VIDEO/ AUR a demarat la Broșteni un proiect pilot de Vasiliade, ce va cuprinde un centru medical, un centru social şi o şcoală de meserii
OrtodoxINFO
15 august 2025
Parlamentari ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au anunţat, vineri, la Broşteni, în judeţul Suceava, că vor construi după modelul Vasiliadelor un centru medical, un centru social şi o şcoală de meserii pentru locuitorii din Valea Bistriţei, afectaţi de inundaţiile recente.
Centrele ar urma să fie amenajate în locul unei foste fabrici de confecţii, care a fost construită în anul 1967 şi care este abandonată, AUR cumpărând terenul respectiv. Iniţiatorii invocă „spiritul vasiliadei”, operele de binefacere ale Sfântului Vasile cel Mare, şi cer simpatizanţilor AUR să meargă în zonă pentru a ajuta.
Într-o conferinţă de presă organizată vineri după amiază în aer liber, la Broşteni, cea mai afectată dintre localităţile lovite de inundaţii în această vară, preşedintele AUR, George Simion a declarat că reprezentanţii AUR reconstruiesc de la zero patru case în oraşul Broşteni şi a anunţat „următorul proiect” pentru Broşteni „cu implicare directă, financiară, logistică” a tuturor membrilor şi simpatizanţilor, dar şi cu implicarea parlamentarilor AUR.
„Vom construi un centru de prim ajutor, un centru de zi şi un centru educaţional, o şcoală de meserii pentru locuitorii din toată Valea Bistriţei. Acesta este o zonă defavorizată din punct de vedere economic o zonă prosperă odată, unde existau mine care au fost închise la începutul anilor 90, ultima, cea la Crucea în 2021 când ministrul Energiei de la acea vreme, Virgil Popescu, a promis că va deschide o altă exploatare de uraniu în judeţul, Neamţ. Acest lucru nu s-a întâmplat, în mod evident”, a declarat preşedintele AUR, astăzi de la Broșteni.
George Simion a anunţat că reprezentanţii AUR au cumpărat o fostă fabrică de confecţii construită în anul 1967, pe o suprafaţă de 1700 de metri pătraţi, pe care vor fi ridicate centrele şi şcoala.
„Sperăm ca lucrările care încep de astăzi să se termine cât mai repede, parte din centrele menţionate să îşi înceapă activitatea cel târziu de Sfântul Nicolae, de 6 decembrie, fac un apel la membrii şi simpatizanţii noştri să vină la sfârşitul acesta de vară şi să lucreze”, a subliniat Simion.
El a anunţat că a depus, vineri, la autorităţile locale documentele necesare pentru renovarea fostei fabrici.
Vreau sa scriu pe scurt despre o anomalie la nivel de recensamant al populatiei. Luam website-ul oficial http://www.populatie.ro.
Toate bune si frumoase, cauti ce localitate vrei si ti se dau sttiastici de toate felurile.
Ce iti sare in ochi imediat este ca in orice localitate cauti, exista o populatie relativ numerasa cu identitate etnica neelucidata. Si oamenii astia sunt marcati ca, informatie indisponibila.
Adica oficiaii cu statistica Romaniei ne spun ca in toate localitatile din tara exista o populatie care nu si-a declarat etnia. Sa intalnesti asta ca o constanta in toate localitatile este cel putin ciudat. De ce masluiesc astia statisticile.
https://populatia.ro/populatie-oras-brosteni-judetul-suceava/
Aici aveti localitatea Brosteni, cu 90.91% romani, 4 unguri, 3 ucrainieni si 3 nemti. Plus un numar de 458 de locuitori, adica 8.84% nu si-au declarat etnia. Ca daca astia erau declarati romani precum sunt, Brosteniul avea 99.9 populatie romaneasca. Insa cineva vrea ca populatia romaneasca sa fie doar 90%. Ce, nu va este destul??
Eu nu pot sa cred ca asta este adevarat. Cred mai degraba ca recensamantul este mistificat. Ca sa permita sa nu declari ce etnie esti, insa nu iti permite sa nu spui ce religie ai, asta este strigator la cer Ca etnia merge mana in mana cu religia.. O facatura mai mare ca asta, nu mai gasesti nicaieri.
Cine sunt astia 458 de Brosteneni care nu ne spun ca sunt romani. Sunt romani evident, toata Moldova e locuita de romani, 99%. Intrebarea este alta: ce le pregatesc statisticienii acestor 5-10% de romani din fiecare localitate a tarii, care de buna seama ca s-au declarat romani. insa au fost trecuti la *nformatie necunoscuta.
