De ani de zile, regimul Ion Antonescu este acuzat de uciderea a mii de civili din Odessa, ca represalii pentru uciderea a circa 80 de militari români și germani imediat după ocuparea Odessei, în toamna anului 1941. Militarii respectivi au căzut victime ale unui atac de tip terorist, nu militar. Din punct de vedere militar Odessa era un teritoriu ocupat în urma confruntării armate dintre trupele sovietice și armata română. Armata rusă s-a retras și a recunoscut astfel înfrângerea la acea dată și în acel loc de pe frontul confruntării dintre Rusia și Germania (și acoliții). A fost rezultatul confruntării militare, care dă dreptul învingătorului să ocupe teritoriul respectiv și să-l administreze cum crede de cuviință.

Legile războiului condamnă activitatea militară în spatele frontului a unor cete de partizani pe teritoriul ocupat prin luptă dreaptă, adică prin sacrificiul de vieți ale unor militari. Din respect pentru acest sacrificiu sunt interzise cu desăvârșire acțiunile unor civili care comit atacuri lașe împotriva ocupantului. Pentru a descuraja asemenea atacuri, practica militară permite ocupantului, în situația în care nu are cum să-i identifice în persoană pe atacatori, să recurgă la pedeapsa, inclusiv capitală, aplicată unor civili selecționați la întâmplare, de regulă într-un număr mult mai mare decât pierderile ocupantului. Asemenea pedepse „colective” sunt menite să descurajeze producerea în continuare a unor astfel de atacuri asupra celor care, după legile războiului, au drepturile lor, de ocupanți.

Atacurile partizane sunt lașe și imorale, sunt din speța atacuri teroriste, nimeni nu le îngăduie. În al 2-lea război mondial ambele tabere au combătut atacurile teroriste ale partizanilor în același fel: prin pedepsirea unor persoane desemnate aleatoriu, în speranța că în felul acesta partizanii vor fi descurajați să mai acționeze și să mai atace pe la spate trupele de ocupație.

La Odessa, după dinamitarea comandamentului militar, cu aproape 90 de victime, ordinul de represalii a fost clar: executarea unui număr mai mare de locuitori ai Odessei cunoscuți ca fiind comuniști. Repet: comuniști! Nu evrei sau țigani!

Adunându-i pe acei comuniști pe post de „țapi ispășitori”, armata română a arestat un număr mare de evrei din cauza bine cunoscută că evreii erau majoritari printre comuniștii din Odessa. Era inevitabilă prezența unor evrei în lotul de comuniști din Odessa desemnat să fie executați ca represalii pentru atacul laș al partizanilor sovietici. Printre cei executați s-or fi aflat și comuniști de altă etnie, ruși probabil.

Insist, criteriul după care au fost selectați cei dați morții la Odessa nu a fost unul etnic, ci unul politic, conform faptului că armata română s-a angajat în iunie 1941 la o cruciadă împotriva comunismului din Rusia, a bolșevismului. Prezența unui mare număr de evrei printre bolșevicii din Rusia este altă poveste, care nu mai privește ideologia guvernării Ion Antonescu.

Altminteri, în timpul celui de al 2-lea Război Mondial, ca și-n alte războaie, represalii de tipul celui de la Odessa s-au produs de ambele părți ale frontului, iar posteritatea le-a acceptat. La Lidice, de pildă, a funcționat aceeași regulă! De mai multe ori am citat cazul prezentat într-o carte a lui Alex Stoenescu: după debarcarea din Normandia, o unitate militară aliată se pregătea să atace cu artileria o localitate germană. Primarul orășelului a alcătuit o delegație care a mers cu o solie de pace către comandanții militari anglo-americani, făcându-le cunoscut că în acea localitate nu mai exista niciun militar german și că bombardarea orășelului nu mai are nicio rațiune militară. Oameni de înțeles, comandanții aliați au fost de acord și au decis ca o mică delegație din partea lor să meargă la fața locului și să cercetez dacă lucrurile stăteau chiar așa!

Delegația militară a verificat situația din teren și a constatat că nu mai exista nici urmă de militari germani, armata germană se retrăsese în întregime. Din păcate, înțelegerea nu a funcționat până la capăt! Un june neamț nu a putut îndura umilința situației în care se găsea Patria sa și, profitînd că în casa părintească exista o armă, a urcat în podul casei și de acolo a slobozit câteva focuri spre grupul de ofițeri inamici, pe unul dintre aceștia ucigându-l. Răzbunarea anglo-americană a fost cumplită: au pus artileria grea pe orășelul german până n-a mai rămas nici un zid în picioare, întreaga populație de 15.000 de suflete plătind cu viața eroismul tembel al flăcăului patriot! Pentru un militar ucis mișelește anglo-americanii au pretins în compensație 15.000 de victime!

La Odessa, dacă mi-aduc bine aminte, ordinul generalului Ion Antonescu a fost să fie spânzurați 200 de comuniști. Ordinul nu a fost respectat întocmai și Ion Antonescu le-a reproșat subordonaților săi că s-au arătat omenoși cu cine nu merită! Cifra exactă ar represaliilor a fost mereu exagerată, producându-se și falsul privind destinația represaliilor: evreii din Odessa. Ordinul este clar: responsabili de atacul la la adresa militarilor români au fost făcuți comuniștii din Odessa! Ei, comuniștii au fost ținta represaliilor absolut legale pe care le-a declanșat gestul laș, terorist, de a arunca în aer clădirea comandamentului militar. Acuzațiile aduse guvernării Ion Antonescu în această privință sunt complet neîntemeiate.

Represalii de acest gen se practică și în zilele noastre în Israel, de pildă, făcând victime în populația civilă nevinovată. Identificarea în persoană a vinovaților fiind de cele mai multe ori imposibilă.

Ion Coja