14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii
14 iulie 2023|Doctrină naţionalistă
14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii
.
.
.
12 octombrie 2011|
Doctrină naţionalistă
.
La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în Piața Roșie, roșie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917, defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate țările, iertați-ne!
La puțin după acest 7 noiembrie crepuscular, rușii au renunțat a mai sărbători ziua de 7 noiembrie și și-au găsit altă zi națională. Adevărul a fost scos de la obroc și tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin exportul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit și în Europa de Est, precum și pe alte continente
Ceva asemănător s-a întâmplat și în România: 1989 a fost ultimul an când am mai sărbătorit 23 august ca zi națională. Evenimentul astfel aniversat, trădarea de la 23 august 1944 și prăpădul care a urmat, căpăta în mod oficial o evaluare corectă, 23 august dovedindu-se cu totul nepotrivit pentru o zi națională. Am mai fi avut motiv să păstrăm amintirea acelei zile nefaste cel mult pentru a institui o zi de doliu național, ca un remember al actelor de trădare și de mișelie din istoria noastră.
Celelalte țări „socialiste” au procedat și ele la aceeași reparație, regăsindu-și astfel ceva din demnitatea la care renunțau de fiecare dată când sărbătoreau în fals ziua ființei lor naționale.
Puțină istorie dacă cunoști, îți dai seama că există o linie de continuitate și de cauzalitate de la revoluția franceză de la 1789 la revoluția bolșevică din 1917, ideile revoluției franceze fiind atât de scumpe și de mobilizatoare pentru Lenin și tovarășii săi de genocid anti-rusesc, genocid al propriului popor, iar după 1945 și al altor popoare. Genocid produs în numele vestitei lozinci: libertate, egalitate, fraternitate!
Probabil că niciodată nu s-a spus prin numai trei cuvinte o minciună mai mare, mai ticăloasă, cu consecințe mai nefericite pentru mult încercata noastră planetă! Trei cuvinte cu care Franța a prostit planeta, aducând mulțime de nenorociri pe mai toate meridianele! Nenorociri al căror inventar e timpul să-l facem, cât mai riguros cu putință! Cât mai lucizi!
În logica lucrurilor ar fi fost ca măcar acum, după ce sovieticii și est europenii au renunțat la regimul politic instaurat prin aplicarea ideilor revoluției franceze, franțujii înșiși să purceadă la un travaliu de asanare a mentalului lor colectiv, la reconsiderarea așa zisei lor revoluții, așa zisa revoluție a așa zișilor francezi! Căci, mai înainte de orice alt adevăr se situează adevărul că revoluția franceză nu au făcut-o francezii. Ei doar au suferit-o!… Pe ei s-a experimentat!…
O asemenea reconsiderare, făcută cu un minim simț al responsabilității în fața istoriei și a omenirii, i-ar obliga pe franțuji să ni se adreseze și ei cu aceleași cuvinte: iertați-ne! Iertați-ne pentru revoluția de la 1789 și, mai ales, iertați-ne pentru minciunile pe care le-am tot spus despre zisa revoluție, despre acele momente de rătăcire bezmetică din istoria noastră pe care le-am oferit ca model pentru întreaga planetă! Iertați-ne pentru contribuția noastră atât de substanțială la degradarea condiției umane, a vieții pe această planetă minunată! N-o prea merităm!…
Este de un haz trist să constați, frunzărind cărțile unor istorici francezi despre 14 iulie 1789, că revoluția franceză (1) a fost concepută în Bavaria, (2) declanșată cu sprijin britanic masiv (și perfid!), și (3) purtată pe străzi, la vedere, de lumpeni proletari de prin porturile Mediteranei, bine înarmați și bine plătiți. Care a fost contribuția Franței, a Parisului la revoluția franceză, alta decât suferințele ce s-au abătut asupra adevăraților francezi?!… În sine, tragismul zilei de 14 iulie este copleșitor. Declarată zi națională a Franței, tragismul zilei de 14 iulie decade în ridicul, subiect jenant pentru toți iubitorii Franței…
După căderea comunismului, logic este să urmeze o reevaluare a antecedentelor care au pregătit catastrofa planetară impropriu numită comunism. S-ar putea să constatăm că mințile luminate care au decis și au organizat demolarea șandramalei bolșevice în 1989 sunt aceiași iluminați care organizaseră în urmă cu exact 200 de ani căderea Franței sub tăvălugul falsei revoluții. Motiv în plus ca asemenea dezvăluiri să-i determine pe francezi, pe câți mai sunt francezi în Franța, să renunțe oficial la quatorze juillet ca zi națională a Franței!…
Nu cumva această coincidență, 1789 – 1989, semnifică modul în care manipulatorii planetari ai istoriei au ținut să aniverseze bicentenarul debutului lor în istorie ca manipulatori universali ai destinelor noastre?! Bicentenarul răsunătorului succes obținut în 1789 în fața monarhiei și a Bisericii Creștine?!
