 CD1.889 aprobate denitsoc@gmail.com 192.200.148.197
IRELEVANTA ONU ESTE DOAR UN PAS PE CALEA SCHIMBĂRII ACTUALUL SISTEM INTERNAȚIONAL Numeroase războaie au izbucnit în diferite părți ale lumii, unde Dreptul Internațional nu a fost niciodată cu adevărat respectat, dar a rămas totusi rezistent în ciuda numeroaselor lovituri pe care le-a suferit. Poate că vă mai amintiți de celebrul discurs al lui Dominique de Villepin la Consiliul de Securitate al ONU din februarie 2003, când a susținut cu pasiune timp de cincizeci de minute că orice război împotriva Irakului ar fi o încălcare flagrantă a dreptului internațional și că pretextul american al armelor de distrugere în masă, alături de ritmul războiului pentru a răsturna regimul președintelui irakian Saddam Hussein, ascunde alte obiective nedeclarate. Dominique de Villepin, ministrul francez de externe la acea vreme, este invariabil amintit pentru discursul său istoric, rostit într-o franceză elocventă, care reflectă o cultură largă și profundă, lucru mai rar intalnit acum in diplomatia occidentală si in special in cea americană. Villepin a revenit într-un interviu radiofonic acum câteva zile pentru a spune că ceea ce a făcut președintele american în Venezuela nu are nicio legătură cu democrația sau cu traficul de droguri, după cum o demonstrează faptul că Trump nu i-a permis lui Gonzalo Urrutia, candidatul la președinție care se presupune că l-a învins pe Nicolás Maduro la ultimele alegeri prezidențiale, să preia puterea și de faptul că l-a grațiat recent pe fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernández, condamnat la zeci de ani de închisoare pentru trafic de droguri. În interviul său Villepin a concluzionat că ignorarea de către Washington a Dreptului Internațional și încălcarea suveranității naționale demonstrează doar că „trăim într-o lume a penuriei, în care imperiile moderne au nevoie de noi resurse și teritorii, iar ceea ce s-a întâmplat este că Trump a incercat in mod criminal să preia controlul asupra celor mai mari rezerve de petrol din lume”. Consiliul de Securitate al ONU, care în urmă cu mai bine de douăzeci de ani a ascultat discursul lui de Villepin și pe cele ale altor reprezentanți ai țărilor care s-au opus acțiunilor militare împotriva Irakului, nu a reușit în cele din urmă să descurajeze administrația președintelui George W. Bush să continue cursul său predeterminat. Astăzi Consiliul de Securitate se află întrunit după ce Washingtonul și-a comis agresiunea împotriva unui stat suveran și independent, i-a răpit președintele și și-a declarat intenția de a-i controla bogăția petrolieră! Reprezentantul american a invocat „autoapărarea” și „aplicarea legii”, spre deosebire de declarațiile celorlalte delegații, care s-au concentrat în special pe faptul că ceea ce s-a întâmplat a constituit un „precedent periculos” și „cea mai gravă încălcare a dreptului internațional și a Cartei ONU, piatra de temelie a relațiilor dintre state”, după cum a arătat reprezentantul chinez. Iar reprezentantul rus a declarat că aceste acte teroriste „dau un nou impuls colonialismului în lume”. Între ceea ce s-a întâmplat cu Irakul în 2003 și ceea ce s-a întâmplat cu Venezuela, dreptul internațional cu siguranță nu era în cea mai bună stare a sa, iar lumea nu era împăcată cu legitimitatea internațională stabilită după al Doilea Război Mondial pentru a reglementa relațiile dintre state și a împiedica dominația junglei să prevaleze după pierderile oribile ale acelui război. