. Vă mai spun un secret în satele lui mama mare și tata mare din partea ambilor părinți nu a fost colectiv. Multe sate de munte cu oameni îndărătnici și moșneni adevărați au fost lăsați în plata Domnului, s-a găsit altă formulă, nu spun că era corectă. Este foarte ușor să ștergem cu buretele lucrurile bune, câte au fost ele, perioada cu adevărat de renaștere economică și culturală (pe care nu am prins-o integral iar ce am prins nu prea îmi amintesc) care a format și marcat cel puțin o generație, generație din care făcea parte și comunistul prof. Coja în care se punea accent pe meritocratie (a se vedea și Mioara Roman și mulți alții), recunoașterea problemelor societății și găsirea de soluții. A fost o perioadă în care Ceaușescu a făcut mai mult decât perestoika lui „Gorbi”. De ce s-au schimbat lucrurile? Au apărut crizele petrolului, refuzul sovieticilor la propunerile românești privind importul de petrol românesc, creșterea dobânzii (vedem azi cum Robor provoacă o catastrofă dacă creste de la 1 și ceva la 2,dar gândiți-vă când au crescut dobânzile de referință cu 5%,in valută, în dolari și gândiți-vă ce însemna dolarul atunci). Programul de industrializare și construcțiile nu puteau fi oprite, finanțările erau blocate, spectrul incapacității de plată plana, URSS ne discredita și în CAER și în afara lui, președinții americani inteligenți au lăsat locul lui Reagan, anticomunist convins și adept al politicii de forță și al izolării comunismului dpdv economic. România a devenit izolată nu numai că era comunistă, dar capitalismul lui Teacher și Reagan era neoliberal și în conflict deschis cu keynesianismul importat și adaptat de Nea Nicu, creșterea economică de tip Swan. Vedem azi că modelul economic capitalist are probleme în SUA și în U. E iar în Suedia Volvo și Saab sunt doar amintiri. În Suedia nu era problemă, dar în România lui Nea Nicu cu o creștere demografică începea să devină o problemă.
În concluzie tot ce ați spus e „subțire”, ați ignorat realitățile economice, sociale, politice de natură internă și externă și vă lăsați pradă sentimentelor și nu rațiunii. Regimul comunist a fost odios, la fel cum este și cel de astăzi. Dacă comuniștii aveau o scuză, cei de azi nu au nicio scuză.
Dezvăluiri: cum negocia Ceaușescu cu bancherii mondiali
https://www.youtube.com/watch?v=y_fZMhDQrAg
Ceausescu dezvaluie planul occidentalilor de a distruge Romania
https://www.youtube.com/watch?v=Nn6T0Dm6iT0&t=188s
Scrisoarea lui Nicolae Ceausescu privind Afganistanul si acordul de pace de la Geneva sau de ce nu este nici azi pace in Afganistan. Putem sa inlocuim pe Gorbaciov si URSS cu SUA si presedintii americani, de ieri sau de azi, si Afganistanul cu Libia,Irak sau Siria.
Scrisoarea in esenta , poate mai putin limbajul tovarasesc, este valabila si azi si este o dovada clara de cunoastere profunda a cauzelor care pot determina colapsul nu numai unei tari (victima),dar si a unui imperiu.
„Dragă tovarăşe Mihail Gorbaciov,
În legătură cu scrisoarea dumneavoastră referitoare la soluţionarea problemei afgane, doresc să vă prezint considerentele Partidului Comunist Român.
Partidul Comunist Român a considerat de la început ca fiind o greşeală însăşi intrarea trupelor sovietice în Afganistan şi s-a pronunţat ferm pentru retragerea lor din această ţară. Totodată, ne-am pronunţat împotriva oricărui amestec al altor forţe în treburile interne ale Afganistanului, pentru respectarea independenţei şi suveranităţii acestei ţări. Această poziţie a României, a Partidului Comunist Român este bine cunoscută. De aceea, România a salutat trecerea la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.
