| ISTORIE CARE NU SE ÎNVAȚĂ LA ȘCOALĂ… @Oprean Mircea – Gratie lui Nik În dimineața de 18 martie 1982, în sala de conferințe a Ministerului Industriei din București, când o delegație de 15 ingineri români – specialiști în energie nucleară, fizică, chimie industrială – stătea în fața unei decizii care ar defini independența energetică a României pentru următoarele cinci decade, se purta o dezbatere care nu apărea în niciun ziar, nu era transmisă la radio, nu exista în nicio arhivă oficială, dar ale cărei consecințe se simt până astăzi în fiecare casă din România unde arde un bec. Întrebarea era simplă: ce tip de reactor nuclear construim la Cernavodă – tehnologie sovietică RBMK (același tip care va exploda la Cernobîl patru ani mai târziu) sau tehnologie canadiană CANDU? Presiunea venea din două direcții opuse. URSS oferă tehnologie RBMK „gratuit” – practic cadou, cu condiția dependenței totale de combustibil nuclear rusesc. Canada oferă tehnologie CANDU – scumpă, complexă, dar care folosește uraniu natural pe care România îl avea în țară și apă grea pe care putea să o producă. Ceaușescu vroia decizie rapidă. „Alegeți varianta care ne face independenți. Nu vreau să depindem de ruși pentru energie.” Dar „independența” avea cost uriaș. Tehnologia CANDU însemna construirea întregului ciclu nuclear în România – de la extracția uraniului din mine, la îmbogățirea lui, la producția apei grele, la fabricarea barelor de combustibil. Sovieticii ofereau pachet complet – tu doar construiești clădirea, noi aducem tot restul. Inginerul șef al delegației – bărbat de 52 de ani care studiase fizică nucleară în Canada și înțelegea ambele tehnologii – explică: „RBMK sovietic e mai ieftin pe termen scurt. Dar ne leagă de Moscova pentru totdeauna. Fiecare gram de combustibil va veni de la ei. Fiecare piesă de schimb. Fiecare upgrade tehnologic. Vom fi captivi.” „Și CANDU?” „CANDU ne costă triplu acum. Dar folosește uraniu natural – avem în Banat și în Munții Apuseni. Folosește apă grea – putem produce la Drobeta. Combustibilul îl putem fabrica la Pitești. Totul românesc. Odată construit, suntem independenți.” Nu era decizie tehnică. Era decizie politică mascată în termeni tehnici. Delegația votă: 12 pentru CANDU, 3 pentru RBMK. Recomandarea merge la Ceaușescu: „Tehnologie canadiană, deși mai scumpă, asigură independență.” Ceaușescu aprobă. „Construim CANDU. Începem cu producția apei grele.” Astfel începu saga. Între 1982 și 1996 – 14 ani de construcție – România construi nu doar o centrală nucleară, ci un întreg ecosistem nuclear. La Drobeta-Turnu Severin se construi combinatul ROMAG pentru producția apei grele. Procesul era atât de complex încât doar câteva țări din lume îl stăpâneau. Apa din Dunăre trecea prin turnuri uriașe de separare unde deuteriul (izotopul greu al hidrogenului) era extras printr-un proces chimic în cascadă. Pentru un kilogram de apă grea erau necesare tone de apă normală. În anii ’80, ROMAG era cea mai mare fabrică de apă grea din Europa. Munceau 2.000 de oameni în trei ture. Produceau substanța transparentă, inodoră, aparent identică cu apa normală, dar cu proprietăți fizice unice – mai densă, cu punct de fierbere mai ridicat, și crucial pentru reactoarele CANDU, capabilă să încetinească neutronii fără să îi absoarbă. La Pitești-Mioveni se construi Fabrica de Combustibil Nuclear. Aici, pulberea galbenă de dioxid de uraniu era comprimată în pastile ceramice, sinterizate la temperaturi extreme, apoi sigilate în tuburi de zircaloy – aliaj special care rezistă la radiații și temperaturi înalte. Fiecare fascicul de combustibil – 50 de centimetri lungime, câteva kilograme greutate – conținea energie echivalentă cu tone de cărbune. La Cernavodă, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, se ridica centrala propriu-zisă. Clădirea de beton – cu pereți de peste un metru grosime, armată cu tone de oțel precomprimat – era proiectată să reziste cutremur de 8 grade Richter, presiuni interne uriașe, chiar impact de avion. Înăuntru, reactorul CANDU – cilindru masiv orizontal conținând 380 de canale de combustibil – reprezenta inginerie la nivel maxim. Fiecare canal putea fi reîncărcat cu combustibil în timp ce reactorul funcționa la putere maximă – caracteristică unică care făcea CANDU superior altor tehnologii care necesitau oprire completă pentru reîncărcare. În 1996, după 14 ani de construcție, întârzieri, crize financiare, schimbări de regim (Ceaușescu căzuse în ’89, centrala continuase în democrație), Unitatea 1 de la Cernavodă porni pentru prima dată. Inginerii care apăsaseră butonul de start – unii aceiași care participaseră la dezbaterea din 1982 – priveau cum indicatorii arătau: reacție nucleară stabilă, producție de energie 706 MW, sistemele de siguranță funcționale, apa din canal răcind reactorul eficient. România devenea a 16-a țară din lume cu centrale nucleare operaționale. Dar spre deosebire de celelalte țări din fostul bloc comunist – care construiseră variante RBMK sau VVER sovietice – România avea CANDU canadian. În 2007, Unitatea 2 porni. Împreună, cele două reactoare produceau 20% din electricitatea României – constant, 24/7, indiferent de vânt, soare, sau secetă. În timp ce hidrocentralele dependeau de ploi, termocentralele de prețul gazului, eolienele de vânt, Cernavodă producea în bandă, niciodată mai puțin de 90% din capacitate. Impactul era uriaș dar invizibil. 