Pentru haimanalele de la Elie Wiesel nu există „audiatur et altera pars”!
30 octombrie 2016
de Ion Coja
Holocaust
2 comentarii
„Nici unul dintre cercetătorii de la Institutul pentru cercetarea Holocaustului nu a încercat să stea de vorbă cu mine, fiul celui care a plătit cu viața inexistentul Holocaust din Transnistria”!
1 aprilie 2014
de Ion Coja
Doctrină naţionalistă , Textele altora
71 comentarii
Scumpe prieten Ion Coja,
Salut publicarea pe sait-ul Domniei Tale a celor două scrisori ale Mareșalului Ion Antonescu!
„De ce atâta ură?”, întreba mareșalul Ion Antonescu în scrisoarea dumisale de răspuns la scrisorile rabinului șef Wilhem Fielderman.
„De ce atâta ură?” întreabă și scriitorul Paul Goma în cartea dumisale „Basarabia şi evreii” în finalul fragmentului privitor la “Cazul Cornel Dumitrescu:
«Cornel Dumitrescu a fost românul care, cumpărând fabricile de textile din Cernăuți, a salvat de la deportarea în lagărele nemțești, deci de la moarte, 3.600 evrei (celebrul Oskar Schindler a salvat numai cca 1.000 evrei), pretextând față de germani – care controlau Bucovina – că industria lucrând pentru armată are nevoie de lucrători.
După ocuparea țării de către „Liberatoarea” Armată Roșie, în 1944, Cornel Dumitrescu a fost arestat și îndelung anchetat de sovietici. După o vreme i s-a dat drumul: rușii avuseseră nevoie de două luni întregi ca să transcrie-traducă două emisiuni BBC din care reieșea clar că Dumitrescu, departe de a fi colaborat cu nemții, sabotase programul nazist – adevărat, în perfectă complicitate cu guvernul Antonescu, dar mai ales cu Casa Regală – salvând astfel evreii de la moarte. Evreii însă au avut nevoie de, iată, 60 de ani, ca să tacă, ei nesuflând nici până astăzi o vorbă despre acest “caz”!
Din cei 3.600 evrei angajați în fabrici, câte cinci pe un loc de muncă, și astfel scoși din gura lupului neamț, nu s-a găsit măcar un singur evreu normal care să declare adevărul despre cine a fost Cornel Dumitrescu și despre ce a făcut el pentru ei?
Și, atenție: totalul evreilor ocrotiți și salvați a fost mult mai mare, datorită organizării Cantinei Fabricii de Stambe, unde 2-3-5 persoane alcătuind familia fiecărui angajat aveau un prânz gratuit – inclusiv protecția lui “Cornel Dumitrescu, omul Casei Regale” –, ceea ce a determinat rămânerea pe loc, citește în viață – a cel puțin 10.000 evrei.
Iar cei 10.000 și urmașii lor (hai sǎ spunem doar 1.000; doar 100 ; doar 10) au tăcut chitic – în România, în Palestina, în Franța, în America, pe unde au ajuns! De ce au tăcut ? De ce tac în continuare supraviețuitorii și descendenții lor față cu falsurile uriașe, monstruoase atribuite românilor de către congenerii lor : 400 000 de victime! De ce au tăcut? Sǎ fi devenit chiar cu toții rabini – ca Rosen?, securiști – ca R. Ioanid – deci obligați să păstreze “secretul… militar”? Să fi ajuns cu toții spărgători de bancă ca cei din clanul-banda aceluiași Ioanid ? Să fi primit cuvânt de ordine de la Centrală de a nu contraria, de a nu “nuanța” acuzația totală la adresa românilor?
Nu este vorba doar de ingratitudinea evreilor români (ce, ar fi puțin lucru?), ci – am mai spus-o, foarte bine am făcut, am s-o re-spun – de neacceptare a adevărului din partea evreilor de pretutindeni.
De ce atâta ură?
Să fie adevărat ce spun răuvoitorii, anume că în comunitatea lor ura este carburantul existenței, potrivit preceptului: “Cine nu-i urăște pe goimi, acela nu este bun evreu”?»
(Fragment preluat din cartea „Basarabia şi evreii”, scrisă de Paul Goma)
SURSA: http://izestrea.wordpress.com/2013/10/30/de-ce-atata-ura/
Frumos îndemnul de pe blogul menționat mai sus: Decât să trăim în genunchi, mai bine murim în picioare!
