16 august. Șfinții Martiri Brâncoveni. „Dacă am pierdut tot ce am avut în lumea asta, măcar SUFLETUL să ni-l păstrăm!”
15 august 2024 de Rost Online
Vineri, 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache.
La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), cei patru fii ai săi şi Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la Constantinopol.
Având în vedere sfârşitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi împreună cu sfetnicul său, şi apreciind viaţa sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 20 iunie 1992, trecerea în rândul sfinţilor a celor şase martiri Brâncoveni.
Astfel, ziua de 16 august a fost stabilită ca zi de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache, scrie Rador.
„În săptămâna patimilor din anul 1714, Sultanul a dat poruncă să fie ridicat Constantin Vodă Brâncoveanu din scaunul domnesc de la București cu întreaga familie și dus la Constantinopol, unde a fost aruncat în fioroasa temniță cu 7 turnuri, Ienikule. După chinuri cumplite a fost ucis aici împreună cu fiii și cu ginerii săi în ziua de 15 august 1714, tocmai când împlinea vârsta de 60 de ani. Înainte de a închide ochii, bietul părinte îndurerat fu osândit să vadă, cu nespusă durere de părinte, căzând în țărână capele iubiților săi fii. Cel mai mic, înspăimântat de priveliștea morții, ar fi fost invitat să se facă turc, numai să-și salveze viața.
Dar tatăl său îi spuse:
–Dacă am pierdut tot ce am avut în lumea asta, măcar sufletul să ni-l păstrăm în toată curățenia; mai bine să mori în legea creștină ortodoxă, decât să te faci turc.
(….) În chip năpraznic s-a sfârșit deci Constantin Brâncoveanu, după o domnie de 25 de ani și 5 luni. Cu el împreună au pierit ca niște mucenici ai credinței creștine și fiii și ginerele său, învrednicindu-se și ei de cununa muceniciei. Trupurile lor au fost aruncate în mare, de unde le-au pescuit niște pescari creștini, iar văduva lui Brâncoveanu, Doamna Maria, a purtat de grijă să fie așezate mai târziu, spre odihna de veci, în pământul patriei străbune, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București”, Ioan Lupaș, „Mucenicia Brâncovenilor”, Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, 2015, pag.17-18, pag.28.
Tot marți, 16 august, este marcată Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor.
„În semn de conștientizare de către cetățenii români a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși și astăzi creștinii în lume se iluminează în roșu, între orele 20,00-24,00, următoarele clădiri: Parlamentul României, Guvernul României, sediile autorităților administrației publice centrale și locale, Arcul de Triumf și Palatul Mogoșoaia.
Cu prilejul acestei zile se pot organiza manifestări publice și pot avea loc slujbe religioase, în locurile în care se desfășoară evenimente comemorative autorizate, conform legii”, se menționează în Legea 134/202.
Praznuirea Sfintilor martiri Brancoveni : Constantin Voievod cu cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, si sfetnicul Ianache.
,,Constantin Brâncoveanu este poate unul dintre cei mai reprezentativi sfinţi, la nivel naţional, ca urmare a faptelor sale de excepţie care au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală.
Marele domnitor are meritul deosebit de a fi putut stăvili o mişcare iezuită deosebit de puternică şi în plină ascensiune, care a dus la diversiunea prin care mitropolitul Ardealului, Atanasie Anghel, a optat pentru greco-catolici. Pentru ca aceste mişcări şi influenţe să nu pătrundă în spaţiul Ţării Româneşti, Brâncoveanu a folosit o serie de mijloace foarte moderne pentru timpul respectiv, prin care a reuşit să menţină şi chiar să promoveze spiritul ortodox.
Bunicul său, Preda Brâncoveanu, era considerat printre cei mai bogaţi oameni din S-E Europei, şi, cu toate acestea, a dus o viaţă de ascet. El ţinea toate posturile după rigorile vieţii călugăreşti, se ruga ca şi ceilalţi călugări şi era un mare ocrotitor al bisericii. Lucrul acesta s-a păstrat în familie, iar spiritul credinţei practice a fost moştenit în special de nepotul său, Constantin Brâncoveanu. Într-o lume dominată de conflicte, domnul Ţării Româneşti se manifesta ca un adevărat urmaş al împăraţilor bizantini.
Fiind format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, reflectată mai ales în traducerea şi tipărirea Bibliei de la Bucureşti în anul 1688, Sfântul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat Academia Domnească (1694), precursoare a Universităţii din Bucureşti, adăpostită în clădirile Mănăstirii „Sfântul Sava” din capitală. Pe lângă intensificarea activităţilor culturale şi educaţionale ale Academiei Domneşti au fost organizate şcoli în incinta unor mănăstiri, în care se preda în română şi în slavonă. Aşa au fost şcolile de la Mănăstirile „Sfântul Gheorghe Vechi”şi Colţea din Bucureşti. O altă serie de şcoli româneşti au fost înfiinţate totodată în oraşele şi satele din Ţara Românească. În unele mănăstiri au fost înfiinţate biblioteci renumite, având cu prioritate lucrări provenite din marile centre culturale din Europa apuseană.
Imediat după ce a devenit Domnitor al Ţării Româneşti, Sfântul Constantin Brâncoveanu a încurajat activitatea de tipărire a lucrărilor de cultură teologică şi laică. Coordonarea tipografiei domneşti din Bucureşti a încredinţat-o monahului georgian, ulterior mitropolit, Sfântul Antim Ivireanul. Printr-o dezvoltare culturală intensă, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ din sud-estul Europei, Domnitorul Ţării Româneşti fiind un călăuzitor constant al culturii şi al educaţiei, ajutând cu generozitate Patriarhiile Ortodoxe răsăritene, aflate sub stăpânire otomană.
Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne în conştiinţa Bisericii şi a poporului ca un ctitor de mănăstiri şi de biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi.
Sunt emblematice Mănăstirea Hurezi (cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Românească) şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului.
Dintre biserici, menţionăm Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti (sfinţită la 29 iunie 1707 de patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului), unde, mai târziu, în anul 1720, au fost aşezate osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria Brâncoveanu.
Sultanul Ahmed al III-lea, venind pe tronul de la Istanbul în anul 1703, a dorit ca să curme brusc faima de care se bucura pe plan extern domnitorul Ţării Româneşti, devenit un bastion al Ortodoxiei de care multora le era greu să treacă. Din execuţia sa şi a familiei sale şi-a dorit să facă un exemplu pentru întreaga Europă. Tocmai de aceea a ales ca zi a execuţiei sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare cinstită în mod special de familia domnitorului român. Nu s-a făcut în decursul timpului o asociere clară între intenţia sultanului de a-i executa pe Brâncoveni şi data pe care şi-o alesese. După o veche tradiţie creştină, întâlnită chiar în perioada romană, Maica Domnului era aceea care sprijinea prin rugăciunile ei familiile princiare. Având un rol atât de important în viaţa Bisericii noastre creştine, sultanul a căutat să denigreze această sărbătoare prin executarea celui mai aprig susţinător al Ortodoxiei din acele timpuri şi a familiei sale. Cu toate acestea, tocmai jertfa martirică a Brâncovenilor, alăturată marii sărbători, a dus la întărirea credinţei şi la transformarea celor executaţi în adevăraţi eroi ai neamului şi martiri ai credinţei pentru Hristos.’’ https://www.cotidianul.ro/784130-2/
https://www.youtube.com/watch?v=jJfTv-V72bs