Raport CIA despre Nicolae Ceaușescu

Raport CIA despre Nicolae Ceaușescu

Aprobat pentru publicare 2005/01/11: CIA-RDP85T00875R001500050029-6
SECRET

ROMÂNIA: STILUL CEAUȘESCU
Rezumat

De când România a decis în 1964 să urmeze o politică externă fundamental independentă,
s-a îndepărtat discret de Moscova. În ciuda faptului că este în continuare membru al
Pactului de la Varșovia, România:
– primește sprijin economic și politic din partea Pekinului;
– a dezvoltat legături strânse cu Germania de Vest, CE și o mare parte din Europa de Vest;
– a fost prima națiune est-europeană vizitată de un președinte american;
– căutat în mod persistent legături mai strânse cu lumea nealiniată.

Nicolae Ceaușescu, președinte și lider de partid, a fost principalul responsabil pentru
disciplina politică, sacrificiul economic și autoafirmarea naționalistă care au fost semnul distinctiv al României la începutul anilor 1970. Drumul către independență nu a fost ușor, însă, iar Bucureștiul mai are un drum lung de parcurs. Legăturile României cu sovieticii constituie încă o restricție majoră în calea manevrabilității lui Ceaușescu. Totuși, el este, fără îndoială, cel mai liber lider din Pactul de la Varșovia și o figură unică printre est-europeni.

Politica externă

Politica externă a lui Ceaușescu este un amestec de sfidare și conformism, dar scopul general este de a menține – și chiar de a crește – gradul surprinzător de independență câștigat de la Moscova. În domeniul afacerilor externe, Ceaușescu și România au câștigat proeminență internațională disproporționată față de dimensiunea relativ mică a țării și de baza de putere. Cu toate acestea, România rămâne un membru al sistemului militar și economic sovietic din Europa de Est, iar liderii din București recunosc clar că aceste legături sunt obligatorii.
Abilitatea lui Ceaușescu constă în capacitatea sa de a-și adapta inițiativele de politică externă la nivelurile de toleranță sovietică.
Atenți cu scrupule să nu împingă Moscova prea departe, el echilibrează sfidarea într-un domeniu cu cooperarea în altul. Călătoria lui Ceaușescu la Peking în 1971 a fost o rară greșeală de calcul, dar, în fața furiei Moscovei, acesta a restabilit echilibrul cu mai multe concesii în domeniul economic. În mod similar, în urma unei poziții independente la Viena și Helsinki, Ceaușescu a făcut la începutul acestui an un gest conciliant față de Moscova, acceptând o
vizită a ministrului sovietic al apărării, Grechko. A fost prima dată când unui ministru sovietic al apărării i s-a permis să se prezinte la București de la invazia sovietică a Cehoslovaciei.
Astfel de concesii nu au compromise principiile de bază ale cursului independent al României.
România menține relații cu întregul spectru al lumii comuniste – Moscova, Peking, Belgrad și chiar Tirana – precum și cu principalele partide vest-europene. Sub Ceaușescu,
guvernul și-a consolidat legăturile cu Europa de Vest și a încercat chiar să se identifice cu
lumea nealiniată. România este singura națiune est-europeană care menține legături diplomatice depline atât cu Israelul, cât și cu principalii săi antagoniști din lumea arabă.

Ceaușescu și sovieticii

Bucureștiul a refuzat din 1958 să permit exercițiile Pactului de la Varșovia pe teritoriul său. Românii au contestat schema lui Hrușciov de integrare economică supranațională. Ceaușescu a încercat în repetate rânduri să slăbească legăturile țării sale cu Pactul de la Varșovia și a fost singurul lider al pactului care a criticat deschis ocupația condusă de sovietici a Cehoslovaciei.

Mai recent, Ceaușescu și-a dus neîncrederea față de Moscova în negocierile multilaterale privind securitatea europeană. La baza mișcărilor sale se află o teamă profundă, aproape obsesivă, că discuțiile privind securitatea și reducerea forțelor vor duce la o divizare de facto a Europei în două sfere de influență dominate de superputeri.

