METODE DEOSEBIT DE ABJECTE CARE TREBUIESC DENUNTATE CA ATARE DAR CU CARE NE-AM OBISNUIT DEJA :
AUTOMUTILAREA FOLOSITA DE ANUMITI EVREI
ACTIVISTI COMUNITARI , PENTRU A RECLAMA ACTE DE ANTISEMITISM CA SA DISTRAGA ATENTIA PUBLICULUI GENERAL , DE LA GENOCIDUL DIN GAZA – adevarata mare tragedie !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
RIVAROL NR. 3587 DIN 8.11.2023 (HÂRTIE)
Editorial
Cinci ani de închisoare pentru antisionism!
IATA INCA O FALSA AGRESIUNE ANTISEMITA ! Presa, ca de obicei, din Franța, din Europa și din întreaga lume, a scris tone despre presupusul atac asupra unei tinere evreice de treizeci de ani la Lyon, sâmbătă, 4 noiembrie. A fost o modalitate destul de disprețuitoare, dar extrem de eficientă de a distrage atenția publicului de la masacrul care se desfășoară în Gaza, unde peste 10.000 de palestinieni au murit deja sub bombardamentele israeliene intense și necontenite, în timp ce alte mii de oameni agonizeaza inca în condiții groaznice in nordul Gazei deoarece teritoriul respectiv este încă complet lipsit de apă, hrană, electricitate, medicamente, benzină și gaze. Operăm răniții fără anestezice sau analgezice. Sortăm răniții pentru că îngrijitorii nu au mijloacele de a trata și salva toate victimele atentatelor care sosesc în număr mare, în principal femei, copii și bebeluși. Și acestea nu sunt fabule precum minciuna odioasă a celor patruzeci de bebeluși presupus decapitați de Hamas și care amintește de alte calomnii precum afacerea incubatoarelor din 1990 sau cea a armelor de distrugere în masă din 2003 pentru a copleși un stat irakian nevinovat de aceste crime, deja de la acea data cu scopul de a asigura dominaţia israeliană asupra regiunii.
ata
O tânără de credință evreiască rănită în abdomen, dar fără ca viața ei să fie în pericol, a fost așadar atacată în capitala Galilor pe 4 noiembrie de un antisemit odios care și-a semnat crima gravând o svastică pe ușa ei (așa că a avut timp la indemana și nu s-a temut de sosirea vecinilor sau a poliției!) și lăsând în urmă chiar si cuțitul pe care aparent l-a folosit pentru a înjunghia presupusa victimă de două ori în stomac. Potrivit poveștii tinerei, care desigur trebuie să fie crezută pe cuvânt deoarece este evreică, atacatorul ei a venit să-i bată la ușă, la etajul șapte al unui imobil din arondismentul 3 din Lyon, în această sâmbătă, 4 noiembrie. în jurul orei 1 p.m. După ce i-a spus „bună ziua” (ce perfidie!), bărbatul, îmbrăcat în negru și cu fața parțial acoperită, s-a repezit asupra ei și a înjunghiat-o de două ori înainte să fugă. Dar totuși își face timp să graveze o svastica înainte de a fugi, un pic ca Zorro semnând cu Z-ul său. Dar atacatorul este, se pare, mai puțin talentat decât Zorro: zvastica nu este vizibilă la prima vedere și măsoară în jur de zece centimetri. De cine râdem? Cine poate crede într-un scenariu atât de improbabil? Dar indiferent, ca întotdeauna, când vine vorba de micuții curajoși, ne pierdem orice bun simț, orice simț al proporției, toată prudența și chiar toată demnitatea intelectuală. Mass-media și politicienii au intrat cu toții în isterie, acuzând antisemitismul, adică în contextul actual, pe toți cei care nu sunt aliniați necondiționat entității sioniste, care nu rămân indiferenți la masacrul pe scară largă al unui întreg popor nevinovat, al unei întregi populații civile dezarmate, care nu are nici stat, nici putere militară să o apere și să o protejeze. Precum este Palestina.

