14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii

2026-07-15T18:35:20+03:0015 iulie 2026|Doctrină naţionalistă|

14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii

14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii
.
.
.
12 octombrie 2011|
Doctrină naţionalistă
.
La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în Piața Roșie, roșie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917, defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate țările, iertați-ne!

La puțin după acest 7 noiembrie crepuscular, rușii au renunțat a mai sărbători ziua de 7 noiembrie și și-au găsit altă zi națională. Adevărul a fost scos de la obroc și tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin exportul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit și în Europa de Est, precum și pe alte continente

Ceva asemănător s-a întâmplat și în România: 1989 a fost ultimul an când am mai sărbătorit 23 august ca zi națională. Evenimentul astfel aniversat, trădarea de la 23 august 1944 și prăpădul care a urmat, căpăta în mod oficial o evaluare corectă, 23 august dovedindu-se cu totul nepotrivit pentru o zi națională. Am mai fi avut motiv să păstrăm amintirea acelei zile nefaste cel mult pentru a institui o zi de doliu național, ca un remember al actelor de trădare și de mișelie din istoria noastră.

Celelalte țări „socialiste” au procedat și ele la aceeași reparație, regăsindu-și astfel ceva din demnitatea la care renunțau de fiecare dată când sărbătoreau în fals ziua ființei lor naționale.

Puțină istorie dacă cunoști, îți dai seama că există o linie de continuitate și de cauzalitate de la revoluția franceză de la 1789 la revoluția bolșevică din 1917, ideile revoluției franceze fiind atât de scumpe și de mobilizatoare pentru Lenin și tovarășii săi de genocid anti-rusesc, genocid al propriului popor, iar după 1945 și al altor popoare. Genocid produs în numele vestitei lozinci: libertate, egalitate, fraternitate!

Probabil că niciodată nu s-a spus prin numai trei cuvinte o minciună mai mare, mai ticăloasă, cu consecințe mai nefericite pentru mult încercata noastră planetă! Trei cuvinte cu care Franța a prostit planeta, aducând mulțime de nenorociri pe mai toate meridianele! Nenorociri al căror inventar e timpul să-l facem, cât mai riguros cu putință! Cât mai lucizi!

În logica lucrurilor ar fi fost ca măcar acum, după ce sovieticii și est europenii au renunțat la regimul politic instaurat prin aplicarea ideilor revoluției franceze, franțujii înșiși să purceadă la un travaliu de asanare a mentalului lor colectiv, la reconsiderarea așa zisei lor revoluții, așa zisa revoluție a așa zișilor francezi! Căci, mai înainte de orice alt adevăr se situează adevărul că revoluția franceză nu au făcut-o francezii. Ei doar au suferit-o!… Pe ei s-a experimentat!…

O asemenea reconsiderare, făcută cu un minim simț al responsabilității în fața istoriei și a omenirii, i-ar obliga pe franțuji să ni se adreseze și ei cu aceleași cuvinte: iertați-ne! Iertați-ne pentru revoluția de la 1789 și, mai ales, iertați-ne pentru minciunile pe care le-am tot spus despre zisa revoluție, despre acele momente de rătăcire bezmetică din istoria noastră pe care le-am oferit ca model pentru întreaga planetă! Iertați-ne pentru contribuția noastră atât de substanțială la degradarea condiției umane, a vieții pe această planetă minunată! N-o prea merităm!…

Este de un haz trist să constați, frunzărind cărțile unor istorici francezi despre 14 iulie 1789, că revoluția franceză (1) a fost concepută în Bavaria, (2) declanșată cu sprijin britanic masiv (și perfid!), și (3) purtată pe străzi, la vedere, de lumpeni proletari de prin porturile Mediteranei, bine înarmați și bine plătiți. Care a fost contribuția Franței, a Parisului la revoluția franceză, alta decât suferințele ce s-au abătut asupra adevăraților francezi?!… În sine, tragismul zilei de 14 iulie este copleșitor. Declarată zi națională a Franței, tragismul zilei de 14 iulie decade în ridicul, subiect jenant pentru toți iubitorii Franței…