Leg criza actuală prin care trece omenirea de revoluția franceză! Nu am în vedere (numai) criza financiară din ultimii doi-trei ani, ci criza care se manifestă de câteva decenii, îngrijorând toate spiritele voitoare de bine ale omenirii. O criză morală în primul rând, a unei omeniri care și-a pierdut orizontul existenței, incapabilă de elanuri generoase, copleșită de eșecul fantasmelor cu care au fost amăgite popoarele lumii: democrație, egalitate, fraternitate, libertate!…
Revoluția franceză a produs o ruptură gravă în devenirea omenirii: dintotdeauna, pretutindeni în lume, indiferent de sistem politic, de religie, toate națiunile și fiecare persoană în parte au trăit în cultul îndatoririlor, al obligațiilor pe care le presupune calitatea de ființă umană. Conștiința că te naști dator față de cei care te-au conceput și ți-au conferit o identitate inconfundabilă, față de Dumnezeu, față de familie, față de neam, a stat la temelia elanului făuritor de istorie, determinând comportamente generoase, exemplare, modele de dăruire pentru binele și propășirea comunitară.
Odată cu revoluția franceză debutează cultura drepturilor omului. Unii nu au ezitat să vorbească chiar de o nouă religie, „religia” drepturilor omului…
Modelul omului puternic, care intră în lume, în viață, întrebându-se el ce are de făcut, ce are de dat, cu ce se poate plăti pentru norocul extraodinar de a se fi născut om, model aflat în vigoare de la începuturile umanității, a fost înlocuit la 14 iulie 1789 cu modelul individului nevolnic, gol sufletește, lipsit de orizont metafizic, obsedat să aibă cât mai multe de primit, preocupat permanent să-i sporească încasările, alocațiile, subvențiile… Indivizi care intră în viață întrebând eu ce am de primit, mie ce mi se dă, ce am dreptul să apuc? Nu cumva drepturile mele ar trebui sporite?!… Postură josnică, a celui obsedat de drepturi, nepăsător la servituțile condiției de om, de francez, de părinte! Această paradigmă a inaugurat-o revoluția franceză și ea s-a extins ca o molimă la scară planetară, chiar dacă, din fericire, încă n-a reușit să fie a tot acaparatoare!…
În consecința ideilor revoluției franceze, a mobilurilor discrete sau oculte care au animat-o, familia și Patria, națiunea, Adevărul, au încetat să mai fie un mobil al sacrificiului de sine, însăși ideea de sacrificiu a fost de-sacralizată, fiind atât de contrară cartei drepturilor omului, spiritului acesteia! Omul bastilez – nu-i pot spune „francez”, adevărata Franță nu este cea evocată la 14 iulie!, a căpătat dreptul să nu se mai jertfescă pentru nimeni, el își declară cu semeție eliberarea de sub teroarea lui Dumnezeu! Căci i s-a recunoscut și acordat dreptul suprem: dreptul omului de a trăi în afara lui Dumnezeu! Supremă eliberare!
Omul care vine din vechimea istoriei noastre pe acest pământ era produsul educației în spiritul îndatoririlor cu care te încarcă nașterea, condiția umană și națională în interiorul căreia evoluezi ca subiect al istoriei.
Omul bastilez, consacrat de Carta drepturilor omului, se simte liber și îndreptățit să se lepede de orice obligații, de orice tabu-uri, de orice credință, ajunge repede să se simtă și să se declare independent față de orice modele sau norme morale!… N-are prejudecăți, n-are idealuri, n-are decât drepturi și pretenții!
