CD
1.739 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
CE SE VA INTAMPLA CU AGNOSTICII SI ATEII?
De CD

Pe măsură ce valorile materialiste și temporale le-au înlocuit treptat pe cele ale Bisericii, acest lucru ar sugera un declin concomitent al credinței religioase, cel puțin în țările creștine. În termeni teologici, numărul teiștilor scade, în timp ce numărul ateilor crește. În ciuda acestor lucruri totusi niste articole ocazionale ne informează că tinerii din Europa s-ar întoarce la religia creștină, acest lucru pare fantezist. Generația Z îl va găsi oare pe Dumnezeu dacă nu poate descărca o aplicație care să le faciliteze acest lucru?

Nu este adevărat să spunem că oamenii fie cred în Dumnezeu, fie nu, căci există un tertium quid, o a treia cale. Ce s-e întâmplă cu agnosticismul?
Hume face parte dintr-un lung șir de scepticism filosofic care este în mod necesar strâns legat de agnosticism.

Gnoza, ca concept filosofic, își începe viața cu o sectă precreștină, pironiștii, numiți după filosoful Pyrrho și exemplificați de medicul și filosoful Sextus Empiricus.

Dacă putem concepe pe Dumnezeu, spune Sextus, atunci putem concepe atributele Sale. Însă nu a existat un consens între colegii lui Sextus cu privire la care erau aceste atribute. Aceste argumente aveau să dureze cel puțin până la marile Concilii Contrareformei Catolice, care au început cu Conciliul de la Trento în secolul al XVI-lea. A avut Dumnezeu un corp sau era incorporeal?

A fost el o ființă temporală sau în afara timpului? A fost el spațial sau neextins?
De fapt, unele dintre întrebările lui Sextus sunt mult mai puțin banale decât cele puse la Conciliile ulterioare, în vremuri presupus mai iluminate, unde punctele de dezbatere includeau dacă Hristos își deținea sau nu hainele.

Școala gnostică ulterioară din secolul I d.Hr. a coexistat într-un mod neliniștitor cu creștinismul timpuriu înainte de a fi declarată eretică și a fost sincretică, combinând elemente ale gândirii anterioare, inclusiv platonismul, privind revelația și concepția cunoașterii.

Gnoza își face loc în Biblie și ajunge să însemne ceva de genul „cunoaștere revelată”. Gnosticul ar fi cel care știe sau a primit cunoaștere. Thomas Huxley avea nevoie de un termen pentru uzul conversațional care să poată rezuma combinația acestei inițieri – similare cu rituri precum Misterele Eleusine grecești – cu un scepticism aferent, prezent aproape de la fel de mult ca ideea de gnoză.

Ce se întâmplă dacă nu poți obține gnoza pentru că te îndoiești? Ce înseamnă asta?
Agnosticismul a avut un parcurs filosofic ciudat și nu este simpla scăpare care pare a fi, o abținere teologică.

În Frații Karamazov de Dostoievski, Marele Inchizitor îi povestește lui Ivan despre scara credinței, pe care adevărata credință este treapta de sus. Dar ateismul nu este la bază, ci este a doua treaptă de sus, treapta de jos fiind rezervată agnosticismului. Există un ecou al acestui lucru în faimoasa replică a lui Chesterton: „Când un om încetează să creadă în Dumnezeu, nu mai crede în nimic. Va crede în orice”.

Cel puțin ateul are credință, iar teistul poate oricând să schimbe asta pentru a se potrivi propriilor cerințe, sugerează Marele Inchizitor. El trebuie doar să estimeze câți oameni vor accepta Pariul lui Pascal.

Pariul lui Pascal este o celebră dilemă filosofică și este îndreptată direct către agnostic. Dacă Dumnezeu există sau nu, sugerează Pascal, atunci alegerea de a fi teist sau ateu este similară cu un pariu 50-50, cum ar fi cel făcut la aruncarea unei monede. Mai bine să pariezi pe existența lui Dumnezeu, pentru că dacă nu există, nu contează pentru tine, dar dacă există vei fi in afara regatului Său.”

Pariul lui Pascal pariază nu doar pe existența lui Dumnezeu, ci și pe existența deși nu se menționează prea mult acest lucru în Biblie a unei vieți de apoi cu una din două destinații. În al treilea rând, luând în considerare purgatoriul. Dacă teismul este reprezentat de o viață de apoi divină, iar ateismul de una infernală, poate că purgatoriul este un analog pentru agnosticism, o sală de așteptare metafizică pentru cei care pur și simplu nu se pot hotărî.