10 milioane de tone CO2 neemise anual – echivalentul a scoate 2 milioane de mașini de pe drumuri. Un bec din cinci în România aprins de atomi divizați la Cernavodă. Independență energetică care permitea României să nu depindă de gazul rusesc pentru electricitate. În 2024, când Europa se confruntă cu criză energetică și țări întregi depind de gaz rusesc, decizia din 1982 pare profetică. România produce 20% din electricitate nuclear, fără nicio dependență de Rusia. Ucraina, care construise RBMK și VVER sovietice, depindea de combustibil rusesc până la război. Dar costul fusese real. Între 1982 și 1996, România investise miliarde în construcția ciclului nuclear complet. ROMAG costase 800 milioane dolari. Fabrica de combustibil alte 300 milioane. Centrala însăși peste 2 miliarde. Investiție uriașă pentru țară săracă. Dar alternativa – RBMK sovietic „gratuit” – ar fi costat mai mult pe termen lung. Fiecare gram de combustibil cumpărat de la Moscova. Fiecare upgrade controlat de Kremlin. Fiecare decizie tehnică supusă aprobării ruse. În martie 1982, când 15 ingineri au ales CANDU în loc de RBMK, au ales independență în loc de dependență, cost inițial mare în loc de sclavie pe termen lung, complexitate tehnică în loc de simplicitate politică. Astăzi, pe platforma de la Cernavodă, se văd structurile parțial construite ale Unităților 3 și 4 – începute în anii ’80, oprite din lipsă de fonduri, acum în discuții pentru finalizare. Dacă vor fi terminate, România va produce 40% din electricitate nuclear, va deveni exportator net de energie în regiune. Sala de comandă de la Cernavodă – replica exactă a sălii din Canada, cu sute de instrumente, panouri, sisteme de siguranță – este operată de ingineri români care se antrenează sute de ore anual pe simulator. Exersează scenarii de criză: pierdere de răcire, scurgere de apă grea, blocaj de combustibil. Pentru ca în situație reală, să știe exact ce să facă. Când vizitezi Cernavodă – tur organizat pentru public, nu intri în reactor dar vezi instalațiile auxiliare – impresionează scala. Clădiri uriașe. Conducte masive. Vapori ieșind din turnurile de răcire. Și știind că înăuntru, în reactor, se întâmplă ceva fundamental – atomi divizați, energie eliberată, electricitate produsă. Dar mai impresionantă decât tehnologia e decizia. În 1982, când presiunile veneau din toate direcțiile, când URSS oferă „gratuit”, când alternativa canadiană părea imposibil de scumpă, 15 ingineri români au ales independența. Au ales corect. Patru ani mai târziu, la Cernobîl, un reactor RBMK explodă. Același tip pe care România îl refuzase. Și în 2024, când Rusia folosește energia ca armă împotriva Europei, ca răspuns la sanctiunile occidentale, România produce 20% din electricitate fără nicio dependență de Moscova. Uneori, deciziile cele mai importante sunt cele luate în săli unde publicul nu intră, despre tehnologii pe care majoritatea nu le înțeleg, de oameni ale căror nume nu apar în ziare. În martie 1982, într-o sală de conferințe din București, 15 ingineri au votat pentru viitorul energetic al României. |
Distribuie!
5 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Poate ne explica domnul profesor cine a fost acest Radu Vasile, caci au fost in politica amandoi in perioada respectiva.
GENOCID ALIMENTAR – programat
României i-a fost interzis, timp de 20 de ani, să achiziționeze la rezerva de stat hrană care să ajungă populației mai mult de 3 săptămâni. Prevederea a fost inclusă într-un acord de împrumut cu americanii de la Banca Mondială, din 1997, care, în plus, ne-a obligat să lichidăm toate societățile agricole din țară, lăsând țara la mâna importurilor și a traderilor.
În ultimii 25 de ani, România a avut alimente în rezerva de stat care ar fi ajuns populației, în caz de necesitate, pentru doar 3 săptămâni. Prima încercare de a majora achiziția de grâu la rezerva de stat a fost făcută în 2018, de către Petre Daea, însă nu a avut succes. Mai insistent s-a dovedit însă Adrian Chesnoiu, care, în decembrie 2021, când era ministru al Agriculturii, a reluat demersurile.
Acesta a reușit să afle că motivul pentru care nu reușeam să cumpărăm hrană la rezerva de stat era o interdicție instituită de americanii de la Banca Mondială, trecută într-un acord de împrumut semnat în 1997.
„Eu am cerut explicații, să văd de ce nu se poate. Mi s-a spus că există Ordonanța 13 din 1997 care ne interzice acest lucru. Am solicitat actul normativ, l-am studiat și am constatat că este cel mai mare atentat la siguranța națională a României, din punct de vedere al agriculturii, comis pe timpul guvernării CDR, cu Radu Vasile premier. Să vedeți cât de mult a afectat România această Ordonanță 13. România s-a împrumutat în 1997 de 350 milioane de dolari de la Banca Mondială cu niște obligații halucinante, ca să vedeți ce a putut să scrie un guvern în funcție pentru țara asta.
Pentru acest împrumut, România s-a obligat să nu mărească rezerva de stat mai mult de 350.000 de tone de cereale, însemna consumul României pe 3 săptămâni, să privatizeze sau să lichideze 1.600 de societăți agricole de producție, 150 de societăți de producție din piscicultură și acvacultură, Comcerealul și Semromul, și toată lumea mă întreabă azi de ce cumpărăm semințe de la companii străine.
Păi din 1997 facem asta, că ne-am angajat, ca stat, să lichidăm sau să privatizăm structuri de importanță strategică națională”, ne-a declarat deputatul Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii.
5 ani pierduți. Și încă mai numărăm.
