Basarabia cea de o ființă cu Eminescu

Numele meu este Costea Ioan (n.1959 în com. Scărişoara, jud Alba).
Vă prezint rezumatele cărţilor pe care le-am scris:

URANIU PRIMELOR BOMBE.
Recent am publicat a 4-a carte: URANIU PRIMELOR BOMBE (iunie 2014, editura Altip – Alba Iulia – 400 pg, format A5, caractere 11).
Eu locuiesc in Judeţul Alba, în Câmpeni, între Roşia Montană şi Băiţa.
Băiţa este locul unde au existat pe vremea sovieticilor zăcăminte cu un uraniu de cea mai înaltă puritate, după cum scriu specialiştii (Lucian Ion , Zăcăminte strategice, Vol. I: Operaţiuni strategice în Carpaţi, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2013):
„… pe meleagurile satului Băiţa Plai din Bihor, avea să fie pus în evidenţă cel mai bogat zăcământ de uraniu din lume”, pg. 7,
„Din literatura consultată reiese foarte clar că zăcământul a deţinut supremaţia în domeniul calităţii şi al purităţii, ceea ce a permis obţinerea unor produse excepţionale cu aplicaţie rapidă, în condiţiile păstrării unui secret desăvârşit. Una după alta ieşeau ogivele nucleare de pe banda rulantă şi, într-un timp extrem de scurt, Moscova a reuşit să devină o mare putere atomică şi să echilibreze forţa distrugătoare a arsenalului american”, pg. 23,
„… specialistul în uraniu, Baranov E., bun cunoscător al zăcămintelor de uraniu din Africa de Nord, Rusia şi Europa, a relatat că „nu a văzut aşa concentraţie” şi Băiţa este „unicat” … şi gresiile erau impregnate cu „până la 90%”, sub formă de cuiburi şi filonaşe radiare, observate în carieră în 1957.
Potrivit opiniei geologului Ovanes Vasile, cu studii în URSS, zăcământul de la Băiţa a fost „cel mai mare din lume”, iar cercetarea şi extracţia s-a realizat concomitent şi sectorial”, pg. 20.
Căutând după legionarul Leon Şuşman am aflat de educaţia nemţească primită de Todea Viorel, preot în localitatea Arieşeni situată pe versantul opus zăcămintelor de uraniu de la Băiţa din Biharia. În perioada războiului şi mult timp după război, i-am găsit pe Şuşman şi pe Todea prin preajma acestor zăcăminte de uraniu. Şuşman (greco-catolic) şi Todea Viorel (preot ortodox) au fost agenţi SS preluaţi mai apoi de CIA. SS-ul i-a implicat în paraşutările, aterizările şi decolările făcute pe şi de pe platourile Bihariei, situate deasupra minelor de uraniu ce se deschid dinspre Băiţa. Atât de multe paraşutări a făcut CIA încât în vremea comunismului, toate femeile din două sate din Arieşeni (Pătrăhăiţeşti şi Avrămeşti) au purtat pentru o vreme rochii şi bluze din mătasea paraşutelor trimise pe Biharia!
Preotul Todea Viorel a avut doi fraţi, implicaţi şi ei în acţiunile SS şi apoi CIA: Todea Aurel (Lelu), preot în localitatea Gârda şi Todea Diodor, preot în localitatea Avram Iancu. Cei trei fraţi, preoţi, racolaţi de SS de pe Arieş se cunoşteau cu preotul Trifa Viorel (Valerian), din Bistra şi, prin acesta, cu Otto von Bolschwing, ofiţer SD, reprezentantul lui Himmler în România. Scopul acţiunilor lor pe vremea SS a fost extragerea clandestină a uraniului iar mai apoi au avut scopul să îi împiedice pe sovietici să exploateze acel uraniu: prin sabotaje, prin dezinformare, prin întreţinerea unei atmosfere neprietenoase, prin revolte. Aşa se face că toţi aceştia, ajutaţi de CIA, au pus la cale cea mai mare revoltă anticomunistă: Revolta de la Beliş din marţea de Rusalii 1951.

Preotul Todea Viorel este cel descoperit, cu palton de piele şi cu aparatul foto în mână.
(Am obţinut imaginea prin bunăvoinţa actualului preot din Arieşeni – tânărul Tudorel).

Apropo de aparatul foto din mâinile preotului Todea Viore, iată ce mărturii a cules dl. Ion Lucian în Zăcăminte strategice, Vol I, pg. 23:
„Teritoriul minier a fost „ciuruit” de galerii, foraje şi abataje, dar prin 1957 a avut loc ultima puşcare masivă în obiectivul 2, în baza unui proiect întocmit de inginerul Magda Ioan. Atunci, în galeria din carieră s-au introdus „3 vagoane de dinamită”, s-a aruncat în aer un munte şi s-a cutremurat ţinutul Bihorului la declanşarea exploziei spectaculoase şi strict secrete. Participanţii au privit şi fotografiat evenimentul de pe alt munte, iar comisia a constatat reuşita operaţiunii.
La scurtă vreme, conducerea de la Direcţia H, respectiv inginerul Ţurcanu Boris a primit o revistă de specialitate din Elveţia, unde au apărut imagini cu puşcarea masivă. Atunci Mănescu Dumitru, şeful Direcţiei Metale Rare din MAI, coleg cu Ţurcanu, a demarat o anchetă şi la examinarea filmelor din aparate a dispărut orice dilemă cu privire la autorul fotografiei, iar după unu sau doi ani s-a ajuns la concluzia că în zonă a acţionat un „spion american” sau aflat în slujba serviciilor secrete americane, care a realizat pozele de pe o înălţime situată în apropiere de carieră, dar în afara perimetrului supravegheat de militari”, pg. 23.
Cine credeţi că a făcut pozele care au ajuns în posesia CIA şi apoi în revista din Elveţia? Eram copil în Arieşeni prin 1966: trebuia să vină cineva din Câmpeni să ne facă poze, de aceea sunt eu convins că numai preotului Todea Viorel a avut aparat foto în 1957. Din mărturiile culese de dl. Ion Lucian deduc că în 1959 Securitatea şi KGB au aflat pe cel care făcuse acele poze ale detonării Bihariei. Să fie o simplă coincidenţă faptul că preotul Todea Viorel a fost arestat, a doua oară, tocmai în 1959! Cineva din Arieşeni mi-a spus că atunci când a fost arestat Viorel era pe un cal şarg, „fain cal”.
– Unde te ducem nu-ţi trebuie cal, i-au spus securiştii.
A fost eliberat numai în 1964.
Cel care a făcut pozele care au ajuns în posesia CIA trebuie să fi ştiut foarte bine Munţii Bihariei; preotul Todea Viorel a avut grijă să ne lase o poezie intitulată Satul meu:
„Munţii noştri au în sine
Galerii adânci şi mine
Mine cu renume straniu
Fiindcă poartă-n sân uraniu” (!)
Preotul Todea Viorel coresponda intens cu Felicia Antip, care a lucrat în oficinele spionajului evreiesc Agerpres şi Lumea. A avut mai multe canale prin care putea să comunice către CIA sau către Valerian Trifa, Episcopul românilor ortodocşi din SUA.
