În Catedrala Națională a început montarea icoanei monumentale a Învierii Domnului

Andrei Sorin

Echipa care pictează în mozaic Catedrala Națională a început montarea icoanei monumentale a Învierii Domnului din cupola absidei nordice.

„Astăzi este o zi specială pentru toate echipele implicate în lucrările de mozaic ale Catedralei Naționale”, a declarat pictorul bisericesc Daniel Codrescu, cel care coordonează pictura în mozaic a sfântului lăcaș, conform basilica.ro.

„Este un moment cu totul deosebit și încărcat de semnificație pentru noi, mai ales că lucrările acestui mozaic au fost pregătite cu multă grijă în atelierele noastre pe parcursul ultimelor șase luni. Această icoană exprimă cel mai profund esența credinței noastre creștine, redând lumina Învierii și biruința vieții asupra morții, căpătând o semnificație aparte acum, în această perioadă de după Paști, când totul în jur ne inspiră prin frumusețea și vitalitatea renașterii naturii”, a spus Daniel Codrescu.

Iconografia absidei nordice

Programul iconografic al absidei nordice include o succesiune de icoane ce ilustrează Pătimirile Mântuitorului, culminând, în bolta absidei, cu icoana Învierii Domnului. În Postul Mare, pictorii Catedralei Naționale lucrau la scenele care reprezentau Pătimirile Domnului.

Icoana Învierii Domnului va încununa lucrările din absida nordică, un spațiu menit să întregească armonia duhovnicească și estetică a întregului ansamblu, a explicat pictorul bisericesc Daniel Codrescu.

„Este o mare responsabilitate, dar și o onoare deosebită să contribuim, prin lucrarea încredințată, la conturarea unei mărturii vii a credinței noastre comune pe pereții Catedralei Naționale. Lucrarea aceasta este, înainte de toate, rodul unei comuniuni între toți cei care au contribuit la realizarea ei”, a spus coordonatorul lucrărilor de pictare a edificiului.

„Fără binecuvântarea și îndrumarea duhovnicească a Părintelui Patriarh Daniel, a părintelui duhovnic, fără rugăciunile neîncetate ale Bisericii, ale părinților slujitori și fără implicarea generoasă și jertfelnică a credincioșilor care ne-au susținut prin donații, indiferent de mărimea lor, sau prin rugăciunea lor, acest moment nu ar fi fost posibil. Astfel, această lucrare devine o mărturie vie a unității noastre în credință și dragoste față de Dumnezeu și Biserică”, a subliniat Daniel Codrescu.

Mărturie a iubirii de Dumnezeu

Mozaicul din absida sudică include Arborele lui Iesei și scene legate de Nașterea Domnului, pe bolta absidei fiind reprezentată icoana acestui mare praznic.

Cele două ansambluri iconografice oglindite pe boltele absidelor nordică și sudică, subliniază unitatea și continuitatea revelației divine în istoria mântuirii.

220 de pictori lucrează în ritm alert, sub coordonarea pictorului Daniel Codrescu, depunând un efort uriaș. Echipa lucrează inclusiv sâmbăta, având ca obiectiv realizarea a cel puțin 340 de metri pătrați pe lună.

Astfel, o suprafață cât mai mare de pictură în mozaic va fi realizată până în 26 octombrie 2025, când sfântul lăcaș va fi sfințit în cadrul unei ceremonii grandioase de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului și Patriarhul Daniel al României.

Catedrala Mântuirii Neamului în câteva cifre:

350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți din toate timpurile sunt în piciorul Sfintei Mese;
25.000 de metri pătrați va avea suprafața totală pictată în mozaic;
10.000 pietricele (tesere) pentru fiecare metru pătrat de pictură;
406,98 metri pătrați are iconostasul, cel mai mare iconostas ortodox din lume;
392 ferestre;
120 metri înălțime;
27 uși comandate electric, cu sistem de siguranță în caz de incendiu.