Am pus pe site următoarele întrebări, apelând la colegii mai învățați să ne spună cum s-au desfășurta evenimentele legate de abdicarea regelui Mihai. Iată întrebările:
La ce oră și în ce zi s-a semnat abdicarea?
La ce oră și în ce zi regele a părăsit locuința?
Cât timp a avut la dispoziție ca să-și facă bagajele?
Era cu bagajele făcute în momentul când a semnat abdicarea?
Câte vehicule (automobile + avion) a luat din țară și cum / când le-a dus în străinătate?
Iată și răspunsurile / informațiile primite de la Colegii MIHAI și SARMIS:
Mihai
In noiembrie 1947 regele a participat la nunta reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Emilian Ionescu – AGHIOTANTUL REGELUI, care a participat si la arestarea maresalului – povesteste cum a insotit trenul „cu valori” catre Elvetia:
„Am plecat pe 13 octombrie impreuna cu Eugen Bianu, ca insotitori ai 2 vagoane speciale, atasate la acceleratul de Berna. Ma intrigau aceste vagoane…Bianu mi-a dezvaluit ce se afla in ele: 2 masini recent achizitionate de rege, covoare, lucrari de arta, cateva cufere si valize secrete”.
*
sarmis
Vergotti a plecat cu avionul împreună cu regele şi cu regina-mamă, Elena. Cu vagonul cu valori au plecat Emilian Ionescu şi Eugen Bianu, şeful Siguranţei Palatului.
Așadar, regele știa că va abdica încă din octombrie! S-a îngrijit să-și facă încă de pe atunci bagajele! Restul sunt minciuni! Minciuni regale!
Rog colegii care vor completa aceste informații să menționeze sursa, autorul, cartea sau articolul etc.
Si daca au plecat si cu alte bunuri credeti ca aveam noi alta soarta? Soarta s-a decis la Ialta.
Nu inteleg de ce atata inversunare si manipulare?!
Oare regele trebuia sa fie sarac?
Dar cei care au venit dupa si cei mai recenti dupa marea brambureala din decembrie 1989 nu au luat ca sa zic ca nu au furat?
De cate ori mai mult?
Oare Regele a furat sau si-a luat ceea ce ii apartinea?
V a furat din avutul vostru?
Problema este că vrea să ne prostească, să ne facă să-l credem că a trăit din ouăle vîndute la piață. Prea ne ia de proști! Asta nu suportăm! Că nu acceptă să fie judecat după faptele sale. Minte! Asta e de nesuportat: minciuna la asemenea vârstă! În rest aveți dreptate! Câtă mai rămâne!…
Domnule profesor…cine nu a mintit in viata lui? macar de doua ori….
Nu e firesc sa ti iei lucrurile de pret personale? Sa ne intelegem a luat 2, 4 masini primite cadou sau cumparate…si daca le lasa in tara se plimba cumva bunica dvs sau strabunica mea? asa si cu covoarele, bijuteriile etc.
Si daca i se dadea o idemnizatie de la Statul comunist desi nici asta nu e verificat, cu 5000 de dolari credeti ca ii erau de ajuns sa traiasca o familie formata din 7 persoane in Occident? Si mai vorbim si de o familie din Casa Regala? Adica chirie, hrana, imbracaminte scoli etc…. Eu cred ca nu! Nici acum in Occident nu se poate trai cu 5000 de euro 7 persoane la un standard cat de cat acceptabil. Nu comparati traiul din Romania cu cel occidental….
Mi se pare ca uneori exageram din dorinta de a incrimina pe unul sau pe altul…
Deocamdata nu stim daca a mintit sau nu….
D zeu stie ! Si daca asa s-a intamplat D zeu e sus si vede…
Eu inteleg ca fiecare are optiunea lui, unii sunt republicani, altii monarhisti…Insa sa nu uitam ca fiecare regim politic nu a fost desavarsit. Iar cel comunist ne a scos de pe o harta a civilzatiei…
Sa fim obiectivi, nu a fost monarhia perfecta, dar ii datoram multe : prima cale ferata, marea Unire, Constitutia din 1923, chiar si Carol al II lea a avut merite, era un om cultivat, rafinat,..
Nu toata lumea traia bine dar pe timpul comunistilor s-a trait bine? sau a trait toata lumea bine?
În discuție sunt minciunile lui Mihai și trădarea sa! Bașca lăcomia! Monarhist sunt și eu!
ranchiuna si rautatea o sa va manance sanatatea! pentru ca doriti RAUL si SARACIA sa crape de foame unui fost suveran al Romaniei care a facut tot ce a putut el atunci sa salveze tara. Ca a gresit, indiscutabil, dar ce ai dori de la un tanar rege de 20 ani!?!? Sa fie perfect?!?!
Dpdv crestinesc, ai dreptate, un comentariu cuminte si-atat! \dar daca e sa fim cu adevarat obiectivi, nu putem spune ca regimul comunist ne-a chiar scos de pe harta civilizatiei! Pe cand monarhia construia prima cale ferata in Romania Mica, taranul roman umbla-n opinci, iar in Ardeal aceeasi cale ferata adusa tot de o alta monarhie stergea pe jos cu acelasi taran roman! Si-aia au fost mai civilizati dacat noi, nu? Regimul comunist a electrificat tara (nu asa se laudau ei? N-a electrificat-o nici o monarhie! In comnism toti taranii romani au trecut de la opinci la pantofi, nu? Si stii de ce, nu din cauza civilizatiei superioare sau ideologiilor diferite, ci din cauza vremurilor. Progresul umanitatii merge inainte indiferent de domnii. Ele sunt trecatoare. Si-apoi toate afacerile super oneroase din spatele ”civilizatiei” monarhice palesc in fata necivilizatiei comuniste. Ambele au fost pentru poporul roman o catastrofa, cu mici exceptii, acele exceptii care le-au intrecut, impotriva vointei lor pe vfemelnicii aflati la conducere si cu care si unii si altii se pot lauda.
@ Gheorghe Ioana
N-are nimeni nimic cu lucrurile lui personale, fie ele maşini sau bijuterii, este vorba de minciună şi de furtul acelor valori care nu erau ale lui! Minciuna, la vârsta copilăriei este de înţeles, dar la 70-80-90 de ani, nu!
Dacă a primit rentă viageră, cu siguranţă nu era de doar 5000 de dolari (la valoarea dolarului de atunci!). Renta era doar pentru el, când a plecat era … single! Că s-a însurat şi a făcut 5 copii, era strict treaba lui…! Înseamnă că şi-a permis!
Iar pentru regimul comunist, cel de care scrii că ne-a scos de pe o hartă a civilizaţiei, trebuie să-i mulţumim în cea mai mare măsură lui! El le-a deschis larg porţile…!
Ni se tot inoculează ideea că monarhiei îi datorăm multe…, greşit! Datorim totul oamneilor politici care au guvernat sub primii regi! Erau cu adevărat oameni politici şi patrioţi! Ia guvernările din vremea lui Carol I, apoi pe cele ale lui Ferdinand, o să vezi că lor le datorăm, nu regilor!
Şi dacă nu ştiai, în legătură cu averea şi proprietăţile familiei regale, odată pentru totdeauna: Carol I a venit în ţară cu un geamantan…!
Tot, dar absolut tot ce posedă ei în România, se datorează poporului român!
Iar acum, suntem intoxicaţi de către păpuşarii din umbră cu: casa regală, familia regală, custodele coroanei, principi şi principese, majestăţile lor, Margarete, Dude, prinţişori, Nicholas Medforth-Mills, succesiuni, chiar şi prinţul Charles etc.
Mi-aduc aminte de versurile cântecului:
„O ceată de ciocoi străini,
Haini la suflet şi păgâni,
Stăpâni la noi ei au ajuns…”
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Spune d-ul prof.Coja ca Regele Mihai nu l-a contrazis pe Emilian Ionescu.L-a contrazis! Asa a facut si cu Sergiu Nicolaescu cu filmul „Oglinda”.