Coincidenţele sunt prea multe şi pentru un om normal, dapăi pentru mine!
Observaţi hotărârea şi determinarea înnăscute în preotul Todea Viorel; acestea au fost cele care au tras şi au împins la o luptă organizată în munţii moţilor. Exemplul de curaj al acestui om i-a obligat pe toţi preoţii din moţime să facă ceva pentru „mântuirea neamului românesc”. Fără Viorel moţii nu ar fi avut cum să spună că au făcut ceva sub sovietici. Cu el, cu Todea Viorel, altfel pot moţii să stea de vorbă … cu restul românilor! Să le bată obrazul: vedeţi că s-a putut!
Capacitatea organizatorică nu i-a lipsit lui Viorel. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Şi adunarea preoţilor din această poză, din 1971, i s-a datorat tot preotului Todea Viorel. Pot fi identificaţi următorii: ÎPS Mitropolitul de Sibiu Nicolae Mladin, PS Episcop de Alba Emilian Birdaş, preotul Trifon din Abrud (primul din dreapta).
În anul 1976, preotul Todea Viorel l-a întâmpinat în Arieşeni pe Episcopul Emilian Birdaş cu şase cai albi şi cu tulnicărese … în ciuda activului de partid.
Revolta de la Beliş a fost condusă în teren de primarul comunist Vancu (Nicola Gheorghe) din Comuna Horea (fostă Arada). La revolta de la Beliş, despre care s-a scris foarte puţin, au participat cca 10000 de oameni, munteni, numiţi moţi (în vechime purtau părul legat într-o meşă, ca un moţ).

Imaginea preotului Todea Ioan (ciufala Mangău) din Arieşeni (născut în Albac), care şi-a crescut fii în cultura nemţească: preot Todea Diodor, preot Todea Aurel (Lelu) şi preot Todea Viorel. Lui îi datorăm rezistenţa anticomunistă spre „mântuirea neamului românesc”.

Vancu a fost pus primar în primăvara anului 1945 în Comuna Horea (fostă Arada) de cinci evrei sovietici, kaghebişti, pe care i-a ţinut cu hrană în munţii Gilăului în vara anului 1944 cu sprijinul şi la recomandarea lui Porgheş şi Zoli, doi comercianţi evrei de lemn din Câmpeni şi respectiv Turda. Am aflat că cei cinci evrei kaghebişti au căutat uraniu la Izvoarele Răcătăului, fiind convinşi că zona Munţilor Gilău conţine foarte mult uraniu. Deţin informaţii că, atât înainte de război cât şi după război, kaghebiştii au căutat uraniu pe traseul: Petreasa (unde a căzut avionul lui Iovan în 2014) – Izvoarele Răcătăului (Broscaru) – Dl. Lămăşoii – Dl. Frumos – Certege/Câmpeni. Poate că şi această zonă conţine uraniu; la Certege (Valea Caselor)/Câmpeni sovieticii au deschis după război o mină de uraniu.
Vancu a avut o şură într-un loc din Petreasa, numit Frînturi. Cei cinci kaghebişti, evrei sovietici, şi-au ţinut în acea şură contoarele geiger-muller, de căutare a uraniului. Şura lui Vancu se află lângă locul morţii pilotului Adrian Iovan. În 1944, un trăsnet a mistuit şura lui Vancu. Se pare că trăsnetul a fost atras şi de contoarele celor cinci evrei kaghebişti sovietici.
Într-un raport al Federaţiei Naţionale de Mine Energie stă scris că nemţii au descoperit minereul uranifer de la Băiţa dintr-un avion care a depistat o „anomalie emanometrică”. Asta mă face să presupun că uraniu emană ceva situat între radiaţii şi gaze. Această emanaţie este însoţită de o presiune specifică, uşor de identificat de cunoscători dar care poate crea necunoscătorilor confuzii, derută, stări ciudate. Eu presupun că acele radiaţii-gaze pot fi asemănătoare cu vâlvele din poveştile moţilor căutători de aur (holoangări). Un pilot civil, neînsoţit de un militar sau de un miner, poate fi derutat şi speriat de apariţia acestui fenomen. Eu emit ipoteza că la vederea acelei vâlve (emanometrice) se produce spaima, dezorientarea …
Căutătorii de aur din moţime s-au plâns adesea că au fost dezorientaţi şi terorizaţi de vâlve. Ce au fost vâlvele, năluci sau emanaţii? Acele vâlve nu puteau fi altceva decât emanaţiile care însoţesc uraniul existent în acele mine de aur. Vâlvele apar numai în galerii, vâlvele nu au înfricoşat niciodată moţii căutători de aur în nisipul aluvionar. Deci, vâlvele nu însoţesc şi nu protejează aurul, aşa cum credeau aurarii (holoangării). De fapt, vâlvele însoţesc uraniul. Ca o stranie coincidenţă trebuie menţionat că în accidentul aviatic din 2014 din Petreasa (Horea) a murit odată cu Adrian Iovan şi o fată, care nu fusese mireasă şi care purta numele aurului ce însoţeşte uraniul: Aura. Aura Iovan! Toate acestea sunt doar presupuneri, adică încercări de a explica dezorientarea căutătorilor de aur şi dezorientarea piloţilor … poate chiar ceva mai mult decât sunteţi voi în stare să percepeţi.
Moţii de peste şaizeci de ani din Petreasa aduc uneori vorba despre păduri înfuriate, cuprinse-n vijelii care fac lemnul să scrâşnească şi muntele să urle.
– „Atunci să nu întorci capul, să-ţi ţii direcţia că de întorci capul îţi ia minţile”.
– Cine?
– „Aia”.
– Care, cum arată, ce face?
– „Îi mare, şi despletită”.
– Este Muma Pădurii?
– „Poate. Noi îi zicem Avizuva” (Todea Lăiuţ, a lui Ianoş, din Petreasă).
Contra acestei arătări, specifică anumitor locuri din Munţii Apuseni, moaţele au leac: afumă în faţa caselor sau a colibelor cu ujucu vântului sau mătura vrăjitoarei culeasă în Joia Verde (prima zi de joi după Paştele Ortodox). Mătura vrăjitoarei sau Ujucu vântului este o excrescenţă care se dezvoltă pe anumiţi molizi sau brazi. Este interesant că toţi cei care au făcut aşa ceva spun că „vijolia” sau „duduiala” – „s-o oprit”. Să fie Avizuva o vâlvă din afara subteranelor? Dacă uraniu se manifestă în galerii ca o Vâlvă, în exterior se manifestă ca o Avizuvă. Fiecare derutează, dezorientează, ia minţile. Deci, şi deasupra pământului există riscul să ne întâlnim cu emanaţiile uraniului, aşa cum s-au întâlnit Iovan, Aura şi însoţitorii lor.