Mai bine să murim în picioare și ripostând cum se cuvine ponegririi Românilor prin calomniile sfruntate și odioase ale unor jidovi rătăcitori și ticăloși care seamănă și împrăștie adversitatea peste hebreii onești și cumsecade, decât să trăim în genunchi în fața plăsmuiri lor mincinoase a așa-zisului Holocaust al evreilor în teritoriile controlate de guvernul român!
Iată de ce voi reproduce mai jos un alt fragment – foarte relevant pentru adevărul istoric! – dintr-o declaraţie a domnului Șerban Alexianu, fiul profesorului George Alexianu, fost guvernator al Transnistriei în perioada guvernării mareșalului Ion Antonescu.
«Cartea pe care am reuşit s-o duc până la capăt nu pune punct discuţiilor cu privire la George Alexianu. Adevărul despre George Alexianu nu poate fi despărţit de adevărul despre Transnistria, aşa cum adevărul despre guvernarea Ion Antonescu nu poate fi formulat decât în cadrul unei viziuni corecte asupra întregului război mondial. O viziune care să admită dreptul la apărare al învinşilor în cel de al II-lea Război Mondial, dreptul lor de a răspunde acuzaţiilor atât de cumplite şi de nedrepte uneori ce li s-au adus.
Deşi niciodată dovedite, multe dintre aceste acuzaţii au fost însuşite ca adevăruri definitiv stabilite şi au produs asupra celor acuzaţi efectele cele mai tragice cu putinţă. După 1990, se desfăşoară o vastă campanie pentru ca aceste efecte să atingă în modul cel mai direct şi existenţa fiecărui român, căci acuzaţia de holocaust nu se rezumă la identificarea crimei de genocid, ci include şi pretenţii reparatorii Fireşte, politica de genocid este o ruşine şi un păcat teribil pentru orice popor, pentru orice guvern. Iar eu, apărând memoria tatălui meu, am fost întotdeauna conştient că apăr astfel şi poporul român, pus la zid sub cea mai gravă acuzaţie cu putinţă.
De o vreme încoace, după cum se ştie, acuzaţia de holocaust produs de guvernul Ion Antonescu, este însoţită de pretenţii materiale compensatorii, cifrele neoficiale fiind de-a dreptul ameţitoare. Nu am nici un motiv să nu le iau în serios, ceea ce îmi dă sentimentul, tonic, că pledoaria mea pentru nevinovăţia tatălui meu se va răsfrânge asupra tuturor românilor, apărându-le dreptul de a nu răspunde nicicum şi în faţa nimănui pentru fapte imginare, scornite de indivizi care nu o dată au fost dovediţi ca sperjuri şi mincinoşi.
Vinovăţia sau nevinovăţia tatălui meu atârnă de verdictul pe care istoricii îl vor da în chestiunea atât de delicată a acuzaţiei de holocaust adusă românilor, în mod specific guvernării Ion Antonescu. Pentru cunoscători, legătura lui George Alexianu cu „Holocaustul” din Transnistria este principala explicaţie a faptului că a fost condamnat la moarte! Dar legătura nu constă în participarea lui George Alexianu la uciderea a sute de mii de evrei, ci în faptul că prin condamnarea sa la moarte acuzaţia de holocaust devenea cât de cât mai credibilă. Ideea că în Transnistria a fost un măcel al evreilor, a sute de mii de evrei, este „dovedită” prin faptul că George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, a fost condamnat la moarte şi executat pentru aceste crime!
Cam aceasta este logica pe care se întemeiază propaganda holocaustizantă. Această logică a impus asasinatul politic din 1 iunie 1946! Sunt sigur că nu va mai trece mult timp şi se va prăbuşi edificiul de neadevăruri pe care se ridică teza holocaustului din Transnistria. Dacă voi mai fi atunci în viaţă, voi ridica cuminte două degete şi voi întreba din ultima bancă a clasei: „Şi cu tata cum rămâne?” Cine o să-mi răspundă la întrebare? Care supravieţuitor al actualului institut pentru cercetarea Holocaustului?
Cumva Elie Wiesel în persoană?[1] Sau măcar vreunul dintre istoricii români convertiţi la holocaustologie, adică convertiţi la trădarea propriului neam, la trădarea condiţiei de istoriograf, la trădarea lui Dumnezeu?