Sa revenim la Magazin Istoric nr.12 (69) din decembrie 1972, sa-l deschidem la pag.38 unde avem articolul „Din insemnarile unui fost aghiotant regal” scris de GENERAL LOCOTENENT IN REZERVA Emilian Ionescu. Ne oprim! Gandim! Zambim! Ni se face leahmite…omul a fost colonel, a facut o leaca puscarie unde a inceput sa scrie,apoi a fost eliberat,reabilitat (nu de Nea Nicu,ci de stalinistii) si avansat… Istoricul necitit Alesandru Dutu a scris o carte dureroasa, „Drama generalilor romani 1944-1964”, adica generalii care nu au colaborat cu regimul comunist. Acestia au fost degradati,umiliti, ucisi. Nu au primit avansari,pensii de generali. Se intreaba un nepregatit, un habarnist, un basinos „ce interes avea sa minta? General Locotenent in rezerva …Raspunsul la intrebarea cretina ne este oferit in micul preambul:
„sunt doar insemnarile unui aghiotant regal, observatii personale inregistrate de-a lungul a aproape trei ani de prezenta in mijlocul societatii Palatului, pe care a cunoscut-o in toate culisele ei, cu micile si marile-i probleme,cu slabiciunile, pacatele si intrigile ei,pana in ceasul din urma,cand propunandu-i-se de catre fostul suveran sa-l insoteasca definitiv peste hotare,a preferat sa ramana in patria sa”.
Cred ca d-ul prof. Coja si corul propagandistilor sunt emotionati pana la lacrimi de aceasta mica introducere a colonelului avansat general la iesirea din inchisoare (cand a terminat prima parte a memoriilor) si apoi devenit general locotenet dupa cosmetizarea memoriilor.
Il lasam pe Ionescu si memoriile lui cosmetizate si ne mutam la pag.11 din aceeasi revista, unde in cadrul articolului „23.VIII1944-30.XII.1947 Maiestatea Sa Republica se indreapta spre tron” sub pana maiastra a tov. dr.Tutui vedem ca din camarila regala a fost scos colonelul Ionescu, interesant pentru ca initial acesta a fost acuzat si condamnat tocmai pentru acest motiv. Dar, suntem in 1972 si Generalul Locotenent fost aghiotant este un om de baza al propagandei sistemului.
Mergem la pag.19 si citim despre „Ciudata greva regala” si …. si… Soc si Groaza! Prof.univ.dr. Aron Petric care avea la dispozitie „tone” de documente despre Rege , ne citeaza din Arthur Could Lee (biograful Regelui). De ce? Pentru ca in ciuda baletului si circului din articol autorul este nevoit sa recunoasca efectele grevei regale si deruta guvernului Groza.
In Revista Magazin citata mai sus se gasesc toate raspunsurile la intrebarile d-lui prof.Coja, la ce ora
s-a vazut „smecheria” cu garda, la ce ora a venit Groza cu Dej,cat a durat intalnirea,la ce ora a semnat Regele actul de abdicare si restul intrebarilor. Nu vi le spun! Da-ti o fuga la Biblioteca si citi si singuri! Luati de bune ce va spun colegii de site, atunci asteptati sa se duca ei sa se documenteze. De ce nu va spun ? Pentru ca vreau sa gasiti articolul privind demonstratiile din 1945 de sprijin ale lui …. Groza. Normal pentru ca regimul comunist a falsificat istoria. Citind aveti impresia ca il auziti pe Ion Iliescu in 1990. Atunci poate intelegeti d-le prof.Coja ca tot ce a fost in 1990 in Romania, dupa Revolutie este aceeasi istorie ca cea din 1945. Istoria se repeta,dar cu alti actori, diferenta este ca iliescu a studia temeinic din cinicul Groza si Dej. Oamenii uita, vorba zboara,scrisul ramane. Cititi! Nu oricum cu creionul in mana si cu ziarele,revistele despre evenimentele din 1990 si faceti comparatii. E o chestiune prea importanta sa o lasati pe mana unor colegi, trebuie sa studiati si singur.
Citim putin si din Magazin Istoric nr.12(81) decembrie 1973 in „Acum 26 de ani Proclamarea Republicii” si la pagina 3 aflam de sfatul dat de Carol al II lui Mihai (sursa citata fiind France Soir, 31 decembrie 1948) in care acesta ii spune „nu accepta decat daca iti vor acorda venituri suficiente ca sa poti trai in strainatate”. Autorul, Aron Petric, ne lamureste ca lucrurile nu s-au intamplat asa si ni-l citeaza pe Groza. Daca a mintit Groza,daca a mintit PCR atunci de ce Nota Securitatii din 8 Ianuarie 1973 (reprodus) spune ca Mihai era cel mai sarac dintre fostii regi? Tot acum aflam de lovitura de stat
(d-le prof. Coja atentie!) „Palatul era in imposibilitatea de a comunica cu exteriorul, iar unitatile de garda fusesera schimbate cu militari voluntari (normal ca sovieticii constituiau armatele de represiune numai din voluntari) din Divizia „Tudor Vladimirescu”. In aceasta situatie Regele a semnat actul de abdicare PREZENTAT de dr.Petru Groza” (pag.4 din articolul citat). Comunistii sunt cinstiti si corecti in relatatrea loviturii de stat. D-le prof.Coja ce dovada mai doriti? Ce fac comunistii? Il citeaza pe Dej in reproducerea lui Gould Lee „Coroana impotriva secerei” , sunteti atent d-le prof.Coja?” Fiecare REACTIONAR priveste la persoana d-stra (adica a Regelui) ca la inspiratorul REZISTENTEI”. Cine erau reactionarii ? Oamenii care fusesera impuscati de Divizia Tudor Vladimirescu la demonstratia din 1945. Ce spune Gould Lee a fost confirmat de Dej,deci REGELE NU A MINTIT. Ce mai aflam?
„Mihai a mai facut o ultima incercare de a rezista…”
Facem o paranteza, d-le prof.Coja incercati sa va ganditi la aceasta situatie : garda palatului schimbata, amenintarile lui Groza cu studentii, amenintarea voalata a lui Dej ” reactionarii vad in dvs. INSPIRATORUL REZISTENTEI si sa continui sa lupti…Cat i-a enervat pe comunisti aceasta lupta, ne lasa chiar Ana Pauker o marturie ” „De ce s-a realizat 23 august? Fără el, țara ar fi fost ocupată de trupele sovietice, s-ar fi instaurat dictatura proletariatului de la început, nu s-ar fi dat timp de respirație burgheziei!” (Alexandru Șiperco, „Confesiunile elitei comuniste. România 1944-1965: rivalități, represiuni, creime”, volumul I, mărturia lui Gheorghe Apostol).
Acum intelegeti d-le prof.Coja ca un om care a luptat atat cat a putut cu comunistii si care stia ca incepuse inchiderea „reactionarilor” si care se putea baza doar pe cativa oameni NU PUTEA CONTINUA LUPTA, decat la nivelul unor declaratii si a unor insemnari care apar in „Coroana impotriva secerei”. Orice atacuri violente la adresa regimului ar fi atras pedepsirea miilor de simpatizanti,lucru care a avut loc si a carui amplitudine ar fi fost mult mai mare daca Regele dadea declaratiile Principelului Nicolae. Declaratiile Principelului nu contau pentru ca acesta era o persoana fizica in ochii regimului.
Interesant este ca Magazin Istoric nu a mai acordat o atentie deosebita Republicii in 1982. De ce? Oamenii incepusera sa afle ca Groza era un burghez asa ca incetisor, Groza incepe sa dispara din istorie, la fel si Dej.
Am intervenit pentru ca tot vad o lipsa de impietate la adresa unei persoane decedate si persevernta cu care incercati sa prezentati ca albul fiind negru si negru alb.
Casa Regala a Romaniei era cea mai bogata din Balcani, Romania era cea mai puternica tara din balcani si noi vrem ca Regele sa fi fost un cersetor,un prapadit, sa fi mancat la cantinele sociale in SUA,M.B,Elvetia sa fi mancat ca si noi salam cu soia. Sunteti sigur ca nu il copiati pe Iliescu?
Cand am sa constat ca mai faceti o inpietate am sa va vorbesc despre documentele comuniste privind averea Regelui. Am sa o fac,asa cum procedez mereu cu indicarea surselor.
P.S Ce s-a intamplat cu d-ul prof.Corvin Lupu ori
d-ul Petru Romosan? E de preferat sa vedem la treaba „profesionistii” si nu amatorii.
Sunt impresionat de mulțimea surselor invocate, chiar dacă nu mi-e clar după ce criteriu vă orientați când decideți care sursă este credibilă și care nu. N-am știut că în 1948 regele a contestat legalitatea abdicării, ceea ce i-a făcut pe comuniști să-i retragă cetățenia, ba chiar și naționalitatea. Dacă e așa, mă simt mai abitir îndreptățit să întreb, să mă mir: a pomenit regele în 1948 despre acei o mie de studenți? Dacă nu a pomenit de acest șantaj, nu înseamnă că ne-a mințit după 1990 când a invocat acest șantaj?!
