80 de tone de aur am plătit ca să fim primiți în NATO

Subject:

Alcora Marinescu
80 de tone de aur pentru ca România să fie acceptată în NATO!!

Vă prezentăm în continuare un document de interes național în care se dovedește, din nou, monstruozitatea manipulării la care a fost și este supus poporul român, sub dominația perfidă a binomului mediatico-politic post decembrist. Acest document incendiar ne arată fără echivoc și cu lux de amănunte faptul că toate partidele politice (fără excepții!) sunt angrenate într-un război total împotriva Neamului Românesc!
Acestă conspirație își are geneza în spatele evenimentelor din decembrie ’89 atunci când, pentru justificarea noului regim iudeo-fesenist (Silviu Brukner, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu V. Voiculescu și guvernatorul „coloniei româneˮ, Mugur Isărescu), au fost asasinați mișelește peste 1200 de revoluționari – răpind destinele României și distrugând de atunci milioane de vieți!
Manipularea la care am fost supuși nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și complicitatea așa-zisei „prese libere”, fără controlul și confiscarea radicală a informației de către mass-media internațională din România.
Faptul că informațiile de interes național nu mai ajung la populație, fiind blocate tocmai de cei care ne jefuiesc, ar fi necesar să-i mobilizeze pe cei care își pun întrebări și emit anumite dubii în privința variantelor „oficiale” să-și continue liniștiți drumul în căutarea adevărului, lăsându-i pe teoreticienii „teoriei conspiraționiste” să producă mai departe concepte, false informații, gândire și memorie conformă, pentru abonații de drept comun ai penitenciarului capitalist în care, din păcate, am fost ademeniți întru jecmănirea patrimoniului național și distrugerea României!
Sesizări pe care SRI le făcea cu privire la săvârșirea unor fapte penale care vizau siguranța națională…
Procurorul militar col. (r) Gheorghe Oancea a făcut dezvăluiri incendiare cu referire la dosarul Roșia Montană pe care l-a instrumentat ca procuror militar în secția parchetelor militare.
În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluția situaţiei, din magistratură, însă, aşa cum spune el: „când am dorit, pe ușa din față, pe unde am şi intrat”. A instrumentat și dosarul Roșia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe aspecte de pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi de pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
Informațiile din dosarul Roşia Montană, conform declarațiilor procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea, vi le prezentăm mai jos:
„Asasinii economici” ai Roşiei Montane
„Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională.
Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC.
În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 (sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada), desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul legate de amplasarea şi structura întregii zone, înregistrate pe nişte dischete. Apoi acest ofiţer şi-a dat demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi a devinit unul dintre directorii companiei canadiene Gabriel Resources [principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC)].
Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale.
Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi «Roşia Montană».
Ce am constatat?
Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Cosmin TimisoaraPrin 1996, la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.n. – fost Vasile Timiş) care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat aplecarea pentru a investi în mineritul din România.
Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect
Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş a venit în România, i s-au deschis toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană.
Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril
Prin ’97, după aceste tatonări, s-a realizat, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources (patronată de acest Frank Timiş), un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.
La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Aici Frank Timiş l-a cunoscut pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care, vă daţi seama, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări…
Cert este că după ce s-a realizat acest protocol, s-a observat, foarte interesant, că în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. existau funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului.
Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources
Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – că aici este problema extraordinară – s-a redactat un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială!, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!
Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi au văzut că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, şi-au dat acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte.
La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată a dobândit dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct! Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare… Ceea ce e cu totul altceva.
Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză. Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată a făcut nişte sondaje, mai exact a recoltat opt containere de minereu, circa 80 de tone, care au fost expediate în Australia. Minereul în discuţie a devenit obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.
Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport.
Şi au venit doi ofiţeri SRI la mine şi le-am spus că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau de ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le-am spus de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu.