O vorbă să adaug pentru aceşti istorici, care au scris despre Transnistria şi, volens-nolens, s-au referit critic, căci numai critic, ca despre un criminal, se puteau referi la tata, la George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Aş vrea să înţeleg ce i-a oprit pe aceşti istorici ca, înainte de a-şi definitiva concluziile şi de a le publica, să ia legătura cu familia, cu descendenţii direcţi ai sinistrului personaj?
De regulă, asemenea descendenţi au în arhiva familiei acte şi documente, mărturii orale, a căror valoare poate fi deosebit de mare! Sursa de informaţii directe pe care, teoretic, o poate oferi familia unui personaj istoric, nu este de neglijat dacă chiar te interesează adevărul!
Ce să înţeleg eu din faptul că nici un istoric holocaustizant nu i-a căutat pe copiii celui care a guvernat, a organizat şi a executat cumplitul genocid, nu i-a căutat nici măcar ca să-i întrebe dacă un astfel de criminal era capabil să-şi crească copiii ca un tată?
Din faptul că nici unul dintre aceşti istorici, nici unul dintre cercetătorii de la Institutul pentru cercetarea Holocaustului nu a încercat să stea de vorbă cu mine, eu ce să înţeleg altceva decât că aceşti savanţi au lucrat cu concluzii pe care le-au cunoscut de la bun început! Că s-au ferit de orice sursă care ar fi putut să infirme concluziile la care s-au angajat să ajungă. Pe astfel de oameni chiar îi las în plata Domnului!
După 1990 a apărut o carte scrisă de secretarul lui George Alexianu. Trăitor în Canada, Olivian Veverca a dat publicităţii mărturia sa, intitulată Administraţia română civilă în Transnistria, 1941-144. Au apărut de atunci zeci de cărţi dedicate subiectului Transnistria, majoritatea scrise de autori holocaustizanţi.
Ce să înţeleg eu din faptul că toţi aceşti autori ignoră sau se fac că ignoră această carte, rămasă până azi fără o recenzie serioasă, fără o prezentare, oricât de critică, bunăoară măcar în „Realitatea Evreiască”, revista în care guvernarea românească a Transnistriei a fost acuzată de toate crimele posibile, inclusiv că în mod deliberat i-a lipsit pe evreii deportaţi să aibă sare pentru bucatele gătite, obligându-i astfel pe bieţii de evrei să apeleze la lacrimile, da, la lacrimile copiilor pentru a săra mâncarea!… (Vezi mărturia, teoretic atât de credibilă, a unei scriitoare, autoarea volumului de amintiri „Evrei, vă ordon treceţi Nistrul!” Nu-i mai dau numele, căci în avântul Domniei Sale de a minţi a produs dovada, mie atât de utilă, că în legătură cu Transnistria comunitatea evreiască admite orice enormitate, căci oricum nu va fi mai mare decât cea cu privire la Holocaustul transnistrean în sine!)
Am căutat cartea lui Olivian Verenca în Bibliografia lucrărilor consultate, a tuturor cărţilor despre holocaustul din Transnistria pe care le-am putut găsi. Nici urmă de cartea scrisă de martorul ocular cel mai bine informat dintre cei ce mai sunt în viaţă! Din nou pun aceeaşi întrebare: cum se explică acest comportament inexplicabil la un istoriograf? Cum altfel decât concluzionând că nu avem de-a face cu istorici, pasionaţi să înţelegă şi să comenteze faptele sine ira et studio, ci cu mercenari jalnici, rebuturi umane, eşecuri ale nobilei pasiuni de cronicar al evenimentelor istorice!
Adevărul integral despre George Alexianu nu se poate afla din cartea mea! Eu pun în circulaţie numai acel adevăr care se desprinde din lectura documentelor aflate azi la dispoziţia celor interesaţi! De o importanţă decisivă sunt însă documentele la care nici eu nu am avut acces, nici istoricii noştri, aşa cum nu au avut acces în 1946 nici avocaţii apărării de la Procesul Marii Trădări Naţionale. Mă gândesc în primul rând la documentele din arhiva Transnistriei, aflate cele mai multe în posesia autorităţilor ucrainene şi ruseşti.
