14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii

2022-07-14T14:43:36+03:0014 iulie 2022|Doctrină naţionalistă|

14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii

12 octombrie 2011|Doctrină naţionalistă

La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în Piața Roșie, roșie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917, defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate țările, iertați-ne!

La puțin după acest 7 noiembrie crepuscular, rușii au renunțat a mai sărbători ziua de 7 noiembrie și și-au găsit altă zi națională. Adevărul a fost scos de la obroc și tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin exportul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit și în Europa de Est, precum și pe alte continente

Ceva asemănător s-a întâmplat și în România: 1989 a fost ultimul an când am mai sărbătorit 23 august ca zi națională. Evenimentul astfel aniversat, trădarea de la 23 august 1944 și prăpădul care a urmat, căpăta în mod oficial o evaluare corectă, 23 august dovedindu-se cu totul nepotrivit pentru o zi națională. Am mai fi avut motiv să păstrăm amintirea acelei zile nefaste cel mult pentru a institui o zi de doliu național, ca un remember al actelor de trădare și de mișelie din istoria noastră.

Celelalte țări „socialiste” au procedat și ele la aceeași reparație, regăsindu-și astfel ceva din demnitatea la care renunțau de fiecare dată când sărbătoreau în fals ziua ființei lor naționale.

Puțină istorie dacă cunoști, îți dai seama că există o linie de continuitate și de cauzalitate de la revoluția franceză de la 1789 la revoluția bolșevică din 1917, ideile revoluției franceze fiind atât de scumpe și de mobilizatoare pentru Lenin și tovarășii săi de genocid anti-rusesc, genocid al propriului popor, iar după 1945 și al altor popoare. Genocid produs în numele vestitei lozinci: libertate, egalitate, fraternitate!

Probabil că niciodată nu s-a spus prin numai trei cuvinte o minciună mai mare, mai ticăloasă, cu consecințe mai nefericite pentru mult încercata noastră planetă! Trei cuvinte cu care Franța a prostit planeta, aducând mulțime de nenorociri pe mai toate meridianele! Nenorociri al căror inventar e timpul să-l facem, cât mai riguros cu putință! Cât mai lucizi!

În logica lucrurilor ar fi fost ca măcar acum, după ce sovieticii și est europenii au renunțat la regimul politic instaurat prin aplicarea ideilor revoluției franceze, franțujii înșiși să purceadă la un travaliu de asanare a mentalului lor colectiv, la reconsiderarea așa zisei lor revoluții, așa zisa revoluție a așa zișilor francezi! Căci, mai înainte de orice alt adevăr se situează adevărul că revoluția franceză nu au făcut-o francezii. Ei doar au suferit-o!… Pe ei s-a experimentat!…

O asemenea reconsiderare, făcută cu un minim simț al responsabilității în fața istoriei și a omenirii, i-ar obliga pe franțuji să ni se adreseze și ei cu aceleași cuvinte: iertați-ne! Iertați-ne pentru revoluția de la 1789 și, mai ales, iertați-ne pentru minciunile pe care le-am tot spus despre zisa revoluție, despre acele momente de rătăcire bezmetică din istoria noastră pe care le-am oferit ca model pentru întreaga planetă! Iertați-ne pentru contribuția noastră atât de substanțială la degradarea condiției umane, a vieții pe această planetă minunată! N-o prea merităm!…

Este de un haz trist să constați, frunzărind cărțile unor istorici francezi despre 14 iulie 1789, că revoluția franceză (1) a fost concepută în Bavaria, (2) declanșată cu sprijin britanic masiv (și perfid!),  și (3) purtată pe străzi, la vedere, de lumpeni proletari de prin porturile Mediteranei, bine înarmați și bine plătiți. Care a fost contribuția Franței, a Parisului la revoluția franceză, alta decât suferințele ce s-au abătut asupra adevăraților francezi?!… În sine, tragismul zilei de 14 iulie este copleșitor. Declarată zi națională a Franței, tragismul zilei de 14 iulie decade în ridicul, subiect jenant pentru toți iubitorii Franței…

