Automobilul Malaxa
Malaxa a fost un automobil românesc construit în 1945 la Reşiţa în fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Proiectul autoturismului aparţine unu grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti şi IAR din Braşov, conduşi de ing. Petre Carp.
Maşina avea un motor cu 3 cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 CP. Soluţia constructivă era „totul în spate”, motorul formând un tot cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg. Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator.
Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Viteza maximă era de 120 km/h si un consum de benzină de 10 l/100 km. Caroseria era montata pe sasiu cu tampoane de cauciuc de 10 cm grosime, ceea ce-i dadea un comfort in mers neegalat de alti fabricanti. S-au produs cam 800 de automobile pe an, intre 1945 si 1947.
Producţia ei a fost oprită când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în U.R.S.S., după ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa şi a rămas impresionat de performanţele acestuia. (Numele acestui general- maior, era Leonid Brejnev (1906-1982) fiind insotit de colonelul Vladimir Semiciastnii (1924-2001). Generalul Brejnev a fos asa de impresionat de acel automobil incat a chemat Kremlinul la telefon si a cerut mutarea uzinei Malaxa din Resita, la Podgorye, in Urali. Asa a murit automobilul Malaxa).
Comentarii foarte pertinente!Bravo!
Pentru DumneZEU,neam si Dacia!
http://dacialan.blogspot.ro/
„Imnul” URSS se „continua” cu imnul actual al Rusiei – „Tak bala, tak est i tak budiet fsiegda” (Asa a fost, asa este si asa va fi mereu). Trist dar adevarat.
pentru domnul ce se semneaza ZOB
omentariul tău e în așteptare.
08.10.2013 la 3:51 pm n-ati inteles nimic din ce s-a intamplat in anii lui Ceausescu!! noi produceam autoturisme DACIA,gratie capitalistilor de la RENAULT,dupa vizita lui CHARLES DE GAULE la Ceausescu! in timp ce BULGARIA,JUGOSLAVIA,UNGARIA nu produceau nici un autoturism,doar nemtii comunisti TRABANTUL,si rusii masina LADA! comunismul a ramas in urma cu 50 de ani fata de capitalism,de aceea s-a prabusit in 1990!!!!! americanii aveau TELEFOANE MOBILE deja in 1990,CALCULATOARE,jocuri pe televizor,in timp ce tarile comuniste,inca se informau de la RADIO si din ziare!!! tehnologia era net favorabila CONCURENTEI si CAPITALULUI,chiar daca azi capitalismul a luat forme monstruoase,in care concurenta e enorm de mare! CHINA nu e stat comunist,ci capitalist! a invitat toate corporatiile la ei in tara,momindu-i cu muncitori IEFTINI pe nasturi,si o portie de orez!! le-au furat si copiat tehnologia si acum ei produc,SAMSUNG,telefoane,televizoare,plasme,laptop-uri,celulare,etc COPIATE!!!! insa in mod CAPITALIST.CHINA are zona CAPITALIST si zona COMUNISTA de stat……..cu alte cuvinte au combinat capitalul cu comunismul,si au reusit!! CEAUSESCU si URSS si POLONIA si tot spatiul CAER,era monopol de stat.S-a prabusit ca un castel de nisip,si in URSS rafturile magazinelor erau GOALE,ca in Romania,iar GERMANIA DE EST,o ducea economic mai PROST decat Romania lui Ceausescu!! insensul penuriei de alimente,nivelul tehnologic,etc. CEAUSESCU primea tehnologie CAPITALISTA(RENAULT,tehnologie in industria apararii,etc)si le VINDEA rusilor,libienilor,si invers: americanii cumparau arme rusesti prin CEAUSESCU,ca sa vada NIVELUL TEHNOLOGIC al rusilor! URSS a cazut ca un castel de nisip.Ceausescu daca era baiat destept,incepea capitalismul in Romania,prin FIRME ROMANESTI private,micul comert,micul magazin proprietate privata,mica ferma,dand CAP-ul si Kolhozul pe ACTIUNI la sateni. Distrugerile de dupa 1989 au facut ca ROmania sa nu mai produca nimic.S-a ales praful,asta NU e capitalism!!!
TV Patriot, atat de mult iti doreai tu telefoanele mobile si tot luxul? Ca prea le „povestesti” cu atata insufletire… De ce nu ai fugit si tu maica in „mareata popoamerica”? Acolo unde curge laptele si mierea, iar cainii alearga cu covrigii in coada. Multe comentarii scrise de tine (si pe alte site-uri) sunt pline de propaganda pro-popoamericana. Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa ti se indeplineasca.
