Hitler și legionarii
Publicat de Ion Coja in Legionarii în eternitate pe 26.04.2013 | 12 comentarii
14. Hitler şi legionarii

Îmi scrie din Brazilia dl Alexandru Frâncu. Franco, în transcriere sud-americană. Citez din această scrisorică:

„Rio de janeiro, 15-02-09

Iubite Ion Coja,

Repet mulţumirile mele pentru importantul material trimis, pe care l-am parcurs – fără exagerare – de mai mult de două ori. (…) Au fost şi excepţii pozitive: Lazăr Şăineanu, Alexandru Graur (profesorul meu de latină), Lică Cracanera (născut Krakauer), care mi-a salvat viaţa, m-a ascuns la Angers(?)(unde cunoscuta lui, baroneasa Antoiniette de la Pommeliére m-a prezentat rectorului Universităţii Catolice la care am fost profesor) şi considerând (Lică) pericolul unui al treilea război mondial, mi-a deschis porţile către Argentina. Unde am fost fost primit cu braţele deschise de un alt cunoscut al lui: avocatul Stănică Ionescu. Ăsta m-a îndrumat către dr.Storch, proprietarul celebrei Goethe-Buchhandlung, unde am lucrat 7 ani, ultimii trei consacraţi publicării revistei quadrilingve GOETHEANA.

Sunt jidani şi jidani. Când zic că Lică Krakauer mi-a salvat viaţa mă refer la condamnarea mea la moarte de grupul celor 7 jidani comunişti care ocupaseră Ambasada noastră în 1944, la eliberarea Parisului. Crima mea, în afară de cămaşa verde, a fost colaborarea cu ocupantul german al Parisului. Am colaborat, da, pe vremea când eram aliaţi cu nemţii. „Colaborarea” mea a constat în a fi interpret la Propaganda Staffel, la conferinţele Asociaţiei Corespondenţilor de presă străini acreditaţi la Paris. Preşedintele era contele Giacomo Antonini, vice-preşedinte americanul Philip Wright Withcomb(?) şi secretarul general camaradul Frâncu. Din conferinţele traduse îmi aduc mai des aminte de Herbert von Karajan şi de Joseph Goebbels. Ăsta a fost „entuziasmat” de felul cum l-am tradus; „Niemand hat mich so gut verstanden” că a venit, şchiopătând, să mă îmbrăţişeze (ceea ce nu e un gest comun la nemţi) şi să mă invite să lucrez cu el, ca interpret oficial al Ministerului. Salariu: 1000 mărci + două camere la Hotelul Adlon şi două secretare, specificând surîzând: eine Blonde, eine Braune. Din fericire n-am acceptat.

Iartă-mi digresiunea.

Sunt grei bătrânii de urnit

Dar de-i urneşti sunt greu de-oprit.

Încă un adaus: când i-am fost prezentat lui Goebbels de dr. Eich, şeful PropagandeiStaffel Paris, cu menţiunea „er ist Rumäne”, Goebbels s-a deschis cu totul şi – alt gest care nu-i german – punându-mi mâinile pe umeri a exclamat textual: „Rumäne? Eiserne Garde! Das beste was unser jahrhundert hervorgebrocht hat!”

Mă opresc aici.

Cu mult drag,

Frâncu

94 de ani”

Aşadar, „Garda de Fier, cel mai bun lucru pe care l-a dat secolul nostru”! Aceasta era părerea lui Goebbels despre Mişcarea legionară… Vorba asta a lui Goebbels o mai auzisem o dată, tot de la dl Frâncu, în urmă cu vreo doi-trei ani. Nu m-a impresionat deloc atunci. Nu mă miră deloc această apreciere a lui Goebbels. Aşa gândesc şi eu şi sper să nu fiu contrazis atunci când legionarii vor avea parte de o judecată dreaptă! Dar – se mai poate spune, în acest secol al XX-lea, atât de bezmetic, atât de criminal, nici nu ar fi mare lucru să fii cel mai important lucru!… Cel mai „pozitiv” produs ideologic.

