Scrisori din SUA • 30 de ani de la moartea lui Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris)
Mirela Roznoveanu
Emil Cioran în tinerețe. Politizare și scandal

An Infamous Past/ Un trecut infam, urmat de E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania/ E.M. Cioran și ascensiunea fascismului în România – este o falsificare crasă. Cioran nu a fost un ideolog al fascismului și acesta nu s-a clădit în România datorită lui. El a fost un jurnalist și scriitor, și nu ideolog politic. Politizarea vieții filosofului a devenit o sursă de glorie nejustificată

Iată globalismul afirmat ca doctrina antinațională etc., pe care, de fapt, se bazează studiul Martei Petreu

Eseul e dificil de citit pentru că este scris de o persoană formată într-o societate radical de stânga care scrie despre o persoană liberă și foarte tânără care a trăit în libertate și ale cărui idei – multe! – formulate acum 90 de ani contrazic și stângismul, și globalismul

Conform ziarelor din Germania acelui timp, Cioran a scris despre ce a citit. De unde până unde acum, scrie Petreu, el este „fully converted to Hitlerism”/ convertit pe deplin la hitlerism?

La 2 august 1934 moare președintele Hindenburg; Hitler devenind președinte și fiind cancelar, s-a autointitulat Führer. În mod eronat, Marta Petreu îl numește Führer înainte de această dată, și tot eronat trece în trecut legi și acțiuni pe care Hitler le-a promulgat mult mai târziu

A-l considera, apoi, prin contaminare, un convertit la nazism doar pentru că respira aerul Germaniei, îi citea ziarele și le rezuma în articole trimise la București și pentru că apoi a trecut multe din acele idei într-o carte de tinerețe, este ca și cum am considera-o pe Marta Petreu filosof marxist și neo-marxist pentru că a trăit, studiat, publicat în România comunistă

Paginile Martei Petreu nu prezintă analiza unui gânditor, ci relatarea impresionistă a cuiva dintr-o țară de stânga a dictaturii comuniste și cripto-comuniste după 1989 și care va acorda note, va plasa etichete și va pune în ghilimele tot ceea ce contravine stângii marxiste, globaliste, antinaționale și anti-creștine

De ce elitismul este aberant? „Elitism” mereu în ghilimele îi face autoarei alergie. Care este normal, fiecare țară are elitele ei și care unele pot fi și aberante, cum sunt în US elitele woke, de extrema stângă. Dar nimeni nu le pune în ghilimele pentru a le pune sub semnul întrebării existența

Un tânăr genial pleacă
din România

Editorialul lui Nicolae Breban, Marta Petreu sau „trecutul infam al lui Cioran”?! din Contemporanul. Ideea Europeană (nr. 11/ 2024) m-a făcut curioasă. Citesc, în 2025, la New York, la 20 de ani de la publicarea în engleză a studiului Martei Petreu despre Cioran, Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (Editura Biblioteca Apostrof, 1999), devenit An Infamous Past. E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania/ Un trecut infam. E.M. Cioran și ascensiunea fascismului în România (2005). Mai adaug că timpul, locul, limba în care citim o carte sunt importante în receptarea ei. Titlul englez – An Infamous Past. E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania/ Un trecut infam. E.M. Cioran și ascensiunea fascismului în România – este o inducere în eroare publicitară cu scopul de a provoca scandal. Un trecut deocheat a fost tradus drept An Infamous Past/ Un trecut infam. (În traducerea italiana a fost tradus scabroso: Il passato scabroso di Cioran, Orthotes Editrice, 2022) Dacă în engleză „deocheat” ar fi fascinant, vrăjitoresc, în schimb, sensurile lui „infamous” sunt disreputable, villainous, outrageous, dishonorable, vile, scandalous, shameful, odious – cu reputație rea, răufăcător, dezonorant, ticălos, scandalos, rușinos și odios. Aceasta este grav, dar mai puțin grav decât partea a doua a titlului adăugată de cei care au tradus cartea și care îl prezintă pe Cioran ca pe un ideolog al fascismului. An Infamous Past urmat de E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania – este o falsificare crasă. Cioran nu a fost un ideolog al fascismului și acesta nu s-a clădit în România datorită lui. El a fost un jurnalist și scriitor, și nu ideolog politic. Politizarea vieții filosofului a devenit o sursă de glorie nejustificată. Dar nu fascismul de fapt este miza – între cele două războaie extremismele au fost la ele acasă în Europa, să ne gândim la scriitorii francezi comuniști care îl vizitau pe Stalin și scriau despre glorioasele soviete –, ci vânătoarea de vrăjitoare a antisemitismului. Subcapitolul The Jewish question a fost cel mai citit și comentat. Chestiunea este că Cioran îi caracterizează deopotrivă pe evrei și pe români, cu aceeași neîndurare. Dar aici avem double standards, ceea ce spune despre evrei este antisemitism și ceea ce spune despre români nu este mai nimic serios, nu este la fel de incriminant.
Emil Cioran a fost martor al unei epoci complicate istoric și a scris despre epoca sa, care construia politic, sociologic, doctrinar variante de socialism inspirate din utopia marxistă, varianta bolșevică, a socialismului internaționalist, varianta italiană, numită fascistă, varianta germană, național-socialistă, pe scurt: nazism. Toate variantele de socialism erau antiliberale, antiburgheze. America, apoi, nu este Europa sau ceea ce crede Marta Petreu și susținătorii ei. Cele câteva recenzii comandate nu au schimbat cu nimic statura lui Cioran. Și ce impact poate avea acest studiu fals incriminator, când antisemitismul american de azi – o spun cu durere și consternare! – a ajuns la nivelul antisemitismului european din vremea lui Hitler în universitățile americane? Cine e interesat de aventura filosofică a unui gânditor complex care și-a renegat el însuși prostii, admirații și exaltări de tinerețe? Și cât de relevante sunt ele pentru statura celui care a devenit marele filosof francez? Poate câteva paragrafe într-o discuție despre devenirea ideilor lui sinuos-complexe. Destinul francez al lui Cioran nu ar fi fost ce a fost fără destinul românesc. Formarea și găsirea drumului prin calea negativă a fost dintotdeauna a marilor sfinți și gânditori. Cine a scris cărți despre aventurile homosexuale ale Sfântului Augustin și copilul lui din flori? Sau despre cei o mie de bărbați cu care Sfânta Maria Egipteanca a avut sex pe corabia care o ducea de la Alexandria la Locurile Sfinte? Sunt aventuri renegate mai târziu, date de destin în găsirea drumului.
După cum știm, Cioran niciodată nu l-a intervievat pe Hitler și nu a reprezentat vreo entitate oficială pe lângă Hitler sau mai târziu în România pe lângă Garda de Fier. În Germania a fost un student doctorand, turist, jurnalist entuziast de 22-23 de ani. Dar ce ar fi fost dacă ar fi făcut ca Romain Rolland care a servit neoficial ca ambasador al artiștilor francezi în Uniunea Sovietică și i-a luat un interviu criminalului și genocidarului Stalin? Dacă Cioran ar fi scris articole despre soviete – al cărui gulag a fost contemporan cu lagărele naziste – s-ar fi scris despre Cioran marxistul? Iată ce spune Rolland la începutul interviului cu Stalin, luat la Moscova în 28 iunie 1935: „Regret foarte mult că sănătatea mea nu mi-a permis să vizitez mai devreme această mare lume nouă, de care suntem cu toții mândri și în care ne-am pus speranțele. Cu permisiunea dumneavoastră, aș dori să vă vorbesc în dubla mea calitate de vechi prieten și simpatizant al U.R.S.S. și de martor din Occident, observator și confident al tinerilor și simpatizanților din Franța… Ar trebui să știți ce reprezintă U.R.S.S. în ochii a mii de oameni din Occident. O cunosc într-un mod foarte confuz, dar întruchipează speranțele, idealurile lor, care sunt adesea diferite și uneori contradictorii. În actuala criză economică și morală severă, aceștia așteaptă de la conducerea U.R.S.S. directive și un răspuns la incertitudinile lor”.
Versiunea engleză a studiului despre Cioran oferă o bibliografie exclusiv în limba română. Cititorul anglofon nu are cum să controleze sursele, totul fiind în română, el trebuie să o creadă pe autoare pe cuvânt. Nici o sursă engleză sau americană nu este amintită, nici măcar eseul lui Susan Sontag la E. M. Cioran: The Temptation to Exist. Translated from the French by Richard Howard Introduction by Susan Sontag/ E.M. Cioran: Tentația de a exista. Tradus din franceză de Richard Howard Introducere de Susan Sontag (1968). Cartea Martei Petreu nu are un aparat critic – notele nu se pot substitui acestuia – așa cum a fost remarcat de recenzenții americani. Mai mult, cartea lui Cioran, Schimbarea la faţă a României, 1936, pe care se bazează acest studiu la publicare, nu exista în engleză, a fost tradusă în franceză în 2009, iar în engleză în 2015: Transfiguration de la Roumanie, 2009; The Transfiguration of Romania, 2015.

