PROFILUL INTERIOR AL CĂPITANULUI
vazut de Emil Cioran in 1940
Înainte de Corneliu Codreanu Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pana si dispretul ni se parea un efort.
Tara nu ne putea fi o problema decat negativa. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment, ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsa reusita.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indraznind dispretul dulce al lipsei de menire.
Biata tara, era o pauza vasta intre un inceput fara maretie si un posibil vag.
In noi, gemea viitorul. In unul, clocotea. Si el a rupt tacerea blanda a existentei noastre si ne-a obligat sa fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putinta, se indrepta spre putere.
*
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipa ca stau de vorba cu un om, intr-o tara de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburatoare si n-am plecat niciodata de la el, fara sa simt acel suflu iremediabil, de rascruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as marturisi ca o teama ciudata ma cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri? Lumea cartilor mi se descifra inutila, categoriile, inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitatii, zadarnice.
Capitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Capitanul nu era „destept”, Capitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tarii deriva din inteligenta fara continut, din desteptaciune. Lipsa de miez a duhului, preschimba problemele in elemente de joc abstract si rapeste spiritului latura destinului. Desteptaciunea degradeaza pana si suferinta, in flecareala.
Dar vorbele Capitanului, grele si rare, rasareau din Soarta. Ele se plamadeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesanta ar fi expunerea vietii lui, imi raspundea: „Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sa citesc. Eu stau asa si ma gandesc”.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul. Si cand au pornit spre infaptuire, temelia istorica a tarii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptarilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sa indrepte mizeria aproximativa a conditiei noastre, ci sa introduca absolutul in respiratia zilnica a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai sa creeze Romania, dar sa-i si rascumpere trecutul, sa insufle absenta seculara, sa salveze, printr-o nebunie, inspirata si unica, imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceasta natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodata nu s-a dezmintit. Substanta noastra este un infinit negativ. De aici pleaca imposibilitatea de a depasi pendularea intre o amaraciune dizolvanta si o furie optimista.
Intr-un moment de descurajare, i-am spus Capitanului:
-„Capitane, eu nu cred ca Romania are vreun sens in lume. Nu e niciun semn in trecutul ei care ar justifica vreo speranta”.
-„Ai dreptate”, mi-a raspuns. „Sunt totusi unele semne”.
-„Miscarea Legionara”, adaug eu.
Si atunci mi-a aratat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace.
Si-am inteles ca intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, ca noi traim al doilea inceput al Romaniei.
Capitanul a dat romanilor un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adica un material uman alcatuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman cu substanta, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umana infinit amenintatoare. Garda de Fier: o padure fanatica… Legionarul trebuie sa fie un om in care mandria sufera de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o crunta inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteasca.
Acel ce a dat tarii alta directie si alta structura, unea in sine pasiunea elementara cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinita pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sa mearga mana in mana cu gospodaria.
A face isprava si a te salva, politica si mistica, iata carei ireductibilitati i-a pus el capat. Il interesa, in egala masura, organizarea unei cantine si problema pacatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuia sa uite:
Capitanul a fost un gospodar instalat in absolut.
Fiecare credea a-l intelege. El totusi, scapa fiecaruia. Depasise limitele Romaniei. Insasi Miscarii i-a propus un mod de viata care intrece rezistenta romaneasca. A fost prea mare. Inclini uneori a crede ca el n-a cazut din conflictul cu un besmetic, ci din conflictul marimii lui cu micimea noastra. Nu este totusi mai putin adevarat, ca epoca de prigoana a scos la iveala caractere pe care cea mai increzatoare utopie nu le-ar fi putut banui.
Intr-o natie de slugi, el a introdus onoarea si intr-o turma fara vertebre, orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Caci acestia, din lichele au devenit monstri. S-a [i-a] obligat la tarie, le-a impus un caracter in rau. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, daca maretia Capitanului n-ar fi cerut o echivalenta negativa. Am fi nedrepti cu calaii, daca i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
In preajma Capitanului, nimeni nu ramanea caldut. Peste tara a trecut un fior nou. O regiune umana bantuita de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemarii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragica, a carei intensitate ne consoleaza de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasa-n urma tragedia antica si pe Shakespeare. Si aceasta, in Balcani!
Pe un plan absolut, daca ar fi trebuit sa aleg intre Romania si Capitan, n-as fi ezitat o clipa.