Critica agnosticismului din partea Bisericii tradiționale a fost întotdeauna că nu este diferit de ateism. Aceasta a fost acuzația adusă lui Hume când a fost refuzat pentru singurul post academic pentru care a aplicat vreodată, că era un ateu îmbrăcat în livreaua filosofiei.

Hume abia îl menționează pe Dumnezeu în “Tratatul despre natura umană”, scris când avea doar 25 de ani, dar orice ar fi spus trebuie să fi făcut comisia de examinare suficient de neliniștită încât să-i respingă candidatura.
Așadar, din punctul de vedere al Bisericii, „agnosticismul” fusese încercat ca și concept și era doar un cuvânt diferit pentru același lucru, acesta fiind ateismul. Iată verdictul: Dacă ești agnostic, atunci nu crezi în Dumnezeu, caz în care ești ateu.

Este un raționament valid, dar în loc să ne concentrăm pe polii teist/ateu, ce putem spune despre agnostic ca poziție filosofică? Se spune că Albert Camus și-ar fi dorit să existe un partid politic pentru oamenii care cred că ar putea greși. Agnosticismul este aripa teologică a acestui partid.

Primul mod în care agnosticismul diferă fie de teism, fie de ateism este că acesta caută să răspundă la o întrebare afirmând că întrebarea nu poate avea răspuns. Dacă întrebarea este „Există Dumnezeu?”, atunci teistul bifează căsuța „Da”, iar ateul bifează „Nu”. Dar agnosticul vrea să bifeze o căsuță marcată „Nu știu”.
Este o căsută si pentru un asa răspuns?

Este cu siguranță un răspuns. Teistul și ateul cred că argumentul lor este protejat de legea terțiului exclus – este o întrebare de tipul „ori/ori” – dar agnosticismul este acel terțiu exclus. Tertium non datur. Logica aristoteliană clasică a fost deja depășită.

Scepticismul este atât o școală de gândire din Grecia Antică, cât și o metodologie întâlnită constant în filosofia occidentală. René Descartes folosește cel mai bine „scepticismul universal” ca punct de plecare către indubitabilitatea cogito-ului în “Discursul despre metodă”, așa cum a făcut-o și Sfântul Augustin înaintea lui în ceea ce se numește „argumentul proto-cogito” din “Cetatea lui Dumnezeu”.

„Mă pot îndoi de toată experiența mea”, susține Descartes, „cu excepția acestui gând incontestabil; Gândesc, deci exist”. Agnosticul este, de asemenea, sceptic, nu în ceea ce privește veridicitatea experienței, ci în ceea ce privește existența lui Dumnezeu.
Este demn de remarcat, desigur, că el se îndoiește și de faptul că nu există Dumnezeu!

Aceasta este o implicație logică pe care agnosticismul trebuie fie să o înfrunte, fie să renunțe la joc, și este paradoxul agnosticismului. Incapacitatea inevitabilă a agnosticului de a găsi un temei filosofic solid pentru credința sa (sau lipsa acesteia) este temelia sa filosofică. Teistul și ateul au făcut deja o alegere metafizică, fie că știu sau nu.

Dar au făcut ei o alegere filosofică propriu-zisă?

Credința religioasă privește atât credința, cât și rațiunea, o altă cușcă de iepuri. Cu toate acestea, s-ar putea argumenta că numai agnosticul este filosofic propriu-zis în ceea ce privește chestiunea existenței lui Dumnezeu, și asta tocmai pentru că este un sceptic în ceea ce privește ceea ce se spune a fi adevărat.

Diferența dintre credința în Dumnezeu și ateism are ca centru de greutate adevărul, care, în termeni filosofici, este vânătoarea de vânat mare. Dar trebuie remarcat faptul că adevărul nu este un echipament universal conceput pentru confortul nostru. Adevărul are funcții diferite, iar aceste funcții diferite fac efectiv adevărurile adevărate în moduri diferite.

Este un fapt incontestabil că 2 plus 2 este egal cu patru și, de asemenea, că există patru călăreți ai Apocalipsei. Ambele sunt afirmații adevărate – mult succes cu scepticismul în privința oricăreia – și chiar implică un numitor matematic comun în „4”.

Dar sunt adevărate în moduri foarte diferite, reprezintă modalități veridice care sunt congruente, dar nu identice, precum două triunghiuri echilaterale de dimensiuni diferite. Iar adevărul sau falsitatea din spatele credinței în Dumnezeu este, potențial, susceptibilă la opoziție sceptică nu doar ca o chestiune de credință, educație sau alegere, ci și ca urmare a analizei filosofice și lingvistice.