Eu nu încerc să reconstitui faptele și evenimentele politice, căci sunt prea mulți specialiștii care se contrazic. Eu reacționez la detalii, ușor de controlat, care nu par a putea fi interpretate decât în defavoarea regelui. Vezi „oferta de armistițiu” din declarația de la 23 august! Era sau nu mincinoasă? Afirmația că s-a trezit pe 30 decembrie 1947 că i se cere intempestiv abdicarea este adevărată? Nu se contrazice cu transportul de bunuri din octombrie? Și alte și alte minciuni!… Inclusiv aceea că regele săracul a trăit din ce a câștigat, n-a luat nimic cu el din țară, nu a primit nicio sinecură de la București! Chiar, domnule Surena! Sunteți foarte informat! Ce știți? A primit sau nu regele bani de la guvernanții comuniști, așa cum susțin unii?
Cu proxima ocazie mă voi referi la viziunea regelui asupra holocaustului. Alt prilej de întristare…
Cât privește „lipsa de impietate” , desigur că v-a scăpat. Ați vrut să spuneți „pietate”! Sper că nu-mi veți reproșa că nu susțin ideea sanctificării răposatului… Lipsa mea de pietate!… Asta ne mai lipsea! Din păcate nu sunteți departe de nebunia asta! Nu vă recunosc! Îl apărați pe rege din toate pozițiile!… Chiar ca pe un sfînt!
Nu putem sa-l consideram pe Regele Mihai un sfant si nu mi se pare corecta propunerea de sanctificare a Regelui. Am vazut ca BOR nu considera oportuna sanctificarea parintelui Arsenie Boca ori a „sfintilor inchisorilor” si as considera o gresala daca ar lua in calcul sanctificarea Regelui.
Am folosit termenul de impietate in sensul lipsei de consideratiune pentru un personaj care a facut istorie,s-a opus regimului instaurat de sovietici si care ar merita mai multa consideratiune.
Am citit si am vazut cum veterani anglo-americani, germani si sovietici au tinut mortis sa-i multumeasca personal Regelui, am citit despre demonstratiile de sprijin ale Regelui si mi-am dat seama ca a fost un Rege iubit de popor. Am vazut cum a fost primit Regele in Romania, cine a mai scos atatia oameni in strada?
Spuneati de parerea lui Hitler, dar de ce nu spuneti despre parerea feldmaresalului Paul von Hidenburg despre Hitler? Stiati ca dupa discutia lui Mihai Viteazul cu Sultanul Murad al III lea, acesta il considera pe „Viteaz” un „molau”? Carol al II lea nu a fost un degenerat, a fost un tip inteligent,dar un mare ticalos si vorba Principelului Nicolae catre Regina Maria „merita ghilotinat”. Nu v-ati gandit ce fata a facut Hitler cand a aflat ca „degeneratul” Mihai i-a dat „lovitura de gratie”?
D-le prof.Coja criteriul dupa care analizez sursele este cel stabilit de Tacitus privind falsificarea adevarului, respectiv: „adevarul a fost falsificat in mai multe chipuri : mai intai din cauza necunoasterii treburilor politice , de care istoricii erau straini , apoi din pricina placerii de a lingusi sau, din contra, din cauza urii fata de stapanitor”.
Aveti impresia ca in urma notei de securitate privind starea materiala a Regelui s-au grabit tovarasii sa-l ajute? Parerea mea este ca regimul comunist nu a platit nicio renta viagera. Nu am stiinta de niciun document.Barfe? Sunt multe…
Ce stiti dvs. de averea Casei Regale a Romaniei? Ce stiti dvs. de Constitutia Romaniei din 1923? Nu mare lucru si trag concluzia in urma articolelor scrise de dvs..
Sa incepem cu Constitutia…
Art. 88. – Regele numeste si revoaca pe ministrii sai.
El sanctioneaza si promulga legile.
El poate refuza sanctiunea sa.
El are dreptul de amnistie in materie politica.
Are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceeace se statorniceste in privinta ministrilor.
El nu poate suspenda cursul urmaririi sau al judecatii, nici a interveni prin nici un mod in administratia justitiei.
El numeste sau confirma in functiunile publice potrivit legilor.
El nu poate crea o noua functiune fara o lege speciala.
El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fara sa poata vreodata modifica sau suspenda legile si nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.
El este capul puterii armate.
El confera gradele militare in conformitate cu legea.
El va conferi decoratiunile romane conform unei anume legi.
El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.
El incheie cu Statele straine conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si alte asemenea; insa pentru ca aceste acte sa aiba autoritate indatoritoare, trebuie mai intaiu a fi supuse Puterii legislative si aprobate de ea.
Art. 91. – Regele nu are alte puteri decat acele date lui prin Constitutiune.
Ce a facut Regele cu dr.Petru Groza prim-ministrul sau? Nu a putut sa faca nimic,desi l-a revocat,i-a cerut demisia, a facut greva regala.Groza era omul sovieticilor si nu putea fi demis.
De ce nu a facut nimic cu gratierea in privinta Maresalului? Citim din Constitutie…”are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceeace se statorniceste in privinta ministrilor.”
Maresalul Antonescu era Seful Statului si era si Presedintele Consiliului de Ministri. Lucretiu Patrascanu care era Ministrul Justitiei i-a cerut impetuos Regelui sa respecte Constitutia in privinta lui Antonescu. Regele insusi o spune intr-un interviu ca Lucretiu Patrascanu nu accepta gratierea Maresalului. Parerea mea este ca ar fi trebuit sa fi facut gratierea,chiar cu riscul supararii comunistilor.
Revenim la veniturile Casei Regale si incepem cu …inceputul. Constitutia din 1866 stabilea ca veniturile Casei Domnitoare a Romaniei sa fie de la bugetul statului intr-o „lista civila”.Din acesti bani Carol I a construit Castelul Peles, a cumparat proprietati etc. Atunci cand in 1921 s-a infaptuit Reforma agrara pentru soldatii tarani care dusesera greul luptelor din 1916-1918 si infaptuisera Romania Mare, Casa Regala a fost si ea expropiata
( art. 7, litera c, se declara expropriat „Pamantul cultivabil al domeniului Coroanei, Casei rurale si al tuturor persoanelor morale, publice si private, institutii, fundatii”). In 1926 conform Revistei Magazin Istoric nr.11 (68) din 1972 lista civila prevedea 40 milioane lei aur (pe timpul regilor aveam leu aur), 20 milioane lei aur pentru regina Maria si 7,2 milioane lei aur pentru Principesa Elena. Dupa abdicarea Regelui cand s-a facut inventarul Casei regale a Romaniei, aceasta detinea : 150000 ha teren arabil,paduri,pasuni,balti etc.,29 palate si castele,5 intreprinderi industriale,114 cladiri,2 iahturi (Taifun si Luceafarul), obiecte de arta in valoare de 175 milioane (tablouri, tapiserii,broderii,vase etc.), actiuni la companii romanesti si straine in valoare de 3 miliarde, 15 kg de aur in medalii, monezi, lingouri, bijuterii in valoare de 34 milioane lei (sursa Inventarul gospodariei de partid preluat de Magazin Istoric).
Maresalul Antonescu si legionarii au fost cei care l-au detronat pe Carol al II lea,in schimbul unui „divort amiabil”, Maresalul si legionarii i-au permis lui Carol al II lea sa plece cu cu un tren de 12 vagoane. Stiati acest lucru?
Maresalul Antonescu a prevazut si situatia in care sovieticii vor ocupa Bucurestiul, poate si restul tarii si a luat masuri pentru transferarea in Elvetia a unor importante fonduri banesti (valuta provenita din exportul de petrol) care sa asigure functionarea guvernului din exil, a Casei Regale si a celor 200 de personalitati ale Romaniei (marturia Maresalului la interogatoriul din 16 aprilie 1946, din subsolul Ministerului de Interne sursa Ion Cristoiu).Trioul Grigore Niculescu Buzesti, Constantin Visoianu si Alexandru Cretzianu vor fura banii,respectiv 20 mil franci elvetieni (8 mil franci si 12 mil in aur-Cristoiu). Stiati de fondul lui Antonescu? Am o alta intrebare pentru dvs. d-le prof.Coja, daca dr.Petru Groza si-a pastrat bine merci proprietatile, nu credeti ca si Regele avea dreptul sa si le pastreze sau macar sa-si ia ceva din ele ?