După căderea comunismului, logic este să urmeze o reevaluare a antecedentelor care au pregătit catastrofa planetară impropriu numită comunism. S-ar putea să constatăm că mințile luminate care au decis și au organizat demolarea șandramalei bolșevice în 1989 sunt aceiași iluminați care organizaseră în urmă cu exact 200 de ani căderea Franței sub tăvălugul falsei revoluții. Motiv în plus ca asemenea dezvăluiri să-i determine pe francezi, pe câți mai sunt francezi în Franța, să renunțe oficial la quatorze juillet ca zi națională a Franței!…

Nu cumva această coincidență, 1789 – 1989, semnifică modul în care manipulatorii planetari ai istoriei au ținut să aniverseze bicentenarul debutului lor în istorie ca manipulatori universali ai destinelor noastre?! Bicentenarul răsunătorului succes obținut în 1789 în fața monarhiei și a Bisericii Creștine?!

Leg criza actuală prin care trece omenirea de revoluția franceză! Nu am în vedere (numai) criza financiară din ultimii doi-trei ani, ci criza care se manifestă de câteva decenii, îngrijorând toate spiritele voitoare de bine ale omenirii. O criză morală în primul rând, a unei omeniri care și-a pierdut orizontul existenței, incapabilă de elanuri generoase, copleșită de eșecul fantasmelor cu care au fost amăgite popoarele lumii: democrație, egalitate, fraternitate, libertate!…

Revoluția franceză a produs o ruptură gravă în devenirea omenirii: dintotdeauna, pretutindeni în lume, indiferent de sistem politic, de religie, toate națiunile și fiecare persoană în parte au trăit în cultul îndatoririlor, al obligațiilor pe care le presupune calitatea de ființă umană. Conștiința că te naști dator față de cei care te-au conceput și ți-au conferit o identitate inconfundabilă, față de Dumnezeu, față de familie, față de neam, a stat la temelia elanului făuritor de istorie, determinând comportamente generoase, exemplare, modele de dăruire pentru binele și propășirea comunitară.

Odată cu revoluția franceză debutează cultura drepturilor omului. Unii nu au ezitat să vorbească chiar de o nouă religie, „religia” drepturilor omului

Modelul omului puternic, care intră în lume, în viață, întrebându-se el ce are de făcut, ce are de dat, cu ce se poate plăti pentru norocul extraodinar de a se fi născut om, model aflat în vigoare de la începuturile umanității, a fost înlocuit la 14 iulie 1789 cu modelul individului nevolnic, gol sufletește, lipsit de orizont metafizic, obsedat să aibă cât mai multe de primit, preocupat permanent să-i sporească încasările, alocațiile, subvențiile… Indivizi care intră în viață întrebând eu ce am de primit, mie ce mi se dă, ce am dreptul să apuc? Nu cumva drepturile mele ar trebui sporite?!… Postură josnică, a celui obsedat de drepturi, nepăsător la servituțile condiției de om, de francez, de părinte! Această paradigmă a inaugurat-o revoluția franceză și ea s-a extins ca o molimă la scară planetară, chiar dacă, din fericire, încă n-a reușit să fie a tot acaparatoare!…

În consecința ideilor revoluției franceze, a mobilurilor discrete sau oculte care au animat-o, familia și Patria, națiunea, Adevărul, au încetat să mai fie un mobil al sacrificiului de sine, însăși ideea de sacrificiu a fost de-sacralizată, fiind atât de contrară cartei drepturilor omului, spiritului acesteia! Omul bastilez – nu-i pot spune „francez”, adevărata Franță nu este cea evocată la 14 iulie!, a căpătat dreptul să nu se mai jertfescă pentru nimeni, el își declară cu semeție eliberarea de sub teroarea lui Dumnezeu! Căci i s-a recunoscut și acordat dreptul suprem: dreptul omului de a trăi în afara lui Dumnezeu! Supremă eliberare!

Omul care vine din vechimea istoriei noastre pe acest pământ era produsul educației în spiritul îndatoririlor cu care te încarcă nașterea, condiția umană și națională în interiorul căreia evoluezi ca subiect al istoriei.

