Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Tomul LXVII/1, Științe Juridice, 2021

DOI: 10.47743/jss-2021–67-1-12

Prezentare generală a regimurilor de protecție a libertății de exprimare

OverView of Worldwide Regimes for the Protection of Freedom of Expression

Carmen Moldovan¹

Rezumat: Manifestări și afirmații diverse din perioada actuală, provenite fie de la simpli particulari, fie de la persoane cu funcții oficiale, răspândite foarte rapid pe întreg globul, aduc în discuție aspecte esențiale în legătură cu exercitarea libertății de exprimare și posibilitatea aplicării de restricții discursurilor sau afirmațiilor abuzive ce depășesc cadrul de protecție și standardele stabilite la nivel internațional. Prezenta lucrare își propune să exploreze cadrul normativ de protecție a libertății de exprimare în diferite sisteme și mecanisme de garantare a drepturilor fundamentale și să sublinieze caracterul relativ (sau derogabil) al acestui drept. în acest sens, vor fi identificate atât caracteristicile comune ale instrumentelor juridice de protecție, precum și diferențe între domeniul de aplicare și aspecte particulare ale întinderii acestuia, în funcție de circumstanțele specifice unui anumit spațiu juridic. Scopul lucrării nu este de a furniza o analiză exhaustivă asupra problemelor legate de punerea în practică a elementelor libertății de exprimare, ci urmărește trasarea liniilor și principiilor generale de protecție și de limitare.

Cuvinte cheie: domeniu de aplicare; principii; limite; jurisdicție

Abstract: Current various manifestations and statements, coming either from simple individuals or from people holding official positions, spread very quickly around the globe and bring into discussion essential issues related to the exercise of freedom of expression and the possibility of interference on abusive speech that is excluded from the protection framework and internationally established standards. The aim of the paper is to explore the regulatory framework for the protection of freedom of expression in various systems and mechanisms established to guarantee fundamental rights (global and regional) and to emphasize the relative nature of this right. In this respect, both common features common of the legal Instruments of protection and differences between the scope and special issues will be identified, taking into consideration the specific circumstances of a particular legal area. The purpose of the paper is not to provide a comprehensive analysis of the issues related to the implementation of the elements of freedom of expression, after which general lines and principles of protection and limitation are drawn.

Keywords: scope; principie s of application; restrictions; jurisdiction

1. Introducere

Libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental central și esențial al societății contemporane democratice, cu multiple funcții sociale la nivel colectiv și individual², ce contribuie la dezvoltarea persoanelor și a comunicării, prin schimbul constant de idei și opinii³. Consecința acestui statut este consacrarea la nivel universal și regional, a libertății de exprimare și stabilirea unor standarde comune pentru asigurarea realizării efective a acesteia ce implică atât obligații negative cât și obligații pozitive în sarcina statelor.

Datorită sferei cuprinzătoare a termenului exprimare, cuvânt (speech) și posibilității apariției de interese opuse importante, s-a manifestat o grijă deosebită cu privire la proiectarea conținutului libertăților de comunicare în toate statele cu o cultură constituțională sofisticată de protecție a drepturilor omului⁴.

Instrumentele juridice internaționale prezintă elemente comune în trasarea domeniului de aplicare și a elementelor componente ale libertății de exprimare, precum și a regulilor prin prisma cărora se realizează examinarea compatibilității ingerințelor de la nivel național, cu principiile și standardele stabilite de state în tratate internaționale. Cele mai eficiente mecanisme de protecție sunt cele regionale de pe continentele european, american și african care au stabilit și un sistem jurisdicțional cu competență în soluționarea cererilor individuale sau interstatale.

Spre deosebire de acestea, reglementările adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite, deși au influențat apariția actelor regionale și naționale, inclusiv în ceea ce privește conținutul drepturilor fundamentale, nu au stabilit o instituție cu atribuții jurisdicționale similare celor regionale. Interpretările date de Comitetul pentru Drepturile Omului nu au forță juridică obligatorie și nu pot fi puse în executare, cum este cazul hotărârilor pronunțate de instanțele internaționale, ceea ce poate echivala cu o protecție mai redusă, însă la baza funcționării acestuia și a punerii în aplicare a conținutului tratatelor din cadrul Organizației Națiunilor Unite se află principiul bunei credințe a statelor în îndeplinirea obiectivelor tratatelor internaționale.

Totodată, pe lângă dispozițiile din convenții cu caracter obligatoriu pentru statele părți, în cadrul organizațiilor internaționale au fost adoptate și documente care în general poartă denumirea de rezoluții sau declarații care nu au forță juridică obligatorie (și sunt desemnate generic prin denumirea soft law), dar care sunt importante pentru definirea elementelor ce constituie libertatea de exprimare și relevă atașamentul statelor pentru valorile și drepturile consacrate.

Un astfel de exemplu este Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU, act internațional la care se referă toate convențiile internaționale de protejare a drepturilor fundamentale, devenind astfel un reper pentru consacrarea acestui domeniu.

2. Principalele instrumente adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite
   1. Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice

Unul dintre principiile și scopurile existenței Organizației Națiunilor Unite este protejarea drepturilor și libertăților fundamentale⁵ și a influențat puternic

dezvoltarea dreptului internațional al drepturilor omului, astfel încât este firesc ca debutul analizei să fie marcat de Declarația Universală a Drepturilor Omului⁶, adoptată prin rezoluție a Adunării Generale la 10 decembrie 1948. Cu toate că inițial natura acesteia a fost de soft law, în prezent, datorită impactului avut asupra evoluției domeniului drepturilor fundamentale atât la nivel internațional, cât și național, Declarația universală a depășit această sferă, fiind considerată ca parte a hard law, pe cale cutumiară⁷.

Libertatea de exprimare este consacrată în cuprinsul articolului 19, în următoarea formulare:

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

O formulare mai detaliată este cuprinsă în articolul 19 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice⁸:

„1. Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.

2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.
3. Exercitarea libertăților prevăzute la parag. 2 al prezentului articol comportă obligații și răspunderi speciale. în consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau reputației altora; b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralități publice”.

în ceea ce privește structura articolului 19 din Pact, conform Comentariului nr. 10 asupra libertăți de exprimare: art. 1 P⁹, realizat de către Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, alin. (1) din art. 19 stabilește protecția dreptului de a avea opinii fără ingerințe din partea statului, ceea ce trebuie interpretat în sensul

inadmisibilității vreunei excepții sau restricții; alin. (2) al art. 19 din Pact se referă la componentele libertății de exprimare: libertatea de a răspândi informații și idei, libertatea de a căuta sau de a primi informații fără considerente de frontiere și indiferent de modalitatea în care sunt transmise și trebuie interpretat în sensul că nu prevede măsuri prin care să se efectueze un control asupra mijloacelor media; al treilea alineat se referă la posibilitatea restricționării libertății de exprimare, însă aceasta este permisă doar cu respectarea unor condiții restrictive, și anume: să fie prevăzute de lege, să fie urmărit un scop legitim și să fie justificate ca necesare pentru ca statul să ajungă la realizarea acelor scopuri.

Domeniul de aplicare al libertății de exprimare în cele două texte este similar, însă dispozițiile articolului 19 din Declarația Universală nu stabilesc posibilitatea de a restricționa exercitarea acesteia, cum este cazul paragrafelor 2 și 3 din articolul cu același număr al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice. Exprimarea nu este absolută sau nelimitată, deși în aparență aceasta ar putea fi concluzia, raportat la conținutul articolului 19 al Declarației, deoarece acestea sunt coroborate cu articolul 29 care cuprinde clauza generală de limitare (drepturile garantate în cuprinsul său pot face obiectul unor restricții, pentru asigurarea recunoașterii și respectării drepturilor și libertăților altor persoane sau pentru protejarea ordinii publice) și articolul 7 care prevede că faptul că fiecare persoană beneficiază de protecție împotriva instigării la discriminare.

Clauzei de limitare prevăzută de articolul 19 parag. 3 din Pact se alătură și articolul 20 alin. (2), care prevede că susținerea urii naționale, rasiale sau religioase ce reprezintă instigare la discriminare, ostilitate sau violență va fi interzisă prin lege. în consecință, cele peste 170 de state părți ale Pactului¹⁰ au obligația de a incrimina în legislația lor internă astfel de comportamente. Cu privire la enumerarea categoriilor protejate de articolul 20 alin. (2) din Pact, se remarcă faptul că sunt avute în vedere doar trei categorii de grupuri – naționale, rasiale și religioase, fără a exista mențiuni cu privire la alte grupuri de indivizi, cum sunt cele cu anumite orientări sexuale. Explicația pentru această situație este una destul de simplă: formularea este caracteristică documentelor internaționale și obiectivelor urmărite după anul 1945, motiv pentru care s-a propus considerarea criteriilor menționate ca fiind ilustrative, iar nu limitative sau exhaustive.

