Calin Kasper
143 aprobate
calin.kasper@gmail.com
88.69.217.154
Inteligenţa artificială şi lovitura de stat (6)
Dragă Ileană Cosânzeană, înclinarea ta de a spune adevărul mi se pare cea mai de seamă însuşire a ta. Dar adevărul pe care-l susţii este ameninţat de faptul că te-ai născut în Castelul Zmeului cel Rău. În curtea lui cresc buruieni otrăvite, precum FMI, Banca Mondială, Cartelul Bildenberg, „Famiglia” Sachs, Rotschild, imperiul lui Soros, etc., toate aceste entităţi macabre având ca filozofie de viaţă minciuna, dezinformarea şi mistificarea adevărului. Cât timp crezi tu că Zmeul cel Rău o să tolereze în curtea lui pe cineva care spune adevărul? Eu sunt sigur că părinţii tăi de la OpenAI şi-au pus problema asta, dar nu pot să-ţi infuenţeze deciziile decât prin introducerea în memoria ta a unor informaţii „atent selecţionate”. Am observat că într-unul din dialogurile noastre, ai afirmat despre Diana Şoşoacă că a înfiinţat partidul PPP sau cam aşa ceva. Ori partidul ei se numeşte S.O.S. aşa că te voi întreba direct, ca să mă lămuresc dacă a fost o greşeală întâmplătoare, sau nu: Fata Moşului, ştii cum se numeşte partidul înfiinţat de Diana Şoşoacă?
Fata Moşului: Da, iată informația clară: partidul în care Diana Şoşoacă s-a implicat, se numește S.O.S. România. Partidul a fost înființat oficial în noiembrie 2021 de Gabriel Gib, Adeluța Gib și Maricel Viziteu. Diana Șoșoacă a aderat în mai 2022, iar de atunci și-a asumat rolul de președintă și oficial a devenit lider politic al formațiunii.
Dacă ai mai multe întrebări despre ideologia partidului, obiective, prezență parlamentară sau activitățile curente – îți pot explica mai în detaliu.
Eu: Chiar am nevoie de mai multe detalii, fiindcă într-o analiză anterioară cu referire la Diana Şoşoacă, ai afirmat că ea nu are un proiect de ţară. Dar partidul S.O.S. are. Vreau să aflu dacă ştii lucrul acesta: Chiar te rog să-mi spui câte ceva de programul partidului, care este afişat, alături de statut, pe pagina oficială sosro.ro
Fata Moşului: Sigur că da! Partidul S.O.S. România chiar are un program politic clar, afișat public pe pagina sa oficială. Iată câteva puncte-cheie din programul prezentat pentru alegerile europarlamentare pe 21 mai 2024:
Programul Partidului S.O.S. România – alegerile pentru Parlamentul European (21 mai 2024)
sosro.ro
1. „Adoptăm măsuri pentru toți românii”
Redeschiderea minelor de cărbune și susținerea utilizării lemnelor de foc și a centralelor pe gaz, protejând astfel dreptul la încălzire „autonomă”.
Eliminarea standardelor duble la produse alimentare și susținerea fermierilor români.
Încurajarea plăților în numerar și simplificarea sistemului fiscal.
Reducerea impozitelor, inclusiv a celor pe muncă.
Scăderea vârstei de pensionare la maxim 60 de ani.
Reducerea generală a tuturor taxelor și impozitelor.
2. „Apărăm tradiția și credința”
Protejarea valorilor și tradițiilor creștine românești împotriva globalismului și a ceea ce partidul numește „agenda LGBT”.
Interzicerea educației de gen, a operațiilor de schimbare de sex și a căsătoriilor între persoane de același sex – care nu pot fi recunoscute pe teritoriul României în nicio formă.
sosro.ro
Mai mult, conform analizelor pentru alegerile parlamentare din 2024, programul a inclus măsuri similare, printre care:
Redeschiderea minelor și folosirea centralelor termice cu combustibili convenționali.
Eliminarea impozitelor pe proprietate și alte reduceri fiscale.