Omul bastilez, consacrat de Carta drepturilor omului, se simte liber și îndreptățit să se lepede de orice obligații, de orice tabu-uri, de orice credință, ajunge repede să se simtă și să se declare independent față de orice modele sau norme morale!… N-are prejudecăți, n-are idealuri, n-are decât drepturi și pretenții!

Despre minciuna nerușinată numită egalitate spun doar atât: atât teoria, cât și practica istorică denunțase acest fals încă din antichitate. Există o singură egalitate reală, egalitatea în fața lui Dumnezeu, a judecății Sale. Și aceasta este o idee de bază pentru creștinism, creștinismul împotriva căruia s-au produs cele mai multe dintre crimele revoluției franceze! O revoluție despre care uităm să spunem cât a fost de stupid anti-creștină! Demolatoare de biserici, asasină sadică de preoți!…

Cât despre fraternitate, mărturie stă numărul înspăimântător al celor ghilotinați sau uciși într-o manieră mai expeditivă în timpul revoluției…

Faptul că ziua de 14 iulie a fost declarată zi națională, a Franței, cu sau fără bună știință ascunde semnificația tragică a revoluției franceze: intervenția în desfășurarea evenimentelor istorice a unor forțe întunecate, disimulate în varii chipuri, care au reușit să monopolizeze resursele financiare ale lumii și să facă din speculații și strategii financiare motorul principal al istoriei. O istorie decăzută din atributele ei onorabile, adeseori sublime. Autorii revoluției franceze acționează de atunci și până azi numai sub protecția nopții, niciodată la lumina zilei. Au instituționalizat minciuna și diversiunea la scară planetară. Au pervertit mii și mii de creiere să li se aservească, să intre sub comanda lor secretă. Acțiunea acestor falsificatori ai istoriei și ai vieții pe care o ducem a debutat prin revoluția așa zis franceză, la 14 iulie 1789. Zi tragică pentru Franța, pentru întreaga omenire! De atunci, intervenția lașă și eficientă a neastâmpărului diabolic s-a intensificat și a ajuns în zilele noastre să fie principalul producător de evenimente politice, istorice. O istorie falsificată, manipulată, contrară oricăror precepte religioase și morale, oricărei tradiții de eroism și onoare.

…Firește, aceste considerații asupra revoluției franceze, asupra semnificațiilor ei adânci, ultime, vor fi respinse de multă lume. Eu însumi nu le-aș fi exprimat în urmă cu 20-30 de ani!

Dar sunt absolut sigur că nu greșesc când mă mir de „frații” noștri francezi că au ales ziua în care a căzut Bastilia ca să le fie zi națională, reper al eroismului francez, moment de maximă referință pentru gloria Franței. E atâta minciună și prosteală generală, colectivă, în celebrarea lui 14 iulie! Unde este vestitul spirit critic al franțuzului?! Adevărul despre faptele petrecute la 14 iulie 1789 este atât de jenant încât nici nu-mi vine să-l amintesc în detalii!

S-a mințit în manualul de istorie, al școlilor din Franța și din întreaga lume, când Bastilia a fost prezentată ca o redută a abolutismului regal! S-a mințit enorm și cu privire la acest absolutism regal! În timpul revoluției franceze au fost condamnați la moarte și executați în numele fraternității și al democrației mii de francezi, mult mai mulți ca în toată istoria multi seculară a monarhiei franceze: câteva zeci, mai puțin de cincizeci!…

Inventarul minciunilor care circulă oficial despre revoluția franceză devine jenant acum, după ce au dispărut minciunile despre 7 noiembrie și regimul bolșevic, minciunile despre celelalte „revoluții”, din Estul Europei. Francezii fac astfel o notă discordantă jenantă, aproape ridiculă, dar mai ales întristătoare! Cât va mai dura această prostire națională care este sărbătorirea unui dezastru național ca mare succes al spiritului național?!…

Sunt atâtea spirite luminate ale Franței care au luat distanță față de numita revoluție, au deplâns-o sau au demascat-o ca atare, ca moment din care începe decăderea Franței!… Faptul că în această cădere a fost atrasă întreaga omenire nu poate fi un titlu de glorie pentru Franța! Dimpotrivă!