„Strălucirea înțelepciunii”
Prefața traducerii, semnată de Norman Manea, este în mare parte republicarea unei postfețe din 1998 la Cioran, E.M., Norman Manea, and Richard Howard. „Cahiers”. Conjunctions 31 (1998): 279-310. Aici, N. Manea, după ce relatează despre un încântător diner cu Cioran la Paris în primăvara lui 1990 („ne-a invitat pe mine și pe soția mea la el la 21, rue l’Odeon pentru cină”…, „Omul care scrisese că s-ar sinucide dacă ar fi evreu și care l-a respins pe Dumnezeu în timp ce-l admira pe Führer, părea modest, blând, politicos”) scrie că „scriitoarea română Marta Petreu a remarcat recent, într-un eseu riguros, strălucit, Doctrina legionară și intelighenția interbelică (Apostrof, 1998), că Cioran era un eretic chiar dacă era un susținător al Gărzii de Fier”. Acest ultim paragraf este înlocuit în prefața din 2005 cu altele, în care se vorbește de „…atașamentul nihilist al lui Cioran față de extremism, ea [autoarea] urmărește… tonurile întunecate de mai târziu ale preocupărilor politice ciudate și ambigui ale lui Cioran – profetice, mesianice și naționaliste”…, „ea explică latura umană a deciziilor și erorilor adesea inacceptabile sau de-a dreptul respingătoare ale lui Cioran; tensiunea dramatică dintre mediul social modest și aspirațiile sale intelectuale înalte și strălucirea înțelepciunii, privite atât pe fundalul timpului și al patriei sale, cât și al lumii noastre contemporane «globale». Prin cazul contradictoriu și semnificativ al lui Cioran, Marta Petreu aduce o contribuție foarte necesară la o dezbatere mai generală despre modernitate și impactul ei”. Iată globalismul afirmat ca doctrina antinațională etc., pe care, de fapt, se bazează studiul Martei Petreu. Dar voi reveni.
Mă reîntorc la realitatea destinului lui Emil Cioran.
Un tânăr genial de 22 de ani pleacă din România cu o bursă de studii în noiembrie 1933, trece granițele pentru prima oară în viața lui și ajunge într-o țară europeană diferită de tot ceea ce lăsase în urmă. Este fascinat de ceea ce vede: ordine, curățenie, disciplină, rigoare politică. Tânărul Cioran este mai mult un turist decât un doctorand. Duce în general o viață retrasă, nu are legături politice în Germania și probabil că citește, pentru a înțelege ce se petrece, numai ziarele, singura sursă de informație despre ceea ce se întâmpla în sferele politice. În ce Germanie ajunsese?
În iulie 1932 Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei/ Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDP), o formație de stânga, numită pe scurt Partidul Nazist, obținuse 37,4% din voturi la alegerile din Reichstag, pentru a deveni cel mai mare partid. La 30 ianuarie 1933, conducătorul partidului, Hitler, fusese numit cancelar al Germaniei de președintele Hindenburg. La 27 februarie 1933, incendierea Reichstagului pusă pe seama Partidului Comunist (KPD) – nici azi nu se știe dacă acest lucru a fost adevărat sau nu, așa cum nici azi nu se știe cine l-a asasinat pe J.F. Kennedy – a avut drept consecință că KPD, al doilea partid ca mărime din Germania, să fie interzis, ceea ce a oferit Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDP), o majoritate clară în guvern.
În noiembrie 1933 când Cioran ajunge în Germania, aceasta era o țară socialistă. Ceva mai târziu, aproape peste un an, la 30 iunie 1934 are loc o răfuiala ideologică în interiorul partidului aflat la conducere. În așa-numita Noapte a cuțitelor lungi, 150 de lideri ai Stormtroopers SA au fost executați. Acești membri ai SA erau socialiști convinși ai partidului și voiau ca politica cancelarului să îmbrățișeze scopurile socialiste. Cum aceasta nu mai era o direcție pe care cancelarul voia să o urmeze, Stormtroopers SA a fost eliminat, iar în loc s-a format SA Sturm Abteilung, miliția de partid. De unde și până unde, scriind pozitiv despre…, această răfuială reprezintă nadirul moral al lui Cioran? Conform ziarelor din Germania acelui timp, Cioran a scris despre ce a citit. De unde până unde acum, scrie Petreu, el este „fully converted to Hitlerism”/ convertit pe deplin la hitlerism?
La 2 august 1934 moare președintele Hindenburg; Hitler devenind președinte și fiind cancelar, s-a autointitulat Führer. În mod eronat, Marta Petreu îl numește Führer înainte de această dată, și tot eronat trece în trecut legi și acțiuni pe care Hitler le-a promulgat mult mai târziu, începând cu 15 septembrie 1935, când Legile de la Nüremberg au redefinit cetățenia germană, iar relațiile dintre arieni și evrei au fost interzise.
Cioran părăsește Germania în iulie 1935. Probabil că atunci, la 24 de ani, a terminat de scris Schimbarea la față a României, carte apărutăre în 1936. Faptul că în 1933-1934 Cioran scria entuziast despre ce vedea în comparație cu situația politică precară din România mi se pare normal. A-l considera, apoi, prin contaminare, un convertit la nazism doar pentru că respira aerul Germaniei, îi citea ziarele și le rezuma în articole trimise la București și pentru că apoi a trecut multe din acele idei într-o carte de tinerețe, este ca și cum am considera-o pe Marta Petreu filosof marxist și neo-marxist pentru că a trăit, studiat, publicat în România comunistă. Iată unde ajungem dacă îi aplicăm autoarei aceleași criterii: în anii ’70, timpul în care autoarea a urmat facultatea de filosofie, menţinerea studierii filosofiei ca disciplină de sine stătătoare, distinctă de ideologie, a fost aproape imposibilă. Comuniștii au marginalizat intenționat și sistematic filosofia într-atât încât nu se mai putea ști cu adevărat până unde ținea adevărata știință și de unde începea pseudoștiința. Facultatea de Filosofie avea un profil diferit, alt plan de învăţământ, cu alte catedre şi alţi profesori. Socialismul științific și materialismul dialectic erau principiile de bază prin prisma cărora se discuta sau combătea filosofia nemarxistă și filosofii marcanți. Mai mult, cum declara M. Petreu într-un interviu că a predat „filosofia” ca profesor de liceu, știm că filosofia nu exista ca materie de predare în timpul anilor ‘80 în licee, ci numai materialismul dialectic și socialismul științific.

