România trădată, România prădată!

Daca mai intereseaza…dictatul de la Viena…

Alexander E. Ronnett concluzioneaza in ”Neam fara noroc” citand
Memoriile lui Radu Budisteanu, ministru in guvernul Gigurtu (pag.45-47; din
cautarile mele, banuiesc ca e vorba de “În secolul luminilor stinse” traducere de Despina Skeletti Budişteanu –fiica lui Radu Budisteanu , carte aparuta la Madrid, Editura Carpaţii, in 1986; pe net apare o prima parte a acestui volum, dar doar pana la pagina 38! Oare de ce???) ca “celebrul ultimatum german din 30 august 1940, despre care vorbesc toate lucrarile de specialitate, NU A FOST TRIMIS DE BERLIN BUCURESTIULUI”.

Astfel, din memoriile respective, lucrurile se prezinta cam
asa: Ungaria si Bulgaria se orientasera, ca si Italia lui Mussolini, inca de la
inceput catre axa Berlin-Roma, care le garantasera integratatea granitelor.
Berlinul propusese acelasi lucru si Romaniei, in aceeasi termeni, fara alte
precizari, dar fusese refuzat din “cauza” de Franta si Anglia, “aliati traditionali”, care promisesera Romaniei acelasi lucru-integritatea granitelor statului national roman fata de oricine ar fi atentat la ele.

Prinsa bine intre clestele de rasarit cu numeroase concentrari de trupe rusesti, semnalate regelui Carol al-II-lea inca din 22 mai de catre generalul Tenescu, consecinta a pactului de neagresiune ruso-german, presiunile economice germane, concentrarile de trupe maghiare la granita de apus, pregatiti sa profite de miscarea ruseasca in Basarabia si situatia dezastruoasa a inzestrarii armatei, erorile regelui se tin lant.

Cum la 26.iunie.1940, “aliatii” nostri occidentali (cu o Franta capitulata la 22 iunie si o Anglie aflata in pline negocieri cu nemtii pentru o pace secreta) n-au miscat nici un deget si n-au zis nici pas raptului sovietic al Basarabiei si Bucovinei de Nord – nu si a tinutului Hertei (!), Rusie aliata si ea cu aceleasi tari (Anglia si Franta), la 15 iulie regele, la sfatul Berlinului prin Killinger de a accepta ultimatumul rusesc, Romania semneaza cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord si se reorienteaza spre Axa Berlin-Roma. Hitler zice da,
dar cu o conditie, de data aceasta, ca Romania sa-si rezolve disputele
teritoriale cu vecinii sai, in speta Ungaria si Bulgaria, care se pare ca nu
statusera degeaba in tot timpul neutralitatii noastre, neutralitate recomandata la inceputul razboiului chiar de Rusia!
Hotararile se luasera in secret intre Hitler si Ciano, inca din 4 iulie si apoi puse in vedere Ungariei la 10 iulie la Munchen.

Demisia guvernului Tatarascu de la 4 iulie pune in sarcina noului guvern, Gigurtu, perfectarea noilor granite cu Rusia, negocierile si Ungaria si Bulgaria si incheierea aliantei cu Germania.

Generalul Sanatescu, la acea data la comanda corpului de cavalerie aflat in misiune defensiva pe Prut intre Herta si Sculeni, precizeaza in Jurnalul sau ca “la Herta…nu eram lamuriti daca ne ramane noua sau trece la rusi”.El primeste ordinul de a se deplasa la Moscova pentru delimitarea frontierei ruso-romane pe la jumatatealui august. Desi spune ca, pe toata perioada negocierilor au fost tratati civilizat “lucrarile mergeau greu de tot din cauza relei credinte a rusilor, care nu voiau sa respecte intelesul notei ultimative acceptate de guvernul roman. Intentiile ruse erau sa ne indeparteze complet de bratul Chiliei, al carui talveg fusese pe vremuri frontiera dintre cele doua state”. Nejungandu-se la nici un rezultat, spune Sanatescu “nu am vrut sa
inchei un protocol scris”.

“U.R.S.S.-ul începuse o serie de incursiuni şi provoca incidente la graniţa nouă cu România, fapte ce încurajau pretenţiile ungureşti.
Pe de altă parte Rusia căuta să subjuge definitiv teritoriile acaparate pe baza pactului Ribbentrop-Molotov. Astfel, pe 2 august 1940, Bucovina de Nord, Basarabia şi ţinutul Herţa au fost înglobate oficial la URSS.
Pe 15 august 1940, la Moscova are loc o convorbire între Molotov şi ambasadorul român Grigore Gafencu, în cursul căreia ruşii declară că nu mai au nici o pretenţie din partea României, această declaraţie având o durată de o lună de zile, după care, tot ruşii vor ocupa 4 insule din Delta Dunării şi canalul navigabil al braţului Chilia.” (www.procesulcomunismului.ro)

De celalalta parte, tratativele cu Bulgaria de la Craiova dintre 19-21 august soldate cu un esec pentru noi, stabilesc granita pe linia existenta la 1912, in timp ce tratativele cu Ungaria de la Turnu-Severin dintre 16-24 august, foarte dure, nu au reusit sa resolve nimic.