Da, spiritul revoluției franceze a determinat importante răsturnări de valori, schimbări majore în lume!… Cele întâmplate însă în anul 1989 și anii care au urmat, situația în care se află omenirea în momentul de față, hic et nunc, ne obligă să deplângem cacealmaua de odinoară, dar mai ales ne obligă să ne distanțăm de rătăcirea de azi, a francezilor, rătăcirea în care, bieții de ei, se complac și persistă fără nicio greață…

Deșteaptă-te, franțuzule! Ce naiba, ești mai prost chiar și decât românii de noi?!

Noi ne-am vindecat de acest furuncul rușinos care a fost vreme de 45 de ani ziua de 23 august! O zi despre care știam cu toții, în particular, că era o zi de rușine națională. Voi, frați galo-romani, când vă veți întoarce cu fața spre adevărul despre 14 iulie 1789?… Câte două sute de ani vă mai trebuie?!

Ion Coja

 7 octombrie 2011

P.S. E drept, când am fost prima oară în Franța, în aprilie 1969, nici un franțuz n-a putut să-mi explice ce a fost în mai 1968… Dar, în mod curios, îi ziceau acelui ciudat mai 1968 tot revoluție! „Revoluția din Mai 1968”! A câta revoluție franțuzească?! Deh, popor de revoluționari franțujii ăștia! Nu ca noi, românii, popor de „contra-revoluționari”, cum ne-a numit Fr. Engels… Și ce multă dreptate a avut!

7 Comments

  1. CD 15 iulie 2022 la 1:31 am - Raspunde

    Căderea Bastiliei, un eveniment „major” al Revoluției Franceze, s-a produs la Paris într-o zi de marți[ceasul rau] 14 iulie în anul 1789. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat totusi, în mod simbolic, sfârșitul Ancien régime și începutul Revoluției Franceze.

    La 14 iulie 1789, șapte persoane mai erau întemnițate in Bastilia, incluzand: patru falsificatori de bani, un „nebun” irlandez, un tânăr aristocrat deviant întemnițat la ordinul familiei sale și un bărbat care conspirase să-l asasineze pe Ludovic al XV-lea al Franței cu peste 30 de ani în urmă. Deci o mare eliberare a revolutionarilor…

    S-a mers pe idea ca Bastilia reprezenta un simbol al despotismului feudal-monarhic, dar de fapt s-a dorit desfiintarea monarhiei si a castelor nobiliare, caste care opreau noua burghezie iudaica sa acceada la puterea pe care si-au dorit-o intotdeauna si o au acum.

    Anglia a invatat lectia si ca sa nu se intample o Bastilie si la Londra, coroana britanica s-a hotarat sa inobileze si pe evrei fara probleme, a disparut necesitatea de a fi crestin pentru a fi inobilat; ce convenabil, nu’i asa?
    Emanciparea catolică si accesul lor la inobilare in Anglia a început mai devreme, în 1766, după moartea ultimului pretendent iacobit la tron.

    Povestea cu Bastilia – “simbolul despotismului” nu a prins de loc in Franta, nici un parizian sau francez nu a avut aceasta reprezentare si nici nu a acceptat-o dupa revolutie. Francezii astazi sustin ca celebrarea “Caderii Bastiliei” este o eroare si ca revolutia del a 1789 a fost o revolutie burgheza, a noii clase in ascensiune.

    Mai tarziu s-a schimbat povestea, nu a fost o revolutie(ce putea fi arajata) ci a fost o initiala rebeliune populara, ce s-a transformat in revolutie.

    Despre cavaleri
    Până în Evul Mediu târziu, rangul a devenit asociat cu idealurile cavalerești, un cod de conduită pentru războinicul creștin cavaler si curtean perfect.
    Astăzi, o serie de ordine de cavaler continuă să existe în Bisericile creștine, precum și în mai multe țări istoric creștine și pe fostele lor teritorii, cum ar fi Ordinul Suveran Militar Romano-Catolic de Malta, Ordinul protestant Sfântul Ioan, precum și Ordinul Ordinul englez al Jartierei, Ordinul Regal Suedez al Serafimilor și Ordinul Sf. Olav.