Dupa moartea lui ne-am simtit fiecare mai singuri, dar peste singuratatea noastra, se ridica singuratatea Romaniei.
Niciun toc sa-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sa fim lasi si sa ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent intre vii. Avut-am careva vreun gand sa-l fi uitat? „De aici incolo, tara va fi condusa de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a raspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastra umana, si-a readus cerul deasupra Romaniei.
(Emil Cioran, Conferinta la radio, 27 nov. 1940; „Glasul Stramosesc” (Sibiu), nr. 10, 15 dec. 1940).
[…] Nicolae Brad, Ceilalţi partizani Cezarina Condurache, Dragi camarazi şi prieteni Emil Cioran, Profilul interior al căpitanului Dr. Lucian Iosif Cueşdean, Graiul românesc al massa-geţilor Preot prof. Marius Vişovan, […]
[…] iunie 2014: Emil Cioran despre Căpitan (Corneliu Zelea Codreanu): „Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un […]
IMPORTANTA ESTE LUPTA! IMPORTANT E SA NU DORMIM !
IATA REACTIA NELEGIUITILOR. CUM NE ASUPRESC. CUM NE INTERZIC SA FIM PATRIOTI IUBITORI DE NEAM SI TARA :
http://www.apologeticum.ro/2014/06/hotnews-si-alte-site-uri-portavoce-ale-sionismului-il-ataca-pe-monahul-teodot-pentru-cuvantul-marturisitor-despre-miscarea-legionara/
[…] PROFILUL INTERIOR AL CĂPITANULUI vazut de Emil Cioran in 1940 Înainte de Corneliu Codreanu Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina. Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de … mai mult: http://ioncoja.ro/legionarii-in-eternitate/9226/ […]
“Doamne, Doamne, lunga e ziua.
Ceasuri întregi si zile întregi nu schimb o vorba cu nimeni.
Ce-or fi facând sotia mea si fata? Am auzit ca sunt închise si retinute la Casa Verde. Nu pot sa-mi imaginez dece. Poate ca sa nu vina la mine.
Dar bietul tatal meu în ce lagar o fi? Va fi ajuns cineva pâna la el sa-i duca ceva de ale mâncarii, de învelit? Nu stiu nimic.
Dar biata mama, cum o fi ducând si aceasta noua povara? Caci casa noastra linistita, ascunsa sub caisii înfloriti, dela 1922 încoace e numai câmp de perchezitii în miez de noapte si de jale. Sa alergi de atâtea ori, din odaie în odaie si sa nu vezi pe nimeni din ai tai, sa nu stii de soarta lor, sa-ti spuna inima de mama ca ei se afla în cele mai grele suferinti, sa-ti fie viata numai un plâns si un oftat.
O vad cum îsi pune amândoua mâinile pe fata si plânge. Si simt cum i se frânge inima.
Doamne, Doamne, atâtea dureri în casa noastra. De atâtia ani.
Luni, 9 Mai.
Astazi a venit din nou maiorul Dan Pascu. Iar am fost dus între baionete, pâna sus la cancelarie.
Când am iesit afara si am dat de soare, de aer si de caldura, am simtit o mângâiere. Parea ca, printre baionetele care ma duceau, ma binecuvânta cerul.
Maiorul mi-a spus ca instructia s’a terminat. Sa-mi aleg aparatorii. Cine sa ma apere? Când toti avocatii nostri sunt arestati, stiu eu cine va primi sa ma apere? A ramas sa ma gândesc pâna Joi. Mi-a spus ca s’a publicat în ziare rechizitoriul capitanului Atanasiu. Ce vor fi spus baietii, toti ai mei, când vor fi citit? Cum trebuie sa fi plâns mama si biata sotia mea! Trimis în judecata pentru tradare…
M’am întors înapoi, în aceasta bolta plina de raceala si stau pe gânduri. N’am cu cine sa ma sfatuiesc.
Nenorocitele de ordine jandarmeresti si politienesti cu caracter politic, ating ele ideia Sigurantei Statului?
Se încadreaza în acele articole grozave 190,191 CP, care pedepsesc dela 5-25 ani munca silnica? Stau si ma framânt singur.
Am sa cer o hârtie, am sa fac o cerere comandantului închisorii spre a permite sotiei mele sa vina pentru a-mi putea pregati apararea. Dar cum sa vina, daca e sechestrata acasa? S’o fi zbatând si ea. S’o fi framântând singura cu biata «fata mamii». De nicaeri nicio speranta. Un singur sprijin: Dumnezeu si Maica Domnului.”
