E X T R A S din intervenția intitulată „O întrebare pentru numitul MUGUR ISĂRESCU” publicată, la 19 iunie 2012, pe blogul domnului prof.univ.dr. Ion Coja.

. . .

„Eu altceva vreau să-l întreb pe MUGUR ISĂRESCU…

Și anume: au mai fost trei persoane care, alături de domnul Sever Mureșan, s-au străduit cât au putut să împiedice înstrăinarea băncii românești. E vorba de

1.PAMFIL GORCEA, fost colonel SRI, care a vorbit primul în public despre intenția „unora” de a ataca banca, a acționat în interiorul acționariatului pentru a-i face pe acționarii de la DACIA FELIX să conștientizeze pericolele la care este expusă banca, iminența atacului financiar menit să ducă la dispariția băncii!

2. EMIL CIOFLAN, profesor la ASE, unde l-a avut student apropiat și pe MUGUR ISĂRESCU, pe lângă care a intervenit de mai multe ori după 1990, semnalându-i direcția greșită pe care a dat-o sistemului financiar și bancar din România.

3. IOAN GEORGIU, magistrat din Cluj Napoca, care, singur împotriva sistemului juridic românesc, a reușit să stăvilească, pentru un timp, demolarea băncii DACIA FELIX! Zic pentru un timp numai, adică atâta timp cât a fost în viață! Toți trei au încetat să se mai opună strategiilor lui MUGUR ISĂRESCU odată cu încetarea din viață! Iar toți trei au încetat din viață în condiții nefirești, care au stârnit îndreptățite suspiciuni și stupoare!

Întrebarea mea fiind exact aceasta: dacă în înstrăinarea Băncii DACIA FELIX numitul MUGUR ISĂRESCU a avut rolul cel mai important,  persoana sa are vreo legătură și cu dispariția fizică a celor trei români de ispravă care și-au dat viața pentru independența financiară a neamului românesc?

A avut cunoștință MUGUR ISĂRESCU de planificarea și executarea celor trei asasinate? Ar fi putut să le împiedice sau, dimpotrivă, le-a aprobat cu suprema conștiință a inevitabilului, a mersului inexorabil al procesului de globalizare și înrobire a României?

Adică, MUGUR ISĂRESCU, creierul sau numai executantul strategiei de înstrăinare a Băncii DACIA FELIX, s-a implicat și în decizia de eliminare fizică, de asasinat, ale cărui victime au fost cei trei români pe care nu avem dreptul să-i uităm?

A știut MUGUR al nostru că vor muri niște oameni pentru ca DACIA FELIX să-și schimbe stăpânii? Iar noii stăpâni sunt cumva și stăpânii de care ascultă MUGUR ISĂRESCU? Ei au comandat cele trei asasinate?

Ion  Coja

Nota bene: Așadar, se cuvine să reținem aceste trei nume, ale unor victime, ale unor eroi, de fapt, eroi ai războiului financiar în care România este angrenată de 22 de ani”

*

Post scriptum 2022 – Textul de mai sus se re-publică la sugestia dlui profesor Toma Bălășoiu