MOȘU
393 aprobate
oricare@careofi.com
82.132.228.13
radiogoldfm.ro
Solid Radio 96,9 FM | Gold Fm Romania
Profil Gold FM Radio Arhiva postari
2–3 minutes
Cel puţin 31 de palestinieni au fost împuşcaţi mortal sâmbătă în timp ce se îndreptau către un loc de distribuire a ajutoarelor în Fâşia Gaza, în timp ce raidurile aeriene israeliene au ucis cel puţin 28 de palestinieni, inclusiv patru copii, au declarat oficiali ai spitalelor palestiniene şi martori.
După două zile de întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, nu au existat semne ale unui progres în negocierile privind încetarea focului. Trump a declarat că se apropie de un acord între Israel şi Hamas care ar putea pune capăt războiului.
Cei 31 de palestinieni împuşcaţi mortal se îndreptau către un loc de distribuţie administrat de organizaţia americană Gaza Humanitarian Foundation, susţinută de Israel, în apropiere de Rafah, în sudul Gazei, au declarat oficiali din spitale şi martori.
Crucea Roşie a declarat că spitalul său de campanie a înregistrat cel mai mare aflux de morţi în mai mult de un an de funcţionare după împuşcături şi că majoritatea celor peste 100 de persoane rănite aveau răni prin împuşcare.
Raidurile aeriene din Deir al-Balah, în centrul Gazei, au ucis 13 persoane, inclusiv patru copii, au declarat oficialii de la Spitalul Martirilor Al-Aqsa. Alte cincisprezece persoane au fost ucise în Khan Younis, în sud, potrivit Spitalului Nasser. Armata israeliană nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.
Raidurile aeriene intense au continuat sâmbătă seara în zona Beit Hanoun din nordul Gazei. Israelienii s-au mobilizat din nou pentru un acord de încetare a focului. „Aroganţa este cea care a adus dezastrul peste noi”, a declarat fostul ostatic Eli Sharabi despre liderii israelieni.
Ofensiva de represalii a Israelului a ucis peste 57.800 de palestinieni, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. Ministerul, aflat sub conducerea guvernului Hamas din Gaza, nu face diferenţa între civili şi combatanţi în bilanţul său. ONU şi alte organizaţii internaţionale consideră că cifrele sale sunt cele mai fiabile statistici privind victimele de război.
sursă: ziuanews.ro
https://www.ziuanews.ro/externe/continua-macelul-in-gaza-59-de-palestinieni-intre-care-i-copii-uci-i-in-timp-ce-se-duceau-sa-ia-mancare-sau-in-diverse-raiduri-1589054#google_vignette
TRIST :((, dar aceste FAPTE, ale unora care consideră că DOAR EI(câteva milioane), au DREPTATE indiferent de situație și toți ceilalți(câteva MILIARDE), TREBUIE SĂ li se…SUPUNĂ, să SUPORTE TOATĂ SUFERINȚA, PROVOCATĂ.
Deoarece, lor (li) s-ar fi dat conducerea civilizației umane de către dumnezeul bibilic al lor(care din iei, că-s mulți), CARE ÎNCALCĂ TOATE LEGITĂȚILE DIVINE(universale).
Sper să nu mai văd indivizi(adică…îndobitociți) care mai propovăduiesc…bibilia :(, pe acest blog.
PĂCAT, dar LEGITĂȚILE își vor impune….CURSUL, aruncând, pe mal, toate…gunoaiele.
SUCCES, LA-NȚELES
57.800 e o cifra minima, e a mortilor care au putut fi gasiti si chiar identificati. Cati zac sub daramaturi, cine mai stie, poate de doua ori pe atatia. Tot oficial, sau palpabil, se vorbeste de peste 100 de mii de raniti. Raniti care, in conditiile distrugerii complete a Gazei (implicit si inclusiv a spitalelor), nu e greu de dedus de ce fel de asistenta medicala ar putea avea parte. Doron Spielman, fost purtator de cuvant al IDF, intr-un interviu destul de recent la Piers Morgan a scapat porumbelul si a spus ca in Gaza ar fi acum aproximativ 1,5 milioane de civili. Datele dinainte de octombrie-noiembrie 2023 spuneau ca in Gaza traiesc cca. 2,3 milioane de palestinieni. Trump si Bibi vorbeau recent de 1,7 – 1,8 milioane. Vorbeau de numarul oamenilor care trebuiesc „relocati” de acolo, adica deportati. Unde sunt restul, e deschis intrebarilor, pentru ca de refugiat de acolo nu prea aveau unde si cu ce.
https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/cine-e-de-fapt-criminal-i-de-ce-vrea-sa-vrea-sa-incrimineze-trecutul-romaniei-genocidul-israelian-al-vexlerilor-e-in-desfa-urare-in-aceste-momente-in-gaza-1589044
:((
Succes, la…citit.
Si credeati ca Rusia cu Putin nu este globalista?Este penibil de globalista.La Moscova se construieste un templu unde sa „se roage” cele patru religii la un loc:crestinismul,islamismul,iudaismul-mozaismul si buddhismul.Cat de prosti la minte sunteti sa credeti fals ca Rusia apara ortodoxia?Rusia si Putin este globalista.Da?Nu mergeti dupa fenta.
https://vm.tiktok.com/ZNdayRfms/
Rusia e o rusine pentru ortodoxie. Doar daca nu se merge pe ideea ca ortodoxia si talibanismul ar fi la fel.
La orice manastire am fos mlt eu in ta a, orice preot mi -a sous sa citesc noulv testament. Desigur ca stiau ca sunt capabila sa citesc toata biblia.
Parintele Ciprian de la Sihastria de exemplu, acolo unde odihneste Parintele Cleopa. Nici inl boserici nu se spune din primul testament.
Biblia desigur ca a fost falsificata. O spune omul de stiinta Greg Braden. Adica s-au scos parti, s au introdus minciuni.
Eu de exemplu nu cred ca la inceput s-a sous temeti-va de Dumnezeu. Ci mai degeaba, iubiti-l sau cei care il iubesc pe Dumnezeu. Fiindca Dumnezeu este iubire.
Daca ai o problema cu biblia;spune concret ce.