Românii și maghiarii au azi, mai mult ca oricând în istoria lor, motive să se solidarizeze pentru a răspunde multiplelor și complicatelor provocări cu care istoria îi confruntă. Aniversarea Trianonului, oricât de multe resentimente ar trezi în mintea și inima maghiarilor, se cuvine a fi un prilej pentru lua în calcul și acele aspecte din a căror perspectivă Tratatul de la Trianon poate fi interpretat de maghiari și altfel decât ca un moment tragic, de dezastru național al maghiarimii.
Nu trebuie uitat că, la vremea respectivă, Ungaria „Mare”, ca parte componentă a unui imperiu multinațional, era o entitate politică fragilă, care nu se întemeia pe o populație maghiară majoritară. Numărul etnicilor maghiari era sub 40% din populația acelei Ungarii după care oftează atâția unguri… Chiar și înainte de adevăratul dezastru, cel de la Mohacs, se pare că maghiarii nu au fost niciodată majoritari în țara lor. Se poate spune că abia prin Tratatul de la Trianon ungurii ajung, pentru prima oară, să fie majoritari în propria țară și să se constituie într-un stat propriu zis național, iar nu multi-național! Dacă în tot răul e și un bine, e timpul ca în conștiința publică maghiară să-și găsească locul și acest adevăr. Îl mai enunțăm o dată: prin Tratatul de la Trianon re-apare pe harta lumii statul național maghiar, după aproape patru secole de la dispariția sa. Iar pentru prima oară în istoria maghiarimii, statul maghiar s-a întemeiat pe o majoritate etnică maghiară!
De asemenea, se cuvine să ne aducem aminte cum s-a ajuns în 1867 la Ungaria Mare, pe care a „desființat”-o Trianonul: nu prin acte de vitejie pe câmpul de onoare militară și sacrificiu suprem – care altminteri nu au lipsit din istoria vecinilor noștri, ci printr-un act de cancelarie, rezultat al unor intrigi de culise, când habsburgii au inventat dualismul, soluție politică bizară, artificială, tranzitorie, în mod evident fără viitor durabil. Această formulă, cu totul neobișnuită, nu putea dăinui și a generat în mod firesc soluția pe care istoria a consemnat-o. O soluție poate imperfectă, care i-a nemulțumit și pe români în anumite privințe, dar mult mai apropiată de realitatea faptelor, de imperativul justiției.
Caracterul artificial al oricărui conglomerat etnic predispune la destrămare politică, iar regretul și nostalgia după Ungaria Mare, deși este de înțeles, nu credem că este cazul să genereze la nesfârșit ostilitate și spirit de revanșă. Asemenea atitudine o considerăm nu numai contrară unei judecăți corecte asupra istoriei, dar și potrivnică intereselor autentic maghiare. Aceste interese, vitale în circumstanțele istorice de azi și de mâine, impun mai degrabă o strânsă conlucrare a românilor și maghiarilor, îndeosebi la nivelul forțelor politice propriu zis naționaliste, patriotice.
Uniunea Vatra Românească a promovat deseori ideea că, la nivelul marilor imperative istorice, maghiarii și români au prea multe motive să acționeze împreună pentru a mai irosi timp și energie pentru activități și atitudini ancorate într-un trecut înțeles unilateral și pătimaș. Ne menținem pe aceeași linie, a disponibilității pentru un dialog sincer și matur, pentru un proiect politic comun, de anvergură majoră, prin care să facem față vremurilor grele și tulburi pe care le avem de străbătut, vrând-nevrând, în aceeași barcă.
București, 27 mai 2010
Ion Coja, președintele filialei București a Uniunii Vatra Românească
Nu habsburgii au inventat dualismul!
