Moto: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei, două fețe, / Vede-n capăt începutul / Cine știe să le-nvețe.”

– Mihai Eminescu, Glossă.

„Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa își vede trecutul, prezentul și viitorul. O națiune fără istorie este un popor încă barbar”.

– Nicolae Bălcescu.

Din străvechime și Antichitate, întâlnim în Spațiul Carpato-Dunărean Centrul primei „formațiuni politice” locuite a „Vechii Europe”, o fascinantă mitologie transmisă succesorilor geto-daci.

Izvoarele scrise ale Antichității cele arheologice, epigrafice coroborate cu cele etnografice și folclorice ne determină să prezentăm, în cursurile de istorie și în manualele școlare, ca un prim capitol, mitologia țării noastre. Fiecare națiune are o istorie mitologică proprie, a unor înaintași „sacrii”, care i-au dat forță și care ulterior au fost zeificați, divinizați și au rămas în memoria națiunii.

La români, Istoria ca știință modernă s-a constituit mai târziu, iar capitolul mitologie a rămas nescris, deși locuitorii acestui pământ au perpetuat tradiția zamolxianismului, devenit ulterior Dreapta Credință (a se studia lucrarea profesorului G. D. Iscru, „Strămoșii noștri din Dacia nemuritoare”). Unii specialiști, numiți de Bogdan Petriceicu Hașdeu „științificii” respingeau fantezia legendelor, a tradițiilor, a culegătorilor de folclor.

Nicolae Densușianu

Primul care a abordat temeinic, cu studii aprofundate problema mitologiei la români a fost Nicolae Densușianu, singurul istoric român care a cutezat să elaboreze capitolul de Istorie Mitologică a Spațiului Carpatic cercetând izvoare documentare și arheologice, studiind culegeri de folclor, referitoare la vatra autohtoniei și continuității noastre pentru a redacta „Dacia Preistorică”. În această lucrare a tratat Istoria mitologică a Spațiului Carpato-Dunărean care atesta centrul primei zone locuite a „Vechii Europe”. O formațiune unică „Imperiul pelasgilor” – arieni, creatori ai primei civilizații a constituit baza etnică pentru geneza națiunilor antice.

Pelasgii arieni au fost primul popor al Străvechimii Europei condus de o dinastie divină. Maria Gimbutas a relevat esența acestei civilizații din „vechea Europă”. „A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.” Aceste calități vor fi transmise succesorilor: Burebista mare conducător politic sau Deceneu mare preot. Studiul istoricului Teohari Antonescu, profesor la Universitatea din Iași, bazat pe o investigație pluridisciplinară identifică Dacia ca patrie originară a arienilor. Studiul a fost publicat în volumul „Lumi uitate”, Iași, 1901.

Contemporan cu Nicolae Densușianu, istoricul Teohari Antonescu a urmat studii de specializare la Paris, Berlin, Munchen și Heidelberg și călătorii documentare în Italia și Grecia. În studiile sale s-a preocupat de originea arienilor, de literatura egipteană și chaldeană.

Teohari Antonescu

Teohari Antonescu este primul istoric la nivel european care a identificat Dacia ca patrie primordială a arienilor, poporul primordial al Europei și primii noștri strămoși din epoca străveche.

Direcțiile de mișcare ale vlăstarelor arice, dacă ar fi prelungite în linie dreaptă îndărăt, s-ar întâlni într-un singur punct, Dacia. Savantul suedez Montelius afirmă că popoarele ce-au năvălit și stabilit în Suedia sunt venite din țările de la Marea Neagră și Dunărea inferioară. De aici, revendicarea suedezilor din geți, după Carolus Lundius.

În cercetarea culturii ariene, Teoharii Antonescu îi consacră studiul „Cultul Cabirilor în Dacia”. Autorul afirmă că ideea morții și reînvierii unui cabir, a mântuirii prin sacrificiu, e fondul credinței cabirice.

Marele mister e relevat numai inițiaților, de unde reticența lui Herodot și Pausanias de a reda ce se petrece în mistere.

După opinia lui Constantin Olariu Arimin, „cabirii erau populația getică din Asia Mică pe care Zamolxe o trecuse pe la mijlocul sec. VI la religia crucii practicată de Frații Celui Ales din Sarmisegetuza” (C. Olariu Arimim, „Adevăruri ascunse”, vol. II, p162).

Studiind monumentele antice descoperite în zona Istrului, arheologic și mitologic, Teohari Antonescu a cercetat simbolismul cultului cabirilor în Dacia. Înfățișarea tablelor relevă ideea omorului unui cabir, cel mai tânăr, de către frații lui, nefericitul cabir este reprezentat întins sub picioarele cailor ce poartă pe adversarii săi.