După căderea comunismului, logic este să urmeze o reevaluare a antecedentelor care au pregătit catastrofa planetară impropriu numită comunism. S-ar putea să constatăm că mințile luminate care au decis și au organizat demolarea șandramalei bolșevice în 1989 sunt aceiași iluminați care organizaseră în urmă cu exact 200 de ani căderea Franței sub tăvălugul falsei revoluții. Motiv în plus ca asemenea dezvăluiri să-i determine pe francezi, pe câți mai sunt francezi în Franța, să renunțe oficial la quatorze juillet ca zi națională a Franței!…

Nu cumva această coincidență, 1789 – 1989, semnifică modul în care manipulatorii planetari ai istoriei au ținut să aniverseze bicentenarul debutului lor în istorie ca manipulatori universali ai destinelor noastre?! Bicentenarul răsunătorului succes obținut în 1789 în fața monarhiei și a Bisericii Creștine?!

Leg criza actuală prin care trece omenirea de revoluția franceză! Nu am în vedere (numai) criza financiară din ultimii doi-trei ani, ci criza care se manifestă de câteva decenii, îngrijorând toate spiritele voitoare de bine ale omenirii. O criză morală în primul rând, a unei omeniri care și-a pierdut orizontul existenței, incapabilă de elanuri generoase, copleșită de eșecul fantasmelor cu care au fost amăgite popoarele lumii: democrație, egalitate, fraternitate, libertate!…

Revoluția franceză a produs o ruptură gravă în devenirea omenirii: dintotdeauna, pretutindeni în lume, indiferent de sistem politic, de religie, toate națiunile și fiecare persoană în parte au trăit în cultul îndatoririlor, al obligațiilor pe care le presupune calitatea de ființă umană. Conștiința că te naști dator față de cei care te-au conceput și ți-au conferit o identitate inconfundabilă, față de Dumnezeu, față de familie, față de neam, a stat la temelia elanului făuritor de istorie, determinând comportamente generoase, exemplare, modele de dăruire pentru binele și propășirea comunitară.

Odată cu revoluția franceză debutează cultura drepturilor omului. Unii nu au ezitat să vorbească chiar de o nouă religie, „religia” drepturilor omului…

Modelul omului puternic, care intră în lume, în viață, întrebându-se el ce are de făcut, ce are de dat, cu ce se poate plăti pentru norocul extraodinar de a se fi născut om, model aflat în vigoare de la începuturile umanității, a fost înlocuit la 14 iulie 1789 cu modelul individului nevolnic, gol sufletește, lipsit de orizont metafizic, obsedat să aibă cât mai multe de primit, preocupat permanent să-i sporească încasările, alocațiile, subvențiile… Indivizi care intră în viață întrebând eu ce am de primit, mie ce mi se dă, ce am dreptul să apuc? Nu cumva drepturile mele ar trebui sporite?!… Postură josnică, a celui obsedat de drepturi, nepăsător la servituțile condiției de om, de francez, de părinte! Această paradigmă a inaugurat-o revoluția franceză și ea s-a extins ca o molimă la scară planetară, chiar dacă, din fericire, încă n-a reușit să fie a tot acaparatoare!…

În consecința ideilor revoluției franceze, a mobilurilor discrete sau oculte care au animat-o, familia și Patria, națiunea, Adevărul, au încetat să mai fie un mobil al sacrificiului de sine, însăși ideea de sacrificiu a fost de-sacralizată, fiind atât de contrară cartei drepturilor omului, spiritului acesteia! Omul bastilez – nu-i pot spune „francez”, adevărata Franță nu este cea evocată la 14 iulie!, a căpătat dreptul să nu se mai jertfescă pentru nimeni, el își declară cu semeție eliberarea de sub teroarea lui Dumnezeu! Căci i s-a recunoscut și acordat dreptul suprem: dreptul omului de a trăi în afara lui Dumnezeu! Supremă eliberare!