Culmea este că nici măcar nu era nevoie să se schimbe Ordonanța 13/1997, pentru că împrumutul de la Banca Mondială a fost rambursat în 2017, ceea ce face ca acel act normativ să fie caduc.
„Am demarat în decembrie inițiativa de modificare a Legii rezervelor de stat, m-am luptat 6 luni ca să o elaborez, și am reușit să obțin o majorare a rezervei de stat, nu numai la grâu, dar și la celelalte produse alimentare, astfel încât să ajungă pentru doi ani, ca și în celelalte țări europene. Știu că urma, în iunie, când am plecat de la minister, să fie adoptată de Guvern”, ne-a precizat deputatul Adrian Chesnoiu.
În Monitorul Oficial a apărut însă, în iunie, doar o ordonanță cu modificări legate de golirea rezervelor de stat, în contextul ajutoarelor trimise Ucrainei, și prevedea doar completarea stocurilor și posibilitatea unor achiziții de urgență. În rest, Guvernul nu s-a sinchisit să achiziționeze grâu la rezerva de stat, lăsând și fermierii la mâna traderilor de cereale, care le-au oferit prețuri care nu acopereau nici costurile de producție.
Începutul sfârșitului
În acordul de împrumut cu Banca Mondială, România a fost obligată să elimine toate subvențiile la îngrășăminte, să reducă cu cel puțin 25% subvențiile la semințe, să lichideze sau să privatizeze Unisem și Semrom, 20 de societăți comerciale ale ANPA (Agenţia Naţională pentru Produsele Agricole), 44 de societăţi Comcereal, 1.500 societăţi de stat, 82 foste societăţi prestatoare de servicii agricole și cel puţin 100 foste ferme de stat.
Mai mult, România a fost obligată de către Banca Mondială să privatizeze sau să lichideze toate fermele de creştere a porcinelor şi păsărilor aparţinând statului. De precizat că, astăzi, niciunul dintre silozurile de cereale de pe teritoriul țării nu mai aparține României și, în mod întâmplător sau nu, acestea sunt deținute de fondurile de investiții americane.
NZ. Concluzie.
România este condamnată la foamete și genocid mascat.
DEZACTIVAREA BOMBEI DATORIILOR CARE AR PUTEA EXPLODA ȘI UCIDE MILIARDE DE OAMENI
Publicat pe 13 februarie 2026 de horse237 – https://vidrebel.wordpress.com
Am văzut interviul pe care Ray Dalio l-a acordat lui Tucker Carlson. Amândoi văd evenimente economice de rău augur și chiar au descris în detaliu ce este în neregulă. Dar niciunul nu s-a putut îndura să meargă dincolo de ceea ce este permis a fi discutat în public pentru a găsi o soluție la o problemă despre care amândoi recunosc că ar putea anihila umanitatea.
În 1913, SUA a primit o Bancă a Rezervei Federale de către agenți ai Rothschild, Rockefeller și Warburg. Președintele Lincoln ne-a dat o monedă fără dobândă, dolarul. Bancherii au decis că trebuie ca băncile să emită moneda noastră din senin și să ne perceapă dobânzi pentru aceasta. William Paterson explicase acest lucru Parlamentului în 1694 când a spus: „Banca Angliei beneficiază de dobânda la banii pe care îi creează din nimic”.
Acest sistem este conceput pentru a transfera toată bogăția de la cei care produc lucruri și oferă servicii către cei care creează bani și ne percep dobânzi și către prietenii lor manipulatori de pe Wall Street.
Banii noștri constau atât din bancnote de hârtie ale Rezervei Federale, cât și din depozite în conturi curente, care sunt create de bănci atunci când luăm un împrumut. Am explicat anterior cum cel puțin 3 până la 4 milioane de americani au murit de foame în anii 1930 de către Banca Rezervei Federale. Unii spun că până la 7 milioane din cei 123 de milioane de americani în viață în 1929 au murit de foame în Marea Depresiune. Prefer să spun 3 până la 4 milioane, deoarece avem înregistrări care dovedesc aceste cifre.
Banii conturilor noastre curente, așa cum am spus, sunt creați de bănci atunci când luăm împrumuturi. De fapt, nu avem voie să avem bani decât dacă luăm mai întâi un împrumut și plătim dobândă unui bancher. Nu trăim într-un sistem capitalist de liberă întreprindere. Trăim într-o lume a finanțatorilor.
Din 1929 până în 1933, multe împrumuturi au fost anulate în instanțele de faliment și în cadrul executărilor silite. Asta a redus masa monetară cu 31%. Când eram la școala primară, le spuneam tuturor că soluția era simplă. Trebuie doar să urmați sfatul lui Irving Fisher, care a propus ideea de bani 100%. Trezoreria ar crea bilete de trezorerie pentru a înlocui biletele Rezervei Federale. Și Departamentul
Trezoreriei ar crea, de asemenea, bani pentru toate conturile curente. Pentru bani 100% ar fi necesar să interzicem sistemul bancar cu rezervă fracționară, care permite bancherului să emită împrumuturi de 100 de dolari pentru fiecare 10 dolari depozite. Sfârșitul sistemului bancar cu rezervă fracționară ar face imposibile retragerile bancare.
Am spus: „În 1932, un candidat prezidențial care candida pe o platformă 100% monetară ar fi putut câștiga alegerile promițând să emită bilete de trezorerie și depozite bancare ale Trezoreriei pentru a înlocui toți banii pierduți în retragerile bancare din 1929.
Deoarece banii sunt creați din nimic și cheltuiți în circulație sub bani 100%, nu am avea o datorie națională de 38,4 trilioane de dolari și să plătim 1,6 trilioane de dolari pe an în dobânzi brute pentru acea „datorie”. Atâta timp cât nu depășeam creșterea masei monetare cu creșterea economiei reale, aveam prețuri stabile și nicio inflație. Hiperinflația este aproape în sistemul nostru actual.