O perspectivă distorsionată

Apoi doctoratul cu Ion Ianoși, alt membru fost marcant al ideologiei marxiste, reconvertit oarecum la bătrânețe, cu o teză despre „Valenţele estetice ale anamorfozei logice” (1992) mi se pare exemplar pentru ce face în studiul despre Cioran. Anamorfoza este trompe l’oeil, o tehnică de distorsionare folosită de artele vizuale. În logică, construcțiile anamorfice generează o retorică specifică. Anamorfoza este o proiecție sau o perspectivă distorsionată. Să ne imaginăm că peste 60 de ani un tînăr studios va scrie un studiu despre Marta Petreu. Conform structurii din cartea despre Cioran, un capitol va acorda importanță formării autoarei în timpul lui Ceaușescu, marxism-leninismului, filosofiei marxiste studiate în facultate, ce a predat ca profesor de liceu, apoi teza de doctorat. Un alt capitol va descrie pe larg orânduirea lui Ceaușescu în care autoarea s-a format, legile, tezele, decretele privind cultura comunistă, rolul filosofiei și care toate – prin contaminare – îi vor forma gândirea, justificând vederile ei de stânga marxistă și neo-marxistă, ca și oroarea de tot ce înseamnă dreapta sau atitudine conservatoare prin citate oferite din scrisul ei. Care, din păcate, chiar există, după cum se va vedea, pentru că Marta Petreu nu s-a format într-o democrație normală și nici nu a avut șansa să trăiască în una, ci a trăit și gândit într-o societate de stânga care a evoluat de la marxism la neo-marxism și globalism.
Paginile Martei Petreu nu prezintă analiza unui gânditor, ci relatarea impresionistă a cuiva dintr-o țară de stânga a dictaturii comuniste și cripto-comuniste după 1989 și care va acorda note, va plasa etichete și va pune în ghilimele tot ceea ce contravine stângii marxiste, globaliste, antinaționale și anti-creștine. De pilda, de ce elitismul este aberant? „Elitism” mereu în ghilimele îi face autoarei alergie. Care este normal, fiecare țară are elitele ei și care unele pot fi și aberante, cum sunt în US elitele woke, de extrema stângă. Dar nimeni nu le pune în ghilimele pentru a le pune sub semnul întrebării existența. Eseul e dificil de citit pentru că este scris de o persoană formată într-o societate radical de stânga care scrie despre o persoană liberă și foarte tânără care a trăit în libertate și ale cărui idei – multe! – formulate acum 90 de ani contrazic și stângismul, și globalismul. Tot ce este de dreapta este pentru Petreu – rău, iar tot ce este de stânga este bun. Tot ce este pro vest sau pro Europa e bun și ce este anti vest sau anti Europa – e rău. Ateismul e bun, dar creștinismul nu e bun. A promova o cultură națională specifică e rău. (p. 48) Naționalismul nu e bun – oare de ce? O precizare se impune: ca și creatorii României Întregite, Carol I, Regele Ferdinand Cel Loial, descinși din ramura imperială germană Hohenzollerin-Sigmaringen, ca Regina Maria, nepoată a Țarului Imperiului Rus Alexandru al II-lea și a Reginei Victoria a Angliei, Cioran era naționalist într-o Românie Reîntregită, după o luptă de mai bine de un veac, la 1918. Fără o puternică mișcare naționalistă „în limitele adevărului”, cum scria Titu Maiorescu, începută la revoluția pașoptistă, s-ar fi reîntregit oare România? Marta Petreu leagă naționalismul (dragostea de patrie, limbă, țară, religie) de anti-democratic!? (p.54) Naționalismul și anti-europenismul sunt atașate de xenofobie (p. 55). Maiorescu e un ideolog reacționar și anti-vest pentru că a formulat teoria formelor fără fond. (p.56) Etc. Cititorul anglofon care habar nu are de cultura română va da repede peste paginile care descriu o cultură mică, total deraiată prin analiza lui Petreu.
Dar mă reîntorc și mă întreb cu ce drept îl cataloghează autoarea drept moral iresponsabil pe Cioran pentru că scrie într-un articol despre o răfuială în interiorul partidului nazist, despre care citise în presa germană? (p.8) Se potrivește, mai degrabă, autoarei care scrie cu patos și partis-pris despre gândirea în formare a unui geniu pentru a face plăcere elitelor globaliste. Hitler nu era Führer în noiembrie-decembrie 1933 și nici în iulie 1934. Cioran nu s-a convertit la nazism, el a fost poate fascinat de ceva nou care părea să aducă ordine într-o societate. Apoi nazismul ca doctrină nu exista în 1933! Capitolul Political conversion, November 1933 este total fals, pentru că nu e vorba de convertire la nimic, ci de fascinație sau admirație față de ceva ce vedea pe străzi, despre care citea în ziare: ordinea politică din 1933 în Germania. Atât. Acest truc de a aduce în trecut fapte petrecute în viitor, de a judeca anul 1933 prin prisma anului 1938 este chiar anamorfoza Martei Petreu. Când Cioran scria că Germania avea nevoie în 1933 de o dictatură și mai târziu că România avea nevoie de o dictatură este exact ce se petrece azi, în haosul din România anilor 2024-2025, când mulți vorbesc și scriu despre o dictatură! Digi24 publică în data de 5 noiembrie 2024 — „Peste 40% dintre tinerii români ar prefera o dictatură. Chiar dacă majoritatea tinerilor români cred că democrația trebuie susținută, un procent destul de ridicat dintre ei ar prefera un regim de dictatura…” Europa Liberă România, în data de 26 octombrie 2024: „La 35 de ani de la Revoluția din 1989, unul din patru tineri născuți în democrație crede că i-ar fi mai bine în dictatură”.