Revenim la lupta politica a Regelui cu guvernul prosovietic iubit aici (normal pentru ca a realizat prima Republica democratica). „Regele si cercurile Palatului (colonelul devenit general locotenent spune ca il marginalizau, adica il mirosisera ca devenise probolsevic) au incercat sa franeze masurile de consolidare a puterii populare. Aghiotantul, cel care a schimbat tabara, ne spune ca Palatul se caracteriza printr-o indignare, speranta si teama. Indignarea provenea din faptul ca incepuse epurarea ofiterilor si militarilor,inclusiv cei care asigurau paza Tronului. De ce nu a fost epurat si Emilian ionescu care l-a 23 August 1944 avea alta parere despre comunisti? Speranta era legata de Ratificarea Tratatului de Pace si de sprijinul SUA care ar putea declansa un razboi impotriva URSS.
Datorita „acestor sperante regele a hotarat sa ramana la tron cu toate riscurile”.
Despre oferta de armistitiu facuta de Stalin catre Maresal este tot atat de intemeiata ca si oferta facuta de Stalin lui Carol al II lea, adica propunerea facuta fostului Rege de a redeveni monarh (sa-l detroneze a doua oara pe Mihai) si sa incheie armistitiul. Istoricul rus Solonin, pe care il citesc acum, a spus ca Stalin avea atat de multe carti si juca la atatea capete incat e greu sa afli care ii erau adevaratele intentii. Pesemne ca dvs. sunteti un fin analist a politicii si istoriei lui Stalin, ati citit foarte mult referitor la acest personaj si considerati ca propunerea inaintata de sovietici Maresalului era una serioasa. Daca ati veni si cu argumente si dovezi care sa sustina intentia serioasa a lui Stalin ar fi ok.
L-am aparat pe Rege, culmea, impotriva regalistilor, il apar impotriva detractorilor cu stofa (Corvin Lupu,George Damian etc.), a bezbojnicilor antimonarhisti cu mintea umpluta de aproape 70 de ani de propaganda comunista,il „apar din toate pozitiile” ca sa va citez,dar nu il apar pe Rege,apar adevarul istoric.
As incheia cu credibilitatea surselor pe care ati tot invocat-o.Sa-i dam cuvantul tov. aghiotant regal, General Locotenent (fost colonel regalist avansat de stalinisti) „Numai ca poporul roman, oricum,cu sau fara aprobarea Regelui,nu mai era dispus sa-si plece grumazul si sa faca temenele adanci… se schimbasera nu numai simpla formula,se schimbasera vremurile …daca unii (MILIOANELE DE UMILITI) puteau spune (si o spuneau raspicat IN AVALANSA DE MITINGURI SI MANIFESTATII), ca a sosit si vremea lor. (sursa M.I 1972).
Fragmente din Insemnarile unui fost aghiotant regal au aparut ocazional din 1960. Revista Magazin Istoric din 1972 spune limpede „prezent si alta data in paginile noastre”.A fost prezent inclusiv in relatarea evenimentelor de la 23 August 1944 cand rolul decisiv l-a avut PCR si luptatorii antihitleristi.
Nu va recunosc! Ati devenit Basescu II,de multa vreme nu am mai vazut atatea atacuri la rege si atatia habarnisti sustinuti care vorbesc de Emilian Ionescu,dar nu l-au citit, nu stiu nimic de Constitutia Romaniei din perioada monarhiei,de atributiile Regelui,de unde veneau banii, cine controla uitilzarea banilor Casei regale si multe alte lucruri elementare ca sa poti sa tragi o concluzie.
Dacă îmi răspundeți mie, referiți-vă la textele mele, nu ale altora. Nu înseamnă că sunt de acord cu tot ce publică alții pe acest site! Iar ce am spus eu nu prea luați în seamă! Eu nu am spus că regele nu avea voie „să aibă, să fie bogat” etc! Eu am fost deranjat de minciuna că regele a plecat cu câteva valize! Dl Talpeș, de curând, a dat detalii zilele trecute despre banii pe care i-a primit Mihai de la comuniști! Și mi se pare că a fost un gest elegant din partea comuniștiloor! Mă deranjează că regele ascunde sau lasă să se înțeleagă că s-a descurcat numai ca lefegiu! Nimic despre tablourile scoase din țară, despre tablourile vîndute, despre procesele legate de aceste tablouri!
Poate îmi spuneți de ce nu l-a grațiat pe George Alexianu! De ce în noaptea dinaintea execuției regele Mihai s-a dus acasă la familia Alexianu?… Cunoașteți relația regelui cu familia Alexianu? Dacă doriți, vă fac cunoștințță cu dl Șerban Alexianu, tovarăsul de joacă din copilăria regelui… Nu l-a mai văzut pe rege din acea noapte. Iar după 1990, regele nu l-a căutat, așa cum ar fi făcut un om normal, bucuros să-și revadă prietenii! Cine nu i-a dat voie?
Dacă v-aș cunoaște v-aș spune despre 23 august lucruri pe care le-am aflat nu din documente, ci de la persoane și pe care mă tem, literalmente mă tem să le fac publice. Puține lucruri din câte știu nu le-am spus public de teamă! Teamă pentru viața mea! Pentru interesele mele! Nu am făcut cercetări ca să aflu ce a fost la 23 august! Din întâmplare am aflat ce știu și nu pot spune public! Am găsit vagi aluzii la câțiva autori… Semn că aceeași teamă o au și alții!
Regele ne-a fost contemporan, mărturiile celor care l-au cunoscut sunt mai importante decât documentele din arhive!
M-a amuzat comparația cu Mihai Viteazu!… Asta mi-aduce aminte de porecla Mihai Viteză, care i s-a dat lui Mihai când s-a născut supraponderal la 6 luni după nunta mă-sii cu ta-su! Toată lumea bună a știut că Mihai nu-i copilul lui Carol al 2-lea, ci al unui ofițer grec. Paul de Lambrino seamănă cap tăiat cu Carol, dar Mihai… Ce ne facem dacă cineva le va face testul ADN și nu va găsi nicio continuitate între Carol și descendenții lui Mihai! Nicio relație genetică între Paul Lambrino și copiii lui Mihai?! Nu credeți că avem dreptul la acest adevăr, mai ales că unii o vor pe Margareta regină sau pe bietul Nicolae rege?! Altminteri citim despre regina mamă Elena că „a fost alungată” de Carol. Cum vine aia că a fost alungată ditamai regina! Pentru care culpă? Sau nu știți?!
Nu mă interesează textul dvs decât în măsura în care răspunde întrebărilor pe care mi le pun în legătură cu regele Mihai.Iar textul dvs nu prea răspunde acestor întrebări, în ciuda informațiilor impresionante pe care le aduceți în textul dumneavostră, dar foarte puține la subiect: întrebările mele!
Post scriptum – Am impresia că din greșeală am șters textul dlui SURENA . Îl rog să mă scuze și să mai trimita textul o dată. Mea culpa!
D-le prof.Coja nu am facut nicio comparatie intre Mihai Viteazul si Regele Mihai,dvs. ati facut comparatie. Daca nu sunteti de acord cu ce spun altii pe site de ce nu faceti aceasta observatie la incheierea comentariului? D-le prof.Coja in sprijinul afirmatiilor sale era deontologic (cum vreti sa-i spuneti) ca d-ul Talpes sa prezinte si documente care sa ateste „gestul elegant al comunistilor”. Asa era corect mai ales pentru comunistii care s-au gandit la acest lucru. De ce sa mentinem anonimatul si secretomania unui act pe care il putem considera reparatoriu? Dvs. si multi altii au spus ca regimul comunist de la noi trebuie vazut in doua etape,una prosovietica si una nationalist comunista. D-ul Talpes putea sa ne lamureasca in ce perioada au inceput aceste rente si cat au durat.Asta daca au avut loc, dar sunteti sigur in lipsa oricaror altor dovezi? D-le prof Coja cand aud oamenii ca vorbesc ca le este teama sa spuna ceva ma apuca mila pentru ca teama este o moarte marunta.
Daca va este teama aflati ca puteti publica in samizdat, exista chiar o editura care va poate publica cartile fara sa afle nimeni cine sunteti, asta daca chiar vreti. Dar, dupa cum spunea Shakesperare : ” instinctul e un lucru mare”.
Am raspunsurile la intrebarile dvs.! Nu vi le dau si va repet motivul. Vreau sa cititi singur da capo al fine Revista Magazin Istoric,jubileu la 25 de ani de la instaurarea Republicii Populare, pentru a face comparatie intre modul in care au fost prezentate demonstratiile proRege din 1945 cu modul de prezentare al demonstratiilor dupa 1990 inclusiv cele de azi. Vreau sa vedeti ca nu s-a schimbat nimic dpdv propagandistic. Am inteles! Nu aveti timp sa mergeti la biblioteca, dar puteti sa cereti materialul,il puteam xeroxa,scana si trimite pe adresa dvs. de email.