Omul care vine din vechimea istoriei noastre pe acest pământ era produsul educației în spiritul îndatoririlor cu care te încarcă nașterea, condiția umană și națională în interiorul căreia evoluezi ca subiect al istoriei.

Omul bastilez, consacrat de Carta drepturilor omului, se simte liber și îndreptățit să se lepede de orice obligații, de orice tabu-uri, de orice credință, ajunge repede să se simtă și să se declare independent față de orice modele sau norme morale!… N-are prejudecăți, n-are idealuri, n-are decât drepturi și pretenții!

Despre minciuna nerușinată numită egalitate spun doar atât: atât teoria, cât și practica istorică denunțase acest fals încă din antichitate. Există o singură egalitate reală, egalitatea în fața lui Dumnezeu, a judecății Sale. Și aceasta este o idee de bază pentru creștinism, creștinismul împotriva căruia s-au produs cele mai multe dintre crimele revoluției franceze! O revoluție despre care uităm să spunem cât a fost de stupid anti-creștină! Demolatoare de biserici, asasină sadică de preoți!…

Cât despre fraternitate, mărturie stă numărul înspăimântător al celor ghilotinați sau uciși într-o manieră mai expeditivă în timpul revoluției…

Faptul că ziua de 14 iulie a fost declarată zi națională, a Franței, cu sau fără bună știință ascunde semnificația tragică a revoluției franceze: intervenția în desfășurarea evenimentelor istorice a unor forțe întunecate, disimulate în varii chipuri, care au reușit să monopolizeze resursele financiare ale lumii și să facă din speculații și strategii financiare motorul principal al istoriei. O istorie decăzută din atributele ei onorabile, adeseori sublime. Autorii revoluției franceze acționează de atunci și până azi numai sub protecția nopții, niciodată la lumina zilei. Au instituționalizat minciuna și diversiunea la scară planetară. Au pervertit mii și mii de creiere să li se aservească, să intre sub comanda lor secretă. Acțiunea acestor falsificatori ai istoriei și ai vieții pe care o ducem a debutat prin revoluția așa zis franceză, la 14 iulie 1789. Zi tragică pentru Franța, pentru întreaga omenire! De atunci, intervenția lașă și eficientă a neastâmpărului diabolic s-a intensificat și a ajuns în zilele noastre să fie principalul producător de evenimente politice, istorice. O istorie falsificată, manipulată, contrară oricăror precepte religioase și morale, oricărei tradiții de eroism și onoare.

…Firește, aceste considerații asupra revoluției franceze, asupra semnificațiilor ei adânci, ultime, vor fi respinse de multă lume. Eu însumi nu le-aș fi exprimat în urmă cu 20-30 de ani!

Dar sunt absolut sigur că nu greșesc când mă mir de „frații” noștri francezi că au ales ziua în care a căzut Bastilia ca să le fie zi națională, reper al eroismului francez, moment de maximă referință pentru gloria Franței. E atâta minciună și prosteală generală, colectivă, în celebrarea lui 14 iulie! Unde este vestitul spirit critic al franțuzului?! Adevărul despre faptele petrecute la 14 iulie 1789 este atât de jenant încât nici nu-mi vine să-l amintesc în detalii!