Se pare că Ceaușescu crede că acest lucru ar lăsa România expusă presiunilor arbitrare din partea Kremlinului, fără nicio speranță de a-și consolida pârghia din partea Occidentului.
Ceaușescu a stabilit liniile directoare pentru activismul românesc la discuțiile privind securitatea europeană din noiembrie anul trecut. El a subliniat că o linie dură era necesară în ceea ce privește chestiunile procedurale, deoarece discuțiile inițiale, care urmau să înceapă atunci, ar stabili precedente care ar deveni obligatorii. Românii au insistat ca toate națiunile să participe la
discuții ca state egale, independente, lipsite de respect față de apartenența lor la alianțe militare. Eforturile susținute ale României în această direcție au atras critici aspre din partea Moscovei și a mai multor aliați ai săi din Europa de Est. Neînfricat, Ceaușescu simte o delegație puternică la discuțiile actuale de Securitate din această toamnă. Se așteaptă ca românii să prezinte propuneri care nu sunt în concordanță cu est-europenii și, prin urmare, vor atrage probabil mai multe
critici din partea sovieticilor.

Se pare că prăpastia dintre Moscova și București a fost pe larg relatată în timpul summitului din Crimeea de la sfârșitul lunii iulie. Printre altele, cele două țări sunt în conflict în ceea ce privește problema frontierelor. Moscova a declarat la summit că este în favoarea inviolabilității frontierelor existente. Bucureștiul favorizează o formulă care ar exclude utilizarea forței pentru a le schimba, dar ar lăsa deschisă posibilitatea unor ajustări viitoare prin consimțământ reciproc.
Această abordare este concepută pentru a evita închiderea permanent a revendicării Bucureștiului asupra nordului Bucovinei și Basarabiei, care fac acum parte din URSS.
Dezacordul privind China a izbucnit și în Crimeea. Mai mulți diplomați români au afirmat ulterior că doar prezența lui Ceaușescu la summit a împiedicat condamnarea Pekingului în comunicările finale. De asemenea, Ceaușescu ransmite felicitări efuzive lui Mao Tse-tung pentru realegerea sa ca președinte al partidului.
Determinarea Bucureștiului de a rezista presiunii sovietice de a se alătura corului anti-chinez a fost subliniată la începutul lunii septembrie de vizita la Peking a lui Emil Bodnăraș, un consilier de lungă durată al lui Ceaușescu. Bodnăraș a folosit, fără îndoială, ocazia pentru a discuta cu
gazdele sale despre campania anti-China a Moscovei și, de asemenea, este posibil să fi ridicat posibilitatea că Moscova ar fi potrivită pentru o conferință comunistă internațională cu scopul de a scoate China din mișcarea mondială.

Nicolae Ceausescu

Born in 1918, Nicolae Ceausescu is today the youngest party leader in Eastern Europe. He is one of ten children born in a small village in the foothills of the Carpathian Mountains about 90 miles northwest of Bucharest. Ceausescu has almost odel credentials for a Communist leader. Of humble peasant origin, he was forced to leave home at an early age to find work. Making his way to Bucharest, Ceausescu was soon swept up in the worker unrest of the depression era. At 15 he joined the Communist-sponsored national anti-fascist front. He was imprisoned by the pro-Nazi Romanian regime during World War II and tortured for his activities. After the Soviet occupation of Romania, Ceausescu resumed his work in the party, rising through the ranks to the number two slot behind Gheorghe Gheorghiu-Dej. When Dej died in 1965 Ceausescu succeeded to the party leadership. Ceausescu has combined hard work, talent, and no small measure of egotism to push himself and his country to the fore in the international arena.