În această zonă, susceptibilă de uraniu, Petreasa – Dl Lămăşoii – Dl Frumos – Certege, au mai căzut trei avioane: unul rusesc şi unul britanic în timpul războiului dar şi un avion prin 1968. Despre acest din urmă avion mi-a mărturisit dl. doctor Porumbel Nicolae, care a fost directorul Spitalului din Câmpeni, jud. Alba; s-a făcut o mobilizare generală pentru căutarea avionului căzut. După ce funcţionarii din Câmpeni au ajuns cu lămpaşele aproape de faţa locului, într-un final li s-a spus că sunt liberi deoarece avionul a căzut pe raza judeţului Cluj. A fost prea mult mister atât în deciziile organizatorilor cât şi în modul în care doctorul Porumbel mi le-a redat; ceva nu a fost în regulă. O tragedie asemănătoare s-a produs în 23 aug 1940 în apropierea Muntelui Găina, unde au decedat 15 persoane; ziaristul Alexandru Tutoveanu a scăpat ca prin minune. Muntele Găina face parte din lanţul uranifer al Bihariei unde deţin mărturii că datorită concentraţiei mari de uraniu aparatele geiger – muller ale sovieticilor s-au ars. O altă vâlvă, din Muntele Găina, l-a derutat pe pilot de o aşa manieră că avionul românesc, foarte bun, a înregistrat un prim accident după ce compania efectuase cca 11.835.000 km … Cauza? Eroare de orientare, uraniu sau o altă vâlvă? Să mai spun şi că Muntele Găina găzduieşte târgul fetelor … nemăritate? Intensa dorinţă a fetelor de a avea voalul descătuşează vâlva-n voal!?
Să fie numai o simplă nouă coincidenţă sau încă o confirmare faptul că legenda vâlvelor este circumscrisă de spaţiul Roşia Montană – Bucium – Abrud, unde uraniul şi aurul convieţuiesc în subteranele în care moţii au căutat aurul?

Am aflat că nemţii au recoltat uraniu din Biharia – Băiţa, pe care l-au transportat în raniţe căptuşite cu plumb la Baia de Criş şi apoi la gara din Brad. Din Brad, uraniul a fost preluat de SS şi dus în Viena. Pentru a putea transporta uraniul industrial, nemţii au pregătit în 1941-1943 traseul dintre Biharia şi Deva: şi azi există în stare excelentă nişte „megastructuri naziste” care constau în: două poduri (viaducte) imense şi două tuneluri imense făcute de nemţi cu sovietici şi evrei în anii 1941-1943. Vezi pe internet cele două viaducte naziste de la Luncoiu, judeţul Hunedoara, aproape de Brad. Imaginea unui viaduct este pe coperta cărţii mele, sub o imagine a Bihariei.
În 2005 a fost publicată o carte: Bomba lui Hitler (Hitler’s Bomb) de Rainer Karlsch; autorul şi cartea au fost şi sunt foarte contestaţi. Istoricul Rainer Karlsch susţine că naziştii au făcut două experimente nucleare şi că au deţinut bomba atomică sau ceva foarte asemănător. La un astfel de experiment nazist, nuclear, a fost şi un gazetar de la Corriere de la Serra. Cartea lui Rainer Karlsch, intitulată sugestiv Bomba lui Hitler, conţine mărturii care spun că americanii şi ruşii au dobândit uraniu de la nazişti, că bombele americanilor aruncate asupra Japoniei au fost de fapt de fabricaţie nazistă!
Deci, ceea ce scriu eu conţine o dovadă în plus că nemţii au deţinut bomba … pentru că au deţinut uraniu. CIA le-a furat şi uraniul şi bombele. Dacă a fost aşa înseamnă că Hitler a fost mai puţin criminal decât americanii; el nu a aruncat ultimele două bombe pe care le-a mai avut asupra oamenilor! Bine că americanii au avut numai cele două bombe! Dacă cumva Hitler a avut mai multe de două bombe, atitudinea lui Hitler este cu atât mai meritorie. N-ar fi fost prima dată când atitudinea lui Hitler a fost una uluitor de umană … şi de civică. La Dunkirk, Hitler ar fi putut să-i toace pe cei 330.000 de soldaţi britanici dar nu a făcut-o. Care american nu i-ar fi tocat? Care ofiţer nu i-ar fi tocat? Fiindcă dimensiunea umanistă a controlat ofiţerul din Hitler trebuie să confirmăm că şi cultura a folosit omenirii într-un caz. Pe de altă parte nu mi-e greu deloc să îmi închipui ce au făcut savanţii evrei cu cele două miliarde de dolari alocaţi proiectului Manhattan dacă tot n-au făcut bomba; voi n-aveţi nici un pic de imaginaţie? I-au băgat în „jebe”! Cu o parte au cumpărat tăcerea şi ne-au educat până la ideologizare că Hitler a fost un criminal mai mare decât Statul American. Se poate spune că Hitler a fost un criminal dar nu a fost mai mare decât cei care au aruncat „bombele furate sau obţinute prin furtul uraniului de la nazişti” asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki. Şi Hitler putea să arunce bombe până în mai 1945! Şi Stalin putea să arunce după 1949. Dar n-au făcut-o, nici Hitler şi nici Stalin! De aceea, cei care au aruncat asupra oraşelor bombe atomice au fost şi au rămas cei mai mari criminali cunoscuţi! Merita să investească o mică parte din miliardele de dolari pentru a ne face să nu ştim cine au fost şi cine sunt. Să-i divulgăm!

Revolta de la Beliş din 1951 a fost un act de sabotaj condus de CIA, sprijinit de evreii din Securitate şi din partid. S-a ajuns la revolta de la Beliş prin amăgirea muntenilor. Comercianţii evrei şi-au dorit ca lemnul exploatat de moţi să nu mai curgă spre URSS. Comercianţii evrei din Câmpeni, Cluj, Turda, Călăţele şi Huedin, împreună cu evreii din Securitate şi din partid au intenţionat să treacă la o economie de piaţă, să înlăture comunismul stalinist. Mobilul evreilor comercianţi din Munţii Apuseni a fost lemnul pădurilor din munţii moţilor, care ajungea la ruşi! Cu acel lemn i-au amăgit şi i-au mobilizat pe moţi iar guvernul român a fost imobilizat prin intermediul fostei cominterniste Ana Pauker.
Pentru a demonstra că lucrurile au stat aşa cum spun eu, a trebuit să demonstrez că:
– în moţime au activat din vechime comercianţi evrei,
– că aceşti comercianţi evrei l-au racolat pe Vancu ca să îi ajute pe evreii din kgb care au fost trimişi de Beria să caute uraniu în munţii moţilor,
– că Ana Pauker nu a fost o comunistă fanatică, aşa cum este prezentată,
– că acei comunişti, care ne sunt prezentaţi ca fanatici, au fost de fapt nişte escroci,
– că Stalin a devenit antisionist dar că niciodată Stalin nu a fost antisemit,
– că Stalin i-a epurat din partid şi din administraţie pe evreii sionişti care trădaseră comunismul, (re)raliindu-se la valorile „economiei de piaţă socialiste” ,
– că evreii sionişti au complotat pentru lichidarea lui Stalin şi că le-a reuşit prin Beria,
– că Beria a fost lichidat la rândul lui de kaghebiştii naţionalişti ai lui Hruşciov. De ce? Pentru că Beria a intenţionat să treacă la „o economie de piaţă socialistă”.