Deși nu își găsește o prevedere expresă în cadrul Pactului, una dintre disputele majore de la data adoptării acestuia a avut ca obiect dacă să fie interzisă doar instigarea la violență împotriva minorităților rasiale, naționale sau religioase sau și instigarea la ură, formă a limbajului abuziv ce va fi reglementată ulterior.

1. 2. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului

(Human Rights Committee)

Consecință a evoluției tehnicii și mijloacelor de comunicare, Comentariul nr. 10 a fost înlocuit în 2011 cu Comentariul general nr. 34 la art. 19 din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politiceⁿ, în care Comitetul pentru Drepturile Omului a atras în mod deosebit atenția statelor părți asupra evoluției tehnologiilor informației și comunicațiilor, cum sunt internetul și sistemele electronice mobile de diseminare a informațiilor, care au modificat comunicarea din întreaga lume și au creat o rețea globală a schimbului de idei și opinii ce nu se bazează pe intermediarii tradiționali ai mass-media.

în schimb, Comitetul pentru Drepturile Omului prevede că statele ar trebui să ia toate măsurile pentru a proteja independența acestor noi mijloace și a asigura accesul indivizilor la acestea, ceea ce reprezintă o abordare nouă din partea unor instituții internaționale, urmare a conștientizării influenței internetului în foarte multe aspecte ale interacțiunii umane și a modalităților de încheiere a raporturilor juridice din anumite domenii, inclusiv în ceea ce privește exercitarea libertății de exprimare, informare și de opinie. Prin urmare, în domeniul de aplicare a art. 19 din Pactul internațional este inclusă nu doar libertatea de exprimare, ci și mijloacele tehnice prin care aceasta este exercitată, ceea ce subliniază legătura foarte strânsă dintre internet și exprimare și astfel determină un nivel de protecție sporită exprimării pe internet, față de protejarea doar a libertății de exprimare.^11 12

Interpretarea dispozițiilor articolului 20 din Pact a fost realizată de Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, prin Comentariul general nr. 11 cu privire la interzicerea propagandei pentru război sau care instigă la ură națională, rasială sau religioasă¹³, care la punctul 2 prevede în mod clar că interdicțiile reglementate de dispozițiile art. 20 din Pact sunt în deplină concordanță cu garantarea libertății de exprimare. Comentariul furnizează o viziune extensivă asupra categoriilor de acte ce constituie propagandă. Alineatul (1) al articolului 20 se referă la toate formele de propagandă ce amenință sau care au ca rezultat un act de agresiune, încălcând dispozițiile Cartei ONU referitoare la interzicerea folosirii forței. Sfera interdicției din alin. (2) al art. 20 însumează toate formele de susținere a urii rasiale, naționale sau etnice care constituie instigare la discriminare, ostilitate ori violență. în același timp se fac precizări și cu privire la actele excluse din sfera art. 20 din Pact: militarea pentru dreptul suveran al statelor la legitimă apărare, exercitarea dreptului la autodeterminare. Spre deosebire de Comentariul general

nr. 10, Comentariul general nr. 11 prevede pentru state obligația reglementării normative a actelor de propagandă și stabilirea de sancțiuni în cazul încălcării lor.

în ceea ce privește implicațiile prevederilor Pactului față de România, trebuie precizat că este parte a Pactului încă din 1974¹⁴, astfel că îi revine obligația de a pune în aplicare dispozițiile sale, astfel cum reiese în mod clar și din dispozițiile articolului 2 al Pactului¹⁵, corelat cu regulile generale de aplicare a tratatelor internaționale și cu dispozițiile constituționale în această privință, în mod deosebit avem în vedere prevederile articolelor 11 și 20 din Constituția României.

în cadrul Organizației Națiunilor Unite nu a fost instituit un organism jurisdicțional cu atribuții în privința punerii în aplicare a garanțiilor Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice. Curtea Internațională de Justiție, deși se poate pronunța asupra oricăror probleme de drept internațional, nu are în competența soluționarea de cereri provenind de la particulari, fiind o jurisdicție deschisă doar statelor¹⁶.

Analiza aspectelor pe care le implică articolului 19 din Pact revine Comitetului pentru Drepturile Omului (Human Rights Committee), care funcționează pe baza sesizărilor individuale și rapoartelor statelor. Comitetul pentru Drepturile Omului este un organism format din experți independenți care monitorizează punerea în aplicare a Pactului internațional cu privire la drepturile omului de către statele părți. Statele părți au obligația de a depune rapoarte periodice Comitetului cu privire la implementarea drepturilor, de regulă o dată la patru ani, iar Comitetul, după examinarea rapoartelor, formulează recomandări sub forma unor concluzii¹⁷.

Comitetul pentru Drepturile Omului a subliniat legătura strânsă între libertatea de exprimare și dreptul de întrunire pașnică stabilit în articolul 21 din Pact¹⁸, chiar dacă manifestațiile au loc în lipsa unor autorizații prealabile¹⁹, încălcarea articolului 19 prin refuzul de acordare de licențe radio²⁰. Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități s-a pronunțat cu privire la măsuri pe care statul trebuie să le ia pentru exercitarea acestui drept de către persoane cu dizabilități de auz în exercitarea unei îndatoriri cum este cea de jurat²¹.

Referiri la protejarea libertății de exprimare conține și Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 196 5²², care conține mai

multe dispoziții relevante, mai ales pentru fundamentarea interzicerii discursului urii (hate speech) în articolul 5²³, articolul 4²⁴.

3. Repere ale protecției libertății de exprimare pe continentul european

în Europa, libertatea de exprimare reprezintă un element esențial al societății democratice, atât în cadrul Consiliului Europei, cât și al Uniunii Europene, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a trasat adevărate linii directoare referitoare la principiile generale și la condițiile de limitare admisibile.

Actul juridic cel mai relevant și care a generat o jurisprudență bogată este Convenția europeană a drepturilor omului²⁵ care garantează libertatea de exprimare în articolul 10, ce prezintă structura clasică: primul paragraf enunță principiul²⁶ și stabilește domeniul de aplicare, iar cel de-al doilea cuprinde clauza de limitare²⁷.

în cazurile concrete pe care le-a analizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost stabilit fără echivoc rolul deosebit de important al libertății de exprimare pentru societatea democratică, protejarea dreptului la opinie și de primi și răspândi informații, a realizat o operațiune de echilibrare între libertatea de

exprimare și alte drepturi cu care aceasta poate intra în conflict – drepturi sau interese generale, pe de o parte și drepturi sau interese individuale, pe de altă parte, în cadrul primei categorii pot fi incluse necesitatea protejării ordinii publice, prevenirea săvârșirii de infracțiuni, asigurarea imparțialității puterii judecătorești, în cadrul celei de a doua categorii sunt incluse protecția vieții private, a dreptului la propria imagine, prezumția de nevinovăție.

O caracterizare generală succintă a mecanismului european de protecție nu poate fi făcută fără a preciza rolul deosebit pe care instanța europeană îl recunoaște libertății de exprimare ca fiind „piatra de temelie” a societății democratice, garanțiile instituite în cuprinsul articolului 10 din Convenție au ca obiectiv protejarea „discursurilor valoroase”, ce au o contribuție semnificativă pentru dezbaterea publică; relevante în analizarea aplicabilității articolului 10 din Convenție și a respectării garanțiilor acestuia sunt elemente precum emitentul discursului, persoana implicată; prevalența libertății presei în special în legătură cu expunerea unor subiecte de interes public sau care privesc dezbaterea acestora în cadrul societății, găsirea unui just echilibru între exercitarea libertății de exprimare inclusiv sub forma presei tipărite cât și a celei Online cu interese concurente legitime ale particularilor (dreptul la reputație, dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție, dreptul la viață privată, dreptul la propria imagine), tendința jurisprudenței Curții este de a considera incompatibile cu garanțiile Convenției europene, hotărârile pronunțate de instanțele interne prin care sunt aplicate sancțiuni penale sau civile în cuantumuri foarte ridicate, presei²⁸.