Despre minciuna nerușinată numită egalitate spun doar atât: atât teoria, cât și practica istorică denunțase acest fals încă din antichitate. Există o singură egalitate reală, egalitatea în fața lui Dumnezeu, a judecății Sale. Și aceasta este o idee de bază pentru creștinism, creștinismul împotriva căruia s-au produs cele mai multe dintre crimele revoluției franceze! O revoluție despre care uităm să spunem cât a fost de stupid anti-creștină! Demolatoare de biserici, asasină sadică de preoți!…
Cât despre fraternitate, mărturie stă numărul înspăimântător al celor ghilotinați sau uciși într-o manieră mai expeditivă în timpul revoluției…
Faptul că ziua de 14 iulie a fost declarată zi națională, a Franței, cu sau fără bună știință ascunde semnificația tragică a revoluției franceze: intervenția în desfășurarea evenimentelor istorice a unor forțe întunecate, disimulate în varii chipuri, care au reușit să monopolizeze resursele financiare ale lumii și să facă din speculații și strategii financiare motorul principal al istoriei. O istorie decăzută din atributele ei onorabile, adeseori sublime. Autorii revoluției franceze acționează de atunci și până azi numai sub protecția nopții, niciodată la lumina zilei. Au instituționalizat minciuna și diversiunea la scară planetară. Au pervertit mii și mii de creiere să li se aservească, să intre sub comanda lor secretă. Acțiunea acestor falsificatori ai istoriei și ai vieții pe care o ducem a debutat prin revoluția așa zis franceză, la 14 iulie 1789. Zi tragică pentru Franța, pentru întreaga omenire! De atunci, intervenția lașă și eficientă a neastâmpărului diabolic s-a intensificat și a ajuns în zilele noastre să fie principalul producător de evenimente politice, istorice. O istorie falsificată, manipulată, contrară oricăror precepte religioase și morale, oricărei tradiții de eroism și onoare.
…Firește, aceste considerații asupra revoluției franceze, asupra semnificațiilor ei adânci, ultime, vor fi respinse de multă lume. Eu însumi nu le-aș fi exprimat în urmă cu 20-30 de ani!
Dar sunt absolut sigur că nu greșesc când mă mir de „frații” noștri francezi că au ales ziua în care a căzut Bastilia ca să le fie zi națională, reper al eroismului francez, moment de maximă referință pentru gloria Franței. E atâta minciună și prosteală generală, colectivă, în celebrarea lui 14 iulie! Unde este vestitul spirit critic al franțuzului?! Adevărul despre faptele petrecute la 14 iulie 1789 este atât de jenant încât nici nu-mi vine să-l amintesc în detalii!
S-a mințit în manualul de istorie, al școlilor din Franța și din întreaga lume, când Bastilia a fost prezentată ca o redută a abolutismului regal! S-a mințit enorm și cu privire la acest absolutism regal! În timpul revoluției franceze au fost condamnați la moarte și executați în numele fraternității și al democrației mii de francezi, mult mai mulți ca în toată istoria multi seculară a monarhiei franceze: câteva zeci, mai puțin de cincizeci!…
Inventarul minciunilor care circulă oficial despre revoluția franceză devine jenant acum, după ce au dispărut minciunile despre 7 noiembrie și regimul bolșevic, minciunile despre celelalte „revoluții”, din Estul Europei. Francezii fac astfel o notă discordantă jenantă, aproape ridiculă, dar mai ales întristătoare! Cât va mai dura această prostire națională care este sărbătorirea unui dezastru național ca mare succes al spiritului național?!…
Sunt atâtea spirite luminate ale Franței care au luat distanță față de numita revoluție, au deplâns-o sau au demascat-o ca atare, ca moment din care începe decăderea Franței!… Faptul că în această cădere a fost atrasă întreaga omenire nu poate fi un titlu de glorie pentru Franța! Dimpotrivă!
Da, spiritul revoluției franceze a determinat importante răsturnări de valori, schimbări majore în lume!… Cele întâmplate însă în anul 1989 și anii care au urmat, situația în care se află omenirea în momentul de față, hic et nunc, ne obligă să deplângem cacealmaua de odinoară, dar mai ales ne obligă să ne distanțăm de rătăcirea de azi, a francezilor, rătăcirea în care, bieții de ei, se complac și persistă fără nicio greață…
Deșteaptă-te, franțuzule! Ce naiba, ești mai prost chiar și decât românii de noi?!
Noi ne-am vindecat de acest furuncul rușinos care a fost vreme de 45 de ani ziua de 23 august! O zi despre care știam cu toții, în particular, că era o zi de rușine națională. Voi, frați galo-romani, când vă veți întoarce cu fața spre adevărul despre 14 iulie 1789?… Câte două sute de ani vă mai trebuie?!