Pentru stiinta ta, comunismul nu a cazut ca nu aveam noi ce manca, ci pentru ca Ceausescu reusise sa plateasca TOATE datoriile la infractorii camatari mondiali si in plus, structurile de conducere erau pline de tradatori. Astea au fost ofurile romanilor, nu mancarea si luxul. Vezi actiunile Argentinei si ale Islandei.
domnisoara,traiesti pe alta planeta.Nu eu vreau televizor,jocuri pe laptop,ca nu sunt copil,ci asa se conducea lumea asta,prin controlul mintii,televizor,telefon mobil,tehnologie,ca vrei sau ca nu vrei tu.
Tu cred ca glumesti cand spui ca virgula comunismul a cazut ca Ceasca era independent si suveran.Comunismul a cazut si in POLONIA si in RDG,si in UNGARIA,si peste tot in Europa.
Romania comunista nu mai avea piata de desfacere in Europa! Ceausescu,sau cine venea dupa 1989 NU mai putea vinde ce se producea in Romania,decat in INDIA,Brazilia,Egipt,dar in orice caz,TRANSPORTUL pe mare e mai scump decat ceea ce vindea!
Romania nu-i o insula sau peninsula ca si Korea de nord,izolata in Antarctica,ci e in mijlocul Europei.
Ceausescu daca era destept incepea el capitalismul in Romania,in anii 80,si nu mai cadea in veci.Un mic magazin privat,o mica ferma privata,si se dezvolta capitalismul in Romania,paralel cu comunismul si nu ajungeam in 1989.In 1989 majoritatea industriei era buna ca exista CAER si aveam unde vinde in Europa si URSS.Dupa 1989 s-a terminat,a venit neamtul,americanul cu produsele lor,si ,,au luat ochii,, esticilor.Frigidere,aparatura,tehnologie,AUTO,i-au dat pe spate pe esticii comunisti!
TU chiar nu vezi cati dezertori a avut ROMANIA comunista in VEST? de ce plecau aia acolo,de bine ce era ?
nu vorbesc de PACEPA tradatorul,ci de AUREL RAUTA,inginer la NASA in America
PAUL GOMA
zeci de mii de romani
LIVIU TURCU in 1989
NADIA COMANECI
si cati altii? NADIA a facut in America o avere,aici era la mila regimului comunist.
Bati campii rau de tot cu capitalismul tau. Ce ti-au facut astia mai nene? Ti-au spalat creierii?
stimata domnisoara,
Capitalismul este forma fireasca de supravietuire.Fiecare popor trebuie sa aiba un capital,si cel HARNIC,sa castige,cel LENES sa fie boschetar.
Nu poti sa faci EGAL ca in comunism,intre LENES puturos si HARNIC!
Asta nu inseamna ca sunt de acord cu CAPITALISMUL SALBATIC de azi,care a ajuns sa ia proportii urate!
te rog frumos sa ma respecti,eu m-am adresat civilizat,si ti-am scris frumos.Daca vrei sa raspunzi vino cu argumente.
Eu ti-am prezentat situatia reala in care s-a aflat si se afla Romania.
Ca as vrea sa fie altfel e alta discutie,insa filosofica,care nu ne duce nicaieri,ci doar la o cafenea politica.
Eu vreau sa iti prezint realitatile.
Ceausescu a fost un caz aparte,insa sistemul ECONOMIC comunist era bolnav pe din interior in toate tarile.
Doar CHINA a alternat comunismul cu capitalismul si a castigat.
Ceausescu insa a facut monopol total,de sus pana jos,de la parterul blocului,pana la conducerea CC PCR.
El decidea tot ce misca tot ce zboara,iar ECONOMIC nu putea da randament aceasta decizie.
Romania trebuie sa se schimbe ECONOMIC,pentru a trage linie:
-uzina X Y Z este foarte profitabila,si trebuie pastrata asa,exporta in AMERICA in BELGIA in POLONIA in IRAQ IRAN CHINA
-uzinele X Y Z produc pierderi uriase si trebuiesc INCHISE,pentru ca toata productia sta in stoc,si nu o mai cumpara nimeni.
UZINA INCHISA trebuie transformata tot in una ROMANEASCA,si pastrate locurile de munca.
STATUL TREBUIA modernizat in sens pozitiv,adaugand si CAPITAL PRIVAT,paralel cu cel comunist.
