Selectează comentariul
Vasile Voinea
vasile88888@yahoo.ro
84.117.89.122
10 decembrie 1922 – data de naștere a generației ’22 (generația lui Codreanu, Moța, Eliade, Țuțea, Vulcănescu)
”Nu-i nevoie să speri pentru a întreprinde și nu-i nevoie să reușești pentru a persevera”
deviza Studențimii Creștine Române
În aula Facultății de Medicină din București, peste 1000 de studenți pun bazele mișcării naționale studențești cu obiectivul principal de a asigura întâietatea elementului românesc în societate și rezolvarea unor «probleme de ordin superior cultural național”.
vezi și:
https://www.activenews.ro/stiri/Adevarul-despre-10-decembrie-1922-Ziua-oficiala-a-studentimii-romane-.-Un-studiu-al-istoricului-Corneliu-Ciucanu-despre-debutul-Miscarii-lui-Corneliu-Codreanu-164092
după un studiu al istoricului Corneliu Ciucanu
Pentru a rezista inamicului trebuie sa-l cunosti foarte bine.
Pentru a studia istoria lui trebuie sa studiezi intreaga Istorie Universala.
Unul dintre marii conducători ai Rusiei, fondator al statului rus, regele Vladimir al II-lea Monomakh este cel ce a luptat împotriva cămătăriei evreiești și a comerțului cu sclavi. Se pare că banii evreilor trimiși din străinătate pentru a destabiliza Rusia au o tradiție foarte lungă.
Asemanator a actionat Vladimir Putin cu oligarhii, asemanare izbitoare.
VLADIMIR AL II-LEA ÎN 1113 A ELIBERAT RUSIA DE OPRESIUNEA EVREIASCĂ,
– a interzis camata care insclaviza tara si a fondat un imperiu creștin
Dr. Matthew Raphael Johnson
Odată ce Sviatoslav a murit, patru prinți au venit la putere: Vsevolod, Sviatopolk al II-lea, Vladimir Monomakh și Izyaslav. Coaliția dintre Vsevolod și Sviatopolk al II-lea l-a învins pe Izyaslav, care a murit la scurt timp după aceea. Vsevolod și Sviatopolk al II-lea au condus apoi statul.Aa fost o eră de violență constantă din partea prinților locali și a mai multor puteri străine, inclusiv nomazii de stepă (polovtsy), germanii și polonezii. Fosta economie puternică, legată de lege, dispăruse, iar regula celor mai puternici era norma. Societatea a fost demoralizată. Acest lucru a dat naștere la dominația împrumuturilor bănești.
Având în vedere că acest prinț le-a dat cămătarilor frâu liber, o oligarhie puternică s-a dezvoltat pe spatele comunelor rurale.
Sclavia a reapărut ca urmare a datoriilor ce ducea la robie. Pe măsură ce tot mai mult teren a fost pierdut din cauza datoriilor, această oligarhie a crescut. O manifestare a acestui lucru a fost speculația sării în timpul embargoului creat de Galiția, principalul exportator de sare din Europa Centrală.
Mănăstirea Peștera a intervenit si a distribuit sare gratis sau la preturi minime, reducând astfel prețul la niveluri gestionabile. Rezultatul a fost că Sviatopolk a ordonat confiscarea întregii cantitati de sare deținute de instituțiile monahale.
Mulțimea a mărșăluit direct la cartierul evreiesc unde sarea a fost găsita.
Vladimir al II-lea Monomakh
Atât scrierile de la Manastirea Peșterile Paterikon, cât și Cronicile afirmă în mod clar că oligarhia era conștientă de ilegitimitatea sa și că a condus numai prin înșelăciune și cămătănie.
Moartea prințului a declanșat o revoltă a populației directionata în mod explicit și clar impotriva cămătăriei și robiei din datorii în 1113.
Revolta nu a fost îndreptată împotriva elitei feudale, așa cum afirmă majoritatea cărților de istorie, atât în limba engleză, cât și în limba rusă, ci a fost indreptata impotriva oligarhiei.
Sviatopolk a tolerat comerțul evreiesc cu sclavi ruși. Guvernatorul Crimeei era evreu în perioada de slăbiciune severă a Imperiului Bizantin si asta a permis comerțul evreiesc cu sclavi.