După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus:
«Domnu’ procuror, domnu’ colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!» – ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect.
Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-a apărut la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.
De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?
Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare. Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!
Şi-acum ţineţi-vă bine! E un aspect despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
Cam aşa ceva…
Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: «Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor.»
Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80% dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?
80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului.”
„Au mărit perimetrul minei de câteva ori
De pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până când Gabriel Resources a demarat acţiunea de a intra în posesia minei Roşia Montană, aceasta a avut un perimetru strict determinat de 12 km; până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. La final, perimetrul este de 42,3 km².
De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?
Suspiciune de fraudă bursieră
Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată.
La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.
Dosarul de listare al societăţii la bursă era necesar să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru de cercetare, datele de cercetări, prospecţiuni geologice anterioare dobândite de la Institutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice al lui Tender şi alte câteva documente.
În 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat, se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american.
Proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia. A fost tradus fără precizarea «proiect» şi legalizat. Apoi a fost inclus împreună cu celelalte documente menţionate mai sus în dosarul pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii.
Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO
Nu dai aurul, nu intri în NATO!
Era evident faptul că se urmărea o muşamalizare… Găsisem o fraudă uriaşă.
Apăruseră Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, era necesar ca dosarul să fie declinat la organismul competent.
M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, să îi spun care este situaţia, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală.
Domnul Joiţa Tănase mi-a spus:
«Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră».
I-am răspuns: «Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul».
«Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu», – mi-a replicat domnul Tănase.
Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că m-am dus într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru.
Doamna preşedintă mi-a spus următorul aspect…
«Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO.»
Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien (din acea perioadă n.n.), care i-ar fi dat aceste informaţii domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!”
Colonelul a fost întrebat cum crede că s-ar putea închide acest caz. Iată răspunsul său:
„Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea acestor aspecte. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane.
«Acoperire» la nivel înalt…
Din atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se poate vedea că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului.
Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni
În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist! ˮ
În acest caz putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană este necesar să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţeniaˮ prin mai toate instituţiile…
Întrebat dacă crede că ne aflăm în război, colonelul a răspuns:
„În primul rând vreau să vă spun următoarele:
Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un aspect esenţial: interese străine de România.
Dacă nu se-nţelege acest aspect, înseamnă că nu s-a înţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama –, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.ˮ
Realitatea cruntă…La câțiva ani după lovitura de stat din ’89, noua conducere a coloniei române a inițiat proiectul „oficial” de destructurare națională prin aderare forțată la organizația criminală internațională a elitei globaliste (NATO). Prețul supunerii avea să ne coste, mult… 80 de tone de aur!
Nu doar că noi, prin conducătorii trădători, am fost de acord cu cedarea istoriei când am intrat în NATO, adoptând varianta scrisă de ei (Legile holocaustului, condiție sine qua non pentru aderare), nu doar că am fost siliți să ne reorganizăm armata conform directivelor lor, ba mai mult, am fost de acord să plătim în aur pentru „privilegiul” de a fi sclavi!
Acest „privilegiu” nu a fost ieftin, iar aurul a fost dat pe bani de nimic…
Într-o țară în care presa este liberă și conștiința națională vie, informațiile acestea ar face ocolul României ca un fulger, generând o revoltă populară JUSTĂ, urmând proteste masive care nu s-ar potoli până nu s-ar da sentințe pentru Înaltă Trădare!
Presa nu mai este liberă demult, dar în România este necesar să existe conștiință națională! Ea va face diferența. Doar aceasta ne mai poate salva!
Internetul este o unealtă care permite oricui să difuzeze informație. Spre deosebire de vremea cenzurii soviete când literatura dizidentă circula sub formă de samizdat, azi internetul ne face treaba mult mai ușoară.
Documentul procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea este de o gravitate strigătoare la cer şi este necesar să fie fie cunoscut. Faptul că ni s-au sustras 80 de tone de aur ca să intrăm în NATO e de natură să stârnească indignare.