DIN NEVOIE DE ADEVĂR
SĂ NE CUNOAŞTEM ISTORIA
13 SEPTEMBRIE 1899 CENTENAR
13 SEPTEMBRIE 1999 CORNELIU ZELEA COPDREANU
La 13 septembrie 1999 se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui CORNELIU ZELEA CODREANU . După cum se ştie, asupra personalităţii sale s-au exprimat până acum opiniile, aprecierile şi atitudinile cele mai diverse şi mai contradictorii. Centenarul naşterii lui Corneliu Zelea Codreanu poate şi trebuie să fie pentru toţi romanii, atât pentru cei care l-au iubit, cât şi pentru cei care l-au contestat, prilejul cel mai potrivit ca opiniile şi judecăţiile noastre să să apropie între ele cât mai mult, în spiritul exclusiv al respectului pentru adevăr, stabilind acel consens cu care se cuvine să fie consemnate în memoria Neamului figura şi numele fiecărui făuritor de istorie. Căci, negreşit, Corneliu Zelea Codreanu a fost un făuritor de istorie şi trebuie judecat ca atare !
Nevoia de adevăr, atât de firească pentru fiinţa omului şi pentru societate, priveşte şi alte personalităţi româneşti din acest secol, asupra cărora nu am reuşit încă să ajungem la o apreciere corectă întemeiată pe o cunoaştere propriu-zisă a faptelor reale, într-adevăr petrecute, şi asta pentru că, din nefericire, secolul nostru, mai mult ca oricând în istoria umanităţii, a permis dezvoltarea unor tehnici, strategii şi procedee de dezinformare prin care judecata oamenilor a fost lipsită de cunoaşterea elementelor indispensabile aflării şi cunoaşterii adevărului.
Considerăm că din toate punctele de vedere avem de pierdut, ca societate şi ca naţiune, ca ţară, ca indivizi, din perpetuarea ignoranței şi minciunii în care suntem ţinuţi cu privire la persoane şi evenimente de maximă importanţă din istoria acestui secol, care, ca şi Corneliu Zelea Codreanu, au fost până acum sistematic calomniate, incriminate metodic şi stăruitor, fără drept la replică ori la recurs.
Societatea românească nu-şi poate permite să se abstragă de la efortul, deseori sisific, de a afla adevărul despre ea însăşi, despre propriul ei trecut, despre cei care, prin destinul lor, au năzuit să modeleze un chip nou României, mai falnic, mai glorios, urmărind astfel un gând curat sau un vis, deseori înşelător.
Criza generalizată în care a ajuns România îşi găseşte explicaţia şi în uşurinţa cu care a fost tolerată de români minciuna şi mistificarea, lungul şir al diversiunilor debutând, la început de veac, cu cea de la 1907 şi încheindu-se, într-o tristă încununare, prin cursul nefast luat de evenimente după ˮ revoluţia furatăˮ din Decembrie 1989. Nu vom ieşi din această criză până nu vom restabili în societatea românească nevoia de adevăr şi legalitate, nevoia de dreptate.
Aflarea adevărului şi impunerea lui nu este un lucru uşor. Dimpotrivă, se face prin mari eforturi şi deseori prin sacrificii de care azi puţini dintre noi mai sunt în stare.
Considerăm centenarul CORNELIU ZELEA CODREANU o ocazie binevenită pentru opinia şi simţirea publică românească, un prilej, poate chiar cel mai potrivit, pentru a resuscita şi spori în chip decisiv energiile nevoii noastre de adevăr. Ne adresăm tuturor voitorilor de bine ai acestui neam românesc indiferent de opinia lor despre personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu, celor capabili să-şi asume sine ira et studio aflarea şi promovarea adevărului, chemându-i ca, impreună, într-un exemplar efort de lămurire a fiecăruia şi a tuturor cu privire la cine a fost Corneliu Zelea Codreanu, să facem din desfăşurarea acestui centenar CODREANU un proces de senină împăcare cu adevărul, oricare ar fi acesta, oricât de mult ar modifica el percepţia pe care acum o avem despre Corneliu Zelea Codreanu.
Acest centenar ar putea fi semnalul declanşării mult doritei noastre reconcilieri naţionale, reconciliere care nu poate fi concepută decât în spiritul adevărului, al deciziei noastre neabătute de a respinge orice partizanat care ar putea deforma imaginea a ceea ce suntem, a ceea ce am fost, a ceea ce ne propunem să fim.
COMITETUL DE INIŢIATIVĂ
NOTA BENE Persoanele care, în spiritul celor de mai sus, doresc să se implice în proiectarea şi buna desfăşurare a acestui centenar Codreanu, sunt invitate să ne scrie la adresa : BUCUREŞTI C.P. 41-30 Centenar Codreanu
*
Nota redacției – Centenarul Căpitanului a fost omagiat în sala Dales, plină până la refuz de un public dedicat adevărului istoric. Adunarea a fost tulburată de o intervenție a SRI, care a pretins că primise un telefon privitor la o explozie iminentă în sală. Am fost evacuați și vreme de o oră au căutat bomba, n-au găsit-o, după care lumea s-a întors în sală. Printre vorbitori mi-aduc aminte de dr Șerban Milcoveanu, Marcel Petrișor, Gheorghe Jijie. Au fost mai mulți. Comitetul de inițiativă a fost constituit din mine și Marcel Petrișor.
i.c.
Aflu cu stupoare că, începând de anul acesta, din manualul de istorie care se predă la gimnaziu a dispărut Răscoala lui Horea. Am să verific. Ce nu mai trebuie să verific este statuia ridicată în Sibiu torționarului liderilor răscoalei. Ce ne mai trebuie istorie, că doar suntem membrii UE și ne închinăm la PNRR!?