S-a mințit în manualul de istorie, al școlilor din Franța și din întreaga lume, când Bastilia a fost prezentată ca o redută a abolutismului regal! S-a mințit enorm și cu privire la acest absolutism regal! În timpul revoluției franceze au fost condamnați la moarte și executați în numele fraternității și al democrației mii de francezi, mult mai mulți ca în toată istoria multi seculară a monarhiei franceze: câteva zeci, mai puțin de cincizeci!…

Inventarul minciunilor care circulă oficial despre revoluția franceză devine jenant acum, după ce au dispărut minciunile despre 7 noiembrie și regimul bolșevic, minciunile despre celelalte „revoluții”, din Estul Europei. Francezii fac astfel o notă discordantă jenantă, aproape ridiculă, dar mai ales întristătoare! Cât va mai dura această prostire națională care este sărbătorirea unui dezastru național ca mare succes al spiritului național?!…

Sunt atâtea spirite luminate ale Franței care au luat distanță față de numita revoluție, au deplâns-o sau au demascat-o ca atare, ca moment din care începe decăderea Franței!… Faptul că în această cădere a fost atrasă întreaga omenire nu poate fi un titlu de glorie pentru Franța! Dimpotrivă!

Da, spiritul revoluției franceze a determinat importante răsturnări de valori, schimbări majore în lume!… Cele întâmplate însă în anul 1989 și anii care au urmat, situația în care se află omenirea în momentul de față, hic et nunc, ne obligă să deplângem cacealmaua de odinoară, dar mai ales ne obligă să ne distanțăm de rătăcirea de azi, a francezilor, rătăcirea în care, bieții de ei, se complac și persistă fără nicio greață…

Deșteaptă-te, franțuzule! Ce naiba, ești mai prost chiar și decât românii de noi?!

Noi ne-am vindecat de acest furuncul rușinos care a fost vreme de 45 de ani ziua de 23 august! O zi despre care știam cu toții, în particular, că era o zi de rușine națională. Voi, frați galo-romani, când vă veți întoarce cu fața spre adevărul despre 14 iulie 1789?… Câte două sute de ani vă mai trebuie?!

Ion Coja

7 octombrie 2011

P.S. E drept, când am fost prima oară în Franța, în aprilie 1969, nici un franțuz n-a putut să-mi explice ce a fost în mai 1968… Dar, în mod curios, îi ziceau acelui ciudat mai 1968 tot revoluție! „Revoluția din Mai 1968”! A câta revoluție franțuzească?! Deh, popor de revoluționari franțujii ăștia! Nu ca noi, românii, popor de „contra-revoluționari”, cum ne-a numit Fr. Engels… Și ce multă dreptate a avut!

4 Comments

  1. Iulian Mareș 19 iulie 2026 la 8:10 am - Raspunde

    Împăratul roman Caligula NU și-a făcut niciodată calul senator, aceasta fiind o mitologie istorică bazată pe o glumă politică exagerată ulterior de istorici. Incitatus, armăsarul său preferat, a primit doar promisiunea simbolică a funcției de consul, gest conceput exclusiv pentru a umili Senatul Roman. Incitatus – povestea calului senator și a împăratului Caligula.Cum a apărut mitulZvonul inițial: Istoricul antic Suetoniu menționează că împăratul doar intenționa sau amenința că își va numi calul consul (cea mai înaltă magistratură).
    Exagerările ulterioare:
    -Autorii de mai târziu, precum Cassius Dio, au transformat această amenințare verbală într-un fapt împlinit pentru a sublinia nebunia împăratului.
    Luxul real:
    -Deși nu a devenit senator, calul trăia în condiții extravagante: grajd din marmură, iesle din fildeș, pături purpurii și si harnasament cu pietre prețioase.
    De ce a făcut Caligula acest gest?
    Dacă excludem teoria unei nebunii absolute, istoricii moderni explică gestul printr-o serie de mesaje politice și psihologice clare:
    -Sarcasm și umilință. Caligula dorea să le transmită senatorilor că munca lor este atât de irelevantă și inutilă, încât un simplu cal ar putea să o facă la fel de bine. Iohannis, mai tare decît Caligula – Cotidianul. RO.
    Demonstrație de putere absolută:
    – Prin această propunere, împăratul arăta că autoritatea sa este totală și că poate numi absolut pe oricine (sau orice) în funcții de stat, fără ca cineva să i se poată opune.
    Răzbunare politică:
    – Relația dintre Caligula și clasa senatorială era extrem de tensionată.
    – Ironizarea instituției era modul lui preferat de a-și exprima disprețul față de elitele Romei.
    *Povestea a rămas în istorie ca o parabolă perfectă despre abuzul de putere și degradarea politică, fiind preluată de dușmanii săi după asasinarea din anul 41 d.Hr. (avea 28 de ani)pentru a-i distruge definitiv reputația postumă.
    A fost ucis printr-un complot al garzii Pretoriene pentru umilinte aduse mebrilor ei de rang inalt … Nu, nu le-a aruncat pelerina sau paltonul pe lectica sau cal, cum a facut Ficusul idiotul dupa 2 000 de ani!!!!
    **Caligula = putere, depravare, abuz, și un pic de calomnie istorică. Idem groful autist si puturos!!!

