Relatez în continuare o informație primită de la Aurel Dragoș Munteanu. Era pe la mijlocul anilor 8o când Petre Țuțea mi-a cerut să-l duc cu mașina mea la Boteni, să-și mai vadă satul de baștină, cum zic basarabenii. Urma să fie însoțit de Marcel Petrișor. S-a atașat echipajului și Aurel Dragoș Munteanu. Am plecat dimineața și după prânz ne-am întors. Pe drum am vorbit vrute și nevrute, toți patru fiind de felul nostru „sporovăitori”!
Din cele povestite de Aurel Dragoș Munteanu țin minte două:
1. Nu-mi dau seama cum s-a ajuns cu sporovăiala noastră la punctul în care Aurel Dragoș Munteanu a simțit că este cazul să se jure că nu este evreu, că mamă-sa nu este evreică! Subiectul acesta – cine este sau nu este evreu?, nu prea apare în discuția unor oameni serioși. Totuși ADM, nu-mi aduc aminte de ce, a simțit nevoia să facă această precizare. Ulterior, după ce a rămas în America, s-a auzit că a trecut la religia mozaică. Apoi s-a auzit că a murit, după care Marcel Petrișor a fost căutat de cineva din familia lui ADM, care i-a trimis rugămintea cu limbă de moarte a lui AUrel Dragoș Munteanu: Marcel Petrișor și Ion Coja să aprindă o lumânare pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Aurel Dragoș Munteanu…

2. Interesantă propriu zis a fost relatarea discuției avute de ADM cu translatorul care l-a însoțit pe Iuliu Maniu la întâlnirea cu Averell Harriman, cunoscutul ambasador american, care în anii de după război a fost o piesă importantă în tratativele duse la Moscova și București privind viitorul regim politic din România. Iuliu Maniu i-a explicat cât de puternice sunt sentimentele pro-americane ale românilor, cât de mult sunt doriți americanii în România, câte abuzuri fac rușii etc. Și a pus întrebarea cheie: când vin americanii să-i scoată pe ruși din România, din Europa de Est?
Harriman i-a explicat că opinia publică americană încă este marcată de colaborarea militară ruso-americană împotriva Germaniei și ar accepta cu greu o întoarcere a armelor. Dar dacă în România se vor produce evenimente și acte de rezistență la regimul politic comunist, bolșevic, iar aceste acte vor atrage intervenția dură a Armatei Roșii, soldată cu vărsări de sânge, atunci poporul american își va schimba părerea despre ruși și așa ar fi posibilă o intervenție militară americană în România, în Europa de Est. Românii să se opună mai categoric, mai fățiș comunismului, să-i oblige pe ruși să riposteze manu militari, în felul acesta să-și arate adevărata față, opresivă și brutală. S-au despărțit cei doi cu aceste promisiuni: românii să riposteze cu arma în mână la politica de introducere a unui regim politic comunist în România, iar americanii, la momentul potrivit, să intervină pentru a pune capăt crimelor sovietice, comuniste.
Harriman a mai avut o întâlnire cu o persoană din partea lui Malaxa, cu care a petrecut o noapte de intimități. Persoana respectivă i-a transmis din partea lui Malaxa întrebarea fatidică: ce-i de făcut? Bagajele!, a fost răspunsul înaltului emisar!…
Maniu, desigur, a transmis mai departe, inclusiv legionarilor, poziția americanilor față de evenimentele din România. O bună parte din tineretul care a reacționat la îndemnul mincimos al diplomației și propagandei americane a plătit cu libertatea ori chiar cu viața încrederea în aceste false promisiuni!
Petrișor și-a adus aminte cum nea Petrache Țuțea în temniță îi certa pe cei care își mai puneau speranța în „debarcarea anglo-americană”, prezentându-le argumentele logice și istorice care îi contraziceau. Totul până când Simion Ghinea, ca șef pe linie ierarhică legionară, l-a făcut atent pe „domnul profesor”: nu are dreptul să-i lase pe oameni fără speranță! Acolo unde se aflau, la Aiud sau Jilava, deținuții aveau nevoie de un sprijin moral, de o speranță care să-i țină în priză, până când va fi să se elibereze! Deținuții aceia aveau familie, aveau nevoie de reazemul unei speranțe întăritoare etc. Nea Petrache și-a înțeles greșeala și s-a pus pe treabă: a început să facă propagandă pe invers… Poziție pro americană pe care a rămas până la capătul zilelor.

Ion Coja

PS Mașina cu care am mers la Boteni, un OLTCIT bej, cu numărul 1 B 27278(?), a intrat în istorie după decembrie 1989, când i-am pus-o la dispozie lui Marian Munteanu, s-o folosească la marșul prin care s-a încheiat prezența studenților în Piața Universității. După aceea i-am dat-o lui George Țestea, abia întors din America. Acesta mi-a povestit că într-o dimineață a găsit un polițist lângă mașină, cercetând-o cu oarece interes. L-a întrebat pe Giony: Asta nu-i mașina din Piața Universității?…