În 1932, le-aș fi spus alegătorilor că vom înlocui toate depozitele pierdute în timpul retragerilor masive de bănci. Aș fi cerut fiecărui guvernator de stat să trimită un om la Washington pentru a-i reprezenta.
Am fi planificat autostrăzi la nivel național (inclusiv poduri și tuneluri) care să meargă spre nord, sud și est-vest, din Canada până în Mexic și Golf și din California și nord-vestul Pacificului până în Oceanul Atlantic. Acest lucru ar fi plătit nu din taxe, ci prin cheltuirea banilor în circulație. De asemenea, aș fi vorbit cu companiile feroviare și cu sindicatele asociate acestora despre necesitatea unui transport rapid și sigur prin repararea liniilor și a podurilor feroviare.
După al Doilea Război Mondial, elitele au decis să crească populația SUA de la 150 de milioane la uimitorul număr de 350 de milioane în prezent. Wassily Leontief a fost un economist sovietic care emigrase în SUA. El a dezvoltat o analiză empirică a SUA bazată pe intrări și ieșiri. Ceea ce a făcut a fost să împartă economia SUA în… 500 de industrii.
Putem concluziona din studiile sale că salariile americane erau cu o treime mai mari decât cele din Europa, deoarece extrageam din resursele abundente ale Americii și foloseam forță de muncă calificată și utilaje intensive de capital pentru a adăuga valoare produselor noastre. Ai putea începe cu industriile de bază care extrageau minerale, fier, aluminiu, cărbune, petrol și cultivau fibre precum bumbacul sau creșteau oi pentru lână. Am adăugat valoare și am fabricat produse finite, de la mașini, haine, poduri, trenuri și jucării până la case, școli, spitale și zgârie-nori.
Problema este că atunci când populația noastră a depășit 150 de milioane, a trebuit să importăm materii prime, forțându-ne să încercăm să adăugăm suficientă valoare acestor importuri, astfel încât să le putem exporta cu profit. Acest lucru era imposibil pentru americani.
Elita avea o soluție. Au tipărit o mulțime de bancnote ale Rezervei Federale de tipul „Nu vă datorez nimic” și au cumpărat importuri gratuit, ceea ce a exploatat străinii. De asemenea, au subvenționat Complexul nostru Industrial Militar.
În 1972, Michael Hudson a scris „Super Imperialism”, în care spunea: „America eraumflând moneda de rezervă mondială, dolarul american, și forțând străinii să plătească pentru ocuparea pământului lor. A ținut o prelegere la Departamentul de Stat și a câștigat mai mulți bani în acea prelegere și în cea următoare de la Pentagon decât a câștigat vreodată din vânzările inițiale de cărți. Angajații Departamentului de Stat au înțeles ce făceau băncile și nu le-a păsat. Generalii erau puțin mai puțin inteligenți. Când un general a înțeles în sfârșit ce spunea Dr. Hudson, a spus: „Uau, jefuim oameni.”
Astăzi, sancțiunile SUA ucid sute de mii de oameni în fiecare an din cauza foametei și a lipsei de acces la medicamente. De asemenea, pierderea dolarului ca monedă de rezervă ar reduce permanent salariile și pensiile cu 60%.
Aș propune câteva soluții care, în cele din urmă, ar reduce taxele și cheltuielile cu 3 trilioane de dolari pe an.
Ar trebui să închidem 700 de baze militare în străinătate. Global Research din Canada a citat un studiu al CBO (Biroul Bugetar al Congresului) care a constatat că armata americană cheltuie 622 de miliarde de dolari pe an la 6 agenții diferite, pe lângă ceea ce publicul știa deja că cheltuia Departamentul de Război. Aceasta ar include CIA, DIA, Departamentul de Stat, Departamentul pentru Afacerile Veteranilor, Securitatea Socială și Departamentul pentru Energie. Energia finanțează armele noastre nucleare.
Închiderea a 700 de baze militare și reducerea a peste 600 de miliarde de dolari din cheltuielile de apărare ar pune capăt proiectului sionist și genocidului lor din deșert.
Dr. Mark Skidmore lucrează cu Catherine Austin Fitts la Solari. El a studiat bugetele DOD și HUD și a dovedit pe propriile site-uri web guvernamentale că 17 trilioane de dolari au dispărut de la DOD și de la Departamentul pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană din 1998 până în 2015. Catherine a spus că Elita a furat 50 de trilioane de dolari de la contribuabilii americani.
Dr. Skidmore a povestit odată o întâmplare amuzantă. El a spus că Departamentul Trezoreriei a sunat la Departamentul Armatei, nu la întregul Departament al Apărării, și le-a spus generalilor: „Aveți atât de multe găuri în conturi încât vă vom trimite un cec de 800 de miliarde de dolari.” Dr. Skidmore a râs și a spus: „Ghici ce s-a întâmplat? Generalii au pierdut cele 800 de miliarde de dolari!!”
Evident, trebuie să folosim Departamentul General de Economii pentru a audita Pentagonul și Rezerva Federală. Aceasta din urmă are o ghișeu de discount care cumpără credite ipotecare frauduloase și alte investiții bancare fără valoare la 100 de cenți pe dolar. FED are trilioane de dolari în împrumuturi frauduloase care trebuie expuse pentru ca banii să poată fi recuperați de la bănci și directorii bancari.
Avem nevoie ca Departamentul Trezoreriei noastre să confiște Banca Rezervei Federale și să emită un bilet de trezorerie, interzicând în același timp sistemul bancar cu rezervă fracționară.
Trebuie să punem capăt sancțiunilor. De fapt, sugerez să ne alăturăm BRICS. Ei lucrează la un sistem electronic de plată BRICS pe care India l-ar putea anunța la Summitul BRICS de la sfârșitul acestui an, când India va fi gazda.