Deși domeniul de protecție al libertății de exprimare este unul foarte extins, cuprinzând orice formă de manifestare a acestei libertăți, inclusiv comunicarea prin intermediul internetului, libertatea artistică²⁹ și libertatea comercială³⁰, precum și dreptul de a emite afirmații care șochează sau ofensează^31 32, articolul 10 al Convenției nu probează dreptul de a insulta sau calomnia și nici discursurile rasiste sau xenofobe, ce pot fi incluse în noțiunea hate speech^.Sunt de asemenea excluse discursurile ce presupun negarea Holocaustului sau revizionismul, deoarece exprimă o reacție virulentă față fapte și evenimente istorice foarte bine stabilite³³.

Standardele stabilite prin Convenția europeană și jurisprudența Curții de la Strasbourg constituie repere pentru cadrul de protecție din Uniunea Europeană. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează în mod expres libertatea de exprimare și informare în articolul 11³⁴, într-o formulare mai sintetică

decât cea a articolului 10, însă caracterul de referință al interpretării date în cadrul mecanismului Consiliului Europei este prevăzut în mod expres în însăși conținutul Cartei, care îl stabilește expres în dispozițiile articolului 52 alineatul (3)³⁵ și este confirmat de jurisprudența Curții de la Luxembourg.

Totodată, libertatea de exprimare reprezintă unul dintre elementele centrale pentru statele candidate la Uniunea Europeană, conform dispozițiilor articolului 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană³⁶.

La nivelul Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa (OSCE)³⁷ există o preocupare intensă cu privire la asigurarea protecției efective a libertății de exprimare, în mod special a presei, jurnaliștilor și siguranței acestora, mai ales în cazul în care transmit din zone de conflict.

La nivelul Organizației a fost instituit, în anul 1997 Reprezentantul pentru libertatea presei (OSCE Representative on Freedom ofthe Media)³⁸, cu sediul la Viena, care are printre atribuții monitorizarea protecției presei și formularea de recomandări privind măsuri concrete ce pot fi adoptate la nivelul statelor pentru asigurarea efectivă a libertății presei, precum: dezincriminarea insultei și calomniei, observarea evoluțiilor mass-media ca parte a unei funcții de avertizare timpurie și sprijinirea statelor participante la respectarea angajamentelor lor față de libertatea de exprimare și de libertatea presei.

Printre preocupările acestui organism se numără dezincriminarea insultei și a calomniei în cazul jurnaliștilor, siguranța jurnaliștilor, libertatea presei și a

mijloacelor media în general, protejarea libertății de exprimare pe internet, combaterea discursurilor rasiste și a bate speech

4. Alte reglementări regionale
   1. Convenția americană a drepturilor omului

Pe continentul american, principalul instrument juridic de protecție este reprezentat de Convenția americană a drepturilor omului, adoptată în cadrul Organizației Statelor Americane, la San Jose, în anul 1969, care garantează libertatea de gândire și de exprimare în cuprinsul articolului 13³⁹. Arhitectura acestei dispoziții este asemănătoare cu domeniul și coordonatele de protecție de la nivel european, însă se remarcă și o serie de distincții: dimensiunea colectivă.

Mecanismul inter-american de protecție se bazează pe două instituții: Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului și Comisia Inter-Americană a Drepturilor Omului. Existența a două organisme cu atribuții jurisdicționale prezintă dezavantajul posibilității formulării unor interpretări diferite.

Pe lângă elementele comune pe care le are cu reglementarea europeană, pot fi identificare o serie de diferențe generate de tradiția constituțională a statelor americane și de climatul specific. în viziunea inter-americană de protecție a libertății de exprimare, aplicarea unei restricții ilegale afectează nu doar dreptul persoanei direct implicate, ci afectează în același timp și dreptul tuturor celorlalți indivizi de a primi informații și idei, fiind astfel nu doar un drept individual, ce

permite fiecărei persoane să se exprime în mod liber, ci și un drept colectiv de a primi informații și idei⁴⁰.

Dintre cererile soluționate la nivelul Comisiei sau al Curții în sensul încălcării articolului 13 din Convenție, putem identifica aspecte precum⁴¹ amenințări cu represalii a unui militar retras din armata peruviană ca urmare a publicării unei scrisori deschise ce făcea publică existența unui Escadron de la muerte organizat de serviciile secrete peruviene⁴², dispariția unui jurnalist în timp ce realiza un reportaj despre gherila guatemaleză⁴³, obligarea jurnaliștilor de a se afilia la o companie profesională pentru exercitarea profesiei⁴⁴, critici adresate unui contracandidat în cadrul campaniei pentru alegeri prezidențiale⁴⁵, interdicția de publicare a unei cărți despre serviciile secrete⁴⁶.

4.2 Continentul african

în Africa, instrumentul juridic aplicabil este Carta drepturilor omului și popoarelor (cunoscută și sub numele Carta de la Banjul), adoptată în cadrul Organizației Unității Africane, în anul 198 1⁴⁷ (în prezent Uniunea Africană) care garantează libertatea de exprimare în formularea sintetică a articolului 9⁴⁸.

Mecanismul african de protecție a libertății de exprimare este cel mai tânăr și este compus din Comisia Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor⁴⁹ și Curtea Africană ⁵⁰, iar jurisprudența în materie prezintă aspecte particulare. Prima hotărâre a Curții Africane a fost pronunțată în anul 2014, în cauza Lohe Issa Konate

c. Burkina Fciso⁵¹, în care instanța a invalidat condamnarea unui jurnalist pentru calomnie urmare a publicării mai multor articole de ziar care conțineau acuzații de corupție față de un procuror. Instanța africană a apreciat că măsura condamnării a constituit o ingerință disproporționată în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului.

La nivel sub-regional, pe continentul african, au fost elaborate și alte instrumente juridice speciale. în Cadrul Comunității Economice a Statelor Africii de Vest (Economic Community of West African States-ECOWAS) funcționează Curtea de Justiție care are jurisdicție asupra 15 state din această regiune, inclusiv în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului. în privința libertății de exprimare, această instanță a pronunțat în 2018 hotărârea în cauza Federation of African Journalists (FAJ) v. The Gambia, în care a constatat că infracțiunile de instigare la răzvrătire, știri false și defăimare din Codul penal gambian au încălcat dreptul la libertatea de exprimare garantat de dreptul internațional. Instanța a solicitat și abrogarea sau modificarea legilor din Gambia cu privire la calomnie, instigare la răzvrătire și știri false adoptate de Gambia să fie abrogate și modificate pentru a fi pe viitor în conformitate cu aceste standarde.

Curtea de Justiție din Africa de Est (EACJ) are jurisdicție în principal asupra a șase state din Africa de Est care sunt părți la Tratatul Comunității din Africa de Est. în iunie 2018, această instanță a pronunțat hotărârea în cauza Mseto c. Procurorului general⁵² și a apreciat că un ordin ministerial care interzicea publicarea unui ziar din Tanzania pentru o perioadă de trei ani a încălcat statul de drept și dreptul la libertatea de exprimare.

Cadrul de protecție este completat de principiile și regulile adoptate de Comisia Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor în Declarația privind principiile libertății de exprimare în Africa⁵³ și de Declarația privind promovarea unei prese africane independente și pluraliste adoptate în urma unui seminar organizat de UNESCO în anul 1991.

La nivelul Ligii arabe, a fost adoptată în anul 2004 Carta arabă a drepturilor omului⁵⁴, de Consiliul Ligii Statelor arabe. în prezent, nu prevede și mecanisme de punere în aplicare și este în primul rând standardul pentru rapoartele periodice care verifică performanțele statelor membre în domeniul drepturilor omului. Articolul 32 din Carta arabă a drepturilor omului garantează libertatea de

exprimare și opinie, precum și dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei. Absența unor norme juridice regionale obligatorii este oarecum compensată prin declarații fără caracter obligatoriu. în 2016, peste 100 de reprezentanți ai sindicatelor jurnaliștilor, organizațiilor pentru drepturile omului și grupurilor media din toată lumea arabă au adoptat la Casablanca Declarația privind libertatea mass-media în lumea arabă⁸⁸, însă eficiența acestora este îndoielnică, uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul Arab iei Saudite din Istanbul^55 56 fiind un argument puternic în această privință.

Un Statut adoptat de către statele membre în anul 2014 și deschis spre ratificare statelor, prevede stabilirea unei Curți Arabe a Drepturilor Omului^57 58, însă chiar dacă ar ajunge funcționeze, această instanță ar avea autoritate interpretativă obligatorie asupra Cartei doar în disputele și cererile interstatale și asupra celor formulate de organizațiile non-guvernamentale. Pentru intrarea în vigoare a Statutului sunt necesare șapte ratificări, iar în prezent doar Arabia Saudită l-a ratificat. Articolul 32 din Carta arabă a drepturilor omului garantează libertatea de exprimare și opinie, precum și dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei. Absența unor norme juridice regionale obligatorii este oarecum compensată prin declarații fără caracter obligatoriu. în 2016, peste 100 de reprezentanți ai sindicatelor jurnaliștilor, organizațiilor pentru drepturile omului și grupurilor media din toată lumea arabă au adoptat la Casablanca Declarația privind libertatea mass-media în lumea arabă.

