Pastorala de Paști a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu: ‘Taina Învierii Domnului continuă până astăzi să zdruncine certitudinile pozitiviste ale celor care Îl neagă pe Dumnezeu’

Popescu Maria-Gabriela

Într-o enciclică pascală plină de lumină și speranță, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului și Patriarh Ecumenic, a transmis un puternic mesaj către toți credincioșii ortodocși și lumea creștină, subliniind că Învierea lui Hristos nu este doar un eveniment istoric, ci o transformare vie și continuă a întregii creații.

Învierea, începutul unei noi vieți

Patriarhul subliniază că Paștele nu este o simplă comemorare, ci o „schimbare bună” a existenței noastre, o renaștere care aduce lumină nu doar oamenilor, ci întregii creații. „Totul s-a umplut de lumină”, spune el, reluând cuvintele Canonului Pascal, și astfel, toată făptura prăznuiește Învierea.

Paștele, sărbătoarea libertății

Învierea este prezentată ca izvor al libertății autentice, o libertate care nu poate fi impusă, ci acceptată cu voia liberă a omului. „Taina mântuirii aparține celor care o doresc în libertate, nu celor forțați împotriva voinței lor”, afirmă Patriarhul, atrăgând atenția asupra pericolului autosuficienței și al unei vieți fără Dumnezeu.

Un Paște al unității creștine

Anul acesta întreaga lume creștină sărbătorește Paștele împreună, ceea ce aduce o bucurie aparte în inimile credincioșilor. În plus, 2025 marchează 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, care a definit dogma divinității lui Hristos și a stabilit modul de calcul al Paștelui.

Patriarhul reamintește că acest sinod nu este doar o relicvă a trecutului, ci o temelie vie a credinței și unității Bisericii. Spiritul de la Niceea rămâne actual și relevant pentru viața eclesială și pentru mărturisirea credinței neîntinate.

În încheiere, Bartolomeu îndeamnă toți credincioșii să sărbătorească Învierea cu bucurie, fidelitate față de tradițiile Bisericii și dragoste sinceră față de aproapele, pentru a slăvi împreună numele Domnului Celui Înviat.

ADEVARULBISERICII.RO publică integral Pastorala de Paști a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu:

+ B A R T O L O M E U

Prin mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic

Către plenitudinea Bisericii:

Harul, pacea și mila lui Hristos, Cel Înviat în slavă, să fie cu voi toți

Preacinstiți frați ierarhi,
Iubiți fii duhovnicești,

Prin mila și puterea lui Dumnezeu, am străbătut prin rugăciune și post marea Sfintei și Marii Patruzecimi și am ajuns, în cele din urmă, la sărbătoarea strălucită a Paștelui. Îl lăudăm pe Domnul slavei, Cel care S-a coborât în adâncurile iadului și „a deschis tuturor intrarea în Rai” prin Învierea Sa din morți.

Învierea nu este amintirea unui eveniment din trecut, ci „o bună schimbare” a existenței noastre, „o altă naștere, o altă viață, un alt mod de a trăi, transformarea ființei noastre”. În Hristos Cel Înviat, întreaga creație este reînnoită împreună cu omenirea. Atunci când cântăm în a 3-a Odă a Canonului Pascal: „Acum toate s-au umplut de lumină – cerul, pământul și cele de sub pământ – să prăznuiască, deci, toată făptura Învierea lui Hristos, întru care toate s-au întemeiat”, proclamăm că universul este întemeiat pe și plin de lumină neapuse. Expresiile „înainte de Hristos” și „după Hristos” sunt adevărate nu doar pentru istoria neamului omenesc, ci și pentru întreaga creație.

Ridicarea Domnului din morți constituie nucleul Evangheliei, punctul stabil de referință pentru toate cărțile Noului Testament, precum și pentru viața liturgică și evlavia creștinilor ortodocși. Într-adevăr, cuvintele „Hristos a Înviat!” rezumă teologia Bisericii. Experiența abolirii stăpânirii morții este izvorul unei bucurii negrăite, „eliberată de legăturile acestei lumi”. „Toate s-au umplut de bucurie primind gustul învierii.” Învierea este o explozie „de mare bucurie” și pătrunde întreaga viață, ethosul și lucrarea pastorală a Bisericii, ca o pregustare a plinătății vieții, cunoașterii și existenței în Împărăția veșnică a Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Credința ortodoxă și pesimismul sunt realități contradictorii.