Aș permite națiunilor străine să folosească dolari chiar mai mult decât o fac acum. De exemplu, aș crea suficienți dolari pentru ca provincia Alberta să-și cumpere ieșirea din Canada și să înlocuiască dolarul canadian cu dolari americani în achizițiile lor zilnice. Nu mi-aș dori niciodată ca Canada să se alăture Americii, așa cum canadienii au fost suficient de proști să voteze pentru Trudeau, tată și fiu.
Am putea face același lucru pentru întreaga națiune a Italiei, deoarece aceștia vor trebui să cheltuiască bani în circulație pentru a plăti reconstrucția națiunii lor după ce vor intra în acțiune vulcanii de la Etna și Campi Flegrei. America Latină, Africa și Asia ar dori, de asemenea, să aibă o monedă internațională fără dobândă, care să le scutească de povara plății dobânzilor la datoria publică.
Problemele lumii pot fi ușor rezolvate odată ce vom restabili libertatea de exprimare.
În concluzie, aș dori să spun că trebuie să avem un proces electoral mai onest și mai transparent în America.
America este una dintre puținele națiuni care nu necesită un act de identitate valabil la vot. Aș dori să văd o carte de identitate națională de alegător. Aș fi dispus să plătesc fiecărui cetățean 2.028 de dolari pentru a se înregistra la vot și a primi o carte de identitate. M-aș opune unui sistem de urmărire Palantir și monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC). Aș fi dispus să dau acei 2.028 de dolari persoanelor sub 18 ani care devin majore până în noiembrie 2028. Acest lucru i-ar încuraja pe tineri și pe familiile aflate în dificultate să se înregistreze pentru a vota, deoarece cei săraci par să creadă că democrații fac ceva valoros pentru ei.
Va trebui să avem o bandă electromagnetică pe carduri, astfel încât oamenii să poată vota o singură dată în ziua alegerilor. Iar personalul electoral nu poate vota pentru persoanele care nu s-au prezentat la urne.
Nu am mai scris de ceva vreme și s-ar putea să nu mai scriu prea mult în viitor, deoarece văd că evenimente cutremurătoare ar putea schimba situația mea personală. Mi-am sărbătorit cea de-a 80-a aniversare anul trecut.
Deseori enumăr multe dintre articolele mele mai populare. De data aceasta vă recomand acest articol care conține aceste referințe.
Ce a omis profesorul despre prăbușirea Imperiului American: https://vidrebel.wordpress.com/2025/09/10/what-the-professor-omitted-about-the-collapse-of-the-american-empire/
Acesta este interviul cu Ray Dalio:
https://www.youtube.com/watch?v=-eskzPuh_5w&t=1s
https://www.globalresearch.ca/coming-changes-international-monetary-system-dedollarization/5915570
SCHIMBĂRILE VIITOARE ÎN SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL
– dedolarizare, niveluri masive ale datoriei publice și private
De profesorul Rodrigue Tremblay
„Când fiecare țară s-a orientat spre protejarea propriului interes privat, interesul public mondial s-a dus pe apa sâmbetei și, odată cu el, interesele private ale tuturor.”
—Charles Kindleberger (1910-2003), istoric economic american (în cartea sa „Depresiunea mondială 1929-1939”, din 1973.
„Suntem în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții… Mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică ca arme, tarifele ca pârghii. Infrastructura financiară ca factor de coerciție. Lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități care trebuie exploatate.
Nu poți trăi în minciuna beneficiului reciproc prin integrare atunci când integrarea devine sursa subordonării tale… Dacă nu suntem la masă, suntem în meniu.”
—Mark Carney (1965- ), economist și prim-ministru al Canadei, la Davos, Elveția, 20 ianuarie 2026.
„În Marea Depresiune, în care am crescut și mi-o amintesc foarte bine, șomajul era de peste 25%, iar acolo unde locuiam eu peste 35%. Un bărbat matur lucra toată ziua, 16 ore, pentru un dolar. Îmi amintesc de sute de oameni care treceau pe acolo, oameni care veniseră din Nord doar ca să se încălzească. Veneau la noi acasă ca cerșetori, chiar dacă aveau studii superioare. Oamenii nu aveau bani.”
—Jimmy Carter (1924-2024), al 39-lea președinte al SUA (1977-1981), (într-un interviu acordat St. Louis Post-Dispatch , pe 4 februarie 2009).
Cu un an înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1944, reprezentanți a aproximativ 44 de țări s-au întâlnit într-un oraș american din New Hampshire, Bretton Woods și au cooperat la stabilirea unui nou sistem monetar global bazat pe dolarul american, care urma să fie convertibil într-o monedă fixă de aur. (Notă: SUA dețineau atunci 70% din rezervele mondiale de aur.)
Acest sistem a durat până în 1971, când administrația republicană a lui Richard Nixon a rupt unilateral legătura dintre aur și dolar, transformând acesta din urmă într-o monedă pur fiat – adică o monedă bazată în întregime pe încrederea în autoritățile monetare americane de a-și menține valoarea relativă.
Cincizeci și cinci de ani mai târziu, în 2026, lumea se confruntă din nou cu sarcina de a ajusta sistemul monetar internațional la noile realități, dar de data aceasta fără nicio urmă de cooperare internațională. Dimpotrivă, actuala administrație Trump nu ezită să insulte, să antagonizeze și uneori să amenințe națiunile aliate, multe dintre ele fiind creditori publici și privați ai guvernului federal american. A ataca creditorii cuiva nu este, în general, cel mai potrivit lucru de făcut!
Ce a fost Sistemul Monetar Bretton Woods
De la Conferința de la Bretton Woods din iulie 1944, 44 de țări au convenit ca dolarul american să fie utilizat ca principal mijloc de plată internațional în sistemul monetar internațional de după cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta urma să fie susținut de aur la o rată de schimb de un dolar pentru 1/35 uncie de aur (o uncie de aur valorând 35 de dolari).
