14 iulie 1789, o zi rușinoasă pentru francezi

2021-07-17T23:02:32+03:0017 iulie 2021|Doctrină naţionalistă|

14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii!

14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii

Publicat de |12 octombrie 2011|Doctrină naţionalistă

La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în Piața Roșie, roșie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917, defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate țările, iertați-ne!

La puțin după acest 7 noiembrie crepuscular, rușii au renunțat a mai sărbători ziua de 7 noiembrie și și-au găsit altă zi națională. Adevărul a fost scos de la obroc și tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin exportul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit și în Europa de Est, precum și pe alte continente

Ceva asemănător s-a întâmplat și în România: 1989 a fost ultimul an când am mai sărbătorit 23 august ca zi națională. Evenimentul astfel aniversat, trădarea de la 23 august 1944 și prăpădul care a urmat, căpăta în mod oficial o evaluare corectă, 23 august dovedindu-se cu totul nepotrivit pentru o zi națională. Am mai fi avut motiv să păstrăm amintirea acelei zile nefaste cel mult pentru a institui o zi de doliu național, ca un remember al actelor de trădare și de mișelie din istoria noastră.

Celelalte țări „socialiste” au procedat și ele la aceeași reparație, regăsindu-și astfel ceva din demnitatea la care renunțau de fiecare dată când sărbătoreau în fals ziua ființei lor naționale.

Puțină istorie dacă cunoști, îți dai seama că există o linie de continuitate și de cauzalitate de la revoluția franceză de la 1789 la revoluția bolșevică din 1917, ideile revoluției franceze fiind atât de scumpe și de mobilizatoare pentru Lenin și tovarășii săi de genocid anti-rusesc, genocid al propriului popor, iar după 1945 și al altor popoare. Genocid produs în numele vestitei lozinci: libertate, egalitate, fraternitate!

Probabil că niciodată nu s-a spus prin numai trei cuvinte o minciună mai mare, mai ticăloasă, cu consecințe mai nefericite pentru mult încercata noastră planetă! Trei cuvinte cu care Franța a prostit planeta, aducând mulțime de nenorociri pe mai toate meridianele! Nenorociri al căror inventar e timpul să-l facem, cât mai riguros cu putință! Cât mai lucizi!

În logica lucrurilor ar fi fost ca măcar acum, după ce sovieticii și est europenii au renunțat la regimul politic instaurat prin aplicarea ideilor revoluției franceze, franțujii înșiși să purceadă la un travaliu de asanare a mentalului lor colectiv, la reconsiderarea așa zisei lor revoluții, așa zisa revoluție a așa zișilor francezi! Căci, mai înainte de orice alt adevăr se situează adevărul că revoluția franceză nu au făcut-o francezii. Ei doar au suferit-o!… Pe ei s-a experimentat!…

O asemenea reconsiderare, făcută cu un minim simț al responsabilității în fața istoriei și a omenirii, i-ar obliga pe franțuji să ni se adreseze și ei cu aceleași cuvinte: iertați-ne! Iertați-ne pentru revoluția de la 1789 și, mai ales, iertați-ne pentru minciunile pe care le-am tot spus despre zisa revoluție, despre acele momente de rătăcire bezmetică din istoria noastră pe care le-am oferit ca model pentru întreaga planetă! Iertați-ne pentru contribuția noastră atât de substanțială la degradarea condiției umane, a vieții pe această planetă minunată! N-o prea merităm!…

Este de un haz trist să constați, frunzărind cărțile unor istorici francezi despre 14 iulie 1789, că revoluția franceză (1) a fost concepută în Bavaria, (2) declanșată cu sprijin britanic masiv (și perfid!),  și (3) purtată pe străzi, la vedere, de lumpeni proletari de prin porturile Mediteranei, bine înarmați și bine plătiți. Care a fost contribuția Franței, a Parisului la revoluția franceză, alta decât suferințele ce s-au abătut asupra adevăraților francezi?!… În sine, tragismul zilei de 14 iulie este copleșitor. Declarată zi națională a Franței, tragismul zilei de 14 iulie decade în ridicul, subiect jenant pentru toți iubitorii Franței…

După căderea comunismului, logic este să urmeze o reevaluare a antecedentelor care au pregătit catastrofa planetară impropriu numită comunism. S-ar putea să constatăm că mințile luminate care au decis și au organizat demolarea șandramalei bolșevice în 1989 sunt aceiași iluminați care organizaseră în urmă cu exact 200 de ani căderea Franței sub tăvălugul falsei revoluții. Motiv în plus ca asemenea dezvăluiri să-i determine pe francezi, pe câți mai sunt francezi în Franța, să renunțe oficial la quatorze juillet ca zi națională a Franței!…

Nu cumva această coincidență, 1789 – 1989, semnifică modul în care manipulatorii planetari ai istoriei au ținut să aniverseze bicentenarul debutului lor în istorie ca manipulatori universali ai destinelor noastre?! Bicentenarul răsunătorului succes obținut în 1789 în fața monarhiei și a Bisericii Creștine?!