    https://www.cotidianul.ro/iohannis-mai-tare-decit-caligula/

  2. Deceneu 16 iulie 2026 la 1:36 pm - Raspunde

    Apropo de cele două revoluții care au însângerat lumea întreaga, sunt zvonuri ca ambele au fost “plătite”, folosindu-se aurul “dacic”….
    La 1776, aurul confiscat de Horea de la cei care-l adunaseră din întreaga Transilvanie, pentru a fi trimis la Viena, dispare fără urmă, de menționat ca era o cantitate fantastică!!!
    Criminalii mercenari angajați în timpul revoluției franceze, au fost plătiți regește și va garantez ca nu cu hârtii banksteresti!
    Iar înainte și în timpul revoluției Bolșevice, 1917, România trimite în două tranșe, întregul ei tezaur , care la fel ca și aurul lui Horea Rex Daciae, dispare în vâltoarea “evenimentelor” revoluționare!
    De data aceasta, nu cred ca tâlharii revoluționari criminali, au fost plătiți în aur sau argint, dar știu ca așa zisii creditori, s-au făcut stăpâni pe cantități imense de aur, după liniștirea apelor!

    PS deasemenea sunt ferm convins ca absolut niciodată, BANKSTERII criminali, nu au renunțat la aurul propriu, când puteau să elibereze hârtii bancare! Gogorita ca din Elveția și de la Wall Street, s-ar fi trimis trenuri pline cu aur și cu Trotky, rămâne doar o invenție propagandistică, ce le-a permis criminalilor să recupereze cantitățile de aur așa zis “împrumutate” anterior!
    S-a mințit special pentru a se face stăpâni pe tezaurul României!

  3. Mihai 16 iulie 2026 la 12:32 am - Raspunde

    ,, ”COVID-ul a fost o minciună incredibilă”!

    Mărturia explozivă a unui medic anestezist din SUA despre efectele adverse ale vaccinurilor ARNm – VIDEO de la audierea din cadrul Comisiei pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale a Senatului SUA

    Comisia pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale a Senatului a organizat o audiere cu mărturiile referitoare la afecțiunile cauzate de vaccinuri. Printre martori s-a numărat dr. Robert Sullivan, medic anestezist, care și-a prezentat experiența personală și cercetările privind efectele adverse ale vaccinurilor anti COVID-19.
    Mărturia sa a ridicat semne de întrebare serioase cu privire la posibilele legături dintre vaccinuri și efectele secundare grave. Audierea a oferit vizibilitate persoanelor afectate de vaccinuri și a evidențiat solicitările pentru investigații suplimentare și asumarea răspunderii.