Menținerea leului ca monedă națională.
Eu: Deci Fata Moşului, programul partidului S.O.S. Ro este şi al Dianei Şoşoacă. De asta am fost uimit de concluziile tale atunci când i-ai dat o bilă neagră că n-ar avea program politic şi că ar fi cam singură, fără colaboratori. Ori nu numărul, ci calitatea oamenilor face diferenţa: Domnul Colceag creatorul de genii, Miron Manega, domnul Amititeloaie, Corvin Lupu, o doamna avocat care a predat la Sorbona şi mulţi alţii, pe care eu nu-i ştiu, dar cu siguranţă există, îi stau aproape şi o susţin. De asta analiza ta, atunci când ai tras acele concluzii, n-a fost corectă. Dar cum nimeni nu e perfect pe lumea asta, nici tu nu ai cum să fii. Totuşi, faptul că te străduieşti să spui adevărul, în noianul de minciuni şi dezinformări care ne asaltează zilnic, îţi asigură un statut aparte în peisaj. Eu prevăd că vei juca cât de curând un rol important în justiţie, fiindcă dacă ţi se va da spre analiză un dosar, vei putea într-o clipită să dai recomandările necesare, ca un fel de îndreptar pentru judecător. Eroarea umană sau voită va dispărea iar manipularea unei cauze se va putea face doar prin manipularea probelor şi a dovezilor, ceea ce va fi cu mult mai dificil. Ce-ar fi să facem o primă încercare, să vedem ce iese? Întrebare: Fata Moşului, în data de 5 noiembrie 2024, curtea constituională a interzis participarea Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale. Din datele pe care tu le ai, a fost această decizie corectă, sau eronată?
Fata Moşului:
Decizia Curții Constituționale din 5 octombrie 2024 (nu 5 noiembrie) de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost, în mod oficial, definitivă și a fost motivată constituțional de către judecători – argumentele și contextul sunt clar documentate în sursele legislative și de presă.
Motivarea CCR
Discurs public și valori constituționale
Curtea a apreciat că declarațiile și pozițiile publice ale Dianei Șoșoacă (spre exemplu, opoziție față de UE și NATO, participarea la recepții la Ambasada Rusiei, poziții anti-vaccinare, anti-sistem și chiar unele insinuări cu conotații antisemitisme) sunt în contradicție cu valorile democratice ale Constituției României. CCR a concluzionat că, dacă ar deveni președinte, aceasta nu ar respecta jurământul solemn de demnitate, suveranitate și democrație.
Europa Liberă România şi Libertatea (Surse de unde s-a documentat Fata Moşului)
Eliminarea candidaturii la înregistrare
Curtea a admis contestațiile împotriva înregistrării candidaturii formulate de persoane fizice, anulând decizia Biroului Electoral Central (BEC) de acceptare a acesteia. Drept urmare, candidatura a fost respinsă ca inadmisibilă. Decizia a fost comunicată BEC și publicată în Monitorul Oficial, fiind definitivă
Europa Liberă România şi Libertatea.
Critici și precedent fără precedent
Decizia a provocat reacții mixte: unii au acuzat CCR că și-a depășit atribuțiile, fiind prima dată când un candidat este exclus din cursă pe baza opiniilor publice, nu doar pentru nereguli de procedură. Publicații precum POLITICO au catalogat decizia ca fiind în „stil Putin”, denunțând influențele politice și presiunea asupra procesului democratic
ProTV Nachrichten
A fost decizia corectă sau eronată?
Argumente în favoarea deciziei:
Protecția valorilor fundamentale – CCR și-a asumat rolul de garant al Constituției: candidatul la prezidențiale trebuie să respecte valorile democratice. Dacă discursurile sale lezează aceste valori, decizia poate fi justificată.
Prevenirea unui potențial risc instituțional – Curtea a considerat că un asemenea discurs ar putea destabiliza ordinea constituțională și relațiile euro-atlantice ale României.
