Jurămîntul lui Ion Creangă: „Jur pe onoare şi conştiinţă. Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu, Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc”. Ion Creangă, membru al unei societăți patriotice secrete, alături de Nicolae Culianu, bunicul lui Ioan Petru Culianu
1 martie 2016|Doctrină naţionalistă, Textele altora
Primim acest comentariu, care ne aduce o informație extrem de utilă! Mihai Eminescu a fost și el implicat în asemenea organizații. Iar Ioan Petru Culianu, care vorbea deseori cu mândrie despre bunicul său, e foarte probabil că a găsit o formulă proprie după care să continue tradiția familiei. A plătit cumva cu viața?
Străvechi rădăcini românești ale Mișcării Legionare
Ionut • 59 minutes ago
Îmi permit să adaug și eu aici un crâmpei de informație, peste care am dat întâmplător (oare?!) chiar astăzi, 1 martie:
Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă: ”Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu”
La 1 martie1837 s-a născut scriitorul Ion Creangă (m. 31 dec 1889), considerat unul dintre cei mai mari scriitori români. (…)
În 2014, a fost descoperit un jurământ „misterios” în arhiva Muzeului Literaturii Române (MLR) din Iaşi, documentul dezvăluind existenţa unei grupări „secrete” din care făceau parte mai multe personalităţi ale secolului al XIX-lea, între care Nicolae Culianu, Nicolae Gane şi Ion Creangă.
„Jur pe onoare şi conştiinţă./ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care face parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi sfânta Cruce”, se arată în textul semnat de membrii grupării.
Documentul a fost semnat înainte de anul 1883, când a încetat din viaţă unul dintre semnatari.
„Având în vedere statutul moral şi profesional al celor care semnează succintul manuscris, putem considera că aceştia şi-au respectat jurământul. Semnatarii însă au reuşit, fără îndoială, să păzească secretul absolut, cu privire la forma lor de organizare, după cum s-au şi angajat”, a declarat cercetătorul ştiinţific al Muzeului Literaturii Române Iaşi, Dan Jumară.
sursa: http://www.descopera.ro/cultur…
Noul tratat mondial OMS / WHO semnat si de reprezentatii Corporatiei ROMANIA E bine de stiut ! Vor sa preia controlul si peste oameni si peste animale , plante si mediu ….adica si gospodarii, campuri si gradini … adica sa vaccineze sau sa omoare animalele, sa distruga culturi etc
(b) One Health approach” for pandemic prevention, preparedness and response recognizes
that the health of humans is closely linked and interdependent with the health of domestic and
wild animals, as well as plants and the wider environment (including ecosystems), aiming for a
sustainable balance, and uses an integrated multisectoral and transdisciplinary approach to
pandemic prevention preparedness and response, which contributes to sustainable development
in an equitable manner;
https://apps.who.int/gb/ebwha/pdf_files/WHA78/A78_10-en.pdf
In aparenta se zice ca , citez din interpretarera saitului Raportul de garda :Un aspect important este că acordul respectă suveranitatea națională. Textul specifică clar că OMS nu va avea autoritatea de a impune politici interne statelor membre. Cu alte cuvinte, nu poate ordona carantine, mandate de vaccinare sau restricții de călătorie. Această clauză a fost inclusă pentru a răspunde îngrijorărilor privind o posibilă depășire a atribuțiilor de către organismele internaționale.”
https://raportuldegarda.ro/organizatia-mondiala-a-sanatatii-adopta-primul-acord-global-pentru-prevenirea-si-gestionarea-pandemiilor/
Textul citatului original in engleza:
Article 3 Principles and approaches
1. The objective of the WHO Pandemic Agreement, guided by equity and the principles further
set forth herein, is to prevent, prepare for and respond to pandemics.
2. In furtherance of this objective, the provisions of the WHO Pandemic Agreement apply both
during and between pandemics, unless otherwise specified.
To achieve the objective of the WHO Pandemic Agreement and to implement its provisions,
the Parties shall be guided, inter alia, by the following:
1. the sovereign right of States, in accordance with the Charter of the United Nations and the
principles of international law to legislate and to implement legislation, within their jurisdiction
Astazi se implinesc 572 de ani de la pedeapsa lui Dumnezeu cazuta asupra Constantinopolului pentru ecumenism.Pedeapsa a constat in Caderea Constantinopolului sub turci la data de 29 mai 1453
In ultima vreme vin tot mai multe mesaje de sustinere a poporului roman din partea rusa:
„Aveti rabdare.Va vom ajuta.Vom ajuta Romania.”
S-ar părea că ce scriam prin februarie e foarte probabil să se împlinească: o să ajungem să ne rugăm de ruşi să ne atace…
https://ioncoja.ro/o-sa-ajungem-sa-ne-rugam-de-rusi-sa-ne-atace-ca-sa-scapam-din-stransoarea-jidoveasca/