Cartea lui Pavel Sudoplatov, adjunctul lui Beria, Misiuni Secrete, apărută recent în România, m-a ajutat enorm. Sudoplatov scrie despre Elisabeta Zarubina, verişoara Anei Pauker, kaghebista din SUA. În timp ce Zarubina îi „vrăjea” pe Oppenheimer şi pe Bohr în SUA, verişoara ei, kaghebista Ana Pauker, se „îngrijea” de Roosevelt, în ambasada sovietică de la Teheran (1943). Cele două verişoare erau subordonatele lui Beria, care a fost la Teheran odată cu Ana şi care a fost însărcinat de Stalin să realizeze prima bombă atomică.
Revolta de la Beliş şi alte fapte ale lui Vancu, care a câştigat simpatia şi încrederea evreilor – pe care le dezvolt în carte – demonstrează că grupul Anei Pauker nu a fost numai deviaţionist ci a intenţionat la Beliş în 1951 ceva mai mult: ceea ce se va petrece în 1989. Ce anume? Înlăturarea comunismului şi instaurarea unei „economii de piaţă socialiste”. De ce? Ca să poată consuma liberi ceea ce adunaseră de la „spoliatori”, să poată face aliş-veriş. Faţă de argumentele din carte, acum redau faptul că liderii importanţi din 1989 – care voiau o economie de piaţă socialistă – provin din pepinierele Anei Pauker:
– cominternişti sau urmaşi ai cominterniştilor: Iliescu, Roman, Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Gogu Rădulescu, şa,
– şi năimiţi, racolaţi, îmbrobodiţi, amăgiţi de Cominternişti: 80% din cei de la radio Europa Liberă, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Ion Caramitru, şa.
Cum şi de ce s-au transformat evreii care au creat socialismul în simpatizanţi ai economiei de piaţă sau în capitalişti sadea? Faţă de răspunsurile din teoriile consacrate iată încă o ipoteză: aducerea spionilor kaghebişti din SUA şi apoi trecerea lor pe linie moartă i-au creat lui Stalin doi duşmani; evreii repatriaţi în URSS s-au solidarizat cu evreii socialişti şi sionişti din SUA. Adusă în pripă din URSS, kaghebista Elisabeta Zarubina s-a solidarizat cu Ana Pauker şi împreună cu Beria şi cu alţi evrei l-au otrăvit pe Stalin! Cu walfarină.

Deci, nu KGB-ul naţionalismului rusesc a fost cel care a dat lovitura de stat din 1989 şi nici agenţii CIA, n-au fost nici ruşii şi nici americanii: au fost interesele evreilor, din KGB şi din CIA, din URSS şi din SUA, care au dat în foc după ce au tot mocnit din 1948, de la participarea Goldei Meir la o sărbătoare evreiască tradiţională, ţinută la Sinagoga din Moscova (când a început – provocată sau nu – duşmănia lui Stalin împotriva evreilor sionişti). Cam aceasta este explicaţia mea … care este în măsură să explice convertirea evreilor la socialism, la comunism şi înapoi la teoriile economiei … socialiste de piaţă, – numai dacă eu am reuşit să-i diferenţiez pe evreii din KGB şi din CIA de ruşii şi de americanii arieni şi numai dacă cititorul realizează această diferenţă … şi apoi diferenţele securiştilor şi comuniştilor evrei de securiştii şi comuniştii autohtoni … şi numai dacă cititorul acceptă că trebuie să se aşeze şi să se mire mult de tot de ce unii evrei spun că Stalin a fost antisemit când a ucis evreii aparatnici (din partid şi din servicii)! În carte arăt de ce a ucis Stalin evreii aparatnici. În împrejurarea în care evreii aparatnici au făcut fapte despre care ei ştiau dinainte că erau sancţionate cu moartea şi în împrejurarea în care ponderea evreilor printre aparatnici era de aproape 100%, – pe cine trebuia Stalin să ucidă? „Miguri avem miguri cad”, – spune o vorbă de politician. Diferenţa până la 100% era constituită din nişte funcţionari mărunţi, din secretară şi din femeia de serviciu. Unii scriitori superficiali sau puşi anume să ne adoarmă … vigilenţa au constatat că secretara şi femeia de serviciu, ale aparatnicilor, nu ar fi fost de sânge semit. Totuşi, câţiva scriitori evrei – sau „proşti” sau „insuficienţi de vigilenţi” sau „insuficient educaţi” – nu au fost foarte atenţi la acest principiu şi au redat în scris că până şi femeile de serviciu erau evreice sau aveau origini evreieşti! Deoarece am ajuns să gândim ca şi ei, vom spune miraţi: păi cum să fie secretară cineva care nu-i de-a mea. Aşa-i! Dar dacă Lenin, Stalin, secretara lor şi femeia lor de serviciu au avut origini evreieşti – împlinind astfel întregul fir în păr – atunci pe cine ar fi putut suspiciona Stalin şi pe cine ar fi putut sancţiona cu moartea pentru fapte care abia acuma se dovedeşte că au fost reale, că nu au fost nişte simple închipuiri staliniste?
Pot fi luat de rever: măi autorule, dacă toţi şefii comuniştilor au fost evrei, aşa cu spui tu, atunci cine a salvat sistemul comunist de dorinţa evreilor de a desfiinţa comunismul? De la periferii au intervenit cu o neaşteptată vigoare şi conştiinţă comunistă naţionaliştii comunişti ai lui Hruşciov şi, mai ales, inerţia sistemului, viabilitatea sistemului comunist! Înţelepciunea acră a naţionaliştilor conservatori a salvat sistemul lichidând fir în păr grupul reformist condus de Beria şi obligând cealaltă parte a acestui grup la replieri oportuniste; aceasta este împrejurarea care explică lichidarea grupului Anei Pauker din România. O mişcare centripetă spontană a înlocuit centrul surprinzător de rapid. Nimeni nu s-a aşteptat ca pruncului să-i crească aşa de repede şi pula şi caninii! Acest prunc, această creaţie a salvat Comunismul! Aceasta este răspunsul meu! Explicaţia? Capacitatea securistului de a pune într-un final gulerele cămăşii de cânepă sub reverele uniformei şi nu invers şi capacitatea securistului de a obţine deprinderi şi automatisme conforme cu ideologia este mereu împrospătată de sistemele care creează automatisme: capitalism şi comunism. Ce le împrospătează? Atavismul nostru, însuşirea automatismelor de a crea conservatorism şi tendinţa noastră de a ne rinoceriza.
Chiar dacă periferia nu a schimbat mare lucru în România în decembrie 1989, totuşi, periferia pestriţă a luat locul unui centru prea naţionalist-omogen pentru a mai putea fi schimbat de Internaţionala intonată de Ceauşescu ca pe o evidentă încercare de convertire de la naţionalism la internaţionalismul celor care-l legaseră.