Ion Coja
7 octombrie 2011
P.S. E drept, când am fost prima oară în Franța, în aprilie 1969, nici un franțuz n-a putut să-mi explice ce a fost în mai 1968… Dar, în mod curios, îi ziceau acelui ciudat mai 1968 tot revoluție! „Revoluția din Mai 1968”! A câta revoluție franțuzească?! Deh, popor de revoluționari franțujii ăștia! Nu ca noi, românii, popor de „contra-revoluționari”, cum ne-a numit Fr. Engels… Și ce multă dreptate a avut!
CE A FĂCUT VREODATĂ MAREA ȘI FRUMOASĂ ZI A BASTILIEI PENTRU NOI?
Declan Hayes
Deși Ursula von der Leyen, Kaja Kallas, Zelensky, Keir Starmer și Emmanuel Macron se vor distra de minune urmărind băieții Legiunii Străine Franceze cum se agață pe Champs-Élysées de 14 iulie, acest lucru ridică întrebarea de ce Franța și lumea se deranjează cu această extravaganță anuală, care comemorează evadarea din închisoare, la 14 iulie 1789, a șapte falsificatori din clasa superioară, de către o gloată înfuriată, care apoi l-a „eliberat” pe Marchizul de Sade, care a fost unul dintre cei mai depravați diavoli ai iadului care au luat vreodată formă umană.
Deși de Sade, la fel ca Diderot, Rousseau și Voltaire, își merită partea de vină pentru carnagiul prevestit de luarea Bastiliei, regii francezi și consilierii lor economici, care au aruncat Franța în haosul erei sale revoluționare, merită mult mai mult, deoarece, așa cum vom arăta cu actualele escrocherii ale lui Trump și von der Leyen, ei rămân mult mai relevanți decât Voltaire, care, în ciuda elocvenței sale incontestabile, nu a spus și nu a scris niciodată nimic demn de remarcat, sau decât Rousseau, pe care Lion Feuchtwanger îl ironizează strălucit în lucrarea sa clasică despre epoca Revoluției Franceze.
Oarecum asemănător puterilor NATO de astăzi, regii Franței, Ludovic al XIV-lea și al XV-lea, au risipit mult prea mult din comoara națiunii lor în războaie externe și, la fel ca Spania în timpul războiului de 80 de ani pentru „libertatea” olandeză, aveau o bază de impozitare foarte ineficientă. Oricât de rea ar fi fost situația, aceasta a fost agravată de economiști șarlatani care propuneau soluții șarlatane pentru a rezolva problemele fiscale în cele din urmă fatale ale Ancien Régime.
Printre acești escroci, principalul șarlatan scoțian John Law, a cărui moștenire a companiei rămâne achiziția Louisianei, precum și termeni derivați precum „noi bogat”, „milionar” și „slavă Domnului pentru Mississippi”. Soluția lui Law la dificultățile Franței a fost un sistem de datorii garantat cu terenuri, în care bazinul fluviului Mississippi ar fi constituit garanția companiei sale. Soluția rapidă a lui Law a fost la fel de populară în Franța precum a fost bula Mării Sudului în Blighty sau mania lalelelor în Olanda, iar averile s-au făcut pe măsură ce instrumentele de datorie, garantate de bogățiile neexploatate ale Louisianei, au crescut în valoare.
Problema cu toate acestea era că nu existau bogății, exploatate sau nu. Louisiana era slab populată, cu mlaștini infestate cu aligatori, cu o valoare intrinsecă redusă și, la fel ca în cazul schemelor piramidale concomitente din Olanda și Marea Britanie, în cele din urmă s-a prăbușit, lăsând Franța pregătită pentru revoluție, susținută de acei milionari noi îmbogățiți pe care îi sărăcise la fel de repede pe cât îi îmbogățise anterior.
Deși Marea Britanie avea probleme comparabile, înființarea Băncii Angliei în 1694 i-a stabilizat sfera într-o măsură pe care monarhii francezi nu o puteau decât invidia. Deși Napoleon, Hitler și alți parveniți au făcut tot posibilul să dea peste cap lucrurile de-a lungul anilor, traiectoria Europei, în care datoria publică era forța motrice a națiunii, a fost inițiată cu succes de Banca Angliei, Orașul Londrei[City of London] și alte creaturi similare ale nopții.