Figurile cabirilor Daciei ne conduc către legendele cabirului macedonean. Teohari Antonescu afirmă că ideea morții cabirice este esențială în seminția traco-frigică și apare răspândită în teritoriile vecine cultului – în Samotracia, Macedonia, Dacia, Etruria (Teohari Antonescu, op. cit. p214).

Din studiul baso-reliefurilor se relevă sensul simbolic – doi frați cabiri calcă sub picioarele cailor pe al treilea; o femeie stă în picioare între ei, cu mâinile întinse a implorare, încercând să-i despartă sau să-i destăinuie crima săvârșită. Acest personaj feminin a fost identificat de Teohari Antonescu ca o zeitate – Rhea sau Cybela. În panteonul trac există o zână asemenea cu Demetra, se credea a fi Cotys sau Votytto numită de Eschyl zeița tracilor edoni și identificată de Strabon cu marea zeiță cibiană și cu Cybela (Gaia Cubileia – n.red.).

G. D. Iscru

Cercetând cabirii daci, Teohari Antonescu se întreabă dacă în aceste mistere era vorba de nemurirea sufletului. Credința în viața viitoare era în germen la toate popoarele ariene și se dezvoltase mai ales la poporul trac. În lucrarea lui C. Olariu Arimin sunt prezentate două tabele de bronz cu simboluri ale cultului cabirilor descoperite la Polovraci, în apropierea peșterii lui Zamolxe. Pe una sunt reprezentați doi cocoși ce păzesc vasul cu apa vieții (ideea de nemurire), cealaltă prezintă călărețul get ce primește binecuvântarea a doi preoți (C. O. Arimin, op. cit. p580).

Zeii cabiri erau adorați ca manifestări ale focului cosmogonic. În majoritatea monumentelor sunt reprezentate luna, soarele, taurul, leul, ca simbolism religios. Cybela, în cultul cabiric, este reprezentată prin leu. Simbolurile solare, lunare ale mithriacismului (zeița Mithra) sunt foarte răspândite în Dacia. Profesorul G. D. Iscru aprecia mitologia strămoșilor noștri ca fiind una din cele mai vechi și bogate din lume. „Mitologiile greacă și romană sunt mitologii de moștenire iliro-traco-geto-dacă și în al doilea rând mitologii de creație proprei.” (G. D. Iscru, op. cit.).

Cele mai importante studii de istorie străveche le-a elaborat dl. Constantin Olariu Arimin, „Adevăruri ascunse” în trei volume, format A4, cuprinzând 1600 pagini. Această lucrare remarcabilă, consacrată strămoșilor noștri reali, bine documentată, are trimiteri în contemporaneitate, pentru recunoașterea adevărului istoric. Domnul Constantin Olariu Arimin a cercetat izvoarele mitologice ale strămoșilor noștri și ale altor neamuri, istoriografia acestora, evidențiind rolul substanțial pe care l-au avut strămoșii noștri reali în etnogeneza și evoluția etno-națională în Europa. De asemenea, a studiat și descifrat „Tăblițele de la Sinaia”, le-a publicat, integrându-le în rândul izvoarelor istorice.

Mai recent cărțile domnului Adrian Bucurescu referitoare la Dacia: „Dacia magică” – 1999, „Atlanții din Carpați” – 2002, „Dacia Divină” – 2004, „Dacia secretă” 2012, rescriu istoria pornind de la epoca mitologică și moștenirea ei sub urmași.

Din istoria mitologică a uriașului Imperiu al pelasgilor/arienilor având Centru Spațiul Carpato-Dunărean reținem organizarea societății românești, cu ocupații, legi și norme morale cu o limbă unică ce se va diferenția zonal în timp, pe măsură ce se constituie națiunile.

Locuitorii acestui Spațiu Carpatic poate au fost Giganți și titani, identificați prin Geți și Mesageți sau această statură reprezintă încărcătura mitologică reflectată în folclorul poetic al românilor.

Primele zeități ale Spațiului Carpato-Dunărean au fost Cerul și Pământul perpetuate până azi în colindele românilor, apoi Soarele, Luna și Stelele. Despre cultul solar al pelasgilor avem informații de la Socrate și Herodot. Cerul era zeitatea masculină, Pământul zeitatea feminină adorată ca Gaea/Geea. În mitologie s-a remarcat Prometheus, unul din titani, considerat binefăcătorul oamenilor. Prometeu monopolizat de mitologia greacă a fost unul din titanii spațiului carpatic, a fost caracterizat de N. Densușianu „geniul superior al lumii pelasge”. Prometeu a fost înlănțuit de Coloana Cerului în Munții Bucegi, pe Vârful Omul. O altă localizare pe stâncile Muntelui Parâng. Densușianu îl consideră „Christ al Lumii Vechi” pentru sacrificiul în folosul oamenilor și îl regăsește în legendele și baladele românilor Corbea sau Gruia.

