Citez dintr-un comentariu al numitului Katz Maximilian:
„Conform lui Katz, după întâlnirea cu Muraru şi Solomon, Zuroff ar fi declarat:
„M-am bucurat să aflu că atât deputatul Muraru, cât și secretarul de stat Solomon au planuri concrete şi se concentrează foarte serios asupra eforturilor de a se asigura că legile românești împotriva antisemitismului și negării Holocaustului vor fi puse în aplicare pe deplin, iar infractorii vor fi pedepsiți corespunzător, ceea ce nu a fost cazul până în prezent. Antisemiţi si negationişti, precum Vasile Zarnescu, fost ofițer al Serviciului Secret Român, şi profesorul de la Universitatea din București, Ion Coja și-au putut răspândi minciunile și ura prea mult timp și faptele lor trebuiesc pedepsite aspru“.
Și comentez și eu, la rândul meu:
Nu știu cine este acest Zuroff, dar dacă există și are și funcții de răspundere în gestionarea moștenirii Holocaustului și dacă acestui individ chiar îi aparține afirmația despre „minciunile și ura prea mult timp răspândite de Ion Coja”, adică de mine, subsemnatul, atunci îl invit deschis, bărbătește, pe Zuroff să apărem în public amândoi, eu cu minciunile mele, pe care numitul Zuroff le va devoala în fața telespectatorilor, iar eu cu replica de care voi fi sau nu în stare s-o dau. Până atunci aș fi curios dacă numitul Zuroff a publicat vreun text pe tema așa zisului Holocaust din România, pe care eu îl neg de când mă știu, adică de când am aflat de această acuzație netrebnică. Mi-ar fi de folos un asemnea text în care, sunt convins, voi găsi și eu multe minciuni din inventarul de minciuni vehiculate de cei care ne acuză de genocid, de holocaust! Adică minciunile lui Zuroff!
Rog cititorii care cunosc adresa acestui Zuroff, inclusiv a lui M.Katz, să-i facă atenți că le-am adresat această provocare la duel! Duelul argumentelor! En garde!, neisprăviților!
Ion Coja
Efraim Zuroff contrazice şi evidenţele, doar ca să îi iasă acuzele de crime la adresa românilor.
Astfel, în 2003 Zuroff a mai venit din Israel în România şi a promis câte 10 mii de dolari oricărui român care demască un ucigaş de evrei la „progromul de la Iaşi“ din 1941, sau alt asemenea asasinat, de „Holocaust“. Erau reclame-poster cu oferta de 10 mii de dolari până şi pe staţiile de autobuz din Bucureşti, aprobate de primarul Băsescu (poate unii vă mai aduceţi aminte). Nu s-a descoperit nici un caz adevărat de român care să fi ucis un evreu, dar acum Zuroff le dă alte explicaţii lui Muraru şi Solomon, mandataţii guvernului Ciucă (care l-au vizitat în Israel în 29 aprilie – 1 mai 2022, pentru noi puneri la cale de condamnări de români), asigurându-i că statul român este vinovat de eşec, că nu a vrut să prindă criminalii.
Citat din „Ofensiva Iudaismului asupra României“:
(Momentul 2003, când îl somaseră pe Ion Iliescu să aprobe înfiinţarea Comisiei prezidenţiale a investigării „Holocaustului din România“.)
„«Ultima şansă»? Cu tot scandalul făcut, Israelul şi organizaţiile evreieşti internaţionale nu au putut să îi fluture preşedintelui Iliescu nici un caz concret de român condamnabil de moartea vreunui evreu în timpul Holocaustului, aşa că, la nici o lună de la interviul cu bucluc, ei căutau cu lumânarea criminali. Astfel, în august 2003 Centrul Simon Wiesenthal anunţa că «oferă 10 mii de dolari fiecărui doritor pentru denunţarea românilor participanţi la Holocaust. Directorul centrului, Efraim Zuroff – se anunţa pe toate canalele -, a lansat astăzi programul Operaţiunea Ultima Şansă, care îşi propune să contribuie la depistarea, judecarea şi condamnarea celor care se fac vinovaţi de uciderea evreilor. Directorul Centrului Simon Wiesenthal, Efraim Zuroff, justifică includerea României în acest program prin faptul că în ţara noastră nici un participant la Holocaust nu a fost trimis în judecată în perioada post-comunistă, după cum România nu are nici o structură specializată în asemenea cazuri» .