3. Asia

în Asia protejarea libertății de exprimare și a drepturilor omului în general, este cel mai puțin dezvoltată, neexistând instrumente juridice speciale în această materie. Cu toate acestea, nu se poate afirma lipsa oricăror garanții și standarde, deoarece sunt aplicabile cele stabilite în cadrul Națiunilor Unite, în special, în primul rând prin Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și celelalte instrumente relevante.

Declarația privind drepturile omului⁸⁸ a fost adoptată de cele 10 state membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 2012. Declarația nu este obligatorie din punct de vedere juridic, dar recunoaște în Principiul 23 dreptul la libera exprimare și dreptul de a primi și de a transmite informații. Cu toate acestea, UNESCO a raportat că regiunea a cunoscut o tendință de creștere a

cenzurii și măsuri stricte pentru controlul informațiilor⁵⁹. în general, statutul libertății presei în regiune se deteriorează, în care jurnaliștii sunt de obicei supuși hărțuirii, agresiunii sau închisorii ori sunt deseori acuzați pentru defăimare sau calomnie.

Concluzii

Protecția libertății de exprimare nu este supusă principiului egalității, fiind realizată direct sau indirect o ierarhizare a tipurilor de discurs sau mesaje expuse public în care discursurile, mesajele, afirmațiile ce contribuie semnificativ pentru dezbaterea publică beneficiază de o protecție extinsă, în timp ce afirmațiile ce pot fi înscrise în categoria hate speech sunt considerate în afara domeniului de protecție. Sistemul de protecție adoptat la nivelul Națiunilor Unite este cel care a influențat apariția mecanismelor regionale de protecție, cele mai eficiente în asigurarea protecției efective fiind cele care au instituit mecanisme jurisdicționale al căror hotărâri sunt obligatorii.

La nivel internațional, are prevalență principiul protecției libertății de exprimare, în general cu aplicabilitate universală, însă între mecanismele regionale există diferențe atât cantitative cât și calitative în privința dintre cauzelor soluționate. Astfel, în sistemul inter-american și cel african sunt supuse examinării aspecte care pe continentul european constituie excepții sau nu sunt întâlnite (măsuri ce constituie cenzură prealabilă, interzisă în principiu în toate instrumentele juridice, dispariții ale jurnaliștilor), dar trebuie remarcat faptul că toate măsurile de protecție a libertății de exprimare au contribuit la statutul prezent al acesteia, de element esențial al societății democratice.

Referințe

African Commission on Human and Peoples’ Rights, Declaration ofPrinciples on Freedom of Expression and Access to Information in Africa 2019

African Court on Human and Peoples’ Rights, Lohe Issa Konate v. The Republic ofBurkina Faso, App. No. 004/2013

Arab Charter on Human Rights, Cairo, 15 September 1994

Carta africană a drepturilor omului și popoarelor, 26 iunie 1981

CEDO, Morar c. României, Hotărârea din 7 iulie 2015

CEDO, Hotărârea din 24 mai 1988, în cauza Muller c. Elveției

CEDO, Hotărârea din 20 noiembrie 1989, Markt intern Verlag GmbH and Klaus Beermann c. Germaniei

CEDO, Handyside c. Regatului Unit, Hotărârea din 7 decembrie 1976

CEDO, decizia de inadmisibilitate din 24 iunie 2003, în cauza Garaudy c. Franței

Committee on the Rights of Persons with Disabilities, Views adopted by the Committee under article 5 of the Opțional Protocol, Concerning communication No. 11/2013, 25 May 2016, Gemma Beasley/Australia

Comentariul general nr. 10 asupra libertății de exprimare: art. (19) – General Comment No. 10: freedom of expression (Art. 19), adoptat la 29 iunie 1983

Commission IADH, Rodolfo Robles Espinoza e Hijos c. Perou, 23 februarie 1999, Rapport no. 20/99, Rapport annuel 1999

Cour IADH, Ricardo Canese c. Paraguay, 31 august 2004, Serie C no. 111

Cour IADH, Caso Herrera Ulloa (La Nacion) c. Costa Rica, 2 iulie 2004, Serie C no. 107

Cour IADH, Ivcher Bronstein c. Perou, 6 februarie 2001, Arret sur le fond, Serie C no. 74

Cour IADH, Avis consultatif, La Colegiacion Obligatoria de Periodistas, 13 noiembrie 1985, OC-5/85, Serie A no. 5

Cour IADH, Blake c. Guatemala, 24 ianuarie 1998, Arret sur le fond, Serie C no. 36

Cour IADH, Avis consultatif, La Colegacion Obligatoria de Periodistas, 13 November 1985, OC-5/85, Serie A no. 5

Cour IADH, Ricardo Canese c. Paraguay, 31 August 2004, Serie C no. 111

Cour IADH, Caso Palamara Iribarne c. Chili, 22 November 2005, Serie C no. 135

Declaration on Media Freedom in the Arab World, Casablanca 3 May 2016

East African Court of Justice, Mseto v. Attorney General, Case Number 7 of 2016, June 21 2018

ECHR, Lingens c. Austria, Application No. 9815/82, 8 July, 1986

Heyman, St.J., Righting the Balance: An Inquiry into the Foundations and Limits of Freedom of Expression, Boston University Law Review, voi. 78, 1998

Human Rights Committee, General Comment No. 11: Prohibition of propaganda for war and inciting național, racial or religious hatrred (Art. 20), adoptat la 29 iulie 1983

Human Rights Committee, General comment No. 34. Article 19: Freedoms of opinion and expression (CCPR/C/GC/34), 102nd session, Geneva, 11-29 iulie 2011

Human Rights Committee, Communication No. 2016/2010, Views adopted by the Committee at its 115th session (19 October-6 November 2015), Leonid Sudalenko/Belarus

Human Rights Committee, Views adopted by the Committee under article 5 (4) of the Opțional Protocol, concerning communication No. 2158/2012, Andrei Sviridov/Kazakhstan, 13 July 2017

Human Rights Committee, Views adopted by the Committee under article 5 (4) of the Opțional Protocol, Concerning communication No. 2092/2011, Sergei Androsenko/Belarus

Human Rights Committee, Views adopted by the Committee under article 5(4) of the Opțional Protocol, Concerning communication No. 2205/2012, Yashar Agazade and Rasul Jafarov/Azerbaijan

International C ove nan t on Civil and Political Rights, U.N. G.A. Res. 2200A (XXI), December 1966, 21 U.N.GAOR Supp. (No. 16), U.N. Doc. A/6316 (1966), 999 U.N.T.S. 171

Land, M., Toward an International Law of the Internet, în Harvard International Law Journal, voi. 54, nr. 2/2013

Moldovan, C. Drept internațional public. Instituții și principii fundamentale, ediția a Il-a, Editura Universul Juridic, București, 2019

Moldovan, C., Libertatea de exprimare. Garanții și responsabilități. Ghid de standarde internaționale și europene, Editura Hamangiu, București, 2018.