În timp ce statul Khazar fusese distrus cu un secol înainte, dominația comercianților evrei din zonă nu s-a redus. În acest caz, Sviatopolk i-a adus la Kiev ca mijloc de a-si asigura un venit împotriva rudelor sale.
Evreii s-au folosit de hoardele polovtsiene pentru a obține sclavi. Hoardele turcice aveau acum patronaj evreiesc. Până în 1092 sau cam asa ceva, aceste raiduri au crescut semnificativ. Apoi hoardele au fost inchiriate sau vândute evreilor din Crimeea. Din toate punctele de vedere, traficanții evrei de sclavi aveau o ură specială pentru sclavii slavi.
Sf. Eustratii cel Mare din Peșterile Kievului, conform Paterikului peșterilor din Kiev, a fost luat sclav într-un raid plovtsy împreună cu alti 50 și vânduti unui „evreu feroce” pe Korsun. Încercând să-l forțeze să renunțe la Ortodoxie, a fost torturat până la moarte de negustorul evreu de sclavi. În total, 50 de ruși au murit în acest fel din cauza acelui raid.
Următoarea generație l-a văzut pe Izyaslav, fiul lui Iaroslav cel Înțelept, învins pentru Kiev de Vesvolod de Polotsk. Izyaslav a plecat la Roma și s-a convertit apoi la biserica romană din Polonia. La moartea lui Sviatoslav, Vsevolod și Izyaslav au facut pace, dar acest lucru nu a durat: o coaliție de Vsevolod și Monomakh l-a învins și a murit în 1078, Vsevolod a murit în 1093. Codul Liubech a fost parțial rezultatul acestui haos.
Prima sinagogă kieveană a fost construită sub Sviatopolk. Tatăl său Izyaslav, în timpul unuia dintre numeroasele războaie civile care au afectat vechiul Kiev, a fugit în Polonia pentru a cere asistență. În timp ce locuia acolo, el a devenit iudeofil. Mai târziu, el a fugit la germani, promițând să facă din Kiev un afluent al statului german dacă i s-ar da o armată. El a fost chiar dispus să accepte dominația papală asupra Kievului, de asemenea. Din afluxul evreiesc de sub Izyaslav evreii au pătruns pentru prima dată în Rusia.
Ambii conducători știau că evreii au primit permisiunea de a-i înrobi pe ruși în schimbul unei subvenții regulate. Ei au devenit rapid nepopulari, dar poliția lui Svyatopolk i-a protejat cu sârguință.
Ca întotdeauna, sinagoga, contrar credinței populare, nu a fost niciodată doar o casă de rugăciune. A fost si o fortăreață de protecție și un centru de mobilizare militară și ideologică. Aveau o tradiție marțială proprie. Foarte curând, cămătării evrei aveau o mare parte din țară prinsa în datorii și, mai ales datornici între prinți. Ocupația străină și înfrângerile cauzate de hoardele polovtsy a facut ca populatia sa se rascoale.
Mulțimea a jefuit cartierul evreiesc în același an de tulburări. Deoarece a fost o mișcare urbană, nu ar fi putut fi o rebeliune împotriva „exploatării feudale”, dar, din moment ce nu exista un astfel de obiect conceptual la acea vreme, a fost îndreptată împotriva celor care au făcut-o: negustori, evrei și cei care profitau de pe urma lor. Aceștia erau străini, cei care nu aveau nicio legătură cu solul și, prin urmare, foloseau materialul uman ca mijloc pentru a-și crește profitul.
Puterea clasei boieresti de atunci era mai insuportabilă ca niciodata, boierimea a distrus nobilimea Galiției, îngrijindu-se doar de proprietate și profit, a folosit turci, cumani, polonezi, maghiari sau tătari pentru a invada teritoriul rivalilor lor. Surplusul economiei galițiene promițătoare a fost decimat. Evreii au fost scoși în evidență, din nou, din cauza mijloacelor sistematice și înșelătore folosite care i-au separat.
Important este că sub conducerea lui Sviatopolk evreii, invitați și încurajați, și-au făcut curand cunoscută agenda. Astfel, a fost un fenomen destul de nou.
Revolta din 1113 a fost foarte populară, pornita impotriva evreilor și neamurilor care aveau relații de afaceri cu ei.