“După 4 zile de discuţii nu s-a ajuns la nici o înţelegere şi s-au despărţit delegaţiile pentru noi instrucţiuni de la guvernele respective. Teleky era depărere că numai războiul este hotărâtor.
Ministrul Ungariei la Moscova s-a întâlnit pe 23 august cu Molotov căruia i-a comunicat că nu s-a ajuns la nici înţelegere cu românii la Turnu-Severin.
În aceeaşi zi după-amiază s-a convocat primul Consiliu de Coroană de la Bucureşti în care, după ce s-au ascultat pretenţiile Ungariei, s-a
hotărât ca armata să-şi facă datoria şi să respingă orice acţiune ce
s-ar întreprinde împotriva Transilvaniei.
Pe 24 august se reiau discuţiile de la Turnu-Severin care s-au întrerupt din cauza pretenţiilor ungureşti.
Constatând că nu este posibilă înţelegerea prin tratative între români şi unguri, Hitler, pe 26 august 1940, a ordonat ca 10 divizii de infanterie şi două de blindate să se deplaseze în secret înspre România. în acelaşi timp se pregătesc două divizii motorizate şi patru divizii blindate care pe data de 31 august să ocupe zona petroliferă din România.
Alertaţi de unguri, care au anunţat că au optat pentru soluţia militară în rezolvarea conflictului cu România, începe o activitate febrilă între Berlin şi Roma pentru a preîntâmpina conflictul. Miniştrii germani de la Bucureşti şi Budapesta sunt chemaţi de Ribbentrop la Berlin, iar Hitler cu consilierii săi, pe 27 august, stabileşte pe hartă noul traseu al frontierei româno-ungare pe care l-a comunicat şi ministrului de externe italian, lui Ciano.
În continuarea derulării evenimentelor îl găsim pe 28 august pe Hitler discutând cu Ciano asupra posibilităţii de a rezolva problema româno-maghiară fără conflict şi afirmând greutatea soluţionării deoarece pretenţiilor maghiare li se opune o revendicare incontestabilă, în care românii deţin 2/3 din populaţie.
Concomitent cu aceste discuţii, armatele maghiare I, II, III sunt gata de atac pe 28 august şi avioanele violează în mai multe rânduri frontiera, aruncând manifeste insultătoare la adresa statului român, unul din avioane ajungând până la Braşov iar altul mitraliind aeroportul din Satu Mare unde a
fost doborât şi echipajul făcut prizonier.
Pentru dimineaţa de 29 august 1940 au fost convocaţi la Viena miniştrii de externe ai Ungariei şi României.
Ungurii au fost primii primiţi, chiar în cursul dimineţii, şi li s-a adus la cunoştinţă hotărârea lui Hitler de a accepta arbitrajul germano-italian.
După unele rezerve, Csaky şi Teleky au cerut avizul Budapestei unde guvernul ungar a acceptat arbitrajul Axei, care pentru ei a fost mai mult decât se aşteptau.
În cursul dimineţii când ministrul nostru de externe, Mihai Manoilescu, sosea la Viena, ministrul României la Moscova, Grigore Gafencu, cerea audienţă la Dekanozov pentru a semnala o comunicare a guvernului român în legătură cu un incident provocat de ruşi şi în care fuseseră omorâţi nişte ostaşi români. La ora 3 p.m. ministrul de externe rus a comunicat că este ocupat şi nu-l poate primi, şi i-a indicat să ceară audienţă a doua zi Secretarului general.
Dar în aceeaşi după-amiază, Dekanozov a primit în audienţă pe ambasadorul german la Moscova care l-a încunoştinţat asupra impunerii
dictatului în problema Transilvaniei.
Paralel, la Viena, Ribbentrop aduce la cunoştinţă hotărârea Fuhrerului de a garanta frontierele României, după arbitraj, în caz contrar va fi război şi se va pierde toată Transilvania. Nu s-a acceptat să se aibă în vedere nici principiul etnic, dându-se termen până la ora 22 şi cu mare greutate s-a prelungit până la ora 24.
Tot la miezul nopţii, la Moscova, ministrul de externe, Dekanozov, şi-a
schimbat părerea şi i-a cerut lui Gafencu să vină imediat şi i-a remis o „notă verbală” ameninţătoare asupra incidentului în care au avut loc victime. Dar, în faţa explicaţiilor scrise în care Gafencu dovedea că victimele au fost româneşti şi neprovocate de ei, rusul a lăsat tonul. A doua zi însă agenţia TASS publica nota ameninţătoare a URSS-ului, fără a se publica şi răspunsul românesc.
Era clar că între acţiunea de ameninţare de la Viena şi cea de la Moscova era o strânsă legătură.
în dimineaţa de 30 august 1940 delegaţilor români nu li s-a permis să prezinte nici o expunere asupra dictatului şi, mai mult, nu s-a dat voie să
prezinte nici un protest faţă de procedeele folosite în acceptarea dictatului.
Trecându-se la examinarea hărţii, Mihail Manoilescu, la vederea ei, a leşinat şi a fost pus să semneze în stare de semi-conştienţă. Valer Pop, care făcea parte din delegaţie, a refuzat s-o semneze.”(www.procesulcomunismului.ro)

