14 mai – Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști.

14 mai – Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști.

Dr. Teofil Mija: Sentința răstignirii neamului pe crucea durerii dar și a învierii. Traian Trifan: Învierea și o Scrisoare inedită trimisă de mărturisitor fiicei sale
De Florin Palas / Știri / Publicat: Miercuri, 14 mai 2025, 11:10 / 1 comentarii
N.O.I, Honor et Patria și Camarazii România la marșul in memoria Martirilor din temnițele comuniste.
N.O.I, Honor et Patria și Camarazii România la marșul in memoria Martirilor din temnițele comuniste.
Articole relaționate
33 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, „Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

ascultă articolul

Dr. Teofil Mija: 14 mai 1948 – în această zi s-a pronunțat sentința răstignirii neamului pe crucea durerii, a disperării dar și a învierii ce va să vie

„Atunci a început în România dansul Satanei, triumful Salomeei. Plânsete și scrâșnirea dinților, dureri, tăceri, rugăciuni și resemnări.

Teroare, legea bunului plac și infiltrarea fricii, arma invincibilă a securității în neamul românesc, în timp de aproape jumătate de secol și în continuare.

Delațiunea, ura de clasă, vrajba, dezbinarea, asasinatul fizic și moral prin tortură, metode îndelung experimentate cu eficiență în arsenalul KGB-ist, sunt instrumentele și argumentele sigure cu care dușmani de veacuri ai neamului nostru operează furibund și pustiitor cu efecte sigure la exterminare lentă dar foarte bine dirijată și susținută asupra elitelor noastre, de distrugere a tot ce au reușit să creeze aceste elite în perioada interbelică, asigurându-se astfel drumul spre comunizare, proletarizare, animalizare.

În noaptea de 14/15 mai 1948, securitatea regimului comunist din România a arestat 15.000 de tineri. Printre aceștia a fost și un număr de 1500 de studenți, numărul acestora ajungând la finele anului 1948 la 2000.
S-au făcut multe arestări și printre elevii FDC-iști, ajungând la sfârșitul anului 1948 la 1000 elevi FDC-iști întemnițați.

Previziunile și temerile noastre de înrobire comunistă au fost confirmate prin acte istorice, prin cei 50 de ani de regim ai întunericului comunist din țara noastră în contrast cu istoria falsificată scrisă de comuniști și de uneltele lor imbecilizate.

În viitorul calendar al durerilor și al forțelor neamului românesc ziua de 14 mai 1948 vara rămâne în amintirea noastră și a generațiilor viitoare ca o zi de doliu național dar în același timp și de cinstire, de omagiere a tuturor victimelor comunismului executați de securiștii călăi”.

Învierea văzută de mărturisitorul Traian Trifan (+27 aprilie 1990) – Testament, Robul 1036. Mănăstirea Petru Vodă, 2019

„Mîntuitorul răstignit pe Golgota aduce biruința vieții asupra morții, prin Învierea cea de-a treia zi. În grădina Raiului Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui, fericit și nemuritor. În grădina Golgotei, omul a făcut pe Dumnezeu după chipul lui, omorîndu-L. Mare cutezanță a făpturii! De una mă minunez, de alta mă îngrozesc[1].

Hristos a despicat istoria în două: Eveniment unic. El, spre deosebire de toți muritorii, a rămas Viu și după îngropare. Un mare semn de întrebare – întîi ca învățătură (propovăduirea Lui), apoi învierea Lui. Realitate sau nălucire? Omul, biruitor asupra morții! Cu adevărat Răscruce – cosmică, nu numai istorică. Taina tainelor pentru unii, poticnire pentru alții. În răspuns se întrepătrund și se leagă microcosmos – macrocosmos. Fiindcă El, ca vestitorul Voinței Supreme este și va rămîne Piatra filosofală pentru muritori. Azi ca stîncă de scăpare, mîine la Judecată, ca stîncă de cădere. El e Marele Răsplătitor, atît pentru prieteni, cît și pentru dușmani.

Constantin Cel Mare, biruitor asupra păgînilor, mărturisește: „Crucea – biruința!” ICXC NIKA. De atunci Crucea din Ierusalim, apoi din bisericile cu idealul Învierii, sunt farul omenirii. Popoarele și orice Imperiu – ca ideal – au de ales între înțelegerea spiritualistă și cea materialistă, între Învierea lui Hristos sau împotriva învierii.