Cam in acelasi ton: „De ce cred in biruinta Miscarii Legionare” – Mircea ELIADE
„Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt frati. Si este atat de puternic valul de dragoste pe care il duc pretutindeni cu ei legionarii incat, daca n-ar fi decat el singur, si tot ar trebui sa nadajduim in invierea neamului romanesc, adica in biruinta Miscarii Legionare. Cred in destinul neamului nostru; cred in revolutia crestina a omului nou; cred in libertate, in personalitate si in dragoste. De aceea cred in biruinta Miscarii Legionare, intr-o Romanie mandra si puternica, intr-un stil nou de viata, care va transforma in valori spirituale de universala circulatie bogatiile sufletului romanesc.”
Trebuia sa mai adauge …..cred int-o Romanie libera ,Nu Corporatista , care nu imprumuta bani de la bancherii jidani cu dobinda , intr-un popor care nu plateste taxe ,oameni liberi si suverani care nu fac declaratii de venit ca sclavii si care traiesc din produsul muncii lor ….mai adaug si eu ,cred intr-o Romanie morala ,intr-un popor in cautarea sensului vietii si creatiei . Eu am devenit vegetarian in momentul in care am inteles ca o fiinta umana cu o constiinta dilatata la un nivel de perceptie si de apreciere a frumusetii creatiei nu poate sa mai omoare animale si le manince cadavrele .Nivelul de civilizatie intr-o tara se apreciaza si dupa felul in care trateaza animalele si mediul .
a fost un om maret si dupa el au aparut atitea hiene care au terfelit insesi idealurile pe care le promova acest om maret incit asta e… cine stie a cui reincarnare a fost si el ,poate se mai naste din nou… Morala povestii este ca verigile slabe trebuie distruse (scapa de Horia Sima)iar dusmanii nu trebuie reconvertiti pentru ca ia mult timp si lupta degenereaza…In istorie l-au omorit pe Eminescu l-au omorit si pe Codreanu si pe cine a mai vrut clica diabolica din spatele prostimii. Historia, revista lui ARDEI UMPLUT RECENT DEGRESAT, vorbeste despre Constantin Brincoveanu si la sfirsit despre printii Brincoveni IN VIATA, care s-au intilnit cu Regele Mihai om de mare calitate umana ,iar ultimul handicapat Brincovenesc regreta ca in ’90 Romania nu s-a intors la monarhia salvatoare,ca ar fi avut model Spania si tot asa ….Nu-mi mai vine sa citesc articolul despre domnitorul vechi si iubirea lui de tara, ca daca ar fi stiut ce urmasi nevolnici va avea se castra singur si s-ar fi dus sa-i pupe-n cur pe turci, nu se mai chinuia…
iar Ciorica mare hahalera dezamagita, el…ca intelectual…nu a avut prea multa coloana vertebrala, numai putin coccis…in rest mai mult molusca…spre deosebire de, sa zicem ,PETRE TUTEA sau NOICA romani cu demnitatea si greselile lor ,asta Cioran a fost demn si puternic ca FULARUL LA GIT : ce frumos atirna in vazul tuturor, ce dezamagit e el,cum se da dupa cum il insufla vintul din ce parte bate…
Nu te grăbi să arunci cu piatra! Nu judeca pe altul prin propria ta persoană. Probabil că nu te poți imagina făcând asemenea gest! Dar nu te poți imagina nici scriind ce a scris Cioran despre Căpitan în 1940, când se afla în România!
Domnule professor,
Poate ca ati publicat texte relevante despre C. Z. Codreanu; poate! Mai publicati va rog pentru a intelege tot omul de ce filosoful roman Cioran a scris atit de profund despre acest roman.
Eu stiu ca, „khazarii” (care isi spun „evrei” pentru a-si mari importanta in istoria omenirii) urmeaza talmudul – si anexele – care se bazeaza si pe numerologie! Este bine de stiut – pentru tot romanul – ca atit marele patriot Eminescu cit si C.Z. Codreanu au fost asasinati la aceiasi virsta: 39 de ani!
Mihail Eminescu: 1950-1889 (39 de ani), C.Z. Codreanu: 1889-1938 (39 de ani)…
Or 39 inseamna: 3+9 = 12, adicatelea cele 12 triburi ale lui Israel (care NU au nici o legatura cu „triburile” khazare) pe care le vedem astazi – ca 12 stelute NESIMTITE – si pe steagul „albastru neo-communist” – al „Uniunii Europene!