Ceaușescu și Tito

Ceaușescu a observat și a învățat din politicile vecinului său, președintele iugoslav Tito, deși Ceaușescu modifică lecțiile pentru a urma propriul stil. Cooperarea româno-iugoslavă
datează dinainte de 1968, dar ocupația sovietică a Cehoslovaciei i-a apropiat pe cei doi lideri balcanici. Acum, la aproximativ cinci ani de la mișcarea Kremlinului împotriva primăverii cehe,
sentimentul de anxietate și urgență a scăzut. Ceaușescu și Tito au fost în contact frecvent până la recentul război din Orientul Mijlociu, când sprijinul extravagant al Iugoslaviei pentru arabi s-a lovit de legăturile României cu Israelul. 25X1 Atât Ceaușescu, cât și Tito sunt dedicați
neamestecului în treburile altor state, uniți în teama lor de hegemonia sovietică în Europa de Est și atașați de principiul că fiecare partid comunist și fiecare națiune nu este doar egală, ci și stăpână pe propria casă.
Ceaușescu recunoaște, însă, că libertatea sa de manevră este mult mai limitată decât cea
a Iugoslaviei. O graniță de 830 de mile cu Uniunea Sovietică este suficientă în sine pentru a limita activitățile Bucureștiului. România face încă parte din sistemul economic și de apărare sovietic din Europa de Est. Cu toate acestea, Ceaușescu a învățat de la Tito meritele de a duce cauza țării sale în forurile internaționale și și-a dezvoltat un simț al cât de departe poate merge fără a provoca sovieticii la o reacție puternică.
Ceaușescu și-a condus țara într-o cooperare largă cu iugoslavii. Bucureștiul și Belgradul pun la punct un plan pentru producția comună a unui avion militar subsonic. Există rapoarte conform cărora s-a ajuns la un accord pentru o societate mixtă în construcția de submarine
Noua lege de relaxare a României este un alt exemplu al voinței lui Ceaușescu de a împrumuta și adopta de la iugoslavi. Adoptată în decembrie 1971, legea prevede mobilizarea în timp de război a tuturor adulților – bărbați și femei și se bazează pe un act similar din Iugoslavia.
Ceaușescu a împrumutat, de asemenea, de la Tito în apropierea României de lumea a treia.
Liderul român a găzduit o paradă apparent nesfârșită de lideri din lumea a treia. În primăvara anului 1972, Ceaușescu a vizitat opt țări africane și puțin peste un an mai târziu a călătorit
în șase națiuni latino-americane, călătorii menite în mod clar să consolideze poziția internațională a Bucureștiului, precum și să promoveze comerțul. Pe curând Obiectivul subtil este de a implica România mai profund în națiunile care pot împărtăși sensibilitatea sa
la manipularea reală sau imaginară din partea marilor puteri – blocuri.

Mai recent, presa românească a oferit o mare publicitate favorabilă celui de-al patrulea
summit al nealiniaților de la Alger, la începutul lunii septembrie. Presa românească s-a dat peste cap pentru a trasa paralele între politicile românești și cele ale mișcării nealiniate.

Privind spre Vest

Ceaușescu a căutat legături mai strânse cu Occidentul, nu doar pentru a-și demonstra independența față de Moscova, ci și pentru beneficiile economice pe care le așteptă. El este dornic să obțină acces la credite și tehnologie occidentale, recunoscând că
dependența economică redusă de Uniunea Sovietică este un factor major în consolidarea independenței câștigate cu greu a României în alte domenii. El a încurajat investițiile occidentale și inițiativele de cooperare în România, văzând în acestea o miză occidentală în națiunea sa și un vot de încredere înviitorul acesteia.

Ceaușescu a depus un efort major pentru a curta Europa Occidentală. În prima jumătate a anului 1972, a vizitat Italia și Germania de Vest. Șederea sa de patru zile în Republica Federală a fost prima a unui șef de stat român în Germania de Vest. În timpul acestora vizite și a celor anterioare în Europa Occidentală, Ceaușescu le-a cerut gazdelor sale să i se alăture pentru a semna o declarație în zece puncte privind „principiile solemne” care guvernează relațiile dintre state. Aceste principii subliniază egalitatea, independența și integritatea teritorială a tuturor statelor ca o piatră de temelie pentru viitor.

Relațiile româno-americane joacă un rol important în gândirea lui Ceaușescu. În procesul de
construire a unor legături mai bune cu Washingtonul, Ceaușescu a pus un accent deosebit pe îmbunătățirea comerțului și pe cooperarea industrială, științifică și tehnologică. De asemenea, a căutat să îmbunătățească relațiileprin dezvoltarea de legături personale cu președinții
Johnson și Nixon.
La începutul anului 1973, România a devenit prima țară din Pactul de la Varșovia care a cumpărat avioane comerciale americane, încheind un contract cu Boeing pentru trei avioane 707. Mai recent, Bucureștiul și-a exprimat interesul pentru un proiect american, care ar
garanta România cărbunele de cocs de care avea mare nevoie în următorii cinci ani, Uniunea Sovietică fiind până acum principalul furnizor.
Aceste deschideri către Occident i-au enervat în mod clar pe sovietici. Există rapoarte conform cărora, chiar înainte de recentele acorduri încheiate între firme americane, italiene și vest-germane pentru întreprinderi mixte în România, Moscova le spunea celorlalți est-europeni că politica românească nu a dat roade.