Leg criza actuală prin care trece omenirea de revoluția franceză! Nu am în vedere (numai) criza financiară din ultimii doi-trei ani, ci criza care se manifestă de câteva decenii, îngrijorând toate spiritele voitoare de bine ale omenirii. O criză morală în primul rând, a unei omeniri care și-a pierdut orizontul existenței, incapabilă de elanuri generoase, copleșită de eșecul fantasmelor cu care au fost amăgite popoarele lumii: democrație, egalitate, fraternitate, libertate!…

Revoluția franceză a produs o ruptură gravă în devenirea omenirii: dintotdeauna, pretutindeni în lume, indiferent de sistem politic, de religie, toate națiunile și fiecare persoană în parte au trăit în cultul îndatoririlor, al obligațiilor pe care le presupune calitatea de ființă umană. Conștiința că te naști dator față de cei care te-au conceput și ți-au conferit o identitate inconfundabilă, față de Dumnezeu, față de familie, față de neam, a stat la temelia elanului făuritor de istorie, determinând comportamente generoase, exemplare, modele de dăruire pentru binele și propășirea comunitară.

Odată cu revoluția franceză debutează cultura drepturilor omului. Unii nu au ezitat să vorbească chiar de o nouă religie, „religia” drepturilor omului

Modelul omului puternic, care intră în lume, în viață, întrebându-se el ce are de făcut, ce are de dat, cu ce se poate plăti pentru norocul extraodinar de a se fi născut om, model aflat în vigoare de la începuturile umanității, a fost înlocuit la 14 iulie 1789 cu modelul individului nevolnic, gol sufletește, lipsit de orizont metafizic, obsedat să aibă cât mai multe de primit, preocupat permanent să-i sporească încasările, alocațiile, subvențiile… Indivizi care intră în viață întrebând eu ce am de primit, mie ce mi se dă, ce am dreptul să apuc? Nu cumva drepturile mele ar trebui sporite?!… Postură josnică, a celui obsedat de drepturi, nepăsător la servituțile condiției de om, de francez, de părinte! Această paradigmă a inaugurat-o revoluția franceză și ea s-a extins ca o molimă la scară planetară, chiar dacă, din fericire, încă n-a reușit să fie a tot acaparatoare!…

În consecința ideilor revoluției franceze, a mobilurilor discrete sau oculte care au animat-o, familia și Patria, națiunea, Adevărul, au încetat să mai fie un mobil al sacrificiului de sine, însăși ideea de sacrificiu a fost de-sacralizată, fiind atât de contrară cartei drepturilor omului, spiritului acesteia! Omul bastilez – nu-i pot spune „francez”, adevărata Franță nu este cea evocată la 14 iulie!, a căpătat dreptul să nu se mai jertfească pentru nimeni, el își declară cu semeție eliberarea de sub teroarea lui Dumnezeu! Căci i s-a recunoscut și acordat dreptul suprem: dreptul omului de a trăi în afara lui Dumnezeu! Supremă eliberare!

Omul care vine din vechimea istoriei noastre pe acest pământ era produsul educației în spiritul îndatoririlor cu care te încarcă nașterea, condiția umană și națională în interiorul căreia evoluezi ca subiect al istoriei.

Omul bastilez, consacrat de Carta drepturilor omului, se simte liber și îndreptățit să se lepede de orice obligații, de orice tabu-uri, de orice credință, ajunge repede să se simtă și să se declare independent față de orice modele sau norme morale!… N-are prejudecăți, n-are idealuri, n-are decât drepturi și pretenții!

