Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 149

Legile turbate care apar pe bandă rulantă în România, votate – tot pe bandă rulantă – de trădătorii pe care i-am ales, nu sunt o excepție în Europa. Sunt PESTE TOT. „Sora” noastră mai civilizată, Franța, nu face nici ea excepție. Se află sub același jug ca și România. Iată ce propunere legislativă aflăm pe site-ul senatului francez (www.senat.fr):

PROIECT DE LEGE pentru completarea cadrului penal care sancționează antisionismul. Un singur articol

1. Se reintroduce astfel articolul 25 din legea din 29 iulie 1881 privind libertatea presei:

2. „Art. 25 . Cei care contestă, prin unul dintre mijloacele prevăzute la articolul 23, existența Statului Israel vor fi pedepsiți cu un an închisoare și cu amendă de 45.000 de euro.

3. „Insulta săvârșită împotriva statului Israel, prin unul dintre mijloacele prevăzute în același articol 23, se pedepsește cu doi ani de închisoare și cu amendă de 75.000 de euro.

4. „Cei care, prin aceleași mijloace, provoacă în mod direct ură sau violență împotriva statului Israel vor fi pedepsiți cu cinci ani de închisoare și cu amendă de 100.000 de euro. »

O astfel de lege poate fi perfect legală și normală în Israel, ar fi și în orice altă țară dacă s-ar referi la ea însăși ca formă de auto-apărare, dar de ce în Franța? Critica politicii unui stat străin nu poate fi o infeacțiune.

Proiectul, înregistrat la Președinția Senatului la 10 octombrie, a fost trimis „Comisiei pentru Legi Constituționale, Legislație, Sufragiu Universal, Regulamente și Administrație Generală, sub rezerva eventualei constituiri a unei comisii speciale în condițiile prevăzute de Regulament”.

Principalul inițiator al proiectului de lege este Stéphane Le Rudulier, senator republican. Este un personaj controversat, fiind acuzat, printre altele, de plagiat, pentru un articol publicat în Le Monde. A mai inițiat un proiect de lege prin care încerca limitarea dreptului la grevă în rafinării încercând să arate, printr-un graphic, de asemenea controversat, că Franța este „campioana mondială a grevelor”.

Actualul proiect este  o injurie la adresa autohtonilor francezi, așa cum legile românești sunt o injurie pentru români. Arhitectul Șerban Popa, colaborator al revistei CERTITUDINEA, a avut o reacție de-a dreptul furioasă la citirea textului legislativ (furie, de altfel, cât se poate de legitimă): „Politica unui stat străin poate și TREBUIE să fie ÎNJURATĂ dacă acea politică aduce atingere oricât de mică intereselor poporului. Francez, de exemplu. Indiferent dacă lezarea intereselor poporului francez are loc în realitate sau dacă oricărui francez doar i se pare că este așa, nu numai că respectivul francez poate și trebuie să înjure statul cu pricina, ci este îndrituit să și acționeze efectiv împotriva acelui stat, organizații sau, la nevoie, acelui popor dacă încalcă interesele Franței și ale francezilor!

Din păcate, românii au acceptat să li se pună pumnul în gură pentru ceva mai puțin grav decât antisionismul: pentru inexistentul antisemitism.

Dacă francezii acceptă să li se pună căluș pentru antisionism, atunci Franța este mai aproape de dispariție decât România..

Astfel, prinde contur suspiciunea că migrația musulmană în Europa a fost pusă la cale de iudaici, pentru a-i arunca pe europeni în brațele Iudaismului ca apărător/aliat împotriva Islamului”.

Subscriu la concluzia lui Șerban Popa, la care o adaug pe a mea: ceea ce vedem că se întâmplă în Franța, la care se adaugă ceea ce știm că se întâmplă în România, ne oferă o explicație cvasi-completă a recrudescenței antisemitismului în Europa și în lume.