    Există, de asemenea, ordine dinastice precum Ordinul Lâna de Aur, Ordinul Imperiului Britanic și Ordinul Sf. Gheorghe. În vremurile moderne, acestea sunt ordine centrate pe caritate și serviciu civic și nu mai sunt ordine militare.
    Fiecare dintre aceste ordine are propriile criterii de eligibilitate, dar calitatea de cavaler este, în general, acordată de un șef de stat, monarh sau prelat unor persoane selectate pentru a recunoaște o realizare meritorie, ca în sistemul onorurilor britanice, adesea pentru slujirea Bisericii sau a țării.

    Echivalentul feminin modern în limba engleză este Dame. Calitățile de cavaler și de Damă sunt în mod tradițional considerate ca fiind unul dintre cele mai prestigioase premii pe care oamenii le pot obține.
    Cavalerismul s-a dezvoltat ca un standard timpuriu al eticii profesionale pentru cavaleri, care erau proprietari de cai, relativ înstăriți și se așteptau să ofere servicii militare în schimbul proprietăților funciare. Noțiunile timpurii de cavalerism presupuneau loialitate față de domnitorul său și vitejie în luptă, similare valorilor epocii eroice.

    În timpul Evului Mediu, acest lucru a crescut de la simplu profesionalism militar într-un cod social care include valorile gentilității, nobleței și tratarea rezonabila a celorlalți.
    În Cântecul lui Roland (c. 1100), Roland este portretizat ca cavalerul ideal, demonstrând loialitate neclintită, pricepere militară și cuviosie socială.

    În Parzivalul lui Wolfram von Eschenbach (c. 1205), cavalerismul devenise un amestec de îndatoriri religioase, dragoste și serviciu militar.
    Cartea Ordinului cavaleresc a lui Ramon Llull (1275) demonstrează că până la sfârșitul secolului al XIII-lea, cavalerismul presupunea o litanie de îndatoriri foarte specifice, inclusiv călărie pe cai de război, justiție, participarea la turniruri, ținerea meselor rotunde și vânătoare, precum și aspirarea la virtuțile mai eterice de „credință, speranță, caritate, dreptate, putere, moderație și loialitate”.

    Cavalerii epocii medievale târzii erau vazuți de societate ca unii care să mențină toate aceste abilități și multe altele, așa cum se subliniază în Cartea curteanului a lui Baldassare Castiglione, deși protagonistul cărții, contele Ludovico, afirmă „prima și adevărata profesie” a curteanului ideal. „trebuie să fie cea a armelor.”

    Cavalerismul, derivat din cuvântul francez chevalier – „cavaler”, desemna simultan calitarea pricepută și serviciul militar, iar acestea au rămas ocupațiile principale ale cavalerului de-a lungul Evului Mediu.

    Historia Regum Britanniae (Istoria regilor Marii Britanii) a lui Geoffrey de Monmouth, scrisă în anii 1130, a introdus legenda regelui Arthur, care urma să fie importantă pentru dezvoltarea idealurilor cavalerești în literatură.
    Le Morte d’Arthur (Moartea lui Arthur), scrisă în 1469, a lui Sir Thomas Malory, a fost importantă în definirea idealului de cavalerism, care este esențial pentru conceptul modern de cavaler, ca războinic de elită care a jurat să susțină valorile credinței, loialitate, curaj și onoare.

    Din 1611, coroana britanică a acordat un titlu ereditar sub forma de baronetă. Asemenea cavalerilor, baroneților li se acordă titlul de Sir. Baroneții nu sunt egali ai Tărâmului și nu au avut niciodată dreptul să stea în Camera Lorzilor, prin urmare, ca cavalerii, rămân oameni de rând în opinia sistemului juridic britanic.

    Cu toate acestea, spre deosebire de cavaleri, titlul este ereditar și destinatarul nu primește o distincție. Poziția este, prin urmare, mai comparabilă cu cavalerițele ereditare din ordinele nobiliare europene continentale, cum ar fi Ritter, decât cu cavaleriile sub ordinele britanice de cavaler. Cu toate acestea, spre deosebire de ordinele continentale, sistemul de baronetă britanic a fost o invenție modernă, concepută special pentru a strânge bani pentru Coroană odată cu achiziționarea titlului.

