Schimb de idei între domnii George Mandicescu și Ștefan Dumitrescu

Mult stimate domnule Stefan Dumitrescu

Vă mulțumesc pentru replică și pentru perspectiva macro asupra istoriei noastre recente. Este întotdeauna un privilegiu să am un dialog cu o minte de anvergura dumneavoastră, chiar și atunci când concluziile noastre radiază din puncte complet diferite.

Înțeleg perfect unghiul din care priviți lucrurile: cel al unei mari dezamăgiri istorice. Într-adevăr, metafora „malaxorului” descrie fidel trauma unei tranziții românești prelungite și dureroase. Totuși, acolo unde dumneavoastră vedeți regia savantă a unei „Oculte” sau a „Finanței mondiale”, eu văd ceva mult mai pământean, mai cinic și, din păcate, mai autohton: lipsa de caracter, corupția sistemică și lăcomia unei clase politice care a parazitat statul din interior, nu de la Washington sau Bruxelles.

Să dăm mereu vina pe forțe externe oculte este o capcană confortabilă. Ea ne disculpă ca societate și ne transformă în simple victime neputincioase, condamnate la o „autodistrugere” fatalistă. Dacă totul este orchestrat de o finanță mondială, atunci nimic din ceea ce facem noi nu mai contează. Această resemnare mi se pare adevărata „gravă eroare”.

Spuneți că avem nevoie de „mari Minți gânditori politici” și încheiați apocaliptic: „dar nu-i avem”. Permiteți-mi să vă contrazic. România nu mai are nevoie de mesia, de lideri providențiali care promit salvări mistice sau discursuri grandioase de la tribună. Istoria noastră este plină de „mari minți” care au eșuat lamentabil când au dat piept cu realitatea administrativă.

Astăzi, în secolul XXI, salvarea nu mai vine din teorii, ci din instituții puternice, reguli clare și oameni pragmatici. Avem nevoie de lideri care nu doar „gândesc” grandios, ci care știu să aplice legea, să taie sinecuri, să construiască spitale și autostrăzi și să apere statul de drept în fața celor care îl folosesc ca pe o bâtă personală.

Sistemul românesc nu se teme de concepte abstracte sau de discursuri suveraniste – pe acelea le folosește adesea ca perdea de fum pentru a distrage atenția publicului. Sistemul se teme de un singur lucru: de rigoarea administrativă și de corectitudinea procedurală care îi oprește robinetul cu bani publici.

De aceea, analiza avuta in fata nu a fost una despre geopolitică cosmică, ci despre realitatea brutală a zilei: modul în care instituțiile statului sunt deturnate astăzi pentru a bloca o reformă administrativă reală.

Adevărata inteligență politică nu înseamnă să capitulăm în fața mitului că „suntem conduși din umbră”, ci să ne apărăm, pas cu pas, regulile democratice aici, acasă. Altfel, căutând salvatori ideali, riscăm să pierdem și puținele repere de normalitate pe care le mai avem.

Cu deosebit respect pentru opera și parcursul dumneavoastră,

George Mandicescu