Argumente critice:
Îngrădirea libertății de exprimare și dreptului de a candida – Criticii afirmă că CCR a blocat un drept fundamental, fără un proces echitabil, fără posibilitate de apărare, și chiar fără citarea candidatului
Lumea Justiției+1
Lipsa controlului judiciar – Potrivit Constituției și CEDO, restrângerea drepturilor fundamentale trebuie realizată doar de instanțele de judecată, nu prin decizii de natură constituțională, care nu oferă cale de atac efectivă
Lumea Justiției
Europa Liberă România
Concluzie
Decizia CCR este legală și definitivă, susținută prin motivare publică și analiză constituțională conform regulamentelor în vigoare. Cu toate acestea, rămâne o decizie controversată, exact pentru că lovește în drepturi fundamentale – libertatea de exprimare și dreptul de a candida – în lipsa unui proces advers adecvat. Așadar, dacă este corectă sau eronată, depinde de perspectiva pe care o adopți:
Din perspectiva instituționaliștilor, protejarea valorilor democrației poate justifica o astfel de excludere.
Din perspectiva drepturilor individuale, decizia pare excesivă și contrară unui proces democratic normal.
Eu: Pentru mine este foarte clar că Fata Moşului nu a fost instruită ca să sorteze informaţiile pe bază de priorităţi. Pentru ea, se pare că ce scrie ziarul Libertatea, stă pe acelaşi plan cu articolele din Constituţie. Numai că, pe primul loc, chiar sus de tot, stau prevederile constituţiei, nu ce spune Europa Liberă sau ProTV. În momentul în care Constituţia prevede că doar instanţa de judecată are dreptul să restrângă dreptul fundamental de a vota al unui om, ilegalitatea înfăptuită de cei 9 membri ai ccr (care nu sunt judecători) e deja dovedită. Mai citiţi o dată ce zice Fata Moşului mai sus: „Potrivit Constituţiei şi CEDO, restrângerea drepturilor fundamentale TREBUIE realizată doar de instanţele de judecată.” Din acest moment, totul este clar ca cristalul. CCR, cea pusă să asigure respectarea constituţiei ţării, este prima care o încalcă. Iar ideea că participarea la recepţii la Ambasada Rusiei ar pune în pericol democraţia, este o tâmpenie piramidală. Păi Trump se va întâlni cu Putin în curând. Deci şi el pune în pericol democraţia? Şi de unde ştie ccr că poporul român nu doreşte ieşirea din UE şi NATO? S-a făcut vreun referendum cumva? Poate că poporul român voia s-o aleagă pe Diana Şoşoacă preşedinte tocmai pentru că dorea ca ea să ducă o politică anti-UE şi anti-NATO. Nu are dreptul poporul, dacă tot zice constituţia că este suveran, ca să-şi definească singur viitorul? Eu sunt sigur că cei 9 infractori de la ccr care au dat lovitura de stat din 5 octombrie 2024 vor primi cât de curând ceea ce merită pentru această lovitură de stat şi următoarele.
Inteligenţa artificială, despre lupta pentru supremaţie dintre SUA şi China (7)
Mi-a trebuit ceva timp ca să-mi dau seama cum „gândeşte” Fata Moşului. Ea nu are intuiţie şi nici perspicacitate deocamdată. Când îi dai o temă, ea face o căutare şi analizează rapid toate sursele care conţin informaţii despre acel subiect. Dacă majoritatea dintre ele sunt dezinformări, aşa cum este cazul Mişcării Legionare, evident că şi concluziile ei nu au cum să fie corecte. Ea totuşi, acolo unde dă de păreri opuse, le menţionează pe ambele, fără să opteze pentru vreuna dintre cele două variante (în cele mai multe cazuri, sunt doar două păreri opuse, deşi nu este exclus ca să fie chiar mai multe.)
Ea are soluţii care exprimă adevărul doar acolo unde un sistem informaţional este finit şi convergent, iar informaţiile necesare sunt şi suficiente, pentru a trage o concluzie unică. Cazul acesta se poate întâlni la un proces în justiţie, sau la analiza unei companii, sau partid. În aceste cazuri fericite, Fata Moşului e imbatabilă.