Acolo trebuie să se afle actele încheiate la Odesa, când George Alexianu a fost supus judecăţii „poporului”, a populaţiei din guvernămîntul Transnistria. Sper să apuc ziua când vom avea acces la aceste acte şi vom afla cum de nu au găsit sovieticii nici o fărădelege pe care să i-o reproşeze lui George Alexianu! Cum a fost cu putinţă ca acel tribunal să-l declare pe George Alexianu nevinovat faţă de populaţia peste care a avut putere de viaţă şi de moarte?!
Şi, mai ales, cum a fost cu putinţă ca acelaşi George Alexianu, întors de la Odesa la Bucureşti cu verdict de nevinovăţie dat de justiţia ucraineană, să fie găsit în România vinovat de crime de război săvârşite în Transnistria, adică în Ucraina, şi condamnat la moarte?
Alte documente se află în arhivele ruseşti, îndeosebi cele privitoare la ancheta care a urmat arestării şi predării către sovietici a grupului de înalţi colaboratori ai mareşalului. Ce întrebări, ce acuzaţii i-au adus anchetatorii sovietici lui George Alexianu şi, mai ales, ce a răspuns tata acestor acuzaţii?
Documentele cele mai importante privind nevinovăţia tatălui meu, privind propriu zis nevinovăţia poporului român, pe nedrept acuzat de genocid anti-evreiesc, ştiu însă că se află în Israel! Acolo au ajuns cele mai sensibile documente din arhiva Comunităţii Evreieşti din România. Acele documente nu aveau voie să părăsească România înainte de a fi cunoscute şi de „partea” românească!
Mai ales în situaţia în care comunitatea respectivă aduce românilor acuzaţii aşa de grave! În mod specific deplâng soarta pe care a avut-o Jurnalul lui Wllhelm Filderman. Cu limbă de moarte marele evreu (şi marele român!) care a fost preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a lăsat ca memoriile sale să fie publicate în România, de Academia Română, de îndată ce se va schimba regimul politic şi comuniştii nu vor mai fi la putere la Bucureşti. Astfel că imediat după 1990 ultimul secretar particular al lui Filderman, aflat în viaţă la Paris, s-a adresat Academiei Române, preşedintelui acesteia, domnului profesor Eugen Simion, oferindu-i preţiosul manuscris.
Până însă să se împlinească formalităţile legate de acest transfer au avut timp să intervină oficialii de la Tel Aviv şi să pună mâna pe Jurnal, dar nu pentru a-l publica, ci pentru a-l dosi, pentru a-l ascunde de ochii publicului, precum se vede din împrejurarea că despre acest manuscris nu vorbeşte nimeni, şi în primul rând nu vorbeşte nici unul dintre cei care ne acuză de cele mai cumplite crime!…
Sunt convins că Filderman scrie în Jurnalul său despre George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Filderman, din ordinul special al lui Ion Antonescu, a fost şi el deportat în Transnistria. Acest episod, zilele petrecute în lagărele de „exterminare” din Transnistria, nu poate lipsi din memoriile lui Filderman. De ce nu se fac publice aceste pagini? Nu am nici o altă explicaţie decât aceea că onestitatea lui Filderman deranjează pe unii lideri evrei de azi.
El, Filderman, va fi povestit că Ion Antonescu l-a deportat în Transnistria ca să vadă cu ochii lui în ce constă regimul de exterminare aplicat de români evreilor, pentru ca în felul acesta să nu se mai lamenteze pentru soarta evreilor „săi”. În Transnistria George Alexianu s-a îngrijit personal ca liderul evreimii româneşti să locuiască cu doamna Filderman într-o vilă, în condiţii de lux, unde în mod decent să poată primi în audienţă pe orice evreu aflat printre cei deportaţi, să ia astfel cunoştinţă de toate „nenorocirile” abătute asupra evreilor din Transnistria.
Cele constatate la faţa locului au fost consemnate de Filderman în Jurnalul său. La vremea aceea nu a dat publicităţii nici o dezminţire a celor reclamate până atunci, dar odată întors la Bucureşti a încetat să-l mai bombardeze pe mareşal cu „lăcrămaţiile” sale pe cât de patetice, pe atât de neîntemeiate. Ba mai mult, în primăvara lui 1944 Filderman s-a numărat printre acei conducători oneşti ai evreimii din România care, la cererea lui Mihai Antonescu, au acceptat să plece în Occident unde, în semn de recunoştinţă faţă de autorităţile româneşti care s-au purtat atât de corect cu evreii, să ceară de la evreii influenţi să intervină pe lângă guvernul american ca debarcarea trupelor aliate în Europa să se facă în Balcani ca să-i împiedice astfel pe ruşi să ocupe România şi să ne impună un regim comunist!