Moldovan, C., Libertatea de exprimare. Principii, Restricții. Jurisprudență, Editura CH Beck, București, 2012

Moldovan, C., Considerații în legătură cu reglementarea internațională a „discursului urii” ca limită a libertății de exprimare, în Dreptul nr. 1/2015

Schauer, Fr., Freedom of Expression Adjudication in Europe and America: A Case Study in Comparative Constituțional Architecture, Comparative Constituțional Architecture,

Harvard University, John. F. Kennedy Shool of Government, Faculty Research Working Papers Series, February 2005

Schmidt, M.G.; Vojtovic, R.L.; Holocaust Denial and Freedom of Expression, în The Jurisprudence of Human Rights Law: A Comparative Interpretative Approach, Th.S. Or lin, A. Rosas, M. Scheinin (ed.), Institute for Human Rights, Ăbo Akademi University, Turku/Ăbo, 2000

The Statute ofthe Arab Court of Human Rights, 2014

UNESCO, World trends in freedom of expression and media development: regional overview of Asia Pacific, 2017/2018

Universal Declaration on Human Rights, December 1948, G. A. Res. 217 A (III), U.N. Doc. A/810

Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Tomul LXVII/1, Științe Juridice, 2021

DOI: 10.47743/jss-2021–67-1-12

Prezentare generală a regimurilor de protecție a libertății de exprimare

OverView of Worldwide Regimes for the Protection of Freedom of Expression

Carmen Moldovan⁶⁰

Rezumat: Manifestări și afirmații diverse din perioada actuală, provenite fie de la simpli particulari, fie de la persoane cu funcții oficiale, răspândite foarte rapid pe întreg globul, aduc în discuție aspecte esențiale în legătură cu exercitarea libertății de exprimare și posibilitatea aplicării de restricții discursurilor sau afirmațiilor abuzive ce depășesc cadrul de protecție și standardele stabilite la nivel internațional. Prezenta lucrare își propune să exploreze cadrul normativ de protecție a libertății de exprimare în diferite sisteme și mecanisme de garantare a drepturilor fundamentale și să sublinieze caracterul relativ (sau derogabil) al acestui drept. în acest sens, vor fi identificate atât caracteristicile comune ale instrumentelor juridice de protecție, precum și diferențe între domeniul de aplicare și aspecte particulare ale întinderii acestuia, în funcție de circumstanțele specifice unui anumit spațiu juridic. Scopul lucrării nu este de a furniza o analiză exhaustivă asupra problemelor legate de punerea în practică a elementelor libertății de exprimare, ci urmărește trasarea liniilor și principiilor generale de protecție și de limitare.

Cuvinte cheie: domeniu de aplicare; principii; limite; jurisdicție

Abstract: Current various manifestations and statements, coming either from simple individuals or from people holding official positions, spread very quickly around the globe and bring into discussion essential issues related to the exercise of freedom of expression and the possibility of interference on abusive speech that is excluded from the protection framework and internationally established standards. The aim of the paper is to explore the regulatory framework for the protection of freedom of expression in various systems and mechanisms established to guarantee fundamental rights (global and regional) and to emphasize the relative nature of this right. In this respect, both common features common of the legal Instruments of protection and differences between the scope and special issues will be identified, taking into consideration the specific circumstances of a particular legal area. The purpose of the paper is not to provide a comprehensive analysis of the issues related to the implementation of the elements of freedom of expression, after which general lines and principles of protection and limitation are drawn.

Keywords: scope; principie s of application; restrictions; jurisdiction

1. Introducere

Libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental central și esențial al societății contemporane democratice, cu multiple funcții sociale la nivel colectiv și individual⁶¹, ce contribuie la dezvoltarea persoanelor și a comunicării, prin schimbul constant de idei și opinii⁶². Consecința acestui statut este consacrarea la nivel universal și regional, a libertății de exprimare și stabilirea unor standarde comune pentru asigurarea realizării efective a acesteia ce implică atât obligații negative cât și obligații pozitive în sarcina statelor.

Datorită sferei cuprinzătoare a termenului exprimare, cuvânt (speech) și posibilității apariției de interese opuse importante, s-a manifestat o grijă deosebită cu privire la proiectarea conținutului libertăților de comunicare în toate statele cu o cultură constituțională sofisticată de protecție a drepturilor omului⁶³.

Instrumentele juridice internaționale prezintă elemente comune în trasarea domeniului de aplicare și a elementelor componente ale libertății de exprimare, precum și a regulilor prin prisma cărora se realizează examinarea compatibilității ingerințelor de la nivel național, cu principiile și standardele stabilite de state în tratate internaționale. Cele mai eficiente mecanisme de protecție sunt cele regionale de pe continentele european, american și african care au stabilit și un sistem jurisdicțional cu competență în soluționarea cererilor individuale sau interstatale.

Spre deosebire de acestea, reglementările adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite, deși au influențat apariția actelor regionale și naționale, inclusiv în ceea ce privește conținutul drepturilor fundamentale, nu au stabilit o instituție cu atribuții jurisdicționale similare celor regionale. Interpretările date de Comitetul pentru Drepturile Omului nu au forță juridică obligatorie și nu pot fi puse în executare, cum este cazul hotărârilor pronunțate de instanțele internaționale, ceea ce poate echivala cu o protecție mai redusă, însă la baza funcționării acestuia și a punerii în aplicare a conținutului tratatelor din cadrul Organizației Națiunilor Unite se află principiul bunei credințe a statelor în îndeplinirea obiectivelor tratatelor internaționale.

Totodată, pe lângă dispozițiile din convenții cu caracter obligatoriu pentru statele părți, în cadrul organizațiilor internaționale au fost adoptate și documente care în general poartă denumirea de rezoluții sau declarații care nu au forță juridică obligatorie (și sunt desemnate generic prin denumirea soft law), dar care sunt importante pentru definirea elementelor ce constituie libertatea de exprimare și relevă atașamentul statelor pentru valorile și drepturile consacrate.

Un astfel de exemplu este Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU, act internațional la care se referă toate convențiile internaționale de protejare a drepturilor fundamentale, devenind astfel un reper pentru consacrarea acestui domeniu.

2. Principalele instrumente adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite
   1. Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice

Unul dintre principiile și scopurile existenței Organizației Națiunilor Unite este protejarea drepturilor și libertăților fundamentale⁶⁴ și a influențat puternic

dezvoltarea dreptului internațional al drepturilor omului, astfel încât este firesc ca debutul analizei să fie marcat de Declarația Universală a Drepturilor Omului⁶⁵, adoptată prin rezoluție a Adunării Generale la 10 decembrie 1948. Cu toate că inițial natura acesteia a fost de soft law, în prezent, datorită impactului avut asupra evoluției domeniului drepturilor fundamentale atât la nivel internațional, cât și național, Declarația universală a depășit această sferă, fiind considerată ca parte a hard law, pe cale cutumiară⁶⁶.

Libertatea de exprimare este consacrată în cuprinsul articolului 19, în următoarea formulare:

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

O formulare mai detaliată este cuprinsă în articolul 19 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice⁶⁷:

„1. Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.

2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.
3. Exercitarea libertăților prevăzute la parag. 2 al prezentului articol comportă obligații și răspunderi speciale. în consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau reputației altora; b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralități publice”.

în ceea ce privește structura articolului 19 din Pact, conform Comentariului nr. 10 asupra libertăți de exprimare: art. 1 P⁶⁸, realizat de către Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, alin. (1) din art. 19 stabilește protecția dreptului de a avea opinii fără ingerințe din partea statului, ceea ce trebuie interpretat în sensul

inadmisibilității vreunei excepții sau restricții; alin. (2) al art. 19 din Pact se referă la componentele libertății de exprimare: libertatea de a răspândi informații și idei, libertatea de a căuta sau de a primi informații fără considerente de frontiere și indiferent de modalitatea în care sunt transmise și trebuie interpretat în sensul că nu prevede măsuri prin care să se efectueze un control asupra mijloacelor media; al treilea alineat se referă la posibilitatea restricționării libertății de exprimare, însă aceasta este permisă doar cu respectarea unor condiții restrictive, și anume: să fie prevăzute de lege, să fie urmărit un scop legitim și să fie justificate ca necesare pentru ca statul să ajungă la realizarea acelor scopuri.

Domeniul de aplicare al libertății de exprimare în cele două texte este similar, însă dispozițiile articolului 19 din Declarația Universală nu stabilesc posibilitatea de a restricționa exercitarea acesteia, cum este cazul paragrafelor 2 și 3 din articolul cu același număr al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice. Exprimarea nu este absolută sau nelimitată, deși în aparență aceasta ar putea fi concluzia, raportat la conținutul articolului 19 al Declarației, deoarece acestea sunt coroborate cu articolul 29 care cuprinde clauza generală de limitare (drepturile garantate în cuprinsul său pot face obiectul unor restricții, pentru asigurarea recunoașterii și respectării drepturilor și libertăților altor persoane sau pentru protejarea ordinii publice) și articolul 7 care prevede că faptul că fiecare persoană beneficiază de protecție împotriva instigării la discriminare.

Clauzei de limitare prevăzută de articolul 19 parag. 3 din Pact se alătură și articolul 20 alin. (2), care prevede că susținerea urii naționale, rasiale sau religioase ce reprezintă instigare la discriminare, ostilitate sau violență va fi interzisă prin lege. în consecință, cele peste 170 de state părți ale Pactului⁶⁹ au obligația de a incrimina în legislația lor internă astfel de comportamente. Cu privire la enumerarea categoriilor protejate de articolul 20 alin. (2) din Pact, se remarcă faptul că sunt avute în vedere doar trei categorii de grupuri – naționale, rasiale și religioase, fără a exista mențiuni cu privire la alte grupuri de indivizi, cum sunt cele cu anumite orientări sexuale. Explicația pentru această situație este una destul de simplă: formularea este caracteristică documentelor internaționale și obiectivelor urmărite după anul 1945, motiv pentru care s-a propus considerarea criteriilor menționate ca fiind ilustrative, iar nu limitative sau exhaustive.