Alte monede naționale ar avea un curs de schimb fix față de dolar, care ar urma să fie ajustat doar pentru deficitele sau excedentele structurale ale balanței de plăți, așa cum sunt monitorizate de noul Fond Monetar Internațional (FMI). Mai mult, băncile centrale ar achiziționa și deține în principal obligațiuni de trezorerie americane ca rezerve de lichiditate pentru a-și stabiliza monedele.
De ce sistemul monetar internațional bazat pe un dolar american fiat a oferit Statelor Unite niște privilegii economice exorbitante
Timp de mulți ani, acel sistem monetar internațional unilateral a creat niște privilegii exorbitante pentru Statele Unite.
Într-adevăr, în cadrul unui astfel de sistem, SUA nu s-ar putea confrunta cu o problemă a balanței de plăți, deoarece își plătea importurile cu propria monedă, pe care o putea tipări după bunul plac.
De asemenea, a permis guvernului SUA să finanțeze o parte din deficitele sale bugetare mari și din datoria publică enormă prin vânzarea de bonuri și obligațiuni de trezorerie, denominate în dolari americani, către bănci centrale străine, care le-au păstrat ca rezerve oficiale, și către alți investitori străini.
Această cerere structurală a menținut dolarul american puternic pe piețele valutare și a ajutat Fed (Banca Rezervei Federale a SU- private, nu apartine statului su guvernului SUA) în combaterea inflației interne.
Dintr-o perspectivă geopolitică, acest acces facil la economiile externe și la cheltuielile în dolari a permis guvernului SUA să desfășoare putere militară la nivel global și să finanțeze construirea a aproximativ 750 de baze militare în întreaga lume, cu contribuții din partea țărilor gazdă.
Întrucât nimic nu este unilateral, există unele dezavantaje pentru o țară în utilizarea monedei sale naționale la nivel mondial.
În primul rând, banca centrală americană a trebuit să ia în considerare rolul internațional al dolarului atunci când își formula politica monetară.
Un al doilea dezavantaj a rezultat din intrările nete de capital în SUA, care au menținut dolarul supraevaluat și au încurajat consumul intern și deficitele comerciale.
În al treilea rând, din perspectiva SUA, a fost vorba de ușurința cu care marile corporații americane au putut profita de progresele lor tehnologice și să finanțeze investiții productive în străinătate, repatriind apoi profiturile lor în beneficiul investitorilor americani.
Criticile la adresa unui sistem monetar dominat de dolar s-au intensificat atunci când guvernul SUA a început să transforme sistemul în armă prin impunerea de sancțiuni financiare, economice și politice țărilor care nu se supuneau politicilor sale externe.
Prin urmare, este de așteptat ca în următorii ani, mai ales că actuala administrație Trump a devenit din ce în ce mai ostilă intereselor economice ale altor națiuni, lumea să se îndepărteze de sistemul monetar internațional bazat pe dolarul american fiat .
Acest lucru este cu atât mai probabil cu cât președintele D. Trump a declarat deschis că ar saluta un dolar american devalorizat, mergând până la a spune că, în opinia sa, un dolar mai slab ar fi „excelent”!
Având în vedere deficitele fiscale federale anuale mari și presiunea politică de a forța Fed să tipărească mai mulți bani pentru a reduce ratele dobânzilor pe termen scurt, aceasta este o rețetă pentru crearea unei perioade de inflație galopantă și de creștere economică lentă, ceea ce ar putea lăsa economia SUA într-o stare de stagflație . Stagflația este o situație economică caracterizată prin încetinirea creșterii economice, șomaj ridicat și creșterea simultană a prețurilor – inflație.
Multe bănci centrale și-au redus treptat stocurile de bonuri și obligațiuni de trezorerie denominate în dolari din rezervele lor oficiale în raport cu aurul.
În 2025, băncile centrale din întreaga lume au depășit un prag important. Pentru prima dată în trei decenii, deținerile lor combinate de aur au depășit deținerile totale de obligațiuni ale trezoreriei americane în rezervele lor internaționale.
Acest lucru se datorează faptului că dolarul american a devenit o monedă fiduciară puternic îndatorată, supusă unei inflații persistente. Pe de altă parte, deținerile de aur servesc drept protecție împotriva inflației și a deprecierii monedei.
Un indiciu că lumea se îndreaptă lent către un sistem monetar internațional bazat pe aur este faptul că aproximativ o cincime, sau aproape 36.200 de tone din tot aurul extras vreodată, este acum deținut de băncile centrale. Aceasta reprezenta doar aproximativ 15% la sfârșitul anului 2023.
În Statele Unite și în alte economii, politicile fiscale și monetare laxe ar putea declanșa crize financiare și o recesiune economică importantă.
După Marea Recesiune din 2008-2009 și după recesiunea cauzată de Covid-19 din 2020-2021, ratele dobânzilor nominale au fost împinse în jos, uneori sub rata inflației, anunțând o eră cu rate ale dobânzilor reale negative .
Aceasta a fost o invitație adresată debitorilor de a se îndatora adânc. Guvernele, corporațiile și gospodăriile și-au acumulat nivelurile de îndatorare, chiar dacă creșterea economică reală și nivelurile veniturilor reale nu au urmat.
Experiența SUA s-a repetat și în alte economii, în Europa și în Canada.
Într-adevăr, politica fiscală a administrației Trump este în prezent într-o stare de dezordine, cu un deficit federal anual care se apropie de 2 trilioane de dolari și o datorie publică federală care ajunge la 39 de trilioane de dolari (sau stabilită la 126% din PIB, în 2026), potrivit Debt Clock .
Dacă se adaugă și datoria publică de un trilion a statelor, datoria publică totală a SUA va fi probabil de 40 de trilioane de dolari, sau 129% din PIB, mai târziu în 2026.