Ginditi-va la „numerologia” „evreilor” khazari care stiau cam cu 100 de ani inainte ca in „holocaustul evreiesc” – KHAZAR – vor muri 6 MILIOANE de „evrei”, inainte ca ei sa fie „omoriti”…aceasta teza -cred – personala NU am mai citit-o pina acum nicaieri! Cine vrea sa o dezvolete mai mult – ca nu sint istoric – sa o ia cu totul si sa o dezvolte cit vrea!
Eu sint unul care NU cred ca „globalizarea khazara” va reusi! De ce? Pentru ca NU se poate ca o intreaga planeta sa fie prostita cu povestile primitive ale „evreilo khazari! Punctum!
Sa auzim numai de bine!
Corneliu Zelea Codreanu – Căpitanul unei credinţe autentice
Andreea Arsene
În ziua de 24 iunie 1927 a fost înființată cea mai importantă mişcare naţionalist-creştină din România, ”Legiunea Arhanghelului Mihail”, cunoscută drept ”Mișcarea legionară”, fondator fiindu-i Corneliu Zelea Codreanu împreună cu bunii lui camarazi Ion Moța, Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu și Radu Mironovici. ”Căpitanul” și ”Patriarhul” legionarismului românesc s-a născut în Huşi la data de 13 septembrie 1899. Crescut în spiritul credinţei creştin ortodoxe şi a celei mai bune educaţii morale, încă din studenţie a fost marcat de profunde sentimente patriotice şi, sprijinit de către eminentul său profesor A.C. Cuza şi de către colegii săi de la facultatea drept din Iaşi, activează neobosit în formarea de asociaţii şi grupări cu caracter creştin naţionalist.
Ca membru al Gărzii Conştiinţei Naţionale, se implică activ împotriva greviştilor cu simpatii comuniste, împiedicând manifestările care militau pentru instaurarea comunismului. În cadrul Ligii Naţional Creştine, înfiinţată în 4 martie 1923, studenţii şi profesorii protestau împotriva deciziilor puterii de a favoriza evreimea care amenința în mod periculos siguranţă naţională ocupând funcţii importante în structurile statului. De asmenea, naționaliștii din cadrul ligii, alături de tânărul militant Corneliu Zelea Codreanu, militau cu mult curaj pentru modificarea Constituției din 1923, care, din nefericire, desfiinţa practic statul naţional. În timpul activităţilor și manifestațiilor curajoase, naţionaliştii creştini au întâmpinat numeroase dificultăţi. Astfel, din vina unui camarad trădător, Corneliu Zelea Codreanu este arestat împreună cu câţiva dintre colegi. După eliberarea din închisoare, genialul lider se organizează şi mai eficient. Din Liga Naţional Creştină se va înfiinţa mai târziu organizaţia legionară care, timp de un deceniu,sub oblăduirea luminatului Căpitan, a ajuns cea mai importantă mişcare naţionalistă.
Deprins cu practica militară şi având excelente abilităţi de organizator, mișcarea, într-un timp relativ scurt, va deveni o imensă forță ca organizaţie numărând aproape un milion de membrii din toate categoriile sociale. Dar, şi mai interesant a fost faptul că la această puternică organizaţie s-au alăturat cei mai străluciţi intelectuali ai ţării și mari personalități precum: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Ion Barbu, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic și numeroși alți români autentici. Întrucât activităţile legionare contraveneau intereselor puterii corupte, au fost înscenate numeroase tentative de destructurare a mişcării. Hărţuirea permanentă, ameninţările, arestările sub diverse pretexte și sabotajele i-au determinat pe strategii mișcării să schimbe denumirea organizaţiei în ”Garda de fier” care avea să fie dizolvată de guvernul Mihalache, acesta ordonând arestarea Căpitanului, cu scopul anihilării definitive a acţiunilor patriotice ale legionarilor, mai ales că mișcarea a primit un larg sprijin la alegerile electorale, bucurându-se de o mare simpatie și incredere din partea populaţiei. Nici încercările ministrului Duca de a scoate mişcarea în afară legii, nici valul de arestăr ordonate şi nici măsurile dipsperate ale guvernului Tătărăscu nu au putut împiedică marele avânt legionar național și naționalist.
