Domnule profesor ION COJA, mai prin vară spuneați că ați fost invitat în Israel să participați la o emisiune despre Holocaust, în care să vă prezentați în fața telespectatorilor din Israel argumentele împotriva ideii de Holocaust. Care mai este situația?
Am fost invitat la emisiunea pe care o face cel mai popular moderator, mi s-a spus numele, nu l-am reținut. Un moderator vestit de incomod, nu iartă niciun subiect care ar putea stârni interesul maxim al telespectatorilor. Invitația am primit-o prin iunie, din partea unui domn cu care m-am mai conversat pe Internet și telefonic. Am fost de acord și am propus luna septembrie, cu precizarea că nu putem aborda decât subiectul Holocaust în Transnistria, în România. Despre ce s-a întâmplat la noi, la români, afirm și demonstrez oricând că nu a fost holocaust!… În rest, să se pronunțe alții, eu nu am suficiente informații despre ce a fost la Auschwitz sau Dachau… După câteva zile mi s-a comunicat că luna septembrie nu este potrivită pentru a merge în Israel, se așteptau la o serie de evenimente neprevăzute, legate de intenția Palestinei de a-și declara statalitatea. Așa că emisiunea se amâna la o dată greu de anticipat. Atunci eu am propus să facem o emisiune format DUPLEX, eu la București într-o redacție TV, iar moderatorul „adversar” la Jerusalim, și să discutăm prin satelit! Propunerea mea a fost acceptată, mi s-a cerut să discut în acest sens cu o televiziune din România, eu m-am gândit la OTV sau Neptun, le-am comunicat numele celor două televiziuni, să aleagă ei dacă au vreo preferință. Domnul Puiu, ca să-i zic pe numele cu care i se adresează prietenii din România, mi-a spus că vine în România cu niște afaceri și ca să discutăm și emisiunea TV. Ne-am întâlnit și am discutat.
A căzut, din păcate, și această variantă, cu explicația că o emisiune în care li s-ar explica evreilor că nu a fost niciun holocaust în Transnistria, că niciun evreu nu a fost făcut săpun, ar fi o emisiune care le-ar scădea moralul și combativitatea de care au nevoie în momentele grele prin care trece Israelul, confruntat cu înființarea statului Palestina și cu adversitatea multor state din lume. Așteptăm deci să se risipească norii adunați deasupra Israelului!
Asta-i tot?
Nu chiar. Au fost foarte interesante discuțiile cu dl H.N., informațiile primite, cu totul neașteptate.
Cea mai interesantă?
Pe situl Armatei Israelului a apărut în vară un text neașteptat de favorabil față de Mareșalul Ion Antonescu. Adică un text corect, relatând fapte care s-au petrecut întocmai. Și anume un text despre soarta parașutiștilor evrei din aviația anglo-americană, căzuți prizonieri în România guvernată de Ion Antonescu. Au fost 12 cu toții, iar la sfârșitul războiului, toți doisprezece erau în viață și s-au putut repatria fără probleme. În mod deosebit este interesant cazul unor parașutiști evrei pe care nemții i-au cerut de la autoritățile române pentru a-i interoga. Românii, din ordinul lui Antonescu, au refuzat, căci nu aveau nicio obligație față de nemți în acest sens. Cazul a ajuns să fie cunoscut și discutat la Berlin, la cancelaria Fuhrerului, de la care Ion Antonescu a primit cererea insistentă de a-i da pe parașutiști pentru a fi interogați. Mareșalul, înțelegând rațiunile militare ale unui astfel de interogatoriu, dar temându-se că nu vor fi aplicate metode de interogatoriu civilizate, a acceptat să-i „cedeze” pe prizonierii evrei, câteva zile, să fie duși în Germania și interogați, dar a pus condiția ca acei evrei să fie în permanență însoțiți de doi ofițeri români. După o săptămână s-au întors cu toții în România!…
S-a știut că era vorba de aviatori evrei?
Binențeles! Mi s-a promis o traducere a acestui text, site-ul armatei israeliene fiind editat numai în limba ivrit! Dacă cineva dintre cititorii noștri, evrei sau români, pot să facă această traducere spre a o pune în circulație publică cât mai largă, ar fi grozav! Menționez că pe site-ul Yad Vashemului a apărut cu privire la Mareșal și această precizare: „Nu există niciun motiv (document) care să acrediteze ideea că Ion Antonescu a avut vreun amestec în pogromul de la Iași!” Am citat din memorie. De asemenea, în mai multe rânduri și apăsat se vorbește la Yad Vashem despre refuzul lui Ion Antonescu de a-i preda pe evreii din România nemților, care, la un moment au trimis chiar și garniturile de tren în care să fie transportați bieții evrei. S-au întors goale în Germania…
Să fie vorba de o schimbare de atitudine a oficialităților evreiești față de Ion Antonescu?
Eu aștept de ani de zile să se producă această schimbare! Adevărul este adevăr și nu poate fi ținut sub obroc la infinit!… În plus, nu mi se pare deloc întâmplător ca această repunere a adevărului în drepturile sale să se declanșeze la inițiativa Armatei! Armata este o instituție care cultivă demnitatea și onoarea! Pe un ofițer evreu, ins care este pregătit să moară oricând pentru patrie, mi-e greu să mi-l imaginez lipsit de onoare în halul în care se arată lipsit de onoare un Elie Wiesel sau Radu Ioanid! Or, minciuna cu Holocaustul din Transnistria, cu crimele lui Antonescu, ale Jandarmeriei și Armatei Române, este o minciună dezonorantă pentru evrei. Nu-l văd eu pe un Tismăneanu sau Oișteanu capabili să resimtă această dimensiune a Holocaustului!… Există onoare, dar nu la toți evreii!
Onoare la evrei?! Unii se îndoiesc că evreilor le este cunoscut acest sentiment! Unii evrei, vreau să zic, se îndoiesc! …V-am citat pe Dumneavoastră, mai exact spus o carte pe care mi-ați arătat-o, scrisă în limba franceză, la care din păcate nu am acces!… Cum se numea acea carte?
Le siècle juif, de Yuri Slezkine, traducere din engleză, The Jewish Century. Da, autorul susține, foarte pe scurt spus, că evreii au fost un popor nomad, un popor „mercurian”, de negustori, din stirpea zeului Mercur, zeu al comerțului, al celor descurcăreți, care se pricep să-i „tragă în piept” pe ceilalți și să trăiască de pe urma muncii altora. E o carte ciudată, nu știu cum a fost primită de evrei… Autorul îi compară mereu pe evrei cu țiganii și alte popoare nomade, și consideră că modul nomad de viață le-a pervertit sufletele. Nomadul este cel care „refuză lupta”, lupta, aș completa eu, voinicească. Nomadul se lasă înjosit dacă aceasta îi aduce un beneficiu… Spre deosebire de popoarele „apoliniene” (intră și dionisiacii în această categorie!), adică popoarele sedentare, agrariene și războinice, care au un cult pentru ideea de onoare și demnitate. O anume mobilitate a spiritului pe care o capeți ducând o viață nomadă, ca și predispoziția pentru camătă și înșelătorie, ar fi una din explicațiile succesului evreiesc, succes materializat în resursele financiare imense pe care au ajuns evreii să le stăpânească, dar și în modul mercurian de comportament și succes, pe care evreii sunt pe cale să-l impună întregii planete!… O planetă pe cale să se „jidovească”, crede Yuri! Reversul acestei teorii, care pică așa de greu pentru orice evreu onorabil, este acela că evreii, în secolul 20, care a fost un secol „al evreilor”, au ajuns să pună capăt vieții lor nomade și, știindu-se cu sacii în căruță, au început să evolueze acum spre un tipar uman apolinian, „boieresc”, să se intereseze tot mai mult de noblețea gesturilor și a comportamentului, asta în vreme ce vechile popoare apoliniene, încercând să copieze rețeta de succes evreiască, încep să alunece inexorabil spre mercurianism, își pierd „firea”, decad în starea pe care evreii abia ce au părăsit-o… Astfel că evreii vor continua să se deosebească de noi, căci ei devin apolinieni exact în epoca în care noi, noi creștinii în primul rând, facem pasul în afara teritoriului închinat zeului Apollon și pășim fericiți în interiorul hulitului mercantilism, de care evreii încep să se dezbare!… Complicat?
Îl luați în serios pe acest Yuri?
M-a pus pe gânduri faptul că îi bagă în aceeași oală pe evrei și pe țigani!… Riscantă operație, dar nu și lipsită de argumente, de temeiuri! Prima oară când m-am gândit la vreo similitudine între evrei și țigani a fost mai anțărț, când s-a inventat la București un monument comun în memoria evreilor și țiganilor care nu au pierit, nu!, am spus, nu au pierit în Transnistria, și pe care evrei mercurieni, de teapa lui Mozes Rozen sau Hary Culler, îi declară morți de mâna asasină a Mareșalului!… Hai să luăm în serios teza acestui Yurii Gargarin, să vedem ce iese… Așadar, evreii, care dintotdeauna sau măcar de numai două mii de ani au fost lipsiți de sentimentul onoarei și al demnității, acum, când au țara lor, când au încetat să mai rătăcească pe toată planeta, încep să-și modeleze o forma mentis nouă, o mentalitate conformă noii lor situații, de stăpâni, stăpâni ai unui teritoriu, ai unui stat, ai unei planete!(sic!) Evreii ultimelor decenii prind gustul demnității, al generozității dezinteresate, al exigențelor morale, află de binefacerile standardului unic, ale respectului față de adevăr și de propria persoană, adandonează hulitul standard dublu al nomadului… Află de respectul cuvîntului dat, chiar cu riscul anticului pereat mundus!…
Evident, evrei de onoare vor fi existat dintotdeauna, dar evreul nostru, Yuri Slezkine, are în vedere majoritatea evreimii, trăitoare sub fatalitatea unui calapod mercurian… Aceștia, adică majoritatea, evreii în general vorbind, abia de curând, de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, încep mișcarea, ultima lor migrație masivă, „exodul” dinspre Modelul Mercur spre modelul Apollon. ( Repet, după părerea lui Slezkine, comportamentul dionisiac le-a fost evreilor la fel de străin și nu este decât altă față a omului apolinic, orice ar zice Nietzsche!…) Această schimbare, ca orice schimbare serioasă, organică deci, nu se produce brusc, dintr-odată, ci durează în timp, astfel că printre evrei se va naște curând conflictul dintre evreii mercurieni (ca să nu le zicem mercantili, denumire altminteri utilă și potrivită), majoritari, dar în pierdere de teren, și evreii apolinieni, în minoritate, dar tot mai mulți, cu fiecare generație… Deja, fără să urmăresc în mod dedicat lumea evreiască, am băgat de seamă că istoricii evrei din generațiile mai noi sunt mult mai exigenți în aprecierea și aplicarea unor metode și principii de cercetare a istoriei, apropiindu-se de standardele validate în celelalte culturi.
Nu prea vă înțeleg!
Vreau să spun că nu prea apar în generația tînără succesorii lui Radu Ioanid sau Ellie Wiesel, mă refer la tinerii evrei! Istoricii evrei din Israel, cât am băgat eu de seamă, nu prea calcă pe urmele evreilor holocaustologi din România! Alde Lya Benjamin, Jean Ancel…
Apar în schimb tineri istorici români bucuroși să susțină ei mai departe inepțiile acestor foști istorici ai mișcării comuniste. Alde Cioroianu, alde…
Nu, nu ai dreptate. E adevărat, mai zic și ei câte-o prostie la un talk show, mai scriu un articolaș festiv, dar nu au pretenții că fac astfel cercetare istorică.
…Ne întoarcem la evreii de onoare, în număr tot mai mare cu fiecare generație!… Probabil că se poate vorbi de un conflict între generații la evreii de azi, ceea ce ar fi iarăși un semn bun! Un semn de normalizare a evreilor. Să sperăm că nici țiganii nu vor întârzia să apuce calea aceasta…
De asemenea, numărul, procentul evreilor de onoare cred că variază și după profesie. Cum spuneam, mă aștept ca evreii militari, care nu sunt puțini, să aprecieze mult mai corect acțiunile lui Ion Antonescu, să le înțeleagă și să le judece din prisma lor, militară, supusă altor criterii. Militarii evrei de azi, care ajung să cunoască situația din România anilor 1940-45, nu se poate să încuvințeze sau să treacă cu vederea odiosul comportament al evreilor simpatizanți comuniști din Basarabia și Bucovina! Ei vor înțelege și politica lui Antonescu de izolare a evreilor pe a căror loialitate statul român nu mai putea conta! Iar întâmplări precum cea relatată mai sus, a parașutiștilor evrei, le vor înțelege și interpreta corect, ca dovezi că nici pe departe nu poate fi vorba de un antisemitism „irepresibil”, așa cum trăncănesc toți evreii expirați, în frunte cu Teșu!
Antonescu anti-semitul? Prostia asta n-o mai cred mulți evrei! Și nu e de mirare că cei mai mulți sunt militarii evrei care resping această vorbă nesăbuită. Dovadă, situl lor, unde a apărut textul amintit!
Ați văzut cu ochii dumneavoastră acel text?!
N-am niciun motiv să mă îndoiesc. Am primit această informație de la domnul Puiu, un evreu de onoare! Nu întâmplător fost militar!
Ce altă informație v-a mai dat?
Nu propriu zis o informație, ci o impresie, a unui militar pensionar, care are flerul său în anumite probleme de mare anvergură: impresia dlui Puiu că autoritățile din Israel pregătesc discuții cu partea română pe tema Ion Antonescu, a Holocaustului din Transnistria. Discuții care nu pot avea ca finalitate decât recuperarea adevărului cât mai repede cu putință. Mi se pare normal să apară la conducerea Israelului oameni tineri, cu altă viziune asupra istoriei, care să priceapă că poate exista ceva mai odios decât însuși holocaustul: inventarea unui holocaust, acuzația de holocaust adusă unor oameni nevinovați care, dimpotrivă, te-au protejat, te-au ferit de un genocid! Probabil că dovezile adunate de Ion Antonescu, duse de ruși la Moscova după 23 august 1944 și cumpărate de evrei de la ruși după 1990, au ajuns să fie citite și de evrei normali, evrei cu simțul onoarei, care și-au dat seama de adevăr și de cumplita crimă de care se fac vinovați cei care îi acuză pe români de holocaust, de genocid!
De altfel, dacă Nicolae Ceaușescu mai rămânea în fruntea Țării câteva luni, în primăvara anului 1990 era stabilit ca o delegație a B’nai Brith să vină la București și, într-un cadru solemn și emoționant, să prezinte mesajul de recunoștință al evreimii mondiale față de poporul român, pentru felul cum s-au purtat românii cu evreii în perioada 1940-1944.
Nu cred că am auzit bine! Vreți să repetați?…
Ai auzit foarte bine: Ceaușescu a dus tratative cu conducerea mondială a evreimii și, probabil, a știut să le explice că, pe termen lung, este în interesul evreilor să nu mai mintă! Să înceteze propaganda anti-românească pe această temă! …S-a ajuns la această înțelegere: evreii să recunoască public adevărul despre Antonescu și Transnistria! ….O să încerc să aflu mai multe detalii, cine a dus aceste tratative, cine au fost consilierii lui Ceaușescu în această chestiune…
De la cine vreți să aflați aceste detalii?
De la Ceaușescu!
Cum așa?! Cum de la Ceaușescu?!
De la Ion Ceaușescu! Fratele cel mic! Am avut mai multe discuții extrem de interesante cu domnia sa pe mai multe subiecte, am să-l caut, nu l-am mai văzut de mult! Sper să nu fi pățit ceva! Sper să nu aflu că a fost internat la spitalul Elias!… Și să pățească apoi ce au pățit Nicu și Zoe Ceaușescu!
Ce să pățească?
O infecție intra-spitalicească. Se pare că Nicu și Zoe au făcut cancerul de care au murit după o scurtă internare la Elias… Mă rog, zvonuri! Tot intra-spitalicești! De la Fănuș Neagu citire!
Că veni vorba, când ați fost invitat în Israel și ați acceptat, nu v-a fost frică?
De ce frică?!… Aștept de multă vreme o invitație în Israel! E normal să se cunoască mai bine între ei oamenii care nu se înțeleg prea bine!
Știu că ați primit amenințări cu moartea din Israel, ați sesizat și la SRI…
Amenințarea aceea, cu blestemul Pulsa De Nura aruncat asupra mea, se pare că a fost opera lui Jean Ancel. Bietul Ancel, înainte de a muri a avut remușcări și a rugat să mi se transmită cererea sa de iertăciune… L-am iertat, dar nu prea am știut pentru ce anume! Pentru minciunile scrise despre români, pentru Pulsa De Nura?… Am primit multe lovituri de- lungul anilor și câteodată n-am știut de la cine venea lovitura de copită!… Ceva asemănător am pățit cu Aurel Dragoș Munteanu. De pe patul morții mi-a trimis mie și lui Marcel Petrișor rugămintea să-i aprindem o lumînare în biserică, pentru iertarea păcatelor și liniștea sufletului!… Dumnezeu să-i ierte pe amândoi! Au trăit în minciună, sărmanii!
Ce ați mai aflat de la domnul Puiu?
Povestea atât de frumoasă a celor doisprezece aviatori evrei, prizonieri ai Armatei Române, a avut un sfârșit cumplit, nedrept și tragic: în 1954, când se împlineau 10 ani de la intrarea în luptă a primilor parașutiști evrei din trupele aliate, în cinstea lor, mi-a povestit domnul Puiu, a fost organizat un miting aviatic. Toți cei doisprezece parașutiști au fost invitați într-o tribună de onoare, să-i vadă toată lumea și să-i ovaționeze. Din nefericire, în modul cel mai absurd cu putință, un avion care făcea exhibiții pe cer a scăpat de sub controlul pilotului și s-a prăbușit exact peste tribuna respectivă… I-a ucis pe toți cei doisprezece eroi!
Chiar cumplit!… Nici nu știi ce să zici! Domnul Puiu ce zicea?
Domnul Puiu mi-a declarat că este ateu… Pentru dînsul a fost vorba de o întâmplare, tragică, dar întâmplare, nimic mai mult! Dar eu, ca drept-credincios, nu mă împac ușor cu ideea de întâmplare într-un asemenea caz! Să mă ierte familiile acelor evrei plini de curaj și vitejie, dar eu, fără voia mea, printr-un act reflex al minții mele de creștin, mă întreb ce păcate au ispășit astfel bieții oameni! Ce crimă sau greșeală cumplită, au săvârșit în comun bieții omeni?! Toți doisprezece!
Nu cumva simplificați într-un mod aș zice prea naiv, prea …fundamentalist?
Simplific cu mintea maică-mii, care obișnuia să identifice intervenția lui Dumnezeu, „mâna Domnului”, la tot pasul. Cu mintea maică-mii, minte de țarancă cu patru clase, mă întreb ce făceau cei doisprezece eroi în primăvara anului 1946! Nu citeau și ei ziarele? Nu aflaseră că la București se ținea un proces în care Mareșalul Ion Antonescu risca să fie condamnat la moarte pentru asasinarea a sute de mii de evrei nevinovați?! Nu i-a trecut niciunuia prin minte să meargă să depună mărturie la proces despre anti-semitismul lui Ion Antonescu, așa cum resimțiseră pe pielea lor acest anti-semitism?
Insinuați că…
Nu insinuez nimic, ci doar încerc să înțeleg rațiunea divină, în care cred: cum a fost cu putință asemenea tragedie, tragedia celor doisprezece evrei pe care Ion Antonescu i-a ținut în viață, i-a apărat, cu prețul știut: l-a înfruntat de dragul lor pe cel mai puternic om de pe planetă la acea dată?! Iar ei mor apoi, după numai câțiva ani, mor toți deodată, răpuși într-un mod atât de stupid de un aviator evreu, în fața a zeci de mii de evrei, sub privirile întregului Israel!… Nu-i prea mult pentru o simplă întâmplare?!
Are ceva de tragedie greacă!
Perfectă observație! Iar în tragedia greacă lucrurile se petrec cumva la întâmplare?! Fără nicio motivație?! Fără ca spectatorii să învețe ceva din tragedia eroului?!…
Bun, unii zic că viața și omul au apărut în univers din întâmplare. Ei acceptă un lanț de întâmplări, un lanț de coincidențe matematic imposibil să se producă! Vor zice acești atei, ca și amicul Puiu din Israel, că și moartea celor doisprezece aviatori a fost o întâmplare! E punctul lor de vedere, ateist! Pe mine mă tentează însă alt punct de vedere și încerc să găsesc o explicație propriu zisă. În termeni creștini mă întreb ce lucru de nefăcut l-au făcut cei doisprezece, săracii de ei, de au fost loviți atât de dur?! Iar destinul lor ce semnificație poartă, pentru „spectatori”? Nu spectatorii de la mitingul aviatic, ci spectatorii care contemplă spectacolul istoriei! A acelei istorii care cuprinde și aceste două episoade! Atât de tragice!
Care sunt cele două episoade? Unul este cel petrecut la mitingul aviatic! Celălalt? La ce vă referiți? La felul cum i-a salvat Ion Antonescu?
Am zis „tragice”! Episoade tragice! Intervenția lui Antonescu nu este un episod tragic. Dimpotrivă! La altceva mă refeream, la alt episod din viața lui Antonescu, tragic rău, cel mai tragic!
Vorbiți de proces? Procesul prin care mareșalul a fost condamnat la moarte?
La ce altceva?! A fost dreaptă condamnarea sa?
Deloc! N-a fost deloc dreaptă!
De aici trebuie pornit! De la incriminarea și condamnarea pe nedrept a Mareșalului!.. Știi care a fost capul de acuzație care a atârnat cel mai greu?
Acuzația de crime de război săvârșite mai ales împotriva evreilor! I s-au pus în cârcă sute de mii de evrei!
Câteva sute de mii de evrei, minus doisprezece evrei, aviatorii noștri!
Nu înțeleg! Ce vreți să spuneți?
Nu crezi că la proces ar fi trebuit să se țină seama de cei doisprezece evrei salvați de Ion Antonescu personal? Și să se fi spus că a omorît el foarte mulți evrei, vreo 250.000, bob cu bob numărați, minus 12 însă! Ce vreau să zic cu asta?
Că trebuia invocat acest episod de către cei ce i-au luat apărarea Mareșalului! Probabil că avocații mareșalului nu cunoșteau însă acest episod!
Dar cei 12 aviatori evrei nu cunoșteau acest episod?!…
Acum înțeleg unde bateți… Mda, cred că aveți dreptate. Nu este normal ca din cei 12 – număr biblic, niciunul să nu intervină în proces ca martor din proprie inițiativă și să spună o vorbă în apărarea hulitului mareșal!… Nici atunci, la proces, nici mai apoi, vreme de 10 ani, au tăcut tăcere vinovată!… Credeți că asta l-a supărat pe Bunul Dumnezeu?!
Dacă aș crede că așa ceva l-ar putea lăsa indiferent pe Bunul Dumnezeu, atunci mă întreb cu ce se ocupă Doamne-Doamne pe lumea asta?!… Procesul Mareșalului a fost urmărit cu atenție în lumea evreiască. Evrei din Statele Unite, evrei …apolinieni, s-au apucat și au strâns mii de semnături în apărarea Mareșalului! …Mă rog, așa se zice,așa am auzit, cu ani mulți în urmă, este un fel de legendă, și m-aș bucura dacă cineva ar putea confirma această legendă! În orice caz, dacă nu e adevărat, atunci cei care au inventat acest zvon înseamnă că asta au crezut ei că ar fi trebuit să fie reacția evreimii românești! Ca și-n legenda cu statuia Mareșalului de la Haifa, ridicată de evrei în semn de recunoștință!
Există acea statuie?
Am cercetat oareșicât subiectul. Se pare că există la intrarea în portul Haifa o statuie care seamănă cu Mareșalul, iar evreii localnici, în bătaie de joc, le-au spus marinarilor români că aceea este statuia lui Ion Antonescu… Umor evreiesc, este celebru!… Ca și lipsa de recunoștință a evreilor, încă mai celebră! …Nu știu exact cât este de adevărată povestea cealaltă, cu evreii din America care au semnat în 1946 o petiție către Tribunalul Poporului, în favoarea Mareșalului! Știu bine însă că apărarea a citat ca martori câțiva evrei importanți, proeminenți, printre care pe Wilhelm Filderman, liderul politic al evreimii din România, și pe rabinul Alexandru Șafran, liderul spiritual. Amândoi au avut mustrări de cuget toată viața pentru lașitatea dovedită atunci, când nu s-au prezentat la proces…
Așadar credeți că din tragedia celor doisprezece parașutiști evrei se poate desprinde o învățătură, o morală? Care?…
Îmi ceri prea mult! Nici nu sunt sigur că faptele s-au petrecut așa cum le-am descris eu! Să zicem însă că acestea sunt faptele! Fiecare înțelege cum îl taie capul. Unii pot spune că nu e nimic de înțeles pentru că însăși lumea, universul în întregime nu are niciun sens… Pentru mine însă toate au un sens, nu există coincidențe întâmplătoare. Cel puțin știu că gândind așa mă apăr pe mine însumi de tentația de a fura, de a ucide, de a minți în situații în care știu că o pot face fără să pot fi dovedit că am furat, am ucis sau am mințit! N-au cum să mă afle nici poliția, nici opinia publică, nici altcineva! Și totuși nu fur, nu ucid, nu mint. De ce? Ei, bine, la întrebarea aceasta noi, popoarele apoliniene, avem un răspuns! M-aș bucura ca acest răspuns să se ițească și în mentalul evreiesc. E un răspuns vechi, de dinainte de Iisus Hristos, primul care l-a consemnat a fost Pitagora, dar cred că era mai vechi.
Nu vreți să fiți mai explicit?
Ba da! Mergi și citește pe acest site Predica de pe munte a Căpitanului, la secția Legionarii în eternitate! E citat și Parmenide cu textul lămuritor. Mai mult de atât…
Mulțumesc!
Ai pentru ce!
O ultimă întrebare: ce mai aveți de declarat în apărarea dumneavoastră?
Mda… Se pare că la Jerusalim s-a ajuns la concluzia că tot mai bun e adevărul!… Dar nu va fi ușor pentru evrei să întoarcă pe dos discursul lor. Trebuie să-i înțelegem, mai ales că evreii care vor veni spre noi cu acest mesaj nou, de normalitate, acești evrei, fiecare, ca persoane, nu au fost implicați în campania de calomniere a românilor! Cred că trebuie ajutați! Misiunea lor este grea! Eu unul m-am gândit de multe ori la momentul acesta și am imaginat fel și fel de scenarii. Cred că m-aș putea face util autorităților evreiești – evreiești am zis, nu israelite, cu anumite sugestii privind pașii ce urmează a fi făcuți pentru recuperarea adevărului!
Cu alte cuvinte vă oferiți consultanța de specialitate?!
Exact!
Contra cost?
Om vedea! Dacă între timp devin și eu mercurian, atunci o să coste… Pe gratis este numai în următoarele câteva luni!… Să se grăbească!
București, 22 noiembrie 2012
A consemnat PETRE BURLACU
Mi se pare mie, sau curiosul este nenorocitul ala de Petru Clej? Doar el sare cu gura atunci cand nu are argumente…
@ CURIOSUL
Pentru a posta o asemenea obrăznicie trebuie să fi ori tâmpit, ori cu o enormă doză de răutate şi nesimţire forumistică.