«Directorul centrului, Efraim Zuroff, afirma că doreşte neapărat prinderea acestor nazişti de origine română… Această operaţiune de amploare [efectuată cu banii luaţi deja de la elveţieni, cum am arătat 4 sub-capitole mai sus] a fost experimentată în Lituania, Letonia, Estonia şi Ucraina, ducând la depistarea a peste 241 de «îngeri ai morţii nazişti» care s-au ocupat de deportări. Dintre aceştia, peste 55 au fost trimişi în judecată… După mediatizarea făcută campaniei Ultima şansă, Centrul Simon Wiesenthal din Israel a primit zece scrisori în care sunt oferite informaţii despre câţiva ieşeni suspectaţi a fi criminali de război. Cine sunt cei câţiva ieşeni?… «Aceste informaţii nu pot fi făcute publice acum…», ne-a declarat Otto Adler, preşedintele Asociaţiei Holocaust. «Părerea mea este că trebuie să se ştie că aceste fapte au existat» a mai spus Adler.»
Denunţurile, venite prin telefon, e-mail sau prin poştă, de la inşi cu vârste între 40 şi 90 de ani, în număr de 80, spuneau că amatorii de bani au auzit că cutare sau cutare a omorât evreii în timpul războiului, şi că ştie aceasta fie de la criminalii înşişi, fie de la rude sau prieteni. După perierea denunţurilor celor care voiau câte 10.000 de dolari, «s-au identificat patru posibili criminali de război in România», de peste 83 de ani.
Anchetaţi de Parchetul militar, despre nici unul nu s-a găsit nici o dovadă de vinovăţie. Dintre cei patru acuzaţi, doar ieşeanul Ioan Alexa a fost un caz mediatizat. În 2005 avea 96 de ani şi trebuia să fie primul român condamnat după 1990 pentru crime de război, în urma denunţării lui de către Centrul Wiesenthal că ar fi contribuit la Pogromul de la Iaşi din 1941. Nu s-a confirmat. Nici nu fusese la Iaşi în acele zile.
[pe această temă, atunci s-au publicat articolele: Holocaustul se răzbună pe un ieşean (pe http://www.9am.ro din 26 august 2005), Campania de demascare a Holocaustului în România (în Jurnalul Naţional din 30 septembrie 2004), ca şi articolele dlui Vasile Zărnescu: Simon Wiesenthal – Impostorul nr. 2 şi Mariana Maxim: Nemernica Neamului (postate în mai multe publicaţii pe Internet) etc.]“
The World Is Full of Holocaust Deniers
A new survey suggests that many Asians, Africans, Middle Easterners, young people, Muslims, and Hindus believe that facts about the genocide have been distorted.
https://www.theatlantic.com/international/archive/2014/05/the-world-is-full-of-holocaust-deniers/370870/
Rabbi Moshe Aryeh Friedman,David Cole,Professor Roger Dommergue,Nathanael Kapner,Bobby Fischer – World Chess Champion,Benjamin Freedman,Paul Eisen,Joseph Burg,Steven Anderson(toti evrei)
In final khazarii satanisti vor avea ceea ce merita. Rasplata e foarte aproape de ei. Pe la 1800 si ceva in Rusia Tarista trai int-o coliba in mjlocul unei paduri un pustnic cu mare har care a primit porunca de la Sfanta Treime sa ridice o manastire inchinata Fecioarei Maria. Dar Duhul Sfant i-a zis ca acea manastire sa nu fie construita in locul unde isi avea el coliba pentru ca acolo peste ani se va construi o fabrica de armament care va salva Rusia cand satanistii o vor ataca dupa ce oranduirea bolsevica isi va da obstescu sfarsit. Si atunci pustnicul a plecat in cautarea unui loc prielnic pentru a ridica acea manastire. Si mergand el a ajuns la poalele unui deal si acolo a hotarat sa ridice manastirea, loc cu care Duhul Sfant a fost de acord. Astazi pe locul din acea padure se afla orasul atomic in care rusii dezvolta si produc focoasele nucleare. Asa ca aviz amatorilor ce vor razboi cu rusii. Cu ingaduinta Sfantului Bunului Dumnezeu, Rusia va apasa pe butonul rosu nuclear daca situatia va fi de asa natura incat sa se foloseasca armele nucleare pentru a-i infrange pe satanistii Ocultei Mondiale.
@gelu – în limba română se scrie CAZAR