Adevarul este ca dvs. vreti altceva, nu adevarul istoric,aveti un „adevar” la care nu vreti sa renuntati. Aveti cateva „proptele” care nu va vor lasa la greu, inca n-au gasit datele, din pacate nu sunt „atarnate” pe net, si de stat prin biblioteca …cine mai sta prin biblioteci in afara de Cristoriu ?
Despre barfele regale nu discut mi se pare can can.
Vorbesti de averea Casei Regale.
Casa Regala era institutia, adica averea ei este a statului. Altceva este averea familiei regale.
Ori, daca regele a plecat cu bunuri care au apartinut Casei Regale,…e nasol.
Nu putea sa il gratieze pe maresal conform legii? In acel proces au fost condamnate mai multe persoane; a fost vreuna gratiata sau i s-a schimbat pedeapsa prin semnatura regelui? Parca da. De ce nu si pt maresal?
Interesant mod de abordare a problemei – singurele tale argumente sunt jignirile. Atitudinea asta a ta arata frustrare – cum, tu, marele invatat, sa nu fii in stare sa ai un argument?
Ar trebui sa te dezobisnuiesti sa ii judeci pe altii prin prisma ta; daca din cauza aerelor pe care ti le dai umbli mereu cu chilotii murdari, nu inseamna ca toti fac la fel.
Emilian Ionescu a scris cartea „In uniforma pt totdeauna” in 1978 cand avea 81 de ani, chiar ca la varsta asta tot ce te preocupa este sa fii un propagandist de frunte al regimului; cartea a fost publicata in 1979.
Chiar asa, se mai chinuia regimul in 1979 sa il demonizeze pe rege?
Ca a fost fortat sa abdice, da, e adevarat, dar abdicarea s-a transformat rapid in negociere.
Regele ne-a spus mereu ca in ianuarie 48 comunistii i-au scotocit prin bagaje, ca o justificare pt faptul ca a plecat cu mana goala, dar niciodata nu a negat ca a luat cele 2 vagoane in oct 47.
Cel mai sarac dintre fostii regi nu inseamna sarac cu adevarat, asta ori e incercare de manipulare, ori, din nou, nu intelegi ce citesti si ce scrii.
Pe Emilian Ionescu spui ca l-au reabilitat stalinistii, adica pana prin 58-64 maxim. Asa indulgenti sa fi fost stalinistii astia cu el, incat sa il lase sa scrie despre rege abia prin 72, chiar 79 cand apare cartea?
Acum intelegi enormitatile spuse de tine?
Da’ mult timp a mai respirat burghezia, din august 44 pana in martie 45, cand augustul rege a semnat decretul de numire a guvernului comunist, cu toate ca alegerile fusesere falsificate. Nu spun ca avea de ales, dar nu il mai faceti erou, ca n-a avut nici o legatura cu calitatea asta.
@ surena
Nimeni nu consideră că regele ar fi trebuit să fie cerşetor, un prăpădit, să mănânce la cantinele sociale etc.!
Însă găsesc prea multe minciuni, umbre şi pete în istoria şi imaginea regelui Mihai I cel Devotat, cel Blând, cel Drept, cel Loial, cel…. şi a familiei sale.
Sunt unul dintre zecile de mii de tineri anonimi care au ieşit în stradă în decembrie 1989. Fără a cere un capăt de aţă pentru asta, consider că un minuscul merit, repet, anonim, l-am avut la căderea regimului comunist. De pe această poziţie, îmi permit să afirm că regele Mihai n-a avut nici unul!
Şi dacă eu, un tânăr de 21 de ani atunci, n-am cerut şi nu cer nimic, ci muncesc şi trăiesc din munca mea, nu înţeleg de ce un rege (şi familia sa) care a lipsit atâţia ani din viaţa acestui popor, să vină după schimbarea din 1989, la bucate, la privilegii, să ia, nu să dea, tot de pe spinarea poporului român.
Da, în 1990 dacă ai fi spus ceva urât despre regele Mihai, m-aş fi uitat urât la tine.
Dar au trebuit să treacă ceva ani să constat că regele era … gol.
Dumnezeu să-l ierte!
Un voluminos și (ca de obicei) bine documentat articol al dlui Corneliu Munteanu răspunde în mare măsură la întrebările de mai sus. Pe scurt: regele n-a plecat deloc sărac din România, iar după ce s-a întors, după ’90, a devenit cu mult mai bogat:) Bun la suflet mai e poporul român cu regii săi!
https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2016/08/07/un-deces-regal-si-cateva-clarificari/
Nu stiu de ce, dar cele de mai jos nu pot fi postate.
Si spusele lui Mircea Carp:
<>
Mircea Carp despre Emilian Ionescu: ” dupa eliberare a fost solicitat, ca atatia alti ofiteri superiori romani, sa scrie despre experienta din timpul carierei militare.Unii au acceptat, in frunte cu colonelul Emilian Ionescu, fostul aghiotant al regelui, sa scrie memorii CARE LE-AU FOST APOI MODIFICATE DE REGIM.
Sursa: „Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine!”
Cele scrise de către Emilian Ionescu, au fost mai târziu confirmate de Jacques Vergotti, în SUA, în 1985.
Dintr-un interviu cu Mircea Carp, comentariu care nu a putut fi postat ieri:
„Gheorghiu-Dej a scos revolverul si i-a spus regelui: S-a terminat, a venit momentul sa divortam(termenul de divort apare in alt context, probabil auzise si el despre divort). Regele a inteles repede despre ce este vorba si i s-a pus in fata un act de abdicare si amenintarea ca, daca se opune, in jurul palatului e armata si risca sa vada cum vor fi omorati peste DOUA MII DE STUDENTI romani.”
Doua mii, nu o mie?!
Inca:
„Ca sa-si castige existenta, la un moment dat a primit un post de pilot de antrenament la marea uzina de avioane americane din California, Lir Company. La un moment dat, aceasta companie a incheiat un acord comercial cu Uniunea Sovietica. Reactia regelui, imi inchipui ca va dati seama imediat, a fost aceea de a-si da demisia si a pleca imediat de acolo si de a ramane intr-un fel fara nici un ban in buzunar.”
Zici ca Mircea Carp este o sursa de incredere? Ne vorbeste despre 2000 de studenti, apoi despre demisia regelui din demnitate?
Revin cu intrebarea: de ce nu a avut regele demnitate si sa fi refuzar decoratia lui Stalin? Mai ales in 2010, de ce nu a refuzat invitatia lui Putin la Moscova?
Sa te duci sa stai alaturi de cei care ti-au nenorocit tara, asta da dovada de demnitate!
Cine a fost Mircea Carp, aceasta sursa de incredere? A lucrat la Vocea Americii si la Radio Europa Libera. Ce au fost aceste 2 posturi de radio, cine le finanta, care era scopul? Chiar crezi ca putea vorbi oricine acolo, nu?
Cand apar memoriile lui Emilian Ionescu, respectiv „Contemporan cu veacul douazeci”? In anul 1983 la Ed.Militara.Ce intelegeti de aici d-le prof.Coja? NIMIC!
Stiau „colegii” dvs de memoriile monarhistului devenit tovaras? Credeti ca daca aceste memorii ar fi deviat de la „istoria oficiala” ar mai fi aparut?
Textul lui Emilian Ionescu a aparut in Magazin istoric nr. 69 din decembrie 1972, sub titlul „Din insemnarile unui aghiotant regal”. Ce stiti de AGHIOTANTUL REGAL? NIMIC! Asa cum „specialistii” dvs. au preluat citatul fara a avea habar de sursa.
Bodnaras, devenit ministru de razboi, l-a inlocuit pe generalul Petre Lazar cu colonelul Emilian Ionescu. Ce ne spune Ionescu? Acelasi lucru…” am fost instiintat ca guvernul a acceptat ca dintre aghiotantii regali eu sa fiu cel ce il va insoti pe suveran in timpul calatoriei”.
Cine era Emilian Ionescu? Omul lui Bodnaras.
Monitorul Oficial din 19 iunie 1948 va spune ceva? Daca nu,ar fi cazul sa-l consultati. Dati o fuga la Bibloteca Nationala in Bucuresti, doar sunteti din Bucuresti, si cereti Monitorul Oficial si acolo gasiti raspunsul la fabuloasa avere a Regelui.