ROMANIA putea deveni o tara puternica,daca CEAUSESCU era putin mai deschis pe partea economica.
România avea, încă din 1924, cel mai aerodinamic automobil construit la acea dată, invenția și brevetul inginerului și profesorului Aurel Persu.
Ambele sunt creații de top, prima ca noutate și performanță în cercetare, a doua, Malaxa, ca producție de serie, în vremea în care producătorii europeni de automobile se numărau pe degete !!!
Doar ca remarca: Aurel Persu si-a denumit inventia „automobilul aerodinamic corect”. Ceea ce, daca veti compara forma acestuia cu cea a botului avioanelor de linie, veti vedea ca nu e departe de adevar.
Din colaborarea postbelică cu URSS România își făcuse o industrie cum nu a avut niciodată. Din colaborarea cu capitaliștii occidentali românii au ajuns ștergători de cururi străine.
Textul de mai sus nu are nici o valoare în fața unui om serios.
dumneata ori glumesti ori esti dus cu capul.CEAUSESCU a facut industria din creditele obtinute la FMI si Banca Mondiala,adica din America! iar pe timpul lui DEJ-PAUKER s-a furat TOTUL din ROMANIA,fabrici intregi,prin asa-zisele ,,sov-romuri,,
TOATA FLOTA ROMANIEI a fost dusa in URSS,peste 40 de nave,1 submarin(Delfinul),au fost confiscate in 1944 de rusi!industria,petrolul,TEZAURUL(zeci sute de vagoane pline cu aur),zacamintele miniere,grane,au fost FURATE pana in 1962 cand DEJ a inchis robinetul definitiv,iar komisarii sovietici s-au carat din Romania,impreuna cu armata rosie(1958)
Este adevărat că de când România a întors spatele rușilor și Ceaușescu a mușcat momeala împrumuturilor capitaliste România a intrat în declin economic. În anii 1980 România avea deja peste 20 miliarde de dolari datorie la paraziții bancari ai Occidentului. Colaborarea cu Occidentul a pus capăt socialismului în România.
Nu disperați nu va fi mult și cel răul va fi praf și pulbere…
n-ati inteles nimic din ce s-a intamplat in anii lui Ceausescu!! noi produceam autoturisme DACIA,gratie capitalistilor de la RENAULT,dupa vizita lui CHARLES DE GAULE la Ceausescu!
in timp ce BULGARIA,JUGOSLAVIA,UNGARIA nu produceau nici un autoturism,doar nemtii comunisti TRABANTUL,si rusii masina LADA!
comunismul a ramas in urma cu 50 de ani fata de capitalism,de aceea s-a prabusit in 1990!!!!!
americanii aveau TELEFOANE MOBILE deja in 1990,CALCULATOARE,jocuri pe televizor,in timp ce tarile comuniste,inca se informau de la RADIO si din ziare!!!
tehnologia era net favorabila CONCURENTEI si CAPITALULUI,chiar daca azi capitalismul a luat forme monstruoase,in care concurenta e enorm de mare!
CHINA nu e stat comunist,ci capitalist! a invitat toate corporatiile la ei in tara,momindu-i cu muncitori IEFTINI pe nasturi,si o portie de orez!!
le-au furat si copiat tehnologia si acum ei produc,SAMSUNG,telefoane,televizoare,plasme,laptop-uri,celulare,etc
COPIATE!!!! insa in mod CAPITALIST.CHINA are zona CAPITALIST si zona COMUNISTA de stat……..cu alte cuvinte au combinat capitalul cu comunismul,si au reusit!!
CEAUSESCU si URSS si POLONIA si tot spatiul CAER,era monopol de stat.S-a prabusit ca un castel de nisip,si in URSS rafturile magazinelor erau GOALE,ca in Romania,iar GERMANIA DE EST,o ducea economic mai PROST decat Romania lui Ceausescu!! insensul penuriei de alimente,nivelul tehnologic,etc.
CEAUSESCU primea tehnologie CAPITALISTA(RENAULT,tehnologie in industria apararii,etc)si le VINDEA rusilor,libienilor,si invers: americanii cumparau arme rusesti prin CEAUSESCU,ca sa vada NIVELUL TEHNOLOGIC al rusilor!
URSS a cazut ca un castel de nisip.Ceausescu daca era baiat destept,incepea capitalismul in Romania,prin FIRME ROMANESTI private,micul comert,micul magazin proprietate privata,mica ferma,dand CAP-ul si Kolhozul pe ACTIUNI la sateni.