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii este erodarea treptată a supremației Dreptului Internațional și a obligației de a-l respecta, fie în Bosnia, Irak, Lybia, Siria sau în alte părți. Însă cea mai flagrantă eroziune a avut loc în timpul războiului genocidal purtat de Israel în Fâșia Gaza. Statul Israel, care a fost înființat printr-o rezoluție internațională, a ignorat declarațiile Națiunilor Unite sau ale oricăreia dintre diversele sale instituții și organizații, fie că este vorba de Curtea Internațională de Justiție, Curtea Penală Internațională sau Consiliul pentru Drepturile Omului, cu sprijin oficial american nelimitat și fără rezerve. Să nu uităm ca Israelul, desi a fost primit in ONU sub conditia ca in 3 ani să-si facă o Constitutie validă si efectivă, nici astăzi, după 77 de ani nu are o Constititie care să garanteze populatiei Israelului minimele drepturi cetătenesti. Unii experți consideră că tot ceea ce s-a întâmplat, culminând cu „cutremurul din Venezuela” si atacurile criminale ale Israelului si USA contra Iranului, nu este nimic altceva decât spectacolul final al sfârșitului ordinii internaționale stabilite după al Doilea Război Mondial, iar trăsăturile unei noi ordini multipolare sunt clar vizibile la orizont. Așa cum lumea a întors pagina cu Liga Națiunilor, prima organizație internațională înființată după Primul Război Mondial (1919-1920), care nu a reușit să prevină al Doilea Război Mondial (1939-1945), acum pare pregătită să întoarcă pagina cu Națiunile Unite, succesoarea sa din 1946. Dreptul International este o emanatie a ordinii sociale internationale la un moment dat si cand ordinea mondială se schimbă si Dreptul International si organismele sale seschimbă in raport cu noile valori etice si culturale ce vin cu noua ordine mondială multipolară. Intrebarea este: cât vor dura durerile căderii actualei ordini internaționale? Între timp diverși actori internaționali ignoră și mai mult dreptul internațional cu tot dispretul. Israelul nu este singurul în agresiunea sa constantă și în ignorarea tuturor convențiilor internaționale, SUA continuă să ofere exemple de incălcara flagrantă a legilor internationale, iar Franta proiecteaza pretentii colonialiste in Africa cu tot setul de violente specifice metropolei. Într-adevăr, unii au mers chiar până acolo încât să se întrebe: ce s-ar întâmpla dacă si Rusia l-ar răpi pe președintele Ucrainei? Atlanta 17/04/2026 |
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
PSALMII LUI DAVID SI RĂUL PE PAMANT
– Cum isi justifică evreii răutatea lor diabolică
De CD
Motto: „Odată ce adevărul este refuzat ființelor umane, este o pură iluzie să încerci să-i eliberezi. Adevărul și libertatea fie merg mână în mână, fie pier împreună în mizerie.” ~ Enciclica Fides et Ratio, Papa Ioan Paul al II-lea
Pe Facebook puteti vedea postarea îndrăzneață a rabinului Schmuley de Yom Kippur despre un rabin rus care dezbate cu Dumnezeu. Conform perspectivei rabinice, a lui Shmuley și a rabinului rus, Dumnezeu este mai răspunzător față de revoluționarii evrei pentru pedepsele sale juste decât ei față de el pentru „micile lor încălcări” de bârfă, adulter și furt.
În povestea lui Shmuley, rabinul rus nu ispășește pentru păcatele poporului său, ci le minimalizează și îl arată pe Dumnezeu ca fiind vinovat de acte mai odioase chiar decat cele comise de evrei. Toate acestea de Yom Kippur și toate acestea sub titlul: „Pe măsură ce ne pocăim în acest Yom Kippur pentru păcatele noastre, se va pocăi Dumnezeu pentru «păcatele» Sale împotriva poporului evreu?”
Uimitor si blasfemiator într-adevăr, dar o portretizare vie a psihicului evreiesc care raționalizează întreaga viață în funcție de scopurile si interesele sale, ce a conferit subiectului un nou tip de legitimitate culturnică si sectantă în lumea iudaică.
Pe scurt, aceasta ar fi perspectiva evreiască asupra problemei răului care a fost proiectată și internalizată de lumea neamurilor/neevreilor. La urma urmei, cine a auzit vreodată de o prezentare modernă despre problema răului care să nu citeze Holocaustul ca exemplu suprem al răului?