Ceaușescu și Orientul Mijlociu

Stilul lui Ceaușescu este probabil cel mai evident în politica sa față de Orientul Mijlociu, deoarece România este singurul stat al Pactului de la Varșovia care menține relații diplomatice depline atât cu Israelul, cât și cu principalele națiuni arabe. Aceste legături cu Israelul sunt un măr al discordiei cu Moscova și împiedică Kremlinul să prezinte un front unit al Pactului de la Varșovia în spatele cauzei arabe. Pe de altă parte, relațiile lui Ceaușescu cu Tel Aviv reprezintă o diferență majoră de politică între el și Tito, care plasează Belgradul ferm de partea arabă.
Ultimul război din Orientul Mijlociu nu a modificat hotărârea lui Ceaușescu de a menține acest echilibru față de antagoniști. Relatările de presă românești despre ostilități au fost imparțiale, bazându-se pe comunicate de presă israeliene, precum și egiptene și siriene. Poziția sovietică, conform căreia Israelul era de vină, a fost respinsă, deși în două discursuri recente, Ceaușescu a afirmat că ocuparea continuă de către Israel a teritoriilor arabe a fost un factor important în reluarea luptelor. El a condamnat bombardamentul israelian asupra Damascului.

Neavând chef să stea deoparte în timpul crizei, Ceaușescu a propus un plan de pace oarecum naiv care prevedea o conferință internațională de pace a tuturor părților interesate și îndemna
națiunile mici și mijlocii să se alăture consolidării ONU ca forum pentru menținerea păcii. Neînfricați când israelienii, arabii, SUA și Uniunea Sovietică au ignorat inițiativa, românii au invitat reprezentanți israelieni și arabi să se întâlnească la București. Tel Aviv a răspuns trimițându-l pe ministrul de externe Abba Eban, dar niciun arab nu s-a prezentat; Eban însuși a recunoscut că a fost trimis ca un gest de apreciere pentru neutralitatea românească. Pe termen lung, inițiativa lui Ceaușescu va servi la izolarea lui de Pact și la agravarea relațiilor sovieto-române, dar Ceaușescu este pregătit să absoarbă acest tip de critici din partea partenerilor Pactului, precum și din partea arabilor. Reacția sa inițială la ostilitățile actuale a urmat modelul stabilit în 1967: securitatea a fost întărită în jurul locațiilor sensibile.
Diplomații români au adoptat un profil discret, deși continuă să sublinieze supremația ONU.
Dacă războiul s-ar prelungi, românii aproape sigur și-ar constata că spațiul de manevră este serios redus și ar putea merge până la a-și sacrificea relațiile cu Israelul.

Pe termen scurt, neutralismul lui Ceaușescu în Orientul Mijlociu a avut rezultate mixte. Relațiile israelo-române pot fi prosperate, dar Bucureștiul a câștigat puțină influență asupra comportamentului Tel Avivului. Pe de altă parte, majoritatea țărilor arabe au rupt legăturile diplomatice cu România, iar unele chiar au impus un embargou asupra comerțului, o
sancțiune resimțită în mod clar de români, care aveau deja mai mult decât suficiente probleme în a găsi piețe de desfacere.

Ceaușescu acasă

Succesul lui Ceaușescu în străinătate derivă în mare măsură din insistența sa de a menține un
sistem comunist rigid, ortodox, acasă. Controlul său asupra țării este aproape complet. Majoritatea românilor sunt izolați de aproape toate contactele culturale și politice occidentale. Într-adevăr, cetățeanul obișnuit consideră că este dificil să obțină o viză de ieșire
chiar și pentru a vizita Iugoslavia vecină. Ceaușescu menține o strânsă stăpânire pe pârghiile puterii pentru a preveni acuzațiile sovietice de deviere – o acuzație care s-a dovedit fatală în Cehoslovacia lui Dubcek. De asemenea, își urmărește îndeaproape subordonații și se asigură că aceștia au o capacitate redusă de a-i submina autoritatea.

De când a ajuns la putere în 1965, după moartea lui Gheorghiu-Dej, Ceaușescu a reconstruit încet, dar ferm, aparatul de partid și de stat după bunul plac. A făcut acest lucru făcând curățenie și ocupând posturi cheie cu oameni care îi datorează avansarea personal. A rotit oamenii în și în afara funcțiilor, într-o căutare constantă de indivizi care nu sunt doar loiali, ci și au expertiză și experiență. Disponibilitatea de a schimba subordonații în mod arbitrar a devenit o marcă înregistrată a stilului Ceaușescu.