Pe Filderman nu l-am cunoscut prea bine. L-am cunoscut însă foarte bine pe Alexandru Şafran, marele rabin, care în timpul războiului venea aproape zilnic în casa noastră ca să ne dea, mie şi fratelui meu, lecţii de limba germană. Pretext pentru a putea fi în legătură permanentă cu tata, guvernatorul Transnistriei, cu care întreţinea un schimb activ de scrisori, documente, informaţii etc.
Asta cu acordul Mareşalului şi al Siguranţei, dar fără ştirea nemţilor. Când Alexandru Şafran a revenit în România după 1990, a ţinut să mă vadă şi ne-am întâlnit acasă la Nicolae Cajal, cu care am fost prieten bun, de pe vremea când tatăl său era medicul nostru de casă, al guvernatorului Transnistriei. La despărţire Eminenţa Sa a ţinut să-mi încredinţeze un înscris despre tata, despre cel pe care mulţi istorici mercenari îl consideră un criminal de război.
Pentru Alexandru Şafran, marele rabin al evreilor din România acelor ani, tata este „un om care, în mod dezinteresat, a făcut mult bine comunităţii evreieşti din România”. Am scris această carte despre tata din mai multe motive. Unul este acela ca înscrisul încredinţat de Alexandru Şafran să-l public, după moartea sa, aşa cum i-am promis.”
Şerban Alexianu, Octombrie 2007»
SURSA:
avocat OLIVIU TOCACIU
Text preluat de la Comentarii, de pe acest site
[…] https://lecturiincitante.wordpress.com/2011/11/19/elie-wiesel-impostorul-sau-pseudo-wiesel/; https://ioncoja.ro/revenim-pentru-haimanalele-de-la-elie-wiesel-nu-exista-audiatur-et-altera-pars/ […]
Hahahaha: ASIMOV LUI ELIE WIESEL
” D-le Wiesel, vă înșelați; nu este pentru că un grup uman a suferit o persecuție atroce că este în mod inerent bun și nevinovat. Toate persecuțiile arată că acest grup era într-o poziție slabă. Dacă evreii ar fi fost într-o poziție puternică, cine știe dacă nu ar fi luat locul persecutorilor?”
Alain Gresh
Citat din articolul tradus mecanic aici :
‘Elie Wiesel impostorul și Ierusalimul’
de Alain Gresh , 18 aprilie 2010
(‘Elie Wiesel l’imposteur et Jérusalem’
par Alain Gresh, 18 avril 2010)
De ani de publicitate intitulat „Pentru Ierusalim“ și reproduse de către International Herald Tribune (16 aprilie 2010), Elie Wiesel, Premiul NobelPace,reiterat îngrijorarea. Acest text afirmă cu tărie că „Ierusalimul este mai presus de politică” . Care, pentru autor, înseamnă că trebuie să rămână … israeliană.
Pentru el, spune el, prezența sa în istoria evreiască este totală, este menționată „de 600 de ori în scripturi și nu o dată în Coran” . În afară de a fi discutabile (nu voi intra într-o interpretare a textului coranic aici), nu vedem cum menționarea unui oraș într-un text de mii de ani va da oricui un drept de proprietate. Sau ar trebui să redefinească granițele Europei în conformitate cu textele latine ale Evului Mediu sau cu textele grecești ale antichității.
Citiți și ” Cum izbăvește Israelul Ierusalimul de Est „, Le Monde diplomatique , februarie 2007. „Nu există nici o rugăciune în istoria evreiască „, continuă el, ” decât cea care exprimă dorința noastră (evreii) ardent să se întoarcă la Ierusalim. ” Această interpretare politică a unei rugăciuni nu are în mod evident , nici un sens. Timp de secole, evreii religioși au spus de fapt această rugăciune, dar nu vor să o pună în aplicare niciodată. Până în 1948, evreii puteau merge la Ierusalim (unii au mers acolo pentru a fi îngropați). Doar prin nașterea mișcării sioniste obiectivul a devenit politic. După cum scrie Gilles Perrault atât de pertinent în biografia lui Henri Curiel,Un om afară (Fayard), „minoritatea sioniste exceptat, nimeni nu a simțit nevoia unui stat evreiesc și nu simt nevoia de a cânta“ anul viitor în Ierusalim „ , când a fost suficient pentru a lua trenul 9:45 pentru a ajunge acolo.