Traiectoria mult mai lungă, din care Ziua Bastiliei a fost doar un singur punct de date, în cele din urmă nesemnificativ, a fost mizeria pe plan intern și haosul imperial în străinătate. Trebuie doar să citești oricare dintre marii romancieri francezi din secolul al XIX-lea sau să te uiți la experiențele Africii din epoca victoriană pentru a vedea veridicitatea afirmației că națiunile puternice, prădătoare, lansează terenuri pentru interesele imperiale ale oligarhiilor creditoare de bani.
Piețele bursiere au nevoie de noi orizonturi pentru a le cuceri, iar datoria publică este necesară pentru a finanța diplomația canonieră de care depind. Aceasta a fost o lege aproape de fier a diplomației internaționale canoniere încă de la înființarea Băncii Angliei. Scrutând orizonturile albastre ale zilelor noastre, nimerim pe un anume Vladimir Vladimirovici Putin, căruia bancherii centrali ai Occidentului i-au furat sute de miliarde de dolari din averea națiunii sale.
Principala crimă a lui Putin, și una pentru care nu i se poate ierta, este ridicarea Rusiei din jgheabul în care a aruncat-o prăbușirea Uniunii Sovietice. Rusia pre-Putin, post-sovietică, se afla într-o stare rușinoasă, iar așa-numiții șapte bancheri, care au lucrat mână în mână cu Occidentul, au fost în mare măsură responsabili pentru aceasta.
Dacă Putin nu le-ar fi tăiat aripile, Rusia ar fi astăzi ca Sudanul sau Siria. Renașterea Rusiei sub Putin este cea mai mare revenire de la Lazăr încoace, și nu este o exagerare. Și nu este o exagerare să spunem că bătăliile cu care se confruntă Putin și cei aliniați cu el pot fi urmărite chiar în timpurile Revoluției Franceze și ale contrarevoluției, de la înființarea Băncii Angliei până în Deuteronomul, unde Dumnezeu le spune Israelului și șarlatanților precum ambasadorul yankeu Mike Huckabee să atace cu arme nucleare după pofta inimii, pentru că așa vrea Dumnezeu.
Nu numai că această justificare nebunească a lui Cromwel pentru genocid se află în centrul doctrinelor evanghelice și sioniste ale Destinului Manifest, dar este valorificată până la ultimul grad de doctrina larg răspândită a predestinației, care reverberează nu doar pe coridoarele puterii NATO, ci și în cele mai improbabile alte locuri.
Spre deosebire de Rusia lui Putin, Franța și tot Occidentul refuză să învețe noi trucuri, dar, pe de altă parte, de ce ar trebui să o facă dacă Dumnezeu, sau cel puțin Dumnezeul lor, este de partea lor?
Încă au șarlatani sioniști cu două fețe, precum Bernard Henri Lévy, care își justifică războaiele de cucerire și au idioți precum von der Leyen care promit să perceapă mai multe taxe pentru a-și răspândi toxinele dubioase pretutindeni.
Încă merge cu toată forța, marșuri LGBT la Budapesta și Beijing astăzi și mâine, dacă Dumnezeu vrea, vastele bogății ale Siberiei și ale întregii Rusii și Iranului de risipit.
Zum letzten Mal wird Sturmalarm geblasen! (Or, mai târziu, se va îtermina alarma de furtună!) La luptă suntem deja toți bineveniți!
Ne vom lăuda cu călătoriile hitleriste pe toate străzile.
Conducerea națională a țării durează doar puțin!
Foarte bine, dar mai este mult de făcut un efort pregătitor considerabil înainte ca tancurile lui von der Leyen și sportivii Bastiliei lui Macron să pornească din nou spre Moscova.
După cum arată rapoartele Europa mai are economii ale gospodăriilor de aproximativ 33,5 trilioane de euro și, așa cum am spus anterior, vagabonzi precum von der Leyen, Macron și fostul prim-ministru italian Enrico Letta sunt hotărâți să pună mâna pe ele, astfel încât să le poată risipi pe Ucraina și aventuri imperialiste similare, care le vor umple buzunarele, chiar dacă vor falimenta mai mulți europeni, așa cum face și „Big Beautiful Bill” al lui Trump peste ocean, unde sponsorii săi se vor îmbogăți în detrimentul salariului său minim, baza electorală purtând pălărie MAGA.