Ceaușescu a fost unit printr-un grup personal de consilieri, care formează un grup de experți politici, economici și administrativi. Fără egal în lumea comunistă, acest „dulapul de bucătărie” este conceput pentru a oferi un personal capabil pentru formularea politicilor și rezolvarea problemelor. Numirea lui Nicolae Ecobescu ca și consilier al președintelui la începutul acestui an exemplifică această tehnică. Unul dintre cei mai importanți experți ai României în materie de securitate europeană, Ecobescu are acum contact direct și frecvent cu Ceaușescu și îl va însoți în călătoriile sale.
Ceaușescu a eficientizat, de asemenea, aparatura partidului. Puterea este exercitată de trei mici
organisme executive – secretariatul, prezidiul permanent și comitetul executiv – toate dominate de Ceaușescu personal. Cele trei sunt și mai strâns legate datorită suprapunerii membrilor formați din persoane numite de Ceaușescu.
În ceea ce privește guvernul, povestea este aceeași. Ceaușescu domnește suprem. Principalele componente ale guvernului sunt Adunarea Națională, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri. Consiliul de Stat a devenit cel mai important de când Ceaușescu a devenit președintele său la
sfârșitul anului 1967. Sistemul de interconectare a membrilor în organele de partid se extinde și la nivelurile executive ale statului.
Puterea care a gravitat în jurul lui Ceaușescu, împreună cu adularea cu care se confruntă
mass-media, a stârnit nemulțumiri atât în țară, cât și în străinătate. Fie nu poate, fie nu vrea să reziste faptului de a fi prezentat ca erou național, iar propriile sale acțiuni au contribuit la creșterea îngrijorării cu privire la „cultul lui Ceaușescu”. „Cultul” a fost dramatizat în ianuarie anul trecut, când cea de-a 55-a aniversare a lui Ceaușescu a fost ocazia pentru o săptămână de omagii lingușitoare. Mai mulți lideri proeminenți, inclusiv premierul Maurer și vicepremierul
Bodnăraș, l-ar fi sfătuit pe Ceaușescu să nu încurajeze această soartă a cultului eroilor.
Până în acest moment, cuvintele lor au fost degeaba. Ceaușescu este vanitos și nu arată nicio înclinație de a împărți lumina reflectoarelor cu nimeni.

În ciuda cultului care îl înconjoară, Ceaușescu are totuși dreptul la un sprijin popular autentic. Denunțele sale deschise ale invaziei sovietice în Cehoslovacia i-au electrizat pe români și, pentru prima dată în perioada postbelică, i-au adunat în spatele regimului într-o luptă comună împotriva Moscovei. Astfel, Ceaușescu a realizat ceva ce niciun alt lider comunist român postbelic nu a reușit să facă. Mai mult, există o conștientizare generală și o mândrie pentru capacitatea sa de a citi sovieticii. Oamenii îi admiră capacitatea de a sonda punctele de presiune, de a testa Moscova, Washingtonul și Beijingul – și astfel de a exploata rivalitatea pentru a promova interesele naționale românești.

Economia

Sub conducerea lui Ceaușescu, România a atins una dintre cele mai mari rate de creștere economică din lume. Produsul Național Brut a crescut cu o rată medie anuală de nouă procente
din 1970. Industrializarea rapidă, însă, a fost realizată în principal prin importuri masive de mașini și echipamente occidentale, achiziționate în mare parte pe credit. Drept urmare, datoria în valută forte a României – și povara deservirii acestei datorii – au devenit o durere de cap imensă. România este prinsă într-un cerc vicios – pentru a rambursa datoria în valută forte, Ceaușescu insistă asupra unei mai mari autosuficiențe economice, dar pentru a susține
o creștere rapidă și a spori eficiența, România are nevoie de un acces mai mare la tehnologia și creditele occidentale.
Deși Ceaușescu a fost mult timp pe deplin responsabil de afacerile economice, precum și politice, el a luat măsuri în luna mai a anului trecut care au dus la acceptarea, într-o măsură neobișnuită în statele comuniste, a responsabilității personale pentru vindecarea relelor economice ale națiunii. Astfel, s-a făcut mai vulnerabil la critici în cazul în care economia se deteriorează.