Caracterul profund ortodox al acestei impresionante organizaţii care a apărat cu eroism interesele neamului românesc a făcut că acesta imensă grupare să fie unică în istoria partidelor și formațiunilor politice. Vreme de aproape un deceniu de sacrificii și glorii, Mişcarea Legionară şi strălucitul Căpitan au izbutit să impună, prin forța minții, a cuvântului, a disciplinei și a iubirii de țară și de Dumnezeu, cea mai dreaptă orânduire socială din istoria românilor. Din nefericire, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori de-a lungul istoriei zbuciumate și însângerate a nației române, când trădarea şi ura împotriva poporului român au dictat marile tragedii ale neamului și crucificarea țării, și Legiunea Arhanghelului Mihail a fost trădată și înfrântă prin intermediul agenţilor diversionişti infiltraţi de către serviciile secrete sovietice. Evreii bolşevici doreau cu orice preț înscăunarea comunismului expansionist și în România, iar regimul dictatorial carlist, sprijinit de către odioșii bancheri sionişti, dorea să scape de această forță naţionalistă puternică și incomodă care, din patriotism și convingeri anti-bolșevice și anti-evreiești le încurca planurile. Corneliu Zelea Codreanu a fost Hristosul României, martirul care s-a jertfit cu demnitate pe altarul naţionalismului ortodox. S-au spus și s-au scris multe despre ” Căpitan” și s-au vărsat lacrimi multe, dar nu este cu putinţă ca cineva să poată descrie cu desăvârșire, la adevărata ei măreţie, personalitatea eroică și unicitatea acestui român.
Complotul mișelesc prin care i s-a luat viaţa la doar 39 de ani, aceeaşi vârstă fatidică a marelui poet și patriot Mihai Eminescu, şi în deplină rezonanţă cu acesta, le va reaminti mereu românilor adevăraţi și curați că România nu va putea exista că naţiune decât prin sacrificiul unor astfel de eroi. Au trecut multe decenii de la acest odios asasinat, dar, chiar dacă regimurile comuniste și post-comuniste au acționat și au sperat că vor şterge din istoria și din memoria românilor faptele măreţe ale legionarilor, amintirea lor special a rămas neștearsă și reînvie cu forță în conştiinţa naţională, devenind simbol de rezistență și luptă. Dreapta naţionalist-creştină este unica șansă a schimbării în bine a României de azi lipsită de un astfel de simbol. Doar un nou ”Căpitan”, cu aceiaşi principală calitate de român adevărat va putea reînvia sentimental atât de diluat al mândriei patriotice duse până la sacrificiu, un ”căpitan” capabil să ne înpoieze țara, să o smulgă din mâinile hrăpărețe ale duşmanilor românismului. Ortodoxia, așa cum atestă de veacuri istoria, a fost bastionul ideologic principal care a fortificat fiinţa noastră naţională încă de la increstinarea noastră ca popor. Ideologia legionară are ca fundament doctrinar ortodoxia, cel mai solid fundament spiritual, opus ”democraţiei” sioniste cu valențe sataniste. Poporul român nu va putea supravieţui decât prin credinţa autentică şi prin cârmuirea luminată de către un lider luminat, imaculat, cristic.
http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/11/30/corneliu-zelea-codreanu-credinta-autentica/
S’alegem – asa cum vreamea actuala o impune -, cu mult discernamant, bobul de neghina.
Doamne, ajuta Romania!
Doamne, ajuta poporul roman!
Copii astia din zilele noastre , trebuiesc construiti in personalitati ,noi trebuie sa le insuflam incredere si curaj in cauza libertatii in Romania ,Ei toti sint Capitani ,iar Capitanul a fost unul dintre ei la fel ca ei !……https://www.youtube.com/watch?v=fwZ_E2u3i-E.
Dumnezeu să te mai priceapă ce vrei!
Vreau sa zic ca trebuie sa fim mai calmi in aducerea de laude extravagante .Nu sint de acord cu construirea unui mit semi-religios al Capitanului . Vreau sa zic ca trebuie construita personalitatea tuturor romanilor si sa lasam faptele istorice sa vorbeasca de la sine .Copii astia trebuie construiti si invatati ca aceasta tara le apartine , ca ei sint mai morali ,mai buni si mai viteji , caci ei sint viitorul .
Ce-i aia să vorbească de la sine? Nu trebuie reconstituite acele fapte, nu trebuie prezentate urmașilor, necunoscătorilor. Și poți să faci asta fără să fii subiectiv?! Subiectivitatea celor care l-au satanizat nu te-a deranjat, se pare.