Despre minciuna nerușinată numită egalitate spun doar atât: atât teoria, cât și practica istorică denunțase acest fals încă din antichitate. Există o singură egalitate reală, egalitatea în fața lui Dumnezeu, a judecății Sale. Și aceasta este o idee de bază pentru creștinism, creștinismul împotriva căruia s-au produs cele mai multe dintre crimele revoluției franceze! O revoluție despre care uităm să spunem cât a fost de stupid anti-creștină! Demolatoare de biserici, asasină sadică de preoți!…

Cât despre fraternitate, mărturie stă numărul înspăimântător al celor ghilotinați sau uciși într-o manieră mai expeditivă în timpul revoluției…

Faptul că ziua de 14 iulie a fost declarată zi națională, a Franței, cu sau fără bună știință ascunde semnificația tragică a revoluției franceze: intervenția în desfășurarea evenimentelor istorice a unor forțe întunecate, disimulate în varii chipuri, care au reușit să monopolizeze resursele financiare ale lumii și să facă din speculații și strategii financiare motorul principal al istoriei. O istorie decăzută din atributele ei onorabile, adeseori sublime. Autorii revoluției franceze acționează de atunci și până azi numai sub protecția nopții, niciodată la lumina zilei. Au instituționalizat minciuna și diversiunea la scară planetară. Au pervertit mii și mii de creiere să li se aservească, să intre sub comanda lor secretă. Acțiunea acestor falsificatori ai istoriei și ai vieții pe care o ducem a debutat prin revoluția așa zis franceză, la 14 iulie 1789. Zi tragică pentru Franța, pentru întreaga omenire! De atunci, intervenția lașă și eficientă a neastâmpărului diabolic s-a intensificat și a ajuns în zilele noastre să fie principalul producător de evenimente politice, istorice. O istorie falsificată, manipulată, contrară oricăror precepte religioase și morale, oricărei tradiții de eroism și onoare.

…Firește, aceste considerații asupra revoluției franceze, asupra semnificațiilor ei adânci, ultime, vor fi respinse de multă lume. Eu însumi nu le-aș fi exprimat în urmă cu 20-30 de ani!

Dar sunt absolut sigur că nu greșesc când mă mir de „frații” noștri francezi că au ales ziua în care a căzut Bastilia ca să le fie zi națională, reper al eroismului francez, moment de maximă referință pentru gloria Franței. E atâta minciună și prosteală generală, colectivă, în celebrarea lui 14 iulie! Unde este vestitul spirit critic al franțuzului?! Adevărul despre faptele petrecute la 14 iulie 1789 este atât de jenant încât nici nu-mi vine să-l amintesc în detalii!

S-a mințit în manualul de istorie, al școlilor din Franța și din întreaga lume, când Bastilia a fost prezentată ca o redută a abolutismului regal! S-a mințit enorm și cu privire la acest absolutism regal! În timpul revoluției franceze au fost condamnați la moarte și executați în numele fraternității și al democrației mii de francezi, mult mai mulți ca în toată istoria multi seculară a monarhiei franceze: câteva zeci, mai puțin de cincizeci!… Acesta este numărul celor condamnați la moarte prin judecata și voința regelui francez, în cele peste zece secole de absolutism monarhic, regal.

Inventarul minciunilor care circulă oficial despre revoluția franceză devine jenant acum, după ce au dispărut minciunile despre 7 noiembrie și regimul bolșevic, minciunile despre celelalte „revoluții”, din Estul Europei. Francezii fac astfel o notă discordantă jenantă, aproape ridiculă, dar mai ales întristătoare! Cât va mai dura această prostire națională care este sărbătorirea unui dezastru național ca mare succes al spiritului național?!…

Sunt atâtea spirite luminate ale Franței care au luat distanță față de numita revoluție, au deplâns-o sau au demascat-o ca atare, ca moment din care începe decăderea Franței!… Faptul că în această cădere a fost atrasă întreaga omenire nu poate fi un titlu de glorie pentru Franța! Dimpotrivă!

Da, spiritul revoluției franceze a determinat importante răsturnări de valori, schimbări majore în lume!… Cele întâmplate însă în anul 1989 și anii care au urmat, situația în care se află omenirea în momentul de față, hic et nunc, ne obligă să deplângem cacealmaua de odinoară, dar mai ales ne obligă să ne distanțăm de rătăcirea de azi, a francezilor, rătăcirea în care, bieții de ei, se complac și persistă fără nicio greață…

Deșteaptă-te, franțuzule! Ce naiba, ești mai prost chiar și decât românii de noi?!