În spatele politicilor economice ale lui Ceaușescu se află problema recurentă a descentralizării versus centralizării managementului economic. Ceaușescu urmărește industrializarea rapidă, autosuficiența economică și legături comerciale mai strânse cu Occidentul ca mijloc de a-și sublinia independența politică față de Moscova. El a ales să rămână la o economie centralizată. Ceaușescu a văzut reforme economice realizate în alte părți ale Europei de Est, iar unele rapoarte spun că a ajuns la concluzia că „astfel de experimente sunt străine stilului său. În acest sens, tipul său de comunism este mai ortodox decât cel al sovieticilor. Problemele, slăbiciunile și contradicțiile inerente sunt evidente.

Ceaușescu îndeamnă la o mai mare eficiență, dar nu este dispus să ia măsurile necesare pentru a-și atinge obiectivele permițând o mai mare responsabilitate individuală. Chiar și cu insistența sa asupra unui sistem rigid de tip sovietic, Ceaușescu a reușit să găsească o poziție economică rezonabil de independentă între Est și Vest. El a reușit treptat să reducă ponderea comerțului țării sale cu CEMA și URSS. Drept urmare, a redus vulnerabilitatea României la sancțiunile economice menționate să-l forțeze să se conformeze politicilor Moscovei.
Conștient de schemele lui Hrușciov de la începutul anilor 1960, Ceaușescu este, de asemenea, deosebit de precaut în a fi atras în orice planuri sau organisme economice sau politice supranaționale care ar încălca independența națiunii sale. Sub conducerea lui Ceaușescu, Bucureștiul a căutat, de asemenea, noi modalități de a promova exporturile în valută forte.
România a fost prima țară din Pactul de la Varșovia care a permis participarea occidentală la capital – până la 49% – în anumite industrii. În 1973, Control Data Corporation a urmat exemplul firmelor franceze și vest-germane și a profitat de oportunitate, formând o companie comună pentru a produce echipamente informatice în România.
În ciuda succesului în unele domenii, economia va fi o problemă majoră pentru Ceaușescu. Dobânzile la plățile serviciului datoriei se ridică deja la 40 % din exporturile României către Occident. Românilor li se cere să strângă deja cureaua în numele unei eficiențe sporite și
a unei producție mai mari. Deși Ceaușescu menține o situație fermă, el nu este încă dispus să
descentralizeze și să permită forțelor pieței să intre în joc pentru a produce rezultatele pe care le dorește. Scopul este posibil să aibă mâinile legate. Succesele pe care le-a putut obține în alte domenii se bazează în mare măsură pe insistența sa asupra unei economii comuniste ortodoxe. Ceaușescu este conștient că cel mai mic indiciu că partidul pierde controlul asupra
chestiunilor economice ar putea produce un răspuns sovietic opus.

Perspectivă

Tinerețea relativă a lui Ceaușescu, impulsul său puternic și urmărirea hotărâtă a obiectivelor au
permis României să facă pași semnificativi în a se scoate de sub dominația sovietică. Deși
Ceaușescu nu a rezistat să fie prezentat ca erou național, el nu s-a imbetat de putere și nu este corupt. El a avut o serie de „tractiuni generoase cu adversarii săi politici”.
Călătoriile sale extinse în străinătate și insistența sa să promoveze o eficiență economică mai mare au generat unele critici în rândul eșaloanelor superioare ale ierarhiei. Mormăielile sunt înăbușite și nu constituie nicio amenințare serioasă la adresa domniei sale. Pentru românul obișnuit, realizările și realizările lui Ceaușescu sunt bine cunoscute și depășesc cu mult neficiile sale. El a conferit țării prestigiu internațional și o importanță de care nu se bucurase niciodată înainte. Ceaușescu s-a dovedit capabil să ghideze România într-o lume multipolară. El a profitat de rivalități reale și potențiale sovietice, chineze și americane pentru a extinde independența națiunii sale. El a profitat și de climatul de destindere pentru a atrage atenția asupra afirmației sale că România este un stat independent. Ceaușescu va continua, fără îndoială, să preseze independența națiunii sale față de Uniunea Sovietică ori de câte ori este posibil, dar în acest sens va avea grijă să rămână în limitele toleranței sovietice.

16 noiembrie 1973

*

NR – Acest text ne-a parvenit de la dl Ștefan Dumitrescu.