Scopul vieții este lupta pentru eliberarea din robia ispitei și a morții cu nădejdea învierii în Împărăția cerurilor. «Precum în Adam toți mor, așa în Hristos toți vor învia»[2]. Botezul dăruiește înfierea și puterea de a rămîne fără de păcat. Dar numai cine își ia crucea și urmează Stăpînului primește puterea să biruie în luptă cu dușmanul.

Creștinul are trei valori:

Patria – hrana trupului;

Neamul – hrana sufletului;

Biserica – hrana minții.

Slujirea lor este mai presus de viața personală.”

[1] Didahiile, Ilie Miniat

[2] I Corinteni 15:22

Extrase din cartea Traian Trifan – Testament, Robul 1036, Mănăstirea Petru Vodă, 2019

Scrisoare inedită trimisă de mărturisitorul Traian Trifan, pe când se afla în domiciliu obligatoriu în Bărăgan (Răchitoasa), către fiica sa, Maria
După ispășirea condamnării de 16 ani închisoare, Traian Trifan este trimis de Ministerul de Interne cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, satul Răchitoasa. Acolo a locuit într-o casă construită din pământ bătut și acoperită cu stuf, alături de soția sa, Elena. Traian Trifan lucra ca îngrijitor la Gospodăria de stat, iar soția era croitoreasă. Cele două fete ale fostului deținut politic locuiau, alături de bunici, într-o singură cameră din casa familiei Trifan, de pe strada Castanilor, din Brașov. Restul camerelor erau repartizate unor persoane străine familiei, cei mai mulți dintre ei angajați ai Securității (ofițeri, șoferul, femeia de serviciu etc). În septembrie 1958, Traian Trifan este arestat din nou, fiind trimis la Periprava, în Delta Dunării. Familia acestui sfânt între sfinții închisorilor nu a mai știut nimic despre acesta până în 14 septembrie 1962 (Înălțarea Sfintei Cruci), când marele pătimitor al închisorilor se întoarce acasă.
Din perioada de domiciliu obligatoriu din Bărăgan datează scrisoarea, plină de învățăminte, trimisă de Traian Trifan uneia dintre fiicele sale, Maria (căreia îi mulțumim din suflet pentru acordul de publicare).

Scumpă Maria,

Suntem foarte bucuroși de rândurile primite cu data de 6 ianuarie a.c. Sunt mulțumit, că am impresia că începi să îți dai seama că viața în realitate este alta decât ai văzut-o. Noi suntem ca melcul, ne scoatem cornițele, dorind să ne apropiem de oameni și, în loc de sinceritate și prietenie, primim fățărnicie și răutate sub o mulțime de aspecte. Dezamăgiți ne retragem în căsuța noastră internă. Încetul cu încetul, primim experiența de a ne feri și începem a simți, unde este cazul să te apropii, cu mai multă încredere. Această experiență ne-o dă numai viața. Pentru a evita suferința este necesară prudența de la început, la prima întâlnire. În toată viața vom avea deziluzii, fiindcă noi oamenii suntem schimbători și nestatornici. Rare sunt caracterele, adică oamenii care își au un îndreptar propriu de dragoste, silindu-se să nu supere sau să facă rău semenilor. Mare dar și bucurie, când pe drumul vieții se întâlnesc două ființe, care se regăsesc în acest gând. Întâlnirea lor este o taină. Trebuie așteptat acest moment cu răbdare. Ferice de cine înțelege chemarea norocului, care bate o singură dată la poarta sufletului. Părerea mea este că pentru tine încă nu a sosit acest moment, dar Domnul ți-l va trimite. Rog ai răbdare și apropie-te cât mai mult de noi și toți cei dragi, ca din dragostea noastră să treci în cuibul dragostei căminului tău. Fără dragoste, mai întâi sufletească și apoi trupească, nu există fericire – eu îi zic mulțumire – pe pământ. Fericirea este o stare lipsită de suferință și griji, care aici nu se găsește. Cine nu înțelege frumusețea sufletului este departe de adevărata bucurie a vieții. Dragă Maria, ești copilul nostru iubit, și te rog să ai încredere în noi și Bunătatea cerească, care ne poartă de grijă, că vor fi toate bune. Mă voi sili să îți scriu cât mai des. Cu multă dragoste,
12. I. 1958