Deși reglementările europene sporite și dereglementările americane sporite sunt două fețe ale aceleiași părți, ele lucrează pentru același rezultat final, și anume sărăcirea maselor în beneficiul liderilor, al sponsorilor și al purtătorilor lor de cuvânt din mass-media. Și pentru acest rezultat final își câștigă existența Voltaire, Rousseau și Diderot de astăzi. Mă gândesc aici nu doar la Lévy, ci și la persoane precum Ayn Rand și la ceilalți profeți ai capitalismului prădător anglo-american nestăvilit, care au simplificat discursurile de altădată pentru a justifica acapararea averilor din epoca noastră prin trucuri precum francizele, firmele de capital privat, fondurile vultur, răscumpărările de acțiuni și toate celelalte trucuri de furt din buzunare, care au transformat Mississippi și o mare parte din restul Statelor Unite într-un iad pe pământ pentru majoritatea oamenilor care locuiesc acolo.
Deși se pot invoca multe motive pentru care Mississippi și o mare parte a Franței sunt cazuri disperate, un motiv important este că, spre deosebire de Japonia, Rusia și China, coeziunea și solidaritatea comunitară au fost în mare parte eliminate, ajutate, în mare măsură, de echivalentele de astăzi ale paraziților de salon menționați anterior, care au deschis calea către luarea cu asalt a Bastiliei.
Lăsând la o parte faptul că von der Leyen, Macron și restul nu au nimic de valoare de oferit lumii, există o diferență fundamentală între Rusia lui Putin, China lui Xi și pustiul gangrenos pe care îl conduc acești lideri militari occidentali.
Rusia, la fel ca Canada sau Australia, este bogată în resurse, iar resursele, precum și monedele canadiene, rusești și australiene legate de acestea, au valoare intrinsecă din acest motiv. China, la fel ca Japonia, produce lucruri, iar producerea de lucruri adaugă valoare.
Europa, la rândul ei, nu produce nimic, cu excepția paradelor ostentative de Ziua Bastiliei, unde oamenii cu perversiuni sexuale dubioase ajung să se uite la armăsarii sterili ai Legiunii Străine Franceze. Asta nu înseamnă că europenii nu pot produce lucruri. Pot, dar recent au decis să ajute Statele Unite să arunce în aer Nordstream, sursa lor de energie ieftină, și să spună Rusiei, al cărei buzunar l-au furat bancherii lor centrali, că nu vor să mai aibă relații cu ea.
Este ca și cum producătorul de croissante al Mariei Antoaneta ar refuza făina morarului și i-ar spune morarului că îl va duce în temnița marchizului de Sade dacă i se va oferi ocazia. Este, la fel ca scrierile lui de Sade însuși, o nebunie pură.
Acest lucru nu înseamnă că toate scrierile franceze sunt o pierdere de timp.
Nu este asa, iar Frédéric Bastiat este doar unul dintre numeroșii economiști francezi care au fost lumânări în întuneric. Dar Europa are nevoie de mult mai mult decât lumânări fabricate în Franța sau China, iar toate artificiile în stil yankeu de 4 iulie pe care Franța le dezlănțuie de Ziua Bastiliei sunt, la fel ca cuvintele lui von der Leyen și ale clonelor ei, doar atât de multă spumă goală.
Europa este împovărată cu tot atâta greutate mortă câtă era Franța pe 13 iulie 1789, iar toată acea greutate mortă trebuie eliminată, până la capăt.
Dacă există vreo lecție continuă pe care o putem învăța din asaltul Bastiliei și din urmările sale violente, aceasta este că von der Leyen, Macron și colaboratorii lor nu vor pleca în liniște în acea noapte bună unde le este locul, iar Europa va trebui, mai devreme sau mai târziu, să treacă din nou prin râuri de sânge dacă vrea să atingă măcar cea mai mică urmă de libertate, egalitate și fraternitate pe care ar trebui să le prezinte idioata plimbare cu rațele a Legiunii Străine Franceze de Ziua Bastiliei.
Din 1789 si pana astazi toate revolutiile de toate felurile, razboaiele, epidemiile si pandemiile si organizatiile teroriste cu ale lor atentatele asupra civililor sunt opera khazarilor setosi de varsare de sange nevinovat. Asta-i in fapt preocuparea lor de baza in aceasta viata pamanteasca, aceea de inventa situatii conflictuale intre tari, popoare, religii si clase sociale pentru c-acestea sa se ucida reciproc intre ele ca sa poata sa le fure khazarii pamanturile, bogatiile si sa transforme tarile in colinii si popoarele lor in sclavi. Pace pe Terra va fi or cand khazarii vor disparea pana la ultimul sau cand goimii vor disparea pana la ultimul.