Aceasta este metodologia Cercului de la Viena, de exemplu, pentru ai cărui membri limbajul nu are sens dacă nu poate fi verificat de experiență – ca o listă de verificare epistemologică – și, prin urmare, Dumnezeu devine discutabil nu pentru că ateii spun asta și se plimbă spunând asta, ci pentru că logica internă a limbajului spune asta. „Mă tem că nu am scăpat de Dumnezeu”, scrie Nietzsche, „pentru că nu am scăpat de gramatică”.

Scepticismul cu privire la existența lui Dumnezeu poate fi exprimat și filosofic prin contraipoteze.
Filosofii și oamenii de știință au un anumit istoric în credința în lucruri a căror existență, deși nu poate fi demonstrată, nu pot fi infirmate. Calitatea primară a lui Locke, geometria riemanniană, noumenul lui Kant, spinul Lepton, gazele Fermi, inconștientul freudian; toate acestea sunt „neinfirmabile”. Le poți postula și nimeni nu le poate respinge.

Aceasta este sinteza hegeliană fără teză sau antiteză, răspunsul la o întrebare matematică fără mecanismele acesteia. „Materia întunecată” a cosmologilor este un exemplu perfect. Materia întunecată este exact asta, materie care nu poate fi văzută. Nu o putem accesa prin intermediul „celor cinci simțuri”, la fel ca în cazul celorlalte „neinfirmabile” menționate, se pretinde.

Dar, susțin cosmologii, materia întunecată trebuie să existe, deoarece ceea ce putem observa este o serie de efecte inexplicabile fără prezența materiei întunecate. Pare puțin ca dovada ontologică a existenței lui Dumnezeu a lui Descartes, un argument slab publicat probabil pentru a abate atenția Bisericii Catolice după punerea in închisoare a lui Galileo. Dumnezeu este perfect, scrie Descartes, iar non-existența este o imperfecțiune. Prin urmare, Dumnezeu nu poate avea non-existența ca atribut și, prin urmare, există. Este o întrebare la scară cosmologică.

Așadar, unde îl lasă asta pe agnosticul de astăzi? Această prezentare generală a agnosticismului ca scepticism teologic este formulată în termeni religioși și ignoră, nu infirmă, domenii neo-filosofice precum teoria simulacrului, care susține că toți trăim într-o simulare asemănătoare Matricei, și designul inteligent, care arată doar ca deismul cu un nou strat de vopsea.

Acestea sunt idei distractive, precum romane SF incredibil de convingătoare, platonismul de înaltă tehnologie, dar nu pare să existe un spațiu sigur pentru bietul agnostic.
Ce-ar fi dacă Biserica Militantă și-ar face revenirea, rezolvand atât ateismul, cât și agnosticismul, sau ciudatul amestec de pachete pe care lumea modernă pare să-l fi făcut din cele două?

Cât despre Dumnezeu însuși, oare urmărește el toată această ceartă conceptuală cu mare amuzament sau poate crede că ar fi mai bine să se gândească din nou la lucruri? Cea mai mare teamă, având în vedere existența lui Dumnezeu, nu ar fi că ar fi un zeu gelos, sau mânios în loviturile sale constante, sau cel mai arogant și puternic și, prin urmare, oarecum autocratic, ci mai degrabă că ar putea fi exact acel mare inginer sugerat de causa prima a lui Aristotel.

Ce se întâmplă dacă el a proiectat, construit și pornit motorul, iar acum acesta fuge de el, ca de un motor diesel „galopant” de care inginerii de nave fug și se ascund?
Sau dacă vrea să reproiecteze acel motor?

Este sarcina bisericii să isi modernizeze mijloacele de comuncare si să-si revizuiască metodele de a atrage noi credinciosi in contextul dezvoltării enorme a tehnologiei. Da, poate că tinerii de azi din generatia “Z” au nevoie de un app să si-l instaleze pe telefon si cu care să-L caute pe Domnul.

Deja Revelatiile apokalipsei incep să apară si să arate Adevărul in culori pe care nu le-am cunoscut pană acum pentru că ne au fost ascunse. Găurile negre, materia intunecată nu-si mai pot dovedi necesitatea si deci nici existenta, ele existau doar pentru că pareau necesare. Biserica trebuie să fie pregătită pentru Revelatiile ce urmează să vină.
Probabil că asa Biserica va reusi să ii convingă pe atei si agnosticisi să ii cucerescă si nu doar să ii facă să creadă.
Asa că nimeni nu va putea spune că nu crede in Dumnezeu dar ii este frică de El.

Atlanta 30/08/2025