« Răpirea Basarabiei AR FI TREBUIT SĂ-I ÎNVEŢE PE ROMÂNI un lucru:
că dacă există vreun pericol pentru existenţa lor ca naţiune acesta va veni de la nord Dacă este vreun element ADEVĂRAT DUȘMAN AL ELEMENTULUI ROMÂN ESTE ACEL RUSESC, care nu din întâmplare, din neîngrijire pune în pericol existenţa noastră, ci LUCREAZĂ CU CONȘTIINȚĂ LA DISTRUGEREA EI.
Acest PERICOL l-au simţit TOŢI ROMÂNII, acei ce şi-au iubit întradevăr poporul şi care au binemeritat de patria lor.
Toată dezvoltarea noastră naţională este datorită LUPTEI NEÎMPĂCATE ÎN CONTRA ACESTUI ELEMENT COTROPITOR, luptă în mare parte susţinută cu ajutorul Apusului.

În asemenea împrejurări, A FACE POLITICĂ RUSEASCĂ ESTE DE A DA NOI ÎNŞINE ARMA ÎN MÂINILE UCIGAŞULUI , este A TRĂDA INTERESELE CELE MAI SFINTE ale cauzei ROMÂNE ”.

– A. D. XENOPOL –

CELE 12 INVAZII RUSEȘTI ASUPRA TERITORIILOR ROMÂNEȘTI

Vecinul rus: 12 la 1.

Titlul nu reprezintă scorul unei partide de fotbal cum s-ar părea şi nici al unei alte întreceri sportive.
El este tristul rezultat al unor încălcări teritoriale dintre două ţări pe care destinul istoric le-au adus în vecinătate: Rusia şi Ţările Româneşti.
De curând ruşii, prin reprezentanţii lor politici, ne-au certat într-o formă neadecvată şi neutilizată în relaţiile diplomatice uzuale.

L-au incriminat pe şeful statului roman că a îndrăznit să afirme că şi el, ca român, ar fi ordonat, în 1941, trecerea Prutului pentru a ne recupera un pământ, cu neîndoielnice drepturi istorice, al nostru.Să vedem, în rezumat, desfăşurarea acestui 12 la 1, acestor încălcări de frontiere de-a lungul perioadelor istorice.

După căderea Constantinopolului, în 1453, principatul moscovit, devenit prin cuceriri successive de teritorii şi etnii, Marea Rusie, se erijează în moştenitoarea culturii şi misiunii istorice a Bizanţului.

Primul contact politic mai direct cu această ţară se petrece în anul 1711, când Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, care voia să scape de vasalitatea turcească, încheie un tratat cu Petru I, Ţarul Rusiei.

Între altele, se specifică:

“Frontiera principatului Moldovei este determinată, după drepturile sale din vechime, de către Nistru, Cameniţa, Bender, inclusive teritoriul Bugeacului, Dunărea, Valahia, Marele Ducat al Transilvaniei şi graniţele deja cunoscute cu teritoriul Poloniei”

1.Este primul act prin care Rusia recunoaşte frontierele legitime ale Moldovei.

Urmează războiul ruso-turc cu înfrângerea ruşilor la Stănileşti.

I. În anul 1739 izbucneşte un nou război ruso-turc. Armatele ruseşti invadează Moldova, cum se va întâmpla de multe ori în istoria noastră. Pacea se încheie la Iaşi şi ruşii părăsesc pământul românesc. Este prima invazie rusească la noi.

II. În 1768 ruşii se încaieră din nou cu turcii. Armatele ruseşti invadează Tările Române. Caterina II cerea anexarea celor două provincii la Rusia sau cel puţin independenţa lor, cu gândul de a le anexa într-un viitor apropiat.

Aceste cereri neliniştesc însă Austria şi Prusia care se opuneau dorinţelor de expansiune spre sudul Europei, a Ruşilor. Se încheie tratatul de la Kuciuc-Kainardi.

III. Anul 1787 aduce un nou război ruso-turc. Ca de obicei, ruşii trec pentru a treia oară Nistrul. În Tratatul de pace de la Iaşi (1792) turcii, bătuţi, sunt obligaţi să cedeze Rusiei ţinutul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria. Iată-i pe ruşi ajunşi vecini pe Nistru.

De-acum începe tragedia noastră, căci nesaţiul rusesc este de nestăvilit. Sub forma diferitelor „Pan”-uri (pan-ortodoxism, pan-slavism, pan-comunism) se ascundea, de fapt, intenţia lor de a ajunge la Adriatica, trecând peste noi.

IV. În 1806, o nouă înfruntare ruso-turcă îi aduc din nou pe ruşi în ţările române. Europa se nelinişteşte din nou, căci acum era vorba de împărţirea Imperiului Otoman, ajuns în starea de „om bolnav al Europei”.

Au loc neîntrerupte negocieri: Franţa cu turcii, Austria, cu ruşii, din nou Franţa, cu Rusia etc. În toate aceste negocieri se punea problema ţărilor noastre pe care le „pohteau” şi ruşii şi austriecii.

Nu se ajunge la nicio înţelegere şi armatele ruseşti sunt obligate să se retragă peste Nistru.

Norocul ne-a surâs, căci aceste „pohte”nepotolite ale ruşilor şi austriecilor s-au neutralizat reciproc.