Chiar şi raportându-ne la o perioadă de timp mai îndelungată s-ar potrivi această vorbă! Cu atât mai mult dacă ne vom limita la spaţiul românesc. Mişcarea legionară este sau ar trebui să fie un titlu de mândrie şi de satisfacţie pentru orice român. Lăsăm pentru altădată întemeierea mai desluşită a acestei credinţe. Deocamdată să ne întoarcem la scrisoarea sosită aşa de departe: a produs asupra mea un efect cu totul neaşteptat. O înlănţuire de idei la care nu am putut rezista. Literalmente m-a „înlănţuit”! Iat-o:

Goebbels a fost principalul ideolog şi doctrinar al nazismului. Cum se face că era aşa de entuziasmat de valorile legionare, dovedind prin asta cât de bine cunoştea fenomenul? Pun această întrebare, adică mă mir foarte, deoarece nazismul, prin liderul ei, prin conducătorul ei, prin Führer, avea altă viziune asupra legionarismului. Această viziune a Führerului intra în contradicţie cu simpatia de care se bucurau legionarii în rândurile ofiţerimii germane, precum şi la aliaţii europeni cei mai importanţi ai lui Hitler: Franco şi Mussolini. Şi de fapt mă mir în sens invers: cum se face că în contradicţie cu toţi aliaţii săi, în contradicţie cu colaboratorii săi şi cu toată armata care îl asculta atât de orbeşte, Hitler i-a duşmănit aşa de tare pe legionari? Adversitatea lui Hitler faţă de legionari, atât de neaşteptată, de surprinzătoare, se deduce uşor din următoarele:

Acordul pe care Hitler şi l-a dat pentru uciderea Căpitanului. În turneul său european din noiembrie 1938, Carol a avut ultima sa întrevedere la nivel înalt cu Hitler, de la care a obţinut încuvinţarea pentru eliminarea Căpitanului. La o oră după discuţia cu Hitler, Carol a telegrafiat la Bucureşti, codificat, ordinul de asasinare;
Acordul pe care Hitler şi l-a dat pentru scoaterea legionarilor de la guvernare şi ilegalizarea practic a Mişcării Legionare de către Mareşalul Ion Antonescu;
Regimul aspru pe care autorităţile naziste l-au asigurat legionarilor care s-au refugiat în Germania. Obligaţi să trăiască în lagăre de concentrare la Dackau sau Buchenwald ori Rostock, legionarii au avut de îndurat condiţii mult mai grele decât ceilalţi deţinuţi, inclusiv deţinuţii evrei.
Ordinul dat de Hitler pentru a fi executaţi toţi legionarii din Germania, ca pedeapsă colectivă pentru „evadarea” lui Horia Sima şi fuga acestuia la Roma. Numai o întâmplare fericită, ca şi simpatia deosebită de care legionarii se bucurau la nivelul corpului ofiţeresc german, a împiedicat executarea legionarilor care deja fuseseră scoşi în faţa plutoanelor de execuţie: un raid prelungit al aviaţiei americane, prin care au fost bombardate clădirile în care erau internaţi legionarii. Din fericire aceştia nu mai erau în clădire deoarece fuseseră scoşi în câmp pentru a fi executaţi la lumina refletoarelor!!… A trebuit să fie stinse reflectoarele, iar panica şi distrugerile provocate de bombardament au amânat execuţia, practic anulând-o…
A doua zi după raidul aviaţiei americane, la radio BBC, masonul Ioan Raţiu anunţa cu satisfacţie, pentru familiile legionarilor refugiaţi în Germania, că au fost bombardate nimicitor dormitoarele legionarilor… Cineva acolo sus i-a ferit însă pe legionari de această dublă tentativă de asasinat în masă, tentativa anglo-americană şi a lui Hitler însuşi, în persoană!

*

Nu mă întreb de ce i-a urît Hitler pe legionari, ci mă întreb de partea cui era Hitler, devreme ce i-a urît aşa de tare pe legionari?!