Ba m-a deranjat , asa cum m-a deranjat si satanizarea lui Ceausescu ,cu toate greselile lui .Dar sanctificarea si satanizarea sint total opuse .Eu zic sa raminem la nivel de oameni .Nu cred ca personalitatile pot salva neamul , ci neamul insusi se poate salva intrind in rezonanta colectiva .Adica gindind toti la fel .Fara superiori , fara inferiori . Ca in armata israeliana ,generalul este primus inter pares , sta de vorba cuviincios cu soldati ,el isi construieste soldatii ,el e la fel ca ei ,ba chiar ei sint mai importanti ca el ,fiecare dintre ei trebuie sa devina general oricind , atunci cind el este decapitat , caci asta este soarta conducatorilor ,ei sint primele tinte…..
Superb! Excelsior!
Oare ce ar putea comenta – la acest eseu urias – filosofi precum Liiceanu, Plesu? Dar „Volodea Tismaneanu”?
Asta este cultul personalitatii ! Cind o sa intelegem ca laudele aduse unui om trebuie sa fie cu masura . Adica pina la Codreanu in Romania nu existau personalitati . Numai daca ma gindsc la cei 11000 de tarani impuscati in 1907 (de iolii unora de azi ) si avem in fata 11000 de giganti .Ce faceau intelectualii acelor timpuri ,vorbeau in soapta ,cochetau cu puterea regala sau poate chiar o sustineau . Nu trebuie sa construim o figura emblematica care odata decapitata , moare toata ideea , ci trebuie sa construim o natiune de personalitati ,indivizi care inteleg sensul creatiei ,al vietii ,moralitatii ,libertatii si suveranitatii .O natiune de elite care ar devenii imposibil de invins ….. https://www.youtube.com/watch?v=bNe-558g-U4
Ești greșit! „Cultul personalității” este o expresie comunistă și se referă la „cultul personalității unui sau unor lideri politici aflați în viață, care, de regulă, își organizează ei înșiși acest „cult”! Iar cei care întrețin acest cult au mult de căștigat!
În cazul Căpitanului lucrurile stau taman invers! Mulți au plătit cu viața „cultul Căpitanului”! Iar de câțtigat nimeni nu s-a pricopsit de pe urma acestui cult! Un singur lucru era de câștigat: respectul de sine însuși!
Joi 2 ianuarie 1941 – Il intilnesc azi dimineata pe Emil Cioran pe strada .E radios . – M-au numit ! A fost numit atasat cultural la Paris . – Intelegi ,zice ,daca nu ma numeau ,daca ramineam pe loc ,trebuia sa ma duc la concentrare .Primeam ordinul de concentrare chiar azi .Dar nu m-asi fi prezentat cu nici un pret .Dar asa totul s-a rezolvat .Intelegi ? Sigur ca inteleg ,draga Cioran . Nu vreau sa fiu rautacios ,la ce ar servi ? E un caz interesant .E chiar mai mult decit un caz ,e un om interesant ,remarcabil de inteligent ,fara prejudecati si cu o doza dubla de cinism si lasitate ,amuzant reunite . ……….Miercuri 8 ianuarie 1941 Inca bolnav ….Eugen Ionescu ,care vine uneori pe la mine ,se zbate sa plece cit mai repede din tara ,sa fuga .Aceeasi panica ,aceeasi alarma ,aceeasi graba de a fugi cit mai repede din tara ,ca sa fie la adapost ,ca si la Cioran .E ciudat ca nu am niciodata ginduri de fuga . (de la caderea Parisului) decit asa ,ca simple visuri nostalgice ,care nu ma obliga la nici un demers si chiar mai putin ,la nici un proiect …………Extract din Jurnalul evreului brailean Iosif Mendel Hechter care a adoptat numele Mihail Sebastian .Cine stie care or fi fost motivele adevarate dar , desi evreu pasionat de cultura evreiasca , din rindurile scrise de el razbate si o anumita pasiune pentru cultura romaneasca si o iubire pentru colegii lui de breasla , romani care se cam lepadau de el . Desi ii analizeaza sarcastic se pare ca ii iubea ,ii admira si dorea sa fie in prezenta lor . ………..Deci ce intelegem de aici .Ca se pare ca nu avea nici un interes sa ii prezinte intr-o lumina proasta ,nestiind el ca posteritatea va citii cele scrie de el vreodata ,mai ales ca a murit in 1945 in accident de masina . Deci pe scurt ,Cioran era o lepra .Era las . Pai atunci cum sa le luam de bune cele scrise de el .Se poate interpreta – si pe buna dreptate – ca au fost scrise cu caracter propagandistic ,mai ales ca in 1940 Legiunea era pe val ……….Sint reticent in ceea ce priveste ,laudele si folosirea epitetelor pentru persoane politice .Aceste manifestari de adulatie nu prea ne-au adus beneficii . Istoric , Capitanul face parte din panteonul martirilor romani , a fost un om al timpurilor sale ,a iubit Romania . Un om curajos ,un patriot , ca atitea alte milioane care s-au jertfit pentru tara si pentru poporul roman .Atit .Sa raminem oameni ………………..nu cupole ,sahare si alte fantezii.