Încetul cu încetul, timid, începe să iasă la iveală adevărul despre atacul adevărat-fals asupra tinerei: explicatiile, foarte precaute, trezesc acum serioase îndoieli ale poliției cu privire la motivul antisemit al faptei. În Actu Lyon, un articol pe această temă se intitulează: „Femeie evreică înjunghiată la Lyon: aceste elemente care ridică îndoieli și care ridică întrebări”. Se vorbește din ce în ce mai mult despre automutilarea în etape din cauza în special apropierii celor două răni de înjunghiere. Nu ar fi o premieră. În urmă cu douăzeci de ani, în ianuarie 2003, rabinul Gabriel Farhi s-a automutilat cu cuțitul în sinagoga sa, făcându-i deja pe oameni să creadă că a fost un atac antisemit. Dar, fiți liniștiți, nu doar ca această tânără nu-și pusese deloc viața în pericol, automutilarea ei a fost ușoară și superficială, viespea nu era nebună! Se vorbește și de probleme casnice, tânăra ar fi avut foarte recent „un divorț dificil” de parcurs. Vorbim deci ponderat despre un „context familial tensionat”. Suntem deci departe de antisemitism. În acest caz, încă o dată, doar isteria era adevărată!
Acest lucru nu împiedică mass-media aflată sub control comunitar, fără cel mai mic început de dovadă, să vorbească despre o explozie de acte antisemite în țara noastră. Toate acestea sunt gunoaie și o manipulare odioasă pentru a masca, a ascunde genocidul care se desfășoară în Gaza. Sunt metode deosebit de abjecte care trebuie denunțate ca atare dar cu care suntem obișnuiți. De fapt, nu este greu de știut dacă un atac rasist sau antisemit este adevărat sau nu: de îndată ce se pune problema de graffiti ostentative, tatuaje, lacerații, ușoare mutilări, deghizări sau comportament nebunesc, este aproape sigur că acestea sunt forje. Cine nu-și amintește de atacurile false care au urmat în mai 1990 afacerii profanării mormintelor evreiești din Carpentras și de fantastica orchestrație politico-media la care a dat naștere? În câteva săptămâni, știrile, fiecare mai absurdă decât ultima, s-au înmulțit. În Avignon, o femeie din Antilean, Anne M., a pretins că a fost tunsă doar pentru că era neagră. De altfel, adolescenta îi ceruse iubitului ei, ucenic frizer, să-i facă o tunsoare asemănătoare cu cea a idolului ei, rockerul negru Grace Jones. Rezultatul s-a dovedit a fi dezastruos, își imaginase atacul rasist care zguduise întregul mediu germano-pratin, L’Humanité remarcându-se prin prima pagină cu un singur cuvânt pe toată pagina: „Tondue”(tunsa). Cu toate acestea, comuniștii nu au fost întotdeauna atât de preocupați de părul femeilor, mai ales în timpul Eliberării! La fel, la Villeneuve-d’Ascq, pentru a evita să-și susțină examenele, un student simulase, cu mini-mutilări, un atac nazist! La Grenoble, o femeie din Africa de Nord a susținut că a fost bătută de fasciști, în Le Havre o profesoară a spus că a fost atacată de indivizi care purtau aparent eșarfa albastru-alb-roșie a Frontului Național (!), cand de fapt cele două tinere fusesera , de fapt, intr-un mod mult mai prozaic, victimele unei certuri domestice!

DAR inainte de toate, dese sunt mai ales falsele atacuri antisemite, cele care survin legiune. Pe 19 august, am descoperit graffiti antisemite pe fața unui magazin de sandvișuri cușer din Levallois-Perret, cel al domnului Schnitz de pe rue Jules Guesde. Mass-media și politicienii sunt înflăcărați, se vorbește despre înăsprirea în continuare a legilor împotriva antisemitismului, această otravă, dar poliția își dă repede seama că autorul etichetelor este un septuagenar evreu care vrea să se răzbune pentru chiria neplătită a unui stabiliment ce-i apartinea lui, si închiriat de victimă, tot evreu. A fost așadar o dispută comercială între evrei: unul l-a furat pe celălalt, al doilea s-a răzbunat pe primul scriind pe geamul din față: „Evreu hoț”. Nimeni să nu ne vorbească despre clișee antisemite: realitatea trece dincolo de ficțiune!
În 2015, un profesor evreu din Marsilia, Sylvain Tsion Saadoun, cu o kippa pe cap și o barbă plină, a făcut oamenii să creadă că a fost atacat cu un cuțit de trei bărbați care pretindeau că este din Statul Islamic. De fapt, și aici, problemele conjugale ar fi la originea minciunii pure a profesorului care a uitat clar porunca a opta din Decalog: „Să nu minți”. În 2003, la câteva luni după automutilarea și fabricarea rabinului Farhi, Alex Moïse, purtătorul de cuvânt al Likudului în Franța, care este, după cum știm, o garanție a moralității și probității și care a fost în fruntea anti- Campania Dieudonné, amenințând să arunce în aer teatrele în care urma să joace comediantul (trebuie să intelegi că umorul evreiesc are limitele lui!), pretinde că primește apeluri anonime pe telefonul mobil cu amenințări cu moartea și insulte antisemite. Din nou, polițiștii care nu se lasă păcăliți — sunt obișnuiți cu inventii! — și-a dat seama repede că însuși Alex Moïse a fost cel care trimitea aceste mesaje de ură.