În pofida detractorilor,
valorile rămân

Ne formăm și prin erori. Și prin ele învățam. Spre deosebire de mulți, Cioran și-a recunoscut erorile tinereții și le-a negat. El nu a fost membru al Mișcării Legionare și nici ideolog, ci un jurnalist și eseist fără experiență, care a scris exaltat despre o țară pe care o vizita și al cărei sistem politic părea interesant în 1933. La 22-24 de ani îl vedem în viziunea Martei Petreu sedus de dreapta extremistă pentru că scrisese câteva articole și o carte plină de exaltări juvenile. Tot acest set up se spune în engleză, sau framed, aranjat să fie vinovat al Martei Petreu nu are legătură cu extremismul de dreapta decât indirect, pentru că miza este antisemitismul. Naționalismul lui Cioran nu-i place Martei Petreu, ca oricărui globalist. La fel se întâmplă și cu the Romanianism – românismul care este pentru ea de dreapta. Dar de ce grecismul sau germanismul, sau americanismul pot fi normale dar românismul nu? Sau România înainte de toate? În US, America First și Make America Great Again sunt devize naționale! Care nu plac stângii.
„By the mid-1930s, in fact, Cioran was perfectly aware of the differences between himself and any Romanian political movement”/ Pe la mijlocul anilor 1930, de fapt, Cioran era perfect conștient de diferențele dintre el și orice mișcare politică românească” se scrie in capitolul The Legionary doctrine and the Intelligentsia Beetween the Wars/ Doctrina legionară și intelighenția dintre războaie, pentru a se conclude consternant: „A comparison of Cioran’s ideas with those to be found in the legion’s official doctrine would show us the extent to which Cioran truly identified with the Legionary movement or saw it merely as a means toward the «transfiguration of the country»”./ O comparație a ideilor lui Cioran cu cele care se regăsesc în doctrina oficială a Legiunii ne-ar arăta în ce măsură Cioran s-a identificat cu adevărat cu mișcarea legionară sau a văzut-o doar ca un mijloc spre «schimbarea la față a țării»”.
Recenzenții americani s-au oprit la nazism și antisemitism. Nici nu au mai parcurs cartea. Ce sa le spună lor Maiorescu, Lovinescu, Rădulescu-Motru, când nu știu nimic despre cultura română? Ei s-au rezumat la ceea ce știau, cuvintele cheie nazism, hitlerism, antisemitism. Cartea Martei Petreu ar fi trebuit probabil să oprească receptarea lui Emil Cioran în universitățile americane, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Scandalurile vin și pleacă. Valorile rămân.
Receptare și polemică pe marginea
scrierilor tânărului Emil Cioran (1995-2024)
– scurtă cronologie selectivă

Este interesant că cele mai grele și nedrepte afirmații despre foarte tânărul Cioran le-au scris românii, spre deosebire de respectul arătat de americanii sau francezii din mediul academic (cu excepția celor înregimentați la carul anti-semitismului și nazismului, cărora li s-a dat ordin să scrie note de serviciu, fericiți că au descoperit o pată în destinul marelui filosof).
20 Junie 1995. Emil Cioran moare la Paris.
Marta Petreu „Doctrina legionară și intelighenția interbelică”. Apostrof, aprilie, 1998 pp.10-21
Cahiers, Author(s): E. M. Cioran, Norman Manea and Richard Howard: Conjunctions, 1998, No. 31, Radical Shadows: Previously Untranslated and Unpublished Works by 19th and 20th Century Masters (1998), pp. 279-310, postfață Cioran de Norman Manea, fragmente:

„Oricât de ambigue sau superficiale ar fi fost uneori declarațiile lui Cioran (el credea, de exemplu, că „eroarea” Gărzii de Fier a fost „de a concepe un viitor pentru un loc fără unul”, transferând vinovăția asupra țării și a oamenilor săi, chiar dacă încă mai credea că martirii Gărzii de Fier „au realizat pentru ei un destin care a scutit țara lor de a avea unul”), este evident că, după război, lui Cioran i-a fost rușine și împovărat de angajamentul său politic din trecut a păstrat distanța, de fapt, față de orice afilieri politice.”