Deși nu își găsește o prevedere expresă în cadrul Pactului, una dintre disputele majore de la data adoptării acestuia a avut ca obiect dacă să fie interzisă doar instigarea la violență împotriva minorităților rasiale, naționale sau religioase sau și instigarea la ură, formă a limbajului abuziv ce va fi reglementată ulterior.

1. 2. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului

(Human Rights Committee)

Consecință a evoluției tehnicii și mijloacelor de comunicare, Comentariul nr. 10 a fost înlocuit în 2011 cu Comentariul general nr. 34 la art. 19 din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politiceⁿ, în care Comitetul pentru Drepturile Omului a atras în mod deosebit atenția statelor părți asupra evoluției tehnologiilor informației și comunicațiilor, cum sunt internetul și sistemele electronice mobile de diseminare a informațiilor, care au modificat comunicarea din întreaga lume și au creat o rețea globală a schimbului de idei și opinii ce nu se bazează pe intermediarii tradiționali ai mass-media.

în schimb, Comitetul pentru Drepturile Omului prevede că statele ar trebui să ia toate măsurile pentru a proteja independența acestor noi mijloace și a asigura accesul indivizilor la acestea, ceea ce reprezintă o abordare nouă din partea unor instituții internaționale, urmare a conștientizării influenței internetului în foarte multe aspecte ale interacțiunii umane și a modalităților de încheiere a raporturilor juridice din anumite domenii, inclusiv în ceea ce privește exercitarea libertății de exprimare, informare și de opinie. Prin urmare, în domeniul de aplicare a art. 19 din Pactul internațional este inclusă nu doar libertatea de exprimare, ci și mijloacele tehnice prin care aceasta este exercitată, ceea ce subliniază legătura foarte strânsă dintre internet și exprimare și astfel determină un nivel de protecție sporită exprimării pe internet, față de protejarea doar a libertății de exprimare.^70 71

Interpretarea dispozițiilor articolului 20 din Pact a fost realizată de Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, prin Comentariul general nr. 11 cu privire la interzicerea propagandei pentru război sau care instigă la ură națională, rasială sau religioasă⁷², care la punctul 2 prevede în mod clar că interdicțiile reglementate de dispozițiile art. 20 din Pact sunt în deplină concordanță cu garantarea libertății de exprimare. Comentariul furnizează o viziune extensivă asupra categoriilor de acte ce constituie propagandă. Alineatul (1) al articolului 20 se referă la toate formele de propagandă ce amenință sau care au ca rezultat un act de agresiune, încălcând dispozițiile Cartei ONU referitoare la interzicerea folosirii forței. Sfera interdicției din alin. (2) al art. 20 însumează toate formele de susținere a urii rasiale, naționale sau etnice care constituie instigare la discriminare, ostilitate ori violență. în același timp se fac precizări și cu privire la actele excluse din sfera art. 20 din Pact: militarea pentru dreptul suveran al statelor la legitimă apărare, exercitarea dreptului la autodeterminare. Spre deosebire de Comentariul general

nr. 10, Comentariul general nr. 11 prevede pentru state obligația reglementării normative a actelor de propagandă și stabilirea de sancțiuni în cazul încălcării lor.

în ceea ce privește implicațiile prevederilor Pactului față de România, trebuie precizat că este parte a Pactului încă din 1974⁷³, astfel că îi revine obligația de a pune în aplicare dispozițiile sale, astfel cum reiese în mod clar și din dispozițiile articolului 2 al Pactului⁷⁴, corelat cu regulile generale de aplicare a tratatelor internaționale și cu dispozițiile constituționale în această privință, în mod deosebit avem în vedere prevederile articolelor 11 și 20 din Constituția României.

în cadrul Organizației Națiunilor Unite nu a fost instituit un organism jurisdicțional cu atribuții în privința punerii în aplicare a garanțiilor Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice. Curtea Internațională de Justiție, deși se poate pronunța asupra oricăror probleme de drept internațional, nu are în competența soluționarea de cereri provenind de la particulari, fiind o jurisdicție deschisă doar statelor⁷⁵.

Analiza aspectelor pe care le implică articolului 19 din Pact revine Comitetului pentru Drepturile Omului (Human Rights Committee), care funcționează pe baza sesizărilor individuale și rapoartelor statelor. Comitetul pentru Drepturile Omului este un organism format din experți independenți care monitorizează punerea în aplicare a Pactului internațional cu privire la drepturile omului de către statele părți. Statele părți au obligația de a depune rapoarte periodice Comitetului cu privire la implementarea drepturilor, de regulă o dată la patru ani, iar Comitetul, după examinarea rapoartelor, formulează recomandări sub forma unor concluzii⁷⁶.

Comitetul pentru Drepturile Omului a subliniat legătura strânsă între libertatea de exprimare și dreptul de întrunire pașnică stabilit în articolul 21 din Pact⁷⁷, chiar dacă manifestațiile au loc în lipsa unor autorizații prealabile⁷⁸, încălcarea articolului 19 prin refuzul de acordare de licențe radio⁷⁹. Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități s-a pronunțat cu privire la măsuri pe care statul trebuie să le ia pentru exercitarea acestui drept de către persoane cu dizabilități de auz în exercitarea unei îndatoriri cum este cea de jurat⁸⁰.

Referiri la protejarea libertății de exprimare conține și Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 196 5⁸¹, care conține mai

multe dispoziții relevante, mai ales pentru fundamentarea interzicerii discursului urii (hate speech) în articolul 5⁸², articolul 4⁸³.

3. Repere ale protecției libertății de exprimare pe continentul european

în Europa, libertatea de exprimare reprezintă un element esențial al societății democratice, atât în cadrul Consiliului Europei, cât și al Uniunii Europene, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a trasat adevărate linii directoare referitoare la principiile generale și la condițiile de limitare admisibile.

Actul juridic cel mai relevant și care a generat o jurisprudență bogată este Convenția europeană a drepturilor omului⁸⁴ care garantează libertatea de exprimare în articolul 10, ce prezintă structura clasică: primul paragraf enunță principiul⁸⁵ și stabilește domeniul de aplicare, iar cel de-al doilea cuprinde clauza de limitare⁸⁶.

în cazurile concrete pe care le-a analizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost stabilit fără echivoc rolul deosebit de important al libertății de exprimare pentru societatea democratică, protejarea dreptului la opinie și de primi și răspândi informații, a realizat o operațiune de echilibrare între libertatea de

exprimare și alte drepturi cu care aceasta poate intra în conflict – drepturi sau interese generale, pe de o parte și drepturi sau interese individuale, pe de altă parte, în cadrul primei categorii pot fi incluse necesitatea protejării ordinii publice, prevenirea săvârșirii de infracțiuni, asigurarea imparțialității puterii judecătorești, în cadrul celei de a doua categorii sunt incluse protecția vieții private, a dreptului la propria imagine, prezumția de nevinovăție.

O caracterizare generală succintă a mecanismului european de protecție nu poate fi făcută fără a preciza rolul deosebit pe care instanța europeană îl recunoaște libertății de exprimare ca fiind „piatra de temelie” a societății democratice, garanțiile instituite în cuprinsul articolului 10 din Convenție au ca obiectiv protejarea „discursurilor valoroase”, ce au o contribuție semnificativă pentru dezbaterea publică; relevante în analizarea aplicabilității articolului 10 din Convenție și a respectării garanțiilor acestuia sunt elemente precum emitentul discursului, persoana implicată; prevalența libertății presei în special în legătură cu expunerea unor subiecte de interes public sau care privesc dezbaterea acestora în cadrul societății, găsirea unui just echilibru între exercitarea libertății de exprimare inclusiv sub forma presei tipărite cât și a celei Online cu interese concurente legitime ale particularilor (dreptul la reputație, dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție, dreptul la viață privată, dreptul la propria imagine), tendința jurisprudenței Curții este de a considera incompatibile cu garanțiile Convenției europene, hotărârile pronunțate de instanțele interne prin care sunt aplicate sancțiuni penale sau civile în cuantumuri foarte ridicate, presei⁸⁷.

