Felicitări, domnule Coja, pentru reeditarea „Transilvaniei…”, lucrare nu numai valoroasă în sine ci necesară, poate mai necesară azi decât în momentul elaborării ei, a cărei primă ediţie o posed, am citit-o cu toată atenţia şi am apreciat-o, iar trecerea timpului nu numai că validează acele aprecieri ci le dă valenţe sporite.
Iar cele reliefate în capitolul reprodus azi ne transpun într-o ipostază a prezentului, pe cât de insolită pe atât de opusă adevărului istoric, într-o mistificare deci, cu posibile urmări catastrofice pentru identitatea noastra nationala.
Suntem antrenati intr-o bătălie care depăşeşte şi patima celor politice şi înverşunarea celor religioase.
Ţinta: negarea ascendenţei noastre latine.
O să vedem imediat care e scopul (unul enorm, cu o miză uriaşă, care vizează existenţa noastră ca neam). Dar mai întâi să vedem ce s-a inventat pentru atingerea lui.
Binomul „şi-şi” (noi ne tragem din daci şi din romani), ştiinţific, conform realităţii, a fost anulat şi înlocuit cu unul imposibil: „ori-ori”: Aşa s-a stabilit că noi ne tragem exclusiv din daci, cu romanii nu numai că nu avem nici o legătură, nu ne-au influenţat cu nimic, dar trebuie să-i urâm de moarte, să ne războim cu ei şi azi, după 2.000 de ani.
Că teza e absurdă o demonstrează nu numai toate dovezile istorice, arheologice, lingvistice, ci si atitudinea susţinătorilor ei. Aceştia, în lipsa absolută a argumentelor, nu conversează ci se agită, strigă, gata să sară la bătaie. Comentariile lor de pe internet pot folosi drept piese în studierea unei ramuri a medicinei. O mostră antologică a circulat în recenta campanie electorală şi aparţine unuia dintre candidaţii la preşedinţie.
Lingvistica are legi la fel de precise ca ale fizicii sau matematicii. După aceste legi, numele de „român” este exact ceea ce a devenit prin evoluţia fonetică termenul „romanus”. Dacomanii, eludând legile, pe care de altfel nu le cunosc, neagă acest adevăr limpede ca lumina zilei. Neavând cum explica de ce românii, care sunt daci curaţi, se numesc romani şi nu daci, nu au altceva de făcut decât să şteargă cu buretele toate evidenţele, inclusiv legile, şi să scrie ce îşi închipuie ei.
Dar de ce această bătălie furibundă care nu are alt obiectiv decât negarea romanităţii noastre şi, drept consecinţă, ştergerea numelui de român, inclusiv de România?
Pentru că român este numele unificator, singurul care ne cuprinde pe toţi cei de un sânge şi de o lege, pe cei din ţară ca şi pe cei din Timoc, din Maramureşul voievodal, din Bucovina de nord, din Basarabia, din Transnistria, din Munţii Pindului, mai nou de pe toate meridianele globului (inclusiv din cluburile din Dubai).
Să fim deci transilvăneni, moldoveni, olteni, dobrogeni, bănăţeni, regionalizaţi până la dispersare, numai români nu.
Exagerez eu?
Parcă nu aţi auzi întruna: să schimbăm Ziua Naţională (cea în care s-a înfăptuit Unirea tuturor românilor), să schimbăm Imnul (pentru că spune „Deşteaptă-te române” şi nu „Deşteaptă-te dace”), să schimbăm numele ţării, să nu mai fie România. Să schimbăm adică tot ce aminteşte de românism.
Deşi numele de „român” s-a perpetuat în limba vie de 2.000 de ani, asumat de românii înşişi, neimpus de nimeni, se găsesc vânduţi care, preluând de la mentorii lor de dincolo de Prut, spun (scriu) că acesta e o făcătură recentă, a fost inventat de paşoptişti.
De asta se duce lupta pe viaţă şi pe moarte împotriva romanilor pentru că ei ne-au transmis numele de român.
Acest liant, acest ADN al unităţii, cel ce ne-a făcut să supravieţuim în ciuda tuturor agresiunilor istoriei, îl vor distrus neprietenii noştri. Ce n-au reuşit ei vreme de milenii să o facem noi cu mâna noastră (cu articolele, cu filmele „tulburătoare”, cu congresele, toate axate pe acest unic ţel). N-au reuşit să ne desfiinţeze ei, de ce să n-o facem noi? Dacă tentativele de omor nu dau rezultat, mai există o soluţie mult mai sigură şi mai directă: sinuciderea.
Mă întristează că sunt nevoit să reamintesc aceste mârşave atacuri la inima identitîţii noastre etnice tocmai în ajunul Zilei noastre Naţionale, cea care produce frisoane neprietenilor României.
Sper să vin cu mesaje mai senine de sfântul 1 Decembrie!