ORIGINEA CUVÎNTULUI CRĂCIUN
de Gabriel Gheorghe

Everything in the study of language, as in other studies,
depends upon the way in which one approaches
the fundamental questions
(Whitney, “The Contemporary Review”, t. 25, p. 716)

1 Generalităţi

1.1 Nu de puţine ori, şi nu din partea unor lingvişti, istorici, etnologi etc. de mâna a doua, limba română s-a bucurat de un nedisimulat interes şi de aprecieri superlative. Nu este aici locul, deşi ar fi necesar, să inventariem astfel de judecăţi de valoare de excepţie adresate poporului român şi limbii române în diverse perioade şi contexte, de care nu avem cunoştinţă să mai fi fost făcute şi despre alte popoare şi graiuri europene.

De la (F. Lot) o enigmă şi un miracol (cel mai caracteristic atribut al unui popor este limba) sau din punct de vedere lingvistic, limba română este cea mai interesantă din Europa (V. Kiparski) s-au enunţat numeroase opinii despre situaţia cu totul particulară a limbii române între limbile lumii.

Este de tot regretabil că cei care au avut româna ca limbă maternă, dar şi ca profesiune, şi au învăţat limbi străine, nu au ajuns să observe caracterul ei cu totul special şi n-au încercat să-i descopere originea.

1.2 Aproape în totalitate cuvintele din lexicul de bază al limbii române ţărăneşti nu au origine cunoscută. Pentru multe din acestea dicţionarele indică etimologie necunoscută, dar şi originile ATRIBUITE unora din aceste cuvinte sînt, cel mai adesea, simple fantezii, fie direct rezultatul unor superstiţii istorice, lingvistice sau culturale.

1.3 Privitor la CRĂCIUN, unul din cuvintele dumnezeieştii limbi române, au curs rîuri de cerneală, atît autohtonă, cît şi extra carpato-dunăreană.

Nu credem că este necesar să facem istoricul etimologiilor propuse pentru Crăciun, toate fiind foarte departe de adevăr. Pentru un sumar al acestora a se vedea ref. 6, p. 296-307. Al. Rosetti acceptă şi încearcă să justifice părerea lui Aron Densuşianu (1837-1900): de toutes les étymologies proposées, la seule à rester sur pied est creatio, indiquée par Aron Densuşianu et reprise par Ovid Densuşianu (v. şi 7.1, p.174), eventual din acuzativul Creationem, soluţie înscrisă certîn DLRM şi, cu rezerve, în Dex.

1.4 Un articol pe această temă, probând o rară şi regretabilă incapacitate de înţelegere, a fost publicat în cotidianul “România Liberă” din 22.XII.1990, sub titlul impropriu, (în raport de conţinut) Semnificaţia obiceiurilor de Crăciun, de Dr.Sanda Larionescu. Autoarea a realizat o performanţă puţin obişnuită: aceea de a nu spune nimic corect. Este de neînţeles de ce doctoriţa S.L. îi atribuie lui P. Caraman stabilirea etimologiei lui Crăciun din lat. creatione (?) = creaţie(sic!), pe când, se ştie, această propunere fusese făcută de A. Densuşianu înainte de naşterea lui Caraman. Apoi, îşi dezinformează abundent cititorii cu afirmaţii necontrolate, fanteziste, de genul: Crăciunul în sensul de creaţie (o imposibilitate fără rest, v. mai departe, n.n. G.G.) semnifică un început, un “festum incipium” (vai!) ca zi de naştere a luiCristos şi implicit a unei noi ere, creştine, dar în acelaşi timp şi prima zi a anului.

Toate afirmaţiile de mai sus sînt false, cum vom arăta mai departe.

Sărbătoarea naşterii Domnului este un termen posterior al unui eveniment nedeterminat istoriceşte, şi nici de către Biserica creştină.

