21 noiembrie. Intrarea în biserică a Maicii Domnului
20 noiembrie 2024 de Rost Online
În fiecare an, la 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor și Vovidenia.
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului aminteşte faptul aducerii cu evlavie în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos, notează Basilica.ro.
Tradiţia Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă în biserică şi dăruită Domnului.
Ana, cea pururea pomenită, soția lui Ioachim, care nu putea avea copii, se ruga, împreună cu bărbatul ei Ioachim, lui Dumnezeu să le dăruiască lor un copil, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui şi închina lui Dumnezeu. Şi aşa a născut Sfânta Ana pe ceea ce s-a făcut începutul mântuirii neamului omenesc, pe pururea Fecioara Maria.
Iar când ea a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o la templu şi, adunând ceată de fecioare, au întâmpinat-o cu făclii aprinse, însoţind-o până la treptele templului şi au încredinţat-o preoţilor.
Arhiereul cel de atunci, Zaharia, a dus-o în cele mai dinlăuntru ale templului, în Sfânta Sfintelor, unde, o dată pe an, intra numai singur arhiereul. Şi aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintru ea, spre mântuirea lumii.
Şi a rămas Fecioara la templu, ducând sfântă vieţuire.
În fiecare zi se ruga de dimineaţă până la ceasul al treilea, apoi până la ceasul al nouălea se ostenea cu lucrul de mână, iar de la al nouălea ceas se ruga iarăşi până târziu în noapte. Şi în fiecare seară Arhanghelul Gavriil, arătându-i-se împreună cu alţi îngeri, îi aducea hrană cerească, iar hrana primită de ea de la preoţi o dădea săracilor.
Din vreme în vreme, Sfinţii ei Părinţi, Ioachim şi Ana o cercetau, dar după şapte ani ei au trecut la cele veşnice. Preacurata a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, scrie sursa citată.
Comenteaza