Deși domeniul de protecție al libertății de exprimare este unul foarte extins, cuprinzând orice formă de manifestare a acestei libertăți, inclusiv comunicarea prin intermediul internetului, libertatea artistică⁸⁸ și libertatea comercială⁸⁹, precum și dreptul de a emite afirmații care șochează sau ofensează^90 91, articolul 10 al Convenției nu probează dreptul de a insulta sau calomnia și nici discursurile rasiste sau xenofobe, ce pot fi incluse în noțiunea hate speech^.Sunt de asemenea excluse discursurile ce presupun negarea Holocaustului sau revizionismul, deoarece exprimă o reacție virulentă față fapte și evenimente istorice foarte bine stabilite⁹².

Standardele stabilite prin Convenția europeană și jurisprudența Curții de la Strasbourg constituie repere pentru cadrul de protecție din Uniunea Europeană. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează în mod expres libertatea de exprimare și informare în articolul 11⁹³, într-o formulare mai sintetică

decât cea a articolului 10, însă caracterul de referință al interpretării date în cadrul mecanismului Consiliului Europei este prevăzut în mod expres în însăși conținutul Cartei, care îl stabilește expres în dispozițiile articolului 52 alineatul (3)⁹⁴ și este confirmat de jurisprudența Curții de la Luxembourg.

Totodată, libertatea de exprimare reprezintă unul dintre elementele centrale pentru statele candidate la Uniunea Europeană, conform dispozițiilor articolului 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană⁹⁵.

La nivelul Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa (OSCE)⁹⁶ există o preocupare intensă cu privire la asigurarea protecției efective a libertății de exprimare, în mod special a presei, jurnaliștilor și siguranței acestora, mai ales în cazul în care transmit din zone de conflict.

La nivelul Organizației a fost instituit, în anul 1997 Reprezentantul pentru libertatea presei (OSCE Representative on Freedom ofthe Media)⁹⁷, cu sediul la Viena, care are printre atribuții monitorizarea protecției presei și formularea de recomandări privind măsuri concrete ce pot fi adoptate la nivelul statelor pentru asigurarea efectivă a libertății presei, precum: dezincriminarea insultei și calomniei, observarea evoluțiilor mass-media ca parte a unei funcții de avertizare timpurie și sprijinirea statelor participante la respectarea angajamentelor lor față de libertatea de exprimare și de libertatea presei.

Printre preocupările acestui organism se numără dezincriminarea insultei și a calomniei în cazul jurnaliștilor, siguranța jurnaliștilor, libertatea presei și a

mijloacelor media în general, protejarea libertății de exprimare pe internet, combaterea discursurilor rasiste și a bate speech

2. Alte reglementări regionale

4.1. Convenția americană a drepturilor omului

Pe continentul american, principalul instrument juridic de protecție este reprezentat de Convenția americană a drepturilor omului, adoptată în cadrul Organizației Statelor Americane, la San Jose, în anul 1969, care garantează libertatea de gândire și de exprimare în cuprinsul articolului 13⁹⁸. Arhitectura acestei dispoziții este asemănătoare cu domeniul și coordonatele de protecție de la nivel european, însă se remarcă și o serie de distincții: dimensiunea colectivă.

Mecanismul inter-american de protecție se bazează pe două instituții: Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului și Comisia Inter-Americană a Drepturilor Omului. Existența a două organisme cu atribuții jurisdicționale prezintă dezavantajul posibilității formulării unor interpretări diferite.

Pe lângă elementele comune pe care le are cu reglementarea europeană, pot fi identificare o serie de diferențe generate de tradiția constituțională a statelor americane și de climatul specific. în viziunea inter-americană de protecție a libertății de exprimare, aplicarea unei restricții ilegale afectează nu doar dreptul persoanei direct implicate, ci afectează în același timp și dreptul tuturor celorlalți indivizi de a primi informații și idei, fiind astfel nu doar un drept individual, ce

permite fiecărei persoane să se exprime în mod liber, ci și un drept colectiv de a primi informații și idei⁹⁹.

Dintre cererile soluționate la nivelul Comisiei sau al Curții în sensul încălcării articolului 13 din Convenție, putem identifica aspecte precum¹⁰⁰ amenințări cu represalii a unui militar retras din armata peruviană ca urmare a publicării unei scrisori deschise ce făcea publică existența unui Escadron de la muerte organizat de serviciile secrete peruviene¹⁰¹, dispariția unui jurnalist în timp ce realiza un reportaj despre gherila guatemaleză¹⁰², obligarea jurnaliștilor de a se afilia la o companie profesională pentru exercitarea profesiei¹⁰³, critici adresate unui contracandidat în cadrul campaniei pentru alegeri prezidențiale¹⁰⁴, interdicția de publicare a unei cărți despre serviciile secrete¹⁰⁵.

4.2 Continentul african

în Africa, instrumentul juridic aplicabil este Carta drepturilor omului și popoarelor (cunoscută și sub numele Carta de la Banjul), adoptată în cadrul Organizației Unității Africane, în anul 198 1¹⁰⁶ (în prezent Uniunea Africană) care garantează libertatea de exprimare în formularea sintetică a articolului 9¹⁰⁷.

Mecanismul african de protecție a libertății de exprimare este cel mai tânăr și este compus din Comisia Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor¹⁰⁸ și Curtea Africană ¹⁰⁹, iar jurisprudența în materie prezintă aspecte particulare. Prima hotărâre a Curții Africane a fost pronunțată în anul 2014, în cauza Lohe Issa Konate

c. Burkina Fciso¹¹⁰, în care instanța a invalidat condamnarea unui jurnalist pentru calomnie urmare a publicării mai multor articole de ziar care conțineau acuzații de corupție față de un procuror. Instanța africană a apreciat că măsura condamnării a constituit o ingerință disproporționată în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului.

La nivel sub-regional, pe continentul african, au fost elaborate și alte instrumente juridice speciale. în Cadrul Comunității Economice a Statelor Africii de Vest (Economic Community of West African States-ECOWAS) funcționează Curtea de Justiție care are jurisdicție asupra 15 state din această regiune, inclusiv în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului. în privința libertății de exprimare, această instanță a pronunțat în 2018 hotărârea în cauza Federation of African Journalists (FAJ) v. The Gambia, în care a constatat că infracțiunile de instigare la răzvrătire, știri false și defăimare din Codul penal gambian au încălcat dreptul la libertatea de exprimare garantat de dreptul internațional. Instanța a solicitat și abrogarea sau modificarea legilor din Gambia cu privire la calomnie, instigare la răzvrătire și știri false adoptate de Gambia să fie abrogate și modificate pentru a fi pe viitor în conformitate cu aceste standarde.

Curtea de Justiție din Africa de Est (EACJ) are jurisdicție în principal asupra a șase state din Africa de Est care sunt părți la Tratatul Comunității din Africa de Est. în iunie 2018, această instanță a pronunțat hotărârea în cauza Mseto c. Procurorului general¹¹¹ și a apreciat că un ordin ministerial care interzicea publicarea unui ziar din Tanzania pentru o perioadă de trei ani a încălcat statul de drept și dreptul la libertatea de exprimare.

Cadrul de protecție este completat de principiile și regulile adoptate de Comisia Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor în Declarația privind principiile libertății de exprimare în Africa¹¹² și de Declarația privind promovarea unei prese africane independente și pluraliste adoptate în urma unui seminar organizat de UNESCO în anul 1991.

La nivelul Ligii arabe, a fost adoptată în anul 2004 Carta arabă a drepturilor omului¹¹³, de Consiliul Ligii Statelor arabe. în prezent, nu prevede și mecanisme de punere în aplicare și este în primul rând standardul pentru rapoartele periodice care verifică performanțele statelor membre în domeniul drepturilor omului. Articolul 32 din Carta arabă a drepturilor omului garantează libertatea de

exprimare și opinie, precum și dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei. Absența unor norme juridice regionale obligatorii este oarecum compensată prin declarații fără caracter obligatoriu. în 2016, peste 100 de reprezentanți ai sindicatelor jurnaliștilor, organizațiilor pentru drepturile omului și grupurilor media din toată lumea arabă au adoptat la Casablanca Declarația privind libertatea mass-media în lumea arabă⁸⁸, însă eficiența acestora este îndoielnică, uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul Arab iei Saudite din Istanbul^114 115 fiind un argument puternic în această privință.