Evreii sionişti (naţionalişti) au vrut să îl lichideze pe Stalin şi să înlocuiască conducerea stalinistă din toate ţările satelit. Nu au reuşit în 1950-1953! Nu au reuşit nici în 1956, nici în 1968! Dar au reuşit în 1989. De aceea eu susţin că – mică, aşa cum pare la prima impresie -, totuşi, revolta de la Beliş din 1951 se înscrie în salba încercărilor evreilor sionişti de a se scăpa pe nevăzute de comunismul pe care tot ei îl creaseră. Efortul făcut de evrei pentru a nu se vedea că tocmai ei au fost şi cei care au creat Comunismul a fost mult prea mare; acest efort colosal a adus dificultăţi şi … întârzierea înlăturării Comunismului. În rest se poate spune că până la urmă le-a reuşit. Nu aş vrea să se înţeleagă că evreii au regretat că au creat Comunismul. Nu! Creatorii Comunismului au ştiut încă de la creare că tot ei îi vor fi groparii. Se pune fireasca întrebare: de ce l-au mai făcut dacă tot au vrut să îl distrugă!? Pentru că prin Comunism ei şi-au legitimat haiduciile; adică furtul, adică naţionalizările, devalizările! A fost un gheşeft la nivel Mondial! De aceea pot să spun că creatorii Comunismului au fost nişte escroci şi nu nişte fanatici! Nu îţi trebuie prea multă inteligenţă ca să constaţi că astfel de fapte, astfel de gânduri şi astfel de planuri nu au viitor şi nici prea multă capacitate de analiză ca să vezi că de-a lungul timpului astfel de fapte s-au repetat aşa cum s-au repetat şi … holocausturile. Şi conspiraţiile: Expulzarea din Spania din 1492, Pearl Harbour, Turnurile gemene, etc.
Această carte este şi un demers către evreii înţelepţi să controleze repetitivele apucături ale coetnicilor care au condus neevreii la mizerie, lumea în războaie mondiale şi în minciună, evreimea în holocausturi şi, în final, întreaga omenire în coşmaruri!
OPRIŢI-I!
Că ne jignesc inteligenţa, că ne scot din sărite, că ne aduc la disperare!

Faptele oamenilor sunt efectul convingerilor aflate în fibrele cele mai ascunse ale fiinţei lor. Eu sunt convins că Stalin a aderat la mişcarea comunistă deoarece, în fibrele cele mai ascunse ale fiinţei lui, a fost convins că universul cultural al diasporei evreieşti este cel mai compatibil cu caracterul internaţional, universal, al Comunismului; bineînţeles că Stalin a mizat în comunizarea lumii atât pe eficienţa unei diaspore foarte dispersate în lume cât şi pe ascendentul lui evreiesc, pe care l-a transmis unuia din fii prin numele „Djugasvili” – fiu de evreu în georgiană. În contraponderea acestor convingeri ascunse, naţionalismul a fost, pentru Stalin, cel mai mare duşman. Comunism versus naţionalism. „Proletari din toate ţările uniţi-vă!” – a fost o lozincă-îndemn comunist care are acest înţeles: lupta împotriva naţionalismului. Dacă Com-internismul (Comunismul Internaţional) era considerat de Stalin ca fiind sinteza efortului evreului în special şi a omului în general de a deveni o conştiinţă planetară, fără graniţe, debarasat de naţionalisme, putem spune că Sionismul a fost considerat de Stalin ca fiind un naţionalism evreiesc. Fiind convins că evreii sunt incompatibili cu naţionalismul, imediat după crearea Statului Israel, Stalin a fost mai crunt cu sioniştii decât cu ceilalţi naţionalişti . Ca orice tiran, Stalin i-a iubit pe evrei cu pasiunea devoţiunii totale. Dezamăgirea i-a fost pe măsură. Dezamăgirea lui Stalin, creată de sionismul (naţionalismul) evreiesc, reiese şi dintr-o mărturisire nespecifică lui, o mărturisire tulburătoare, pe care i-a făcut-o lui Hruşciov în 04.12.1952: „Sunt terminat! Nu mai am încredere în nimeni! Nici măcar în mine!”. Dezamăgire – dezamăgire dar şi teamă. O teamă cu care nici un istoric nu l-a investit pe Stalin! O teamă al cărei caracter îl putem identifica din caracterul celui căruia i se confesa: ultranaţionalistul Hruşciov. Stalin se adresa omului care niciodată nu a fost capabil să priceapă internaţionalismul comunismului. Hruşciov era un naţionalist rinocerizat, polarizat în urma permanentei lupte cu naţionaliştii ucraineni. Totuşi, de ce credeţi că a apelat Stalin la Hruşciov? Pentru că el, naţionalistul, era alternativa la sionism şi la cominternism? Întâlnirea cu un Hruşciov naţionalist şi inadmisibil de guraliv a fost un avertisment pe care Stalin l-a transmis sioniştilor. A fost o cacealma specifică lui Stalin. Luând acest exemplu de la Stalin, atunci când eu vreau ca satul să afle ceva îi spun „acel secret” celui mai guraliv om pe care îl cunosc, ca şi cum ar fi ceva foarte confidenţial, şi concomitent îl rog, ca pe un om de mare încredere, să nu cumva să mă spună; a doua zi este plin satul, toată lumea ştie! Aceasta-i istoria celebrei confesiuni pe care Stalin a făcut-o lui Hruşciov.
De fapt, Stalin nu a apelat la Hruşciov, Stalin nu l-a apelat pe Hruşciov ca şi pe o alternativă. Apelând la Hruşciov, Stalin le-a indicat evreilor sionişti o alternativă. I-a ameninţat! Hruşciov ne-a redat ce a spus Stalin fără ca Hruşciov să priceapă mai mult, de aceea spusele lui Stalin au fost interpretate de istorici ca semnul unei boli psihice: PARANOIA. Iată că nu a fost paranoia. Paranoia este teama fără motive, iată că Stalin avea motive să-i fie teamă, iată, deci, că Stalin nu a fost paranoic.
Stalin a creat în 1934 Regiunea Evreiască Autonomă Birobidjan. La graniţa cu China. La – 40 grade! Te-apucă râsul. Oare nu cumva Stalin le-a creat evreilor cu predilecţii sioniste un stat în estul extrem al URSS din teamă dar şi din dorinţa de a avea motive să îi îndepărteze de centru pe evreii sionişti. Vrei ţară? Du-te-n est! Dacă Freud a descoperit în Pavel pe omul în stare să creeze o ideologie pentru că era în stare să o răspândească, Stalin – având cunoştinţele şi exemplul de la gimnaziul ortodox – le-a destinat evreilor un pol extrem spre care tot mergând şi de la care tot venind ar fi răspândit, chiar şi fără să vrea, încă o ideologie de sorginte evreiască. Comunismul! O ideologie la fel de evreiască cum a fost creştinismul, o ideologie căreia iată, încă o dată, evreii neagă cu vehemenţă că i-au fost părinţi! De ce? Pentru că nu vor să plătească acea pensie alimentară! De aia!!