Rezultatul acestor ocupaţii succesive ale Moldovei şi Munteniei a fost devastator.

Iată ce observau chiar şi străinii: „locuitorii mai erau expuşi, în afara acestor rechiziţii, să le spunem regulare, la tot felul de abuzuri, hoţii, jafuri, care îi aduceau la nivel de sărăcie”.

Sau „… armata rusă distrusese în aşa măsură această ţară (Valahia), încât la începutul anului, ea nu mai oferea decât imaginea unui deşert”. (Meriage către guvernul francez) 2

V. O nouă încălcare a teritoriului român (a cincea) se petrece în 1811, cu ocazia unui nou război ruso-turc. Turcii sunt bătuţi. Li se cere cedarea Moldovei până la Siret. Dar cum Napoleon decisese atacarea Rusiei, aceştia se grăbesc să încheie pacea cu otomanii, mulţumindu-se cu provincia dintre Nistru şi Prut.

Şi cu toate că turcii nu aveau dreptul de a ceda ceva ce nu le aparţinea (firmanele turco-moldave din anii 1500 erau clare), ruşii ne răpesc Basarabia şi începe procesul de rusificare a ei.

VI. Cu ocazia răscoalei Eteriei contra turcilor şi încercarea de implicare a provinciilor româneşti în ea, în anul 1821, trupele ruseşti ne invadează din nou cu nelipsitele încălcări şi pauperizare a populaţiei române.

VII. Anul 1828 îi aduce din nou pe ruşi în ţară. Ei invadează Moldova şi Dobrogea pe care le ocupă timp de 6 ani. Sărăcia la care ajunseseră românii, era extremă:

„Ocupaţia rusească a venit cu cortegiul ei de rele: jafurile insuportabile, cererea continuă de căruţe pentru transporturi, brutalităţile şi maltratările ce cădeau asupra poporului”3

VIII. Revoluţia română din 1848 a fost şi ea înăbuşită prin intervenţia trupelor ruse ce invadează pentru a opta oară spaţiul românesc.

Convenţia de la Balta-Liman stipulează între altele, staţionarea în ţările noastre a 35.000 de soldaţi ruşi.

IX. 1853. O nouă invazie rusească. Se jefuieşte visteria statelor noastre. Dar în 1854, statele europene declară război Rusiei şi asediază Sevastopolul. La încheierea păcii, se restituie Moldovei sudul Basarabiei.

X. 1877. Războiul de Independenţă. Principatele Române, reunite sub sceptrul lui Carol I, intră în războiul ruso-turc ca aliate ale Rusiei.

Drept răsplată, ruşii, care printr-o convenţie parafată de însuşi împăratul Rusiei recunoştea drepturile româneşti şi integritatea teritorială, ne răpescc cele trei judeţe din sudul Basarabiei, încorporate Moldovei în 1857.

1918. Basarabia, prin decizia poporului ei, revine la sânul naţiunii române de unde fusese răpită în 1811.

XI. România este ruptă din nou. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, ruşii ne răpesc iarăşi Basarabia.

Printr-un ultimatum brutal, duşmănos şi necivilizat ni se acordă trei zile pentru evacuarea întregii provincii, cu toată administraţia ei.

Apoi armata română, ce avea ordin să nu riposteze, este umilită şi fugărită până la Prut.

1941. România, în alianţă cu foştii prieteni ai ruşilor, „fasciştii” germani, trec înapoi Prutul.

Armata română, ultragiată şi umilită în 1940, primeşte ordinul de la Antonescu: „Vă ordon, treceţi Prutul!”

Astfel, am recuperat ceea ce era al nostru, ceea ce este al nostru. O reparaţie istorică a dreptului poporului nostru de a dispune de viaţa lui.

XII. A douăsprezecea, şi sperăm ultima invazie rusească, are loc de 23 August 1944. trupele comuniste ruseşti ne ocupă şi ne impun legea lor timp de jumătate de secol.

Aşadar, de-a lungul ultimelor trei secole din istoria noastră am suferit 12 invazii ruseşti. De 12 ori aceste armate au tercut Nistrul şi Prutul, cu direcţia spre vest, jefuind şi umilind ţările româneşti, în avântul lor agresiv de a-şi mări imperiul.

Astăzi, diplomaţia rusească ne acuză că în anul 1941 am îndrăznit să recuperăm ceea ce este al nostru: Basarabia şi ţinuturile Bucovinei.

Şi ne acuză într-o formă expresivă, cinică şi făţarnică, specifică, de altfel, politicii ruseşti că ne-am aliat cu fascistul Hitler pentru a ne recupera ceea ce ei, ruşii, ne răpiseră, în alianţă cu acelaşi fascist Hitler, atunci când au încheiat înţelegerea de a împărţi Europa între ei.

„Vă ordon, treceţi Prutul!” a însemnat în 1941 o reabilitare a noastră ca popor, o reparaţie istorică a armatei române ce fusese agresată şi umilită.

Orice bun român nu poate fi decât de acord cu această chemare la denmitate.

*

NR Autor anonim. O mențiune: După Războiul Crimeii, Rusia a fost obligată să restituie Moldovei Basarabia. Basarabia pe care o luaseră cu japca în 1812. Când a fost însă ca rușii să respecte ce au semnat, au pretins că prin cuvîntul BASARABIA se înțelege numai sudul acesteia! Escrocherie pe față!