Claudia Marcu: Țeapa SAFE. Banii împrumutați de români vor crea peste 42.000 de locuri de muncă în Germania și Franța. România, sacrificată pentru bunăstarea țărilor dezvoltate din UE
În timp ce industria românească de apărare a fost lăsată să se prăbușească, împrumutul de 16,7 miliarde de euro prin SAFE, la care s-a înhămat țara noastră, va fi folosit pentru susținerea economiei țărilor dezvoltate. Analistul economic Cristian Socol semnalează că recentele importuri antamate de Guvernul Bolojan vor crea peste 42.000 de locuri noi de muncă în Germania și Franța, plus beneficii aduse fondurilor de investiții și băncilor, prin dobânda achitată de România.
Analiza economistului Cristian Socol privind împrumutul din SAFE luat de România demonstrează exact ceea ce ziarul Național avertizează de luni de zile. Și anume că banii împrumutați de țara noastră vor fi folosiți pentru bunăstarea țărilor dezvoltate din UE. Prof. Cristian Socol semnalează că doar comanda Guvernului Bolojan pentru achiziții militare din Germania prin SAFE generează un plus de până la 8,5 miliarde euro în PIB-ul german (având în vedere structura achizițiilor, nu toate sunt echipamente) și crearea a 33.600 de noi locuri de muncă totale (din care 35% sunt locuri de muncă directe). Comanda Guvernului Bolojan pentru Franța rezultată din alocarea prin SAFE generează și ea un plus de până la 1,8 miliarde euro în PIB-ul francez și crearea a 8.800 de noi locuri de muncă totale (din care 30% sunt locuri de muncă directe), susține prof. Cristian Socol.
Toți câștigă, România pierde
Pe de altă parte, prof. Cristian Socol vorbește despre câștigurile indirecte însemnate, care provin din dobânzile pe care România le va plăti la împrumut și care vor merge pe o structură estimată pe bază istorică a cumpărătorilor de euroobligațiuni comune pentru finanțarea programului SAFE. Astfel, 40% fonduri de investiții, 30% bănci centrale și alte instituții oficiale, fonduri de pensii și asigurări 15%, bănci comerciale și fonduri hedge / alții cu 15%.
”Cele mai mari câștiguri potențiale le vor avea unele fonduri de investiții puternice, care câștigă din două surse, atât ca acționari relevanți la firme din industria de apărare cât și din poziția de cumpărători de euroobligațiuni (de exemplu, situația acționariatului Rheinmetall, unde fondurile de investiții BlackRock, Vanguard, Fidelity, UBS, Capital Group s.a. dar și bănci renumite precum Goldman Sachs, Morgan Stanley, Bank of America dețin portofolii relevante de acțiuni)”, a precizat analistul economic Cristian Socol.
Plătim 32 de miliarde de euro
Totodată, Cristian Socol atrage atenția că planul financiar al împrumutului SAFE pentru România, cu o dobândă în jur de 3% pe 45 de ani, cu termen de grație pentru rambursarea principalului de 10 ani, a fost lipsit de transparență publică. În aceste condiții, România va trebui să ramburseze un total de circa 32 miliarde euro, ceea ce, adus în prezent, înseamnă un cost direct de 1.478 euro/român, 3.991 euro/gospodărie medie din România. ”Cost de oportunitate ridicat al împrumutului? Da, în condițiile în care România este în Topul UE cu cele mai mici alocări pentru Educație, Sănătate, Cultură și Inovare-Cercetare-Dezvoltare și avem 5.169.000 români în risc de sărăcie și excluziune socială. Program cu valoare adăugată pentru apărarea și securitatea României? Probabil că da, ar trebui să se pronunțe experții militari, nu am văzut vreo fundamentare publică privind amplitudinea creșterii capacității de apărare, rezolvarea vulnerabilităților sau efectul multiplicator asupra industriei autohtone de apărare”, mai arată prof. Cristian Socol.
