Mirabunda cu Șerban Alexianu
21 august 2022|Doctrină naţionalistă
Mirabunda cu Șerban Alexianu
Cum l-am cunoscut pe cel care a fost domnul Șerban Alexianu? N-a fost lucru ușor de trecut cu vederea.
Am avut la o emisiune la OTV, la Dan Diaconescu, care a fost cel mai bun moderator TV, te lăsa să vorbești, rar intervenea, cu întrebări de bun simț. M-a lăsat deci să vorbesc nestingherit pe subiectul Ion Antonescu și guvernarea sa. Emisiune cu larg ecou în publicul de atunci. La câteva zile după emisiune mă sună domnul Șerban Alexianu, văzuse emisiunea de la OTV și mă invita la o discuție. O accept cu mare încântare! Fiul lui George Alexianu?! Nu știam că există o asemenea persoană. Dorește să mă cunoască! Fixăm data întâlnirii, peste câteva zile!
Dar mă sună în aceeași zi și Tiberiu Dăioni, fost student și poet, reciclat în anticar. N-a urmărit emisiunea, este și azi un ins total apolitic, dar un medic stomatolog, anticar amator și acesta, care a urmărit emisiunea, știind că Tiberiu Dăioni mi-a fost student și că ne cunoaștem bine, l-a sunat să-i spună că are de vânzare un document care m-ar putea interesa. Ce document? Diploma de doctor honoris causa primită de George Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei, de la profesorii Universității din Odessa, în momentul în care, încheindu-și misiunea, a părăsit locul faptei: Transnistria. Mă interesează documentul? Mănânci calule ovăz?…
M-am dus imediat acasă la Tiberiu Dăioni de unde am preluat documentul într-o stare de perfectă conservare, frumos înrămat, numai bun de pus la vedere pe un perete generos! N-am mai întrebat cum a ajuns documentul la domnul doctor, a doua zi urma să merg acasă la domnul Șerban Alexianu să ne cunoaștem! Nu m-am dus cu mâna goală, ci cu documentul! Bietul domn Șerban Alexianu, ce emoționat a putut să fie! Știa de existența acestui document, dar i se pierduse urma după ce familia sa – mama și cei trei copii, a fost evacuată din locuința de pe strada Moxa în prezența lui Miron Constantinescu, care s-a și instalat tovărășește în bunurile familiei Alexianu, o poveste urîtă, o las pentru altă ocazie.
Domnul Șerban Alexianu, după ce a aflat povestea documentului, a vrut să plătească prețul achiziției, iar eu l-am refuzat susținând că prețul a fost achitat din partea Uniunii Vatra Românească și că tot din partea UVR documentul se întoarce la proprietar.
Cu acea ocazie, dar și la alte întâlniri și discuții avute cu domnul Șerban Alexianu, am aflat tot mai multe despre isprăvile profesorului universitar de drept administrativ în calitate de guvernator al Transnistriei. Funcție pe care generalul Ion Antonescu i-a încredințat-o fără să-l cunoască personal pe George Alexianu, dar având cunoștință de faima acestuia ca om capabil și corect!
Au urmat nenumărate întâlniri și discuții cu Șerban Alexianu. Când ne întâlneam acasă la domnul Șerban Alexianu mă uitam cu plăcere la „document”, aflat la vederea oricui îl vizita pe domnul Șerban Alexianu.
Aceste întâlniri și discuțiile adiacente fac parte din ceea ce aș putea numi norocul meu, norocul de care am avut parte în această viață pe care mi-au înfrumusețat-o, mi-au înnobilat-o, pot spune, oameni deosebiți ca ȘERBAN ALEXIANU. Oameni deosebit de oameni…
Ion Coja
21 august 2022
Comenteaza