1.500 de kilometri de limes în România

UN PROIECT TRANSFRONTALIER DE AMPLOARE, UN TREN SPRE UNESCO PENTRU ROMÂNIA.

Festivalul Roman de la Călugăreni/ Foto: Adina Brânciulescu

Munții Gurghiului își unesc marginile dantelate de păduri cu cerul senin, de început de primăvară. Văile taie pe alocuri dealurile înalte și fac loc apelor repezi și reci de munte care se varsă în râul Gurghiu. Soarele e mai călduț și natura începe să renască, deși zăpada se mai vede pe înălțimi. Un uliu plutește cu aripile larg deschise și se îndepărtează în zare până când devine cât un grăunte de nisip. Asta văd eu acum, indiferent de punctul cardinal în care-mi îndrept privirea, și tot asta cred că vedeau acum aproximativ 1.900 de ani soldații romani care asigurau paza graniței Imperiului Roman, pe sectorul estic de Limes dacicus, în provincia Dacia superior, care construiseră aici (Ibănești, județul Mureș), pe un platou la înălțime, cu vedere asupra Văii Gurghiului, un turn de supraveghere. Arhitectura nu avea nimic ieșit din comun, era un exemplu clasic de arhitectură militară, cu rol funcțional: un turn din lemn cu probabil trei nivele și plan rectangular de aprox. 4 metri x 4 metri protejat de o incintă compusă din val și șanț cu plan rectangular și colțuri rotunjite (reconstituirea video de mai jos).

Un sistem complex de fortificații

“Odată cu consolidarea puterii Imperiului Roman în zonă, la începutul sec. al II-lea d.Hr., a fost începută construirea sistemului defensiv al provinciei Dacia. Poziția geografică de avanpost a determinat trimiterea în provincie a unor forţe militare considerabile, printre care legiunea XIII Gemina la Apulum (Alba-Iulia) şi după războaiele marcomanice, legiunea V Macedonica la Potaissa (Turda). Pentru a întări apărarea în interiorul provinciei, de-a lungul drumurilor principale, au fost plasate unităţi auxiliare, iar unitățile cantonate de-a lungul graniţelor au format un sistem defensiv liniar (limes) şi au controlat drumul limes-ului care mergea paralel cu granita”, se arată pe limesdacicus.ro. În acest fel, se facilita accesul și aprovizionarea armatei.

Turnul de supraveghere de la Ibănești, identificat în anul 1975 de profesorul de istorie Eugen Mera, făcea astfel parte dintr-un sistem extrem de complex de fortificații format din turnuri, valuri de pământ, ziduri, fortificații de mici dimensiuni și castre care formau limes-ul roman, adică granița fortificată a Imperiului Roman. Potrivit limesromania.ro (site-ul Programului Național “Limes”), în România se cunosc peste 70 de castre, 50 de fortificații mici și peste 150 de turnuri, dar numărul lor trebuie să fi fost mai mare. Pe baza descoperirilor de țigle ștampilate se confirmă că turnurile și castrele au fost construite de unitățile staționate. În unele zone a fost descoperită o linie defensivă artificială constituită în general din val de pământ și pe alocuri dintr-un zid de piatră. Turnurile erau construite din piatră sau din lemn și erau amplasate în funcție de configurația terenului și pentru a putea comunica între ele. Printre modalitățile de comunicare care se pare că erau folosite sunt focurile de semnalizare – pe Columna lui Traian, lângă turnuri sunt reprezentate lemne stivuite sub formă de rug, lucru care i-a determinat pe specialiști să presupună că acesta este rolul lor, iar pe vreme de ceață sau vizibilitate redusă, se comunica prin semne sonore, obținute cu ajutorul unor instrumente muzicale.

Un proiect de amploare

Hartă realizată de proiectul FRE Culture 2000/ limesdacicus.ro

Limes-ul roman a avut cea mai mare întindere în sec. al II-lea d.Hr., având o lungime de peste 5000 km: de la malul la Atlantic al Scoţiei a străbătut întreaga Europa, a ajuns la Marea Neagră și a continuat până la Marea Roşie, a parcurs nordul Africii, pentru a ajunge înapoi la malul Oceanului Atlantic. Urmele limes-ului (ziduri, şanţuri, turnuri de observație, fortificaţii şi clădiri civile) au fost parţial dezvelite, conservate sau reconstruite, însă, în marea lor majoritate, nu au rezistat trecerii timpului. În anul 1987, graniţa fortificată romană cunoscută sub numele de Zidul lui Hadrian, din Marea Britanie, probabil cea mai cunoscută porțiune a limes-ului a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În anul 2005, sectorul de limes al provinciilor Germania superior și Raetia (aprox. 550 de kilometri) a fost inclus, la rândul lui, pe lista UNESCO. În același an, cu ocazia adunării Comitetului Patrimoniului Cultural Mondial, a fost aprobată începerea demersurilor pentru constituirea la nivel internațional a unui nou obiectiv patrimonial transfrontalier: Granițele Imperiului Roman (Frontiers of the Roman Empire). Scopul pe termen lung al acestui demers îl reprezintă includerea pe lista Patrimoniului Cultural Mondial a tuturor elementelor care au format granița Imperiului Roman, în Europa, în Orientul Apropiat și în Africa. În anul 2008, a fost inclus Zidul lui Antoninus Pius (aprox. 60 kilometri), din Scoția, reprezentând cea mai nord-vestică parte a limes-ului și demersurile continuă.