Raportul Gospodariei de Partid din 12 Ianuarie 1948 ne spune ca : „”Odata cu bijuteriile fostei principese (Regina Mama)- au fost retinute si bijuteriile care se aflau asupra persoanelor care plecau impreuna cu aceasta in strainatate.”
Averea Casei Regale apare Decretul nr.38 din 27 mai 1948 cand se nationalizeaza. Nu puteti gasi Decretul nr.38 d-le prof.Coja?
Eu nu fac cercetări prin arhive. Mă sprijin pe colegii de site, printre care vă numărați și dvs. Întreb însă de ce regele sau un reprezentant nu a contestat spusele lui Emilian Ionescu! Sau spusele celor care pretind că regele avea o stipendie de la comuniști, condiționată de lipsa de activitate politică anti-comunistă regelui. Cât privește faptul că legile Elveției i-au impus această inactivitate, acest argument se întoarce împotriva regelui, dacă suntem oameni serioși! Întreb, pe ce cale i-au ajuns regelui în Elveția avionul și automobilele? Altă întrebare: a fost regele Mihai implicat într-un scandal / proces cu niște tablouri provenite din România? Știu că pe acest subiect a scris mult Mihai Pelin, dar nu cunosc detalii. Pe vremea aceea țineam la rege mult mai mult decât azi.
Vă întreb: a primit Mihai de-a lungul anilor bani de la București, de la guvernanții comunișyi?
Ce interes avea Emilian Ionescu sa minta? Cartea a aparut in 1979 iar el a murit in 1981, daca nu gresesc.
Avea o varsat inaintata, ce mai putea castiga sau pierde daca nu accepta modificarile impuse de regim?
Ce castiga regimul in 1979 prin denigrarea regelui?
In 1948-1950, avea de castigat, trebuia aratat tuturor ce monstru a fost regele. Dar in 1979?
Acele bijuterii au fost retinute in ianuarie 48, numai ca acele 2 vagoane au plecat in oct 47.
Zici ca Mircea Carp este o sursa de incredere in acest caz? Ia uite ce spunea intr-un interviu:
<>
Nu ti se pare ca a vorbit putin dupa ureche?
Iar aia cu cu demnitatea ca si-a dat demisia e maxima! De ce nu o fi avut demnitate si sa refuze decoratia de la Stalin sau in 2010 cand l-a invitat Putin la Moscova?
<>
Si spusele lui Mircea Carp:
<>
Asta ar fi trebuit sa apara la comentariul de mai sus:
<>
Stimate Surena, aici suntem niște inși iubitori de trecut românesc și de adevăr istoric. Totuși, cu părere de rău, nu suntem istorici de meserie. Nu mai trimiteți lumea la arhive! Nivelul discuțiilor noastre nu poate fi decât unul general, bazat pe contribuții colective, de bună-credință.
Povestea tablourilor: https://mihaipelin.wordpress.com/category/tablourile-coroanei-romaniei/
Nota a Securităţii, din 8 ianuarie 1973, privind „situaţia actuală a lui Mihai de Hohenzollern”: „Sub aspectul situaţiei materiale, Mihai de Hohenzollern este considerat ca fiind unul dintre cei mai săraci foşti regi, aflaţi în emigraţie”. Documentul alcătuit, deci, chiar de cei care-l urmăreau surprinde „cariera profesională” a fostului suveran din momentul abdicării şi până la începutul anilor ’70. Iată:
„Până în anul 1957 a lucrat la Geneva în calitate de pilot de încercare şi demonstraţii de zbor fără vizibilitate, precum şi ca instructor de zbor în cadrul societăţii americane de aviaţie «Lear».
În 1957, filiala de la Geneva a societăţii «Lear» desfiinţându-se, Mihai de Hohenzollern a deschis, în coproprietate cu un elveţian, o reprezentanţă pentru desfacerea de aparate electronice.
Din 1968 lucrează la Lausanne ca reprezentant (agent) al firmei americane de bursă – «New-York Stockbrockers Drouila&Co» – având un salariu lunar de 4.000 de franci elveţieni. În această calitate se ocupă de tranzacţii de bursă ale unor foste familii regale, printre care şi cea a fostului rege Umberto al Italiei. Totodată, lucrează în calitate de inginer la reprezentanţa din Geneva a companiei de aviaţie «Scandinavia». (…)
La adresa la care locuieşte este proprietarul a două imobile vechi şi din salariu ca şi din dobânzile unor capitaluri depuse în bănci realizează un venit de circa 3-4000 de dolari SUA lunar, ceea ce determină ca el şi familia să ducă o existenţă modestă. Are un personal de serviciu redus (1-2 femei). Nu scrie şi nu-şi face niciun fel de publicitate personală, iar presa străină îl prezintă ca fiind un element muncitor şi modest, cu evidente preocupări pentru mecanică, automobilism, turism şi familie”.
………………………..
Oana şi Mihai Demetriade, cercetători CNSAS vorbesc la emisiunea Digicult despre felul în care a încercat Securitatea să fabrice poveşti pentru a-l denigra pe rege.
” Toate miturile sau calomniile instrumentate de fosta Securitate au fost demontate prin intermediul demersului celor doi. Despre povestea arhicunoscută a plecării în exil a suveranului, încărcat de obiecte de preţ, Oana Demetriade povesteşte: „Am ales să punem un document, chiar din momentul plecării suitei regale în exil – un exil impus, trebuie să spunem – de la începutul lunii ianuarie 1948, unde poliția consemnează metodic, pe ore, tot ce s-a întâmplat în acea dimineață. Adică: suita a venit în gara Sinaia, unde erau câțiva ziariști străini, care aflaseră despre ce se întâmplă și voiau să facă anumite reportaje.
Au fost îndepărtați. A apărut Majestatea sa, însoțit de regina-mamă Elena, toate bagajele au fost verificate de agenții poliției; la sosirea Majestății sale un elev a strigat :”Trăiască regele!” și a fost imediat arestat; s-au îmbarcat în tren și trenul a fost însoțit până la graniță de agenți ai poliției. Majestatea sa a avut 12 sau 20 de geamantane și atât. Asta a fost „averea” cu care a plecat. La graniță trenul a fost oprit și s-a făcut o percheziție asupra suitei sale. Majestatea sa a reușit să ia în exil 10-15 persoane, care făceau parte din suita regală. Toți aceștia, știind că pleacă în exil, au încercat să-și ia cu ei ce au putut: bani, bijuterii. Toți au fost confiscați. Sunt documentele semnate de aceste persoane: cum și ce li s-a confiscat.” În aceeaşi manieră, toate celelalte poveşti menite să-l denigreze pe rege au fost demontate: legenda celor 42 de tablouri de patrimoniu pe care suveranul le-ar fi scos din ţară, cea a soldei pe care ar fi primit-o de la Partidul Comunist şi multe asemenea.
Iar cercetătorii CNSAS au descoperit în dosarul de urmărire şi detalii surprinzătoare. Oana Demetriade vorbeşte despre insistenţele cu care Securitatea voia să izoleze Casa Regală: „Niște conflicte diplomatice care, pentru noi, sunt niște noutăți. Iar aceste documente erau întocmite de Securitate, aduse la cunoștința ministrului de Externe Ioan Totu, iar toată acțiunea era coordonata de miniștrii de Interne Emil Bobu, respectiv Tudor Postelnicu și de șeful Securității, Iulian Vlad.” La rândul său, Mihai Demetriade povesteşte: „Este o surpriză, de pildă, nivelul de penetrare la care Securitatea ajunsese în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Securitatea auzise, la un moment dat că Principesa Margareta urma să fie angajată de OMS. Prin urmare, prima măsură pe care o ia: activeză un agent de la vârful OMS-ului, care era agent al Securității. Acest agent are o întâlnire cu unul dintre ofițerii acoperiți din ambasadă, cu care are o discuție în termeni foarte duri. Îi spune acestui agent că, dacă OMS va angaja vreodată un membru al Casei Regale, actul în sine va fi considerat un act ostil la adresa României. ”
Oana Demetriade, cercetător CNSAS:
„Am ales să punem un document, chiar din momentul plecării suitei regale în exil – un exil impus, trebuie să spunem – de la începutul lunii ianuarie 1948, unde poliția consemnează metodic, pe ore, tot ce s-a întâmplat în acea dimineață. Adică: suita a venit în gara Sinaia, unde erau câțiva ziariști străini, care aflaseră despre ce se întâmplă și voiau să facă anumite reportaje. Au fost îndepărtați.