Tâmpit pentru că este de la sine înţeles că nu se poate şi nici nu trebuie exhibat numele cuiva care nu a putut duce un proiect la final, din motive necunoscute.
Nesimţit şi rău intenţionat pentru că asemenea vorbe nu pot fi rostite din partea unui om cu intenţii pozitive. Adică, răutăţi gratuite, provocatoare ce nu pot veni decât din partea unora pe care colegii forumişti îi numesc „jidovi spurcaţi”
Domnule, eşti o ruşine pentru poporul evreu iar pentru noi românii eşti vipera pe care am hrănit-o la sân. Nu eşti nici evreu şi nici român, ambele popoare nu pot avea asemenea reprezentanţi.
Se ridică o simplă întrebare: Ce cauţi pe acest forum şi cine îşi permite să plătească o unealtă ca dta!
Da, sigur, Coja a fost invitat in Israel dar nu mai retine numele moderatorului.
Hai sictir, Coja, nu ne lua de fraieri, nu mai stii cine te-a invitat intr-o alta tara pentru realizarea unui program?
Daca habar nu ai cine este moderatorul unui program la care, zici mataluta, ai fost invitat sa participi, tare mi-e ca acest program si moderator nici nu exista. Fugi si gaseste povesti de adormit copiii care sa fie si credibile.
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
Dem
02.12.2011 la 12:24 pm
@ All
Nu vă pot contrazice pe niciunul care aţi făcut referire la subiectul legionar.
Stimate Domnule ing. Dumitru Pănculescu,
V-am cunoscut valoarea de la primele noastre contacte. Nu v-am vorbit despre ea pentru că nu-mi place să gâdil orgoliul cuiva.
Invenţia dv. are valoarea ei, nu pentru că este recunoscută la Bruxelles, ci pentru că realizează epurarea, purificarea aerului, într-un mod inteligent.
Inteligenţa este a creatorului! Inteligenţa creatorului se oglindeşte în creaţie.
În cazul dv., în cazul invenţiei dv., am vrut să vă arăt că-i atribuiţi o valoare mai mare decât merită, decât îi apreciaţi dv. valoarea.
Când aţi făcut experimentul împreună cu Maestrul Justin Capră şi aţi scris despre rezultatele pe care le-aţi obţinut, mi-aţi confirmat (păcat că numai mie) cele ce vi le spusesem.
Aparatul inventat de dv. nu realizează o oxidare a substanţelor reducătoare existente în atmosferă, cum afirmaţi, ci o coagulare a particulelor coloidale.
Mai mult, dv. afirmaţi, cel puţin atunci, că aparatul dv. regenerează atmosfera. Adică aparatul ar putea fi folosit în spaţiile închise, cum sunt submarinele, navele spaţiale, ceea ce este inexact.
Aparatul dv., ca să producă oxidarea substanţelor organice volatile existente în atmosferă trebuie să folosească o tensiune suficient de ridicată pentru a ioniza oxigenul şi cu un consum mult ridicat de energie. Dar ionizarea oxigenului nu poate fi făcută selectiv, oricât aţi vrea dv. Are loc şi o ionizare a azotului şi a altor gaze componente în atmosferă, în aerul care trece prin aparat.
Astfel se produce alături de ozon, O[sub]3[/sub], şi oxizi de azot, N[sub]x[/sub]O[sub]y[/sub], aşa cum se întâmplă în întreaga atmosferă a Pământului Creat de Sântio. Atât ozonul cât şi oxizii de azot rezultaţi în atmosferă sub acţiunea razelor solare, au rolurile lor bine stabilite de Sântio. Rolurile gazelor atmosferice nu pot fi schimbate de nimeni, de niciun pământean, oricâte comisii şi IPCC- uri sar întruni şi cu oricât de mulţi „savanţi” ar adera la teoriile umane.
Ozonul oxidează substanţele volatile ce nu pot fi oxidate de oxigenul atmosferic, acesta fiind diluat cu gazul inert, azot.
Consider rândurile de mai sus ca o achitare a datoriei pe care o aveam la dv., din consideraţie pentru cele realizate de dv.
Când scrieţi:[i] „trebuie să ştiţi că nu sunt inamicul sau împotriva condiţiei ideologice sau a convingerilor cuiva.”[/i] greşiţi! Aceasta este o atitudine caracteristică omului indiferent la greşelile semenilor lui sau a omului laş.
Şi într-un caz şi în altul avem de a face cu oameni care cred că sunt deosebiţi de ceilalţi.
E, şi eu ştiu că sunt deosebit de ceilalţi, dar… nu cred că sunt deştept şi ales de vreun dumnezeu pentru a conduce lumea.
Este o diferenţă între noi. Nu e aşa, Domnule Pănculescu?
Când spuneţi:[i] „Libertatea se defineşte prin capacitatea de control a constrângerilor iar eu nu îmi voi limita discursul la contradicţii asupra unei nişe absconse a istoriei legionare.”[/i] vă arătaţi „superioritatea” faţă de restul oamenilor care nu gândesc ca dv.
Dv. aţi fost[i] „incult şi imatur”[/i] când aţi aflat anumite lucruri[i] „la o de ţuică”[/i]. Spre deosebire de dv. care aţi fost, deci nu mai sunteţi, eu sunt incult şi imatur şi nu vreau să rămân aşa. De aceea eu cer tuturor să mă corecteze când greşesc.
Când scrieţi:[i][b] „în lipsa unei dispute, orice subiect moare”[/b][/i] Aveţi perfecă dreptate! Dar abandonând discuţia din iniţiativă proprie, înseamnă să vă abandonaţi Naţia Română căreia-i aparţineţi prin naştere, vă abandonaţi familia, vă lăsaţi fraţii în mâinile hoţilor ne prinşi încă. Aceasta înseamnă laşitate. Greşesc Domnule Pănculescu?
Când spuneţi aşa:[i] „Cred că punem carul înaintea boilor, vorbim despre posibile construcţii de putere înainte de a avea habar ce se va pune la fndamentul acesteia. [b]Bani sau vise?”[/b][/i] Spuneţi foarte bine!
Numai că întrebarea este greşită din cauza gândirii dv. defectuase. La fundamentul conducerii societăţii nu trebuiesc puşi nici bani şi nici vise, iluzii. Întrebarea după judecata mea, după mintea mea, trebuie să sune aşa:[i][b] „Bani sau Adevăr?”[/b][/i]
Răspunsul îl dau tot eu, pentru care îmi asum răspunderea: [b]La baza societăţiilor trebuie să stea numai ADEVĂRUL şi banii cu valoare reală[/b] – acoperită de valori reale, create, nu de tone de aur fără nicio valoare intrinsecă – [b]vor veni şi vor fi folosiţi numai la schimburile de valori nu la cumpărat suflete omeneşti.[/b] cum se întâmplă astăzi de către cei care se cred aleşii lui dumnezeu să conducă lumea.
Concluzia dv.:[i] „Crima unui om este un act odios,[b] crima unei conduceri politice este măsură impusă de situaţie.[/b] Adică nu putem noi discuta aici asemenea subiecte.” [/i] Este o mare eroare, ca să nu spun în stilul meu caracteritic!
Dumneavoastră Domnule ing. Dumitru Pănculescu, nu realizaţi că legitimaţi toate crimele din istorie prin afirmaţia dv.
Nu mai scriu nimic. Vă aştept reacţia pentru salvarea Familiei noastre.
@Ion Ion Ion: nu, nu, sigur ca nu vorbesti, ca esti prea retardat sa porti o discutie, doar instigi la activitati criminale. Vezi daca cunosti alfabetul.
nu vorbesc cu CURIOSI de la balaceanca,sectia 9.
@ „Ion Ion Ion”: vezi ca eu nu am adus comentarii direct la adresa ta. Deci abtine-te de la atacuri la persoana, daca nu vrei sa demonstrez cas esti o jigodie. Am vorbit de legionari. Sau poate te simti?
curiosule, esti un evreu stalinist cu manie proletara,capabil sa impusti orice legionar in doua secunde.
Exemplu de „mandrie legionara” – decemvirii, un grup de legionari, l-au impuscat pe Mihai Stelescu pe patul de spital, l-au taiat in bucati si au dansat in jurul lor.
Sa spui in ziua de astazi ca vrei sa votezi cu legionarii este intr-un fel, un indemn pentru perpetuarea crimelor.
Jegurile cele mai infioratoare. Nici o tara in lume nu a avut asa barbarisme ca cele comise de legionari.
Legionarii sunt printre cei mai inversunati criminali din istorie. Ei reprezinta fascismul. Trebuie starpiti din radacina. Jegosii naibii.
Votati legionarii!
http://pentrupatrie-bihor.blogspot.com/
Pana la urma, legat de articol, acesta are data de 22 nov. 2012.Este scris cu putin timp inaintea lunii decembrie 2012.Sau va fi scris.
DA! Horia Sima erou national! esti multumit?
GEO in Romania A FOST HOLOCAUST SHOAH EVREESC!
ION ANTONESCU a ucis 4000000000000000000000 DE EVREI si i-a ars in cinci minute pe rug!
mi-a spus-o bunica inainte sa moara!
Buna ziua,
Zilele trecute am avut drum la Muzeul National de Istorie.
La plecare am mers pe jos pina la statia de metrou Iazvor. In fata Ministerului de Interne am descoperit ceva – initial am crezut ca este vreun nou monument de arta…
Nu era…este Memorialul Holocaustului din România inaugurat joi, 7 octombrie 2009 si care a costat 17 milioane de lei ! Stirea aici: http://www.mediafax.ro/cultura-media/memorialul-holocaustului-din-romania-inaugurat-joi-in-capitala-4972070
Nu ma pronunt daca a fost bine sau nu ca s-au cheltuit acesti bani, daca s-au taiat acei copaci si au fost plantati altii, in alta parte…
Ce mi-a zgariiat creierul a fost cifra absolut uluitoare, ca sa nu spun altfel, pe care am descoperit-o pe un perete, pe o tablita: 280.000de evrei ucisi de/in Romania !!! incepind cu legile rasiala din 1940 si pina la 23 august 1944 !!!
Dupa umila mea parere nu am auzit sau nu am citit ca in anii razboiului sa fie ucisi zi de zi, luna dupa luna timp de 4 ani cel putin 200 de evrei pe zi !!!
Si, chiar daca ar fi asa, cum se explica paradoxul existentei, la finalul razboiului, a unei populatii evreiesti, mai numeroase decit la inceputul razboiului ?
mie personal imi par foarte ciudate aceste referinte la CIA SI NATO… VRETI SA MI PSUNETI CA IN TIMPUL LUI CEAUSESCU LEGIOANRII ERAU IMPOTRIVA TARII FIINT ALIATI LA NATO???DV DOMNILOR RIDETI AICI DE BUNA NOASTRA CREDINTA?
imi pare rau de tot ce aud, si mi se pare neverosimil. iar daca este adevar inseamna ca sint cu totul in afara situatiei. poate ca acum sa fie agenti cia, nu m ar mira, iar in timpul lui ceausescu or fi fost din afara dar cu ce erau eroi daca erau in afara tarii? si horia sima la fel agent cia si de legatura nato? cind? in timpul razboiului cind regele ne a pistonat sa fim cu nemtii, sau cind am schimbat armele impotriva lor?
eu zic ca un mare talmes balmes a ti facut din aceste informatii si nu este verosimil si nici pus la punct. va rog sa reveniti si sa ne informati ce este adevar in aceasta informatie si sa ne explicati in ce situatie a fost.
rectificare:
in loc de „barbulescu” a se citi „badulescu”
@ Partizanul
Nu stii despre ce vorbesti!!!
Agent CIA, patriot?
… nationalist, fidel tarii pana la moarte!
Cand a fost Romania legionara aliata N.A.T.O.?
E o harababura in capul tau!!!
Iar o dai cu Magureanu!
Am scris „barbulescule”, („horia stima”) ca nu-ti mai raspund…
Esti un provocator ordinar, un papagal care stie doar „Horia Sima erou national CIA”…
It’s over!
Samis,vorbesti de ,,lipsa protectiei CIA,,
ei bine Horia Sima a fost un agent CIA patriot,nationalist,legionar.
In 1990 nu a venit in tara KGB a lui magureanu.Asta spune ca a fost cu CIA pana la moarte.A ramas fidel tarii,Romaniei legionare,aliate NATO.
istoria nu e negociabila.Legionarii au fost ucisi,torturati de toate lagarele si regimuriile din secolul diabolic 20.
Cum de pot exista atitia nestiutori si care totusi incearca sa falsifice istoria. Cum???????????????????????????????
te asigur ca nu sunt masonii si judeo-masonii asa puternici pe cat isi fac propaganda media.Si pana in 1940 s-au crezut buricu pamantului.
@ Partizanul fagarasan
Da, m-ai convins! Un articol scris de Iosif Petran (intre noi fie vorba, un cretin!) si o publicatie, „Revista mea” (un fel de „Arici-Pogonici”….)
Dar nimic despre Mossad…. Nimic concret despre rapiri sau asasinate…
Iar de protectia C.I.A., N.A.T.O. nu poate fi vorba! Nu se impiedica Mossad-ul de ele…
http://lupta-ns.blogspot.com/2011/01/in-1987-publicatia-anti-romaneasca.html
HORIA SIMA EROU NATIONAL C.I.A!
@ Partizanul din Fagaras
Cati legionari din exil au fost rapiti sau ucisi de catre Mossad, din ’48 incoace?
Concret?
Ai ceva dovezi ca s-a incercat rapirea lui H.S. sau a altor legionari?
Da-ne ceva date, amanunte, eventual din mai multe surse, caci asa, pot spune si eu ca de alaltaieri pana azi, m-a rapit Mossad-ul de vreo cinci ori, dar mi-au dat de fiecare data drumul, pentru ca le-am spus ca ma confunda….
DEM anii 40 a fost plin de crime.Nici macar 0,0000000001 la suta din crime NU au fost produse de Miscarea Legionara.
stalin a ucis 100 milioane de crestini in siberia ,si la NKVD….si nu numai!
@ All
Nu vă pot contrazice pe niciunul care aţi făcut referire la subiectul legionar. Doar pentru faptul că din puţinătatea cunoştinţelor mele despre fenomenul naţionalist evidenţiat de către mişcarea legionară, nu există nimic în contradicţie cu opiniile domniilor voastre.
Evident, eu am intervenit pe subiectul articolului, privind oportunitatea unei deplasări a prof Coja în Izrael, în opinia mea nefiind cazul, din motive de irelevanţă a demersului.
Referitor la opiniile mele sau orizontul acestui spaţiu al istoriei, trebuie să ştiţi că nu sunt inamicul sau împotriva condiţiei ideologice sau a convingerilor cuiva. Libertatea se defineşte prin capacitatea de control a constrângerilor iar eu nu îmi voi limita discursul la contradicţii asupra unei nişe absconse a istoriei legionare.
Am cunoscut legionari autentici, de altfel oameni de valoare, care au povestit (la o ţuică) din faptele, ce au rămas în urechile şi minte mea de atunci, incult şi imatur.
Ulterior, am comparat versiunile şi mi-am dat seama că adevărul despre garda de fier, cămăşile brune sau crimele anilor 40 dincolo de o realitate palpabilă, reprezintă o mare mistificare, fiecare povestitor sau cronicar adăugînd mult subiectivism.
Nu doresc să promovez electoral grupări sau partide politice. Din simplul motiv că sunt antiromâneşti, confuze şi corupte.
De asemenea nu agreez ideea luptei politice şi a propagandei electorle, ca forme ale înşelării oficiale a Poporului.
De altfel, în lipsa unei dispute, orice subiect moare şi odată cu el şi posibilitatea transmiterii unor mesaje către cei care pot reprezenta legitimitatea conducătorilor.
Cred că punem carul înaintea boilor, vorbim despre posibile construcţii de putere înainte de a avea habar ce se va pune la fndamentul acesteia. Bani sau vise?
Politichia este zero fără resursele economice, ori aceia care ne-au adus aici ştiau foarte bine ce fac, preluarea unei puteri se face în timp şi cu perseverenţă. Ne plângem că politicienii sunt idioţi (şi sunt de acord în mare măsură) dar mai trebuie să conştientizăm că politicienii dacă nu sunt manipulabili, nu au ce căuta în politică (ex. Mona Muscă, etc.).
Haideţi să vorbim despre mişcarea legionară atunci când acest subiect va fi credibil pentru alegătorul român. Pentru mine va fi convingător nu prin dispute sterile despre crimele odioase ale acelor vremuri, sau cine a fost mai criminal.
Crima unui om este un act odios, crima unei conduceri politice este măsură impusă de situaţie. Adică nu putem noi discuta aici asemenea subiecte.
Dacă însă abordăm variantele de organizare, cu resursele şi soluţiile impuse de vemurile pe care le trăim, atunci am putea pune umărul sau măcar unii ar avea ce înţelege.
Oricum ar fi însă, este nevoie ca românii să înţeleagă sursa tuturor nenorocirilor lor, anume lipsa de: unitate, de respect a valorilor naţionale şi faţă de liderii aleşi.
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
nicu
01.12.2011 la 6:12 pm
@Dem
Cu tot respectul,
Cu tot respectul… Faţă de ce? Faţă de cine?
Faţă de unul care crede că-i înţelept, dar el “înţeleptul” îşi dă doar cu părerea?
Nu vă uitaţi puţin la tot ce scrieţi pe saitul acesta? Sunteţi chiar aşa de proşti încât nu vedeţi că faceţi numai campanie electorală? De altfel nu numai voi faceţi campanie electorală ci, toate grupurile mai mici sau mai mari de oameni “organizaţi”, cu lideri în frunte.
Toţi, dar absolut toţi vă daţi cu părerea , scrieţi ce credeţi că e adevărat.
Halal înţelepţi ai neamului!
Porniţi de la lucruri şi fapte certe care nu pot fi negate de nimeni.
Vă dau două fapte certe care nu pot fi negate de nicio minte sănătoasă:
1. – Evreii se cred poporul ales de dumnezeul lor să conducă lumea (cum necum să conducă);
2. – Traian Băsescu este alesul neamului nostru Românesc să ne conducă, aşa cum a promis în campania electorală.
Sunteţi în stare să acţionaţi?
Începeţi!
Deşteptaţi-vă!
Rugaţi-L pe Sântio Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare să vă dea inteligenţa necesară pentru a-L afla pe El, studiindu-I Creaţia, şi să vă îndrume cum ştie El că este bine pentru Naţia Română cât şi pentru toate celelalte naţii de El create şi statornicite.
cu indulgenta dv domnilor, imi permit sa va trimit doua legaturi cu doua conferinte la subiectul ce ne intereseaza pe toti ca sa intareasca cunoasterea noastra a tuturor si mai ales intelegerea unor evenimente importante ce sint in dezbatere si sint si contradictorii.
Biserica Ortodoxa Romaneasca si Ierusalimul
http://youtu.be/IKuSpKZp9IQ
Biserica Ortodoxa Romaneasca si Baptistii
http://youtu.be/fbHOZ8y0Pnc
LUMINA IUBIRE SI CONSTIINTA
DEZBATERILE VOR TREBUII SA SE POARTE CU MULTA INDULGENTA, INTELEGERE, ascultare, IUBIRE SI INTELEPCIUNE… armonie in inimi si ginduri…
@Dem: e rational ce scri, cam usurel documentat insa. Vezi te rog capitolul Legionarii in Eternitate pe site-ul Dlui. Prof. Coja.
Din ce stiu eu, singurul asasinat comis de legionari autentici a fost I.G.Duca. A fost exclusiv initiativa faptuitorilor, “nicadorii”, conducerea Miscarii nu au fost de acord, se pare, nici sa aprobe post-factum. Celelate au fost facute de agenti diversionisti in scopul compromiterii Miscarii. Nu a exsitat nici un proces real, in care sa fie descoperita originea comenzii asasinatelor, doar propaganda pentru subminarea Miscarii si creerea atmosferei in care sa fie acceptabila in opinia publica asasinarea conducatorilor, in 1938 si 1939, prigoana dupa ian 1940, prigoana de dupa 1945.
Legionarii au demonstrat ca in mijlocul Poporului Roman exista milioane de oameni corecti, loiali si disciplinati, nu fara motiv circula in acei ani vorba “cinstit ca un legionar”. A organizat o forta uriasa din ei si a devenit cel mai mare pericol cu care s-a confruntat crminalitatea globalizata in ultimii 350 de ani. mai mult, a demosntgrat ca romanii sunt in proportie uriasa oameni de caracter, suficient cat sa duca Natia pe un drum de inaintat nivel evolutiv si prosperitate. Iata un aspect inacceptabil pentru dusmanii Poporului Roman.
Miscarea Legionara poate fi acuzata doar de un singur lucru: de o imensa naivitate, cauzata de natuar corecta a membrilor ei, ca orice om corect, mai mult ca un organisam compus din oameni corecti, au avut dificultati reale sa detecteze ticalosii din jur. Din acest motiv nu a luat masuri eficace impotriva actiunilor subversive si de compromitere. Astfel a putut fi penetrata, infiltrata pana la varf, conducerea autentica nu a avut sprijin discret in interiorul autoritatilor care sa ii ofere suport impotriva abuzului, nu si-au construit un mecanism de protectie a conducerii nici din interior nici din exterior. Au fost distrusi si compromisi, fara nici o baza reala, dar deja cam definitiv in cultura populara. A fost O ETAPA. AM PUTEA-O DENUMI: COPILARIA MISCARII NATIONALISTE ORGANIZATE A ROMANILOR.
Acum trebuie o forma evoluata, perfectionata, adaptata la noile atacuri si ferocitatea dovedita de dusmani pe tot mai multe planuri. La acel moment, trebuiau sa se apare doar de asasinat al conducatorilor. Azi trebuie sa ne aparam si de asasinarea conducatorilor si de genocidul asupra intregului popor prin reducera conditiilor de viata, subnutritie cantitativa, subnutritie calitativa, otravire prin hrana, bauturi, produse cosmetice, medicamente toxice s.a. le stim cu totii, dar mai ales, deruta mintilor spre a lua decizii detrimentale pentru propria persoana si pentru natie.
ESTE TIMPUL PENTRU O NOU ETAPA, A MATURIZARII MISCARII NATIONALISTE ORGANIZATE A ROMANILOR. Rational si cu sange rece. Acum stim mult, mult mai multe ca atunci.
@Dem
E bum exemplul cu cainele turbat, dar numai daca s’ar fi potrivit. Problema e ca ce te faci atunci cand cainele este OK si stapanul a turbat? Pentruca asa au stat lucrurile in realitate.
Din nou ma vad silit sa aduc in discutie „cunoasterea” pentruca observ o eschivare de la adevar, daca nu din necunoastere, atunci din rea credinta?
Crimele politice nu le-au inceput Legionarii ci Statul prin guvernele si partidele „istorice” cari si-au batut joc de Tara aia si de Neamul romanesc.
Ai impresia ca un Stat care-si taraste copii in strada si-i ucide (cate trei din fiecare judet luati la intamplare doar ca-s legionari) mai are legitimitate?
Sau luati din inchisori si dusi la marginea drumului unde ii astepta mitraliera consideri ceva onorabil si legitim?
Dle Dem, Legionarii doar sau razbunat, au raspuns abuzurilor si tradarilor. Abuzurile au fost intotdeauna, absolut intotdeauna din partea guvernantilor si reprezentantului Statului: Regele ticalos si criminal.
Nu am intentia sa-ti schimb convingerile nici chiar in ceea ce priveste Miscarea Legionara pentruca pricep destul de bine cum bate vantul, doar vreau ca la baza dezbaterilor sa dainuie ADEVARUL, numai adevarul si nu acuzatiile gratuite si nefondate.
Niciodata nu m-au impresionat diplomele oamenilor, nici situatia sociala, nici manierele exgerate sau vocabularul elevat.
Dar am fost intotdeauna impresionat de oamenii echilibrati si care iubesc adevarul.
In scoala legionara am invatat de la un mare educator ca:
1. „Orizontul unui om bogat interior este un orizont mult mai larg decat al unui mester in silogisme.”
2. „Un om este inteligent cu adevarat atunci cand odata aplecat asupra unei realitati o patrunde in inima ei.”
3. „Omul cistit supara: supara pentruca sfarma uratul din preajma lui si cutremura casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodeaza: incomodeaza pentruca prezenta lui nu cultiva florile urat mirositoare ale minciunei si furtisagului. Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice faptura cu nume de om. Climatul cinstei cere forta, cere eroism, cere despicarea lucrurilor pana in esenta si sensul lor adevarat.”
PS: Mossad a luat fiinta in anul 1948 ,odata cu formarea statului sionist israel.
Miscarea Legionara nu a avut de-a face cu acest serviciu,decat in sensul ca Horia Sima si alti legionari erau sa fie rapiti de agenti mossad,pentru a fi ilegal deportati in israel,judecati ca si criminali de razboi nazi,si executati.
@ Nicu
Regret faptul de a fi atins o coardă sensibilă. Dar dacă vei reuşi să mă covingi pe mine că legionarismul aşa cum este el conservat de memoria colectivă a românilor, atunci cu siguranţă această încercare de revigorare a unei ideologii compromisă prin condiţiile anilor 40.
Nu am pretenţia să mă poziţionez pro sau contra, doar faptul că acord timpul meu pentru dezbateri de acest gen este suficient să fiu tratat condescendent. „A cunoaşte bine” este o licenţă subversivă ce transmite cel puţin câteva mesaje subliminale pe întreg spectrul de poziţionare.
Trebuie să acceptăm o realitate de care generaţiile noastre nu poate fi făcută vinovată. Un câine turbat trebuie ucis oricât l-am iubi. Cine are un câine în grijă ştie ce spun.
În condiţiile în care aş fi conducător de stat şi unul dintre partide sau mişcări va proceda la acte criminale cum ar fi cele asupra lui Madgearu, Iorga,…..etc. aş ordona arestarea imediată a conducătorilor ei şi prinderea făptaşilor.
Puterea cere responsabilitate, forţă morală, viziune. Dacă un leader de mişcare nu poate ţine sub control forţele pe care le controlează (mai ales dacă sunt militarizate ca în cazul ML), acea mişcare va evolua asemeni unui organism bolnav, haotic şi va genera crime sau suferinţe nejustificate.
Este mult de spus. Nu îţi sunt duşman ideologic. Doar gândim diferit, suntem poziţionaţi social diferit.
Asta nu înseamnă că sunt de acord cu uciderea legionarilor. Dar nici cu „schimbarea la faţă” de după 1945 când s-a schimbat garda, aşa de bine reprodus de Păstorel Teodoreanu: ”Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte, Cu Partidul Comunist”
Am spus altceva. O mişcare naţionalistă, chiar inspirată din tradiţiile sau valorile legionare, trebuie să plece de la principii ideologice adaptate epocii actuale şi să reprezinte o formulă viabilă pentru conservarea fiinţei naţionale. Evident, respectând trecutul însă denunţând erorile sau condiţiile cultului personalităţii.