Paștele este pentru noi o sărbătoare a libertății și a victoriei asupra forțelor înstrăinării; este bisericizarea existenței noastre, o invitație de a colabora pentru transfigurarea lumii. Istoria Bisericii este astfel înțeleasă ca „un mare Paște”, o călătorie către „libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8,21). Experiența Învierii dezvăluie centrul și dimensiunea eshatologică a libertății în Hristos. Referințele biblice la Învierea Mântuitorului arată puterea libertății noastre ca şi credincioși; doar în această libertate se manifestă „marele miracol”, care rămâne inaccesibil oricărei forme de constrângere. „Taina mântuirii aparține celor care o doresc în mod liber, nu celor forțați împotriva voinței lor.” Acceptarea darului dumnezeiesc ca o „trecere” a credinciosului către Hristos este răspunsul existențial voluntar la iubitoarea și mântuitoarea „trecere” a Domnului Înviat către omenire. Căci „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5).

Taina Învierii Domnului continuă până astăzi să zdruncine certitudinile pozitiviste ale celor care Îl neagă pe Dumnezeu ca pe o „negare a voinței umane”, precum și pe susținătorii „iluziilor auto-împlinirii fără Dumnezeu” și admiratorii „omului-zeu” contemporan. Viitorul nu aparține celor închiși într-o existență pământească autosuficientă, sufocantă și îngustă. Nu există libertate autentică fără înviere, fără perspectiva veșniciei.

Pentru Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos, un izvor al bucuriei pascale în acest an este și sărbătorirea comună a Paștelui de către întreaga lume creștină, alături de comemorarea a 1700 de ani de la Primul Sinod de la Niceea, care a condamnat erezia lui Arie – cel ce „L-a diminuat pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu din Treime” – și care a stabilit modul de calcul al sărbătorii Învierii Mântuitorului.

Sinodul de la Niceea marchează o nouă epocă în istoria sinodală a Bisericii, trecerea de la nivelul local la cel ecumenic. Așa cum știm, Primul Sinod Ecumenic a introdus termenul nebiblic „homoousios (de o ființă)” în Simbolul Credinței, cu o clară referință soteriologică, care rămâne caracteristica esențială a învățăturii bisericești. În acest sens, sărbătorirea acestui mare jubileu nu este o întoarcere în trecut, întrucât „duhul de la Niceea” rămâne nealterat în viața Bisericii, a cărei unitate este legată de înțelegerea corectă și dezvoltarea identității sale sinodale. Discuția despre Sinodul I Ecumenic ne amintește de arhetipurile comune ale creștinismului și de sensul luptei împotriva pervertirii credinței noastre nepătate, încurajându-ne să ne întoarcem spre adâncul și esența tradiției bisericești. Sărbătorirea comună din acest an a „zilei celei preasfinte a Paștelui” evidențiază actualitatea acestui subiect, soluționarea căruia exprimă nu doar respectul creștinismului față de hotărârile Sinodului de la Niceea, ci și conștientizarea faptului că „nu ar trebui să existe diferențieri în asemenea lucruri sfinte.”

Cu aceste simțăminte, plini de lumina și bucuria Învierii, proclamând cu veselie „Hristos a Înviat!”, să cinstim ziua aleasă și sfântă a Paștelui printr-o mărturisire sinceră a credinței noastre în Răscumpărătorul, Cel ce a călcat moartea cu moartea și a dăruit viață tuturor oamenilor și întregii creații, prin fidelitatea față de sfintele tradiții ale Marii Biserici și prin dragoste sinceră față de aproapele, spre slava numelui ceresc al Domnului de către noi toți.

La Fanar, Sfântul Paști 2025

+ Bartolomeu al Constantinopolului

Rugător fierbinte pentru voi toți
către Domnul Cel Înviat