Propunerea ca în era noastră anii să se numere de la naşterea lui Hristos aparţine dobrogeanului Dionisie Exiguus, cel smerit, sau Dionisie Românul, propunere acceptată în 527 în Italia, o sută de ani mai târziu în Franţa, în secolele VIII-IX în Anglia şi mai apoi în restul lumii. Baza de calcul a lui Dionisie nu a fost exactă, astfel că s-a dovedit, ulterior, că era noastră este cu 4-7 ani în urmă. De asemenea, se ştie că înainte de sfîrşitul secolului IV se admisese că Hristos s-a născut sau în 20 aprilie, sau în 19 mai, sau la 6 ianuarie, sau la 25 decembrie (5.1, p. 92). Sfîntul Epifaniu pune naşterea lui Crist la 6 ianuarie, sfîntul Clement Alexandrinul la 19 aprilie, alţi părinţi ai bisericii în alte zile (Martigny, Antiquités chrétiennes, p. 271, ap. 54, p. 242). Deci, incipium fiind nedeterminat, festum nu semnifică ceea ce pretinde doctoriţa S.L.

Pe de altă parte, la arienii carpatici anul începea la 1 martie, şi, normal, la aceeaşi dată începea şi la vechii greci şi la vechile populaţii italiote, ca şi la alte populaţii europene vechi, care au roit din Spaţiul Carpatic, la alte popoare la 1 septembrie, în Italia dupa 153 î.e.n. la 1 ianuarie, dar nu la 25 decembrie.

2 Critica etimologiei din latinul creatio

2.1 În cele ce urmează vom căuta să determinăm gradul de admisibilitate al etimologiei oficiale a cuvîntului Crăciunobţinută prin diverse exhibiţii fonetice, lipsite, după părerea noastră, de vreo bază ştiinţifică.

2.2 A deduce pe Crăciun din creatio(nem) înseamnă a ignora:

2.2.1 Realitatea credinţei creştine instituţionalizate

Nu se poate sărbători crearea lui Hristos deoarece, conform Crezului Niceo-constantinopolitan, stabilit la 325 e.n., la Niceea, de către primul sinod ecumenic, şi recunoscut de sinodul ecumenic din Calcedon (451 e.n.) ca expresie autentică a credinţei Bisericii universale, Fiul este născut din Dumnezeu-Tatăl, iar nu făcut (creat). Ultimul paragraf adoptat de sinodul de la Niceea conţine o formulă de anatemă: Cît priveşte pe cei care spun că ar fi fost un timp în care Fiul nu era şi că înainte de a fi fost născut El n-a existat […] sau că Fiul este creat […] pe aceştia Biserica îi anatemizează.

Crezul sau Simbolul credinţei spune: (Cred) şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, născut, iarnu făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.

Cum ar fi fost posibil să se sărbătorească o zi a naşterii pentru Fiul, născut mai înainte de toţi vecii, participant la întocmirea lumii (prin care toate s-au făcut)? Cine ar putea pretinde că ştie sau poate stabili ce s-a întâmplat mai înainte de toţi vecii, înainte de facerea lumii?

Din cele mai sus arătate rezultă cu claritate că orice legătură cu lat. creatio = act creator, facere, creatură, zidire (2, p.108) (actul creator prin care Dumnezeu Atotţiitorul cheamă la fiinţă cele ce încă nu sînt – Romani 4/17, ap.2, p.109) privitor la Hristos este o imposibilitate dogmatică, Biserica creştină neputînd institui o sărbătoare care contravenea fundamentelor sale ideatice şi care cădea sub anatema celei mai înalte autorităţi bisericeşti. (…)
*
*
Nota redacției: Dl Gabriel Gheorghe, lingvist pasionat, cu contribuții erudite extrem de utile, ne oferă – fără să vrea(!) argumente în favoarea ipotezei pe care o respinge, o combate. Dpdv lingvistic nu contează poziția „oficialilir”, a teologilor care combăteau ideea populară că Iisus „s-a născut”, a fost „creat” la un moment dat, a existat un timp înainte de nașterea sau crearea lui Iisus „fără Iisus”! Dacă teologii au combătut această teză, asta înseamnă că erau mulți oameni simpli care credeau că Iisus a fost creat de Dumnezeu. Credința acestora putea să stea la baza etimologiei lui „Crăciun”. Datele pe care ni le oferă dl Gheorghe, corect interpretate, susțin ipoteza „oficială” o etimologiei lui Crăciun. Nu e prima oară când se întâmplă așa. E un paradox fericit!