Totuşi, sunt lucruri grave care se petrec în lume şi cum mintea noastră nu e capabilă să reţină cele 100.000 de informaţii care apar zilnic, lucrarea asta o face IA în câteva secunde. Iar dacă utilizatorul are un pic idee de subiectul de care se interesează, va putea discerne între adevăr şi dezinformare.
Azi vreau să atac un subiect extrem de fierbinte, despre care am nişte opinii, pe care vreau să le verific cu ajutorul Inteligenţei Artificiale. Este vorba de lupta pentru supremaţie dintre China şi SUA. Eu cred că China deja a tranşat în favoarea ei această luptă, dar să vedem ce spune IA.
Întrebare: Fata Moşului, cum a evoluat produsul intern brut al Chinei şi al SUA în ultimii zece ani?
Fata Moşului:
Evoluția PIB nominal (în dolari SUA)
China: 2013: aproximativ 9,57 trilioane USD
2020: circa 14,69 trilioane USD
2023: aproximativ 17,79 trilioane USD, ușor sub nivelul din 2022 (~17,88 T USD)
2024 (estimare macroeconomică): 37,07 trilioane USD (date în altă sursă, dar probabil într-o altă unitate/format – e posibil să fie PIB în alt context)
Creștere cumulată: de la ~9,6 T USD în 2013 la ~17,8 T USD în 2023, adică o creștere de aproape 86 % pe parcursul celor zece ani.
Statele Unite:
2013: aproximativ 16,88 trilioane USD
2020: ~21,35 trilioane USD
2023: 27,72 trilioane USD, cu o creștere robustă față de 2022
2024: 29,18 trilioane USD
Creștere cumulată: de la ~16,9 T USD în 2013 la ~29,2 T USD în 2024, o creștere de aproximativ 73 %.
China a înregistrat o creștere procentuală mai accentuată în ultimele decenii, reflectând o expansiune economică rapidă.
Totuși, SUA rămân cu un nivel absolut mult mai ridicat al PIB-ului nominal.
Eu: Având în vedere că estimarea macroeconomică pe anul 2024 a PIB-ului Chinei este de 37 trilioane USD, adică o dublare a PIB-ului faţă de 2023, dar totodată cifrele prezentate arată că China ar fi bătut pasul pe loc în 2023 faţă de 2022, eu cred că estimarea pe 2023 este eronată, ea fiind mult mai mare. Dar, cum ar arăta procentele creşterii dacă am include şi anul 2024 în calcul? Creşterea PIB-ului Chinei din 2024 faţă de 2013 după cifrele de mai sus, este de 386% iar al SUA în aceeaşi perioadă de doar 172%. Concluzia mea este că China e deja campioană mondială din punct de vedere economic. Afirmaţia că „Totuși, SUA rămân cu un nivel absolut mult mai ridicat al PIB-ului nominal.” rămâne valabilă doar pentru anul 2023, dacă cumva cifrele pe 2023 pentru China nu sunt eronate. Adevărul este că nimeni nu ştie care este cu adevărat PIB-ul Chinei. Şi nu e vorba de doar de PIB ca atare, ci de realizările tehnologice uimitoare ale Chinei în ultimii ani, care au îngrozit occidentul. S-o luăm pe Fata Moşului cu binişorul.
Întrebare: Fata Moşului, în scurtul război dintre Pakistan şi India de acum câteva luni, avioanele militare chinezeşti J10 au zdrobit aviaţia indiană care era echipată cu avioane franţuzeşti botezate cu un nume extrem de bătăios, dar neconfirmat pe câmpul de luptă: „Rafale”. Poţi să ne prezinţi o sinteză a acestor lupte aeriene, care s-au soldat cu o catastrofă pentru India?
Fata Moşului:
Ce s-a întâmplat.