În acelaşi timp, doresc să menţionez că acordurile de la Geneva pun o serie de probleme deosebit de grele pentru Afganistan, care nu au existat în trecut. Aceste acorduri nu garantează păstrarea regimului democratic din Afganistan şi eliminarea amestecului străin în treburile sale interne. Noi am fi salutat o soluţie rezultată din discuţii şi tratative dintre Uniunea Sovietică şi Afganistan care să ducă la întărirea poziţiilor forţelor progresiste din această ţară şi ar fi dat o garanţie mai bună pentru dezvoltarea democratică independentă şi nu ar fi permis continuarea amestecului străin în treburile interne ale Afganistanului. Asocierea altor state şi în primul rând a Statelor Unite ale Americii la acest acord a întărit de fapt poziţia forţelor potrivnice guvernului afgan. Prin acordul de garanţie şi declaraţia separată a SUA, acestea au căpătat dreptul să sprijine, direct sau indirect, militar şi material, forţele contrarevoluţionare, ceea ce însemnează o legalizare sau o oficializare a amestecului SUA în treburile interne din Afganistan. Ca urmare, forţele politice progresiste din Afganistan trebuie să facă faţă nu numai acţiunilor forţelor contrarevoluţionare interne, ci şi amestecului în treburile interne şi susţinerii cu armament şi mijloace materiale şi financiare a acestor forţe de Statele Unite ale Americii şi alte ţări din zonă.
Iată de ce România, Partidul Comunist Român nu consideră că semnarea acordurilor de la Geneva înseamnă un mare succes.
După părerea noastră, soluţionarea politică a problemei din Afganistan impune încetarea oricăror intervenţii şi a oricărui sprijin din afară pentru forţele de opoziţie, respectarea neabătută a independenţei şi suveranităţii acestei ţări, asigurarea drepturilor poporului afgan de a-şi rezolva singur problemele şi de a-şi alege calea dezvoltării sale, în funcţie de condiţiile social-economice din ţară. Consecventă poziţiei sale, România a acordat şi va acorda în continuare sprijin popoarelor care luptă pentru progres economic şi social, pentru a-şi asigura construcţia societăţii pe care o doresc. Pornind de la necesitatea dezvoltării democratice a Afganistanului şi creării condiţiilor pentru trecerea la socialism, Partidul Comunist Român, Republica Socialistă România au acţionat continuu pentru dezvoltarea colaborării şi întărirea solidarităţii cu această ţară. Pe baza acordurilor şi înţelegerilor convenite s-au stabilit principalele direcţii şi modalităţi privind lărgirea colaborării economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale dintre România şi Afganistan. Prin contactele directe pe linie de partid şi de stat acţionăm pentru intensificarea relaţiilor dintre cele două ţări în toate domeniile. În legătură cu situaţia actuală din Afganistan, şi eu consider că ar fi util şi necesar un schimb de opinii, pe această temă, cu ocazia Consfătuirii Comitetului Politic Consultativ de la Varşovia.
Cu salutări comuniste,
Nicolae Ceauşescu”
Ce am postat aici nu este o dovada de nostalgie,de comunism. Am trait in comunism atata timp incat sa nu devina aplicabila axioma lui Krzysztof Kieslowski. Este o dovada de cum ar trebui sa se comporte un sef de stat, nu este o exprimare diplomatica, dimpotriva este directa a unui om simplu,dar care spune un adevar clar fiecare popor trebuie sa-si rezolve problemele singur si el trebuie sa-si decida calea,nu din afara. Decizia lui trebuie respectata si se pot gasi cai de colaborare,chiar daca regimurile sunt diferite.La urma urmei,tot ce conteaza este ca natiunile sa gaseasca punti de comunicare si nu obstacole. Pacea este de preferat razboiului este o axioma care vine din antichitate atat de plastic si sugestiv redata de Herodot: ” pe timp de pace fiii isi ingroapa tatii, iar in vreme de razboi, tatii – fiii.”
Ceausescu nu se putea schimba, a fost de mic comunist,a ramas comunist si a aparat pana in ultima clipa idealul comunismului. Care ideal? Acel ideal care a facut ca si azi o mare parte din intelectualitatea din Franta,Italia,Spania si chiar din SUA si Anglia sa fie comunista,chiar daca nu la nivel declarativ.
Comunismul nu este,asa cum credem, inventia lui Marx, a fost preluat, adaptat si ideologizat, el a existat inca din antichitate. Este suficient sa va uitati la crestinismul timpuriu ca sa vedeti ca material didactic a constituit pentru Marx. Pe teritoriul Romaniei de azi, primi comunisti au fost agatarsi…De ce comunismul are legatura cu evreii? Va trebui sa raspundem la aceasta intrebare serior si argumentat. Acum spun simplu: pentru ca ei l-au inventat si aplicat.
Corect comentariul !