    Iată ce a declarat dr. Robert Sullivan în fața Comisiei:

    ”În aceeași lună în care am primit primul vaccin ARNm împotriva COVID, am apărut în rubrica „What’s Your Workout?” din The Wall Street Journal, prezentând activitatea mea de acrobație aeriană. Eram puternic, sănătos și într-o formă excelentă.
    La trei săptămâni după a doua doză, nu mai puteam urca un etaj fără să gâfâi. Îmi lipsea aerul chiar și când făceam lucruri simple: mersul pe jos, statul în picioare sau chiar vorbitul. Aveam o senzație constantă de presiune în piept, aritmii și o stare de oboseală copleșitoare. E greu de descris suferința prin care treceam; simțeam că propriul corp mă trădează.
    Dezvoltasem insuficiență cardiacă. Cu toate acestea, mă întrebam dacă totul era real sau doar în imaginația mea.
    Apoi, o ecocardiografie a confirmat afectarea inimii. Am simțit o ușurare aflând că nu-mi imaginam lucruri, dar am rămas șocat realizând că, probabil, așa voi muri.
    Diagnosticul a fost hipertensiune pulmonară. Vasele de sânge din plămâni erau afectate și îngustate, ceea ce restricționa fluxul sanguin și suprasolicita inima. Nu este vorba despre hipertensiunea arterială obișnuită. Hipertensiunea pulmonară este, de obicei, progresivă și fatală, chiar și sub tratament. Nu există leac. Am resimțit diagnosticul ca pe o condamnare la moarte.
    Mi-am raportat cazul la VAERS – Sistemul de raportare a evenimentelor adverse post-vaccinare. Majoritatea medicilor pe care îi cunosc nu auziseră niciodată de el. Și mai puțini înțelegeau că există obligația de a raporta astfel de cazuri.
    Nu am învățat nimic despre VAERS la facultatea de medicină. Mi s-a spus că nici în prezent nu se predă acest lucru.
    În cele din urmă, VAERS mi-a colectat dosarele medicale. Mă așteptam să aud de la FDA sau CDC. Am crezut în sistem. Am crezut că voi fi auzit. Când nu am fost, mi-am canalizat acea neîncredere în colaborarea cu The BMJ la un raport despre eșecurile sistemului. Ceea ce am învățat este înfiorător: dacă ești afectat, ești pe cont propriu.
    A trebuit să mă adaptez. Poate că unele dintre tratamentele inovatoare pe care le-am încercat m-au ajutat. La exterior, arăt bine.
    M-am întors la alergare. Asta îmi aduce bucurie – dar și neliniște. Mi-am pierdut jumătate din capacitatea pulmonară. Dacă pot arăta atât de normal în timp ce am atât de multe daune – câți alții suferă în tăcere?

    Cercetând starea mea, l-am găsit pe omul de știință din Georgetown care a prezis problema mea specifică. În aceeași lună în care s-a lansat vaccinul, el a avertizat că expunerea la proteine spike- fie de la virus, fie de la vaccin – ar putea dăuna vaselor de sânge din plămâni și placentei. Proteina spike din virusul SARS-1 a cauzat, de asemenea, leziuni vasculare la animale.
    Am aflat că mulți pacienți COVID spitalizați au dezvoltat hipertensiune pulmonară. Autopsiile au arătat același tip de leziuni ale vaselor pulmonare pe care le-am avut eu. Pacienții COVID cu dificultăți de respirație persistente
    au aceleași constatări. Ca și în cazul meu, simptomele lor se ameliorează, dar leziunile persistă.
    Un studiu a constatat că sportivii care au primit doze de rapel (booster) cu ARNm au înregistrat o scădere a capacității aerobe – echivalentă cu o îmbătrânire de cinci până la zece ani – în doar o săptămână. Care este cauza?
    Văd acum colegi și pacienți care întâmpină dificultăți în îndeplinirea sarcinilor zilnice. Mulți sunt limitați de o dificultate inexplicabilă de a respira. Ar putea fi vorba despre un spectru de leziuni vasculare, similar cu ceea ce am pățit eu?

    Acestea sunt întrebări urgente.