Pentru funcţionarea a două roţi dinţate, cu atât mai mult un mecanism, „angrenarea” să fie „dinte contra dinte” sau mai trendy, „shoulder by shoulder”. Ori, eu nu mă mai înregimentez în nicio ideologie sau mişcare, alta decât civică.
Eu nu vorbesc nici de prozelitism şi nici de „pupatul mortului”. Încerc să avem o comunicare din care să avem posibilitatea ca măcar unul dintre cei mulţi să descopere „piatra filosofală” a ieşirii din haznaua în care ne-au adus politicienii idioţi şi intelectualii trădători, cum spuneai „plini de ifose sau cu pretenţii” de scaune demnitare.
Să avem răbdare, România nu a început şi nu va dispărea cu mişcarea legionară, nici cu alte ideologii la modă ori redivivus. Eu cred că trebuie să fim mai preocupaţi de problemele pe care le putem face fiecare, înainte de a ne propune să facem ceva împreună.
Rog atenţie la mesajele din spatele cuvintelor, la sensurile ce schimbă semantica şi fundalul ideii.
DEM daca vrei sa devii medic,studiaza medicina.Daca vrei sa stii adevarul despre legionari,studiaza faptele reale si marturiile tuturor,nu doar a dusmaniilor Miscarii Legionare.
@ Partizanul
Cunosc mult prea puţine despre legionarii români pentru a reprezenta o „voce” autorizată sau măcar credibiă.
Paticip la discuţii şi încerc să expun opinia cetăţeanului obişnuit faţă de tenebrele istoriei în calitatea sa de naţionalist, adică a omului legat cu fir invizibile de teritoriu şi poporul românesc.
Am expus o simplă părere, aşa cum o fac dinotdeauna. Asta cred eu. Evident, sunt subiectiv, cum ar putea fi altfel. Cu toţi suntem subiectivi, oricât am afirma detaşarea faţă de subiect.
M-am întrebat de unde vine diminutivul sau apelativul „Zelea” deoarece Codreanu are origini româneşti. De ce mişcarea legionară a fost marcată de atâtea interese privindu-i pe „jidani” chiar dacă sunt convins de ataşamentul faţă de valorile româneşti ale multor evrei născuţi pe meleagurile natale, româneşti.
Nu am cunoştinţă dacă prin anii 40 „Mossad-ul” exista ca instituţie. Nici mîca nu mă interesează relaţiile dintre CIA, Mossad sau alte servicii secrete, am însă motive suficiente că acestea colaborează spre binele oricui, mai puţin al românilor.
Sunt problemele lor, eu mi-am exprimat opinia pe baza a ceea ce s-a publicat în ultimii ani. Şi nu aveau alte motive decât cele „specifice” pentru a transmite realităţi parţiale, retuşate şi cu mare încărcătură propagandistică.
Da, ar fi colaborat, doar erau liderii unei mişcări foarte greu de înţeles prin specificul naţional românesc.
@Dem
Cu tot respectul, dar atunci cand cineva vorbeste de ideologia unei miscari, trebuie s’o cunoasca bine, s’o aprofundeze, daca vrea sa se pozitioneze corect vizavi de acea miscare.
Echilibrul de care ai dat dovada in toate postarile, cere consecventa.
Daca accepti doar „pozitiile oficiale”, inseamna ca abzici de la cercetare, inseamna ca intrii in dezechilibru. Inseamna ca accepti minciunile oficiale ale tuturor „oficialilor” care au condus/guvernat tara asta in ultima suta de ani. Chiar mai grav, accepti politicile oficialilor care au recurs la „crime de Stat”. Miile de legionari ucisi de la infiintarea Legiunii au fost pur si simplu „crime de Stat” sub toate guvernarile.
Cazul Iorga este un caz special. Daca privesti „trendul”, ai sa vezi ca atunci cand niste legionari au ajuns in pragul disperarii, au hotarat sa se sacrifice pedepsindu-i pe tradatorii cauzei nationale.
Intodeauna, conform invataturilor legionare ca trebuie sa fii raspunzator pentru actiunile tale, legionarii in cauza nu au fugit, ci au stat pe loc predandu-se autoritatilor. Numai cazul Iorga a fost diferit. De ce? Te-ai intrebat?
Spui ca organizarea romanilor este o necesitate pentru supravietuirea Natiei. Eu unul am descoperit aceasta forma de organizare si cred cu toata fiinta mea in aceasta forma. Dumneata respingi categoric aceasta forma, nu accepti nici in ruptul capului ca s’ar putea sa fie forma cea mai folositoare Neamului nostru. Vrei orice altceva numai Miscare Legionara nu.
Foarte bine, noi nu tragem pe nimenea de maneca, chiar si asta este in doctrina noastra, noi avem nevoie de oameni de „convingeri”.
Dumneata esti in cautare. Cand o sa aflii ceva mai bun, te rog sa-mi indici si mie. Eu iti spun de pe acuma ca nu numai nu ai sa gasesti, dar o sa descoperi ca timpul vietii s’a scurs si nimic nu s’a schimbat.
Sunt cativa oameni de calitate pe aceasta pagina. Cineva vorbea de Vatra Roamneasca intr-un mesaj postat recent. Iata altceva. Mergeti acolo fratilor, dar mergeti dezinteresat, nu cu pretentii si ifose. Mergeti acolo ca simpli soldati si puneti umarul la revigorarea ei. Ce mai asteptati?
In ce priveste chestiunea evreilor, eu nu sunt antisemit. Le spun jidani pentruca asa cred eu ca se numesc si pentruca noi romanii asa le-am spus de sute de ani. Acu 100-150 de ani toata lumea le spunea jidani. Ce se intampla daca peste 30 de ani si cuvantul evreu va deveni peiorativ? Vor gasi alt nume si ni se va interzice sa le spunem evrei?
Iar pentru Miscarea Legionara problema evreiasca nu mai prezinta interes pentruca astazi numarul lor este prea mic pe meleagurile noastre. Legionarii astazi doar raspund acuzatiilor dusmanoase si nedrepte venite din partea unor evrei.
cum poti spune ca Zelea Codreanu ,,ar fi avut legaturi cu Mossad daca ar fi trait?,,
???!!!?/
asa ceva nu am mai auzit niciodata.Horia Sima ,Codreanu si legionarii n-au avut nici olegatura cu Mossad,ci doar Horia Sima cu CIA,pentru a-si scapa camarazii si a salva Miscarea Legionara.Insa CIA si Mossad e ceva total in conflict,si in opozitie.
http://pentrupatrie-bihor.blogspot.com/
@ Horia
Singurul lucru cert este că NICOLAE IORGA a fost asasinat. Nu am dovezi că au fost legionarii sau ucigaşi plătiţi ai duşmanilor săi politici. Sau poate, acel Boeru despre care vorbiţi.
Percepţia mea este cea oficială, până la aflarea unor dovezi care să îmi schimbe opinia conform căreia legionarii ar fi fost asasinii.
Oamenii mor oricum, pentru cei aflaţi la un anumit grad de cultură, aceasta chiar nu mai are prea mare importanţă. Iorga a murit ca martir al convingerilor sale. Legionarii, dar mai ales poporul român, au pierdut însă unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură, o rădăcină a înţelepciunii româneşti.
Am convingerea că dacă ar fi trăit, Codreanu şi Sima ar fi avut legături strânse cu Mossad-ul iar Iorga ar fi fost întors de la vamă precum Păunescu sau VC Tudor.
Evreii au sensibilităţile lor şi consider că un om care scuipă în obrazul altuia nu se poate duce, chiar invitat în casa aceluia.
Oricine ar fi fost, încă este valabil proverbul „Oaia bese şi capra păţeşte ruşinea”
Conceptul „legionar”, exceptând sensul de luptător în Legiunea Străină, nu mai are şanse de penetrare în conştiinţa românilor, indiferent de latura benefică, patriotică sau naţionalistă.
Legionarii aveau obligaţia în acest sens, ca şi uniune de conştiinţă ori colegi de naţionalism cu N Iorga, să îi protejeze viaţa. Oricum ar fi însă, naţionalismul trebuie reclădit după aproape un secol, desigur pe fundamente noi, altfel pupatul cadavrelor, moaştelor sau icoanelor va fi o mai credibil decât devotamentul strănepoţilor legionari.
Dem
BOR trebuie reformat. Trebuie date la o parte toate ereziile ce alcătuiesc peste 70% din slujbele din biserica ortodoxă, luate din scrierile „Sfinţilor părinţi”, şi adoptarea strictă a Bibliei şi poruncilor lui Dumnezeu date prin prooroci, apostoli şi Mesia. BOR nu mai trebuie să se numească BOR, ci BCR (Biserica Creştină Română). Sunt convins că în acel moment, când legea Biblică va domni, nu poftele masonilor din fruntea instituţiilor, nu vom mai avea un preşedinte care să se bată pe burtă cu interlopii şi apoi să-şi bată joc de poliţişti de ziua lor spunându-le că-s corupţi. Sunt convins că atunci, eliberaţi de duhurile necurate aruncate asupra noastră de aceşti lupi în haine de oaie, nu vom mai pune în fruntea ţării un preşedinte ca Băse care să întărească legea adoptată de şeful lui, Iliescu, lege care spune că indienii sunt români prin termenul foarte asemănător de Rom, promovat inclusiv prin sigla turistică a României, în vreme ce la cîte-o paranghelie televizată cu grijă le spune aceloraşi indieni „ţigani”, ca să pară filoromân şi să mascheze că de fapt este filoindian.
NICU
Dragostea e cheia. În ce priveşte verdictele, nu cumva Cleopa dă verdictele, căci din start cel care susţine Biblia este catalogat de PR-ul ortodox drept sectant? Cine aruncă piatra? Ştii vorba aia, hoţul strigă primul hoţii…Dragostea înseamnă viaţă, nu moarte, Dragostea înseamnă să iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, iar principalul lucru pe care-l dorim cu toţii este viaţa, lupta ptr viaţă, nu închinarea la moarte şi la rezultatul ei: trupul putrezit. În Biblie se interzice cultul morţilor, Dumnezeu ne vrea vii, moartea ne-a fost dată drept „recompensă” ptr neascultare, căci moartea este o pedeaspsă, nu un lucru de venerat cum pretind catolicii sau ortodocşii conform influenţei lor păgâne aduse de evrei din Egiptul Antic unde cultul morţilor a fost una din principalele cauze ptr care egiptenii au fost pedepsiţi de Dumnezeu prin evrei. Ce nu este de înţeles aici? Nu separa Vechiul de Noul Testament. Repet: unde scrie, în Vechiul sau Noul Testament să te închini la cadavre? Nu vezi că aceşti sectanţi care îi numesc pe creştinii adevăraţi sectanţi se închină la nişte cadavre despre care au chiar obraznicia să spună că parcă-s oameni vii, nestricaţi de putreziciune?! Chiar nu putem gândi cu mintea noastră, chiar nu putem vedea cu ochii noştri cum vrea Mesia care este singura legătură directă dintre noi şi Dumnezeu? Nicu, ca şi tine sunt botezat ortodox, nu m-am înscris în nici o altă cultă religioasă, toţi ai mei suntem ortodocşi, cel puţin oficial vorbind, dar adevărul…doare! Pentru numele lui Dumnezeu, apostolii, proorocii, Mesia s-au închinat la cadavre sau au înviat din morţi nişte oameni tocmai ptr a-i scăpa de necurăţenia morţii?! Cum poţi compara învierea din morţi, scăparea de necurăţenia şi pedeapsa morţii cu închinarea la morţi?! Învierea din morţi este asemenea unei vindecări de o boală, deci dacă vindeci de o boală înseamnă că te îmbolnăveşti de boala respectivă sau c-o venerezi? Proorocii, apostolii, Mesia , prin ceea ce sunt ei datorită puterii lui Dumnezeu au învins moartea, nu au fost spurcaţi astfel de ea când au atins cadavre, ci au învins moartea prin învierea acelor morţi…Cum Doamne iarta-mă au tupeul, aceşti sectanţi ce se pretind creştini să spună de nişte trupuri stafidite, uscate că arată ca vii? Nu există nici o dăvadă serioasă de minuni asemănătoare făcute în ultimii aproape 2000 de ani. Ţin să spun că ai o aplecare sănătoasă, pe care numai Dumnezeu o dă, anume că instinctiv respingi aceste închinări satanice prin simplul fapt că, după cum tu însuţi o spui, nu-ţi face plăcere să mergi la aceste ceremonii oculte, deşi nu le spui oculte. Duhul tău însă e suficient de puternic ptr a le evita. Nu vreau să citez iar, devine plictisitor poate dac-o fac, citeşte pasajele pe care le-am postat din Biblie, atât din Noul cât şi din Vechiul Testament şi meditează la ce spune prin comparaţie adevăratul sectant, cel ce se dă creştin (Cleopa and Co). La acest îndemn îţi mai dau un citat la care să meditezi vizavi de farisei, adică preoţi, şi care, ca multe din citatele pe care le-am trimis, este din NT: LUCA 20.46. Chiar tu ai spus-o, o ştii că apostolul Andrei ne-a creştinat acum 2000 de ani; ne-a adus CREŞTINISMUL, nu catolicismul, nu ortodoxismul, asemeni celorlaţi apostoli care spun cel mai explicit prin apostolul Pavel că orice altceva în afara Bibliei este erezie anticreştină, şi este cu atît mai periculoasă şi perfidă cu cît are şi pretenţia de a reprezenta creştinismul. Ştii că în lupta pentru putere dintre iudeo-masonii de acum 1000 de ani ajunşi la cârma Imperiului Roman după tiparul preluării puterii irakene de către sclavii evrei din Imperiul Babilonian de la băştinaşi prin corupţie şi crimă (VT: Estera 1.1, Estera 8.5, Estera 8.8, Estera 9.1), iudeo-masonii din vestul imperiului şi-au împărţit popoarele cu iudeo-masonii din estul imperiului. Aşa au apărut cele două tabere iudeo-masone de conducere a Europei, Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit, fiecare cu cele două tipologii de spălare a creierelor de tip catolic şi ortodox, căci evreii se luptau între ei ptr cât mai multe averi, iar ţările şi popoarele Europei sunt ptr ei nimic altceva decât un fel de şeptel cu păşunile aferente şi care trebuie educaţi a se comporta ca atare: nişte sclavi conformi. Creştinismul prin principiile sale le stătea în cale, şi atunci au inventat cele două scheme: catolicismul şi ortodoxismul, ptr a ţine fiecare din aceste două curente iudeo-masone părticica lor din averile numite ţări şi popoare. Dacă te uiţi atent vei observa că cele două secte sunt foarte asemănătoare, au exclus din denumirea primordială cuvântul creştin şi l-au subordonat denumirii de catolic, respectiv ortodox ptr ca astfel să ne incumbe ideea că important e să fii catolic sau ortodox, nu creştin, şi în ambele tabere populaţiei i s-a interzis accesul la Biblie. Pe primul englez, William Tyndale care a făcut Biblia accesibilă la mase prin traducerea ei în limba engleză l-au executat fără milă „Preasfinţii Părinţi catolici”, căci, nu-i aşa, conform logicii unora ca alde Cleopa şi Compania, William Tyndale era un eretic, un sectant căci a adus Biblia la îndemâna poporului!!! Unde mai e logica aici?! Cine-i sectantul şi cine-i creştinul? Unde scrie în Biblie că Soarele se învârte în jurul Pământului? În sec al XVI germanii au reuşit să se elibereze de sub această opresiune semită care printre altele, alături de interzicerea Bibliei ca la ortodocşi, au adăugat şi Inchiziţia, cea mai anticreştină şi malefică organizaţie pe care Europa a avut-o vreodată, care a urmărit furarea identităţii creştinismului şi punerea în cârca Bibliei a curentelor colonialismului, anti-ştiinţă şi anti-deschidere la realităţile vieţii ptr a îndrepta astfel ura popoarelor asuprinte de semiţi într-o altă direcţie, anume împotriva creştinismului, nu a lor, a evreilor care ne-au ţinut în Întuneric (Dark Ages) 1000 de ani.
Cum îţi explici că în Polonia nu e criză? Unul din principalele motive este că nu au dat bani Israelului prin aşazisul FMI, banca lor. Crezi că avionul preşedintelui polonez s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj? Eu nu cred în Albă ca Zăpada…căci Biblia spune să nu ne luăm după datinile şi vorbele lumeşti.
Cum îţi explici ameninţările din ce în ce mai directe făcute de evrei împotriva lui Ion Coja? Poate ptr că arată adevărul adevărat, necenzurat? Cum îţi explici că de când Ponta a vorbit împotriva guvernului mondial din umbră toate televiziunile sunt împotriva lui, ba omul direct al lui Băse, Geoană a atact direct PSD-ul? Să nu mă înţelegi greşit, nu-s PSD-ist, Doamne feri, PSD şi PDL înseamnă FSN, iar Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Vadim, Antonescu sunt din aceeaşi gaşcă de trădători masoni care se ciondănesc între ei nu ptr binele poporului român, ci pentru ciolanul puterii. Ce vreau să spun e că sunt la nivel de individualităţi ieşiri din ordinea masonică, ulterior „corectate” prin dezvăluiri în presă gen „Ponta, sex cu o minoră”. De atunci e băiat cuminte…
Cum îţi explici că în Germania şi ţările nordice salariile cresc astăzi, pe timp de criză? Poate ptr că religia creştină adevărată, cea Biblică i-a făcut mai umani pe conducători care astfel nu jefuiesc poporul şi nu dau chiar totul la semiţi, ci păstrează ceva şi pentru oamenii muncii? E 1 decembrie, şi trecând peste faptul că trădătorii sunt la TV şi prin pieţe condund ceremoniile de celebrare a ţării pe care o trădează, căci ei sunt ortodocşi ca şi masonul din fruntea BOR, zic atât: trăiască România Creştină şi Liberă, fie ca poporul român să trăiască prin creştinism şi astfel liber!
asasinarea lui Iorga are legatura cu agentul sovietic traian boeru,agent NKVD,nu cu Miscarea Legionara.
@Horia si Nicu
Sunteţi printre cei care discutaţi la concret şi se vede că vă pasă, fără a fi interesaţi de vizibilitate, ceea ce este f. bine.
Filosemitismul legionar nu poate fi contestat.
Un simplu exemplu, pentru a nu fi mai prejos în caracterul exact al postărilor dvs., îl reprezintă asasinarea lui N. Iorga, despre ştiu că are merite de excepţie în descrierea şi justificarea naţionalismului.
Prin urmare, cel puţin pentru mine, ideologia legionară dincolo de a fi desuetă, este prin tarele lăsate de greşelile şi conflictele intestine, o ideologie compromisă. Discursul şi ideologia naţionalistă, sunt de acord că ar putea fi o contrapondere la subminarea POPORULUI ROMÂN.
Eu nu îi amestec în discursul meu pe evrei, cu păcatele şi dramele lor. Ceea ce au pătimit (de la conaţionali) este incomparabil cu ceea ce vor primi de la comunitatea internaţională, pentru prăpădul pe care l-au făcut şi urmează să îl dezvolte. Problemele sunt ale lor, noi românii suntem – precum alţii, victime colaterale, doar pentru că ne râvnesc TERITORIUL, „de la Nistru pân la Tisa”, aşa cum au făcut-o şi alţi migratori sau vecini.
Organizarea românilor este o necesitate vitală pentru a putea supravieţui ca NEAM şi ŢARĂ. Din păcate, dezbinarea pe care au produs-o partidele fără ideologie – mai puţin UDMR care nu este partid, au condus la atomizarea societăţii civile, prin sărăcire sau goana după interese meschine.
Atât timp cât nu vom înţelege să ne respectăm valorile, vom fi mai „comunişti” decât cei din perioada trecută, cât nu vom accepta creştinismul ca morală şi nu drept curent mistic, nu avem nicio şansă.
Cei care sunt organizaţi sunt întotdeauna mai puternici decât gloatele, aşadar în acest moment ca şi de sute de ani, evreimea toacă la marea turmă românească. Dureros, dar absolut adevărat, forţa lor o dă disciplina ca popor şi valoarea conducătorilor lor.
Ori, pentru aşa ceva nu poţi urî un popor sau pe duşman, cu atât mai mult cu cât nici nu poţi fi sigur că acesta este DUŞMANUL, cu toate probele aduse şi chiar incontestabile.
Sentimentele, sunt personale, nu colective.
Probabil ca cei care sustin ca a fi depravat de absolut totae drepturile civice,de a fi subiectul legi ‘numerus nullus’ de a fi exclus din toate iunstitutiile publice si a fi deasemenea concediat din toate activitatile economice timp de peste patru ani,reprezinta un tratament uman.
Cine considera cele de mai sus ca ‘tratament uman’ MERITA sa fie expus la acelasi regim pentru,sa zicem 4 ani.
Singura maniera de a fi ‘spalat’ de pacate este trecerea prin purgatoriu nu prin negarea crimelor comise.
@Dem
„Ce putem face noi? Aproape nimic, nimic sau totul. Fără lideri, cu siguranţă nimic.
Iar liderii autentici ne sunt interzişi sau ucişi. Aici se află una dintre principalele cauze pentru care românii şi ROMÂNIA, ne aflăm la marginea prăpastiei.”
De aceea trebuie adoptat sistemul legionar prin crearea de cuiburi (3-13 persoane), piloni de rezistenta si educatie nationala; oaze de romanism adevarat pe tot cuprinsul Patriei.
foarte corect domnule BENES! ai punctat bine.Nu doar Adrian Paunescu nationalistul roman,ci si Gheorghe Zamfir,ori printul Paul de Roumanie,si multi altii.
d.le Ion Coja hai sa fim putin seriosi:
nimeni nu va poate invita in Israel(cu atat mai mult un „moderator vestit de incomod” dar al carui nume… l-ati uitat).motivul e foarte simplu:vi s-ar intampla exact ce i s-a intamplat poetului A.Paunescu:nu i s-a permis intrarea in tara si s-a intors la Bucuresti.
In Romania antisemitismul este provocat.Cei care elogiaza Miscarea Legionara,nu provoaca nici un antisemtism,pentru ca Miscarea Legionara a fost filosemita.Ei au facut primul teatru evreesc-Baraseum in 1940,iar dupa januarie 1941 au fost inchisi in LAGARELE nazi,in Romania si Germania,alaturi de comunisti,evrei,tigani,rusi
@Cristi
Interesant şi documentat mesajul dvs. . Totuşi sunt nedumerit asupra rolului pe care îl are sau trebui să îl aibă BOR. Mă gândesc la faptul că instituţia bisericii române are suficiente reguli pentru a putea sesiza abaterile de la credinţă.
Spuneai la început că dragostea este totul, dar să nu uităm că acest concept are multiple sensuri pe care fiecare le foloseşte în raport de cultură şi personalitate. Eu, de exemplu aş fi folosit sensul de armonie, fără de care nu se leagă şi nu rezistă absolut nimic.
@Clement
Cam la acest gen de discuţii mă gândeam şi eu, fiind logic faptul că Guvernul României nu şi-a terminat problemele proprii ca să meargă să dea o mână de ajutor evreilor. Deh, politichia şi problemele de stat sunt mult mai complicate şi ascunse decât le vedem noi de aici.
Se spune că după ce te naşti, doar mama este cea care te iubeşte cu adevărat, necondiţionat. Dar să nu uităm că există şi mame degenerate, funcţia reproductivă poate funcţiona şi la demente.
Nimic nu se realizează fără interes iar în relaţiile dintre oameni şi cu atât mai mult în cele dintre state, există forţe de atracţie de multe feluri.
Evident, Izraelul are multe alte probleme înaintea grijilor pentru România, decât cel mult acelea care le doreşte DE LA România.
Personal nu mi se par inspirate asemenea manifestări de iubire CU de cei care ne interzic liderii sau ne împiedică să ne respectăm înaintaşii în care credem fiecare, oricare a fi acesta.
Este o dovadă că democraţia occidentală este doar lichidul în care ţi se ADMINISTREAZĂ otrava, cu care se moare încet dar sigur.
Ce putem face noi? Aproape nimic, nimic sau totul. Fără lideri, cu siguranţă nimic.
Iar liderii autentici ne sunt interzişi sau ucişi. Aici se află una dintre principalele cauze pentru care românii şi ROMÂNIA, ne aflăm la marginea prăpastiei.
Cu evreii trebuie să ne purtăm bine, mulţi dintre ei sunt mai patrioţi decât noi, cei ce nu suntem alogeni. Dar trebuie să şi conştientizăm că NIMENI nu pune interesul propriu mai prejos de interesul celuilalt. Întotdeauna este invers.
La intalnirea guvernantilor romani cu cei israelieni de saptamana trecuta, premierului Boc i s-a cerut judecarea si condamnarea domnului Ion Coja, conforma legii 107, pentru negarea holocaustului si antisemitism.
Vlad Solomon a cerut pedepsirea celor care elogiaza Miscarea Legionara in presa si pe internet.
Premierul Boc a tinut sa linisteasca spiritele mentionand faptul ca s-a incheiat un acord care prevede ca profesorii romani sa mearga la Yad Vashem, pentru instruire.
La discutia de la hotelul King David, a participat si Ministrul Elena Udrea, din motive legate de imagine( pe Ariton & co i-au lasat sa isi faca siesta).
Nu este aici locul pentru a discuta natura complexa a acordului dintre guvernele celor doua tari.
Personal sunt nelinistit cand citesc ca vom beneficia de sprijin si consiliere in exploatarea surselor de apa.
Pulsa de Nura,invocatie de magie neagra, a fost rostita pentru Ytzhak Rabin( „Ils ont tué Rabin” Jacque Deroby si Hesi Carmel).
Pentru a avea o idee despre acesta practica reproduc un pasaj din cartea in care se descriu evenimentele ce au precedat asasinarea premierului Rabin.
„Sambata, 2 octombrie 1995…Yom Kippour.
Zece barbati purtand salurile pentru rugaciuni, isi leagana umerii cadentat, cu ochii inchisi de fervoare.Printre ei se afla si trei kabbalisti care tin in mana lumanari negre aprinse si murmura cu gravitate cuvinte in arameeana. Este un text secret repetat de sapte ori, Pulsa De Noura (flagelarea prin foc) prin care se cere moartea violenta a celui blestemat.
Cunoscut doar de initiati, acest ritual vechi de mii de ani, transmis doar oral anumitor kabbalisti, se adreseza ingerului pazitor al celui care trebuie ucis.
In noaptea de 2 octombrie, Pulsa de Noura fusese conceputa special pentru Rabin si se adresa ingerului Uriel”
Subiectul recrestinarii omenirii este cel mai grav si important subiect la care se vor referi din ce in ce mai multi credinciosi, in viitorul apropiat.
@Cristi
Vad ca ai uitat de cheie si ai inceput sa dai verdicte. Pai Biserica aia Crestina de care vorbesti este aceiasi Biserica de 2000 de ani. Iar de 1000 de ani, de la scindare, una se numeste Catolica iar cealalta Ortodoxa. Ambele, dar in una singura atunci, au fost de pe vremea Apostolilor.