Taranii i-au scris lui Vladimir spunând: „Vino, prințule la Kiev pentru a opri violențele; evreii vor ataca nobilii, mănăstirile și chiar familia regală însăși. Ei vor jefui pe toti dacă nu vii.”
O întâlnire a prinților a concluzionat că evreii trebuiau expulzați de la Kiev.
Vladimir Monomackh a făcut acest lucru, iar legislația anti-cămătăreasca a fost imediat elaborată.
În primul rând, dobânda nu a putut fi majorata. S-a făcut o distincție între acuzația de folosire a banilor și cămătă. Dobânda percepută nu putea fi mai mare decât imprumutul. În cazul în care creditorul a încercat să perceapă mai mult decât imprumutul, debitorul era scutit de obligația de plată a imprumutului. Rata maximă a dobânzii nu putea depăși 20 % pe an. Statutul Bankrutsky proteja proprietatea micilor proprietari și a artizanilor de confiscare.
Sclavia datoriilor a fost scoasă în afara legii. Rambursarea s-ar putea face pe un plan de rate de până la cinci ani în cazul în care debitorul a avut un venit regulat. Dobânda nu a putut fi colectată mai mult de doi ani. După aceea, împrumutul nu mai era purtător de dobândă. Când un debitor a trebuit să lucreze pentru un împrumut, el a avut drepturile ca orisice orice rus și nu a fost un sclav.
Singura dată când sclavia a fost permisă era dacă debitorul a încercat să fraudeze creditorul.
Practicile khazarilor erau bine cunoscute și mulți erau conștienți de faptul că mentalitatea acelui imperiu khazar nu a dispărut.
Cunoasterea Khazariei antice este esențială pentru înțelegerea mentalitații evreiești.
Până la începutul secolului al VIII-lea, a ajuns din Caucazul de Vest la Marea Azov și a luat cea mai mare parte a stepei Crimeea. Pentru a-și arăta natura comercială, capitala sa se afla la gura Volgăi. În opera lui Lev Gumilev și Tatiana Gradev, războiul civil khazar din 810-820 a dus la iudaizarea totală a elitelor. Războiul a fost între islam și iudaism, două viziuni sociale foarte asemănătoare, dar în cele din urmă, se referea la orientarea acestui parazit comercial.
Imperiul a fost o „himeră”, consta într-un stat fără nici o bază etnică sau rasială reală, doar un cârd de oameni ținuți împreună prin forță. Amestecul etnic a fost haotic, menținând clasa conducătoare evreiască în siguranță.
Într-o scrisoare de la Hisday ibn Sharput din Spania secolului al IX-lea, regele khazar este numit „Prințul de Rosh, Meshech și Tubal”. Mărturia părinților bisericii atât din est, cât și din vest a fost că Anticrist este Khazaria.
Forțele pecenege și polovtsy care au hărțuit Kievul în mare parte din existența sa au fost asociate în mod popular cu controlul evreiesc asupra comerțului cu sclavi.
Profitul nomazilor era să-i vândă pe slavi evreilor. Klyuchevskii susține că împrumuturile pe termen scurt au fost extrem de scumpe și nu au fost reglementate deloc prin lege. El sugerează în continuare că adevărata agendă a cămătarilor evrei de la acea vreme nu a fost atât răsplata rapidă, cât distrugerea capitalului rusesc. Neîndeplinirea obligațiilor de plată a însemnat că proprietatea a mers la evrei, iar debitorii săi au devenit sclavi.
Odată ce Hanatul Khazar a fost distrus, evreii s-au mutat la (actuala provincie Krasnodar Kray), de unde au orchestrat atacurile nomade asupra Rusiei. De acolo, s-au mutat spre nord la Kiev.
Deoarece evreii au avut o mare experiență în domeniul bancar, le-afost ușor să domine concurenții lor. Acest lucru a servit ca un punct de mijlocire convenabil între Bizanț și Kiev.
În loc să pornească război impotriva nomazilor, conducători ca Izyaslav au preferat să-i angajeze pe nomazi să lupte pentru ei.
Pentru prima dată – mai exact în 1068, “vechea-vechimea” a devenit o voce puternică în Rusia. Dacă clasa conducătoare și aristocrația păgână plănuiau să lucreze cu polonezii, evreii și nomazii, atunci cele mai patriotice dintre elite s-au organizat în “vechime”.