    Nu este vorba despre o îmbătrânire normală. Până nu vom studia acest fenomen în mod sistematic, nu vom ști câte persoane au avut de suferit – fie din cauza COVID-ului, fie din cauza vaccinului.
    Sistemul nostru medical trebuie să își respecte jurământul fundamental: „Să nu faci rău”. Atunci când apare un prejudiciu, atitudinea corectă este să-l recunoaștem, să acceptăm realitatea suferinței și să acționăm pentru a o alina, promovând în același timp cercetarea unor terapii mai sigure.
    Guvernul trebuie să acționeze ca un garant, restabilind responsabilitatea, transparența și încrederea publicului.
    Și, mai presus de toate, fiecare decizie medicală trebuie să se bazeze pe un consimțământ cu adevărat informat. Pacienții merită și solicită informații clare și oneste. Libertatea de a decide ce este bine pentru ei reprezintă un drept. Medicina impusă prin constrângere nu este medicină.
    Recunoașterea suferinței contează. Să fii văzut, ascultat și crezut – acesta este primul și, poate, cel mai important pas către vindecare.

    Către ceilalți de aici care au avut de suferit: vă văd. Deși suferințele noastre diferă, înțeleg durerea și izolarea care apar atunci când sistemul menit să te protejeze te abandonează. Vorbiți! Nu mai ezitați!”. VIDEO: https://www.youtube.com/01afac11-4b42-4097-b54a-2a438078e03f
    https://www.activenews.ro/stiri/COVID-ul-a-fost-o-minciuna-incredibila-Marturia-exploziva-a-unui-medic-anestezist-din-SUA-despre-efectele-adverse-ale-vaccinurilor-ARNm-VIDEO-de-la-audierea-din-cadrul-Comisiei-pentru-Securitate-Interna-si-Afaceri-Guvernamentale-a-Senatului-SUA-206698

    Regret ca am avut dreptate, dar Dumnezeu stie mai bine ce sa ingaduie a se intampla !

    Cand te imbolnavesti de o boala mai intai te tratezi cu antibiotice sau cu alte medicamente, apoi faci un vaccin care sa te protejeze de acea boala !
    Pentru ca PROSTIA nu doare, Prostii au pus carul inaintea Boilor, adica chiar inaintea lor – Vaxul Bun si sigur si apoi tratamentul cu Cimitirol si Lopatin !

    ,,Studiul care îngroapă vaccinul ROR. A ucis cu 2.657% mai mulți copii decât rujeola’’
    https://www.activenews.ro/stiri/Claudia-Marcu-Studiul-care-ingroapa-vaccinul-ROR.-A-ucis-cu-2.657-mai-multi-copii-decat-rujeola-206694

    A‘nceput de… ieri sa cada cate un Vaxat pe strada, si in Garda, si tot cad si-or sa mai cada…!

    https://www.activenews.ro/stiri/Petruta-Vasiliu-o-indragita-profesoara-de-limba-si-literatura-romana-din-judetul-Cluj-s-a-stins-din-viata-la-doar-49-de-ani-206705

    https://www.activenews.ro/stiri/Profesoara-Roxana-Chereji-din-Baia-Mare-a-murit-de-cancer-galopant-la-numai-42-de-ani-206702

  4. Mihai 16 iulie 2026 la 12:11 am - Raspunde

    Romanilor IDIOTI, va dau o veste buna si una foarte buna:

    Prima – Criminalii PNL, cei care au tras cu tunul in taranii romani care s-au rasculat la 1907, vor sa puna apometre pe fantani, de aceea Poponarul Schizofren Bolojaf este sustinut de toata Haznaua pulica Nazista Satanista, inclusiv de Poponarul Simuion Jdanul Poponar Borat, si de Scroafa Masoanca SOS o troaca, amibii Spurcati Vanduti Shobolanului Paduchios Ucigash de copii Satanyahu !

    Prosteala cu incercarea schimbarii lui Poponarului Bolojan este pentru Prostii Debili, cetateni ai coloniei Romania !
    Maine, poimaine vor veni peste voi in casa sa va reguleze nevestele langa voi, si pe voi, si va va placea, pentru ca nu aveti c…e, CRETINILOR eunuci, si meritati EXTERMINATI pentru ca si Lui Dumnezeu ii faceti scarba cand va vede atat de Zombie !