Mereu mergi la Vechiul Testament. La Noul Testament parca singur ziceai ca Apostolii au atins mortii cand i-a inviat. Parca nu am mai vazut sa se spuna ca au fost spurcati vreo saptamana. Si Isus a inviat morti si nu spune niciunde ca ar fi fost spurcat o saptamana dupa ce s’a atins de cei morti.
nuConteazaNumeleMeuCiAdevarul
nicu
Dragostea e totul Nicu, bine ai citat, orice ai face pe Pământ, dacă nu din Dragoste o faci, ci din alte motive, e egal cu zero,ba chiar e pricină de batjocură. Haideţi să facem o schimbare, să cerem clericilor să nu mai impună tradiţii necreştine. Haideţi să le cerem preoţilor să fie patrioţi, să îşi aplece ochii la durerile reale ale poporului, haideţi să impunem în fruntea bisericii oameni credincioşi, nu masoni vânduţi Israelului. De aici porneşte totul. Doar aşa, cred eu, vom avea spor în a implementa o societate dreaptă şi implicit civilizată, modernă.
Dragilor, haideţi să fim Creştini şi să ne eliberăm de sub jugul semit, jug care ne este pus pe grumaz în primul rând, în mod subtil prin biserica ortodoxă care îi ridică în slăvi pe evrei asemeni catolicismului, pe masonii care sunt de fapt chiar conducătorii bisericii noastre. În primul rând, în acel interviu al lui Cleopa trebuia ca în dreptul lui să scrie “sectant” şi în dreptul aşazisului sectant să scrie “creştin”. Ortodox, nu creştin, cum vine asta? Cum adică, linia dreaptă (creştinismul) trebuie îndreptată (ortodoxismul)? Apostolul Andrei a venit să propovăduiască ortodoxismul sau creştinismul?! Şi în timp ce răspopiţii ăştia masoni cu ifose de sfinţi îşi construiesc cele mai mari castele din lume în România, că de, credinţa-i mare (LUCA 6.24-26), Cleopa ne abureşte dintr-o chilie simplă, că de, e nevoie de PR, nu?
Dragilor, chiar ce citează părintele Cleopa Ilie îl infirmă în tot ce spune. Hai să nu fim obscuri, părintele Cleopa, Dumnezeu să-l ierte, a fost o falsă călăuză. Făcea parte din sistemul iudeo-mason de spălare a creierelor. N-o spun eu, o arată Biblia. Păi dacă Biblia spune clar că mortul nici nu trebuie adus în biserică, cine este Cleopa să spună altceva? Dacă Dumnezeu spune că eşti necurat 7 zile de atingi mortul, cine este Cleopa să spună “ ba nu”? Ori suntem creştini, ori nu, căci nicăieri în Biblie nu spune să te închini la mort. Ce Dumnezeu, suntem zombi? Dacă cineva e îmbrăcat în nişte straie anume şi arată impunător, convingător, gata e corect ce spune şi face el? Uitaţi-vă la popii catolici şi ortodocşi , şi uitaţi-vă la preoţii germani sau, mai simplu zis creştini protestanţi (adică care se ghidează numai din Biblie). Nu uitaţi că-n Sodoma şi Gomora toţi erau stricaţi, tineri şi bătrâni…Haideţi să schimbăm ceva, haideţi să primeze LEGEA, nu cei care vor s-o înlocuiască cu poftele lor faraonice demascate de chiar denumirile pe care îndrăznesc să şi le aroge: auzi, preafericiţi, preaînalţi, preasfinţi… Nici Hristos nu s-a autodenumit “Preafericit”. Toţi proorocii au fost în diferende cu stăpânirea lumească, cu masele, în vremuri în care făceau cu adevărat minuni şi nu pretindeau a fi sfinţi, a li se spune preafericiţi căci ei aveau putere de la Dumnezeu. E vreun mort înviat astăzi, mai face cineva minuni de aproape 2000 de ani încoace, a văzut cineva vreo minune de la moartea ultimului apostol, făcută cu martori în faţa mulţimii? Să fim serioşi aşadar, să fim obiectivi şi să nu ne lăsăm călăuziţi de păstori orbi. Există perfectul absolut ptr sfinţenie? Cine este Cleopa ca să răstălmăcească ceea ce e scris clar, negru pe alb în Biblie? Nu cumva un fals creştin? (IUDA 1.4) Biblia spune că da, nu eu o spun. Acum îl beatifică şi pe masonul Papa Ioan Paul al doile, că cică şi ăsta a făcut nu ştiu ce minune; altă minciună. Şi cine îl sfinţeşte? Dumnezeu? Nuu, că ce contează Dumnezeu, noul Papito are el puterea lui Dumnezeu pe Pământ (vezi cine are puterea la LUCA 4.6) Hai să nu ne mai luăm după vorbe meşteşugite, arogante, pline de sonoritate şi siguranţă spuse de oameni care fac cum fac şi ies în centrul atenţiei, în gura lumii, cum nu stă bine celui cu adevărat credincios şi plin de har (IOAN 17.14). Haideţi să nu ne luăm după tradiţii lumeşti, bancuri şi proverbe populare ce n-au nimic de-a face cu adevăratul credincios (1 TIMOTEI 4.1-3). E plină lumea de şmecheri care vorbesc elaborat, simandicos, pretenţios, dar nu spun de fapt nimic, nu dau nici o soluţie reală şi nu iau nici o măsură practică ptr realizarea unui trai frumos ptr popoarele din care fac parte, căci scopul lor e altul: să facă orice să iasă EI în evidenţă în faţa oamenilor, căci ei caută a face pe placul lumii, nu al lui Dumnezeu, atât şi nimic mai mult, cu grija de a nu supăra stăpânirea politică, nu cumva, Doamne fereşte, să păţească ceva, ba poate ajung şi ei să deţină vreo funcţie, etc (uitaţi-vă la opulenţa popilor noştri şi a celor catolici, a mormonilor şi compania, şi uitaţi-vă la protestanţii biblici, adică la adevăraţii creştini)…Acel trup care a înviat mortul, respectiv unul singur, al proorocului Elisei, nu denotă că trupul în sine a înviat mortul; este excepţia care întăreşte regula. A fost o comemorare divină a lui Elisei, atât de drag LUI, iar prin acea înviere Dumnezeu a vrut să-l reamintească oamenilor, să fie înmormântat la loc de cinste sau să nu-i fie deranjat locul de veci. Nu spune Hristos că viii cu viii şi morţii cu morţii? O altă blasfemie cumplită este spusă de părintele Cleopa când zice că, vezi Doamne, proorocul era poate legat de trupul său muritor şi stricător, cu alte cuvinte tânjeşte după această lume. Dragilor, aici se face diferenţa dintre adevăraţii credincioşi şi cei care doar epatează. Credinciosul plin de har, mai marele peste credincioşi nu îşi găseşte plăcerea în lumea asta, vrea mai mult (IOAN 15.19). Cum ar veni, vezi Doamne, proorocul ar vrea să se întoarcă din Rai în păcat, în lumea unde Satan este lăsat să-şi facă de cap (LUCA 4.6)?! Lumea asta a noastră este lăsată sub stăpânirea lui Satan (IOAN 16.11), iar cine vrea să fie Stăpân aici, în trecutul, prezentul şi viitorul acestei lumi este închinător la Satan. Nu uitaţi de ispitirea lui Mesia de către Satan, de refuzul Său de a fi învingător în lumea păcatului, căci putea avea tot Pământul sub stăpânirea Sa…Dumnezeu ne vrea să gândim, să înţelegem ce ne transmite prin Biblie fiecărui om în parte, în mod personal, fără interpuşi din afara Evangheliei care este UNICĂ. Orice altceva este erezie (Apocalipsa 22.18-19), inclusic scrierile ortodoxe şi catolice, mormone, etc….
Să nu ne luăm după înţelepciunea lumii, a aşazişilor sfinţi părinţi care încalcă Biblia, adăugând erezii la ea şi spunând direct în faţă prin părintele Cleopa şi compania că cadavrele fac excepţie de la prima şi a doua poruncă şi de la necurăţia adusă de atingerea mortului!!! Unde scrie aşa ceva în biblie?! E blasfemie, Cleopa spune că Dumnezeu se contrazice pe EL Însuşi în ceea ce priveşte cele 10 porunci!!! Numai Satan e contradictoriu în ce priveşte principiile existenţiale. Mai spune că Mesia a venit să schimbe legea, când de fapt Mesia spune că a venit s-o întărească. Daţi-mi un exemplu în Biblie, nu în ereziile ortodoxe sau catolice unde oamenii, proorocii se închină la cadavre; unul singur…. Vă spun că nu există aşa ceva. Este blasfemie anticreştină!(IUDA 1.4) . Fraţilor, nici la îngeri nu trebuie să ne închinăm, ci lui Dumnezeu, principiilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 22.8-9). Doare, mă doare să spun asta, dar când văd cum au evoluat nordicii după lepădarea de catolicism, şi apoi ceva mai puţin englezii căci sunt încă sub puternică influenţă catolică, nu pot să tac în acest sens, văzând în ce dezastru suntem noi românii: e blasfemie, este Satan care se dă Dumnezeu şi de aceea Dumnezeu ne tot pedepseşte şi ne pierde! Nu ne mai înţelegem unii cu alţii, am ajuns ca însuşi preşedintele nostru, omul lui Iliescu din 1990 să dea aurul, petrolul ţării străinilor şi nimeni să nu-l dea jos. Preşedintele ţării merge la ospeţe şi bairamuri cu hoţii şi criminalii iar de ziua poliţiştilor le spune că-s corupţi. Arhiepiscopul Tomisului este filmat cum ia mită ca să dea admis la facultate unui bărbat şi nimeni nu-l dă jos, ba se mai şi afişează în cea mai obraznică opulenţă la festivităţi păgâne, cum sunt în zilele astea cele de închinare la cadavre, recte chipurile al Apostolului Andrei!!! Nici apostolii, cu atât mai puţin proorocii n-au îndrăznit să se numească sfinţi. Nu au avut parte de onoruri, nu au avut parte de recunoaştere socială din partea puternicilor zilei, reprezentanţi ai lui Satan, căci în astă lume cine are putere politico-administrativă a făcut pactul cu diavolul în peste 99% din cazuri; inclusiv “înţeleptul Solomon”, pilda cea mai cu tâlc prin care Dumnezeu vrea să ascută gândirea celor cu har pentru a naşte apoi din ei soldaţi destoinici ai Luminii. Uitaţi-vă la pilda lui Solomon, în Cartea înţelepciunii lui Solomon din Vechiul testament. El nu a cerut credinţă de la Dumnezeu, ci înţelepciune ptr a conduce lumea pe care Iisus n-a vrut s-o conducă!!! Această lume în care Satan este lăsat să guverneze pământul. Şi ce a făcut acest Solomon? A stricat poporul prin exemplul său satanic şi vorbele sale meşteşugite şi credincioase care nu şi-au găsit întruparea în comportamentul celui care le spunea, căci da, Solomon s-a dedat la vrăjitorii, la preacurvie, la crime…Adevăratul credincios este bărbatul unei singure femei, pe care o cinsteşte şi care la rându-i îl cinsteşte (1TIMOTEI 3.2, 1TIMOTEI 3.12). Asta ne pune Dumnezeu să înţelegem, să fim cu băgare de seamă la cele ce sunt prezentate în Biblie, să vedem şi să judecăm ce scrie acolo, să nu ne uităm la înţelepciunea lumii, adică a lui Solomon, căci este linguşeală ca să inşeli, este falsă, este ticăloasă, nu are tăria exemplului şi este dezavuată ce către chiar cel ce o declamă (LUCA 11.43-46, CORINTENI 3.19), ba mai mult, este arma prin care fiecare îşi sapă singur groapa, căci una spune şi alta face, este Satan care se autodistruge. Înţelepciunea este a lui Dumnezeu şi a celor umili şi răbdători întru credinţă, nu a trufaşilor lumii, care astăzi nu pierd nici o ocazie să ne sfideze la televiziunile mondiale cu aroganţa de-a repeta obsesiv că sunt mândri de orice fac şi spun…. Ultimul prooroc a fost Ioan, iar după el au mai fost Mesia şi apostolii, după care s-a trecut la noul plan de educaţie şi cernere a omului, bazat nu pe minuni şi fapte grozave, căci vremea acestora a trecut, s-a făcut ce era de făcut în acest sens, anume s-a trecut la nivelul următor, la planul bazat pe înţelegerea Bibliei dintr-o perspectivă a omului care nu mai are legătură directă cu Dumnezeu, nici prin prooroci, nici prin apostoli, nici prin Mesia, căci acea etapă de educare a trecut. Acum ne-au rămas raţiunea, logica ca arme de apărare şi atac, iar Biblia ca ghid. Restul sunt poveşti de adormit copiii, la propriu şi la figurat; poveşti mormone, păgâne, ortodoxe, catolice, hindu and Co. Visez la o Românie creştină cu adevărat, depăşind chiar şi nordicii tot mai infiltraţi de norme de conduită păgână ce riscă să le distrugă societatea de tip creştin, şi astfel şi noi, aidoma germanilor şi nordicilor creştini să ducem o viaţă prosperă, fericită, atât cât se poate în tărâmul aflat din mila Domnului sub mâna lui Satan, căci doar prin creştinism vom fi civilizaţi, vom avea aşadar o societate unde nu se va ucide, nu se va preacurvi, nu se va fura, nu se va depune mărturie mincinoasă împotriva altui om, nu se va râvni la nimic din ce-i al altuia, la femeia şi bunurile lui, astfel încât vom deveni un popor unit şi închegat prin legături stabilite de principiile luminii şi astfel Dumnezeu ne va ajuta să trăim bine aici şi mai ales să putem intra în tărâmul făgăduinţei, unde nu e loc de întristare, unde nu-i moarte, unde e tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Doamne ajută!
iata cateva nume de legionari (Iron Guard-Romania),agenti C.I.A. pentru libertate:
Stefan Vadim Pirogan-Chisinau
-Filon Verca-Franta
-N.Rosca-USA
-Horia Sima-Spania
-Traian Borobaru-RFG
-Platon Chirnoaga-RFG
-Vasile Iasinschi-Argentina
-Valerian Trifa-Portugalia
-Ion Gavrila Ogoranu-Romania
-Jean Pop(Fileru,cetatean USA)-Romania
-Remus Budac-Romania
-Olimpiu Borzea-Romania
-Faust Bradescu-Brazilia
-Dumitru Cretu-Franta
-Florin Dobrescu(dupa 1996)-Romania
-Mircea Dimitriu-RFG
-Nicolae Bojin-USA
-Ioan Halmaghi-USA
-Traian Golea-USA
-Ovidiu Gules-Ungaria
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
adrian romanu contra-revolutionarul
28.11.2011 la 10:00 pm
Şi eu am reuşit ce mi-am propus, întotdeauna, sub inspiraţia Creatorului nostru Sântio!
Soluţia salvării Neamului Românesc şi a tuturor neamurilor v-am spus-o ca fiind primită de la Sântio Creatorul Pământului şi a tot ce există sub soare.
V-o repet!
„Spuneţi şi scrieţi numai ce ştiţi niciodată ceea ce credeţi!”
Nu trebuie să mă credeţi ca pe Cristos. Cristos a crezut că este Mesia şi de aceea v-a cerut să-l credeţi. El a vrut să facă o nouă biserică şi asta a făcut; prin conspiraţie jidănească dar a făcut-o aşa cum a fost prorocit (Zaharia 11:10 – 13).
Eu nu vreau o nouă biserică sau cum spuneţi voi modernii, un nou partid. Naţia întocmită şi statornicită de Sântio este suficientă ca organizare. Nu sunt necesare grupări de oameni în mijlocul Naţiei.
Grupările de oameni dezbină Naţia!
Aţi înţeles imbecililor, care vă credeţi înţelepţii neamului, ca aleşi ai lui dumnezeu să conduceţi turma?
Române, deşteaptă-te!
Faptul că realizezi că eşti un automat bilogic care funcţionezi fără fise îţi conferă avantaj faţă de semenii noştri care se cred deştepţi.
Nu acorda niciun rabat credinţei oricât de mică ar fi. Credinţa împărtăşită ca adevăr este o mare prostie, o mare escrocherie.
Credinţa a adus omenirea în stadiul în care ne aflăm astăzi, în aceste zile de judecată. Trebuie să-i recunoaştem meritele dar trebuie să-i vedem, în special, defectele atunci când persistăm în prostia de a crede.
Ca o paranteză, vă spun că aici în Los Angeles, îngerii au blocat centrul oraşului, manifestând împotriva marii conspiraţii jidăneşti numită „industria bancară”.
Dar nu prin aceste conspiraţii vor fi demascaţi jidanii ci, prin cele care defăimează Duhul Sfânt, Inteligenţa Creatorului, aşa cum a fost prorocit prin gura marelui proroc Isus Cristos (Matei 12:32) ridicat din rândul evreilor (Deuteronomul 18:18).
Imbecililor, care vă credeţi înţelepţi şi aleşi ai lui dumnezeu să conduceţi lumea, când vă scriu, nu vă vorbesc ca să mă auziţi cu urechile, ca pe Isus Cristos, pentru că vorba zboară, poate fi interpretată.
Vă scriu ca să rămână pentru totdeauna să se vadă dacă am minţit sau am scris Adevărul.
Că vreţi sau nu vreţi să se împlinească prorocirea făcută de Sântio prin Isaia 42:1 – 4, aceasta se va întâmpla prin Omul adus de la răsărit de o pasăre de pradă chemată de Sântio, dintr-o ţară depărtată, ca să împlinească toate planurile Sale (Isaia 46:10, 11).
Că sunt eu sau este altul veţi vedea, aveţi răbdare nu trebuie să credeţi ca până acum (Deuteronomul 18:22), ca proştii.
HORIA SIMA TRAIESTE!! http://www.youtube.com/watch?v=vhJ28XSdK4Y&feature=channel_video_title
Sunt oarecum nedumerit în privinţa Modului de abordare, din simplul motiv că ne comportăm oarecum struţesc.
Adică deşi avem o oarecare anvergură, posibilităţi de luptă redutabile, dar şi terenul de partea noastră, preferăm să ne coborâm capul underground, să ne ascundem în spatele istoriei, ca şi cu nu am şti cu ce sacrificii ne-am conservat originile.
Mai mult, nu vrem să învăţăm din erorile şi caracteristicile neamului românesc. Vă asigur că dacă am întâlni un dac autentic, biologic, psihic şi temperamental nu ar fi cu nimic diferit de contemporani, cea mai bună dovadă fiind comportamentul caragialesc al personajelor politice actuale. Doar educaţia ne-ar putea deosebi.
Brânzoveneşti şi Gagamiţi, Trahanaci şi Miţe, Bibici şi DomNae, de poţi crede că visezi cu toate că spectacolele cu personajele de mai sus, le vedem în fiecare seară pe posturile TV, incusiv cele naţionale.
Problemele noastre, ale fiecăruia trebuie să ni le rezolvăm NOI, nu de către „mizerabilii” şi „pungaşii”, „escrocii” ori aploaiaţii Guvernului. Ei sunt acolo pentru binele lor, nicicum pentru al vostru. Din această dilemă nu puteţi ieşiiiii…..”
Manifestarea cunoştinţelor religiose ori istorice dintr-o nişă discutabilă a trecutului apropiat, nu are nimic în comun cu INTERESELE NAŢIONALE pe care aparent noi zicem că le apărăm.
La începutul oricărui concert simfonic, orchestra se pregăteşte prin acordarea instrumentelor sau „încălzirea” degetelor, breaţelor sau chiar a buzelor în cazul suflătorilor. Sunetele sună a vacarm, a ceva confuz şi supărător.
Când însă dirijorul comandă începerea interpretării partiturilor, fiecare muzician scoate sunetele curat şi la calitatea cerută de compozitor, orice bemol sau diez scăpat find echivalent cu o tragedie pentru acesta. Poate chiar pierderea slujbei. În societate este la fel, ba chiar cu mult mai important.
Şi pentru că nu există dirijori sociali, au fost inventaţi politicienii, nişte indivizi inutili care au grijă să te oblige să pricepi că fără ei nu se poate.
Şi culmea este că „turma” acceptă că fără ei Statul nu poate funcţiona.
OARE?
@Cristi
http://cleopasihastria.wordpress.com/2007/09/20/despre-cinstirea-sfintelor-moaste/
@Cristi
Eu unul sunt ortodox insa nu simt nevoia si nici necesitatea de a ma inchina moastelor sfintilor. Si nici nu postesc cu toate ca stiu ca este bine a posti. Biblia ne spune ca e bine sa postesti, dar spune ca e bine si daca nu postesti.
Intrebarea pe care o ridici se refera la traditia evreilor pe vremea lui Moise. Asa cum au avut ei traditia lor impusa prin profetii lor, tot asa avem si noi ortodocsii traditia noastra impusa prin Sfintii Parinti.
Cheia mantuirii nu se gaseste in diferitele traditii ci la 1Corinteni Cap 13. Eu asa inteleg.
Daca cautam prea mult si ne concentram pe tot felul de lucruri pentru a ne fali cu intelepciunea lumeasca, s’ar putea sa ne scape din vedere CHEIA si sa n’o mai gasim.
Am si eu multe nelamuriri, insa stiu ca nu le pot pricepe pe toate. Dar stiu ca pentru a ajunge la Cheie, am nevoie de intelepciune. Si stiu ca intelepciunea adevarata vine numai de la Dumnezeu. Asa ca, in rugaciunile mele, asta ii cer lui Dumnezeu tot timpul.
Doamne ajuta!
@Dem: spunem cam la fel, gasesc eu: punctul de pornire este altul, concluzia e aceeasi.
Eu ma folosesc de exmplul evreiesc sa atrag atentia, dar ajung imediat la primitivism, care nu este monopolul evreilor.
Oricum se numesc, sursa problemelor este aceeasi, un gup primitiv aciuiat in sanul umanitatii care folosesc masele insensibile si needucabile, mase care oarecum reactioneaza normal cateodata.
Este o ecuatie nerezolvata inca pentru ca are prea multe necunoscute la acest moment, nu nerezolvabila, ci nerezolvata inca (acelasi optimisam idealist o sa zici! si corect zici.).
Nicu,
Zelea Codreanu a fost un creştin adevărat, chiar dacă i s-a pus ştampila de ortodox, căci creştin este cel curat la suflet şi faptă. Nu el a ales să se nască în ortodoxism. Nici eu, nici tu nu am ales asta, am primit-o de le Dumnezeu. Cred, din faptele lui COdreanu, că în sufletul său a avut loc o mare luptă, dusă cu mare tristeţe şi suferinţă, lupta dintre idealurile creştine de tip biblic şi realităţile ţării noastre cu un popor creştin dar forţat de cotropitori să accepte denaturarea creştinismului. Dacă Zelea Codreanu accepta să se închine la morţi o făcea, sunt convins, cu durere, de ochii lumii, ca să nu producă schisme în sânul poporului iubit. Eu am vorbit din punct de vedere biblic, al viziunii biblice, şi deşi îmi iubesc ţara ştiu că e dureors a spune că ortodoxismuol e o cale greşită. Dar cine sunt eu să închid ochii şi să mă fac că totul e ok? Nordicii au acceptat adevăratul creştinism tocmai ptr că sunt ordonaţi şi disciplinaţi; sau viceversa… Ori dacă vezi că Biblia, Hristos spune una iar instituţia religioasă face alta, ca om disciplinat şi responsabil nu bagi capul în nisip şi te faci că plouă, ci îndrepţi greşelile ptr ca lucrurile să iasă cum vrea Lordul(sau Emanuel, sau Eli, sau Alfa şi Omega, sau Tatăl, sau Dumnezeu, sau etc). Nicu, cu respect, dă-mi voie să te întreb o singură chestie: ţi se pare normal ca un preot muritor să se închine la un cadavru, ba să-l mai şi sfinţească pe cel mort deşi unul singur citeşte cartea vieţii în numele lui Dumnezeu? Cum rămâne cu primele două porunci…cum rămâne cu cele scrise în Biblie, unde ni se spune ca nici la îngeri să nu ne închinăm , ci doar la Dumnezeu? Zilele astea plimbă iar mortu” la Constanţa. Luîndu-mă după Biblie, sunt tot mai convins că acest lucru se face ptr a ni se induce duhuri necurate şi a putea fi astfel exterminaţi de către semiţi fără ca Dumnezeu să-i pedepsească ptr asta. Să îţi cinsteşti morţii e una, să te închini unor cadare e cu totul altceva. Ca creştin cum interpretezi tu capitolul ăsta din Biblie: Numeri 19.11? Sunt atât de multe altele, că nu e loc a fi înşiruite.
@ Adrian
Este de apreciat laudativ efortul de a găsi soluţii anti-iudaice, dar cred că este totuşi „vânare de vânt”.
Este o reacţie normală, firească şi românească, pentru că aceasta este impresia generală, nu doar în România: „De toate nenorocirile sunt vinovaţi, dintotdeauna evreii”.
O fi, dar mie nu mi se pare corect.
După opinia mea, relele lumii se datorează răutăţii şi egoismului, a lenei şi trufiei, de la mic la mare, de la Nord la Sud, Est şi Vest a tuturor oamenilor, în goana lor nebună după notorietate şi bani.
Eu văd cauzele în imediata apropiere, aproape la fiecare eveniment notabil din cotidian. Alergăm ca disperaţii după bani dar ignorăm valoarea umană de lângă noi sau chiar din debaraua bunicii.
Banul este o formă simbolică a unei valori, prin care societatea îşi repartizează resursele şi asigură necesităţile. Problema apare abia în momentul în care nişte „băieţi deştepţi” au transformat valoarea din necesitate în forma brutală a unei cantităţi de aur, apoi a unor hârtii angajament, numite acţiuni sau titluri…., şi s-au făcut stăpânii oamenilor, în spatele unor clădiri numite „bănci”.
Criza este dezechilibrul dintre valorile reale şi echivalentul lor în hîrtii de „valoare” scăpate fără umăr, fără număr, din tiparniţele Lorzilor Lumii.
Aşadar nu numai evreii sunt răii omenirii ci toţi aceia, inclusiv români, care în loc să menţină echilibrul valorilor, au accelerat tempo-ul circuitelor de producţie (consumismul), pentru că asemeni morilor, cantităţi mari de bani se pierd prin locurile neetanşe, prin economia neagră sau gri.
A da vine pe evrei, nu că ar fi nişte îngeraşi, dimpotrivă, sunt diabolici, sunt cei mai buni în domeniul mistificărilor în lumea valorior, este exagerat şi totuşi insuficent.
Soluţia pentru România constă în modul prin care vom reuşi să oprim hemoragia valorilor româneşti, materiale şi spirituale către sistemul financiar global, tot aşa cum unui om prima grijă este să îi opreşti hemoragia, cu un garou.
Nu va recomand sa mergeti. Va suspectez de naivitate. Evreii se considera in orice moment ca intr-un razboi cu goimii. Asa am crezut si eu ca si dvs ca se poate dialoga frumos cu ei, dar ei ca si arabii, traind mereu in minciuna nu mai sunt luminati de Duhul Sfant, Duhul Adevarului, asa ca vor veni in orice moment cu o agenda ascunsa desi in fata sunt numai zambet.
Sau puteti merge daca vreti sa va intoarceti cu vreun cancer sau alta boala ce se va manifesta dupa o anumita perioada. Cand ei sunt in stare sa intoarca planeta cu susu’n jos se vor impiedica de cineva care le pune bete’n roate?