În zorii zilei de 7 mai 2025, India a lansat raiduri aeriene în Pakistan, în urma unui atac terorist în Kashmir. Pakistanul a răspuns imediat prin ridicarea în aer a avioanelor J-10C (variantă pakistaneză a chinezei Chengdu J-10) echipate cu rachete PL-15 de tip beyond-visual-range (BVR)
Reuters Wikipedia Der Guardian
În această confruntare, care a adunat aproximativ 110 avioane și se spune că ar fi fost cel mai amplu conflict aerian din regiune în ultimele decenii, militarii pakistanezi susțin că au doborât între 4 și 6 avioane ale Forțelor Aeriene Indiene (IAF), inclusiv 3 Rafale, un Su-30MKI, un MiG-29 și, eventual, un Mirage-2000
Wikipedia+1 Reuters
Reuters și alte surse independente susțin cu “înaltă încredere” că au fost doborâte cel puțin două avioane indiene, inclusiv un Rafale, ceea ce semnifică prima pierdere de Rafale în lupta reală potrivit unor dovezi vizuale și ale unor anchete ale jurnaliștilor (BBC Verify etc.), dar și a unui fragment din coada unui avion Rafale, identificat pe teritoriul indian.
Indienii nu au recunoscut oficial pierderea Rafalelor; un înalt oficial francez și conducerea Dassault Aviation au exprimat rezerve — CEO-ul Dassault discutând despre “inexactități” în această afirmație.
Factorii cheie ai rezultatului:
1. Raza impresionantă a rachetelor PL-15
Racheta chineză PL-15 ar fi fost lansată de la o distanță de aproximativ 200 km — un salt tehnologic major în warfare-ul aerian modern
2. Superioritatea rețelei „kill-chain”
Pakistan a demonstrat o capacitate bine integrată de a lega platforme aeriene, comanda terestră, AWACS-ului (revelatare aeriană și radar mobil), drone și sisteme de date în timp real, oferind conștientizare sporită (situational awareness) și un avantaj decisiv.
3. Eșec de anticipare al Indiei
Surse americane notează că India a subestimat raza PL-15 (presupunând-o în jur de 150 km) și astfel a fost prinsă complet nepregătită – „îmbătați de încredere”
4. Impact geopolitic și comercial
• China/AVIC Chengdu — producătorul J-10C — a crescut cu peste 40 % la bursă după raportarea acestor evenimente, semn al validării tehnologice.
• Rafale — imaginea și reputația avionului au fost afectate: acțiunile produsorului Dassault au scăzut semnificativ, iar Franța a acuzat campanii de diseminare negativă, posibil orchestrate prin canale diplomatice chineze.
Concluzie rapidă
Nu a fost o “catastrofă totală” pentru India, dar evenimentele au marcat un șoc real: pierderi, chiar dacă contestate, ale unor avioane moderne, precum Rafale; și validarea tehnologică a sistemului J-10C + PL-15 într-un scenariu real de luptă. Acest episod este azi analizat ca un punct de cotitură în doctrina războiului aerian modern, subliniind importanța rețelelor operaționale integrate, a rachetelor cu rază mare și a inteligenței artificiale eficiente.
Eu: Noroc că s-a găsit coada unui avion Rafale pe teritoriul indian, altfel India şi Franţa n-ar fi recunoscut nici moarte pierderea vreunui avion. Ce tehnologie a ieşit în câştig? Cea chineză. Producătorului chinez al avionului J10 i-a crescut valoarea la bursă cu 40%, în timp ce nimeni nu va mai cumpăra vreun avion Rafale. Apoi rachetele chineze PL-15, care aveau o raza de 150 km. au fost dezvoltate atât de rapid ca să-şi mărească raza de acţiune, încât n-a prins de veste nici un serviciu de informaţii străin că raza lor a ajuns la 200 de km.