În decembrie 2003, școala Marzaka Thora din Gagny din regiunea Paris a luat foc. Mass-media se entuziasmează, prim-ministrul de atunci, Jean-Pierre Raffarin, fără să aștepte rezultatul anchetei, știe deja motivul crimei: antisemitismul desigur. Ca Pierre Joxe după editarea lui Carpentras. Și imediat șeful guvernului a creat un comitet interministerial de combatere a antisemitismului, încă unul! Trec câteva săptămâni și Le Figaro apoi L’Express, în pasaje scurte și modeste, sugerează clar că este o înșelătorie de asigurări. Liderii Lubavitch ai establishment-ului sunt de fapt infirmi de datorii: focul este providențial.

CUM să nu amintim și de afacerea centrului social evreiesc de pe rue Popincourt din arondismentul 11 ​​al capitalei, ars în noaptea de 21 spre 22 august 2004 și acoperit cu zvastici și inscripții antisemite? CRIF scria atunci într-un comunicat de presă peremptoriu că „nu poate exista nicio îndoială cu privire la motivațiile stupide și criminale ale celor care ard un restaurant al inimii scriind graffiti antisemite: este într-adevăr ura față de evrei care i-a inspirat”,dar lupul antisemit nu era acolo. Piromanul centrului social a fost nimeni altul decât un bărbat fără adăpost evreu sefard, în vârstă de 52 de ani, născut în Maroc, Raphaël Benmoha. Cine atacase această clădire pentru a se răzbuna (încă o poveste de răzbunare!) pe „rabinii care au mulți bani”, așa cum le-a explicat blând poliției, care a găsit în casa lui două markere roșii și negre cu care scrisese brutalele inscripții presărate de grave greșeli de ortografie: „evreii afară”, „fără evrei, lumea ar fi fericită”, „Itler = Franța”, „Trăiască islamul”. Mai bine, acest tânăr impulsiv de cincizeci de ani era familiarizat cu centrul, deoarece îi făcuse chei duplicate. Demis cu zece ani înainte de la slujba sa de paznic de noapte la fostul adăpost pentru tinere evreiești de pe rue Domrémy din Paris, în secolul al XIII-lea, se spunea că ar fi supărat comunitatea evreiască din care aparținea. Aventura este cu atât mai incredibilă cu cât acest individ ar fi fost influențat direct de un episod din serialul de televiziune PJ difuzat în 2003 la France 2 care, ține-te bine, povestea tocmai povestea unui fost angajat care dă foc acestui același centru social evreiesc, centru situat pe rue Popincourt pentru că era nemulțumit că a fost concediat de acolo! Din nou, realitatea se întâlnește sau chiar depășește ficțiunea! Putem înțelege de ce un anumit grup etnic este dotat pentru a șaptea artă!
În sfârșit (dar lista este departe de a fi exhaustivă) cum să nu ne amintim afacerea uluitoare a RER D? În iulie 2004, o tânără, Marie Leblanc, a susținut că a fost dezbrăcată de un grup de nord-africani și negri care au luat-o drept evreica (ceea ce nu era) pentru că locuia în arondismentul 16 al Parisului, acestia din urmă, designeri în devenire, i-au gravat svastice pe stomacul ei și toate acestea fără ca niciun călător să reacționeze, deși scena insuportabilă ar fi durat nu mai puțin de cincisprezece minute. Cu toate acestea, nu numai că niciun martor nu confirmă versiunea ei a faptelor, dar domnișoara este, de asemenea, cunoscută ca fiind o mitomană. Indiferent, mass-media se lasă dusă de cap, președintele Republicii, apoi Jacques Chirac, denunță imediat „un act de nespus”, cu sprâncenele ridicate și bărbia în față, la unison cu ministrul de Interne. Cât despre activista comunitară Nicole Guedj, pe atunci secretar de stat pentru Drepturile Victimelor, în ciuda caracterului total neplauzibil al acestei povești și a trecutului serios al tinerei, ea s-a întâlnit, toate treburile lasate balta, cu presupusa victimă, i-a telefonat îndelung, si a dat credit unei povesti complet inventate. Am putea multiplica acest tip de afaceri. De fiecare dată, este același lucru, aceeași isterie, același fals, același rezultat. […]

RIVAROL,