(…) Aceasta poate fi și o cheie pentru citirea unor fragmente din selecția noastră din Cahiers. Ele pot contribui poate, într-un fel, chiar și la înțelegerea celei mai scandaloase afirmații, precum «Ce există mai rău decât antisemitismul: este anti antisemitismul». Ce anume vrea să spună Cioran prin asta? Echivalează el antisemitismul cu camerele de gazare? Vede el antisemitismul ca pe un «show» profitabil, o falsă retorică și un militantism demagogic? Și acestea două pot fi comparate?”
1999
Marta Petreu. Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României”, Cluj, Editura „Biblioteca Apostrof”, 1999.
Aleksandra Gruzinska. Essays on E. M. Cioran (Rășinari 1911 – Paris 1995), 1999. Recenzie de Katarzyna Jerzak în Pacific Coast Philology, vol. 38 (2003), pp. 141-143: „…Ceea ce contează este că, odată cu apariția colecției realizate de Gruzinska, Cioran, gânditorul al cărui nume este un nume obișnuit în Europa, dar care, până de curând, era aproape ignorat în Statele Unite, este, în sfârșit, recunoscut pe această parte a Atlanticului ca o minte formidabilă care și-a combinat cu succes originea est-europeană cu expresia occidentală. Nici un curs universitar din literatura sau istoria intelectuală europeană din secolul al XX-lea nu poate fi complet fără lucrările lui Cioran…”
2001
(Anti-)Semitism 1890s/1990s: Octave Mirbeau and E. M. Cioran de Aleksandra Gruzinska. 2001. Rocky Mountain Review of Language and Literature, Vol. 55, No. 1 (2001), pp. 13-28. Profesoara Aleksandra Gruzinska, care a predat literatură franceză la Universitatea de Stat din Arizona, a fost o susținătoare neobosită al lui Cioran în cercurile academice americane. Ea scrie că „în loc să fie condamnate la uitare, scrierile timpurii ale lui Cioran ne pot lumina asupra modului în care o minte strălucită a devenit dezorientată, «déboussolé», pentru a folosi expresia lui Reichmann, și mai târziu și-a găsit curajul de a-și schimba radical gândirea, nu spre deosebire de Mirbeau cu un secol mai devreme”.
2002
Cioran, Eliade, Ionesco: l’oubli du fascism de Alexandra Laignel-Lavastine, 2002. În prezentarea cărții în franceză, se scrie despre „Cioran, un intelectual al mișcării fasciste românești”.
Laignel-Lavastine: metoda „franceză” de Marta Petreu este un serial în 5 părți publicat în revista „22” în 2002 care demonstrează plagiatul lui Lavastine din cartea ei despre Cioran și alte neadevăruri flagrante cum ar fi, de pildă, „Cioran, în articolele lui ultrareacționare trimise de la Berlin, în iarna anului 1935, concret în articolul Despre o altă Românie, din Vremea, 17 februarie 1935, nu avea cum să aprobe «par là tacitement les crimes commis par les escadrons de la mort» de Codreanu” (p. 134), cum ne informează dna L.L. Pur și simplu pentru că cele șase echipe ale morții încă nu existau.”
2004
The Cioran exception. Anne Quinney. În Nottingham French Studies, Vol. 43 No.3, Autumn 2004. „Participarea sa la mișcarea Gărzii de Fier, o mișcare protofascistă, antidemocratică, inspirată de misticism și național-socialismul german, care a atins apogeul în perioada adolescenței și în anii studenției la București, a stârnit indignare. Deși Cioran nu a fost membru al Gărzii de Fier sau al mișcării legionare, așa cum se știe, el a «experimentat intens fenomenul legionar» ca autor al unui studiu destul de relevant al influenței fascismului asupra tinerilor intelectuali români în anii 1930. …Cioran credea la un moment dat că națiunea se va reconstrui și se va proiecta, printr-o idee mistică a trecutului și viitorului în starea de atunci a lucrurilor. Acesta a fost principalul impuls din spatele manifestului său extrem de naționalist și antisemit din 1936, Romania’s Transfiguration (Schimbarea la față a României). (cartea nu era încă tradusă în nici o limbă, dar autoarea fiind româncă a citit-o în original – n.n.)… Conține toate principiile retoricii naționaliste dintr-o viziune mistică asupra națiunii și o susținere entuziastă a războiului și violenței cu orice preț…”
2005
An Infamous Past: E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania/ Un trecut infam: E.M. Cioran și ascensiunea fascismului în România de Marta Petreu, 2005. Prezentarea editoriala a cărții din Amazon.com: „Investigația minuțioasă a Martei Petreu asupra vieții și operei sale se confruntă cu problema centrală a biografiei: relația sa cu extremismul politic. Scena exceselor lui Cioran este România și Europa din anii 1930 și 1940, o perioadă de xenofobie, antisemitism, rasism, nazism și stalinism. Într-o carte incendiară publicată la mijlocul anilor treizeci, Cioran i-a lăudat deschis pe Hitler și pe Lenin și l-a comparat pe liderul fanaticii Gărzi Române de Fier cu însuși Iisus.”
Publishers Weekly, Nov 4, 2005. Recenzie nesemnată: „…Mulți intelectuali români au fost ademeniți de ideologia fascistă în anii interbelici – iar acel filosof Cioran, «aforist al disperării umoristice», a fost bântuit de această moștenire pentru tot restul vieții. Petreu detaliază ideologia ultranaționalistă, pro-creștină a Legiunii Arhanghelului Mihail, o mișcare de intelectuali care a câștigat proeminență în România după Primul Război Mondial. Ca și în cazul multor ideologii ale epocii, scrie Petreu, antisemitismul a stat la baza mișcării. Propria ideologie a lui Cioran, înrădăcinată în dorința de a transforma «prezentul deprimant al României într-un viitor grandios», includea o viziune mai complexă asupra evreilor, conturată în 1936, în Schimbarea la Față a României… Petreu arată cum viziunea sa, adaptată după Spengler, a provocat ostilitate faţă de evrei şi alţi neromâni. Cioran a părăsit România după al Doilea Război Mondial și s-a rușinat de fascismul său anterior, dar Petreu îi cercetează minuțios viața care este o lecție de învățat astăzi despre modul în care intențiile bune pot duce la extremism”.