În mod similar pentru 1113, Sviatopolk al II-lea, în loc să meargă la nomazi, a făcut o alianță cu evreii. Fiecare conducător și facțiune încerca să descopere care grup le-ar fi oferit cel mai bun avantaj față de ceilalți. La sfârșitul secolului al XI-lea, la Kiev existau trei facțiuni: nobilime, asociații pro-occidentali ai lui Sviatopolk al II-lea și ai “vechimei nationaliste”. Sviatopolk s-a aruncat in lotul cu evrei.
Rezultatul a fost că evreii au fost capabili să conducă după bunul plac.
Nobilii occidentalizați împreună cu prințul și evreii au slabit atât biserica, cât și pe vechii nobili, Vechimea nationalista, permițând evreilor să absoarbă capitala zonei în schimbul sprijinului financiar. Lev Gumilev scrie: „Mecanismul de control a fost extrem de simplu: cămătarii evrei au primit protecție de la Kiev și și-au împărțit banii cu prințul. La rândul său, el va folosi acest lucru pentru a menține armata și pentru a ține la distanță toate forțele antievreiești (Gumilev, 2014).”
Moartea prințului Sviatopolk al II-lea a permis vechilor nobili și poporului să riposteze. Prăbușirea sistemului tribal mai vechi și ascensiunea statului au separat poporul de sursele tradiționale ale moralei. Biserica nu a fost încă ferma în control, astfel încât un haos a demoralizat majoritatea oamenilor. Pe măsură ce facțiunile s-au luptat pentru controlul statului, banii și finanțele au devenit foarte importante. Prin urmare, evreii au fost, de asemenea importanti.
Distrugerea cămătăriei evreiești și înlăturarea lor de la putere de către Vladimir Monomakh a fost semnificativă în mare parte pentru că a restabilit puterea bisericii și a ajutat foarte mult la definitivarea creștinarii țării. Importanța acestui lucru nu poate fi subestimată: Imperiul Rus trebuia să fie exact opusul minții khazare și acest lucru a fost demonstrate explicit în documente.
Vladimir Monomakh a fost primul „culegător al pământurilor rusești”. Evreii transmiteau bani prinților separatiști în încercarea de a diviza permanent Rusia. Războiul dintre prinți a înjosit populația. Cămătăria evreiesca a fost o dezvoltare revoluționară care a necesitat o intervenție rapidă a unui prinț legitim.
Sursa : http://www.rusjournal.org
Traducerea: CD
Pentru a rezista inamicului trebuie sa-l cunosti foarte bine.
Pentru a studia istoria lui trebuie sa studiezi intreaga Istorie Universala.
Unul dintre marii conducători ai Rusiei, fondator al statului rus, regele Vladimir al II-lea Monomakh este cel ce a luptat împotriva cămătăriei evreiești și a comerțului cu sclavi. Se pare că banii evreilor trimiși din străinătate pentru a destabiliza Rusia au o tradiție foarte lungă.
Asemanator a actionat Vladimir Putin cu oligarhii, asemanare izbitoare.
VLADIMIR AL II-LEA ÎN 1113 A ELIBERAT RUSIA DE OPRESIUNEA EVREIASCĂ,
– a interzis camata care insclaviza tara si a fondat un imperiu creștin
Dr. Matthew Raphael Johnson
Odată ce Sviatoslav a murit, patru prinți au venit la putere: Vsevolod, Sviatopolk al II-lea, Vladimir Monomakh și Izyaslav. Coaliția dintre Vsevolod și Sviatopolk al II-lea l-a învins pe Izyaslav, care a murit la scurt timp după aceea. Vsevolod și Sviatopolk al II-lea au condus apoi statul.Aa fost o eră de violență constantă din partea prinților locali și a mai multor puteri străine, inclusiv nomazii de stepă (polovtsy), germanii și polonezii. Fosta economie puternică, legată de lege, dispăruse, iar regula celor mai puternici era norma. Societatea a fost demoralizată. Acest lucru a dat naștere la dominația împrumuturilor bănești.