Hitler este o dilemă morală mult mai mare decât Karl Marx sau Wilhelm Reich sau Leon Troțki sau George Soros sau Jeffrey Epstein. Am putea chiar spune că suferința evreiască este problema răului în sens larg, deoarece ei revendică cea mai mare nedreptate din toate timpurile dar nu si-l revendică pe Iisus Hristos.
Victimizarea evrească a fost unealta de bază in constructia tuturor formelor revolutionare de captare a societătilor in mana elitei evreiesti. Noua Ordine Mondială este ultima/finală formă de organizare in care bankerii acționează să o globalizeze, după ce au incercat prin mai multe fronturi, cum ar fi comunismul, socialismul, liberalismul, feminismul, sionismul, neoconservatorismul și in special francmasoneria.
Desigur, motivele pentru instaurarea Noii lor Ordini Globale sunt nenumărate și sunt toate explicate religios, dar aroganța evreiască care se maschează grosier în victimizare este un fenomen teologic pe care îl vedem într-un capitol îndrăgit din Vechiul Testament. Il vedem dacă învățăm să citim Vechiul Testament printr-o prismă evreiască, care a devenit intre timp si prismă protestantă.
In Psalmul 139 David scrie despre măreția lui Dumnezeu ca introducere și trecere la apogeul marii creații a lui Dumnezeu – „minunea mea” (v. 14 în Biblia Ierusalimului). David este uimit de Dumnezeu așa cum este uimit de sine însuși. Înainte de înfățișarea sa se află gândurile sale. David nu poate scăpa de faptul că nu se poate ascunde de Dumnezeu, deoarece Yahweh îi citește „gândurile de departe”
Dumnezeu nu-și termină doar propozițiile; le anticipează pentru că înainte ca David să-și deschidă gura, știe totul despre ele. Acest tip de omnisciență ar putea fi sufocant, epuizant; chiar enervant. Totuși, pentru David, acest tip de supraveghere divină este o sursă de mângâiere, încredere și uimire.
El știe că Dumnezeu are dreptul să-l vegheze și să-l înconjoare, pentru că El i-a creat ființa cea mai profundă și l-a țesut în pântecele mamei sale. David a avut încredere să ucidă ursul, leul, uriașul și nenumărați filisteni, deoarece apropierea lui Dumnezeu însemna protecție și nu pedeapsă.
A cunoaște prezența lui Dumnezeu înseamnă a înțelege că până și conștiința ta este sub examinarea luminii. Totuși, această conștiință îl face pe David să caute puritatea meditând zilnic la poruncile lui Dumnezeu (Psalmul 1:2) și cerând și mai mult o inimă curată (v. 23, Psalmul 19:14). Drept urmare, David a fost omul după inima lui Dumnezeu care ura răutatea cu o indignare dreaptă.
Apoi vine întunericul aparent. Ferocitatea lui David împotriva dușmanilor săi – care blasfemiau oamenii sângeroși – este dezlănțuită în versetele 19-24 și este la fel de pasională ca admirația și uimirea sa față de omnisciența și omniprezența lui Dumnezeu.
Totuși, se pare că această ultimă aventură a lui David este scopul scrierii psalmului, deoarece este mai mult mistificat de existența continuă a celor răi decât de minunea propriei sale ființe. David pur și simplu consideră că omnisciența lui Dumnezeu expune atât gândurile rele, cât și pe cele drepte.
Prin urmare, el poate fi plăcut chiar și scrutinului divin, deoarece este omul după inima lui Dumnezeu, dar cei răi trebuie să fie insuportabil de odioși, deoarece ei complotează doar împotriva lui Dumnezeu și a “alesilor Săi”.
Dar de ce ar îndura Dumnezeu această ofensă în loc să-i „ucidă pe cei răi”?
Dreptul David vrea să știe și pune intrebări și răspunde tot el la aceaste întrebări de-a lungul psalmilor săi. De fapt, majoritatea poemelor sale reflectă asupra planurilor și soartei celor răi. Dușmanii săi sunt muza sa, dar el este hotărât să mediteze cu dreptate și să descopere gândurile lui Dumnezeu cu privire la această supărare.