A apărut Majestatea sa, însoțit de regina-mamă Elena, toate bagajele au fost verificate de agenții poliției; […]Majestatea sa a avut 12 sau 20 de geamantane și atât. Asta a fost „averea” cu care a plecat. La graniță trenul a fost oprit și s-a făcut o percheziție asupra suitei sale.
Majestatea sa a reușit să ia în exil 10-15 persoane, care făceau parte din suita regală. Toți aceștia, știind că pleacă în exil, au încercat să-și ia cu ei ce au putut: bani, bijuterii. Toți au fost confiscați. Sunt documentele semnate de aceste persoane: cum și ce li s-a confiscat.”
sursa: tudorvisanmiu.wordpress.com
sa nu se inteleaga gresit, eu am spus mai jos ca zeci de mii de tineri regalisti au murit, si-au lasat oasele in lagarele comuniste dupa abdicare, in numele Majestatii sale, in numele Romaniei demne si a adevarului.
Sa nu se inteleaga altceva. Noi dupa 1990 aveam demnitate nationala, si nu mai puteau RETROCEDA toti bozgorii urmasii lui Horty si ai nazistilor, la Cluj si in Ardeal case, gradinite, scoli…..
se punea capat dezamatului neo-nazist. Si e valabil si pentru organizatiile germane, care si-au retrocedat abuziv gradinite, scoli, terenuri paduri la fosti HITLERISTI de pe timpuri, cu toate ca acestea fusese confiscate NU de comunisti ci de ALIATI( AMERICANI ENGLEZI URSS ROMANIA, REGELE MIHAI)
prin conventia de armistitiu din 12 septembrie 1944!
Deci sasii si ungurii NU erau in masura sa mai capete ceva in instanta, retrocedari ilegale, daca venea Regele Mihai in Romania la putere!!
israelienii nu aveau tupeu sa ne mai acuze de HOLOCAUST NAZIST si sa ne ceara bani despagubiri peste 2 miliarde de dolari!
Au cerut compensatii israelienii la BRITANICI si Reginei!??! nu ! vedeti?
cu acele tablouri poti cumpara in Anglia un teren si o mica ferma, ceea ce a si facut Regele dupa ce a plecat din Romania in 1948.
A crescut gaini, problema a fost insa ca a revenit teroristul nazist churchill la putere prin 1950, si atunci Regele a cam inteles ca trebuie sa plece din Anglia, ca ii statea in gat noii puteri.
A decis sa se mute in Elvetia, o alegere buna de altfel. Elvetienii sunt oameni deschisi la minte…..
Regele nu a mintit, asta a fost averea lui, acea ferma , terenul, vreo 2 masini de epoca….
voi ati fi preferat sa nu aiba nici acele gaini si ferma, ci sa moara de foame cu 5 fete in familie de hranit.
Chiar ca nu va inteleg! A fost Regele nostru al ROMANIEI! zeci de mii de tineri si-au lasat oasele putrezite in lagare in numele Majestatii sale Regele Mihai , si in numele demnitatii noastre!
Voi credeti ca ne mai acuza si dracul de holocaust nazist daca venea Regele la putere dupa 1992?!!? mai indraznea cineva sa ponegreasca Romania si pe romani pe plan mondial?
Va ocupati de lucruri slabe. 42 tablouri pe care le vinzi cu 10.000 dolari la Paris, sa fim seriosi.
Daca Regele TRADA Romania pleca cu 150 TONE DE AUR PUR, Tezaurul BNR ascuns la Tismana, si facea afaceri serioase cu petrol si armamen dupa razboi, ajungand numarul doi in GRUPUL BILDERBERG care e cea mai puternica organizatie de afaceri din lume acum.
Tablourile alea pe care le fluturati valoreaza cat o poseta pe care a cumparat-o Plestia Elenei Ceausescu ca spaga din Paris. O poseta de lux care si ELENA UDREA si-a cumparat-o cand a fost la putere in lux conducand din umbra guvernul BOC.
Sa fim rationali domnilor. Chestiunile astea nu au absolut nici o relevanta pentru istoria Romaniei.
Iar comentatorii abereaza ca ,,Regele nu ar fi trait modest,, in Occident.
Pai la ce fluturati voi aici, 42 tablouri 2 automobile, poti trai impopotonat in ELVETIA?!?!?!
Voi stiti care e salariul minim in Elvetia? Vreo 4000 euro in franci?
Tablourile alea care le vinzi cu maxim 100.000 euro, cati ani traiesti ,,in lux,, in Elvetia?!?!? intr-un an de zile toti banii se duc la ce preturi MARI sunt in Elvetia, chirie masa casa, intretinere, etc.
Va ocupati de lucruri slabe!
In Occident sa fi BOGAT inseamna sa ai macar 1 miliard de dolari, nu 100 mii de euro! cu 100 mii euro esti normal, spre categoria sarac.
CAROL 2 cate bijuterii, aur, bani, tablouri de lux a furat? a stat intr-o VILA in Estoril cartierul bogatasilor din Lisaboa. El da intradevar a fost bogat! insa a avut grija curva lupeasca sa-i toace averea cat a stat cu el, si inainte sa crape, sau sa-i puna ea otrava in mancare( cum i-a pus lui GOGA si lui MIRON CRISTEA, 2 premieri otraviti de lupeasca) s-a casatorit cu Carol 2, sa fie sigura ca nu pune mana careva mostenitor pe ce a ramas din averea furata in 1940!
Comentariu primt de la sarmis
18 aprobate
Da, în ianuarie 1948 a plecat cu câteva valize. Există şi fotografii pentru posteritate….
Doar că, şi asta se ţine cât mai ascuns, în noiembrie 1947, când s-a plecat la nunta verişoarei Elisabeth, s-au transportat valori într-un vagon de tren ataşat la Orient Expres. Vagon care a fost însoţit de către Jacques Vergotti, prefectul Palatului Regal şi Emilian Ionescu, aghiotantul regelui. În vagon ar fi fost, printre altele, cele 42 de tablouri şi 2 automobile personale ale lui Mihai. Aşa că, povestea că ar fi trăit modest în Elveţia, din veniturile unei ferme de pui şi a unei grădini de zarzavaturi, sau că ar fi prestat la munca de jos, dă bine la prostit masele…
Dumnezeu să-l ierte!
Printre tablouri au fost și celebrele tablouri El Greco pentru care a fost scandal mare în Occident? Ce știți pe acest subiect?
Din cate am mai citit, cu acele 42 de tablouri ar fi plecat Carol al II-lea.
„In ziarul The New York Times din 18 iulie 1982 – scria Jacques Vergotti in memoriile sale – citisem elogiul adus lui El Greco ca autor al portretului lui Don Bosio, expus la Madrid. Revista Time nu a pomenit de Don Bosio si nici de San Sebastian, stiind probabil ca ele nu vor aparea la expozitia lui El Greco de la Washington din acelasi an.” In schimb, aparusera in marea expozitie El Greco organizata de spanioli la Madrid, in Muzeul Prado. Apartenentele nu mai erau invaluite in ceata: Don Bosio, conform catalogului expozitiei, provenea de la Kimbell Art Museum din Fort Worth, Texas, iar San Sebastian din colectia casei de comert de arta Wildenstein & Co. si, dupa opinia noastra, acesta a fost momentul in care autoritatile romanesti s-au implicat intr-o greseala care va avea consecinte: au declansat actiunea juridica pe doua fronturi, cand mult mai util ar fi fost sa incheie, in primul rand, socotelile cu fostul Rege Mihai. Daca ilegalitatea comisa de acesta era dovedita, altfel s-ar fi discutat cu Wildenstein & Co. si Kimbell Art Museum.
Alertat mai demult si ingrijorat ca prestigiul sau va fi afectat si in SUA, si in Europa, la 28 august 1984, fostul Rege Mihai s-a adresat lui Jacques Vergotti: „Draga Jacques, in privinta procesului intentat de Romania muzeului din Texas, ar fi util daca poti sa iei contact cu avocatul meu din US: Bernard H. Barnett, attorney at law, Barnett & Alagia, 1000 Thomas Jefferson St. N. W., Washington D.C. 20007, telefon: (202) 342-0342. L-am vazut ieri aici si este posibil sa-ti dea un semn de viata cum se intoarce in US. Orice informatie care ii poti da va fi binevenita. Cu multumiri anticipate, Mihai”. Romania estimase la 750 de milioane de franci elvetieni (500 de milioane de dolari) valoarea litigioasa a colectiei pe care o revendica. In aceasta suma erau incluse nu numai valoarea tablourilor in cauza, ci si daunele si interesele aferente, in special valoarea dobanzilor compuse, calculate incepand de la 12 noiembrie 1947. Data scoaterii tablourilor din tara.