Având în vedere că acest prinț le-a dat cămătarilor frâu liber, o oligarhie puternică s-a dezvoltat pe spatele comunelor rurale.
Sclavia a reapărut ca urmare a datoriilor ce ducea la robie. Pe măsură ce tot mai mult teren a fost pierdut din cauza datoriilor, această oligarhie a crescut. O manifestare a acestui lucru a fost speculația sării în timpul embargoului creat de Galiția, principalul exportator de sare din Europa Centrală.
Mănăstirea Peștera a intervenit si a distribuit sare gratis sau la preturi minime, reducând astfel prețul la niveluri gestionabile. Rezultatul a fost că Sviatopolk a ordonat confiscarea întregii cantitati de sare deținute de instituțiile monahale.
Mulțimea a mărșăluit direct la cartierul evreiesc unde sarea a fost găsita.
Vladimir al II-lea Monomakh
Atât scrierile de la Manastirea Peșterile Paterikon, cât și Cronicile afirmă în mod clar că oligarhia era conștientă de ilegitimitatea sa și că a condus numai prin înșelăciune și cămătănie.
Moartea prințului a declanșat o revoltă a populației directionata în mod explicit și clar impotriva cămătăriei și robiei din datorii în 1113.
Revolta nu a fost îndreptată împotriva elitei feudale, așa cum afirmă majoritatea cărților de istorie, atât în limba engleză, cât și în limba rusă, ci a fost indreptata impotriva oligarhiei.
Sviatopolk a tolerat comerțul evreiesc cu sclavi ruși. Guvernatorul Crimeei era evreu în perioada de slăbiciune severă a Imperiului Bizantin si asta a permis comerțul evreiesc cu sclavi.
În timp ce statul Khazar fusese distrus cu un secol înainte, dominația comercianților evrei din zonă nu s-a redus. În acest caz, Sviatopolk i-a adus la Kiev ca mijloc de a-si asigura un venit împotriva rudelor sale.
Evreii s-au folosit de hoardele polovtsiene pentru a obține sclavi. Hoardele turcice aveau acum patronaj evreiesc. Până în 1092 sau cam asa ceva, aceste raiduri au crescut semnificativ. Apoi hoardele au fost inchiriate sau vândute evreilor din Crimeea. Din toate punctele de vedere, traficanții evrei de sclavi aveau o ură specială pentru sclavii slavi.
Sf. Eustratii cel Mare din Peșterile Kievului, conform Paterikului peșterilor din Kiev, a fost luat sclav într-un raid plovtsy împreună cu alti 50 și vânduti unui „evreu feroce” pe Korsun. Încercând să-l forțeze să renunțe la Ortodoxie, a fost torturat până la moarte de negustorul evreu de sclavi. În total, 50 de ruși au murit în acest fel din cauza acelui raid.
Următoarea generație l-a văzut pe Izyaslav, fiul lui Iaroslav cel Înțelept, învins pentru Kiev de Vesvolod de Polotsk. Izyaslav a plecat la Roma și s-a convertit apoi la biserica romană din Polonia. La moartea lui Sviatoslav, Vsevolod și Izyaslav au facut pace, dar acest lucru nu a durat: o coaliție de Vsevolod și Monomakh l-a învins și a murit în 1078, Vsevolod a murit în 1093. Codul Liubech a fost parțial rezultatul acestui haos.
Prima sinagogă kieveană a fost construită sub Sviatopolk. Tatăl său Izyaslav, în timpul unuia dintre numeroasele războaie civile care au afectat vechiul Kiev, a fugit în Polonia pentru a cere asistență. În timp ce locuia acolo, el a devenit iudeofil. Mai târziu, el a fugit la germani, promițând să facă din Kiev un afluent al statului german dacă i s-ar da o armată. El a fost chiar dispus să accepte dominația papală asupra Kievului, de asemenea. Din afluxul evreiesc de sub Izyaslav evreii au pătruns pentru prima dată în Rusia.
Ambii conducători știau că evreii au primit permisiunea de a-i înrobi pe ruși în schimbul unei subvenții regulate. Ei au devenit rapid nepopulari, dar poliția lui Svyatopolk i-a protejat cu sârguință.