Toti suntem constienti de o mare problema pe care o avem: evreii si-au organizat practic intreg poporul pentru a prelua puterea si averea celorlalte popoare folosindu-se de un ansamblu de metode in care este inclusa si organizarea si subordonarea paturii infractionale aparuta natural in interiorul fiecarui popor. Evreii nu sunt nici rai nici buni. Asta sunt ei. Si crocodilul este o minunata mama pentru puiul de crocodil dar oarecum “nepoliticos” cu puiul de antilopa.
Sa studiem posibilele solutii care ar rezolva porblema:
1) Formulam si reformulam constatarea ca evreii sunt rai si ne vaicarim cu mai mult sau mai putin talent. Rezultatul previzibil: nici o schimbare!
2) Ii rugam pe evrei sa isi schimbe planurile existentiale. Rezultatul previzibil: nici o schimbare!
3) Ii fortam pe evrei sa isi schimbe planurile existentiale. Nu se pot intrevede astfel de posibilitati practice. Chiar daca am face vre-o incercare, ar fi fara un efect stabil, astfel rezultatul previzibil: nici o schimbare!
4) Ii exterminam pe evrei ca pe niste daunatori ai omenirii. Chiar daca am reusi prin absurd, patura infractionala din interiorul poporului nostru si al altora le-ar lua locul imediat. Rezultat previzibil: nici o schimbare!
5) Concepem si implementam masuri adaptate problemei utilizand procedee similare cercetarii, dezvoltarii ingineresti aplicate la societate: conceptie, elaborare prototip, testare, perfectionare si desavarsire dupa care sunt puse in practica concretea si continuu perfectionate. In opinia mea este o certitudine de succes pentru ca avem avantaje structurale si operationale coplesitoare fata de ei, avantaje care vor conduce la rezolvarea problemei relativ operativ si stabil in timp, implementabile imediat, avantaje din care amintesc pe cele mai evidente:
a)NOI NU TREBUIE SA NE ASCUNDEM, vom avea nevoie de mii de ori mai putine resurse decat ar avea nevoie ei pentru realizarea aceluiasi obiectiv. Avantaj ROMANII.
b) NOI VOM ACTIONA LEGAL, ei trebui sa actionezez infractional; Ca sa scape, trebuie sa infiltreze si sa denatureze sistemul juridic, ca in ziua de azi, cand in jur de 20% din judecatori, procurori si politisti le-au jurat obedienta, in conflict total cu juramantul depus in fata Statului Roman. Lupta de curatire a sistemului juridic este mult mai naturala si mai operativa decat cea de infiltrare si denaturare. Avantaj ROMANII.
c) DECONSPIRAREA PUBLICA A CELOR CARE LE-AU JURAT OBEDIENTA si care ocupa toate functiile in stat in conflict total cu juramantul depus in fata Statului Roman ii va anihila politic. Nu degeaba in timp ce pretind ca masoneria este o organizatie benefica Satatului Roman, toti membrii ascund apartenenta lor si a “fratilor” la aceasta grupare, listele complete de membrii si activitati sunt inaccesibile. Cum ar primi propunerea de a instala in lojile masone camere de luat vederi cu emisie pe internet? Ce ratiune poate avea sa ascunzi beneficiarilor ceea ce faci benefic pentru ei? UN NONSENS. Avantaj ROMANII.
O sa zica Dem ca sunt idealist. Nu contest. Eu caut cu perseverenta, chiar fara nici o limita in perseverenta, sa determin cu exactitate care ne este problema si sa identific si sa asamblez solutii practice care o elimina. Interactiunea pe acest site, si pe Eufrosin intr-o mare masura, are o contributie profunda la acest proces. Cu ce finalitate? Eu intotdauna am reusit tot ce mi-am propus, dar niciodata de la prima incercare, oricat de planificata. Nici la a doua, nici la a treia sau a zecea, insist si perfectionez de oricate ori este necesar dar ajung la obiectivul urmarit. “Reglez” obiectivul dar nu ii modific natura pentru a-l face realizabil. Ar fi un nonsens, ar fi alt obiectiv.
bai TRAIAN IOAN alias petru clej,alias rabinu sef,alias ELLA,alias CURIOSUL,
nu te mai saturi de latrat?nu te-ai saturat sa lingi mana care te bate?
nu te-au primit aliyat in israel,de esti asa nervos pe romani,capabil sa scuipi peste Romania din avion? spui ca nu ai venit de 3 ani in tara.Oare de ce? te simti cu musca pe caciula?
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
Către toţi imbecilii care se cred inţelepţi şi vor să conducă neamuri.
Istoria se judecă pentru a învăţa din ea. Istoria nu are nevoie de iertare sau condamnare, pentru că nici una, indurarea (iertarea), nici alta, condamnarea, nu au vreo valoare pentru noi, pentru omenire. Condamnarea, pedepsirea poporului evreu are loc acum, când legătura dintre evreii care-l laudă pe dumnezeu (Iuda) şi cei care l-au biruit pe dumnezeu (Israel), o rupe Sântio Creatorul nostru. (Zaharia 11:14)
Din istorie, imbecililor, se învaţă ce este bine şi ce este rău. Numai după ce aţi muşcat din fructul pomului interzis, puteţi învăţa, puteţi afla ce este bine şi ce e rău.
Evreii au muşcat din fructul pomului interzis. Ei sunt vinovaţi de tot răul din lume. Că n-au învăţat nimic, e vina numai a lor, nu şi a noastră care i-am iubit aşa cum au fost, cu toate tarele lor.
Nu vă mai scriu că tot nu citiţi sau dacă citiţi tot proşti rămâneţi. Nu înţelegeţi nimic.
Voi vreţi să vi se explice ca să credeţi; nu sunteţi capabili să judecaţi pentru a ajunge singuri să ştiţi un adevăr.
petru clei nu-ti mai fa reclama,ca nu-ti citeste nimeni fituica
RASPUNS 28 noiembrie 2011 la metz in franta
STIU CA O SA MI ARUNCATI CU PIETRE DIN NOU SAU CA O SA IGNORATI CA DE OBICEI DL DEM…DAR TOT TREBUIE CINEVA SA VA SPUNA ADEVARUL SI ATUNIC VIN SI VI L SPUN EU…
IN NUMELE TUTUROR SI AL LUI IISUS:
CREATORUL NOSTRU NU POARTA NUMELE NICI DE „”YEHOVA”” NICI DE „”LORD”” CI DE „”DUMNEZEU”” SI CHIAR DACA ESTE UNUL SI ACELASI CU CEILALTI… ESTE TOTUSI DUMNEZEUL ROMANILOR…si este specificitatea naostra…nimeni in ROMANIA NU SPUNE LORD…
IISUS ESTE FIUL… IAR MARIA este MAICA… APARENT NU PREA DISCUTATI DESPRE PARTEA FEMININA DAR DE ACOLO DE UNDE DV DOMNILOR A TI IESIT… A IESIT SI IISUS SI TOTI INAINTEA LUI SI DUPA CUM STIU SI DUPA EL… CHESTIA ESTE CA GENETICA ASTAZI NE DA DE INTELES CA BARBATUL NU MAI ESTE NECESAR LA CREATIE… OARE DE ACEEA AVETI ATITA URA ASCUNSA IN DV CA NICI MACAR NU DISCUTATI DELOC DESPRE FEMEIA CE CREAT TOATA VIATA…???
IA UITATI VA IN BISERICA CA SINT NUMAI PREOTI… FEMEIA A RAMAS ACASA CA SA PREGATEASCA MINCAREA SI RUFELE SA LE SPELE SI CALCE… IAR BARBATUL CINTA SI SE INCHINA… SI NE VORBESTE DESPRE SUPUNEREA SMERIREA SI TACEREA FEMEII LA …. SI AFACERI… CE PRIVESC TARA…
CACI FEMEIA FACE BANDA APARTE (APARTHEID)…CU FORTA DOMNILOR… O SA FACEM UN REFERANDUM FEMININ SI VOM VEDEA CE IESE DIN TARA ROMANEASCA…
de fapt este pierderea puterii masculine si revenirea matriarhatului care va perturba pe toti… si vi se pare ca sinteti cu IISUS SI CU DUMNEZEU, DV?
NU SINT FEMINISTA DAR EU CRED CA DV OBLIGATI LA ASTA…VEDETI ULTIMUL FILM AL LUI MANOLESCU CE SE NUMESTE SURSA „”FEMEII”” si o sa vedeti ce se intimpla de mii de ani pe planeta intre barabti si femei.. asta este biserica… diviziuena intre barbati si femei…
barbatul cinta si face matanii cu paharul de vin in mina si rosu in obraji in timp ce femeia face copilul intre doua carari la fintina aducind apa cu caldarile…
TREZITI VA DRAGII MEI CA SINTETI INCA PIERDUTI IN ABURUL PATRIARHATULUI BISERICESC SI HOTOMAN DE ADEVAR…
@adrian romanu contra revolutionarul
mare afevar graiesti.
„Revenind la subiect, libertatea nu exista decat daca poti sa o exerciti. Cand vorbim de libertate trebuie sa vorbim si de mijloacele materiale care fac posibila exercitarea ei. Prin mijloace sofisticate Natia Romana a fost saracita din nou si este tinuta in saracie, care constatam ca este cea mai eficace metoda de constrangere a libertatii.”
Asa este, au distrus cele doua componente care garantau libertatea si prosperitatea: Agricultura si Industria.
La noi se vorbeste mereu de comasarea pamantului sub motivul productivitatii. O fi asa numa ca unde-i trimit pe cei 40% de sateni stiind bine ca industria e distrusa?
Cel mai bine era dezvoltarea fermierilor mici si ajutorarea lor. Satul trebuia sa aiba prioritate si sa fie bine pus la punct.
Fermierul mic si prosper este cel mai liber om din lume. (Exista un proverb: „mai bine gazda mic decat sluga mare!”)
Serbia a demostrat cel mai bine ce inseamna sa ai satul bine pus la punct. Au rezistat mai bine de 10 ani embargoului si bombardamentelor. Chiar daca NATO recurgeau la bombardarea silozurilor cu cereale, mare lucru nu realizau, pentruca majoritatea cerealelor erau imprastiate pe tot cuprinsul tarii, in hambarele(cotarcile) taranilor. Iar orasenii au trecut si ei cu bine embargoul pentruca fiecare avea pe cineva la sat.
Scopul comasarii pantului in mana catorva latifundiari este tocmai de a priva populatia de libertate. La fel au facut dupa revolutie cu „actiunile” oamenilor. Nu puteau distruge Industria pana ce nu au pacalit oamenii ca sa-si vanda actiunile (dreptul de proprietate).
Capitalismul este bun dar numai daca nu este lasat sa se salbaticeasca.
PAI SI ATUNCI CUM SE FACE CA BISERICA ESTE BOGATA SI ARE HECTARE INTREGI DE VII SI DE PADURI SI DE CIMPURI IAR POPORUL NU MaI ARE NIMIC…???
FRATILOR EU CRED CA NU VA UITATI PE HARTA ROMANIEI…!
@Cristi
Popoarele nordice (germanice) sunt DISCIPLINATE si sunt HARNICE de aceea o duc mai bine si nu din cauza religiei.
Capitanul a introdus in educatia legionara sase legi printre care „legea disciplinei” si „legea muncii” iar rezultatele au fost vizibile in doar 10 ani de la infiintarea Legiunii. Rezultatele au fost extraordinare printre legionari si pot spune cu toata responsabilitatea ca nici nemtii si nici japonezii nu erau cu nimic mai presus de acei adevarati legionari. Iar legionarii au fost in proportie de 90% ortodocsi.
Biserica Crestina, Ortodoxia la noi, trebuie aparata mai ales acuma cand este atacata din toate partile.
@Dem : La 28.11.2011 la 1:47 pm ne-ai oferit un concentrat de intelepciune pe care cu care rar se poate omul intalni in viata. Iti multumesc.
Revenind la subiect, libertatea nu exista decat daca poti sa o exerciti. Cand vorbim de libertate trebuie sa vorbim si de mijloacele materiale care fac posibila exercitarea ei. Prin mijloace sofisticate Natia Romana a fost saracita din nou si este tinuta in saracie, care constatam ca este cea mai eficace metoda de constrangere a libertatii.
DA STIMATE DEM TARA ESTE LIBERA PENTRU CA SE NUMESTE INCA ROMANIA… DAR POPORUL NU MAI ESTE LIBER PENTRU CA NU ARE NIMIC DE SPUS… NE INTELEGEM BINE…
MERCI CA MA CITITI INCEPUSEM SA CRED CA NU…
IGNORANTA ESTE ATITUDINE ANTI CRISTICA…
IISUS NU A IGNORAT PE NIMENI SI A ZIMBIT FIECARUIA CA SA I DEA CURAJ… MERCI DE CITIRE… ATITUDINEA DV ESTE DE INGIMFARE IAR EU V AM CERUT SCUZE PENRUC A VAM CREZUT EVREU CA SA VA DOVEDESC CA NU SINT CA DV….
DAR DV SINTETI UN OM INGIMFAT SI CU TOATA SCARA LUI MASLOW NU AVETI DE CE PENTRU CA NU ESTE EGALITAR…
SINTETI IMBUIBAT DE STIINTA NU DE CUNOASTERE PENTRU CA INIMA NU VA FUNCTIONEAZA… CI NUMAI CAPUL… SI ASA ESTE… CU MAJUSCULE…
MA BUCUR TOTUSI CA VA AUD RIZIND … DAR M AS MIRA …CA EU CRED CA MAI INTII FURIA VA TINE SI DUPA ACEEA BUCURIA DE A TRAII CU CEI DIN JUR SI CU IUBIRE DE EI…IMEDIAT CE SINTETI ATACAT LA PUNCTUL SENSIBIL…
stiti cum este STIMATE DOMN CRISTI: FIECARE TREBUIE SA SI FACA DATORIA IN NUMELE TATALUI AL MAMEI AL FIULUI SI AL SFINTULUI DUH…
AS DORII SA STIU SI EU DACA AICI ESTE CINEVA CE LUCREAZA CU SFINTUL DUH PENTRU CA IISUS ASA A FACUT;
si daca da sa ne spuna cum face si daca nimeni nu lucreaza intrebarea este DE CE NU LUCREAZA NIMENI CU SFINTUL DUH…???
TOATA LUMEA VORBESTE DE CRDINTA IN IISUS CE ESTE DUNDAMNETUL INSUSI AL LEGIUNII…
CIINE LUCREAZA CA IISUS IN LEGIUNE???
CINE NU ESTE INTELES LUCRIND CU SFINTUL DUH CA IISUS IN LEGIUNE???
VORBIM LUCRURI CE NICI NU CUNOASTEM SI NICI BISERICA NU ARE CA EXPLICATII DECIT CA AR ACORDA POATE SFINTUL DUH LUI BASESCU SAU LUI CONASTANTINESCU SAU LUI ILIESCU…
CU CARE A FOST PREZENTA LA TRIBUNA ROMANIEI IN FIECE MOMENT CRITIC…
SI ACESTIA TOTI AU DISTRUS ROMANIA…
SI SCRIU CU MAJUSCULE PENTRU CA ESTE O CRIMA…
DAR IISUS SI SFINTUL DUH NU PUTEAU SA NE TERMINE PE NOI…CACI NE AU IUBIT SI NE IUBESC INCA…
CE ESTE AICI SI ACUM PRINTRE NOI NU ESTE NICI IISUS NICI SFINT DUH ESTE NEGATIVUL CE VOI TOTI NU MAI VEDETI…
SI CEI CE SI SPUN OAMENI DE BINE SINT OAMENI CE LUCREAZA LA PIERDEREA ROMANIEI SI AL NEAMULUIU…
IAR CEI CE ASCULTATI… VENITI IAR CU IISUS…
CEI CE VA SPUN ASTA CRED MAI TARE DECIT VOI IN IISUS…
VOI INCEPETI PRIN ATITUDINEA CE AVETI SA ARATATI CA SINTETI IN AFARA CREDINTEI LUI IISUS…SI IN AFARA LUI DUMNEZEU… SI ASA ESTE…
@!
Ha, ha, ha, i-auzi poznă!
„Suntem o ţară liberă unde românii nu mai sunt liberi”
Traducere: O menajerie pe care fiecare este liber să o viziteze dar „populaţia” acesteia este băgată în cuşti şi ţarcuri.
O ţară este liberă doar atunci cînd cetăţenii ei sunt liberi să decidă asupra ei.
DAR STIMATE DOMN CRISTI, sint departe de ideea unei rase superioare, este absolut o idee ce nu mi apartine, dar ideea de neconstringere a existentei si respectului la care are fiecare dreptul SINT PENTRU, iar POPORUL ROMAN ARE DREPTUL LA EXISTENTA LUI FARA INTERVENTII CUM AU FOST FACUTE DE SUTE DE ANI… SI MAI ALES FAPTUL CA GASIM ATITEA CONICIDENTE S TRANII CU TOT FELUL DE EVENIMENTE CE SINT DISTRUGATOARE DE NEAM, nu este normal sa le vedem si sa le distingem si sa le numim si sa aratam ca avem luciditate si nu le ignoram?? ceea ce MASLOW A FACUT CU SCARA SA DE VALORI este o DIVIZIUNE A OAMENILOR … IAR CREZIND IN IISUS CRISTOS EU VAD CA ACEASTA SCARA DE VALORI NU ARE VALOARE… PENTRU CA OAMENII SINT EGALI IN DREPTURI INCEPUND CU DREPTUL LA VIATA… CINE DA DREPTUL CELUI CE VINE SA TI IA BUNURILE SI NUMELE… SA TE DESFIINTEZE CIND TU AI FOST CREAT DE DUMNEZEU SI DOTAT TOT DE EL… ar trebuii sa ne vedem lungul legii si lungul dreptului noi romanii ca avem romani astazi care ne calca in picioare la noi in casa, si ce sint de acord ca sa acorde beneficiu si incerdere celor ce ne strivesc si asta numai pentru ca vrem pace si pentru ca in avintul lor de invazie si ocupatie au ajuns prea departe; respectati adversaul si dusmanul dar respeca te pe tine insusti mai intii… parca tot din biblie vine si asta… IUBESTE L PE CEL DE LINGA TINE CA PE TINE INSUTI… CUM POTI STII CUM TREBUIE SA L IUBESTI PE CEL DE ALATURI DACA NU STII CUM TREBUIE SA TE IUBESTI PE TINE???
ESTE O SINUCIDERE NUMAI PENTRU CA NOI VREM PACE CU DUSMANUL… PACEA SE NEGOCIAZA SI TREBUIE SA STAI DEMN INTRU TINE INSUTI CIND NEGOCIEZI NU SA TE PIERZI PRIN MEANDRELE PORPOZITIILOR DE VINZARE CUMPARARE… ATENTIE…
O VIATA MAI BUNA DA DAR NU SA NE VINDEM SUFLETUL SI NEAMUL SI TARA PENTR CA NE PROMIT MAREA CU SAREA SI VIN CU SACI DE BANI… DACA NU AR DEPINDE DECIT DE MINE AS FACE INCA ODATA FOAMEA CA DIN 80 LA 90 DAR AS STII CA MA RECONSTRUIESC IN DEMNITATE NU IN SCLAVIE SI MIZERIE SI MAI ALES DE CATRE CINE NU ARE NICI UN DREPT ASUPRA NOASTRA…
SINTEM O TARA LIBERA DAR POPORUL NU MAI ESTE LIBER…
Dem,
Sunt de acord cu cele ce spui. Din păcate puţini sunt aşa. Majoritatea este cu USL, PDL ,PNL…şi uite aşa reajungem la FSN-ul lui Ilici să pună ei bazele colaborării cu evreii, cu alte cuvinte să mai fure şi aripa iliesciană după atâţia ani de furt condus de cealaltă aripă a FSN, PDL-ul lui Roman, Băse şi ceilalţi ticăloşi din gaşca lui Iliescu. Este evident că sunt toţi mână în mână. Deunăzi i-am văzut pe Boc, pe Băse spunând că nu este admisibilă o campanie electorală populistă, nerealistă!!! Asta o spun ei, campionii populismului deşănţat. Parcă-l văd pe Băse cum promitea măriri consistente ale salariilor profesorilor, doctorilor, ca după alegeri să le taie cu-n gest dispreţuitor şi arogant. Cum nu-i trăzneşte Dumnezeu pentru tupeul lor absolut dement?! Absolut toată clasa politică românească este trădătoare, în frunte cu masonul Iliescu. Ciudat îmi pare Ponta, care a criticat guvernul mondial din umbră când cu propunerea plebiscitului propus de către Papandreu în ce privea îndatorarea grecilor la FMI, spunând că a venit timpul ca politica poporului să fie făcută de popor şi nu de guvernele din umbră ale planetei. Imediat după aia, Geoană, a făcut diversiunea cu PSD-ul iar Ponta a fost demascat în media că a făcut sex c-o minoră…Despre asta vorbim aşadar, guvernul din umbră care acum vrea să antameze faptul că România este condusă de la Ierusalim, iar politrucii noştri(sic) se duc regulat acolo să ia răvaşele cu ordine care privesc decimarea românilor, de fapt nu decimarea, exterminarea în masă a noastră. Cine critică guvernul din umbră este imediat pus la stâlpul infamiei, cum a păţit-o şi Ponta acum. Negoiţă are trupe cu minore şi nimeni nu spune nimic; asta binenţeles ptr că e băiat ascultător, ca şi Ilici, ca şi Băse, ca şi Constantinescu şi ceilalţi din găştile lor masone.
Dna Aura,
Dacii, deşi drepţi şi buni prin comparaţie cu romanii se închinau lui Moloh, făceau sacrificii umane, se închinau soarelui, erau păgâni cu alte cuvinte. E greşit să te închini creaţiei şi nu Creatorului. E greşit să spui că o maşină merge datorită faptului că are roţi care o deplasează şi nu datorită celui care a creat-o în acest scop cu toate elementele ei constitutive. Stelele sunt date de Lord ca să urmărim timpurile şi vremile, să ne ghidăm după ele în spaţiu şi timp, nu să ne închinăm la ele şi să ne punem deciziile spirituale, destinul în ele, ci în Dumnezeu. Începem fiecare dimineaţă, pe toate canalele cu blasfemii, citirea Zodiilor pe seama cărora creăm adevărate romane poliţiste, care mai de care mai abracadabrante, şi ne mirăm că nu ne mai înţelegem unii cu alţii, că preşedinţii şi miniştri noştri ne trădează aşa cum respiră, că evreii ne-au cumpărat şi ne-au furat banii din taxele şi impozitele noastre, ba ne mai pun şi dobândă ptr asta. Suntem obscurantişti şi malefici prin aceste atitudini duplicitare, îl mâniem zi de zi pe Cel ce a creat Totul, căci în loc să ne închinăm Ziditorului ne închinăm zidăriei pusă de EL…Şi cum Dumnezeu bate în primul rând omul, poporul de la care are pretenţii, aşa ne-a bătut pe noi ptr închinarea la Astarte, ptr închinare la Moloh cum făceau şi evreii în chiar acele vremuri ale lui Burebista, cum făceau majoritatea popoarelor din Asia, inclusiv egiptenii…În aceeaşi perioadă, ca pedeapsă divină, şi dacii, şi evreii au fost colonizaţi…În ce priveşte rasa noastră, nu cred că mai suntem de o rasă anume, căci este evident că toate popoarele ne-am amestecat între noi, astfel că teoria superiorităţii de rasă cade, ceea ce ne delimitează sunt cultura, religia practicată în viaţa de zi cu zi prin felul nostru de-a trăi, limba şi teritoriul moştenite de la Dumnezeu odată cu împărţirea oamenilor pe limbi diferite ca pedeapsă ptr neascultare de Dumnezeu. În acest context sunt convins că ne putem regăsi şi contura un plan de interacţiune atât cu poporul ce ne-a creştinat prin apostolii pe care acelaşi popor i-a prigonit, cât şi cu celelalte popoare, scuturându-ne de obscurantismul ce ne face să ne batem singuri cuie în tălpi, ce ne ţine în loc asemeni construcţiei meşterului Manole.
@ Cristi,
Nimic din ce scri nu poate fi contrazis. Cel mult speculat dar nu doresc o polemică de dragul dialogului. Sunt însă prea în vârstă şi prea neştiutor pentru a nu folosi metodele cunoaşterii eficient.
Îmi place înţelepciunea condensată în proverbe, dictoane şi aforisme. Pe unele am reuşit să le înţeleg, pe altele le-am uitat.
Dar pentru că veni vorba despre religii, curente, mega-organizaţii şi o istorie plină de tenebre, ţin să reamintesc tuturor că de obicei, datorită leneveli creierului sau suficienţei personalităţii noastre, „din cauza copacilor, noi nu vedem pădurea”
Teoretic, ai dreptate. Practic eşti un idealist asemeni lui Adrian, amândoi vedeţi departe şi descoperiţi limpezimea cerului azuriu. Din păcate, puţini ajung dincolo de nori, puţini reuşesc să se întoarcă de acolo.
Există un hiatus, o prăpastie, între viziunea voastră şi realitatea celor 42% care ar vota cu USL. Procentajul celor care vor respinge ideea de renunţare la ortodoxie sau secte, cred că ar fi pe undeva peste 80%.
Dacă am curajul să calific drept idioţi pe aceia care mai cred încă în calitatea şi buna credinţă a javrelor de la pesedea în frunte cu ucigaşul iliescu şi găinarul năstase ori javrele peneliste d alde vozganian şi panarama de antonescu, în ceea ce îi priveşte pe cei care ţin la ortodoxie sau orice altă credinţă, nu pot decât să fiu de acord cu dreptul lor de a crede …chiar şi în clanţa de la uşă.
Lupta împotriva ideologiilor, de orice natură, trece prin stomac. Socialismul şi comunismul şi-au pierdut esenţa ideologică şi fundamentul legic odată cu accelerarea globalizării şi evidenţa mecanismelor de control ale economiei mondiale.
Sunt un om care munceşte şi învaţă fără a fi condiţionat, din convingerea că străbunii mei aveau dreptate şi nu m-au învăţat de rău. Toată viaţa m-am întrebat de ce unii sunt nemulţumiţi cu munca lor şi de ce muncesc aşa de mult pentru un salariu de mizerie şi de ce alţii primesc foarte mult, fără să merite. Am aflat răspunsul foarte târziu, deşi nu îmi foloseşte la nimic: AŞA ESTE DREPT!
Chiar dacă pare halucinant, acesta este adevărul pe care deşi îl înţeleg mie pare nedrept. Viaţa exprimă sub toate formele ei voinţa lui Dumnezeu, nimic nu este nedrept, haosul este de fapt un proces de o corectitudine absolută. Nu voi detalia de ce, este simplu de înţeles de către cei cu suflet curat şi mintea neîmbâcsită de dogme, mintea de copil sau animal nevinovat.
Fi sigur că oricât m-ai contrazice, dacă ai argumente de bun simţ, voi accepta că am greşit sau am fost în eroare. Fără a comunica propriile idei şi a le trece prin filtrele gândirii celorlalţi, nu vom face lumină în jurul nostru.
Trebuie să plecăm de la ideea, chiar maliţioasă uneori, că suntem ombilico del mondo (buricul pământului), că lumea(pentru fiecare dintre noi), începe de la noi şi se termină odaă cu noi.