După înfrângerea în Războiul prusaco-austriac din 1866,Imperiul austriac,pe fondul infrângerilor în războaiele franco-piemonteze-austtiece și prusaco-austriece au intarat într-o criză profundă.De teamă de a nu vedea prăbușit Imperiul central european german,cancelarul Bismark, omul de fier al intemeierii celui De-Al Doilea Reich, a impus Vienei crearea dualismului austro-ungar pentru atragerea burgheziei și nobilimii maghiare.Impăratul Austriei era și Rege al Ungariei, Principe al Transilvaniei etc.,diferența este că în dualismul austro-ungar provincia Ungaria devine regat în cadrul Imperiul cu guvern,miniștrii,parlament și înglobează Transilvania care nu mai este Principat ci simplă provincie maghiară,adică una din cerințele Revolutiei ungare de la 1848-1849 impotriva careia Austria și românii lui Avram Iancu luptaseră.
Deci, crearea Austro-Ungariei a fost o creație germană în vederea menținerii Austriei in Centrul Europei și ca aliat german într-un viitor conflict cu Rusia țaristă.
Cu privire la Trianon s-a creat următoarele mituri:
1. Ungaria i s-a făcut o nedreptate prin cedarea Transilvaniei către România. Istoricește Transilvania a fost provincie maghiară doar în perioada 1867-1918,in rest,chiar dacă a fost cucerită de maghiari,a fost în tot evul medieval Voievodat sau Principat vasal Ungariei. Mai mult, după căderea Regatului Ungariei sub loviturile otomane și transformarea acestuia în Pașalâc, Transilvania a fost vasal otomanilor până la cucerirea acesteia de austrieci și consfințirea ca Principat in cadrul Imperiului habsburgic prin Tratatul din 1699.
2.României i s-a făcut dreptate întrucât acest vechi ținut românesc a revenit la țara mamă. Istoric doar in perioada lui Sigismund Bathory și Mihai Viteazul Transilvania a fost in legătură unională cu Țara Românească și Moldova. Sigismund Bathory obținuse prin boierii munteni și moldoveni recunoașterea statutului său de Suveran. In schimb Mihai Viteazul va realiza prin forța armelor prima unire a celor trei țări românești.
Dincolo de mituri realitățile care au determinat consfințirea unirii Transilvaniei cu România au fost:
1. Majoritatea populației românești în Transilvania și dovezile istorice,arheologice despre vechimea acestei populații cucerite de maghiari
2. Dorința majorității românilor transilvăneni și a altor minorități de a se uni cu România. Să nu uităm că Ungaria lansase propunerea de unire dinastică cu România,Regele Ferninand fiind Rege al Ungariei (cu Transilvania) și Rege al României, o variantă româno-ungare a dualismului austro-ungar.
3.INFRÂNGEREA Ungariei in războiul pe care Ungaria lui Bela Kun l-a declarat României și Cehoslovaciei.
Faptul că armata maghiară a fost invinsă complet iar România a ocupat inclusiv Ungaria a consfințit UNIREA.
In concluzie Ungaria a pierdut Transilvania în fața României pe câmpul de luptă în 1919. Unde s-a mai pomenit in istorie ca învinsul, cu capitala ocupată, să impună condiții învingătorului?
Ungaria ar trebui să fie multumită de Trianon intrucât Marile Puteri nu au ținut cont de realitatea militară, istorică și au revizuit granița de Vest a României cu mici avantaje pentru Ungaria,deci se putea mai rău.Aceeași situatuatie s-a intâmplat și cu granița Cehoslovaciei,azi a Slovaciei.
Când mai auziți că maghiarii se plâng de Trianon amintiți-le de:
1.Cum au trădat dualismul austro-ungar prin Revoluția crizantemelor când au pus-o de „revoluție” in timp ce Austria juca ultima carte într-o ofensivă majoră în Italia care,in cazul unei victorii, ar fi putut permite o ieșire onorabilă din război,inclusiv salvarea „Ungariei Mari”
2.Războiul din 1919 când au fost invinși și Budapesta ocupată de români.
3.Ungaria a pierdut Transilvania prin luptă întrucât au fost învinși de români și în Războiul revoluționar din 1848-1849 și în cel din 1919. Nu poți emite pretentii teritoriale când ești învins pe câmpul de lupta.