„Astăzi , continuă Wiesel,” pentru prima dată în istorie, evreii, creștinii și musulmanii își pot desfășura liber ritualurile religioase. Și, contrar unor afirmații ale mass-mediei, evreii, creștinii și musulmanii au permis (în capitală) permisiunea de a-și construi casele oriunde în oraș. ”
Trebuie spus clar: aceasta este o minciună rușinoasă. Nu numai că creștinii și musulmanii sunt interzise în permanență să acceseze locurile sfinte, nu numai că nu au dreptul să construiască în Ierusalim, dar casele pe care le au sunt distruse, după cum au recunoscut o mie și unu rapoarte. organizații, dar și guverne. Chiar și Statele Unite au fost mutați de distrugerea caselor arabe ( SUA furioase asupra demolării Israelului a locuințelor din Ierusalimul de Est , de Barak Ravid și Natasha Mozgovaya, Haaretz , 22 martie 2009). Și citiți doar raportul consulilor europeni din Ierusalim . Wiesel îl ignoră?
Citește și ” Ierusalimul, raportul ocult „, Le Monde diplomatique , iulie 2009. Într-un răspuns la acest text, ” Pentru Ierusalim, un răspuns la Elie Wiesel ” ( Haaretz , 18 aprilie), Yossi Sarid scrie:
„Cineva te-a înșelat, draga mea prietenă. Nu numai că un arab nu poate construi „oriunde”, ci poate mulțumi lui Dumnezeu dacă nu este expulzat din casa lui și aruncat pe străzi cu familia și proprietatea. Poate că ați auzit despre locuitorii arabi ai Sheikh Jarrah, care au trăit acolo din 1948, care au devenit din nou refugiați dezrădăcinați, pentru că unii evrei se joacă în constrângerile spațiului din Ierusalim. ”
„Acești evrei zeloși insista chiar și pentru a se potrivi la fel de mult os în gâtul cartierele arabe, pentru a purifica și iudaizante-le cu ajutorul bogat binefăcători americane, știi mai mult personal. În spatele scenei, prim-ministrul nostru și primarul Ierusalimului activează firele acestui spectacol de păpuși, în timp ce renunță la responsabilitatea lor pentru această anarhie și lăcomie. Acesta este motivul real pentru care „tensiunile noi și vechi” pe care le menționați în scrisoarea dvs. se resurfac „cu o astfel de rapiditate”. ”
Wiesel se încheie chemând să nu rezolve problema Ierusalimului, adică clar, pentru a ține orașul sub ocupație.
Aceasta nu este prima sa intervenție asupra problemei Ierusalimului. Deja în timpul negocierilor dintre israelieni și palestinieni , înainte de a doua Intifada, când presa a vorbit despre o divizie a Ierusalimului, a luat stiloul și a publicat un articol în cotidianul Le Monde ( „ Ierusalim, este urgent să se aștepte “ 17 Ianuarie 2001), reproșându-l pe premierul israelian pentru posibilele concesii. Acest text, luat din toate cele mai extreme site-uri pro-israeliene, ar putea fi rezumat după cum urmează: mai bine zidul plângerilor decât pacea.
În ambele texte, cea a IHT și cea a lumii , Wiesel citate , rabi Nahman din Breslov Hassidică (născut în 1772) , pentru a justifica declarațiile sale. Care ar fi un intelectual musulman , care citează luminator religioasă la momentul califilor pentru a justifica afirmația musulman asupra Ierusalimului?
Această „mare conștiință”, rar criticată public, este totuși un impostor moral care merită un tratament diferit în mass-media.
Reamintim că , în plus față de pozițiile sale privind conflictul israeliano-palestinian, el a lăudat tortura, cel al finantatorul Bernard Madoff , în care el a pus o parte din averea sa (el nu a părut imoral să – l pentru a câștiga milioane dolari cu el atunci când combinațiile sale financiare mers), după cum a raportat pe LeMonde.fr ( „ Bernard Madoff este un“ psihopat „a spus Elie Wiesel ,“ 27 februarie 2009).