Radu Ioanid. Patterns Of Prejudice: „Un portret amănunțit și viu al unui gânditor fascist român talentat, care visa la «o Românie cu populația Chinei și destinul Franței». La fel ca și colegii săi legionari, Emil Cioran îl admira pe Hitler, îi justifica crimele și credea că capitalismul este «imoral», iudaic și anti-creștin”. „Spre deosebire de alți ideologi ai Gărzii de Fier, Cioran l-a lăudat pe Lenin și a imaginat o Românie modernă condusă de industrializarea şi valorile urbane. La fel ca tovarășii săi, Cioran a susținut o dictatură fascistă și l-a cultivat pe Corneliu Zelea Codreanu, führer-ul criminal al Gărzii de Fier. Dar, spre deosebire de prietenul și colegul său ideolog din Garda de Fier, Mircea Eliade, care nu a manifestat nici o dorință de a se despărți de trecutul său totalitar, Cioran a avut decența, în productivul său exil francez, să-și regrete tinerețea fascistă și să se rupă de ea.” (https://www.thenile.com.au/books/marta-petreu/an-infamous-past/ 978156663 6070?srsltid=AfmBOooethDWT8Vbtt0rETlPn6WuxWTBgM_lyHi7GgVSHBfJ4BfePhRg)
2006
Chronicle of Higher Education. Carlin Romano. Book review, 3 February 2006:
„Unde am mai văzut această poveste? Un scriitor și gânditor european influent, celebrat în anii săi de maturitate pentru lucrări cu nuanțe filosofice sofisticate, se dovedește a fi fost un prost antisemit, pro-Hitler la 20 de ani. …Cioran a încheiat cu justificarea crimei: «Pentru triumful cauzei căreia și-a dedicat întreaga viață, un dictator are dreptul să elimine câteva creaturi care împiedică apariția unei mișcări din motive pur subiective…. Național-socialismul avea nevoie de sânge». Petreu consideră cele două articole drept un «nadir moral și intelectual» al lui Cioran. Chiar și atunci, Cioran și-a afișat darul aforistic și tonul ex cathedra. «A nu fi naționalist», a scris el, «este o crimă împotriva poporului». Războiul a echivalat cu «un examen cu care se confruntă toate națiunile»… În timp ce îi admira ambivalent pe evrei ca fiind «cea mai deșteaptă, cea mai înzestrată și nesăbuită dintre națiuni» și a descris antisemitismul drept «cel mai mare tribut plătit evreilor», Cioran i-a acuzat și de «vampirism», de «pervertire» a societății în care s-au infiltrat. Problema evreiască, scria Cioran, era «blestemul istoriei». Cea mai faimoasă replică a lui pe acest subiect? «Dacă aș fi evreu, m-aș sinucide pe loc»”…
Foreign Affairs January/ February 2006. Published January 1, 2006. E. M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania. Reviewed by Robert Legvold: „A sure and unobtrusive guide to the fevered, alienated milieu that turned Cioran…into a passionate partisan of Hitler. / Un ghid sigur și discret al mediului febril și alienat care l-a transformat pe Cioran… într-un partizan pasionat al lui Hitler”.
First Things. Zbigniew Janowski, book review, February 2006: „Așa cum documentează Marta Petreu în excelenta carte Un trecut infam: E.M. Cioran și ascensiunea fascismului în România, tânărul Cioran a fost implicat în promovarea (sic!) fascismului. Desigur, secolul al XX-lea abundă în intelectuali care au susținut activ mișcările ideologice. Lista celor care au cedat farmecului comunismului, de exemplu, este nesfârșită”. „…Deosebit de interesant în biografia lui Cioran este capitolul dedicat antisemitismului. După cum subliniază Petreu, antisemitismul nu prea a existat în rândul românilor…” „Totuși, chiar și ca francez, Cioran a făcut mai mult pentru reputația României decât «accelerarea» dictaturii Gărzii de Fier, căreia și-a vândut sufletul de tânăr.”…
2007
American Historical Review. Irina Livezeanu 2007, pp 1643-1644: „…Și cei mai mulți dintre ei (nu Ionesco) au devenit anti-democrați și apoi fasciști în anii 1930. După cum arată Marta Petreu în cartea ei, Emil Cioran a fost aproape primul care a făcut acest lucru, în noiembrie 1933”. „Schimbarea la față a României (1936), această carte, cunoscută nu de majoritatea românilor, nici de cei care au citit doar Cioranul de mai târziu, abstract, aforistic, a fost un fervent tratat revoluționar, un apel la armele fasciste (?!) în numele salvării României de barbarie, înapoiere, corupție și evrei, pe care tânărul Cioran i-a văzut pe toți ca niște răni insuportabile pe țara natală. … “ This book, known neither to most Romanians nor to those who had read only the later, abstract, aphoristic Cioran, was a fervent revolutionary tract, a call to fascist arms in the name of saving Romania from barbarism, backwardness, corruption, and the Jews, all of which young Cioran viewed as unbearable blights on his native land.” Petreu urmărește originile acestei cărți prin influențele intelectuale și experiența de viață, ambele încorporate în istoria României. În timp ce Cioran înainte de vârsta de douăzeci și doi de ani fusese în principal un critic cultural al decadenței sociale, în modul spenglerian, călătoria sa de studii în străinătate în Germania în 1933-1935 l-a transformat într-un credincios al acțiunilor disciplinate, inspirate și radicale la fel ca ale lui Adolf Hitler. Impresionat de mobilizarea socială realizată de naziști, el a înțeles drept elocventă o înregimentare similară a societății românești în articolele publicate în ziare și apoi în această carte. Iubea «pasiunea excesivă și copleșitoare» a Germaniei naziste și «elanul irațional și monumentalitatea deconcertantă» a regimului (p. 9). Lăudând violența și dictatura, el a visat să-și scoată propria țară din marginea Europei în modernitate și putere geopolitică. …Dar Petreu pledează și pentru independența intelectuală a lui Cioran, chiar și în momentul său cel mai fanatic, și mai ales în comparație cu Eliade, iar aici ea pare pe un teren mai solid: «Cea mai atrăgătoare dintre ideile legionare – omul nou, caracterul spiritual al mișcarii, Ortodoxia, moartea eșuată a legionarului – nu au reușit să trezească interesul lui Cioran» (p. 75), subliniază ea. Acest lucru, împreună cu modernismul său, îl face pe tânărul Cioran o prezență neobișnuita în rândul fasciștilor (?!) din România.” „The most appealing of the Legionary ideas- the new man, the spiritual character of the movement, Orthodoxy, the Legionnaire’s death- failed to stir Cioran’s interest” (p. 75), she points out. This, together with his modernism, makes the young Cioran unusual among Romania’s fascists.”