În acest context, dacă vrem să schimbăm ceva trebuie, nu-i aşa?, să începem de la noi, adică să fim noi aceia care încep schimbările.
domnule CRISTI, ROMANIA SI POPORUL ROMANESC A FOST INCRESTINTA DE ANDREI DAR A AVUT PROPRIA SA CREDINTA INAINTE CA ANDREI SA VINA SA NE INCRESTINEZE DUPA CREDINTA CE NI SE SPUNE CA ESTE A LUI IISUS… CRISTOSENIA A FOST CEVA IN TIMPUL LUI ANDREI SI A „”DEVENIT”” ALTCEVA DUPA CE A PLECAT SI EL LA CERURI… TERI ETAPE IN CREDINTA POPORULUI CE SINTEM SI EU ZIC CA FIECARE ARE O PARTE DE ROMANISM IN EA: SI ANUME :
1 ce am avut „”inainte”” de CRISTOS
2 CE AM AVUT CIND IISUS CRISTOS „”A FOST PREZENT””
3 CE AM AVUT „”DUPA”” CRISTOS
4 „”CE AVEM ASTAZI””
SI IN TOATE ACESTA „”CE ESTE POPORUL ROMAN CE VINE DE LA DACI”” si cea are radacini ce vin de departe si ce noi SINTEM…
SA DAM FIECARUIA CE I AL LUI DAR POPORUL ROMAN SA RAMINA ROMAN DAC GET SI PELASG CU TRADITIILE NOASTRE ADEVARTE SI PROFUNDE…
DACA ACEASTA MANIPULARE NU A REUSIT PE DEANTREGUL ESTE PENTRU CA O PARTE DIN NOI AM RESPECTAT ISTORIA SI AM TRAIT CU CE AM INVATAT LA SCOALA SI IN FAMILIE… CUMM POTI SA FACI PIINE ROMANEASCA NEINTEPATA CU SINGE DE CRESTIN SI SA ACCEPTI SA TII DUMINICA SIMBATA NUMAI PENTRU CA ESTE SABATUL EVREIESC CE NE TINE IN MINASTIRILE DE PE TERIOTORIUL ROMANIEI…
ASTA DENOTA CLAR CA O MANIPULARE VECHE NE TINE INCATUSATI IN TRADITII CE NU SINT ALE NOASTRE…
FLACARA SI SPADA LUI ZAMOLXE SA TAIE NODUL ACESTA GORDIAN … ACESTA ESTE NODUL DACIC…
IAR PENTRU CA DE LA MOARTEA LUI IISUS CRISTOS…
DECI DE LA ANUL 33 PINA LA 2012 VOR FI 1989 DE ANI DE CIND IISUS A FOST PUS PE CRUCE…
CONCIDENTA CU ANUL 1989 CIND CEAUSESCU A FOST UCIS…
NU TREBUIE FACUT JOCUL ACESTA DIABIOLIC IN CARE SFINTENIA NU ARE NIMIC DE AFACE SI MAI DEGRABA COMPLOT VIZIBIL PE CARE IL ACOPERIM CU VOINTA… NU VEDEM PENTRU CA VREM PACE… DAR VREM PACE PENTRU CINEVA CINE VREA RAZBOI PENTRU NOI SI PIEIREA NOASTRA… ca NEAM SI CA TARA CU NUMELE DE ROMANIA SI POPOR DACO ROMAN…
Dem,
În ce priveşte dialogul româno-evreu sunt cu totul de acord cu tine. Trebuie să dăm evreilor ce-i al evreilor, dar şi românilor ce-i al românilor. România trebuie să fie a românilor, aşa cum Israelul trebuie să fie al evreilor. Prin credinţă avem drepturi egale însă, nu trebuie ca noi să fim slugile lor, ci parteneri egali lor în drepturi, în obligaţii, cu păstrarea identităţii noastre creştine şi sociale, iar asta înseamnă renaţionalizarea averilor solului românesc şi a industriei pe tipar chinez dacă vrei, cu influenţe democratic europene, asta înseamnă anularea datoriilor noastre la bănci, datorii făcute prin corupţie şi şantaj masonic, ştiindu-se foarte bine că aceste bănci sunt controlate de evrei.
Dem,
Totul ţine de religie. Nu poţi spune că nu-i nevoie să abordezi subiectul oxigenului când îl respiri în fiece secundă. Nu poţi spune că nu există aerul când îl respiri, căci nu-l vezi. De ce crezi că suntem sclavi la ora actuală? sclavi ai evreilor? Este evident că datorită conceptelor fanatico-iudaice prin care evreii, arabii s-au coalizat în acastă monstruoasă coaliţie, masoneria care ne-a cumpărat toate clasele conducătoare la nivelul superior de conducere, ba chiar şi la nivele mai mici. Totul are la bază idealul comun semit: distrugerea celorlalte popoare sub pretextul că sunt necredincioase. Cum să eludezi asta? Spui că pe de o parte crezi în teoria evoluţiei, dovedită cu probe clare că-i un fals, iar pe de altă parte spui că nu ai ce pune în locul ortodoxiei. Unde este adevărul aici? Dacă nu crezi în ceva (ortodoxia), ce sens are să urmezi acel ceva? Părerea mea este că trebuie să urmăm calea popoarelor nordice care s-au trezit din somnul masonic impus de la Roma prin iudeo-masoneria care a impus sectele pseudo-creştine, catolicismul, ortodoxismul, şi să adoptăm creştinismul biblic, aşa cum spun apostolii, aşa cum şi-n Apocalipsă scrie, anume să ţinem strict învăţătura creştină adevărată prin urmarea strict doar a Bibliei. Asta dacă suntem creştini, normal… Dacă însă doar ne folosim de ideea de biserică, de ortodoxism cum e cazul nostru, ptr un concept de aşazisă unitate naţională dovedit de secole ca fiind o unealtă a iudeo-masoneriei, atunci evident că Dumnezeu nu ne va ajuta, căci este o cale greşită şi interzisă de Biblie, o cale prin care evreii sunt adulaţi drept sfinţi, ne impun să pupăm şi să adorăm cadavre,să le pupăm mâinile, îşi arogă puterea Unică a lui Dumnezeu de a sfinţi prin blasfemiatoarele beatificări, ne dau bucăţi de lemn, piatră şi picturi la care să ne închinăm, încălcând astfel cele 10 porunci în timp ce le declamăm într-o atitudine de prostaţie malefică fără pic de raţiune, de gândire a sensului vizavi de ceea ce facem. Uită-te ce au ajuns nemţii, nordicii, chiar şi anglo-saxonii: totul datorită respingerii cultului satanic catolic şi adoptarea strictă a religiei creştine după revoluţia impusă de Martin Luther. Uită-te ce slujbe au creştinii biblici, popoarele germanice care în majoritate sunt aşazis protestanţi şi uită-te şi ce avem noi ortodocşii… Nu mai poţi merge pe stradă sau parc în oraşele din România fără să auzi lălăiturile blasfemice ale aşazişilor preoţi care iau şpagă ptr orice, deşi sunt plătiţi de stat cu salarii regulate. Ne-am reîntors în Evul Mediu. O societate ocultă, de închinători la cadavre şi idoli, o societate condusă de hoţi şi curve care lasă criminalii şi hoţii liberi pe străzi, ba liberi să ne fie preşedinţi şi lideri în toate domeniile, inclusiv în instituţiile clericale, lideri care impun un sistem bazat pe corupţie, şpagă, un sistem unde medicii şi profesorii capabili, unde inginerii, ţaranii şi muncitorii capabili sunt ostracizaţi şi forţaţi să plece pe calea bejeniei de către corupţii care ne extermină de-a dreptul prin politicile sociale, morale, medicale; asta e România azi, fie că ne place sau nu să recunoaştem asta, o ţară unde ţi-e frică să-ţi duci copilul la şcoală, la grădiniţă, la spital, la biserică, oriunde, căci şpăgarii şi excrocii sunt în fruntea tuturor instituţiilor şi au impus un regim de şpagă, mită şi corupţie generalizată ce ne sufocă din ce în ce mai tare cu fiecare zi care trece, ce ne distruge sistematic şi planificat în vreme ce indienii şi semiţii se ridică pe locul rămas gol datorită izolării şi plecării noastre în bejenie. Nu-ţi iubeşti cu adevărat ţara dacă nu vrei să accepţi realităţile ei, dacă nu vrei să schimbi ceea ce o distruge…Nu mai trebuie decât să ne interzică ca în Evul Mediu să citim Biblia sub pretextul că nu suntem în stare decât prin gura preotului, catolic sau ortodox binenţeles, că noi suntem prea proşti s-o facem… Aşadar avem ce pune în loc: creştinismul, credinţa adevărată înfăţişată doar în Vechiul şi Noul Testament. Asta e fundaţia pe care putem clădi o societate eliberată de dogme şi obscurantism, o societate modernă de tip nordic european în care toţi oamenii să fie respectaţi, o lume în care alte naţiuni să nu mai atace alte naţiuni sub diverse pretexte care mai de care mai ridicole deşi toţi ştiu că se urmăreşte de fapt cucerirea şi jefuirea bunurilor altora prin aceste războaie de invadare a altor ţări, iar aceste războaie poartă şi girul capilor religioşi, că ei „e creştini” (sic). Când te închini la morţi aşadar, să nu te aştepţi la Dumnezeu să te ajute, ca popor, ca om, ci la acele oase moarte… Hai să nu fim nişte troli care repetă ca papagalii ce li se bagă pe gât pe Discovery şi compania vizavi de teoria aşazisei evoluţii, să nu mai fim nişte maimuţe ce înghit necondiţionat tot ce li se bagă pe gât în şcolile ce urmează învăţăturile masonilor satanişti Darwin şi compania care au cioplit în Galapagos schelete de maimuţă ca să pară a fi specimene de oameni maimuţă, the missing link. Nu poţi fi patriot, cred eu, fără a fi creştin, fie şi măcar nedeclarat, căci mai creştin e cel care duce o viaţă de om bun şi cinstit fără a fi un creştin declarat, decât unul care se dă creştin şi duce o viaţă de ticălos, şpăgar, curvar, vânător de avere şi desfrâu cum sunt majoritatea capilor religioşi şi laici ai ţării noastre în acest moment. Recunosc că ţin mult la opiniile tale şi sper să nu te deranjez, nu prea tare măcar vizavi de cele scrise de mine. Ce este adevăr în cele scrise de mine, ce este drept în cele scrise de mine nu vreau eu s-o declam, dar ştiu că gândesc obiectiv, chiar dacă sunt un simplu om.
Premierul Emil Boc la Ierusalim, Zelea Codreanu și Antonescu renasc la București
http://www.acum.tv/articol/42475/
@Cristi
Ai amestecat adevăruri şi pseudo adevăruri, atât cât pot fi acestea cunoscute.
Să zicem că ai avea dreptate. Demolăm tot edificiul ortodoxiei pe motiv că este corupt de ideile masonice şi iudaice.
Ce punem însă în loc, ce facem cu această instituţie cu rădăcini foarte adânci în istoria şi conştiinţa naţională?
În alt registru, avem o problemă majoră de legitimitate ca Popor, nu putem uita contribuţia Bisericii în marile momente ale istoriei, ca repere morale şi liant al curentelor intelectuale, dintotdeauna. Aproape nimic nu s-a făct fără acordul sau contribuţia BOR.
Mişcarea legionară este o picătură în ocean, un gest într-o luptă, un crochiu ideologic, un simbol al tăriei morale a românilor ridicaţi pentru curăţarea vetrei strămoşeşti. Atât. Adică, mult prea puţin.
Nu putem demola fără a pune ceva în loc, sau măcar ideea a ceva care să crească în locul ortodoxiei, al credinţei religioase ca ideologi primitivă măcar.
Eu sunt creştin şi cred în existenţa unui Creator, oricât de convins aş fi de legile evoluţiei, care sunt dar o parte a Creaţiei. Aşadar nu sunt ateu, dar nici credincios în sensul religios nu mă pot numi. Credinţa mea trebuie să aibă un corespondent instituţional şi deocamdată altceva mai bun decât ortodoxia nu avem.
Discuţia a deviat, subiectul este despre oportunitatea dialogului naţionalist dintre români şi evrei. Eu sunt pentru, cu condiţia să ne respectăm fiecare dreptul aupra a ceea ce numim PATRIE.
PS
Un adevărat creştin, un adevărat patriarh creştin, mult mai plăcut Lordului faţă de patriarhii noştri oficiali ortodocşi sau catolici, este aşadar căpitanul Codreanu, o pildă de patriotism şi de spirit de sacrificiu în numele Adevărului şi Dreptăţii
Moş Darie, Horia Stima, Horia Horia Partizani, toţi patrioţii… şi patriotele,
Respect!
Interesante gânduri ale marelui gânditor, în condiţiile unei binecunoscute influenţe hinduse asupra lui Mircea Eliade. Şi totuşi, probabil şi sub impactul hindus, conţin o mare eroare. Să nu uităm ce reprezintă Biserica Ortodoxă, lucru foarte bine scos în evidenţa de alias Horia Sima: o unealtă a statului mason cu scopul primordial de slujire a sionismului, a Israelului. Deja capii ortodocşi au dat mâna cu capii catolici şi nu mai e mult până ce cele două secte se vor uni… Dacă intri pe net vezi imediat dovezile în acest sens: întâlnirile tot mai frecvente între liderii „spirituali” ortodocşi şi catolici ptr a generaliza şi globaliza un ecumenism nu doar catolico-creştin , ci cu toate religiile păgâne!!! Uită-te la preoţii noştri, îşi construiesc buncăre uriaşe, de dimensiuni faraonice şi le „slăvesc” cu aducerea de trupuri moarte în vreme ce poporul nu mai are spitale şi şcoli. Asta e problema patriarhului?! Asta e credinţă adevărată, în merţane şi destrăbălări, lux şi mândrie egocentrică, în fală şi asuprirea celor mulţi? (1Petru 5.2-3) Mi-e tare greu să spun asta căci sunt botezat şi crescut ca ortodox, nu m-am înscris în nici o altă cultă religioasă, dar… adevărata credinţă este cea creştină! Nu o spun eu, o spune Biblia, iar eu, ca om simplu şi de o capacitate normală de percepţie nu pot eluda realitatea Bibliei. Ortodoxismul şi catolicismul sunt nişte secte masonice, fondate de mişcarea semită în încercarea disperată de-a ascunde mesajele lui Dumnezeu şi-ale Fiului Său, iar cea mai bună cenzură este denaturarea şi furtul identităţii creştinismului, impunerea ereziei pe sub masca intereselor statale, incumbându-se ideea că dacă nu eşti catolic, ortodox, mormon, cu alte cuvinte dacă nu eşti orice altceva în afară de creştin, atunci eşti eretic, trădător de ţară, etc… Cultul morţilor, interzis în Biblie, se practică cu o ferocitate diablică şi la catolici şi la ortodocşi, după cutumele masono-egiptene instaurate de regele Solomon ca instituţii de stat. Venerarea poporului evreu ca popor sfânt e cutumă de stat în tot Imperiul Mason, din America până-n Rusia, din Europa până-n Australia. Evreii nu au fost şi nu sunt sfinţi, ei au cucerit şi distrus popoare mult mai avansate şi puternice decât ei ptr un simplu motiv: că acele popoare nu erau credincioase, nu pentru că evreii erau sfinţi (Deuteronom 9.5), ptr că se închinau la morţi (cum facem şi noi acum cu aşazisele moaşte sfinte)(Numeri 19.1, 19.11-14) şi nu respectau plăcerile lui Dumnezeu, sau poruncile de bază ce trebuie slujite din plăcere, anume din Dragoste să nu ucizi, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă împotriva altuia, să nu râvneşti la nimic din ce-i al altuia (inclusiv ţara altora aşadar, cum se laudă evreii prin chiar preşedintele lor Shimon Perres). Dacă aceste lucruri nu sunt respectate… a-l pomeni pe Dumnezeu, cum fac catolicii şi ortodocşii, orice creştin oficial după ce se închină la idoli şi morţi, după ce cuceresc alte ţări şi popoare e o blasfemie şi motiv de mâniere a lui Dumnezeu (Isaia 1.11). De aceea a spus şi Iisus că biserica a devenit un Templu al hoţilor şi curviei… Adevăratul creştin e cel care este creştin, nu altă denominaţiune. A fi creştin înseamnă să fii credincios principiilor Luminii Divine, poruncilor de existenţă şi coexistenţă, nu să mergi în biserică sau în conclave, comitete şi comiţii şi să epatezi în vreme ce în viaţa de zi cu zi eşti un ocupant, un cotropitor şi asupritor, un criminal şi curvar, pe scurt un anticreştin. Nu poţi perfecta ce-i perfect, Biblia, cum adaugă catolicii şi ortodocşii ereziile lor ce formează astăzi peste 70% din slujbele din bisericile lor, îndrăznind să spună unii că-s catolici, alţii că-s ortodocşi, alţii că-s mormoni, şamd (Apocalipsa 22.18-19), adăugând false Evaghelii în locul singurelei adevărate, Vechiul şi Noul Testament (Apocalipsa 22.18-19), ba chiar îndrăznind să se declare sfinţi şi să sfinţească, vezi Doamne, oameni morţi aşa cum fac Papa şi sinoadele ortodoxe într-o nebună sfidare a lui Dumnezeu, într-o bezmetică arogare a identităţii Celui Veşnic Viu.. De aceea, datorită acestori blasfemii conducătorii noştri sunt trădători, căci au în ei duhuri necurate de la morţi şi de la ereziile comise în bisericile devenite locuri pline de morţi, lucru interzis categoric în Biblie( Numeri 19.1, 19.11-14) , împingând oamenii, de la cel mic la cel mare să se închine la cadavre, adică la idoli, la lemn şi piatră, la fier, şi astfel trădează ţara ptr bani şi funcţii (vezi preşedinţii noştri care ne-au vândut Israelului, primii miniştri şi miniştri, cu toţii trădători împreună cu partidele din care provin, fie din Opoziţie sau de la Putere căci cu toate sunt conduse de masonii satanişti aserviţi Israelului). La denumirea de creştin, la cele hotărâte şi spuse de Lord prin prooroci, apostoli şi ucenicul misterios nu mai e nimic de adăugat (2Corinteni 11.4, 2Corinteni 11.13-15). De aceea nordicii, anglo-americanii, protestanţii de tip lutheran sunt peste noi, mai civilizaţi, prosperi, mult mai fericiţi ca popoare decât noi pentru că ei adoptă mai strict Creştinismul Din Biblie, Unicul Cuvânt al lui Dumnezeu, deşi la rându-le, aidoma nouă au fost corupţi prin masonerie, homosexualitate şi un hedonism ce îi împinge cu zăhărelul spre Satan. Aşadar să fim creştini şi atât, să nu ne lăsăm amăgiţi de vorbe mieroase şi lipsite de raţiune, oricât de frumoase ar părea ele, oricât de împământenite ne par a fi prin cutumele noastre populare, religioase, sociale, oricât de declamator şi impunător ar fi ele rostite, de oricine, din orice… Nimic nu trebuie să fie peste Adevăr, peste Biblie, Vechiul şi Noul Testament, Cuvântul Adevărat al Lordului. Cine spune altceva, chiar şi sub trena patriotismului, este o călăuză moartă, un rătăcit, un visător după faima şi puterea lumii păcatului, este un lup în haine de oaie…
XYZ alias TRAIAN IOAN aliaz CURIOSU alias ELLA trage pe aci basi_ni si spune ca tare bine pute!
Mananca ca_cat cu lopata si zice ca-i tare bun! formeaza opinii political corectness,pupa in dos ambasadele straine,si primeste bani de SHAORMA
Peste toate,merge apoi sa mai fabrice nistte atacuri,e pus baiatu pe fapte marete! cu asa patrioti,Moscova,tel avivul,si Casa d-alba,sunt foarte incantati.Dece? pentru ca pentru o shaorma si-au castigat un aliat luptator! daca mergeau sa caute ,sa racoleze in ungaria,trebuia sa plateasca 20 euro pe ora!!!!
XYZ iara ai iesit la vanatoare de vrajitoare? vezi sa nu ramai vrajit.Esti penibil,nasol cu tine si cei pusi pe fapte ,,marete,,
„D-LE COJA ,
SA FACI BINE SA NU TE DUCI IN ISRAE,.DAU EU TELEFON LA MOSAD SI LE SPUN CE NEMERNIC ESTI SI ANTISEMIT SA NU CALCI PE PAMANTUL TARII MELE CA TE IA DRACUL.NU AI SA ,MAI AJUNGI INTREG INAPOI,.
ANTISEMITULE.”
A plouat cu retarzi pe aici, mai rau unii nici nu isi cunosc propria limba. Oarba dupa voi, cretinii si patriotii rahatului ce sinteti!
„IN realitate popor ales sunt toti oamenii de pe planeta,pentru ca toti suntem copii lui Dumnezeu!”
Cu tot cu criminali, nu? Retardule…
dle DEM multumesc de ultimele dv postari si poate ar fi bine sa mi cer scuze pentru ca v am supsonat de evreu cind dv sinteti numai pacifist… Merci Dieu pentru asta..
apreciez oamenii ce au vorba clara…LUMINA
Ceausescu a fost iubit de poporul romanesc.
Acest adevar nu-l recunosc alogenii,minoritatiile,ori tradatorii de neam,adica brucan,iliescu,roman neulander,etc.
NICI O GUVERNARE din lume nu poate sta la putere fara o LEGITIMITATE populara.Chiar si daca e indusa prin teroare,e tot legitimitate.
Asta pentru ca in anii lui Ceausescu,s-au rasculat doar cativa ,,disidenti,,majoritatea agenti KGB ( scrisoarea celor 6 tradatori KGB-isti,care vroiau avortul ca politica anti-natalitate,adica crima)
ori agenti francezi,sustinuti de ambasadele straine.
Singurul disident patriot anti-Ceausescu a fost Paul Goma,in rest apa de ploaie.
Doina Cornea o ducea chiar bine,veneau chiar ajutoare din RFG cu alimente,iar populatia rapda foamea la cozi,la lapte,paine,oua,iar ,,disidenta,, statea acasa si primea ajutoare din occident!
Astia nu au fost eroi! eroi au fost PARTIZANII din munti,eroi au fost cei de la Pitesti,Canal,eroi au fost cei care au luptat cu adevarat!!
@Horia Partizanii
Perfect de acord, mi se pare firesc ca evreii să aibă şi conturi, şi armată naţională, şi tot ce „vrea” muşchii lor, la ei acasă mi se pare corect să fie cum îşi doresc.
Pe mine mă doare faptul că dintr-o Ţară cu resurse, România, fără datorii, fără analfabeţi şi boli precum tuberculoza, am ajuns datori, fără economie, fără armată, cu 100000 de analfabeţi, cu idioţi precum ponta si antonescu ca marionete ale unor javre bătrâne (Iliescu, năstase, vosganian, etc.)adică „toate bube ale ele, toate-n curu babei mele” ….ei cu conturile şi deciziile asupra noastră şi noi cu grijile.
Au mai făcut odata asta la 1907 şi a explodat mămăliga, mă întreb cât or să mai întindă coarda.
Cred că totuşi nu numai evreii (mă rog, unele dintre elitele lor)ne vor globalizaţi şi sunt convins că nu e dracul aşa de negru cum apare.
Din scrisul şi opiniile noastre de dincolo de cuvinte, ar trebui să înţelegem că a cam venit timpul să ne vină mintea la cap şi să le urmăm exemplul. Adică să ne promovăm valorile şi să aducem entropia socială în limitele fireşti.
Înţeleg că legionarismul are principii politice naţionaliste, moderne, morale şi bărbaţi cu forţă a personalităţii mult mai penetranttă decât a pesedeilor şi lichelelor liberale. Este oare suficient atât?
Mi se pare că există o tentă de evdenţiere a Mişcării exclusiv pe seama evreilor, la grămadă, ceea e nu este ok. Radu Gyr a fost evreu şi un bun român totodată, iată deci inconsecvenţă.
Am putea trece oare de la stadiul de „clevetici” la cel de „polemişti” obiectivi? Desigur, din partea mea să fiţi sigur că nu ţin partea nimănui, însă nu garantez că nu voi greşi, ceea ce este de înţeles pentru oricine. Contează doar buna credinţă.
domnule DEM, vorbeam de CONTURIILE bancare,pe care fiecare evreu din lume le are! nu intamplator sarkozy e evreul frantei,pentru ca acolo sunt cei mai multi evrei europeni,aproape 1 milion.
Evreul de rand SUSTINE cu fanatism pe liderii lor,deci sunt DIRECT responsabili de faptele statului lor,si faptele conatinalilor lor din lume!
vorbeam de atasamentul populatiei jewish spre mossad,si spre armata israelului.E vorba de TOATA populatia evreeasca,de la bebelusul de tata,pana la mosul cu barba sura.
evreii se cearta intre ei in sinagoga,insa in exteriorul ei se sustin.Israelul nu vrea sa expulzeze cetateni ai sai care au facut chiar crime in america!israelul este seful Casei albe,si dicteaza SUA pe cine sa bombardeze,sa asigure spatele israelului:iraq,azi maine iran, libia,egipt,etc,etc,etc
@Dem: Treaba cu sedinta comuna e mai simpla decat o credem noi: Inalta Poarta a chemat niste lachei talentati sa le pupe papucul, in semn de apreciere pentru slugarnicia fara cracneala pe care o practica. Nu trebuiau si ei rasplatiti cu o excursie pe banii contribuabilului roman?
@HORIA SIMA SA TRAIASCA,PARTIZANII SA INVINGA!
Nu sunt de acord cu ideea conform căreia evreii sunt mari şi tari. Dimpotrivă, trebuie să fi orb pentru a nu vedea că sunt un popor nenorocit.
Nenorocit de propria politică şi prin imaginea pe care şi-au făcut-o în ultimele două secole. Şi din multe altele….
Să luăm filmuleţul conform căruia USA nu mai are duşmani…s-o creadă ei, americanii sunt adunătura de indivizi care sub deviza „noi suntem bogaţi, mari şi tari” sunt asemeni unui derbedeu adunat de pe drumuri şi care ca angajat unui interlop, din prima leafă se mândreşte cu hainele şi banii, la foştii tovarăşi de gang.
Greşit, nu haina face pe om (bogăţia) ci comportamentul faţă de ceilalţi.
Evreii (oare o fi o legătură cu …Evropa sau cu evrika?)au născocit socialismul şi comunismul, au dat cei mai mari criminali ai secolului trecut – Lenin, Beria, Stalin, Hitler, etc., ei au ridicat democraţia pe cele mai înalte culmi (dar la ei nu o aplică), tot ei intervin prin marioneta în spatele căreia se ascund, în ţările care îndrăznesc să facă o altă politică financiară, continentală sau pan arabă, ei sunt un factotum la nivel global.
Bieţi nebuni! merg pe sloganul „Pe învingători nu îi judecă nimeni” care se aplică din greu pe principiul „La raison de plus fort, c est toujour la meilleure” dar uită că „Ulciorul nu merge de multe ori la apă” şi istoria îi va condamna la dispariţie ca etnie, iar evreii nu vor mai recunoaşte că au avut „mozaic” în familie.