Greu se raspuns.
Un lucru este sigur. Daca ai in fiecare localitate cateva zeci sau sute sau mii de cetateni romani cu etnie necunoscuta, la nivel de tara rezulta un procent semnificativ de cetateni care nu sunt romani, insa nu sunt nici alte etnii.
Asta face imediat ca numarul de romani din Romania sa para mai mic decat este si ne poate face sa fim mai putin majoritari. Ceea ce pune la indoiala ca in Romania sunt 89.9% eomani. Fiindca datele la nivel national nu mai cuprind informatia indisponibila. Unde au disparut astia neidentificati ca etnie?? Si de nu sunt trecuti si Secuii ca etnie ca doar au si steag si tinut si tot.
Sau din ce pdv sa privesti toata nebunia asta? Ca cei cu etnie necunoscuta alcatuiesc probabil diferenta dintre cei vreo 8-900000 de maghiari care ajung in statistici la 1500000. Pai de unde? Vreo 400000 in Haghita, putin peste 300000 din Covasna, cam 100000 in Mures si nu mai mult de vreo 200000 in restul Ardealului. De unde 1500000??? Nici vorba sa fie.
Cine masluieste statisticile din Romania si de ce. Pentru ca atunci cand vor aduce africani si asiatici cu miile sa aiba deja antecedentul cu etnia nedeclarata si sa nu se stie niciodata cati maronii traiesc in Romania? Sau doar ca sa ii faca pe unguri un milion jumate.
Nu isi declara romanii etnia? Le este rusine ca sunt romani sau cine anume nu isi declara etnia sau de ce trebuie sa avem la nivel de localitai mici mai putini romani in procente, ca nedeclaratii raman ne declarati. Eu nu inteleg nimic insa ceva este putred in Danemarca.
Cine sunt cei 458 de cetateni din Brosteni? Secui, sasi, maghiari nu sunt. Ce sunt astia? Extraterestri??
Cati unguri sunt cu adevarat in Romania, in total unguri si secui? Cati??
Spaga incasata de SUA
Conform WIKIPEDIA, cind un Sisteun PATRIOT este achizitionat de PENTAGON costa 1.000.000.000$ (un miliard de dolari).
Cind acelasi Sistem PATRIOT e dat la export, deci si in ROMANIA, costa 2.500.000.000$ (doua miliarde si jumatate de dolari).
Numai SPAGA incasata de S.U.A. dela ROMANIA este de 1.500.000.000$ (un miliard si jumatate de dolari)/ Sistem PATRIOT.
Regimul Klauss-Basescu a achizitionat 7(sapte) Sisteme PATRIOT dela S.U.A.
Numai SPAGA incasata de Ocupantul Strategic dela ROMANIA in Afacerea PATRIOT este, asadar, de 10.500.000.000$ (zece miliarde si jumatate dolari)!
Cind nu sint bani de pensii, Marionetele Criminale dela Bucuresti au, fara indoiala, partea lor de vina, dar cine e principalul vinovat?
Suveranisti din Toate Tarile, Uniti-va!
Tradatorul Lingurar le face sinistratilor case de 35 de mii de euro/minciuna ?
Trebuie sa fii Oligofren ca Muc cel Mic Mare Turnator la Securitate sa-l crezi pe acest Lingurar Spurcat !
,,Suveranistii” Paratzi sunt doar niste TRADATORI INFECTI, mancatori de Rahat pentru IDIOTII care isi merita soarta de sclavi ce sunt !
Trebuie sa fii Oligofren ca Muc cel Mic sa-l mai bagi in seama pe Simuion Lingurarul, pe Eunucul Mason Moshul Vanga CG11, sau pe Shifonierul in trei canate SOSoaca Machidoanca Mincinoasa !
,,Pe fauna cuvântătoare apasă greu osândă grea, prostia e molipsitoare, pe când înţelepciunea ba.
Oare nu-ţi mai aminteşti, vorba din bătrâni lăsată, din beţie te trezeşti, din prostie niciodată ?’’
,,Caligula imperator si-a facut calul senator.
PNLeraii si PSDraii mai sinistri au facut din BOI ministri.’’
,,Din Craiova pan’ la Iasi se resimte lipsa sarii, fiindca tot mai multi OCNASI au ajuns in fruntea tarii.’’