Greșești foarte tare. Sebastian, un mare scriitor, mare ca eseist mai ales, a stat cam prost cu caracterul. A fost agent britanic, din pricina asta a și multit cum a murit, adică l-au lichidat, nu se știe exact cine, mai degrabă englezii lui… Nu și-a iubit colegii, Jurnalul său este al unui frustrat. Mă întreb dacă nu cumva prietenii săi știau că este agent!
În plus, Jurnalul său a fost măscluit, rescris. S-a făcut dovada imediat după apariția Jurnalului, la 50 de ani după moartea autorului. Se pare că s-a ocupat de rescrierea Jurnalului un coleg, evreu, de la catedra de literatură română: Vicu Mândra. Nici pe departe cel mai deștept dintre evreii cu care am fost coleg. Dimpotrivă…
Nu m-ar mira !Eu cind eram copil falsificam bilete de cinema. Englezul are o vorba ,sa nu crezi nimic din ce auzi si numai jumatate din ce vezi .Daca tot ce ne inconjoara e minciuna atunci ,logica, e tot ce ne mai ramine .Saracu Socrates ,ala cu logica, ,daca nu bea cucuta poate raminea un necunoscut ……..asa a ajuns o coloana a infinitului.
Se zvonește că după terminarea războiului, la Paris, s-a dezis de Căpitan și Legiune.
„Bondy: Se spune ca ati avut simpatii pentru ea (era vorba despre Garda de Fier, considerata de ziarist drept o expresie a fascismului romanesc n.r.).
Cioran: Garda de fier, din care de altfel n-am facut parte, a fost un fenomen foarte ciudat. Conducatorul ei, Codreanu, era un slav autentic, mai mult tipul unui hatman ucrainean. Ucigasii gardisti erau in majoritatea lor macedoneni dezradacinati; de fapt, prin ei se exprima mahalaua Romaniei. Dupa cum se spune despre cancer ca nu este o singura boala, ci un complex de boli, asa era si Garda de Fier – un complex de miscari si, mai degraba, o secta dementa, decat un partid. Se vorbea acolo (in cadrul ei – n.E.L.) mai putin de desteptare nationala decat despre splendoarea mortii. Romanii sunt in general sceptici, asteapta putin de la destin. Asa ca Garda era, in general, dispretuita de intelectuali, dar, psihologic, situatia era alta. Exista un fel de alienatie in acest popor, profund fatalist. Iar intelectualii de care pomeneam si care se plictiseau si decadeau la sate cu diplomele lor, se indreptau (catre ea) in mod natural cu bucurie. Garda de Fier aparea pretutindeni ca doctoria tuturor relelor, a plictisului, ba chiar si a sculamentului…”
(Mihai Pelin, „Adversarul lui Iisus”)
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-06-26/adversarul-lui-iisus-2.html
Nu ne rămâne decât să alegem care din cele două texte este valabil. Și să găsim o explicație pentru scrierea celuilalt text! Sau să ne întrebăm când a fost sincer Cioran! Când a avut de cîștigat de pe urma textului scris! Din amintirile lui Alexandru Frânco în Paris după august 1944 s-a declanșat o adevărată vânătoare de anti-semiți. Cioran avea toate motivele să se simtă în primejdie!
Altundeva se lăsa să se-nțeleagă că dacă nu se dezicea nu-l mai publicau.
Poate nici nu-i adevărat că s-a dezis, serviciile, după cum se vede din același articol, băgându-și coada.
Nu i-a fost ușor ca emigrant în acei ani nenorociți, de după război. A trebuit să facă multe lucruri neplăcute…