Ca întotdeauna, sinagoga, contrar credinței populare, nu a fost niciodată doar o casă de rugăciune. A fost si o fortăreață de protecție și un centru de mobilizare militară și ideologică. Aveau o tradiție marțială proprie. Foarte curând, cămătării evrei aveau o mare parte din țară prinsa în datorii și, mai ales datornici între prinți. Ocupația străină și înfrângerile cauzate de hoardele polovtsy a facut ca populatia sa se rascoale.
Mulțimea a jefuit cartierul evreiesc în același an de tulburări. Deoarece a fost o mișcare urbană, nu ar fi putut fi o rebeliune împotriva „exploatării feudale”, dar, din moment ce nu exista un astfel de obiect conceptual la acea vreme, a fost îndreptată împotriva celor care au făcut-o: negustori, evrei și cei care profitau de pe urma lor. Aceștia erau străini, cei care nu aveau nicio legătură cu solul și, prin urmare, foloseau materialul uman ca mijloc pentru a-și crește profitul.
Puterea clasei boieresti de atunci era mai insuportabilă ca niciodata, boierimea a distrus nobilimea Galiției, îngrijindu-se doar de proprietate și profit, a folosit turci, cumani, polonezi, maghiari sau tătari pentru a invada teritoriul rivalilor lor. Surplusul economiei galițiene promițătoare a fost decimat. Evreii au fost scoși în evidență, din nou, din cauza mijloacelor sistematice și înșelătore folosite care i-au separat.
Important este că sub conducerea lui Sviatopolk evreii, invitați și încurajați, și-au făcut curand cunoscută agenda. Astfel, a fost un fenomen destul de nou.
Revolta din 1113 a fost foarte populară, pornita impotriva evreilor și neamurilor care aveau relații de afaceri cu ei.
Taranii i-au scris lui Vladimir spunând: „Vino, prințule la Kiev pentru a opri violențele; evreii vor ataca nobilii, mănăstirile și chiar familia regală însăși. Ei vor jefui pe toti dacă nu vii.”
O întâlnire a prinților a concluzionat că evreii trebuiau expulzați de la Kiev.
Vladimir Monomackh a făcut acest lucru, iar legislația anti-cămătăreasca a fost imediat elaborată.
În primul rând, dobânda nu a putut fi majorata. S-a făcut o distincție între acuzația de folosire a banilor și cămătă. Dobânda percepută nu putea fi mai mare decât imprumutul. În cazul în care creditorul a încercat să perceapă mai mult decât imprumutul, debitorul era scutit de obligația de plată a imprumutului. Rata maximă a dobânzii nu putea depăși 20 % pe an. Statutul Bankrutsky proteja proprietatea micilor proprietari și a artizanilor de confiscare.
Sclavia datoriilor a fost scoasă în afara legii. Rambursarea s-ar putea face pe un plan de rate de până la cinci ani în cazul în care debitorul a avut un venit regulat. Dobânda nu a putut fi colectată mai mult de doi ani. După aceea, împrumutul nu mai era purtător de dobândă. Când un debitor a trebuit să lucreze pentru un împrumut, el a avut drepturile ca orisice orice rus și nu a fost un sclav.
Singura dată când sclavia a fost permisă era dacă debitorul a încercat să fraudeze creditorul.
Practicile khazarilor erau bine cunoscute și mulți erau conștienți de faptul că mentalitatea acelui imperiu khazar nu a dispărut.
Cunoasterea Khazariei antice este esențială pentru înțelegerea mentalitații evreiești.
Până la începutul secolului al VIII-lea, a ajuns din Caucazul de Vest la Marea Azov și a luat cea mai mare parte a stepei Crimeea. Pentru a-și arăta natura comercială, capitala sa se afla la gura Volgăi. În opera lui Lev Gumilev și Tatiana Gradev, războiul civil khazar din 810-820 a dus la iudaizarea totală a elitelor. Războiul a fost între islam și iudaism, două viziuni sociale foarte asemănătoare, dar în cele din urmă, se referea la orientarea acestui parazit comercial.
Imperiul a fost o „himeră”, consta într-un stat fără nici o bază etnică sau rasială reală, doar un cârd de oameni ținuți împreună prin forță. Amestecul etnic a fost haotic, menținând clasa conducătoare evreiască în siguranță.