Dezamăgirile tiranilor sunt urmate de pasiuni la fel de intense: răzbunarea. Într-un astfel de context trebuie să ne explicăm campania de epurare a evreilor şi nu altfel. Campania stalinistă de după 1948 a fost o campanie antisionistă şi nu o campanie antisemită cum încearcă unii cărturari evrei să inducă sau să producă confuzie cu scopul evident de a-i distanţa pe evrei de crimele pe care Stalin le-a făcut împreună cu nişte evrei escroci (şi nu fanatici) atât până în 1948 cât şi după 1948!
Dobândind această înţelegere şi de pe o astfel de poziţie ar trebui să recitiţi ceea ce am scris pentru a înţelege pe deplin de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în general în perioada 1941-1953 şi în special în perioada 1948-1953.
Cominternul a fost dragostea cea mare a lui Stalin. În carte am analizat desfiinţarea Cominternului în contextul în care Stalin a văzut oportunitatea obţinerii simpatiei evreimii financiare din SUA. Stalin a crezut şi a fost lăsat să creadă că – oferindu-şi ţara ruinei pe care o aduc operaţiunile de război – va putea crea un Comintern Mondial prin asimilarea Comitetului Evreiesc Antifascist Mondial. Trebuie foarte bine analizat dacă Stalin a desfiinţat Cominternul pentru că:
– s-a simţit constrâns,
– pentru că a considerat că numai aşa se putea apropia de SUA
– sau pentru că, firea lui întortocheată, a găsit că, prin desfiinţarea Cominternului, le poate crea evreilor, socialişti şi comunişti din SUA şi de peste tot, acea plajă de pretexte cu ajutorul cărora să îşi poată forţa guvernele să adere la URSS, pe fel de fel de interese, de căi şi de motive.
Procedând astfel, Stalin a transferat puterea mondială către evreii internaţionalişti. Procedând astfel Stalin a rămas în perioada războiului şi încă o perioadă după război mai mic chiar şi decât com-internista Ana Pauker. Dispun de argumente, nu şi de probe, care mă fac să cred că Ana Pauker a ajuns în 1943 la Teheran în preajma lui Roosevelt la solicitarea SUA şi nu prin manevrele lui Stalin, aşa cum ne închipuim. În subsidiar asta dovedeşte că Ana Pauker nu a fost o comunistă fanatică. Dacă renunţăm să mai creăm perspective pornind de la interesele României, vândută şi atunci şi acum, trebuie să admitem că Ana Pauker a fost investită cu calităţi pe care trebuie să le fi avut, altele decât cele pe care i le-am văzut la pupitru ideologic. După ce s-a întors în România, Ana şi-a permis să vorbească în numele lui Stalin şi să dea dispoziţii în numele lui Stalin fără să îl consulte în prealabil. Din aceste cauze dar şi datorită alunecărilor spre sionismul imprimat de fratele ei sosit din Israel la Bucureşti, Stalin nu a iertat-o niciodată pe Ana. Şovăielile şi ezitările lui Stalin şi Dej de a o lichida pe Ana trebuie văzute în contextul în care cei doi erau conştienţi de puterea Anei, ei ştiau ceea ce vă spun eu, ceea ce nu ştiu istoricii. Altfel cum credeţi că ar fi avut Dej curajul să nu execute ordinul lui Stalin de a o lichida pe Ana Pauker? Altfel cum credeţi că l-ar fi aşteptat Stalin – pe Dej ca să-i îndeplinească ordinul de a-i trimite Anei un glonţ „la mir” – din primăvara 1952 până în primăvara 1953 când a fost asasinat! Le-a fost teamă! De finanţele şi de puterea evreimii! Iosif Broz Tito, liderul comunist al Iugoslaviei, este cel care a cunoscut teama lui Stalin de evreimea sionistă. Tito a speculat-o cu foarte mare abilitate.
Iată cum au stat lucrurile: Tito a fost ajutat de Churcill să obţină conducerea Iugoslaviei în pofida regelui Serbiei şi chiar în pofida sprijinului firesc dat regelui Serbiei de Coroana Britanică. Omul de legătură a fost YAROW (1899-1973), celebrul personaj despre care povesteşte Paul Goma din eseul: „Săptămâna roşie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia şi Evreii”. Yarow (Bernard) a fost un fost comisar sovietic, evreu, care a ajuns nu se ştie cum în SUA, unde a fost recrutat de OSS (viitorul CIA). OSS (viitorul CIA) i-a încredinţat fostului comisar sovietic Yarow operaţiuni în Marea Britanie, unde a operat la Londra pe linia trasată de Churchill. Se spune că după trei încercări nereuşite efectuate de Stalin pentru a-l lichida pe Tito, acesta din urmă i-ar fi trimis o ameninţare care l-a băgat pe Stalin în sperieţi. La scurt timp de la ultima încercare de a-l lichida pe Tito, Stalin era mort.
În biroul lui Stalin a fost găsită o scrisoare a lui Tito: „Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”. După îndelungi căutări am ajuns la concluzia că numai Yarow a putut fi acel personaj pe care s-a bazat atât de mult Tito şi de care i-a fost atât de teamă lui Stalin.
Nu aş fi atât de sigur de puterea lui Bernard Yarow dacă nu aş fi aflat-o de la Paul Goma, din eseul „Săptămâna roşie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia şi Evreii”. Paul Goma scrie că a aflat de la Noel Bernard că puterea unuia numit Yarow era mai mare în SUA chiar decât puterea preşedintelui SUA. Într-adevăr, Bernard Yarow a devenit din 1957 Senior Prezident of Free Europe Comittee (Direcţa Radio Europa Liberă). Numai că Yarow era mort în anul 1978 cînd Noel Bernard îl ameninţa pe Goma … cu Yarow:
„- Evreu de-al meu, basarabean de-al dumitale, un tip redutabil. Când careva de la noi l-a întrebat de ce nu se vorbeşte despre Basarabia la Europa Liberă, l-a repezit, i-a spus că nu e treaba lui, Basarabia nu a fost niciodată românească şi că nici ruşii nu au dreptul la ea
– Nici ruşii, am făcut eu uluit. Atunci cine are dreptul la Basarabia?
Bernard a ridicat din umeri şi a zis agasat:
– Ei cine!
Plecând, a rostit:
Iarov – se scrie cu Y iniţial, cu dublu-ve final …”.

Puterea lui Yarow putea fi cea pretinsă de Noel Bernard numai că evreu Noel s-a asigurat că, la o adică, Paul Goma a vorbit ca de la el deoarece personajul Yarow era … cam mort. Mesajul lui Bernard către Paul Goma a fost intermediat prin decedatul Yarow: Paul Goma ne asigură că decedatul Yarow a fost unul dintre protocroniştii evrei care au susţinut că Dacia a fost a evreilor că că Basarabia este pământ evreiesc!
Îi reproşez lui Paul Goma superficialitatea, aşa cum am mai spus, pentru că nu s-a interesat un pic mai mult de Yarow, lăsând astfel posibilitatea ca informaţia lui să poată fi trecută în derizoriu. Dacă odată cu precizările de mai sus menţionez că soţia şi cei doi fii ai lui Paul Goma sunt evrei poate că reuşesc să conving că nici în atitudinea lui Paul Goma şi nici în demersul meu nu este vorba de antisemitism ci despre nişte evrei escroci, tupeişti!