Noi ne-am vindecat de acest furuncul rușinos care a fost vreme de 45 de ani ziua de 23 august! O zi despre care știam cu toții, în particular, că era o zi de rușine națională. Voi, frați galo-romani, când vă veți întoarce cu fața spre adevărul despre 14 iulie 1789?… Câte două sute de ani vă mai trebuie?!

Ion Coja

 7 octombrie 2011

P.S. E drept, când am fost prima oară în Franța, în aprilie 1969, nici un franțuz n-a putut să-mi explice ce a fost în mai 1968… Dar, în mod curios, îi ziceau acelui ciudat mai 1968 tot revoluție! „Revoluția din Mai 1968”! A câta revoluție franțuzească?! Deh, popor de revoluționari franțujii ăștia! Nu ca noi, românii, popor de „contra-revoluționari”, cum ne-a numit Fr. Engels… Și câtă dreptate a avut!

2 Comments

  1. Shadow 18 iulie 2021 la 9:17 am - Raspunde

    Consilier sovietic: ,,Tovarase, Romania e o tara de lichele in care toata lumea se vinde. Tovarase, astia nu merita sa te sacrifici pentru ei! Vinde-te bine, tovarase!”
    Consilier sovietic: ,,Tovarase, iti dau bani! Fii omul meu!”
    Sef in Securitate; ,,Numai cu aprobarea Partidului…”
    Consilier sovietic: ,,Tovarase, iti sdau vila in Primaverii! Fii omul meu aici in Romania!”
    Sef in Securitate: ,,Numai cu aprobarea Partidului….”
    Consilier sovietic: ,,Tovarase, iti dau femei! Fii imul meu!’;
    Sef in Securitate: ,,Numai cu aprobarea Partidului…..”
    Dupa ce l-a dat de usa si l-a imbrancit in suturi si in picioare consilierul sovietic a venit timp de o saptamana si cu patul de la un pistol Bereta ii batea in fereastra si ii spunea:
    Consilier sovietic: ,, Tovarase, am venit sa te omor! Acum cine o sa te mai apere de Uniunea Sovietica? Cu ce ai sa te aperi?””
    Cei din Securitate i-au luat incarcatorul de la pistol si in timp ce consilierul sovietic ii batea in fereastra cu patul de la o Bereta tatal meu se ascundea dupa birou tinand in mana un pistol Bereta fara incarcator spre distractia consilierului sovietic….
    In anii 50 ofiterii sovietici si consilierii sovietici dispretuiau ofiterii roamni indiferent de regimul in care au activat pentru ca Romania nu a luptat la diktatul de la Viena si nu a tras nici un glont cand s-au pierdut basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul si Ardealul de Nord. poporul roman era dispretuit de sovietici pentru lasitatea de la diktatul de la Viena si pentru actul de la 23 august 1944 …..si era subiect de batjocura pentru lasitate si asta nu se mai spune. Pierderea atator teritorii fara lupte e o rusine si astazi si arestarea generalului Argesanu, asa criminal cum era, pentru ca a incercat o miscare de rezistenta in Cadrilater e o rusine si astazi.
    In 1955 se stia bine in Securitate ca tradarea se poate pedepsi foarte usor si cu un glont in cap si toti ofiterii erau constienti de consecintele tradariii. la inlocuirea ofiterului Setu(Sutu) impuscat la Berna am avut o revolta antisovietica a ofiterilor de Securitate in fata generalului Alexandru Roman care au refuzat postul in timp ce Pacepa a acceptat postul din R F Germania si racolarea de catre sovietici.
    In 1955 tatal meu ca sef in Securitate a incercat o revolta antisovietica inabusita de generalul Alexandru Roman(Alexander Romanov) care astazi nu exista oficial pentru istoricii romani si discutia cu acest consilier sovietic era subiect de predare la o universitate sovietica la inceputul anilor ’60 – a fost anuntat de fostii lui colegi care au ajuns la studii la Moscova:
    ,,Mai, Titi! Ai ajuns subiect de predare la Moscova! Te studiaza rusii la tabla pentru cum ai refuzat sa fii racolat si te analizeaza punct cu punct pe dumneata si pe conslierul ala sovietic…” ,,Il analizeaza pe consilierul sovietic la tabla si ii invata cum sa faca o racolare: sa nu jigneasca tara, sa faca jigniri de natie, cum sa vorbeasca, cum sa abordeze…”
    Consilierul sovietic stia limba romana mai bine decat un profesor de limba romana….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top