    A doua veste buna – rugati-va la Dumnezeu sa nu ajungeti internati in spitale, pentru ca medicii ASASINI, Ucigashi Dovediti, cer sa omoare pacientii in spitale ca sa le recolteze organele !
    Cititi, Eunucilor !

    ,,Document: Medicii cer ca pacienții să fie uciși pentru organele lor, se arată într-o publicație prestigioasă din domeniu Postat la: 15.07.2026

    https://www.ziuanews.ro/static/i/imagini-articole/document-medicii-cer-ca-pacien-ii-s-fie-uci-i-pentru-organele-lor-se-arat-ntr-o-publica-ie-prestigioas-din-domeniu-main.png
    https://orcid.org/0000-0001-5384-8281
    Un grup de profesioniști din domeniul medical de renume a stârnit îngrijorări pe scară largă după ce a propus ca medicii să aibă voie să-și ucidă pacienții pentru a le preleva părți ale corpului printr-un proces pe care îl numesc „moarte prin donare de organe”.
    Apelul înfiorător a fost făcut într-un nou articol publicat în New England Journal of Medicine.
    Articolul , intitulat „Contextualizarea regulii donatorilor decedați într-o eră a eutanasiei voluntare”, a fost scris de Dr. Robert Truog și colegii săi de la Universitatea Harvard.
    Autorii susțin că sistemul medical a redefinit deja moartea pentru a susține practicile moderne de recoltare de organe. Acum spun că „moartea prin donare de organe” ar trebui considerată următorul pas.
    În centrul dezbaterii se află Regula donatorului decedat. Regula ar trebui să fie una dintre limitele etice fundamentale care protejează pacienții.
    Se precizează că pacienții trebuie să fie decedați înainte ca organele lor să fie prelevate și că medicii nu trebuie să provoace moartea prin prelevarea de organe.
    Această regulă are scopul de a menține încrederea publicului în sistemul de transplant. Însă Truog și colegii săi susțin că regula a devenit deja flexibilă.
    „Deși DDR este considerat «piesa centrală etică» a transplantului, acesta a funcționat mai puțin ca un absolut moral și mai mult ca o ancoră morală, a cărei aplicare necesită interpretare și adaptare continuă”, au scris autorii.
    Argumentul este uimitor. O regulă care trebuia să împiedice medicii să ucidă pacienți pentru organe este acum descrisă ca ceva ce poate fi adaptat, reinterpretat și mutat.
    Autorii indică definiția „moartei cerebrale”
    Articolul indică „moartea cerebrală” ca exemplu al modului în care autoritățile medicale au modificat deja definiția morții. Autorii nu tratează „moartea cerebrală” ca fiind același lucru cu moartea biologică totală.’’
    https://www.ziuanews.ro/stiri/document-medicii-cer-ca-pacien-ii-sa-fie-uci-i-pentru-organele-lor-se-arata-intr-o-publica-ie-prestigioasa-din-domeniu-1595276

    Acestea sunt vestile dar oricum nu va ajuta cu nimic, pentru ca unicul vostru neuron Luxat si stingher nu le poate procesa !

    Nimeni nu-i regreta pe IDIOTI !
    Sfarsitul spectacolului va fi apoteotic: Foc, Fum, Cutremure, Inundatii, Bombe, Gaze, Tsunami, Megatsunami … ,,feerie’’ !
    Si toate pe muzica satanistului Wagner (fundash dreapta la Real Madrid din Vale ) !

    ,,Pe fauna cuvântătoare apasă greu osândă grea, prostia e molipsitoare, pe când înţelepciunea ba.”

    ,,Caligula imperator si-a facut calul senator.
    PNLraii si PSDraii mai sinistri au facut din BOI ministri.’’

    ,,Din Craiova pan’ la Iasi se resimte lipsa sarii, fiindca tot mai multi OCNASI Borfasi au ajuns in fruntea tarii.’’

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top