Şi fără voia mea mi-aduc aminte de suspiciunile care planează asupra lui Hitler… Cât a fost Hitler de german şi cât evreu? Cât de mort (sic!) a fost Hitler atunci când nu l-au găsit decât sub forma unui cadavru carbonizat, pe care nimeni nu s-a străduit să-l identifice, adică să-l afle pe Hitler, viu sau mort. S-au scris sute şi mii de pagini, kilometri de peliculă pe această temă: nu cumva moartea lui Hitler a fost o înscenare? Nu este ideea mea. Eu doar o leg de antipatia lui Hitler pentru legionari. Un sentiment pe care îl aveau în epocă şi mulţi evrei. Această sim–patie sau com–pătimire hitleristo-iudaică mă pune pe gânduri: nu cumva ea este lămuritoare pentru adevăratul rol jucat de „arianul” Hitler: declanşarea şi ducerea războiului i-a costat cel mai mult de europeni, pe „arieni”, care au trimis pe front floarea tineretului european, ca să moară şi să compromită iremediabil (până la această oră) vigoarea genei indo-europene. Starea alarmantă de azi, sub raport demografic, a rasei albe, europene, este pe cale de a deveni catastrofală. O catastrofă pe care a făcut-o posibilă declanşarea celui de al II-lea Război Mondial şi măcelul cumplit care a urmat. Şi cine este vinovat de declanşarea acestui război? Unii spun că marea finanţă mondială, alţii spun că Hitler… S-ar putea să aibă dreptate şi unii, şi ceilalţi, Hitler şi marea finanţă fiind numai cele două feţe ale aceleiaşi entităţi. Măcar pe acest subiect – legionarii, constatăm că Hitler şi finanţa mondială au „gândit” absolut la fel. De ce să n-o fi făcut şi în rest?…

Ideea că moartea lui Hitler a fost înscenată este ipoteza cea mai verosimilă dacă ne raportăm la datele certe pe care le avem: armatele învingătoare par a nu fi avut nicio preocupare de a-l prinde pe Hitler, viu sau mort, spre a fi arătat popoarelor pe care le-a târît într-o catastrofă atât de mare! La data aceea şi în anii următori, nicio anchetă serioasă nu s-a făcut asupra celor petrecute în bunker cu Hitler. Mai mult, bunkerul în care Hitler şi-a petrecut ultimele zile şi ceasuri a fost imediat acoperit sub o carapace de beton abia aceasta inexpugnabilă. De ce? De ce nici măcar azi nu se gândesc nemţii să dezgroape bunkerul şi să-l introducă în circuitul turistic­? Cu placa de beton turnată deasupra, nimeni nu mai poate verifica dacă bunkerul nu avea cumva o corespondenţă secretă cu alte locaţii din Berlin, corespondenţă care i-ar fi oferit lui Hitler posibilitatea de a supravieţui, dar nu ca fugar, ci ca soldat care şi-a îndeplinit misiunea cu brio pe teritoriul inamic unde a lucrat sub cea mai „beton” acoperire: funcţia supremă în statul a cărui năruire a urmărit-o şi a obţinut-o!

Aflu de la Discovery că Berlinul este o metropolă străbătută în subteran de zeci şi zeci de kilometri de tuneluri secrete, toate construite pe vremea lui Hitler! Este absurd să ne imaginăm că bunkerul în care s-a retras Hitler nu avea măcar o singură variantă de evacuare prin aceste tuneluri care duceau departe de centru Berlinului…

Căci, dacă cât de cât luăm în serios datele şi cifrele vehiculate de negaţionişti cu privire la dimensiunile reale ale Holocaustului, şi le comparăm cu datele – certe de data aceasta, privind sacrificiul uman adus de popoarele europene pe altarul marii conflagraţii, s-ar putea să constatăm că naţiunea care a avut cel mai mult de câştigat de pe urma celui de al II-lea Război Mondial nu au fost nici ruşii, nici englezii, nici americanii, ci evreii! Sionismul!

…Aceasta fiind ultima dintre ipotezele cu care îmi încarc sufletul înainte de a pune punct!

Ion Coja

PS 2013– Text scris în 2009
*
*