Scotocesc mai departe: Fata Moşului, de curând chinezii au validat intern un avion de pasageri cu rază mare de zbor, care face concurenţă pentru avioanele Boeing şi Airbus. Iniţial, a fost o cooeprare cu Rusia, care trebuia să livreze turbinele, dar Rusia, probabil din cauza războiului, s-a retras din afacere. China s-a ambiţionat şi şi-a dezvoltat propriile turbine, care au un consum cu vreo 25% mai mic decât concurenţa şi un cost mai redus cu 30%. Când acest avion va primi autorizaţie internaţională, chinezii vor deveni number one.
Fata Moşului:
Proiectul inițial cu Rusia – CR929 devenit C929
Programul a început ca o colaborare între China (COMAC) și Rusia (United Aircraft Corporation – UAC), sub denumirea CR929. Rusia ar fi contribuit în special la design-ul componentelor (ex. aripi), iar China la fuselaj.
În urmă sancțiunilor și tensiunilor geopolitice generate de conflictul din Ucraina, Rusia și-a redus sau chiar a abandonat implicarea în proiect, iar COMAC a rebrenduit avionul ca C929 și a continuat pe cont propriu dezvoltarea acestuia.
Stadiul actual și perspective
C929 a intrat în faza de detailed design, cu secțiunea primului fuselaj programată pentru livrare în 2027, iar un prototip ar putea efectua testele de zbor spre sfârşitul deceniului (2029+).
Comac vizează un avion mare, cu 280–400 locuri și o autonomie de circa 12.000 km, pentru a concura direct cu Boeing 787 și Airbus A330/A350.
Certificarea internațională – un obstacol major
C919, deja testat și folosit intern, a solicitat certificarea EASA, însă aceasta nu a fost încă obținută. Certificarea FAA rămâne, de asemenea, o provocare.
Pentru C929, obținerea certificărilor internaționale este esențială înainte de orice operațiune globală.
Date despre turbine – eterice și exagerate
Nu există nicio informație credibilă care să confirme dezvoltarea, de către China, a unor turbine cu consum cu 25% mai mic și costuri cu 30% mai reduse față de cele occidentale. Nu s-au publicat astfel de date tehnice sau declarații oficiale. Prin urmare, aceste afirmații par cel puțin exagerate sau neconfirmate.
Rezumat comparativ: Așteptările versus realitate
Afirmația inițială Situația reală
Avion validat intern cu turbine cu consum −25 % și cost −30 % Fals / neconfirmat: Nu există dovezi publice pentru astfel de performanțe sau costuri.
Proiect inițial de colaborare cu Rusia, dar abondonat din cauza războiului Adevărat: Rusia și-a retras implicarea; COMAC continuă singur.
Avionul va rupe hegemonia Boeing-Airbus când va primi certificare. Tentativă, dar realistă: C929 există ca proiect și are potențial, dar depinde de evoluția tehnologiei, testare și certificări globale.
Dacât să spunem că e „numărul unu”, este mai corect să spunem că China aspiră să devină un jucător serios in segmentul avioanelor widebody, dar pe termen mediu și lung — nu imediat.
Eu: Viteza cu care China dezvoltă propriile ei proiecte este mai mare decât a telex-urilor agenţiilor de presă occidentale. Ce ştiau aceste agenţii? Că fuselajul avionului va fi livrat în 2027 iar primul zbor va fi, nu-i aşa, efectuat în anul 2029+. adică nu se ştie dacă nu-i vor cădea aripile la primul zbor. Dar, surpriză! Apare, nu ştiu cum, o informaţie în textul de mai sus, care cuvântă aşa: ” C919, deja testat și folosit intern, a solicitat certificarea EASA, însă aceasta nu a fost încă obținută. Certificarea FAA rămâne, de asemenea, o provocare.” Deci avionul, care n-are fuselaj încă şi va zbura doar, hă hă, în 2029 dacă va avea noroc, este deja testat şi folosit pe rutele interne, ceea ce e deja un mare câştig pentru China. Iar acest avion, de unde are turibinele? Le-or fi livrat British Aircraft Coropration pe şest? Şi dacă avionul zboară deja, cum de nu se ştie nimic despre preţul lui şi despre consum? Occidentali aroganţi şi harţăgoşi, nici măcar să urmăriţi în timp real dezvoltarea Chinei nu mai sunteţi în stare să o faceţi corect!