În mitologia românească, mitul cosmic al facerii lumii este legat de mamele creatoare. Mama sacră a Universului cosmic al Daciei este DOKIA (Do = apă; Ki = pământ). În calendarul străvechi românesc, la echinocțiul de primăvară, se fac nouă turte subțiri care se coc pe vatră, apoi se ung cu miere și se presară cu nucă. Ceste turte se mănâncă ritualic în familie după ce se rostește o rugăciune închinată Sfintei Născătoare, DOKIA. În mitologia străveche sunt prezentate Sânzienele ce fascinează Soarele ce se oprește pe bolta cerească la solstițiul de vară.

Alte zeități ale Spațiului Carpatic sunt ilustrate pe patera Tezaurului de la Pietroasa, atribuit de unii arheologi goților dar Iordanes afirmă got = get. Carolus Lundius în lucrarea „Zamolxis Primus Getarum Legislator” confirmă „Geții și goții au fost unu și același neam… și că aceștia s-au mai chemat și cu numele de Sciți.” (op. cit. p16). Patera reprezintă o sărbătoare a hiperboreenilor în onoare lui Gaea, mama Pământului. Pe papera de la Pietroasa, Marea Mamă stă în centru ca o columnă pe verticală, iar magiile sale, zânele, o ascultă stând pe orizontală, indicând toate direcțiile.

Alt personaj mitologic este tracul Orfeu aparținând epocii Zamolxe, epoca mitologică a traco-geto-dacilor, Zamolxianismului ca spiritualitate, unul din marile curente reformatoare ale Străvechimii și Antichității.

Poet și cântăreț cu lira primită de la zeul Apollo, Hiperboreeanul, legendarul Orfeu era considerat fondatorul misteriilor orfice, o mișcare religioasă cu asociații secrete cu literatură proprie – Imnuri Orfice. La traco-geto-daci zeul Morții oferea o salvare prin chemarea la Zamolxe „la ceasul jertfei și al invocației pioase autorul imploră zeul să nu curme viața omului la vârste tinere, iar celor înaintați în vârstă să le îngăduie o bătrânețe fericită”. Alte imnuri sunt dedicate naturii: Aurora, Zefirul, Cerul, Luna, Soarele, Astrele, Vântul de miazănoapte (boreas, din Hiperboreea). Imnurile orfice apăruseră întâi în Țara Zeilor, Dacia Edenică, în Olimpul Carpatin de unde prin roiuri umane sau ca moșteniri boreene coborâseră în Olimpul grecilor.

Simona Condurățeanu

Doamna cercetător doctor Simona Condurățeanu a elaborat studiul „Orfeu/Orphaeus, un geniu și un zeu al Daciei Mari”, din care reiese un Orfeu al Daciei Edenice, o valoare a mitologiei și culturii noastre naționale dar și universale.

„Țara zeilor”, Dacia străveche, reprezintă patria primordială a arienilor, poporul primordial al Europei.

Cum aprecia etnomuzicolog Grigore Leșe noi „stăm pe pilonii unei civilizații străvechi.” Studiind și cercetând mitologia Spațiului carpatic și pericarpatic vom demonstra științific că aici în pământul Daciei divine a apărut și s-a afirmat prima civilizație din vechea Europă. Remarcăm organizarea societății omenești ce avea ocupații, legi și norme morale, o limbă unică ce se va diferenția treptat, pe măsura formării națiunilor. Din studiul autorilor menționăm constatăm că în Carpați și la Dunărea de Jos se prezintă leagănul străvechi al civilizației omenești. Dacia antică a reprezentat spațiul etno-genetic al poporului primordial – arienii – strămoșii noștri ancestrali.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. Maria Ionescu, Revista Simpozionului Obârșia Neamului nr. 44, martie 2019.

Bibiografie:

1. Bucurescu Adrian, „Dacia Secretă”, colecția Rădăcini, Buc., 2012.
2. Densușianu Nicolae, „Dacia preistorică”, Buc., 1913.
3. Dragomir Silviu, „Istorii neelucidate”, Ed. Lucman, 2007.
4. Iscru, G. D., „Strămoșii noștri reali geții – dacii – tracii – ilirii”, ed. N. Bălcescu, Buc., 2014.
5. Iscru, G. D., „Strămoșii noștri din Dacia nemuritoare”, ed. N. Bălcescu, Buc. 2018.
6. Lundius Carolus, „Zamolxis Primus Getarum Legislator”, ed. Paco, Buc., 2012.
7. Olariu Constantin Arimin, „Adevăruri ascunse”, Iași, 2016.
8. Prună Olimpia Cotan, „Mitologia străveche geto-dacă”, revista „Origini”, an V, n2, 2017.