Nu pot să nu leg destinul lui Yarow de destinul unui alt mare kaghebist: evreul Henri (Ghenrikh) Iagoda. Viitor şef al KGB, îndepărtat în 1936, arestat în 1937 şi lichidat, la ordinele lui Stalin, în 1938. Şi Iagoda a ajuns în SUA. Cum Sudoplatov vorbeşte despre agenţii kaghebişti trimişi în SUA şi lăsaţi în aşteptare, este de presupus că reactivarea lui Iagoda – aflat în preajma primei doamne, Eleanor Roosevelt, pentru a o determina, prin amantul strecurat în augustu-i pat, să îl sprijine pe Stalin – s-a făcut şi cu participarea lui Yarow, omul lui Tito. Ce v-ar convinge să faceţi o apropiere în SUA între Iagoda şi Yarow? Oare dacă vă arăt mai multe poze în care pulosul Tito se bucură de prezenţa fostei mare curve Eleanor Roosevelt … imediat după moartea lui Stalin? Sper ca evidenţierea puterii de care s-a bucurat fostul agent kagebist Yarow în SUA şi în lume să nu umbrească ci să evidenţieze puterea cu care a fost investită kaghebista şi cominternista Ana Pauker de SUA la întâlnirea Roosevelt-Stalin-Churchill de la Teheran din 1943. Că asta am vrut să demonstrez. Concluziile sunt atât de uşor de extras încât consider că este superfluu să mă ocup de ele.

Prin demersurile de mai sus, eu intenţionez să vă conving că aşa cum puterea lui Yarow şi a Anei Pauker au ajuns atât de mari din cauza interesului lui Roosevelt şi Stalin de a obţine puterea nucleară, – cu atât mai mult trebuie să admitem că a fost puterea savanţilor evrei implicaţi în obţinerea puterii nucleare! Cum tupeul Anei Pauker şi a lui Yarow a fost imens,trebuie să vă închipuiţi că nici tupeul savanţilor evrei nu a fost cu nimic mai prejos. Se poate spune că au fost de-a dreptul obraznici.

Iniţiatorii revoltelor de la Beliş au intenţionat să trimită moţii din Beliş, după metoda avalanşelor, spre Cluj şi Huedin – Oradea. Este fără dubii că interesele moţilor antrenaţi în revolte nu au avut nici anvergura şi nici perspectiva iniţiatorilor, organizatorilor şi conducătorilor; interesele moţilor se aflau la nivelul necesităţilor imediate, lucru pe care românii din Securitate şi din partid l-au speculat la fel de primar şi de instinctiv. I-au mituit populist; le-au dat lemne. Deşi moţilor le-a lipsit întotdeauna conştiinţa naţională elementară şi deşi au fost prostiţi să meargă la Beliş, totuşi, este cert că la Beliş în 1951, ca şi la Timişoara în 1989, s-a strigat: Jos Comunismul! Cine a strigat „Jos Comunismul” şi de ce sunt întrebări care din nevoia de explicaţii trimit tot la cauzele enunţate de mine: ca şi la Timişoara şi la Beliş au existat provocatori. Cine au fost? CIA, foştii legionari, partizanii, preoţii, câteva familii mai înstărite dar, atenţie, şi Silvia, sora lui Vancu.
Este cert că Revolta de la Beliş din 1951 poate fi înscrisă în şirul celorlalte revolte anticomuniste organizate de mai vechii cominternişti: de la Budapesta din 1956, de la Praga din 1968, care nu le-a reuşit şi, în fine, ca şi revolta din 1989, generalizată, a ţărilor din Europa de Est, care le-a reuşit .
Preoţii de pe Arieşuri erau din aceeaşi generaţie sau din generaţii foarte apropiate de generaţia preotului Trifa Valerian; neîndoielnic ei se cunoşteau foarte bine. Preotul Trifa Valerian (Viorel) a fost moţul care a coordonat demonstraţia studenţilor premergătoare revoltei legionare din ianuarie 1941. Eu cred că Valerian Trifa a fost chemat din SUA să dea greutate şi să coordoneze şi revolta de la Beliş prin Leon Şuşman, prin preotul din Gârda Todea Aurel (Lelu), prin Vancu din Arada, prin tatăl său Dionisie Trifa din Bistra. După revolta de la Beliş, Dionisie Trifa a fost deportat în Bărăgan împreună cu doi moţi din Horea (Arada), vecini cu Vancu). Grupul constituit din Trifa Valerian (Viorel), fostul ofiţer SS Otto von Bolschwing şi aromânul Constantin Papanace, a funcţionat pentru a controla exploatarea eficientă şi semiclandestină a uraniului din Băiţa încă de pe vremea lui Himmler. Speculându-i-se sentimentele anticomuniste, – acest grup, de o consecvenţă exemplară împotriva comunismului, a fost preluat de CIA pentru a-i împiedica pe sovietici să exploateze sistematic uraniul din Băiţa-Biharia. CIA i-a sprijinit prin grupul celor trei din guvernul românesc (Ana Pauker, Teo, Luca) şi prin legionari, adică prin partizanii reactivaţi la auzul că pot fi de folos sub mai vechii lor camarazi: Trifa, Papanace şi Şuşman. Este firesc ca şi preoţii din moţime – mai toţi fiind anticomunişti, legionari sau cu simpatii germane – să participe cu mai mare entuziasm la revolta de la Beliş atunci când au auzit de implicarea episcopului Trifa. Implicarea foştilor legionari în revolta de la Beliş este indiscutabilă. Legionarii deveniseră partizani. Leon Şuşman a ajuns omul CIA şi coordonatorul partizanilor paraşutişti şi, deci, ai liderilor revoltei din Beliş. Planul lor a fost ca după ce moţii vor fi prostiţi să se adune la Beliş (pe motive care-i nemulţumea evident) să fie îndrumaţi spre Cluj şi Huedin-Oradea. Cele două coloane de moţi, pe care „provocatorii” au intenţionat să le transformate în avalanşe pe direcţia Cluj şi Huedin-Oradea, au fost oprite nu de armata care a sosit ci de soluţionarea pe loc a revendicărilor: vă dăm voie să tăiaţi pădure şi vă dăm acte de transport. Spre dezamăgirea legionarilor şi a celor din CIA, cu aceste promisiuni ale comuniştilor s-a cam terminat şi revolta anticomunistă a moţilor în care comercianţii de lemn antebelici, evrei, îşi puseseră mari speranţe.
La Revolta din Beliş au participat moţi din Comunele: Horea, Albac, Gârda de Sus, Scărişoara, Arieşeni, Avram Iancu, Vidra, Vadu Moţilor, Poiana Vadului, Bistra, Beliş, Mărişel, Măguri, Răcătău, Călăţele şi din Oraşul Câmpeni. Deşi în puţinele surse şi mărturii se estimează cifra de 2000 de participanţi, totuşi, eu estimez că au fost cel puţin 10000. Revolta a fost şi este diluată susţinându-se că a fost revendicativă. De parcă au existat oarecând revolte nerevendicative!