    Muzicianul britanic Elton John, de exemplu, este Licențiat Cavaler, astfel îndreptățit să se numească Sir Elton.
    Charlie Chaplin avea 85 de ani cand a fost facut Cavaler, dar el cel putin merita la cata de urat era de coreligionarii sai askenazi.

    Cunoscand conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un cavaler, nobil: “de la simplu profesionalism militar într-un cod social care include valorile gentilității, nobleței și tratarea rezonabila a celorlalți”, va puteti gandi in ce masura ar avea success un askenaz lipsit de scrupule si onoare sa acceseze in mod cinstit la acest titlu de baza nobiliar?

    Interesant au luptat la 1779 sa desfiinteze castele/titlurile nobiliare, iar acum le cumpara ca pe o marfa perisabila.

    Cavaleri ai ordinelor Masonice:
    http://www.knightstemplar.org/KnightTemplar/articles/20100723.htm

  2. Adrian 14 iulie 2022 la 7:10 pm - Raspunde

    Hmm, să nu sărim în partea cealaltă. Oare revoluția franceză a fost fără sens, nu corespundea niciunei realități, a fost doar „opera” unor criminali dornici de putere? La fel, instaurarea comunismului? Eu nu prea cred. Revoluțiile se întâmplă când trebuie, când vechea societate nu mai funcționează, când „istoria are nevoie de un ghiont” (V.I. Lenin)

  3. nicu cohen 14 iulie 2022 la 3:42 pm - Raspunde

    Numai va grabiti sa repetati ce eu zis altii referitor la Revolutia de la 1789 , in speta Soljenitsin , care mai tirziu a regretat, cind a realizat ca fost utilizat, manipulat si apoi aruncat la gunoi de americani .Ca in orice alta tara orice disputa a fost precedata de alta disputa . Se pare ca evenimentele din Paris din 1789 ar fi fost rezultatul masacrului cavalerilor templieri la 1307 . Regele Frantei a murit onorabil , ghilotinat . Cavalerii templieri au fost torturati si arsi de vii . Regii Frantei au comis multe masacre . Aristocratia exploata populatia . Orice conflict civil are cauze obiective .

    • Ion Coja 14 iulie 2022 la 10:24 pm - Raspunde

      Bați câmpii! Interesează-te ce masacre au făcut regii Franței! Și câte victime a făcut „revoluția”!

      • nicu cohen 14 iulie 2022 la 11:40 pm - Raspunde

        Massacre de cathars at Béziers 22 juillet 1209 , pertes humaines : dans le rapport que les légats adressent au Pape Innocent III, le chiffre de 20 000 morts .
        Massacre de la Saint-Barthélemy 24 aout 1572 . In jur de 3000 in Paris si in jur de 70 000 de hughenoti ucisi in toata Franta ……Ostasii regelui omorau sui femeiile si copii .
        Si mai sunt multe sau astea nu se pun ?

        • Ion Coja 15 iulie 2022 la 1:32 pm - Raspunde

          Alea au fost confruntări religioase, nu s-au desfășurat la inițiativa regelui, ci a Papei

  4. gelu 14 iulie 2022 la 3:21 pm - Raspunde

    D-le Ion Coja, adevarul il aveti aici in video-ul atasat, e tritat in limba romana. Am invata la scoala numai vrajeli de adormit copiii vis-a-vis de istoria lumii. Din 1789 incepand cu Revolutia Franceza si pana astazi toate revolutiile si razboaiele din aceasta lume sunt opera Ocultei Mondiale Khazare. Toata istoria acestei perioade de 233 de ani este o mare minciuna tocmai pentru ca lumea sa nu se prinda cine se afla in spatele evenimentelor sangeroase in care sunt implicate tarile si popoarele care se macelareasca intre ele. https://www.youtube.com/watch?v=SMR5XsiSsfs&t=134s

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top