2009
Ilinca Zarifopol-Johnston. Searching for Cioran. Edited by Kenneth R. Johnston Foreword by Matei Calinescu, 2009. Apărut la câțiva ani de la moartea lui Zarifopol-Johnston, studiul este intimidat de cartea Martei Petreu. Totuși, se face observația: „Cartea lui Petreu se limitează la discutarea unei singure lucrări a lui Cioran – Schimbarea la față a României – și la situarea ei în peisajul complicat și schimbător al vieții politice și culturale a României din anii ’30. După cum observă Matei Călinescu, «singura urmă lăsata în opera lui Cioran a fost că a fost dus de un val ideologic extremist». …Chiar și așa, s-ar căuta în carte în zadar măcar o mențiune a Gărzii de Fier, sau a liderului ei, Codreanu, sau, mai mult al oricărui alt nume sau eveniment specific din viața politică a României contemporane. Cioran vorbește profetic și în termeni generali». El și-a recunoscut deopotrivă scrierile sale politice timpurii și le-a dezavuat ca «prostii de neiertat» și «delir al unui nebun sălbatic». Anexa 2 a cărții reproduce în traducere engleză articole de Cioran care reflectă experiențele sale în Germania. «Din 1933: Aspectul german, De la Universitatea din Berlin și Germania și Franța sau pacea iluzorie. Din 1934: Etica problematică în Germania, Scrisori de la München: România din străinătate, Impresii de la München: Hitler în conștiința germană, „Scrisori din Germania: Revolta sătenilor” și, probabil, „Dictatura si Problema celor tineri.”
2010
Nicorescu, Liliana. L’essayiste Roumain Émile Cioran a-t-il été un fasciste antisemite?: Un effort pour le comprendre dans le contexte nationaliste, 2010. Această lucrare contestă teoria aplicată de Pierre-Yves Boissau și Alexandra Laignel-Lavastine la cea mai controversată lucrare a lui Cioran, Schimbarea la față a României. Acești critici francezi, contemporani cu Emil Cioran, după cum se scrie, au susținut că lucrările sale mascau anumite idei politice. Cartea de față, se mai spune în prezentare, bazată pe numeroase traduceri în limba română, afirmă o perspectivă alternativă, diferită la Cioran și opera sa. „Studiul bogat și interesant al Lilianei Nicorescu ne ajută să înțelegem mai bine trecutul întunecat și traiectoria intelectuală a scrisului și simpatiilor politice ale lui Cioran în anii treizeci. Admirația din tinerețe a autoarei pentru opera lui Cioran este descrisă încântător” scria într-o recenzie Prof. Raymonde A. Bulger, Universitatea Graceland: „Cartea se concentrează pe statutul politic și doctrina Gărzii de Fier, cea mai importantă mișcare de extremă dreaptă din România anilor 1930. Contextul literar al vremii oferă o imagine mai cuprinzătoare asupra evreului ca figură literară și a statutului scriitorilor români de origine evreiască. Departe de a fi un «răspuns», această carte este o provocare: este o perspectivă mai flexibilă asupra consecințelor implicării politice a oricărui intelectual”.
2013
Vincent Piednoir. Cioran avant Cioran. Histoire d’une transfiguration, Préface de Jacques Le Rider, suivi d’un entretien inédit d’Emil Cioran avec Ben-Ami Fihman, Gaussen, 2013. Filosoful Vincent Piednoir analizează atent modul în care concepțiile lui Cioran s-au hrănit nu numai din lecturile sale, ci și mai ales din istorie și interpretările desprinse din aceasta. Mai mult, în lumina dezvăluirilor lui Vincent Piednoir, Jacques Le Rider, în prefața sa, compară evoluția lui Cioran cu cea a secolului pe care l-a trăit în mare măsură și afirmă că scrierile eseistului român „nu au nimic atemporal în ele: dimpotrivă, ele sunt modelate de la un capăt la altul de pasiunile secolului al XX-lea: dezlănțuite în prima sa perioadă, stăpânite în a doua”. Acest lucru îi permite lui Jacques Le Rider să susțină, de asemenea, că parcursul lui Cioran „este un ciclu de moarte și renaștere”, că, de bună seamă, „clasicismul său […] a fost o cucerire și o victorie asupra haosului neoromantic din viața sa anterioară [și] că „Limba franceză a fost pentru el antidotul (și uneori poțiunea amară) care trebuia să-l vindece de tendința din tinerețe spre logoreea morbidă”. (p. 12) [conf. Gina Puică, Université „Ştefan cel Mare” de Suceava, Roumanie Université de Strasbourg, France. Philologica Jassyensia, nr. 2 (18), 2013, Iaşi, pp. 358-362]
(…) Prefața lui Jacques Le Rider, se încheie cu această propoziție: „După ce l-am citit pe Vincent Piednoir, nu îl mai admirăm pe Cioran la fel de naiv ca înainte, dar suntem mai fascinați ca niciodată de destinul și de opera lui”.
2014
Daria Lebedeva. Quaternion of the examples of a philosophical influence: Schopenhauer-Dostoevsky-Nietzsche- Cioran. Monography, 2014. „There is no one Cioran… „Nu e nimeni ca Cioran. Nu există niciun gânditor care să iasă neatins dintr-o lectură și o înțelegere care aparține fatal timpului și spațiului, condițiilor destinate existenței umane… “ Susan Sontag, în introducerea la Tentația de a exista, publicată la începutul anilor 1960 – într-un fel a fost o introducere a lui Cioran ca filosof în discursul filosofic american – l-a prezentat pe Cioran drept elevul lui Nietzsche. La prima vedere, această afirmație nu generează îndoieli serioase în rândul comentatorilor. În cuvintele lui Willis Goth Regier, ambii traducători majori ai lui Cioran, Ilinca Zarifopol-Johnson și Sanda Stolojan, independent unul de celălalt, au stabilit faptul că Nietzsche l-a influențat pe Cioran în anii 1930, în perioada formării, a tinereţii sale filosofice. În opinia lui Sontag, Cioran a ajuns să pună „cele mai provocatoare și grave întrebări articulate de Nietzsche cu o voce nouă și alarmant de tare: mai chinuitoare. Mai retorice”.
Ideological Mistakes of Louis Ferdinand Céline and Emil Cioran. În Journal of Romanian literary studies. Issue no. 5/ 2014 de Mara Magda Maftei reia tema anitsemitismului cioranian, temă care se pare îi ajută pe unii să-și facă norma de publicații anuale la catedră: „În timp ce Cioran, scrie Maftei, a fost iertat pentru că a sprijinit extrema dreaptă românească (Garda de Fier), unii intelectuali francezi nu-l pot ierta pe Céline pentru colaborarea sa cu Germania nazistă în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. De fapt, furia antisemită atât a lui Cioran, cât și a lui Céline nu pot fi ignorate. Cioran și Céline au renunțat să-și apere ideile politice după înfrângerea Germaniei. Dar, în timp ce Cioran a produs un nou text despre evrei în 1956, de data aceasta extrem de laudativ, exterminarea evreilor l-a lasat pe Céline rece și, probabil, acest aspect îl face mai degrabă unic printre acei scriitori din perioada interbelică care au fost influențați de filosofia nazistă”.
2023
Julien Santa Cruz. Cioran ou la tentation du nazisme, 2023. Amazon.com prezentare: „…Orientarea fascistă a tânărului Cioran nu poate fi motivată de imaturitate sau împrejurări și se bazează pe un gust bine stabilit pentru exces, întărit de o gândire ostilă democrației. Cu siguranță, nu este vorba cu adevărat de o aderență ideologică la tezele lui Hitler, ci de un răspuns prin violența cuvântului la sentimentul de gol, la identitatea și chiar chinurile metafizice care îl asaltează în acea vreme. Julien Santa Cruz vede în acest moment exaltat și uneori isteric al biografiei scriitorului originea și cheia celebrului său nihilism. Acest lucru ne ajută să înțelegem mai bine profunzimea scepticismului său și alegerea etică a renunțării sale ulterioare la orice formă de angajament față de o idee, oricare ar fi aceasta.”
2024
Felix Nicolau. Why politicize the cultural game? (Emil) Cioran’s ethos: mysticism, religion and ethnic philosophy. În Swedish journal of Romanian studies, Vol. 7 No 1 (2024):
„Cioran devine periculos dacă este tratat ca un filosof programatic, dar în rest este o sursă spectaculoasă de intuiții artistice și literar-filosofice; un eseist experimental, furios ca influencer. Soarta gândirii sale a fost puternic marcată de ideologiile interpreților săi”, „De asemenea, mai trebuie adăugat că Cioran este în prezent victima bârfelor celor mai rău intenționați biografi: viața lui este ținta bârfelor literare criminale”.