Nici delegatia Gigurtu-Manoilescu la Salzburg, nici delegatia Manoilescu-Pop la Viena, spune Ronnet citandu-l pe Budisteanu, nu au avut mandat sa negocieze cesiuni teritoriale: “n-a fost vorba de chestiuni teritoriale.A fost vorba de schimb de populatie, la care noi am convenit: 1.2 milioane de unguri sa paraseasca teritoriul Transilvaniei repatrindu-se, ca si 120.000 de romani din Ungaria. Nimeni n-a voit sa paraseasca Transilvania. N-a miscat un ungur. S-a ajuns la solutia cealalta, nediscutata de noi, neaprobata de noi, pentru care delegatia nu a avut mandat, adica la cesiuni teritoriale”, spune Radu Budisteanu citat de Ronnet. Concluzia pe care o trage cel din urma; “Celebrul ultimatumgerman din 30 august 1940, despre care vorbesc
toate lucrarile de specialitate, NU A FOST TRIMIS DE BERLIN BUCURESTIULUI, ci sub forma unei referiri a lui Manoilescu, in telegrama nr.8 de la Viena.Prin urmare, Manoilescu expediaza guvernului roman o telegrama in care declara ca guvernul german declara ultimatum etc.; se convoaca urgent Consiliul de Coroana, fara a verifica telegrama printr-o
rapida consultare cu Berlinul, care decide cesiunile solicitate. Ulterior
deciziei romanesti, Ribbentrop a constatat ca ar fi formulat din partea
guvernului sau, direct sau indirect, vreun ultimatum. Si atunci, cine a stat la
originea telegramei nr.8 semnata de Manolilescu? In orice caz, guvernul roman a tremurat la fel de tare la citirea ei ca si la citirea ultimatumului rusesc cu doua luni mai inainte, iar prietenii nostri traditionali, care se vor grabi sa ne vanda sovieticilor cinci ani mai tarziu, nu s-au clintit din loc.”…”Nici unul din actorii ceasului acela nu avea constiinta ca sunt paiate manuite de Molotov-Ribbentrop, care aranjasera lucrurile inca din 23 august 1939. Ribbentrop? Invitat la ceai…dupa terminarea Conferintei de la Viena,
Manoilescu: “bolnav, m-am imbracat in tinuta de rigoare si am raspuns
invitatiei. Abia intrat in sala, Ribbentrop striga la mine in fata tuturor
invitatilor:-Germania nu v-a adresat nici un ultimatum”

Pentru lamurirea acestor aspecte, cei ce mai pot da de urma
cartilor Budişteanu, Radu,\ „În secolul luminilor stinse” traducere de
Despina Skeletti Budişteanu, Madrid, Editura Carpaţii, 1986 si
Mihail Manoilescu „Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940” Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1991 ar fi de mare ajutor.

In final, cateva aspecte raman in discutie. Din Consiliul de Coroana care a aprobat acceptarea dictatului de la Viena nu facea parte nici un reprezentat al ardelenilor. Iuliu Maniu atragea atentia de la tribuna Parlamentului si in presa vremii ca:
“Asupra Ardealului nu poate dispune nimeni altul, decât poporul român din Transilvania…guvernul actual care a hotărât acceptarea arbitrajului şi care a semnat hotărârea, nu are nici un drept să lucreze în numele Naţiunii Române. Guvernul actual nu are nici un mandat dela Naţiune. El este un guvern dictatorial, ieşit dintr-o lovitură de stat, şi nu are nici-o legătură de drept cu cetăţenii acestui stat, deci semnătura lui nu are nici-o valoare.
…Este foarte important lucru de a constata aceasta,
deoarece un document nu poate fi izvor de drept decât atunci când semnatarii lui sunt mandatari legitimaţi, ceea ce nu e cazul în problema actuală.”
Ca atare, nici o hotarare asupra soartei Transilvaniei inainte de hotararea ardelenilor insisi nu avea valabilitate, intrucat asta fusese conditia Unirii.

Daca Valer Pop nu a semnat arbitrajul, mai era el,legal, valabil si aplicabil, fiind unul din cei doi membri ai delegatiei romane si obligatoriu si semnatura lui era necesara pentru valabiliatea actului?! Poate si asta ii face pe unguri sa se miorlaie de Trianon si sa taca chitic despre dictat. Maniu are insa un raspuns si in chestiunea asta:

„Noi am luat în stăpânire Transilvania în baza acestui drept, încă înainte de încheierea Tratatului de la Trianon şi chiar înainte de armistiţiu. Am organizat viaţa de stat românească în Dacia Superioară, înainte de încheierea şi ratificarea Tratatului dela Trianon, organizând o armată regulată, care, împreună cu armata venită din Vechiul Regat, a dat dovadă eminentă despre buna sa organizare şi impresionanta sa vitejie, rupând linia demarcaţională întâiu şi apoi trecând Tisa.
Asupra Ardealului nu poate dispune nimeni altul, decât poporul român din Transilvania”