„Psychopath este un cuvânt prea frumos pentru a se califica”, a spus Wiesel. „El ar trebui să fie plasat în izolare de cel puțin cinci ani, cu un ecran pe care vor fi transmise imagini ale victimelor sale. […] Ar trebui să inventezi orice să-l facă să sufere. (…) Ar trebui să fie prezentat judecătorilor care ar găsi o pedeapsă „, a spus acest supraviețuitor al Holocaustului. ”
Pe de altă parte, după cum a reamintit Max Blumenthal, un membru al J-Street lobby, Elie Wiesel sa adresat la data de 25 octombrie 2009 , 6000 de adepți sioniști creștini pastorului John Hagee, un om care deține homofob, dar , de asemenea , deniers și antisemiți (amintiți – vă că o parte din sioniștii creștine sunt anti-semite) ( „ Elie Wiesel“ Draga Pastore „Hagee rebuturi Obama (și răspunsul meu la Goldfarb / Goldberg) “, 29 octombrie 2009). În schimb, ca să spunem așa, a primit un cec pentru suma de 500.000 de dolari pentru fundația sa. Această sumă a fost cu atât mai necesară, deoarece criza financiară a lovit pe Wiesel sărac și nu sa recuperat.
Am reamintit deja ceea ce marele scriitor științifico-fantastic Isaac Asimov a scris despre Wiesel „care a supraviețuit Holocaustului și de atunci nu a vorbit despre nimic. În acea zi, ma enervat susținând că oamenii de știință și tehnicienii nu puteau avea încredere pentru că au ajutat la realizarea Holocaustului. Aceasta este o generalizare abuzivă! Și tocmai acel fel de vorbire pe care antisemitele îl fac: „Eu nu cred că sunt evrei, pentru că în vechime evreii au răstignit pe Mântuitorul Meu”. ” Și Asimov adaugă:”L-am lăsat pe ceilalți să se dezbată pentru o vreme, mi-a remodelat resentimentele și, în imposibilitatea de a mă îngriji, am intervenit:” D-le Wiesel, vă înșelați; nu este pentru că un grup uman a suferit o persecuție atroce că este în mod inerent bun și nevinovat. Toate persecuțiile arată că acest grup era într-o poziție slabă. Dacă evreii ar fi fost într-o poziție puternică, cine știe dacă nu ar fi luat locul persecutorilor?
Alain Gresh
titlul original al articolului:
‘Elie Wiesel l’imposteur et Jérusalem’
par Alain Gresh, 18 avril 2010
link:
https://blog.mondediplo.net/2010-04-18-Elie-Wiesel-l-imposteur-et-Jerusalem
prea multe justificari in fata unor ne-oameni! cred ca va trebui sa sustinem adevarul netinind cont de ei. nu poti fi bagati in seama escrocii si mincinosii! trebuie schimbata abordarea, dupa parerea mea! ne tin prizonieri in jocul lor. e vremea sa schimbam si regulile si jocul trecind noi la comanda lui!
Colegii vă așteaptă cu probele lipsei de probitate ale numitului Ion Coja
Dle Profesor, nu inteleg sensul spuselor dvs. Este excat pe dos Noi, romanii trebuie sa schimbam jocul in sensul ca sionistii ne tin captivi in jocul lor, lansind din timp in timp tot felul de comunicate mincinoase care ne pun iar in poztia de a reactiona la minciunile lor. De aceea spunema ca trebuie schimbata abordarea si regulile jocului pentru a putea iesi din acest corset pe care acesti acuzatori mincinosi stiu foarte bine cum sa-l stringa.
Nu vad legatura intre mesajul meu si probitatea dvs.
Vreti sa fiti mai clar, domnule 666, daca nu va suparati ?
Mai exact, pe cine criticati dumneavoastra aici si pentru ce ?
Ca sa nu fiu „confuzat”, cum imi zicea un amic american care stia binisor romana, invatata cu mult drag !
sintem prea defensivi si mereu sintem ocupati cu subiectele pe care ei le lanseaza impotriva noastra. trebuie schimbat jocul cu noi in ofensiva. daca vrem sa cistigam si sa clarificam odata pentru totdeauna aceasta chestiune. tinerea ei calduta mult timp este in defavoarea noastra, a Romaniei si a romanilor..