Marius Manole
58m ·
Am decis să înapoiez decorația Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu care am fost decorat în 2016 la Palatul Cotroceni, din partea Președintelui României.
L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut.
Am stat în Piața Victoriei în frig, în ploaie pentru a apara justiția și democrația. Cand a plecat Dragnea iarăși am crezut ca am invins. Ghinion, propriul nostru președinte urma să ne facă cel mai mare rau. Omul în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe ușa din față, pe covorul roșu. De
asemenea, VREA SA PREIA ȘI SEFIA COMISIEI JURIDICE DIN CAMERA DEPUTATILOR, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea & Iordache, de aceasta data chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu?
Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător.
Returnez, așadar, decorația primită, mâine la ora 10:00 la Palatul Cotroceni.
Sunt mândru de realizările mele și publicul nu poate fi mințit cu decorații venite din partea celor care nu iubesc țara. Oricum în ultimii ani Cultura nu a reprezentat o prioritate pentru administrația țării.
ps. Plec sa joc in seara asta RICHARD3, sa mai spui Shakespeare nu e actual…
*
NR Maestre Manole, dacă zici că te-ai bucurat de arestarea („plecarea”) lui Liviu Dragnea, înseamnă că multă minte nu ai avut! Ți-au trebuit câțiva ani ca să te dumirești cât e de ticălos Iohanul?! Nu ți-ai dat seama că Liviu Dragnea a supărat inamicii neamului românesc prin programul său naționalist de guvernare?! Te-a deranjat că PSD-ul lui Dragnea a cerut prin lege revenirea aurului mutat gangsterește la Londra?! Nu te-a deranjat când PNL a abrogat legea respectivă? Nu te-a deranjat să vezi cât de prost a guvernat partidul lui Johanis? Te-a deranjat că recurge la soluția de avarie? Ce ai fi vrut? Să rămână Câțu prim ministru, cu gașca lui de incompetenți?! E drept, nici PSD nu mai este PSD-ul de pe vremea lui Dragnea, dar nu exista altă soluție pentru plăvanul de la Cotroceni! E prima decizie rațională pe care o ia malacul prezidențial.
Știu, actorii iubesc aplauzele, dar le obțin de regulă rostind textele semnate de autori, de scriitori! Nu te amăgi cu replicile pe care le rostești pe acenă, nu sunt din capul dumitale! Din capul dumitale sunt osanalele cu care l-ai susținut pe unul din cei mai mari ticăloși din Istoria României! De ce ne obligi să ne aducem aminte de acel moment penibil din existența cetățeanului rătăcit Marius Manole?!
Sa ne aducem aminte de entuziasmul general din 20 mai 1990, asa ca iertati-l pe saracul Manole care de fapt este un om sincer si cu gand curat.
Cate astfel de greseli se fac zilnic care se termina cu divort si chiar cu crime.
Vorba unui bun prieten (Octav Stanasila – Dumnezeu sa-l aiba in paza!) : „Gresare umanum este”.
Sa scoata spada cei care se stiu fara de pacat…
O concluzie sigura, Manole ești un mare prost , cum n-au mai fost, …..Că sa te trezești la realitate trebuie că o mare bita sa te lovească în moalele capului. Trezeste-te omule , îți faci de rușine parinții, strămoșii, tara in care te-ai nascut Chiar nu realizezi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tau.
Replica data arogantei lui Marius Manole este bine venita.