Românii nu i-au oropsit defel, dimpotrivă le-a salvat 400.000 de fiinţe nevinovate, pe care tot ei evreii i-au condamnat la pieire pentru că au „degenerat” gena de evreu şi nu mai respectau tradiţiile.
Şi cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, acum ni se aruncă în obraz mizeriile închipuite de către extremiştii lor.Şi nu avem dreptul să ne cinstim eroii, mă refer aici la Mareşalul Antonescu.
Vreau să nu facem confuzia dintre cetăţenii evrei (eventual ctn.românâ) şi politica dementă a unora dintre elitele lor.
Şi la ei, ca şi la noi, „peştele se împute de la cap şi se curăţă de la coadă”. Şi noi, şi ei suntem de sacrificiu, atât doar că idioţii noştri de la conducere cam fac ce le spun liderii „sionişti”, prin urmare noi suntem oropsiţi de două ori.
Oare ce treabă comună au guvernele român şi izraelian? ştie cineva? căci treaba cu pregătirea muncitorilor români pentru construcţii este cusută cu aţă albă şi pute a „dindos”.
http://zeleacodreanu.blogspot.com/
Tudor Gheorghe este un geniu al muzicii,si cel care tine vie flacara romanismului,in lumea globalizata si malefica ,diabolica prin materialismul consumist actual.
@NICU
DOAMNE AJUTA!
@Mos Darie
Minunea a fost ca Tudor Gheorghe nu a fost interzis deoarece este fiu de legionar. Iar acuma e prea mare ca sa fie atacat pentru acest lucru. Pana si in Israel e bine primit.
off topic: Am gasit aici un text superb, pe care vi-l supun atentiei. Apartine lui Mircea Eliade:
http://manipularea.blogspot.com/2009/06/mircea-eliade-despre-ortodoxie.html
s-a dus vremea cu ,,crede si nu cerceta,,
la acea data cei convertiti la crestinism mai ca nu aduceau ofranda evreiilor,si cadeau la genunchii lor pentru ca e ,,poporu ales,, cum zicea popa in biserica.
De naivitatea asta a profitat perfect judeo-masoneria,care si-a impus scopul in tariile crestine.
mai bine vedeti aici ce au facut judeo-comunistii cu patriotul eliberator al Basarabiei Ion Antonescu
http://www.youtube.com/watch?v=RJG4LwzcPDg&feature=channel_video_title
http://www.youtube.com/watch?v=WYEqJ0rgL-o&feature=related
@Dem: ma simt obligat sa completez:
Ai scris: “ Evreii sunt puternici pentru că sunt educaţi de mici şi practică un naţionalism FEROCE. Ca popor au o caracteristică excepţională pe care trebuie să o cunoaştem şi recunoaştem, chiar cu respect şi admiraţie. Sunt adaptivi, perseverenţi şi au respect pentru autoritate. “
Comentariu: Trebuie completat ca evreul care nu se subordoneaza structurii de comanda etnica este asasinat, cum se stie, sa arate ca accident sau sinucidere, dar astfel incat toti evreii sa afle. NU ESTE O DISCIPLINA CONSTIENT ASUMATA DE MEMBRII POPORULUI EVREU CI IMPUSA PRIN AMENINTAREA CU MOARTEA ASUPRA FIECARUIA care a avut ghinionul sa se nasca in etnie. Cum s-ar zice: “Halal superioritate, putere si disciplina” . Comparatia cu albinele are valoare exclusiv in fomra nu un motivarea organizarii.
Se poate concepe un astfel de sistem primitiv la un popor evoluat? Aici este una dintre aparentele noastre slabiciuni.
Miscarea legionara a fost o orgnizatie in care disciplina a fost liber consimtita, inteleasa ca necesitate functionala, constient asumata. Nu erau la putere si nici nu aveau vre-o sansa si totusi cu sutele de mii de Romani vroiau sa fie membri disciplinati. A fost si este prigonita si pentru acest motiv.
In ce priveste perseverenta, trebuie observat ca activitatea infractionala impune celui care o practica sa aiba initiativa si sa fie perseverent, fie ca are sau nu nativ aceste abilitati, este nevoit/a sa le practice. Trebuie sa faca tot timpul ceva pentru a aoperi infractiunea comisa in trecut, a distrage atentia de la acesata, si trebuie sa mearga pana la capat, nu se poate opri caci va pierde tot ce a obtinut prin infractiune, si libertatea, chiar si viata. Singura protectie pe care o are infractorul este in a fi perseverent si a avea intiativa. Sursa perseverentei si initiativei este in natura activitilor pe care opteaza sa le desfasoare deci, nu in personalitatea sa sau in educatie sau in organizare etc..
Ai scris: “Să pun problema altfel. De ce ţări ca Japonia sau Korea comunistă nu au problemele noastre, ba nici chiar evrei. Simplu, se datorează dificultăţilor de adaptare culturală, şi altele la fel de dificile….” A
Comentariu: Trebuie completat ca au si ei acolo acelasi probleme macro ca noi mai putin unele. Pe care nu le au? Pai acele probleme care provin de la posibilitatea sa se camufleze in populatie, evreii fiind singura natie de care am auzit in istorie, ca invadeaza tara unora si isi shimba numele in nume bastinase pentru a nu fi identificati, se pretind ca sunt patrioti, comit crime si le atribuie bastinasilor si alte infractiuni folosindu-se de substituirea de identitate. Vezi posibil sa vina o fata tipic cu nas coroiat sa se pezinte la Evidenta Populatiei din Tokio si sa arate un pasaport emis in Israel si sa zica: Ma cheama Yamamoto Hiroshima, m-am nascut in Nagasaki din parinti japonezi, familia mea este japoneza de 2 milenii. Pentru ca am avut o ruda indepartata evreu, nationalistii extremisti japonezi ne-au luat toata averea si a trebuit sa fug in Israel. Dar eu am dreptul sa ma reintorc in tara mea de bastina si sa imi dati cetatenia japoneza inapoi caci am venit si cu niste acte sa revendic jumatate din Tokio si pamant agricol pana la Saporro pe care voi face niste mari investitii sa aiba ce lucra puturosii vostri de japonezi antisemiti.”
Nu e vorba de ura ci de o procedura care aici merge si acolo nu. E greu de tot sa se dea drept patrioti japonezi, chinezi, coreeni, indonezieni… si asta asigura acestor popoare o oarecare protectie dar nu fata de toate problemele.
evreii au ajuns mari si tari,domnule DEM,datorita naivitatii religiei judeo-crestine,care vad Mesia in ,,poporul ales,,
IN realitate popor ales sunt toti oamenii de pe planeta,pentru ca toti suntem copii lui Dumnezeu!
Aveti aici o fotografie, pana o vor scoate, a trupei de teatru evreiesc Baraseum in maxima forma si veselie, chiar aceia pe care Romanii sunt invinovatiti ca i-am fi prigonit, genocidat, holocaustizat, exterminat chiar in acea perioada. Observati cat de suparati nevoie mare erau prin anii 1940-1943, fotografie publicata 16 martie 2011, adica f. recent, chiar in ADEVARUL, in prezent un ziar 100% evreiesc (dar care ziar nu mai e 100% evreiesc?)
http://www.adevarul.ro/cultura/Baraseum-_sau_teatrul_in_vremea_-holerei_0_445156061.html
In text ei scriu: „În România anilor 1941-1944, într-o perioadă de restrişte pentru populaţia evreiască, în plină epocă de persecuţii şi violenţă, un grup de artişti evrei, actori, compozitori şi muzicieni, eliminaţi din teatrele româneşti de legile rasiale, au reuşit să creeze un teatru unic în felul său: „Baraşeum”, în Bucureştiul cartierelor evreieşti, în jurul tradiţionalei Căi Văcăreşti.” DAR NU ZIC NIMIC DE RADY GYR CARUIA II SE DATOREAZA APROBARE SI FINANTAREA TEATRULUI DE CATRE … “STATUL NATIONAL-LEGIONAR FASCIST EXTREMIST ANTISEMIT CRIMINAL etc. etc.” !!!!!
Sau, chiar din publicatia comunitatii evreiesti ACUM : http://www.acum.tv/articol/21348/
Unde acestia scriu: “Teatrul Baraşeum este un fenomen unic în istoria teatrală internaţională.
În august 1940, în timpul lui Carol al II-lea şi al guvernului Gigurtu, s-a decretat excluderea tuturor actorilor şi oamenilor de teatru evrei din teatrele româneşti. La scurt timp, în septembrie 1940, imediat după venirea la putere a guvernului naţional-legionar al lui Antonescu şi Horia Sima, s-a emis un nou decret care menţinea prevederile decretului anterior, dar care, în acelaşi timp, permitea crearea unor teatre evreieşti cu personal exclusiv evreiesc. Condiţiile de funcţionare erau următoarele: spectacole în limba română (idişul era total interzis), sever cenzurate de autorităţi pentru a nu avea conţinut ”antinaţional şi antiromânesc”; de asemenea, era interzisă punerea în scenă a autorilor români. După îndelungi insistenţe şi cu sprijinul lui Liviu Rebreanu, la vremea respectivă director al Teatrului Naţional din Bucureşti, la 1 martie 1941 a luat fiinţă Teatrul Baraşeum din Bucureşti, spectacolul inaugural fiind oferit de celebrele surori Henrietta şi Teodora Gamberto, „Ce faci astă seară?”. Baraşeum a activat pe toată durata războiului în condiţii grele, dar succesul raportat de actorii evrei a adus la Baraşeum un public numeros, multe personalităţi ale vieţii culturale româneşti participând la aceste reprezentaţii”
erata:Radu Gyr a fost Director al Teatrelor nu cum am mentionat in comentariul precedent ca a fost Ministru al Culturii in minuscula guvernare legionara cand Teatrul Baraseum a luat fiinta.
Am dubii ca Radu Gyr a fost evreu. E o practica a lor sa creeze legenda ca sunt evrei toti cei care au facut cate un bine evreilor pentru a il separa de miscare si sa poata acuza miscare in continuare. Daca era evreu si a facut bine evreilor, sum se explica ca, atunci cand au reluat puterea in 1945, l-au intemnitat?
IN ACEL TIMP (1940), EVREICA ELENA LUPESCU ERA CEA MAI PUTERNICA PERSOANA IN STAT . Ca efect direct, evreii aveau intreaga putere in stat. Chiar mai mult decat au avut din nou dupa 1945. Se naste intrebarea: ar fi putut exista vre-o prigoana impotriva lor in acea perioada? IMPOSIBIL. Dimpotriva. Obtineau atunci tot ce vroiau. Adica si-au aranjat, chipurile zic ei acum, prin interzicerea tuturor drepturilor, obtinerea tuturor drepturilor posibile. REALIZATI DUMNEVOASTRA CITITORILOR CAT DE CRETINI NE CONSIDERA?
Paranteza: avand aceasta putere au putut paraliza statul sa reactioneze cand tara a fost ocupata partial fara ca armata sa se opuna in iunie 1940, ocupata de vecini condusi de … cine ghiceste? Urmarea a fost furie nationalam si viata lui Carol II si a Lupescai dar si a evreileo in general erau in extrema primejdie. Solutia lui a fost predarea puterii lui Antonescu 03 sept 1940 cu promisiunea ca ii va proteza sa fuga din tara, ceea ce a facut acesta considerand ca pedepsirea nu ar fi avut nici un folos dimpotriva. Inchid paranteza,
Adica ori au fost prigoniti, distrusi, ori au fost lasati sa isi faca teatru pe banii statului de catre legionari si apoi de catre Maresal?
Ei cred ca daca ascund asasinatele p;rin care isi asigura puterea, noi suntem prosti.
Suntem paralizati de nedumenrire, dar este o mare diferenta nedumerirea datorata dezinformarii organizate si realizate prin asasinat si nedumerirea ca lipsa a capacitatii de a intelege de se intampla.
Ei profita ca acum detin toate mijloacele de comunicare si alimenteaza toate minciunile cu care incerca sa isi justifice jaful nostru, organizarea si mentinerea saraciei noastre, teroarea si tirania privata in care ne tin.
Dem, de acord cu pozitia ta in general, dar nu e o lupta egala, nu suntem o forta organizata care se confrunta cu o alta forta organizata. Suntem o forta in continua dezorganizare de catre grupul de crima organizata, indiferent ca se numesc evrei sau atfel, operatiunile lor de dezorganizare a victimelor prin asasinate, inselaciune, distrugerea probelor, amenintare, dezinformare etc. TOATE SUNT ILEGALITATI.
@Bădulescu
Proverbul „Geaba-i dacă tata a fost om şi eu neom” ar trebui cunoscut de tinerii şi ne-tinerii români.
Adevărat, am citit multe despre evrei, majoritatea lucruri urâte şi pentru care ar trebui să îi urăsc de moarte pentru faptele de la 1907 încoace. Hitler a fost evreu şi nu este niciun secret că războaiele au fost provcate de uneltirile şi banii lor, ca multe dintre nenorocirile abătute asupra popoarelor de pe întreg mapamondul.
Evreii sunt puternici pentru că sunt educaţi de mici şi practică un naţionalism FEROCE. Ca popor au o caracteristică excepţională pe care trebuie să o cunoaştem şi recunoaştem, chiar cu respect şi admiraţie. Sunt adaptivi, perseverenţi şi au respect pentru autoritate. Dacă vrei, au comportamentul roiului de albine, au regina într-un loc iar resursele de hrană le iau gratis de pretutideni. Aţi auzit cumva de bătaie între albine, nu, iar „mosadul” lor asigură o securitate absolută de care şi ursul se teme.
Să pun problema altfel. De ce ţări ca Japonia sau Korea comunistă nu au problemele noastre, ba nici chiar evrei. Simplu, se datorează dificultăţilor de adaptare culturală, şi altele la fel de dificile. Evreii şi ţiganii nu sunt deştepţi nativ, sunt însă educaţi să lucreze în echipă şi să respecte autorităţile, musai din acelaşi neam cu ei. În caz contrar pun unul de-al lor. Bulibaşa ca şi rabinul, asigură ordinea în etnie.
Evreii, chiar ca naţiune, sunt un neam, o etnie şi este firesc să dorească să devină un popor. Din păcate, li s-a pus pata iar pe România şi visează ca idioţii să ne facă şi nouă ce le-au făcut palestinienilor. Desigur cu ajutorul Perfidului Albion, controlat de finanţele evreieşti.
Suntem prea insigifianţi să judecăm dorinţele altor popoare. Treaba noastră este doar acea să ne cunoaştem duşmanii şi să îi avem aproape, fără însă a e permite obrăznicile la care se dedau în prezent la adresa POPORULUI ROMÂN.
Dacă o fac, este dreptul lor şi vina noastră, iar idioţii nu sunt ei ci NOI, pentru că le permitem.
In memoriam Radu Gyr, cu respect:
– http://www.youtube.com/watch?v=ubzedkF_A3I
RADU GYR a fost evreu,si nu a fost singurul din Miscarea Legionara.Deci regimul Ana pauker-teohari-dej-laszlo luka, a fost unul antisemit!
DATI-MI un SINGUR NUME de legionar care a ucis vreun evreu! unul singur!
DEM evreii isi sustin liderii lor politiici,si se inroleaza voluntar in armata israeliana,in Mossad.Astia dau informatii la Mossad,)chiar si coppii de 3 ani),la fel cum romanii dadeau informatii la Securitate,de la copilul cu tata in gura,pana la mosu cu barba sura!
evreii sunt tot una cu liderii lor politici,au aceeasi religie,doctrina,ideologie, TOTI sunt bogati,nu exista evreu sarac.Nu e problema ca sunt bogati,ci problema e CUM au facut acea avere!!
@MARIAN ANTONESCU
Ati folosit termenul “DICTATURA LEGIONARA”
Va cer sa explicati calificativul “DICTATURA”.
Motivul intrebarii e simplu:
1) Dictatura se exercita din pozitie de putere;
2) Puterea trebuie sa fie absoluta, atotcuprinzatoare;
3) Legionarii au fost la putere intre 05 sept 1940m si 21 ian 1941, adica 4 luni si jumatate;
4) Functiile detinute: vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri si ministerele externelor, lucrărilor publice, muncii, educaţiei naţionale şi cultelor;
5) Ulterior instalarii unui nou guvern dureaza multe luni pana cand noii sefi cunosc personalul si isi instaleaza colaboratorii de incredere in functii in subordine;
6) In concluzie, legionarii sunt acuzati ca au realizat o dictaura contra probelor coplesitoare care arata ca asa ceva, chiar daca ar fi vrut, era ABSOLUT IMPOSIBIL:
a) nu ar fi putut exercita puterea absoluta pentru ca NU AVEAU TOATE MINSTERELE;
b) nu ar fi putut exercita puterea absoluta pentru ca NICI UN MINSTER ALOCAT LOR NU AVEA ATRIBUTIUNI DE FORTA, nu aveau nici armata, nici jandarmii, nici politia, nici siguranta sau altele;
c) nu ar fi putut exercita puterea absoluta pentru ca AU STAT DOAR 4 LUNI LA PUTERE SI NU AU AVUT TIMP FIZIC SA PREIA CONTROLUL MINISTERELOR CONDUSE DE EI cu atat mai mult cu cat, spre desosebire de partidele istorice, nu mai fusesera la putere, nici o singura persoana dintre ei, deci erau activitati complet noi, deci cu atat mai mult, familiarizarea si preluare controlului ar fi luat si mai mult timp;
d) nu ar fi putut exercita puterea absoluta pentru ca, cunoscatorii pot confirma, erau subminati continuu, atat ei cat si anturajul Maresalului, anturaj pe care acesta il considera de incredere, de catre cine? Conscatorii stiu, e alt subiect;
Si atunci ce dictatura au exercitat legionarii? Dictatura asupra amabsadorilor? Asupra constructorilor de strazi si cai ferate? Asupra profesorilor si scolarilor? Asupra preotilor? Si cat atimp? 4 luni? ESTE ABSOLUT RIDICOL!!! Calificari drept DICTATURA SUNT PENTRU NEGANDITORII CARE ISI IAU INFORMATIILE DE LA TELEVIZIUNILE INFRACTORILOR. Nu e cazul pe acest site.
Iar depre “Prigonirea evreilor în Statul Naţional-Legionar” (Wikipedia are un capitol aparte despre acest aspect bazat pe scrierile lui de Jean Ancel), Ministrul Culturii, Radu Gyr, a aprobat infiintarea Teatrului Evreiesc de Stat, ce fusese deziderat la evreilor de peste 100 de aniu, refuzat pana la acel moment. ASTA SPUNE TOT DESPRE ANTISEMITISMUL LEGIONARILOR. In semn de recunostiinta, in forma lor unica in istorie, imediat dupa ce au preluat conducerea Romaniei, evreii l-au intemnitat pe Radu Gyr de unde a mai iesit abia agatandu-se de viata, dupa ce evreii au fost inlaturati in majoritate de la putere si a fost posibila eliberarea detinutilor politici in 1964.
Avand in vedere argumentele listate sumar mai sus, toate verificabile de catre orice persoana, cum se mai poate sustine participarea legionarilor la putere ca fiind DICTATURA? Poate aveti argumente care pot invinge argumentele listate mai sus. Asteptam cu curiozitate.
ELLA cam are aceeaşi atitudine extremistă ca CURiosu, Marian Antonescu and Co. Handicapata cică e creştină româncă, dar n-am nici cel mai mic dubiu că e o cretină evreică. Lui Moise şi Aaron, lui Avraam şi Sara, chiar şi lui Mesia i-e ruşine de aşa …creatură murdară. Noi românii vrem să fim aidoma primilor creştini, evreii creştini, aşa că nu are cum să ne spună că suntem antisemiţi, sau mă rog, nu anti evrei…
Iar dacă ea şi cei de teapa ei cred că vor avea efect înjurăturile şi ameninţările de tip masonic făcute şi lui Olimpian Ungherea în direct la OTV acum 9 ani când OTV a fost interzis ptr că masonul Ungherea a vorbit în direct despre planul masonic de distrugere a poporului român şi de preluare a ţării noastre de către alogeni, se înşeală. Dacă îşi vor înfige steagul satanic pe pământul creştinilor români nu înseamnă că ne-au distrus ca popor şi naţie, ci că ne-au ridicat la cer, înseamnă că ne vom fi câştigat viaţă veşnică iar ei, cotropitorii iudeo-masoni îşi vor fi câştigat a doua moarte, pe lângă care prima moarte a noastră va fi fost de fapt eliberare de păcat şi începerea unei vieţi noi, eterne. Tot răul spre bine, dragi români, noi să mergem creştineşte cu Dumnezeu în inimă, iar ei, semiţii cotropitori şi astfel satanişti să meargă cu Satan în frunte, căci aşa trebuie să fie lucrurile ptr ca Dumnezeu să culeagă când va culege grâul de neghină. Las” să fie ei mari şi tari, mândri şi trufaşi în toate cele, iar noi să fim umili şi buni în toate cele, iar Sfântul lui Israel să judece când va veni vremea, inclusiv vizavi de lagărele de concentrare în care cele mai multe victime au fost făcute de evrei în Siberia. Cât despre Hitler, nu aş fi deloc surprins să aflu că a fost şi el evreu şi a făcut jocul evreilor prin distrugerea din interior a mişcării germane de eliberare de sub jugul semit. Cum altfel să înţeleg că Hitler nu a ocupat Elveţia, fieful evreilor din Europa? Cum altfel să înţeleg că Hitler i-a omorât pe legionarii români? Cum altfel să înţeleg că Hitler i-a putut înlătura din calea lui pe toţi patrioţii germani din Reichstag şi partidele naţionaliste pe care i-a omorât în masă? Este evident că a fost ajutat de forţe masonice pe care le-a şi sprijinit, aşa cum este evident că având avionul cu reacţie în 1940 a blocat fabricarea lui, ceea ce ar fi asigurat victoria Germaniei, după cum avea şi bomba atomică în 1944 şi totuţi a blocat folosirea ei, după cum certifică secretarul personal al lui Musolini când spune că în largul coastelor Olandei sunt şi acum urme ale radiaţiilor detonărilor nucleare făcute de savanţii germani din anii 40!!! Aşadar Ella, sunt toate şansele să se demonstreze ca şi Hitler era omul vostru. Ce zici de asta Mossad?
Foarte mulţi dintre cititorii acestor rânduri îşi doresc fericirea sau măcar o situaţie materială mai bună. Din nefericire, majoritatea dintre noi nu conştientizează informaţiile simple, pe care le refuză sistematic datorită nivelului propriu al conştiinţei.
Am spus-o în nenumărate rânduri, refuz ideologiile – actuale şi îi consider pe toţi oamenii dn jur, indiferent de ceea ce ne deosebeşte, ca cetăţeni români sau oameni de pe planetă. Sunt categoric împotriva ridicării gardurilor între oameni, cum sunt la fel de categoric în respectarea condiţiei de om, de la încălcarea căreia apar conflictele.
Trebuie făcută diferenţierea dintre evrei şi politica evreiască la nivel planetar, unde nu sunt doar evreii ci şi chinezi, japonezi, nemţi, arabi, etc. Nu consider benefice atacurile şi obrăzniciile unora care habar nu au pe ce lume trăiesc sau dacă da. sunt zombi idioţi de care putem scăpa prin simpla ignorare.
Consider că pierdem din vedere SCARA.
Oare căutăm o soluţie sau vrem să ne descărcăm nervii pe evrei sau alte etnii cocoţate la vârful puterii româneşti ori mondiale?
Dacă judecăm cu limba dela pantofi – adică suntem la fel de evoluaţi ca cefalopodele, o vom ţine într-o gâlceavă la capătul căreia vom pierde sigur. Evreii vor angaja nişte idioţi ce genul unora de pe aici, care vor face subiectele un coşmar. Mie îmi este teamă de proşti şi de mizerie, chestiile astea dacă nu le rejectezi, te sufocă.
Consider că este de preferat să abordăm problemele regresiv, apoi vom vedea- fiecare va înţelege implicit, cine se află la originea nemulţumirilor sau nenorocirilor POPORULUI ROMÂN.
Ignoraţi TROLII şi răspundeţi problemelor serioase, pentru că numai aşa putem păstra acest loc demn şi accesibil intelectualilor autentici.
Prefer să răspund unor probleme majore decât să transmit metafore originale unor idioţi, care împroaşcă veninul propriilor neputinţe, năimiţi sau din motive patologice.
dupa ce ameninta cu moartea pe toata lumea,tovarasa nesatisfacuta ELLA mai are pretentia sa spuna ce desteapta este si romanca(ca si Ana pauker),si mai si numeste patriotii ca ,,excroci,, imaginandu-si ca pensia alimentara trebuie sa vina de la romanii nationalisti si nu de la fostul sot din israel.
ELLA ori esti pe ciclu si nu ai bani de absorbante,ca nu ti-a venit pensia alimentara din israel,
ori nu ai facut s_x de peste 2 ani! asa nebunii n-am mai citit de la o femeie normala!!!
@MARIAN ANTONESCU
Pana va raspunde Dl. Profesor, ma voi stradui eu sa pun umarul:
Comentariile nu va sunt sterse, doar nu sunt inserate. Am patit si eu frecvent, an revenit pana cand o incercare a trecut. Probabil ati nimerit vre-un “refresh” al serverului sau cine stie ce procedura tehnica.
Dl. Profesor este, ditre toti participantii pe acest site, cea mai deschisa atitudine catre optiunile in care acesti vor decide sa renunte la pozitia ostila pe care o au fata de toate celelalte popoare, am putea spune ca din umanitate profunda, ar fi probabil cel mai PRO-EVREI dintre toti particpantii. A fi considerat antisemit este ….. penibil.
Nazismul, comunismul, bolsevismul, capitalismul asa cum il avem acum, socialismul, rasismul, antisemitismul si cam orice se termina …. ISM precum si toate revolutiile etc. cu precadere ultimii 350 de ani: O persoana curioasa va deveni cel putin suspicioasa daca pornind de la nici o informatie, face o cercetare superficiala de 2 zile si descopera ca toate … ismele sunt organizate de grupuri compuse din persoane a caror majoritate, nu integralitate, sunt evrei dar conducatorii sunt intotdeauna evrei. Invadeaza o tara sau alta, azi pe toate, isis schimba numele cu nume bastinase (care rasa mai face asta?) In toate cazurile, fara nici o exceptie, dupa revolutii si implementera …ismelor, cei care devin proprietarii averii natiilor sunt doar evrei, cu sau fara nume bastinase. E o coincidenta mare, nu? Cand afli aceste realitati ti se ridica sprancenele tare si cu toata bunavointa, incepi sa pui intrebari. Imediat ce incepi sa pui intrebari esti “stampilat” ca antisemit, rasist, nationalist insotite de calificative pe care nu le numsc ca sa nu spurc acest site minunat, le gasisti in abundenta pe postariule lui ella, curiosul, traian ioan, altii. Orice spui, chiar si daca ai o atitudine benevola fata de evrei. Nu poti pune nici o intrebare fara sa fi improscat cu toate fecale posibile si in foarte multe cazuri au ajuns la asasinat. IN ACESTE CIRCUMSTANTE ISTORICE, sa nu se mai supere evreii dar urmare a comportametului multora in lungul acestor 350 de ani in mod special, ORICE INTREBARE ESTE LEGITIMA. In loc de raspun s, primim invective, fapt ce nu stinge suspiciunea ci o intensifica.