Distrugerile de dupa 1989 au facut ca ROmania sa nu mai produca nimic.S-a ales praful,asta NU e capitalism!!!
Te prefaci ori chiar nu stii ca ‘generozitatea’ americana e un fals? N-ai auzit de ‘fiat money’ si de traiul parazitar, mincinos, occidental? Sau nu te deranjeaza? Le tii isonul partizan, patimas si ocolind adevarurile esentiale si evidente.
Desteapta-te Române! macar în ceasul al 12-lea! sa nu lasam sa ni se fure din nou aurul muntilor nostri!
dela rusii ne-au venit numai nenorociri.sunt convins ca se vor ivi si alte aspecte tot atat de revoltatoare.gm
George, sa nu crezi ca as avea ceva special pentru rusi. Nu. Dar am stat de vorba cu multi dintre ei si majoritatea sunt constienti ca jidanii i-au transformat in ceea ce ii vede lumea acum. Nu ca ar fi usa de biserica. Dar nu ei sunt cei care au creat mizeriile de razboi. Nu ei au fost cei care au facut sangele sa curga. Si ei au avut tradatori de neam. Citeste putin istoria si ai sa vezi ca de la asa-zisa revolutie intre albi (taristii) si rosii (jidanii prin esenta comunisti), rusii – ca si alti est-europeni au fost condusi de jidani.
Cat timp acest trib va mai pradui tarile, vom avea cu totii de pierdut.
ar trebui sa multumim americanilor si porcilor de britanici(churchill) ca ne-au dat gratis rusilor la YALTA in febr 1945.URSS ne-a luat tot TEZAURUL in anul 1944,valorand tone intregi de aur,vagoane cu zecile,pline cu aur,primit de la germani in schimbul petrolului.URSS prin Sov-romuri ne-au furat URANIUL(din Ciudanovita-Caras-severin) din care si-au facut prima bomba atomica in anul 1951.Porcii din URSS sa crape ar trebui.Problema e ca acum s-au mutat in America…… de unde se prefac democrati si ,,anti-teroristi,,(ieri ,,anti-imperialisti,,dar tot ANTI,ca sa justifice crimele)
http://tv-patriot.blogspot.ro/
Din pacate este un lucru trist. Ma intreb cate alte lucruri minunate au creat romanii, iar altii si le-au insusit. Si in zilele noastre sunt romani inventivi, genii, iar altii…le iau meritele si rasplata muncii. Oare Romania sa aiba doar asemenea soarta ?
….si la ce le-a folosit? nici la ora actuala NU stiu sa faca autoturisme desi au furat tehnologie de peste tot!
In America de Nord au incercat sa patrunda cu „LADA”; a fost un esec total si acum citiva ani au disparut de pe piata…
Oh Those Russians!
Le-a folosit pentru ca ne-au lasat pe noi cu fundul gol.
Statul roman ce a facut pentru recuperarea acestei fabrici”MALAXA”? Ma gandesc ca autoturismul Malaxa poate fi reinviiat.Sa ne raspunda specialistii in constructii de automobile daca este posibil.Stiu ca tot ce este romanesc nu piere!
Aveti informatii gresite. Pier pe ruptelea multe din cele romanesti. Industria a pierit, flota a pierit, sistemele de irigatii au pierit, cercetarea a pierit, mineritul aproape a pierit, invatamantul sta sa piara si el. Ce sa mai continui, n-are roast.
Soluţia ing Carp a fost „împrumutată” ulterior de francezi, pentru modelul Dauphine Gordini şi desigur a Renault 8 Gordini (Dacia 1100)
Avem nevoie de alţi politicieni pentru a repune legea şi învăţământul la locul lor.
Ruşii au făcut exact ce fac actualii investitori din `90 încoace, care desfiinţează economia românească, pentru a ne „retehnologiza” cu vechituri pe care le dislocă din fabricile lor pentru a se face loc roboţilor de generaţia V.
Nimic nou sub soare!
Titlul este manipulator.
Nu ruşii, ci politicienii lumii şi ai vremurilor ne determină viitorul copiilor şi nepoţilor noştri.
Şi uite aşa, generaţia mea va face loc următoarei „generaţii de sacrificiu”
Şi uite aşa, generaţia mea va face loc următoarei “generaţii de sacrificiu”
Care generatie nu a fost de sacrificiu?