Motto: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut încă nimic” – Vasile Militaru

„Am fost scos afară cu încă un deținut, preot, căruia nu-i mai rețin numele… Ne-au dus pe un coridor întunecat, oprindu-ne la ordin în dreptul unei uși pe care a deschis-o și ne-a poruncit să intrăm înăuntru, aici fiind de fapt o cameră-celulă a infirmeriei închisorii. Multe temnițe dispuneau de asemenea celule. Singur în camera-celulă, o jilavă făptură de om, era căzută din pat cu fața în jos. Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza și pentru care era apreciat (de conducere).

„Banditul ăsta trage să moară, ridicați-l în pat mai repede”. L-am întors cu fața în sus pe muribund și l-am așezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii dați peste cap și cu fața brăzdată de chinurile morții. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau așteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la cap. Din privire și din mișcarea buzelor (gardianul stătea în ușă) m-am înțeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mișcarea buzelor să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăși s-au închis și, parcă mulțumit, s-a înseninat la față și și-a dat duhul. Așa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieții, el care se risipise în atâtea generații. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credința în Dumnezeu a poetului, care și-a acceptat moartea ca pe o împărtășanie.

…Ne-a aruncat din ușă o cămașă și o pereche de indispensabili – ce-i drept curate – și ne-a poruncit: „Dezbrăcați-l pe bandit de ce are pe el și îmbrăcați-l cu rufele astea”. Am executat operația sub supravegherea lui. Când a văzut că este gata, ni s-a adresat autoritar și dușmănos:

– Ieșiți afară! Bine că a murit. Un bandit mai puțin în țară.

Ne-a condus în celulă, având grijă pe parcurs să ne atragă atenția: „să nu cumva să ciripiți în celulă unde ați fost și ce-ați făcut, că știți ce vă așteaptă”.

Trupul bătrânului Militaru a fost pus într-o ladă apoi cărat cu căruțul spre groapa comună de către doi deținuți de drept comun”. (mărturie a fostului deținut politic Dumitru Radu Udar, Documentele Rezistenței, volumul 1)

Imnul Neamului

Veniți, români din larga zare,

Mereu să fim uniți, mereu,
Să făurim o țară mare,
Să placă și lui Dumnezeu!
Și când spre noi veni-vor iară
Vrășmașii care vin și pier,
Noi să fim trăznet ce doboară
Stejari cu fruntea pân-la cer!
Să știe cei ce pradă vor
Că-aici va fi mormântul lor.
Că noi prin munți și văi mănoase,
Pe care ard făclii de maci,
Avem comori de sfinte oase:
Avem strămoși romani și daci!
Trăit-am veacuri de robie;
Strămoșii ne-au fost trași pe roți,
Dar am păstrat a noastră glie
Și vom păstra-o-n viață toți!

Vasile Militaru s-a născut la 19 septembrie 1885, în comuna Dobreni-Câmpurel, județul Ilfov, fiu de țăran. După terminarea cursului primar ajută pe tatăl său în gospodărie. Începe a scrie versuri de la vârsta de 15 ani, iar la 18 ani i s-au publicat cele dintâi poezii în revista „Literatură și artă română”. Venit în București, adolescent fiind, îi cunoaște pe Al. Vlahuță și pe B. Delavrancea și, la intervenția acestora, este angajat la Ministerul Învățământului. Astfel reușește să-și completeze studiile și să-și publice opera. Din numeroasele volume apărute, cităm: Stropi de rouă; Temelie de veac nou; Cântare neamului; Chiot pentru neamul meu; Ben Hamar cântă (poeme arabe); Ilinca și harul busuiocului (piesă de teatru); Vorbe cu tâlc (cugetări, maxime, aforisme); Cântecele vinului. Considerat unul din marii noștri fabuliști, ne-a lăsat volumele de fabule: Fabule I, Viermi și stele, Fabule II, Fabule III.

Amintim și volumele destinate copiilor: Graur cel nesocotit; Merele de aur. A mai scris opere cu caracter religios ce nu au mai putut fi publicate și se află în manuscris la soția scriitorului, actrița Telly Barbu Militaru: Divina zidire; Șoaptele îngerilor și Poemele nemuririi; Scara către cer; Iov etc. Primele două au apărut după 1989.

Arestat în ianuarie 1959, este condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 20 de ani temniță grea pentru crima de uneltire contra ordinei sociale și deținere de publicații interzise (e vorba de propriile poezii publicate).

A decedat în închisoarea Ocnele Mari, la 8 iulie 1959, după șase luni de la arestare.

Biografie: Poeți după gratii

Mai multe, la MĂRTURISITORII