VATRA ROMANEASCA – ati afirmat ca Dl. Profesor “tine sub cheie” acesat organizatie. Daca aveti informatii in acest sens, prezentai-le va rog. Sunt multi care se intreba pentru care motiv aceasta organizatie in caremulti romani si-au pus seprantele, lancezeste. Sunt multe motive posibile. Trebuie cercetat. Daca aveti informatii utile, prezentati-le aici si sa ii dam Dlui. Profesor ocazia corecta sa le explice.
In ciuda faptului ca alte 4 comentarii de pana acum nu au fost afisate,ma incapatinez sa scriu.Adevarul,este clar ca supara si constat ca si aici sunt pus sub enbargou.Citind articolul de mai sus,l-asi putea intitula: „UN LEGIONAR CONVINS SI FEROCE A INTRAT IN GURA LUPULUI SI A IESIT VIU SI NEVATAMAT”!?Cum?Dumnezeu stie cum.Domnul profesor ION COJA,care nu stiu din ce motive tine sub chee VATRA ROMANEASCA,se tot invarte in jurul cozii,ametindu-ne cu tot felul de cuvinte filosoficesti,fara sa ne spuna verde-n fata ce si cum.Domnule profesor,ca roman pur sange,spunet-ne clar sa priceapa tot narodu:CARE ESTE ASEMANARE SAU DEOSEBIREA DINTRE…NATIONAL SOCIALISM (FASCISMUL ATAT DE DRAG D-VOASTRA),BOLSEVISMUL TOTALITARIST-STALINIST CE A URMAT DICTATURII LEGIONARE, pentru care platim grele taxe de import si in prezent?PANA CAND O SA NE MAI MINTIM SI SA FIM MINTITI INTR-UNA,FURANDU-NE PERPETUUM CACIULA? APROPOS.CA TOT RE CHEMARA AIA CARE SE CRED ALESII LUI DUMNEZEU,LA EI ACASA TE DUSERA SI PRIN ALE CHIBUTURI? DACA STII CEVA,POVESTESTE-NE SI NOUA CA SA NU MURIM PROSTI.
NU SUNTEM ACELEIASI PERSOANA.
PROBABIL CA MAI ESTE CINEVA CARE VA ANALIZEAZA CA SUNTE-TI NISTE BORFASI IN FRUNTE CU D-L PROFESOR CARE DACA N-AR FI FOST EVREII CE A-TI MAI FI AVUT DE SCRIS.CUM V-AM ZIS SUNT CRESTINA ROMANCA SI SUNT MANDRA DE MINE SI DE NISTE ROMANI CIVILIZATI NU DE VOI BORFASILOR.,INCULTILOR,LENESILOR SI PARAZITILOR.
ELLA.
Ella, ai ceva comun cu Aura, amandoua folositi majuscule si sunteti suparate pe toti de aici. Mai sa cred ca sunteti una si aceeasi persoana.
I=MI PARE F.RAU CA SUNTE-TI CU TOTII O GASCA DE EXCROCI INTERNATIONALI,FARA RUSINE CARE NU AVE=TI CE FACE SI SCRIE-TI PALE VERZI PE PERETI ,POVESTI SUPTE DIN DEGETE.
IDIOTILOR EU SUNT ROMANCA CRESTINA,SI NU POT SA VA ACCEPT SA VA VAD CAT DE PROSTI SUNTE-TI.
CU CE SUNT EVREII MAI TARI?EI NU SUNT MAI TARI VOI SUNTE-TI PROST.
SI CU ACEASTA INCHEI.,DAR IL SFATIUESC PE D=L PROFESOR DE CACAT CA NU STIU CE FEL DE PROFESOR ESTE SA SE ABTINA SA MEARGA IN ISRAE.
MOSADUL.
@Ella iara-si ai uitat sa-ti iei pastilele.
Cred că oameni precum dl Ion Coja ar trebui să aibă mare grijă de sănătatea şi siguranţa lor, mai ales că părintele constituţiei României a murit la aproximativ un an şi ceva după ce a demascat ingerinţa profundă şi malefică a masoneriei în clasa politică românească. Criminali ăştia pot ucide cu radiaţii, otrăvuri, etc, căci iudeo-masonii, masonii pe crimă şi teroare îşi clădesc vieţile… Aşadar ameninţări ca cele ale Ellei nu sunt neapărat gratuite. Să-i facem să muncească cât mai mult ptr a ne distruge, să luptăm şi ptr un fir de praf românesc, să le punem cât mai multe piedici în cale şi dacă ajungem în bătaia puştilor lor, la propriu şi la figurat, să fugim în zigzag spre ei ptr a-i forţa să consume cât mai multe gloanţe, la propriu şi la figurat…
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=472&Itemid=96
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
Adrian romanul contra revolutionarul
Îţi mulţumesc ptr gândurile tale bune şi caracterul tău cinstit. E o onoare ptr mine că şi tu mă apreciezi. Doamne ajută!
Sarmis,
Super ai venit cu ironia ta. Ella, alias ce naiba o mai fi psihopata asta criminală (cel puţin cu creieru-i infect) cred că-şi roade unghiile şi-şi muşcă limbă aia plină de ură şi venin anticreştin. Ella, căţa turbată, marş în Israel şi vino în România când te-o chema poporul român, infecto; şi ia-i cu tine şi pe CURiosu, Traian Ioan şi compania. Lăsaţi-ne pe noi românii în lenea noastră şi duceţi-vă naibii în asasinatele şi furăciunile voastre din care trăiţi şi prin care asupriţi toate popoarele lumii prin intermediul organizaţiei voastre satanice, Fiara apocaliptică, masoneria. Trupurile poate ni le veţi ucide, căci râvniţi la bunurile (ţările) altora, ceea ce vă demască că nu daţi doi bani pe cele 10 porunci şi sunteţi astfel satanişti. Dar să-ţi spun ceva rasisto şi şovino evreică, spiritele nu ni le veţi ucide, căci Dreptatea este a noastră, a românilor care-şi iubesc ţara şi-şi apără, măcar cu vorba şi atitudinea paşnică, moştenirea de drept, ţara şi religia creştină. Cred că turbezi bă Ella ptr faptul că Mesia, născut în neam evreiesc, ne este călăuzitorul şi astfel peroraţiile tale cum că suntem antisemiţi sunt efectiv ridicole prin infantilitatea, imbecilitatea şi ilogica lor. Suntem mai evrei ca tine de o mie de ori idioato, căci evreu este cel care are credinţă, şi astfel altoiul înlocuieşte mlădiţa care a putrezit. Ai înţeles ceva, sau ţi-a explodat capul de ură antineamuri?
iata GENIUL ROMANESC http://www.youtube.com/watch?v=oHcE_ovQ55U&feature=related
Un moment de relaxare nu strica; are idee cineva cum se conjuga verbul a munci in Israel?Dl Adrian Romanul revolutionarul intreaba in ce sint tari evreii ; de obicei , peacolo pe unde se aciueaza, se confunda cu mediul ,ca pina si cameleonii ii invidiaza, de le trebuie localnicilor ani buni pina sa-i ghiceasac.
PS: cand imprastii internetul de amenintari anti-crestine judeo-comuniste,sa nu te astepti sa fi primit cu flori si sare,ori cu sarmale!
pentru postacii cu venin judeo-stalinisti bolsevici de mai jos care ameninta cu moartea romani ca domnul Coja,aliatul legionariilor,si nationalistiilor: terminati cu amenintariile ca nu mai speriati pe nimeni.Vedeti-va de chibutzuriile voastre si nu uitati proverbu: gura bate cu_rU.
Nu vreau aur ,nici valuta,ci doar ca al vostru wiesel sa va…..f__ta (stranga de mana).
Voi sunteti asa orbi ca nu vedeti adevaratii dusmani ai evreiilor,care risca sa arunce in aer orientul mijlociu cu un razboi iran-israel.
Razboi vreti? razboi veti avea(nu din partea Romaniei pasnice, nu toti sunt asa crestini iertatori ca si noi )
@gicu: corect, evreii nu revendica Ardealul, ei revendica DOAR …. intreaga planeta, domnule!
Cum rezolvi aceasta situatie? Daca ei iau tot, intreaga gradina a lumii, noi Romanii care suntem doar o floare in gradina lumii, unde mai avem un loc?
Sa nu spui ca doar in RAI, ca te calific pe loc.
Asteptam si alte comentarii ale dumneavoastra ca sa te conturam. Dati-i drumul!
@cristi: nici o legatura cu „iluminatii” – doar un joc de cuvinte in sensul absurdului.
Am gustat umorul taios al formularii facute de tine si am incercat sa ma integrez.
Tu in schimb, m-ai luat in serios. Iti multumesc mult de tot ca ma iei asa de tare in serios ca nu mai pot sa fac nici macar o gluma tangentiala. Este semn de mare apreciere cand cei seriosi ca tine si altii pe acest site iau pe unul ca mine atat de tare in serios. Cu substantiale multumiri. Nici nu iti poti imagina ce compliment substantial faci cand o gluma este luata in serios.
Semnificatia este clara pentru toti de aici si de peste tot: daca faci ceva util, vei fi luat in serios de mult mai multi decat iti imaginezi.
Tot inainte, suntem pe drumul cel mai bun posibil.
@Gicu
„Pe scurt cu evreii de azi nu avem de ce ne dusmani.Ba chiar ar trebui sa fim prieteni”
Gicule, noi nu ii dusmanim ci doar reactionam la atitudinea lor dusmanoasa si de ura. Uite, eu sunt legionar si nu-i dusmanesc, ba chiar asa cum spui tu as vrea sa fim prieteni. Dar cum se poate realiza asa ceva cand tot timpul vin si mint cu nerusinare ca legionarii au ucis evrei, iar ei nu au dovada nici macar pentru un singur evreu. Sa vina si sa spuna ca Ana Pauker, Teohari Georgescu, si toti connationalii lor, care au intesat aparatul de Stat bolsevic, au judecat si l-au condamnat pe legionarul x pentruca l-a ucis pe evreul y pentruca acesta a fost evreu.
Mai mult, vine jigodia aia cu mutra plangareata, Elie Wiesel si jigneste intreg poporul roman urland: ati ucis!, ati ucis!, ati ucis!
Si atunci noi ce sa mai facem?
ar fi o explicatie mai simpla si paminteasca pt eliminarea celor 12 aviatori, aceti 12 evrei au fost ELIMINATI, pur si simplu eliminati, ei reprezentau pt ceilalti o dovada a minciunii si esecului lor ca natie asa ca trebuiau eliminati cu orice pret… CU ORICE PRET
Miscarea Legionara va supravietui intr-un mod sau altul.Acesta este 100 la 100.
Un motto potrivit pentru aceste discutii ar fi declaratia lui Shimon Perez din 2010 : …multumim ca ati salvat 400000 de evrei… Desi este un om in varsta, nu a incremenit in proiect.E timpul ca si drepta noastra sa nu ramana incremenita in proiectul interbelic. Oamenii aceia erau oarecum de inteles :sa vezi ca 50% din ieseni erau evrei, 50% din avocati erau evrei, ca la admiterea in facultati copii de tarani saraci concurau cu tineri evrei care aveau in casa bilioteci de cateva generatii- era greu de suportat .Acum nu mai exista aceste probleme,Creare statului Israel le-a rezolvat. De aceea patriotii romani trebuie sa fie si sionisti.Acest sionism a rezolvat cateva zeci de probleme vechi(din fiecare tara cu multi evrei) si a creat una noua – cea palestiniana. Daca arabii extrenisti castiga si traiul in Israel va deveni prea dificil- nu vor avea incotro si vor reveni in vechile tari europene- ceea ce probabil ca nu dorim , decat pana la o limita – caci cu plecarea lor am pierdut si niste competente.Revenind la prezent- mi-e frica sa umblu prin parc seara cu nevasta- dar nu din cauza evreilor; mi-e jena sa merg prin Europa si sa spun ca sunt roman – dar nu din cauza evreilor.Strainii care au dat cele mai multe tunuri financiare cred ca sunt arabii(asta nu inseamna sa devenim antiarabi, dar vreau sa evidentiez ca evreii nu sunt asa de diferiti cum mai cred unii dintre noi sau dintre ei). Evreii nu revendica nici Ardealul, nici Basarabia.Nu stiu ca Israelul sa fi solicitat de la noi despagubiri pentru victimele din Transnistria si Odessa . Pe scurt cu evreii de azi nu avem de ce ne dusmani.Ba chiar ar trebui sa fim prieteni.Suntem inconjurati de neprieteni. Israelul la fel .Daca v-as ruga sa faceti o lista cu inamicii Romaniei, ar fi usor ! Dar daca ar trebui sa faceti o lista cu prietenii?Pe vremuri, cred ca puteam pune aici macar Franta, dar nu mai sunt sigur.Avem mare nevoie de prieteni.Ce ne-ar aduce asta? Poate o mass media internationala mai binevoitoare (desi nu am idee cum i-ai putea face pe francezi sa nu-i vada pe tiganii ce paraziteaza Champs Elisees).Poate o imblanzire a atitudinii fata de Maresal.Cu siguranta, o uriasa cantitate de energie economisita de dreapta romaneasca.
@ adrian romanu contra-revolutionarul
26.11.2011 la 10:18 am
?!?
Care-i legatura cu ILUMINATII ???
Ceva asemanator cu ce spune Yuri Slezkine, sustinea in perioada interbelica, in Romania, un alt evreu: H. Sanielevici, pe nedrept uitat. Iarasi protocronism!
@cristi: revin! ai scris : “evreii sunt atat de puternici si ai completat in cele trecătoare şi rele …. ”
Te rog sa imi raspunzi la intrebarea cu completarea facuta de tine “In ce anume consta puterea evreilor?”
Te mai rog sa imi raspunzi CONCRET SI EXACT
dupa mine Dl Coja este un om de pace si mai ales isi respecta adversarii toti, indiferent de natie si origine si asta face exact PUTEREA UNUI MARE OM DE FRUNTE…
IAR ADEVARATII ROMANI SINT OAMENI PACIFISTI …
IN DEFINITA DE ROMAN CHIAR INTRA PIRNCIPIUL DE PACE…
STIIND ADEVARUL TREBUIE PACE…
@sarmis: in sfarsit te-ai luminat. ILUMINATULE!
Cei mai buni evrei sunt evreii români de pretutideni
Cei mai buni evrei, „nu sunt evreii morţi” aşa cum spune zicala pe care tot ei au promovat-o, ci aceia care ştiu să fie integraţi în ţările unde trăiesc.
Cei mai răi evrei sunt evreii PROŞTI. Pentru că vor duce la distrugere tot ceea au creat bun pentru umanitate evreii şi nu înţeleg că minciuna face rău întotdeauna mincinosului.
Pentru ella şi curios, am un singur cuvânt:
JENANT!
Stimate Domnule Coja !
Nu cred ca este o ideie buna sa mergeti in Israel,aveti ce face in Tara si ar fi bune sa urmariti mai atent,ce mancati,ce bautura consumati…
Stim prea bine ca nu sunteti fricos si sunteti gana pentru o confruntare deschisa la nivel serios,dar paza buna trece primejdia rea…
Cu crari de multa sanatate,
pentru Ella : Ce ai cucona ? Te strng chilotii ?Ce este cu vocabularul asta evreiesc pe care il afisezi ? Nu-ti place de Romania si de romani,n-ai decat sa te repatriezi in Israel !
Ati gresit data interviului ! Suntem in 2011 nu in 2012 !
Ia nu va mai luati de evrei! Ei sunt oamenii cartii, oameni de spirit, n-au nici-o legatura cu bogatia, banii si aurul (ele au legatura cu ei!). Ei traiesc in saracie lucie, smeriti, plini de dragoste de aproapele…! Si pe deasupra, nu vedeti cum ii tot ghetto-izeaza palestinienii cu tancurile lor, la care saracii evrei le raspund doar cu pietre… Si apoi ei au avut parte de Holocaust (a se citi: Hello, cost! sau Hell, how cost!) asa ca nu va mai luati de ei, ca sunt oamenii pacii, chiar si pe dusmani, Mossad-ul ii primeste cu ramuri de maslin. Rautaciosilor, cei care spuneti ca Mossadul asasineaza…, ei care nici nu poarta arme (la vedere). Si apoi, nu uitati ca Israelul este singura tara care nu are armata. Barbatii si femeile in uniforme, pe care ii vedeti la stiri, sunt doar actori si saltinbanci stradali, iar armele de jucarie (recuzita scenica), palestinienii sunt rai ca nu inteleg…!
Nu vedeti ca tara cea mai democratica de pe glob, unde sunt respectate drepturile si libertatile celorlalti (evrei, nu va ganditi la altii!) este inconjurata de state despre care se tot spune ca fabrica arme de distrugere in masa (vezi Irak, Iran). Israelul nu are arme nucleare, desi spun raii, antisemitii aia, ca, cica, ar fi a 5-a sau a 6-a putere nucleara a lumii. Prostii, sunt a doua…!
Inchei aici,
P.S.: potoliti-va, voi, antisemitii, ca de nu va speriem copiii cu poze cu Ellie Wiesel…
Shalom
PS: ELLA vei avea de-a face cu FBI-ul pentru amenintare cu moartea, pentru ,,threats,, la adresa domnului profesor Ion Coja!
CURIOSULE,alias TRAIAN IOAN,alias rabinu sef,
sterge-te pe maini de c_cat inainte sa apesi pe tastatura,dupa ce stergi la c_r batranii tai de la comunitatea evreeasca din Turnu severin,de care ai grija ca baby-sitter.
ELLA frumoasa manie proletara stalinista,ai visat-o ieri pe Ana pauker cum impusca 10 legionari din Romania de-o data?
@ ELLA:
Stim si noi injura, si nu avem retineri in a trage suturi in fund. Nu o fac deocamdata, din respect pentru proprietarul blogului. Ar trebui insa, pentru ca ceea ce postati se potriveste precum nuca-n perete cu subiectul, si reprezinta jalnica productie a unui prapadit de agent provocator, platit cu doua cani de orez si o cana de lapte de capra, de catre singura institutie de pe planeta ce admite oficial ca practica tortura.
@ELLA: daca nu ar fi evreii, i-ar inventa ei. Pentru ca, dupa cum se poate vedea din numeroasele posturi, absolut tot ce e rau in lumea asta, e vina evreilor – cam asa reiese din toate articolele si comentariile Coja et al. Sunt niste jigodii ratate care nu au cu ce sa isi umple timpul. Toti urla ca evreii au furat tara – ce exact a ramas ca sa poata fura, lenea?
DACA N-AR FI EVREII PE CINE MAMA DRACULUI A-TI MAI CRITICA DOBITOCILOR.
D-LE COJA ,
SA FACI BINE SA NU TE DUCI IN ISRAE,.DAU EU TELEFON LA MOSAD SI LE SPUN CE NEMERNIC ESTI SI ANTISEMIT SA NU CALCI PE PAMANTUL TARII MELE CA TE IA DRACUL.NU AI SA ,MAI AJUNGI INTREG INAPOI,.
ANTISEMITULE.
frate ioane totdeauna prezinta adevarul adevarat bazat pe dovezi incontestabile.acum imi aduc aminte de ceeace mi-spus o evreica nascuta in romania cu multi ani un urma.ea afirma ca au fost evrei care i-au luat apararea maresalului ea fiind ina dintre ei.lupata-te numai pentru adevar caci nu ai ce pierde.toate natiile isi au ticalosii lor.oare toti romanii,grecii etc. sunt usa de biserica?daca intalnesti persoane de orice origine etnica care cauta si lupta pentru adevar alatura-te lor.in alta ordine de idei lucrurile reprobabile care se petrec in romania in privinta bogatiilor naturale jefuite de niste grupuri de escroci fa tot ce este cu putinta pe cale legala.aceste zacaminte aurifere apartin numai poporului roman.oare opinia publica nu poate protesta impotriva unui asemenea act dezastruos pentru poporul roman?te implor frate ioane,consulta-te cu juristi experimentati si incearca sa afli ce poate fi facut.curaj si succes.gm
adrian romanu contra-revolutionarul
Da, poate nu m-am exprimat corect. Puternici în cele trecătoare şi rele, slabi tare în cele ce ţin de Adevăr şi Dreptate, de Dumnezeu…
@cristi: ai scris : „evreii sunt atat de puternici …. ”
Te rog sa imi raspunzi la urmatoare intrebare „In ce anume consta puterea evreilor?”
Te mai rog sa imi raspunzi CONCRET SI EXACT.
Evreii sunt atât de puternici acum încât îşi permit să dezbată asupra veridicităţii crimelor făcute de români contra evreilor în diverse locuri ale României. Cumva observ o similitudine cu marota americanilor de a da denumiri indiene celor mai reprezentative produse ale societăţii lor, de la elicoptere şi maşini, la pantofi şi străzi. Indienii au trebuit să dispară fizic ptr ca iudeo-americanii să le folosească identitatea. Să înţeleg cumva că şi noi vom păţi la fel? Sau Dumnezeu le va da gândul cel Drept şi Bun şi ne vor lăsa să trăim? Au în mânecă toată clasa noastră politică, guvern, preşedinte, miniştri, ne închid şcolile şi spitalele, fabricile, şantierele…institutele de cercetări care au mai scăpat până acum… Doamne, ce ne aşteaptă? Orice ar fi, să mergem cu Dumnezeu în inimă…
Iata cum dragii mei concluzia cea mai evidenta, este ca in toate natiile si in toate popoarele, sint si buni si rai.
nu avem de ales, dr putem sa ne alegem colaborarile si sa excludem pe cei ce nu sint intr o morala si o atica de viata si umana.
referitor la asemanarea tiganilor cu evreii, eu am intilnit tigani ce sun clar ca ori tigani ori evrei tot una este pentru ei. iar everi am intilnit ce sint recoltati la asemnarea lor cu tiganii.
problema holocaustului este un pic mai delicata, caci in timpul celui de al 2 lea razboi mondial, NU AU FOST NUMAI EVREII IN CIMPURILE DE CONCENTRARE; cu toate acestea numai evreii au fost dedomajati si li s au platit mari sume de bani ca recompensa a suferintei indurate. aceasta este o adevarata minciuna si aberatie. dar stau si m a intreb si m am intrebat dintotdeauna: UNDE AU FOST CELELALTE NATII CE AU SUFERIT ACELASI TRATAMENT DE EXTERMINARE? si unde s au gasit in plata acestor dedomajari pentru membrii familiei pierduti acolo si transformati in sapun??? oare acest sapun nu a mirosit decit a evreu? dar polonejii, dar ucrainenii, dar comunistii(chiar daca nu i iubesc trebuie sa spunem adevarul ce este o datorie absoluta)si tiganii si toate celelalte natii: cehoslovaci, sirbi, etc.
aceste mincini si crime nu au fost facute decit de catre acesti evrei in care astzi aruncam cu pietre ce se reintorc in GERMANIA, dupa ce au fost salvati de americani sia scunsi si teoriile si tehnologiile lor si astzi vin cu forte proaspete sa reia activitatea nazista pe care au inceput o acum 100 de ani… si ce vin tot de la REZERVA FEDERALA AMERICANA SI TTO DE LA COMPLOTURI CU ROTHSHILD SI ROCKEFFELER; ACEST JOC AL RULETEI RUSE LA TIMPLA POPORULUI DE CARE SI AU BATIT JOC SI AU FACUT CRIME MASIVE, deci acest joc trebuie eliminat din ordinea de functionare a umanitatii, aceste filozofii eugeniste cu care vin astazi cu cipuri pentru numerotarea populatiei, cu noi tehnologii de genetica princ are extermina umanitatea si cu nanotehnologii si cu robotica, cu cre distrug locurile de munca si conditiile de viata simple ce sint necesare intregii umanitati pentru o viata cu pace si armonie…
ceea ce mi se apre ciudat ca Europa nu este contestata cind nu este decit asta: GERMANIA impinsa din spate de ACEASTA AMERICA CE SE MANIFESTA DIN CE IN CE MAI MULT IN EUROPA si in catastrofe umane si manipulari atit climatice cu porgramul HAARP care nu este altceva decit manipulare electromagnetica si cu care se joaca chiar si cu mintea umana…nu numai cu acumulare norilor si porvocarea de tzunamiuri si de uragane si taifunuri si miscari de pamint de mare anvergura.
cum se poate ca sa acceptam toate acestea fara sa cirtim?
ceea ce GERMANIA nu a reusit prin doua razboaie reuseste astrazi pe timp de pace dar prin disimularea adevarului si pirn tehnologii de manipulare.
eugenismul nazismului este din nou prezent pe teritoriul Europei, iar noi europenii nu ne clintim… iar guvernele sint supuse si nu au nici un drept de contestatie… totul este blocat intr o vointa distrugatoare si imuabila… cum se poate ca nimeni nu spune nimic??
acum incepe o retrocedare a adevarului cu picatura, cu pipeta referitoare la domnii Antonescu, Horia Sima si Codreanu si ceilalti ce s au zbattut si si au dat viata si nici macar dintre romanii nostrii nu recunosc aceste merite, fiiind asa de bine manipulati ca nu au nici un gind de revenire asupra acestor resentimente acerbe de ura si de contestare categorica; cit de bine se poate lucra cu manipularea la dezbinarea unui popor si ce dificil sa revenim si sa reparam, asupra acestui aspect de reunificare in constiinte…
dificil… oamenii sint impregnati cu aceasta manipulare si nici macar nu pot vedea adevarul, ca iubirea de tara a fost cea pentru care ei au dat viata…
daca sub acest ideal, nu putem sa fim toti de acord si ne insultam inca si ne simtim obligati sa ne scuipam obrajii unii altora pentru ca simtim ca avem tradatori printre noi… atunci niciodata nu vom putea sa ne unim …
eu si minciuna o pot accepta atita timp cit nu mi distruge tara si neamul…
dar cind sint atinse aceste temple sacre ce nu se pot nici vinde si nici cumpara… constiinta piere…
Locul dumneavostră este aici. Nu umblaţi prin alte părţi. Mai aveţi de lucru. Vremurile sunt tulburi.
israelu e un stat SIONIST,renumit pentru EXPULZARIILE facute tuturor ce s-au impotrivit sionismului.
acolo nu merge cu ,,dezbatere,, privind holocaustu lor,ci trebuie luat de-a gata asa cum l-au scris ei.
pana si pe muzicianul GH. ZAmfir l-au expulzat,pentru o simpla declaratie,ar trebui dat de gandit!!!
este o onoare sa mergi in israel ,sa primesti pumni in cap de la extremistii evrei religiosi de la zidul plangerii.
Daca aceste reparatii morale apar pe site-ul armatei israeliene, aceasta se datoreaza intr-o anumita masura – mai mica sau mai mare, greu de estimat – si cerbiciei cu care patrioti romani i-au protejat memoria, aratnd astfel respect pentru acest mare inaintas, pe diverse forumuri (cel pe care suntem acum, ziarul Gandul, defuncta Ziua, si altele), demonstrand astfel ca, inca, exista romani capabili sa sustina pozitia demna si ferma a poporului lor in fata propriei Istorii. Macar cu acest omagiu eram datori Maresalului. Poate ca, asa, poporul ingrat incepe sa-i merite cenusa!