”11 SEPTEMBRIE” ROMANESC
De Dragos Dumitriu
Îi plângem pe americani, dar avem un ”11 septembrie” al nostru, cu mai multe victime ucise într-un veritabil atac terorist comis de SUA asupra Bucureștilor. Cei 3000 de civili români uciși NU au un monument, ci o groapă comună!
Mass media și autoritățile române au dedicat ziua de 11/09 comemorării al 20 de ani de la tragedia de pe 11 septembrie 2001. Demnitarii români s-au întrecut în a-și exprima durerea, în a-i plânge pe cei ce au murit atunci.
Nu la fel au procedat alte state, de exemplu liderii maghiari au fost mult mai calmi, presa ungară fost mai ponderată – iar în privința comentariilor cetățenii țării vecine s-au dovedit a fi… mult mai ”conspiraționiști” decât românii.
Sau mult mai lucizi în a nu crede tot ce vor autoritățile SUA.
Pentru că despre asta e vorba, să crezi sau nu ceea ce au prezentat conducătorii și serviciile SUA, în condițiile în care afirmațiile despre atentate sunt pline de contradicții și de aspecte greu de acceptat.
Ca o paranteză, mă uitam cum se contrazic cei de la NATO, cu Biden. Astfel, Mircea Geoană afirmă că ”în 2001, Afganistan era un refugiu pentru teroriștii Al-Qaeda care au planificat și au efectuat atacurile din 11 septembrie”, în timp ce Joe Biden spunea, pe 31 august ”Am fost atacați pe 11 septembrie 2001 din Yemen, nu din Afganistan”!…
Deci NU către SUA, ca sistem politic și militar, se îndreaptă compasiunea lumii, ci către suferința națiunii americane, fără doar și poate înspăimântată de cumplitele atentate și îndurerată după moartea câtorva mii de oameni.
La 11 septembrie au murit 3000 de oameni, cetățeni a 90 de națiuni – inclusiv 5 români și un moldovean. Americani… nu știu câți au murit. Oricum, un număr mare…
Și, da, ei merită lacrimile lumii, merită o zi a lor, merită un monument…
Precum și cei aproape 3000 (2942) de români morți pe 4 aprilie 1944 în marele si adevaratul bombardament american asupra capitalei MERITĂ un monument, o zi a lor – și merită să fie pomeniți și plânși de români – de la simpli cetățeni, la autorități.
Ba aș spune că, prin reciprocitate, merită plânși și de americani!
Trecând peste calculele cu câți erau americani, câți nu, pe 11 septembrie au murit 3000 de oameni, la fel ca la bombardamentul american asupra zonei civile a Bucureștiului, pe 4 aprilie 1944.
Și, atenție, 11 septembrie… nu este clar ce a fost, cine a fost în spate… Nu e clar nici pentru americani, pentru personalități din SUA care au scris sau au realizat anchete și filme documentare, în sensul că ar putea avea legătură chiar cu planuri sinistre ale gropurilor de putere din SUA.
În schimb, 4 aprilie este clar – a fost un atac american, un atac TERORIST pentru că a lovit zone civile, încercând că introducă teroarea în populație! Urmat la câteva zile de încă un atac, de data aceea cu bombe incendiare!
Peste 200 de bombardiere grele americane au revărsat covoare de bombe peste capitală, omorând 2942 de oameni, rănind peste 3000… A durat… minute! Case, blocuri, biserici, cimitire, Gara de Nord – unde erau câteva sute de refugiați din Moldova!…
Un masacru, care avea să fie completat de alte bombardamente asupra zonelor civile din țară. De mitralieri din aer a populației… Teroare, pur și simplu!
Și, culmea, aviatorii americani care au bombardat România au două monumente în București, unul pe Bulevardul Aviatorilor, altul în Cișmigiu – dar victimele lor, NU au!
NU, victimele, în mare parte îngropate într-o groapă comună în zona Giulești, la ”Cimitirul Calvin”, care s-a numit un timp chiar ”Cimitirul 4 Aprilie”, NU au nici măcar o CRUCE comemorativă!
Și NU îmi aduc aminte nici ca pe 4 aprilie președintele, premierul, liderii partidelor să transmită mesaje victimelor atacului terorist asupra Bucureștilor!
Întreb… oare nu ar fi normal să fie ridicat să fie ridicat un monument – chiar pe locul acelei gropi comune – tot așa, cu numele acelor români?
Nu ar fi normal ca ziua de 4 aprilie să fie marcată în calendar și comemorată?
De ce să nu luăm exemplu chiar de la americani, să respectăm memoria victimelor unor asemenea tragedii?
Aștept să văd că ideea este preluată de vreun partid sau politician – eventual dintre aceia care au plâns de 11 septembrie.
Pentru ca avem și noi 11 septembrie al nostru, mai tragic decât al americanilor.
*
Pentru cei care doresc să afla adevărul, le indicăm un site dedicat tragediei din 4 aprilie: https://4aprilie1944.ro
Vor găsi acolo imagini cutremurătoare, articole – inclusiv ale vremii – amintiri și iar imagini. Dar nici o imagine a unui monument dedicat acestui episod unic prin atrocitate din istoria României.
Pentru că nu există un asemenea monument fizic – și nu se dorește să existe nici în inimile românilor. Spre deosebire de cei 3000 de la 11 septembrie, cei 3000 de la 4 aprilie trebuie uitați. Erau români.