JACQUES VERGOTTI CONFIRMA DIN NOU. De acum inainte nu ne mai ramane decat sa-i dam din nou cuvantul lui Jacques Vergotti: „Cred ca in 1985 – mai scria acesta in memoriile sale – am putut sa fiu din nou de folos Regelui Mihai al Romaniei. Fusesem surprins de un articol din ziarul local din Bridgeport, intitulat Romania intenteaza proces pentru recuperarea unui tablou de El Greco! Era vorba despre portretul lui Giacomo Bosio, care fusese unul din cele doua tablouri pe care le predasem directorului Bancii UBS, A. Lang, in 1947, cand eram cu Regele Mihai si Regina-mama Elena in drum spre Londra, la nunta Principesei Elisabeta cu Printul Philip. Eram, bineinteles, si eu curios sa stiu ce se intamplase cu acele tablouri dupa plecarea din serviciul Majestatilor Lor, in 1950. Nu m-am indoit niciodata de drepturile de proprietate ale Regelui Mihai asupra intregului avut al castelelor din Sinaia, unde se nascuse. Aceasta era confirmata in codicilul testamentului Regelui Ferdinand din 14 ianuarie 1926. Cum articolul se referea la prezumtia eronata ca pictura ar fi fost luata de Regele Carol al II-lea in timpul celui de-al doilea razboi mondial, inainte de venirea la putere a comunistilor, am trimis pagina din ziar Regelui Mihai in Elvetia. In pagina anexata se poate vedea urmarea data scrisorii mele. Stiind ca avocatul Bernhard H. Barnett, din Washington, avea un birou si la Palm Beach, fiind consilierul juridic al Printului Michel de Bourbon-Parma, am considerat ca era mai bine sa astept vacanta de Craciun, cand urma sa ma intalnesc acolo cu Majestatile Lor.
La vremea aceea nu stiam ca Muzeul de Arta al Republicii Socialiste Romania ceruse Ministerului de Externe sa depuna la Consulatul Statelor Unite ale Americii din Bucuresti o reclamatie cu data de 2 iulie 1984, cerand restituirea tablourilor. In 1950 lasasem administratia contului si depozitului apartinand Regelui Mihai directorului Bancii UBS, A. Lang, care intre timp a fost transferat de la Zürich la Lugano, dar nu si depozitul, care era considerat o garantie in caz de nevoie a unui imprumut mai serios, in timpul exilului. Multa lume din Romania stia in ce conditii Regele Mihai a fost fortat sa paraseasca tara in 1948 si ca guvernul comunist al lui Ceausescu publicase in Magazin Istoric din decembrie 1972 ca fostul prim-ministru Petru Groza acordase la ultima sa intrevedere cu suveranul dreptul la o parte din imensa avere a Coroanei, devize, tablouri, aur, diferite valori imobiliare, chiar o renta viagera… Aceasta a ramas doar o promisiune. Monitorul Oficial din 19 iunie 1948 mentioneaza precis ce a fost confiscat de guvernul Republicii Populare Romane, iar Magazinul Istoric din decembrie 1987 confirma cum, la retragerea cetateniei Regelui Mihai, pe baza unei hotarari a Consiliului de Ministri din 22 mai 1948, averea familiei regale de Hohenzollern a fost confiscata in intregime.
Ceea ce Regele Mihai si Regina-mama Elena aveau in strainatate inainte de plecarea in exil – si deci inainte de declararea Republicii – nu era contestat. Timp de peste treizeci de ani nu se invocase vreo retrocedare retroactiva. Motivul intentarii unui proces de catre guvernul de dictatura al lui Ceausescu parea curios si referinta la Regele Carol al II-lea crea confuzie. Mi s-a parut de datoria mea sa clarific chestiunea, cu ocazia revederii cu Regele Mihai la Palm Beach, unde obisnuisem sa ne intalnim la sfarsitul anului. Pana atunci am gasit timp sa-mi aduc aminte de frumoasa colectie de tablouri de la castelele de la Sinaia, de care am pomenit in aceste amintiri ale mele. Norocul meu insa a fost ca mama mea, putin timp inainte de a muri, in Romania, unde intampina mari dificultati in a obtine un pasaport pentru a-si revedea familia in strainatate, ma abonase la Magazin Istoric ce aparea din 1967. In numarul 69 din decembrie 1972 al acestei reviste, generalul Emilian Ionescu mentiona intr-un articol intitulat Din insemnarile unui aghiotant regal ca eu… am pus la adapost, in strainatate… diferite bunuri ale Casei Regale (tablouri, devize, obiecte de arta si de valoare etc.)…. Astfel, aveam chiar din partea unui colaborator al comunistilor din guvernul Ceausescu dovada ca tablourile de El Greco in cauza fusesera scoase de mine in noiembrie 1947, nu dupa asa-zisa abdicare! Intr-adevar, declaratia aghiotantului corespundea sau confirma notele mele zilnice, intarite si de copia recipisei de la banca din Elvetia”.
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/dezvaluiri-povestea-tablourilor-coroanei-romaniei-29703.html
daca un EL GRECO poate valora azi si 1 milion de dolari, in 1950 valora maxim 100.000 dolari. Cu banii astia puteai sa-ti cumperi un teren si o mica ferma in Anglia. Oamenii erau saraci dupa razboi! licitatiile nu erau ca si in zilele noastre !
atata rautate gratuita din partea unor romani ce se semneaza ca mari patrioti!!
REGELE MIHAI daca venea la putere in anii 90 nici dracul nu ne acuza de Holocaust nazist, si ne scapa Regele de o datorie de cel putin 2 miliarde catre statul israel.
Acum ca tot il injurati pe Rege de mama focului propun sa platiti voi acesti bani! Eu refuz!! Nici o ruda de-a mea nu a luptat de partea lui Hitler ci impotriva lui Hitler si contra ungurilor in cel de-al doilea razboi mondial. Neamul meu nu are absolut nici o vina pentru acuzele alea!
Haideti sa va mai spun cateva.
Inca un aspect povestit de fostul aghiotant, Emilian Ionescu, in cartea sa „In uniforma pentru totdeauna”, necesar pentru a vedea atitudinea regelui fata de maresal:
„Regele, pe tot timpul duratei procesului maresalului, a fost foarte nelinistit. Mereu intreba: Ce a mai declarat Antonescu?
El nu s-a linistit decat atunci cand i s-a spus ca sentinta a fost executata.”
Sau despre abdicare, din aceeasi carte:
„Dr Petru Groza ii face regelui o scurta prezentare, subliniind ca noua orientare impune o alta forma de conducere. De aceea, il roaga pe rege sa dea dovada de intelegere si sa semneze actul de abdicare. Schimbat la fata, regele il roaga sa fie lasat sa se consulte cu regina mama. Elena spune ceva despre graba de a se transa aceasta problema, despre soarta tarii, APOI SCHIMBA TONUL BRUSC SI INCEPE SA SE INTERESEZE DE CONDITIILE MATERIALE. Petru Groza promite ca lucrurile vor decurge intr-o ordine perfecta, IAR DPDV MATERIAL Romania va fi foarte generoasa cu ultimul ei suveran. Dej intareste angajamentul iar Mihai semneaza actul abdicarii. Despre toate astea, dupa cum am aflat mai tarziu de la niste persoane venite din strainatate, regina-mama ar fi declarat unor corespondenti de presa: a fost un divort civilizat, domnilor.”
Principesa Margareta ne spune cum regina-mama l-a sfatuit pe rege sa se intoarca in tara iar regele, plin de curaj, s-a intors, pt ca asa a fost el mereu, curajos – chiar asta spune in filmul „Razboiul regelui”, acel film de propaganda lansat acum 2 ani.
Tot Emilian Ionescu ne lamureste, discutia a vut loc in timpul sederii in Anglia din nov 47: „dorind ca logodna lui Mihai cu Ana sa aiba loc la Londra, regina-mama m-a intrebat ce parere as avea daca regele si-ar prelungi sederea in Anglia. … raspunsul meu a dezamagit-o pe regina-mama. Mi-a argumentat ca, daca ne vom intoarce in tara, viata fiului ei va fi in pericol. Desluseam in aceste cuvinte talcul bagajelor lasate la Lausanne. Am infruntat-o pe regina…infuriata a inceput sa bata din picior calificandu-ma comunist si tradator.”