Crește deficitul bugetar
Având în vedere doar împrumutul (fără dobânzi), pentru 1 euro SAFE, Polonia va genera aproximativ 1,16–1,69 euro PIB intern, față de doar 0,40–0,48 euro în România. Pe de altă parte, susține analistul economic Cristian Socol, există și un alt tip de costuri macroeconomice pentru România. Fiind împrumut, acesta generează creșterea deficitului bugetar și a datoriei publice și generează cheltuieli suplimentare cu dobânzile, reducând și mai mult spațiul fiscal bugetar și punând presiune pe sustenabilitatea datoriei.
”Folosind indicatorii macroeconomici prognozați pentru 2026 (PIB, deficit, datorie), împrumutul din SAFE de 16,7 miliarde euro ar însemna un plus de 4,2pp din PIB la datorie (ar însemna ca datoria guvernamentală în PIB să ajungă la 65,3% din PIB) și un plus de 0,12pp din PIB pe an la deficitul bugetar, a punctat Cristian Socol.
CHINA VA ABANDONA PRINCIPIILE OCCIDENTALE DE EVALUARE ȘTIINȚIFICĂ
José Luis Preciado | https://www.estica.ro/news/china-va-abandona-principiile-occidentale-de-evaluare-stiintifica
Evaluarea științifică în China intră într-o fază de transformare istorică, abandonând indicatorii moșteniți din Occident. Această schimbare redefinește însăși valoarea cunoașterii în secolul XXI.
“Un articol apărut în Nature” la 14 aprilie relatează că Biblioteca Științifică Națională a Academiei Chineze de Științe a decis să înceteze actualizarea și publicarea clasamentului său influent al revistelor științifice, un instrument care, timp de peste douăzeci de ani, a modelat evaluarea științifică în China și, prin extensie, a contribuit la consolidarea unei ortodoxii globale bazate pe măsuri cantitative.
Departe de a fi o simplă decizie administrativă, această măsură constituie o ruptură epistemologică ce pune sub semnul întrebării însăși esența sistemului contemporan de legitimare a cunoașterii.
Timp de ani de zile, în China, ca și în mare parte a lumii, evaluarea științifică s-a articulat în jurul unor indicatori precum factorul de impact, indicele Hirsch și numărul brut de publicații.
Acești indicatori, concepuți inițial ca instrumente auxiliare pentru orientarea lecturii și diseminarea cunoașterii, au devenit instrumente normative care dictează parcursurile profesionale, ierarhiile instituționale și fluxurile de finanțare. Revista în care era publicat un articol a căpătat o importanță disproporționată în raport cu conținutul său, generând o inversare a valorilor în care forma a eclipsat fondul, iar aparența a ajuns să primeze asupra substanței.
Acest fenomen nu era specific doar Chinei, însă acolo a căpătat o intensitate deosebită din cauza expansiunii rapide a sistemului universitar și a ambiției de a se impune ca putere științifică globală. Programe orientate spre excelența academică, echivalente funcționale ale inițiativelor de competitivitate internațională, au consolidat un ecosistem în care productivitatea era măsurată în termeni de volum și vizibilitate, mai degrabă decât de profunzime și originalitate.
Astfel, evaluarea științifică în China a devenit o reflectare amplificată a tensiunilor inerente modelului occidental de știință cuantificată.
Decizia de a elimina clasamentul revistelor nu se reduce la simpla suprimare a unei liste; ea pune sub semnul întrebării o arhitectură simbolică ce instituționalizase echivalența dintre prestigiul editorial și valoarea științifică.
Prin suspendarea acestui mecanism, Academia Chineză de Științe provoacă o ruptură care obligă la regândirea fundamentelor evaluării științifice în China, deplasând atenția de la reputația condiționată de indici către contribuția reală la cunoaștere.
Această schimbare se înscrie într-o reformă mai amplă care urmărește depășirea „celor cinci criterii principale”, o inițiativă ce încearcă să reducă dependența de indicatori formali precum notele la examene, diplomele obținute la instituții prestigioase, numărul de publicații și titlurile academice.