Un Statut adoptat de către statele membre în anul 2014 și deschis spre ratificare statelor, prevede stabilirea unei Curți Arabe a Drepturilor Omului^116 117, însă chiar dacă ar ajunge funcționeze, această instanță ar avea autoritate interpretativă obligatorie asupra Cartei doar în disputele și cererile interstatale și asupra celor formulate de organizațiile non-guvernamentale. Pentru intrarea în vigoare a Statutului sunt necesare șapte ratificări, iar în prezent doar Arabia Saudită l-a ratificat. Articolul 32 din Carta arabă a drepturilor omului garantează libertatea de exprimare și opinie, precum și dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei. Absența unor norme juridice regionale obligatorii este oarecum compensată prin declarații fără caracter obligatoriu. în 2016, peste 100 de reprezentanți ai sindicatelor jurnaliștilor, organizațiilor pentru drepturile omului și grupurilor media din toată lumea arabă au adoptat la Casablanca Declarația privind libertatea mass-media în lumea arabă.

2. 3. Asia

în Asia protejarea libertății de exprimare și a drepturilor omului în general, este cel mai puțin dezvoltată, neexistând instrumente juridice speciale în această materie. Cu toate acestea, nu se poate afirma lipsa oricăror garanții și standarde, deoarece sunt aplicabile cele stabilite în cadrul Națiunilor Unite, în special, în primul rând prin Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și celelalte instrumente relevante.

Declarația privind drepturile omului⁸⁸ a fost adoptată de cele 10 state membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 2012. Declarația nu este obligatorie din punct de vedere juridic, dar recunoaște în Principiul 23 dreptul la libera exprimare și dreptul de a primi și de a transmite informații. Cu toate acestea, UNESCO a raportat că regiunea a cunoscut o tendință de creștere a

cenzurii și măsuri stricte pentru controlul informațiilor¹¹⁸. în general, statutul libertății presei în regiune se deteriorează, în care jurnaliștii sunt de obicei supuși hărțuirii, agresiunii sau închisorii ori sunt deseori acuzați pentru defăimare sau calomnie.

Concluzii

Protecția libertății de exprimare nu este supusă principiului egalității, fiind realizată direct sau indirect o ierarhizare a tipurilor de discurs sau mesaje expuse public în care discursurile, mesajele, afirmațiile ce contribuie semnificativ pentru dezbaterea publică beneficiază de o protecție extinsă, în timp ce afirmațiile ce pot fi înscrise în categoria hate speech sunt considerate în afara domeniului de protecție. Sistemul de protecție adoptat la nivelul Națiunilor Unite este cel care a influențat apariția mecanismelor regionale de protecție, cele mai eficiente în asigurarea protecției efective fiind cele care au instituit mecanisme jurisdicționale al căror hotărâri sunt obligatorii.

La nivel internațional, are prevalență principiul protecției libertății de exprimare, în general cu aplicabilitate universală, însă între mecanismele regionale există diferențe atât cantitative cât și calitative în privința dintre cauzelor soluționate. Astfel, în sistemul inter-american și cel african sunt supuse examinării aspecte care pe continentul european constituie excepții sau nu sunt întâlnite (măsuri ce constituie cenzură prealabilă, interzisă în principiu în toate instrumentele juridice, dispariții ale jurnaliștilor), dar trebuie remarcat faptul că toate măsurile de protecție a libertății de exprimare au contribuit la statutul prezent al acesteia, de element esențial al societății democratice.

Referințe

African Commission on Human and Peoples’ Rights, Declaration ofPrinciples on Freedom of Expression and Access to Information in Africa 2019

African Court on Human and Peoples’ Rights, Lohe Issa Konate v. The Republic ofBurkina Faso, App. No. 004/2013

Arab Charter on Human Rights, Cairo, 15 September 1994

Carta africană a drepturilor omului și popoarelor, 26 iunie 1981

CEDO, Morar c. României, Hotărârea din 7 iulie 2015

CEDO, Hotărârea din 24 mai 1988, în cauza Muller c. Elveției

CEDO, Hotărârea din 20 noiembrie 1989, Markt intern Verlag GmbH and Klaus Beermann c. Germaniei

CEDO, Handyside c. Regatului Unit, Hotărârea din 7 decembrie 1976

CEDO, decizia de inadmisibilitate din 24 iunie 2003, în cauza Garaudy c. Franței

Committee on the Rights of Persons with Disabilities, Views adopted by the Committee under article 5 of the Opțional Protocol, Concerning communication No. 11/2013, 25 May 2016, Gemma Beasley/Australia

Comentariul general nr. 10 asupra libertății de exprimare: art. (19) – General Comment No. 10: freedom of expression (Art. 19), adoptat la 29 iunie 1983

Commission IADH, Rodolfo Robles Espinoza e Hijos c. Perou, 23 februarie 1999, Rapport no. 20/99, Rapport annuel 1999

Cour IADH, Ricardo Canese c. Paraguay, 31 august 2004, Serie C no. 111

Cour IADH, Caso Herrera Ulloa (La Nacion) c. Costa Rica, 2 iulie 2004, Serie C no. 107

Cour IADH, Ivcher Bronstein c. Perou, 6 februarie 2001, Arret sur le fond, Serie C no. 74

Cour IADH, Avis consultatif, La Colegiacion Obligatoria de Periodistas, 13 noiembrie 1985, OC-5/85, Serie A no. 5

Cour IADH, Blake c. Guatemala, 24 ianuarie 1998, Arret sur le fond, Serie C no. 36

Cour IADH, Avis consultatif, La Colegacion Obligatoria de Periodistas, 13 November 1985, OC-5/85, Serie A no. 5

Cour IADH, Ricardo Canese c. Paraguay, 31 August 2004, Serie C no. 111

Cour IADH, Caso Palamara Iribarne c. Chili, 22 November 2005, Serie C no. 135

Declaration on Media Freedom in the Arab World, Casablanca 3 May 2016

East African Court of Justice, Mseto v. Attorney General, Case Number 7 of 2016, June 21 2018

ECHR, Lingens c. Austria, Application No. 9815/82, 8 July, 1986

Heyman, St.J., Righting the Balance: An Inquiry into the Foundations and Limits of Freedom of Expression, Boston University Law Review, voi. 78, 1998

Human Rights Committee, General Comment No. 11: Prohibition of propaganda for war and inciting național, racial or religious hatrred (Art. 20), adoptat la 29 iulie 1983

Human Rights Committee, General comment No. 34. Article 19: Freedoms of opinion and expression (CCPR/C/GC/34), 102nd session, Geneva, 11-29 iulie 2011

Human Rights Committee, Communication No. 2016/2010, Views adopted by the Committee at its 115th session (19 October-6 November 2015), Leonid Sudalenko/Belarus

Human Rights Committee, Views adopted by the Committee under article 5 (4) of the Opțional Protocol, concerning communication No. 2158/2012, Andrei Sviridov/Kazakhstan, 13 July 2017

Human Rights Committee, Views adopted by the Committee under article 5 (4) of the Opțional Protocol, Concerning communication No. 2092/2011, Sergei Androsenko/Belarus

Human Rights Committee, Views adopted by the Committee under article 5(4) of the Opțional Protocol, Concerning communication No. 2205/2012, Yashar Agazade and Rasul Jafarov/Azerbaijan

International C ove nan t on Civil and Political Rights, U.N. G.A. Res. 2200A (XXI), December 1966, 21 U.N.GAOR Supp. (No. 16), U.N. Doc. A/6316 (1966), 999 U.N.T.S. 171

Land, M., Toward an International Law of the Internet, în Harvard International Law Journal, voi. 54, nr. 2/2013

Moldovan, C. Drept internațional public. Instituții și principii fundamentale, ediția a Il-a, Editura Universul Juridic, București, 2019

Moldovan, C., Libertatea de exprimare. Garanții și responsabilități. Ghid de standarde internaționale și europene, Editura Hamangiu, București, 2018.

Moldovan, C., Libertatea de exprimare. Principii, Restricții. Jurisprudență, Editura CH Beck, București, 2012

Moldovan, C., Considerații în legătură cu reglementarea internațională a „discursului urii” ca limită a libertății de exprimare, în Dreptul nr. 1/2015

Schauer, Fr., Freedom of Expression Adjudication in Europe and America: A Case Study in Comparative Constituțional Architecture, Comparative Constituțional Architecture,

Harvard University, John. F. Kennedy Shool of Government, Faculty Research Working Papers Series, February 2005

Schmidt, M.G.; Vojtovic, R.L.; Holocaust Denial and Freedom of Expression, în The Jurisprudence of Human Rights Law: A Comparative Interpretative Approach, Th.S. Or lin, A. Rosas, M. Scheinin (ed.), Institute for Human Rights, Ăbo Akademi University, Turku/Ăbo, 2000

The Statute ofthe Arab Court of Human Rights, 2014

UNESCO, World trends in freedom of expression and media development: regional overview of Asia Pacific, 2017/2018

Universal Declaration on Human Rights, December 1948, G. A. Res. 217 A (III), U.N. Doc. A/810