În prezent, Germania, Austria, Ungaria și Slovacia au finalizat documentația cu noi sectoare propuse și au trimis-o către UNESCO, urmând să aducă zestrea lor de limes. Pentru același lucru lucrează Bulgaria, Serbia, Croația și România iar, în Africa, Tunisia face demersuri pentru includerea limes-ului tunisian sudic.

Peste 1.500 de kilometri de limes în România

Frontierele Imperiului Roman pe teritoriul de astăzi al României/ www.limesromania.ro

În România, în anul 2014 a fost instituit, prin ordin al ministrului Culturii, Programul Național “Limes”, dar abia din 2016 s-a alocat finanțare pentru acesta. Până în prezent, au fost nominalizate siturile care au fost înscrise într-o Listă Indicativă Națională pentru UNESCO, urmând elaborarea, pe baza acesteia, a Listei Tentative și, ulterior, a celei finale. “În ceea ce ne privește, conform deciziilor Grupului internațional care gestioneaza din punct de vedere  știintific programul, termenul de depunere stabilit este începutul anului 2021”, subliniază Felix Marcu, manager la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și președintele Comisiei Naționale “Limes”, un proiect derulat sub egida Ministrului Culturii si Identității Naționale si al muzeului mai sus menționat. Responsabilitățile pe sectoarele de limes sunt împărțite între Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca – sector Vest, Nord-Vest și Nord, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe – sector Est, corespunzător Carpaților Răsăriteni și Muzeul Național de Istorie a României – sector Sud-Est și Sud, corespunzător Carpaților Meridionali și sudului României.

Săpăturile de la principia castrului de la Călugăreni (Sz. Pánczél)

Limesul din România are în vedere două sectoare: limesul dunărean (sectorul din Dobrogea) și limesul dacic (de la Dunăre prin Banat în sus spre Meseș, de acolo coboară spre est până la linia Carpaților Orientali, după care prin Muntenia și Oltenia până la Dunăre). Este vorba de o porțiune foarte mare de limes, și anume peste 1500 de kilometri, România fiind țara care are una din cele mai lungi porțiuni de limes și o diversitate mare de tipuri de granițe. Potrivit limesromania.ro sunt cel puțin 7 tipuri diferite de limes: în Banat, de la Dunăre în sus – drum imperial supravegheat de castre auxiliare – până la Micia, Munții Apuseni unde se cunosc așezările din zona auriferă și un burgus, sectorul Bologa-Tihău – zonă de deal (limes complex cu turnuri, val, zid, castre, fortificații mici), sectorul Tihău-Livezile (asemănător cu cel anterior, nefiind încă identificat val de pământ sau zid de piatră), sectorul Livezile-Brețcu este zonă montană cu castre, turnuri și două zone în care au fost semnalate valuri de pământ, linia Oltului care era supravegheată de castre mai mici sau mai mari, limesul transalutan care era un limes similar cu cel din Britannia si Germania – o linie artificială din val de pământ supravegheată de castre mici si mijlocii. Tot din sistemul de frontieră romană de pe teritoriul României de astăzi, dar din altă provincie romană (Moesia), fac parte și fortificațiile situate în marea lor majoritate pe linia Dunării sau între limesul transalutan și Dunăre.

Fotografie aeriană a turnului de la Vătava (Szabó M)

Studiu de caz (județul Mureș)

Szilamér Pánczél, membru al Comisiei Naționale “Limes”, arheolog și șef de secție în cadrul Muzeului Județean Mureș, subliniază că județul Mureș este una dintre zonele în care s-au desfășurat mai multe proiecte cercetare, fiind o regiune în care au fost construite castre importante cu așezările aferente (Călugăreni – castrul auxiliar care apăra pasul Niraj, Brâncovenești – la vest de pasul Deda și Sărățeni – care asigura apărarea pasului Bucin ).

Harta sectorului de limes între Orheiu Bistriței și Sărățeni (Szabó M.)

Dintre acestea, cel mai norocos din punct de vedere al valorificării și protejării a fost cel de la Călugăreni. Potrivit ștampilelor cu textul CPAI de pe materialul tegular, în urma cercetării desfășurate de Felix Marcu și Ioan Piso, s-a ajuns la concluzia că unitatea militară staționată aici a fost o trupă auxiliară de infanterie, și anume Cohors) P(rima) A(ugusta) I(turaeorum) . Din 2015, pe o suprafață de 5 hectare aici funcționează Parcul arheologic de la Călugăreni, iar la Festivalul Roman de la Călugăreni, trupe de reenactement readuc la viață luptele între romani și barbari, își prezinta tacticile de luptă, armamentul și gradele militare, se desfășoară ateliere meșteșugărești tematice, atrăgând an de an numeroși turiști. “Nu putem avea succes în munca de cercetare dacă nu conștientizăm comunitățile că aceste vestigii reprezintă o valoare inestimabilă și trebuie protejate”, spune acesta.

Pe lângă cele trei situri arheologice, lista indicativă din județul Mureș include turnurile de la Vătava (foto sus), Bistra Mureșului, Ideciul de Sus, Ibănești, Chiheru de Sus și Eremitu, respectiv valurile de pământ de la Glăjărie și Câmpul Cetății.

Festivalul Roman de la Călugăreni/ Foto: Adina Brânciulescu

Toate acestea sunt doar o mică parte din mărturiile aflate pe teritoriul României al unui ansamblu impozant de structuri complexe care exemplifică într-un mod unic structurile militare, instalaţiile defensive, cât şi strategiile geo-politice ale Romei imperiale – în total, pe teritoriul României, au fost identificate și cartate 364 de situri.

– Adina Brânciulescu