Dacă am face același lucru, atunci am înțelege cu perspicacitate adevărata problemă a răului și a spiritului evreiesc de astăzi.
David prezintă lumina și întunericul, viața și moartea în capitolul său de deschidere – contraste care domină toți psalmii săi. “Alesii” cei drepți sunt identificați prin distincție de cei înșelători și evită cursele lor pentru că meditează la legea lui Dumnezeu.
Ei “alesii” cei drepti înfloresc la fel de ostentativ precum cei răi se zbat. “Alesii” sunt copaci, cei răi sunt pleavă.
“Alesii” cei drepți vor îndura judecata finală, dar cei răi nu, pentru că Domnul cunoaște virtutea poporului Său la fel de intim cum cunoaște gândurile dușmanilor Săi.
Al doilea capitol însuflețește tema pe măsură ce David ne transportă în tărâmul ceresc, începând cu întrebarea sa introductivă: „De ce acest tumult printre neamuri/neevrei?”.
Uneltirea națiunilor neevreilor este o o rebeliune zadarnică împotriva “alesilor” Tatălui. De aici dreptul divin al evreilor de a pedepsi pe cei ce le stau in cale.
Această ideatie iudaică preluată de diferite secte si culturi mosaice si distilată de sionism la un nivel cinic, criminal se vrea scuza tuturor crimelor milenare săvarsite de acesti psihopati “alesi”.
Evreii cultului iudaic, ascultând de acel Dumnezeu gelos, resping divinitatea lui Iisus Hristos, cel care iubește toate neamurile pământului.
Cum poate să fie „Dumnezeul nostru al tuturor“, cel care este numit în Tora, în mod xenofob, Dumnezeul lui Israel?
Cum să fie Dumnezeul nostru, acel Dumnezeu recunoscut doar de evrei și care le-a promis doar lor că vor domni peste toate neamurile pământului, ca unic popor ales al lui?
Catolicismul a părăsit Occidentul Prin urmare creștinismul instituțional și-a epuizat potențialul de civilizație în Occident. Protestantismul astăzi este doar o forță mercenară a Sionismului.
Gnosticii care nu au încetat niciodată să susțină că romano-catolicii corupeau Evanghelia sub influența evreiască au avut dreptate tot timpul.
Omul care respectă și isi găsește plăcerea în legea dată de Dumnezeu nu isi poate găsi pacea cu “alesii Domnului” pentru că le incalcă mereu pretentiile lor si stă in cale intereselor lor.
Dar Adevărul este că singurul ales si uns a lui Dumnezeu a fost Isus care a venit să ne aducă alinarea divină si ne-a invătat că toti suntem fii lui Dumnezeu si că “alesii” fătarnici s-au ales singuri fără nici un har divin.
Așa cum a învățat Isus, Dumnezeu este Iubire, un Spirit universal care consideră toate ființele umane egale. Dumnezeu este Ordinea Morală.
Aceasta este definită de absoluturi morale precum Adevărul, Bunătatea, Libertatea, Dreptatea, Frumusețea și Sănătatea.
Lumea este fericit interconectată, acolo unde există o ordine morală unificată.
Hristos a inviat!
Atlanta 20/04/2026
O dai pervers la întors, C.D., cum ţi-e şcoala de şulfărie schinezoaidă, căci chiar China se agaţă în disperare de ONU, adică de ordinea globală impusă de rezultatele catastrofale ale celui de Al Doilea Război Mondial, în timp ce SUA e cea care de mult timp nu se mai sinchiseşte de ONU, creaţia sa din 1945, la Conferința de la San Francisco (SUA), unde şi-a raliat Marea Britanie, Uniunea Sovietică și China, „cu scopul de a preveni viitoare conflicte mondiale după Al Doilea Război Mondiale“. Dar dacă SUA vrea face ea ce conflicte mondiale vrea muşchii ei, făcând chiar ea ONU irelevantă, dovadă că tot ea e jandarmul global actual, căci nu China face ONU irelevantă, ci se agaţă în disperare de ONU şi de „lupta împotriva fascismului“, relicva victoriei sovieto-americane-sioniste din 1945.