În loc să ia măsuri concrete pentru a corecta o astfel de situație fiscală nesustenabilă, administrația D. Trump crește cheltuielile militare, în același timp în care dorește să plaseze Banca Rezervei Federale sub controlul său direct și în care pune presiune pe banca centrală să reducă artificial ratele dobânzilor pe termen scurt.
Toate acestea subminează încrederea internațională în guvernul SUA și încurajează alte țări să vândă o parte sau toate stocurile lor de obligațiuni în dolari și alte active în dolari, reducând în același timp dependența de sistemul internațional al dolarului fiat.
Rezultatul final este o creștere a ratelor dobânzilor pe termen mediu și lung în SUA, cu un impact negativ asupra economiei reale, a ocupării forței de muncă și asupra băncilor care se confruntă cu o creștere a ratelor de neplată și a datoriilor neperformante. Prin urmare, totul pare a fi pregătit pentru o corecție importantă a piețelor financiare în lunile sau anii următori, nu numai în Statele Unite, ci și în multe alte economii.
Pe scena internațională, războaiele economice și comerciale purtate de actualul președinte american sunt o sursă de instabilitate și încetinire economică.
Încă de la începutul anului 2025, a doua administrație a președintelui Trump a ales în mod iresponsabil să lanseze război economic și „cele mai stupide războaie comerciale” (vezi The Wall Street Journal , 31 ianuarie 2025) împotriva altor țări, inclusiv împotriva aliaților de lungă durată, în loc să adopte o postură de cooperare economică reciproc avantajoasă. Aceasta a fost o abordare extrem de deplorabilă și contraproductivă.
Într-adevăr, după doar un an la putere la Washington, DC, magnatul imobiliar devenit politician Donald Trump a reușit să atace și să insulte aproape fiecare națiune suverană de pe Pământ.
A început prin a antagoniza două țări vecine din America de Nord, Canada și Mexic. Apoi a început să înstrăineze țările asiatice, începând cu China.
Imaginația sa nemărginită l-a determinat să reînvie vechea falsa Doctrină Monroe din 1823 pentru a întoarce întreaga Americă de Sud împotriva sa și a le fura resursele naturale.
Și, ca să nu fie mai prejos, a bombardat țări din Africa și Orientul Mijlociu Somalia, Nigeria, Iran etc..
Cireașa de pe tort a fost atunci când documentul său de politică externă i-a identificat pe aliații NATO ai Europei drept adversari și a amenințat că va cuceri Groenlanda, aflată sub stăpânire daneză, prin forță!
Încă câteva luni de regim Trump 2.0, iar Statele Unite ar putea fi complet izolate și vor avea o singură țară aliată, adică Israelul, și vor fi într-o stare mai mult sau mai puțin de ruptură cu celelalte 191 de țări.
Concluzii
Nu știm câți ani vor fi necesari pentru ca lumea să adopte o Nouă Ordine Mondială, bazată pe stabilirea unui nou sistem monetar internațional. Motivul este că, de data aceasta, totul se face într-un context de conflict și dezordine, mai degrabă decât prin studii, analize și cooperare multilaterală.
Regimul politic american al lui D. Trump pare să-și fi stabilit obiectivul de a ruina reputația Statelor Unite în întreaga lume și de a accelera declinul imperiului american.
Cu toate acestea, în Statele Unite, eforturile legale, constituționale și politice de a forța fie demisia, fie descalificarea actualului președinte ar putea schimba radical calea urmată de administrația Trump 2.0, din ianuarie 2025.
Din păcate, paguba e făcută, iar încrederea în guvernul SUA e zdruncinată. Aceasta înseamnă că, în următorii ani, vor exista cel puțin patru modalități de compensare a plăților internaționale: prin vechiul sistem bazat pe dolar, încă în vigoare, cu noi mecanisme cu monedele euro sau yuan și, din ce în ce mai mult, prin noua monedă internațională unitară a BRICS, bazată pe 40% aur și 60% dintr-un coș de monede naționale.
*
Acest articol a fost publicat inițial pe blogul autorului, Dr. Rodrigue Tremblay .
https://rodriguetremblay100.blogspot.com/2026/02/the-coming-changes-in-international.html
Economistul internațional Dr. Rodrigue Tremblay este autorul cărții despre morală „ Codul eticii globale, zece principii umaniste ”, al cărții despre geopolitică „ Noul Imperiu American ” și al cărții recente, în franceză, „ La régression tranquille du Québec, 1980-2018 ”. A fost ministru al Comerțului și Industriei (1976-79) în guvernul Lévesque din Quebec. Deține un doctorat în finanțe internaționale de la Universitatea Stanford.
Vă rugăm să vizitați site-ul Dr. Tremblay sau să trimiteți un e-mail unui prieten aici .
Prof. Rodrigue Tremblay este cercetător asociat la Centrul pentru Cercetare a Globalizării (CRG).
Si cel mai important,Ceausescu s-a bazat ep specialisti,nu cum latra unii,chiar foarte multi,ca lua el deciziile.
6.
Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminței care încolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viață. Lumina seminței este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.
Remer Ra: Din nou se pune accentul pe gând.
Zamolxe: Este o foarte mare diferență între un gând oarecare și vorba nerostită. Gândul oarecare nu are puterea pe care o are vorba nerostită. Anume am trecut astfel, deoarece vorba nerostită este mai mult decât un gând. Este gândul împuternicit. Are voință, claritate, credință. Nu este vorba doar de actul de a vorbi, de a sporovăi fără rost, este puterea cuvântului în adevăratul sens. Puterea cuvântului n‑are nicio treabă cu sonoritatea cuvântului.
Remer Ra: Acum aud de gândul împuternicit.