Într-o scrisoare de la Hisday ibn Sharput din Spania secolului al IX-lea, regele khazar este numit „Prințul de Rosh, Meshech și Tubal”. Mărturia părinților bisericii atât din est, cât și din vest a fost că Anticrist este Khazaria.
Forțele pecenege și polovtsy care au hărțuit Kievul în mare parte din existența sa au fost asociate în mod popular cu controlul evreiesc asupra comerțului cu sclavi.
Profitul nomazilor era să-i vândă pe slavi evreilor. Klyuchevskii susține că împrumuturile pe termen scurt au fost extrem de scumpe și nu au fost reglementate deloc prin lege. El sugerează în continuare că adevărata agendă a cămătarilor evrei de la acea vreme nu a fost atât răsplata rapidă, cât distrugerea capitalului rusesc. Neîndeplinirea obligațiilor de plată a însemnat că proprietatea a mers la evrei, iar debitorii săi au devenit sclavi.
Odată ce Hanatul Khazar a fost distrus, evreii s-au mutat la (actuala provincie Krasnodar Kray), de unde au orchestrat atacurile nomade asupra Rusiei. De acolo, s-au mutat spre nord la Kiev.
Deoarece evreii au avut o mare experiență în domeniul bancar, le-afost ușor să domine concurenții lor. Acest lucru a servit ca un punct de mijlocire convenabil între Bizanț și Kiev.
În loc să pornească război impotriva nomazilor, conducători ca Izyaslav au preferat să-i angajeze pe nomazi să lupte pentru ei.
Pentru prima dată – mai exact în 1068, “vechea-vechimea” a devenit o voce puternică în Rusia. Dacă clasa conducătoare și aristocrația păgână plănuiau să lucreze cu polonezii, evreii și nomazii, atunci cele mai patriotice dintre elite s-au organizat în “vechime”.
În mod similar pentru 1113, Sviatopolk al II-lea, în loc să meargă la nomazi, a făcut o alianță cu evreii. Fiecare conducător și facțiune încerca să descopere care grup le-ar fi oferit cel mai bun avantaj față de ceilalți. La sfârșitul secolului al XI-lea, la Kiev existau trei facțiuni: nobilime, asociații pro-occidentali ai lui Sviatopolk al II-lea și ai “vechimei nationaliste”. Sviatopolk s-a aruncat in lotul cu evrei.
Rezultatul a fost că evreii au fost capabili să conducă după bunul plac.
Nobilii occidentalizați împreună cu prințul și evreii au slabit atât biserica, cât și pe vechii nobili, Vechimea nationalista, permițând evreilor să absoarbă capitala zonei în schimbul sprijinului financiar. Lev Gumilev scrie: „Mecanismul de control a fost extrem de simplu: cămătarii evrei au primit protecție de la Kiev și și-au împărțit banii cu prințul. La rândul său, el va folosi acest lucru pentru a menține armata și pentru a ține la distanță toate forțele antievreiești (Gumilev, 2014).”
Moartea prințului Sviatopolk al II-lea a permis vechilor nobili și poporului să riposteze. Prăbușirea sistemului tribal mai vechi și ascensiunea statului au separat poporul de sursele tradiționale ale moralei. Biserica nu a fost încă ferma în control, astfel încât un haos a demoralizat majoritatea oamenilor. Pe măsură ce facțiunile s-au luptat pentru controlul statului, banii și finanțele au devenit foarte importante. Prin urmare, evreii au fost, de asemenea importanti.
Distrugerea cămătăriei evreiești și înlăturarea lor de la putere de către Vladimir Monomakh a fost semnificativă în mare parte pentru că a restabilit puterea bisericii și a ajutat foarte mult la definitivarea creștinarii țării. Importanța acestui lucru nu poate fi subestimată: Imperiul Rus trebuia să fie exact opusul minții khazare și acest lucru a fost demonstrate explicit în documente.
Vladimir Monomakh a fost primul „culegător al pământurilor rusești”. Evreii transmiteau bani prinților separatiști în încercarea de a diviza permanent Rusia. Războiul dintre prinți a înjosit populația. Cămătăria evreiesca a fost o dezvoltare revoluționară care a necesitat o intervenție rapidă a unui prinț legitim.
Site-ul său poate fi găsit la Sursa : http://www.rusjournal.org
Traducerea: CD