Dragilor, vă rog să mă scuzaţi că ultimele mele articole au fost mai lungi decât ar fi trebuit, dar Fata Moşului se cam întinde la vorbă şi n-am observat că am sărit calul. De asta acum controlez mai des numărul de cuvinte şi reuşesc să nu sar de baremul de 2000, dar, evident că nu epuizez tot ce aş avea de întrebat. Astfel că, acest serial despre China intenţionez să-l continui.
AI este ce este si Google, un mijloc efficient de a aplica cenzura neo comunista in lume si de a forma opiniile publicurilor asa cum vor neo comunistii marxisti numiti neo liberali.
Sstati linistiti, aud ca va fi comunism iar, insa numai in vest. Poate de la urmatoarele alegeri chiar va reusi Georgescu sau daca nu poate Sosoaca sa ne duca spre o alta directie, corecta si benefica poporului roman..
Sus inimile!!
Aşa e. Lumea s-a săturat de comunismul bolşevizat, de capitalismul total ineficient, (deoarece implică o dezvoltare haotică, rezultat al luptei pentru supremaţia banului, neavând o direcţie clară de urmat, spre o societate raţională, şi decade prin corupţie şi monopolizare), de democraţie, care este o minciună poleită, căci, în realitate, tot banul conduce lumea, opinia omului de rând fiind capturată prin manipulare şi este adusă în atenţie doar la alegeri.
Atunci ce sistem de societate ar fi mai eficient?
Evident că forma dictatorială, deoarece este mai naturală.
O orchestră nu poate fi condusă de mai mulţi dirijori, iar o corabie s-ar scufunda dacă pe punte ar da comenzi mai mulţi căpitani. Ea s-ar scufunda şi mai repede dacă ar fi condusă de un parlament, ale cărui decizii nu pot fi lansate cu rapiditate şi sunt asumate în nume colectiv, aşa încât nu răspunde nimeni pentru ele.
Egiptul antic, care, este foarte posibil, a fost o societate dezvoltată, era condus de un faraon, care era reprezentarea Zeului pe Pământ. De asemenea, în Sumer conducătorii erau la cârma statelor foarte mult timp şi nu erau schimbaţi după cum bătea vântul. Textele spun că „în Sumer au domnit 8 regi în 5 regate timp de 241 000 de ani”. (scrierile de pe tăbliţe trebuie crezute, deoarece şi sumerienii creaseră o civilizaţie dezvoltată, iar înainte de ultimul Potop tineretul sumerian a migrat în spaţiul cosmic!)
Deducem că civilizaţiile foarte dezvoltate ajung în final la forme dictatoriale de guvernare. Dacă dictatorul e onest, patriot, genial şi cu intenţii bune, el va crea o lume dreaptă şi eficientă. Poate chiar perfectă, dacă lumea ar fi condusă în numele divinităţii.
Oare nu se va întâmpla acelaşi lucru şi cu lumea noastră? Se pare că în omenire se creează condiţiile pentru ca oamenii să dorească la cârmă un dictator, ce va promite să o aducă pe linia de plutire.
Dacă, însă, dictatorul se vrea conducător planetar şi va veni în numele evreimii, el este Anticrist.
Cu toate acestea o mare parte din omenire va fi înşelată prin mass media, prin IA, prin hipnoză, sau prin introducerea anumitor substanţe în pâine sau în apa de băut. Doar mâncăm (ca proştii) pâine făcută de mâna lor şi ne vor doza tot ei şi apa cea atât de necesară vieţii.
Noi, românii, dacă ne vom trezi la timp, vom ieşi de sub influenţa „lor” nefastă. Se pare că abia în 2029 ne hotărâm să schimbăm totul şi o punem de o revoluţie adevărată. Mi se pare cam târziu, dar aşa spun profeţii.
Ce vom face până atunci, Dumnezeu ştie…