Zamolxe: Gândul împuternicit este gândul venit din suflet, din inimă. În realitate este vorba de puterea Unității. Ți-am mai spus că una dintre cele mai puternice iluzii este aceea de separare de întreg, de TOT. Gândul împuternicit este de fapt alinierea cu dinamica Totului; el se va materializa cu siguranță. Se mai numește și puterea credinței și nu are de-a face cu religia. Prin unirea minții cu sufletul se naște gândul împuternicit.
Remer Ra: Credința se bazează pe fapte, altfel nu mai este credință, este credulitate. Cum să convingi sufletul de ceva ce frizează logica sau realitatea efectivă?
Zamolxe: Când stai în stația de autobuz nu iți faci probleme că nu ești încă în mașină. ȘTII că mașina va veni, ai o stare de siguranță în legătură cu acest fapt. Chiar daca ești singur în statie, nu vei pleca pentru că ȘTII că va veni. Unii reușesc să-și transpună aceasta stare și în legătură cu alte aspecte.
Remer Ra: Da, dar experiență ne-a arătat că acolo vă veni sigur un autobuz. Prin urmare este o chestiune simpla și nu are treaba cu sufletul. Sunt atâtea alte probleme care nu au „program“ și ne dau mari bătăi de cap.
Zamolxe: Altceva trebuia să înțelegi din acest exemplu. Starea pe care o ai. Siguranța că va veni acel autobuz. Iți voi da un alt exemplu. Nimeni nu poate programa când să vina iubirea. Experiența nu-ți poate spune că va veni din oră în oră sau într-o anumită perioadă. Ai observat că mulți bărbați și multe femei au un succes foarte mare la sexul opus, cu toate că nu excelează nici fizic, nici intelectual, nici nu au o avere sau altceva prin care să impresioneze. Chiar dacă se despart, în foarte scurt timp își vor găsi pe altcineva. Ei folosesc la nivel inconștient gândul (împuternicit) că li se cuvine să aibă pe cineva, că este absolut normal să-și găsească pe cineva. Ei nu concep că va fi greu, nu-și pun „mintea la contribuție“ pentru a demonstra că este posibil să nu mai găsească pe cineva, că e foarte greu, chimii, compatibilități, presupuneri, horoscoape și așa mai departe. Ei știu SIGUR că va apărea cineva în foarte scurt timp. Și va apărea SIGUR. Este aceeași vibrație pe care o are cel care stă în stație și știe SIGUR că va veni mașina.
Remer Ra: Cred că încep să pricep câte ceva. Adică nouă nu „ne iese treaba“ pentru că punem condiții? Ca și cum ne‑am face probleme și ne-am pierde vremea cu presupuneri despre cum ar arăta autobuzul, ce culoare ar avea, daca ar avea un loc liber la geam, dacă e modelul X sau Z de autobuz?
Zamolxe: Acum ai pus în evidență celălalt factor, cel informațional; într-adevăr, și aici sunteți foarte deficitari, mai corect spus, imaturi. Eu vorbeam de starea pe care o are cel din stație și cel care își găsește repede dragostea.
Remer Ra: Mi-a zburat gândul la ceea ce a spus Iisus: „când vă rugați, să și credeți că vi se va împlini”.
Zamolxe: Iisus a dat și câteva exemple de genul celor de mai înainte însă ele au fost scoase în mod intenționat. La fel și în pildele despre Împărăția cerurilor. Au fost lăsate doar cele care conveneau unei anumite categorii.
Remer Ra: Așa se aude că s-ar fi scos multe lucruri din Evanghelii. Un exemplu?
Zamolxe: Un exemplu este și pilda aluatului, pe care o femeie l-a pus în trei măsuri de grâu până ce s-a dospit toată plămădeala. Cele trei măsuri erau de fapt trupul, mintea și sufletul. Pe vremuri nu era necesară împărțirea pe mai multe „felii“ a ființei umane și oricum puțini pricepeau ceva din asta. Doar mintea, trupul și sufletul erau percepute. S‑a scos tâlcuirea acestei pilde deoarece aluatul era asociat cu învățătura fariseilor. Era foarte important ca lumea să se debaraseze de vechile credințe, mai exact de vechile învățături, informații, de aceea s-a păstrat această frază. Dar s-a scos tâlcuirea cu cele trei măsuri de grâu, căci puterii clericale de atunci nu-i convenea ca omul să cunoască modalități de creștere a minții, sufletului și trupului. Era un pericol prea mare. Dacă oamenii s-ar fi putut „paște“ singuri, ei se vedeau puși în situația de a dispărea.
Remer Ra: La sfârșit observ asocierea răbdării cu tăria. Celelalte sunt mai ușor de înțeles.
Zamolxe: Răbdarea este una dintre marile virtuți spirituale. Cel care are răbdare este puternic prin însăși faptul că și‑a menținut o idee, o imagine, un gând, mai multă vreme. Speranța omului este puternică sau are tărie prin însăși faptul că alimentează voința de a trăi, de a răzbate, de a reuși. De altfel, aici se ascunde un mare secret. Întotdeauna speranța este asociată cu un ideal, un model, o aspirație, o imagine, cu o sferă superioară. Această asociere creează un fel de diferență de potențial la nivel psiho-mental, ceea ce-l face pe om să reziste unor condiții aparent imposibile. Acea diferență de potențial alimentează tot mecanismul psiho-mental înspre acel ideal, acea aspirație, acea sferă superioară. Cine nu are răbdare, nu are nici speranță. Și cine nu are speranță, acela decade din toate punctele de vedere. Cel ce se grăbește încalcă legile. Așa cum niciun măr nu poate face mere decât într-o anumită perioadă din an, așa sunt și unele „fructe“ ale omului, ies în evidență doar în anumite condiții.
https://www.remer-ra.com/p/pag1.html
Succes, la-nțăles, s-aveți și io la NECENZURĂ, s’am. :)