Despre Cioran
Scrierile timpurii ale lui Cioran ne pot lumina asupra modului în care o minte strălucită a devenit dezorientată, «déboussolé», pentru a folosi expresia lui Reichmann
Un tânăr genial de 22 de ani pleacă din România cu o bursă de studii în noiembrie 1933, trece granițele pentru prima oară în viața lui și ajunge într-o țară europeană diferită de tot ceea ce lăsase în urmă
Cine îndrăznește astăzi pe continentul european să lege de „fascism” și „infamie” opera și viața unuia dintre cei mai originali filosofi români – prietenul meu, Emil Cioran, cunoscut la Paris în anii șaptezeci!

Katarzyna Jerzak: „…Ceea ce contează este că, odată cu apariția colecției realizate de Gruzinska, Cioran, gânditorul al cărui nume este un nume obișnuit în Europa, dar care, până de curând, era aproape ignorat în Statele Unite, este, în sfârșit, recunoscut pe această parte a Atlanticului ca o minte formidabilă care și-a combinat cu succes originea est-europeană cu expresia occidentală. Nici un curs universitar din literatura sau istoria intelectuală europeană din secolul al XX-lea nu poate fi complet fără lucrările lui Cioran…”
Aleksandra Gruzinska, Universitatea de Stat din Arizona: „În loc să fie condamnate la uitare, scrierile timpurii ale lui Cioran ne pot lumina asupra modului în care o minte strălucită a devenit dezorientată, «déboussolé», pentru a folosi expresia lui Reichmann, și mai târziu și-a găsit curajul de a-și schimba radical gândirea, nu spre deosebire de Mirbeau cu un secol mai devreme”.
Felix Nicolau: „Cioran devine periculos dacă este tratat ca un filosof programatic, dar în rest este o sursă spectaculoasă de intuiții artistice și literar-filosofice; un eseist experimental, furios ca influencer. Soarta gândirii sale a fost puternic marcată de ideologiile interpreților săi”. „De asemenea, mai trebuie adăugat că Cioran este în prezent victima bârfelor celor mai rău intenționați biografi: viața lui este ținta bârfelor literare criminale”.
Mirela Roznoveanu: „Un tânăr genial de 22 de ani pleacă din România cu o bursă de studii în noiembrie 1933, trece granițele pentru prima oară în viața lui și ajunge într-o țară europeană diferită de tot ceea ce lăsase în urmă. Este fascinat de ceea ce vede: ordine, curățenie, disciplină, rigoare politică. Tânărul Cioran este mai mult un turist decât un doctorand. Duce în general o viață retrasă, nu are legături politice în Germania și probabil că citește, pentru a înțelege ce se petrece, numai ziarele, singura sursă de informație despre ceea ce se întâmpla în sferele politice. În ce Germanie ajunsese?”
Nicolae Breban: „Pentru o minte lucidă, care cunoaște cât de cât trecutul politic, cultural și literar al Europei din anii treizeci nu e ușor să discearnă carierele unor tineri filosofi și scriitori ai vremii. În anii aceia Emil Cioran traversează Germania, care sărbătorea la scară națională alegerea lui Hitler, prin vot democratic, popular, în calitate de cancelar, sprijinit de Partidul Social-Democrat German. După aceea Cioran vizitează Franța, făcând lungi excursii pe bicicletă, în Sud, și se stabilește definitiv acolo. Ar fi de-a dreptul injust, dacă nu chiar oneros să confundăm unele accente din articolele sale politice – de care apoi s-a despărțit categoric – cu accente nete de admirație, comune multor tineri filosofi și scriitori din Franța și România anilor 30. Aerul acelui moment era benefic și, totodată, extrem de pernicios pentru generațiile de tineri ca, de pildă, Joseph Lemaître, ultracatolicul Charles Maurras, Pierre Drieux La Rochelle sau Louis-Ferdinand Céline – corifei ai filosofiei franceze, net contemporani cu membrii generației române tinere: Mircea Eliade, Constantin Noica, Lucian Blaga, Emil Cioran, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu ș.a.
A veni astăzi și a pune accente pripite și nesusținute pe unele entuziasme de moment ale unor creiere ilustre ale filosofiei franceze sau românești, cum o face dna Petreu, este, evident, semnul unei pofte sau grabe carieristice nedemne de pretențiile d-sale. A-l alătura pe splendidul și extrem originalul tânăr filosof din mărginimea Sibiului propagandiștilor extremei fasciste reprezintă un abuz penibil, dacă nu un semn de carierism cultural josnic. Un trecut infam: E.M. Cioran și ascensiunea fascismului în România (?!) și Cioran sau un trecut deocheat constituie o insultă la adresa marelui scriitor și filosof român. Cine îndrăznește astăzi pe continentul european să lege de „fascism” și „infamie” opera și viața unuia dintre cei mai originali filosofi români – prietenul meu, Emil Cioran, cunoscut la Paris în anii șaptezeci! – care, refugiindu-se în anii tulburi ai războiului în Franța, a publicat acolo – în Franța – eseuri de un radicalism intelectual rar, afirmându-se în mediul de vârf al lumii literare franceze drept un spirit de o factură sceptică, extrem originală?!” (Contemporanul. Ideea Europeană nr. 11/ 2024)