Leon Şuşman a fost urmărit de Mihai Patriciu (Weiss), şeful Securităţii din Cluj; există un raport întocmit de Patriciu care redă prezenţa lui Leon Şuşman în aprilie-mai 1945 într-un sat de munte (Poiana Horii-Beliş) împreună cu un general neamţ şi cu un colonel de naţionalitate necunoscută. Prietenia partizanului Leon Şuşman cu Vancu ca şi prezenţa lui Leon Şuşman atât în Germania (nazistă şi apoi americană) cât şi la Băiţa şi la Revolta de la Beliş, sunt fapte care conving că CIA a fost implicată în Revolta anticomunistă de la Beliş prin grupul Anei Pauker. Atât Revolta de la Beliş cât şi Uraniul de la Băiţa au fost de fapt nişte proiecte nu numai concepute şi conturate ci şi începute de SS-ul lui Himmler.
Concluziile din carte primesc tot mai multe confirmări. M-am grăbit să scriu şi mai ales să public cartea pentru ca localnicii încă în viaţă să înţeleagă din cartea mea acţiunile şi demersurile separate: ale paraşutiştilor, ale SS, ale OSS şi ale CIA, ale KGB, ale preoţilor lor, ale partizanilor. Scopul lor principal a fost Uraniu … şi nu politic! Publicând cartea cât mai repede am anticipat că voi afla şi alte mărturii de la moţii încă în viaţă, care o citesc sau care află conţinutul cărţii; mărturii care să ducă la o dezvoltare a volumului II, aflat în faza de culegere. Aşa se face că am obţinut o mulţime de confirmări:
– am aflat (de la Mateş Ioan din Sibiu) că Toluţ (Mateş Gheorghe), un om din Arada care căra peste munţi materialele partizanilor din Arieşeni la Muntele Mare, a fost căinat de arădani: „până şi pământ l-au pus să care-n spate!”. Este lesne de presupus că acel pământ conţinea de fapt probe de uraniu care era dus de Toluţ undeva înspre aerodromurile SS de pe Muntele Mare,
– i-am dus o carte şi Silviei, surorii lui Vancu. Am întrebat-o de fiecare dată dacă cei cinci evrei kaghebişti au căutat uraniu? Silvia nu a recunoscut aproape nimic cu ocazia vizitelor mele anterioare, aşa cum am scris în carte. De această dată, ca prin farmec Silvia a confirmat – imitând tăcută dar imitând „şucar”acele mişcări specifice ale celor care folosesc contoarele de căutare a uraniului – că, cei cinci spioni, evrei din kgb, au căutat uraniu cu contoarele; de faţă au mai fost fiica ei şi Negrea Marcel din Albac,
– mărturii şi confirmări din partea dl. doctor psihiatru Sonea Emil din Aiud: d-lui ştie că viaductele de la Luncoiu au fost construite de nazişti pentru a transporta minereul de uraniu de la Băiţa; „muncitorii care lucrau la finalizarea liniei ferate ştiau acest aspect”. Dl. doctor Sonea Emil a fost medicul echipei care a început în 1980 lucrările de punere în funcţiune, pentru prima dată, a liniei ferate Brad – Deva. Anterior dr. Sonea Emil a fost medic la Râmeţi; a aflat de la localnici că, în perioada în care se construiau viaductele de la Luncoiu – Brad, nemţii exploatau uraniu din satul Cheia; Cheia este un sat aproape inaccesibil. Nemţii au început infrastructura unui drum auto spre satul Cheia: ziduri de sprijin, podeţe, existente chiar şi azi. Nemţii au abandonat lucrarea, transportul uraniului s-a făcut cu caii pe potecile de picior. După nemţi au venit sovieticii care spuneau că exploatează … cuarţ (Sovromcuarţit). Locuitorii satului Cheia s-au împuţinat între timp atât de mult încât se poate spune că satul Cheia a dispărut.
– cartea recentă a d-lui Ion Lucian, inginer minier, Zăcăminte Strategice, Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2013:
– deşi nu direct, se poate deduce lesne din cartea d-lui Ion Lucian că una dintre minele vechi, de dinainte de război, „mina de molibden” a fost exploatată de nemţi şi pentru uraniu (profesorul Mihailovici Nicolae – care a realizat că filmul era voalat din cauza radiaţioactivităţii ridicate – a fost închis de sovietici pentru că a spus: „probabil că la Băiţa avem uraniu”). Aceste fapte confirmă ceea ce spun eu în carte: deoarece în mina de molibden au lucrat şi naziştii şi deoarece există şi alte zvonuri că naziştii au exploatat (extras) uraniu din Băiţa, înseamnă că naziştii au fost primii care au exploatat sau extras uraniu din mina de molibden de la Băiţa,
– sovieticii nu l-ar fi închis pe profesorul Mihailovici Nicolae dacă spusele lui nu divulgau ceva ce sovieticii ţineau strict secret (asta confirmă ceea ce spun în carte: sovieticii au început exploatarea uraniului de la Băiţa imediat ce au ajuns în România şi Băiţa – 1944 şi nu din 1952, cum se ştie),
– prin 1953-1954 Hruşciov ar fi reproşat românilor că vor să vândă uraniu americanilor . Asta confirmă ceea ce spun în carte: sovieticii ştiau de înţelegerea Anei Pauker cu americanii şi de implicarea grupului ei în sabotarea exploatării uraniului.
Constat că sunt prea multe confirmări că Hitler a avut bombe atomice şi că nu le-a folosit. Nu este nevoie de altele, pentru orice om sunt destule cele care sunt. Constat că nici măcar efortul de a le ascunde nu a fost făcut de autohtonii (indigenii, arienii, aborigenii) din servicii, constat că autohtonii din servicii nu au priceput şi încă nu pricep ce li s-a întâmplat. De ce? Este evident că efortul făcut de evrei pentru ascunderea „uraniului recoltat de nemţi din Biharia”, pentru ascunderea „bombelor lui Hitler” şi a „revoltelor de la Beliş” s-a îndreptat în primul rând asupra autohtonilor din servicii şi abia apoi şi abia prin aceştia şi asupra noastră. Ca să fie siguri de succesul unui astfel de efort, autohtonii au fost dăscăliţi cum să ne dăscălească. Bieţilor nemţi li s-a inoculat prin educaţie că sunt posedaţi de morbul crimei, că sunt predispuşi la holocausturi, că sunt vinovaţi de toate câte le-au făcut părinţii lor, aliaţii sau savanţii de la Manhattan; le-a reuşit; nemţii se comportă aşa .
Securiştii le-au mai adus un neajuns moţilor: le-au creat imaginea de naţionalişti extremişti, care au ţinut investitorii departe. Această împrejurare le-a permis securiştilor să devină ei înşişi capitalişti. Să le exploateze şi să le exporte materia primă (pădurile, aurul, etc). Aşa se face că munţii moţilor sunt plini de turnători şi de colaboraţionişti şi tot mai goi de resurse.

de 15 Ianuarie:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=yikbbUJrx_0