În acest context, evaluarea științifică în China este regândită ca un proces care integrează dimensiuni calitative anterior marginalizate: relevanța socială, inovația autentică și impactul pe termen lung.
Cu toate acestea, criticarea indicatorilor tradiționali nu rezolvă automat problema înlocuirii lor.
Istoria evaluării științifice în China, asemenea oricărui sistem complex, arată că fiecare criteriu generează propriile stimulente și, implicit, noi distorsiuni. Provocarea constă în conceperea unor mecanisme care să evite atât arbitrarul, cât și controlul birocratic excesiv, fără a cădea în capcana de a se baza pe cifre care, deși reductive, ofereau o iluzie de obiectivitate.
Întrebarea crucială nu este doar ce va înlocui factorul de impact sau indicele Hirsch, ci dacă este posibilă conceperea unei evaluări științifice care să nu reducă pluralitatea cunoașterii la un set finit de indicatori. În acest sens, decizia Chinei poate fi interpretată ca un experiment la scară civilizațională: o încercare de a reechilibra raportul dintre măsurare și semnificație, dintre cuantificare și înțelegere.
Această transformare scoate la iveală o tensiune mai profundă între modelele de raționalitate. În China, evaluarea științifică, eliberându-se de normele importate, deschide calea către o epistemologie mai puțin dependentă de ierarhiile globale și mai atentă la propriile priorități strategice.
Acest demers nu implică o respingere a științei occidentale, ci mai degrabă o renegociere a criteriilor sale de validare — un fel de de-occidentalizare parțială a judecății științifice.
Ar fi însă naiv să interpretăm această schimbare drept o eliberare absolută. Orice reformă instituțională este influențată de interese particulare, iar evaluarea științifică în China nu face excepție.
Redefinirea criteriilor de valoare poate răspunde și necesității de a alinia producția științifică la obiectivele naționale, ceea ce introduce noi forme de instrumentalizare.
Autonomia cunoașterii, întotdeauna fragilă, se găsește astfel prinsă între logica pieței globale și cea a statului.
În ciuda acestor ambivalențe, renunțarea la clasamentele revistelor marchează un punct de cotitură care depășește granițele Chinei. Într-o lume în care știința a devenit tot mai dependentă de măsuri standardizate, evaluarea științifică din China oferă un precedent capabil să inspire reforme în alte sisteme universitare.
Criza indicatorilor nu este un fenomen local, ci manifestarea limitelor unei paradigme care confunda măsura cu valoarea.
În cele din urmă, transformarea evaluării științifice în China ne invită să regândim o întrebare fundamentală: ce înseamnă să produci cunoaștere valoroasă în secolul XXI?
Răspunsul, încă în construcție, nu se poate reduce la cifre sau clasamente. El necesită o reflecție mai amplă asupra finalităților științei, a relației sale cu societatea și a criteriilor care determină ceea ce merită să fie recunoscut, finanțat și păstrat. În acest proces, China nu doar își redefinește propriul sistem, ci invită întreaga lume să și-l regândească pe al său.
Cultural | https://reseauinternational.net/la-chine-abandonnera-les-principes-occidentaux-devaluation-scientifique
iar aceste locuri de muncă, fiind puse în slujba “slava ucraina”!
dcn 12 mai 2026 la 2:12 pm – Raspunde
Ești pe…aproape, dar nu chiar :(
”Întreabă-l” pe Gușe(și Cosmin) cine-i ”șeful” ucrainei dar ș-al evropei :(
SUCCES, la cetit, MĂCAR, că la ÎNȚELES, nu sper (!!!) :((
Toată planeta știe cine și ce este “slava ucraina”, mai puțin tu, se pare! Îți urez spor la înțeles, ca la citit și analfabeții nefunctionali se pricep!
„…mai puțin tu, se pare! …”
:))