> „Petru
> Groza ne-a dat înapoi
> Ardealul“
.
.
>> „Weekend
> Adevărul“: Domnule profesor,
> cum aţi intrat în lumea
> politică?
>
> Mircea Maliţa:
> După război, am căutat să văd ce înseamnă
> politica şi ce
> e cu partidele. Eram obişnuit să trăiesc fără partide,
> pentru că în dictaturi
> dispăruse viaţa politică. Eram în clasa a VIII-a de
> liceu şi mă duceam la
> adunări. Am fost la toate partidele care ţineau
> uşa deschisă, mergeam să trag cu
> urechea. Simpatia mea a mers crescând spre stânga, pornind
> de la
> antihitlerismul care exista în familie prin respingerea
> antisemitismului, a
> legionarismului. Pe baza acestui antifascism, pe baza
> faptului că Petru Groza
> ne-a dat Transilvania înapoi şi ne-a permis să mergem
> acasă, am
> ales.
>
> Primul român
> în Clubul de la Roma
>
> Numele:
> Mircea Maliţa
>
> Data şi locul
> naşterii: 20 februarie 1927,
> Oradea
>
> Starea civilă:
> căsătorit
>
>
> Studiile şi
> cariera:
>
> Este licenţiat în
> matematică şi filosofie.
>
> A fost preşedinte al
> Uniunii Naţionale a
> Studenţilor din România.
>
> 1950-1956 – Directorul
> Bibliotecii
> Academiei
>
> 1956-1961 – Consilier
> al Misiunii
> Permanente a României la ONU
>
> 1962-1970 – director
> şi ministru adjunct la
> Afaceri Externe
>
> 1970-1972 – Ministru
> al Învăţământului
>
> 1971-1989 – Profesor
> universitar al
> Facultăţii de Matematică, Universitatea din
> Bucureşti
>
> 1980-1982 – Ambasador
> al României în
> Elveţia şi la ONU
>
> 1982-1984 – Ambasador
> al României în SUA
>
> Este primul român
> membru al Clubului de la
> Roma, cofondator al Centrului Cultural European (din 1991)
> şi membru al
> Academiei Române (din 1994) şi al World
> Academy of Art and
> Science (n.r. – Academia Mondială de Artă şi
> Ştiinţă).
>
> A publicat, printre
> altele, „Diplomaţia
> română“, „Aurul cenuşiu“ şi „Homo
> fraudens“.
>
> Locuieşte în:
> Bucureşti
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
> „Nene Maniu,
> facem guvern nou!“
>
> Groza spuneţi că
> ne-a dat Transilvania?
>
> Absolut. El era în
> Frontul Democrat şi
> trebuia să fie prim-ministru al noului regim. A înţeles
> că regimul e făcut de
> Moscova şi de Partidul Comunist şi că el e cerut numai
> să fie acolo, în postul
> de prim-ministru, dar a înţeles şi că are o valoare
> această chestiune, să
> figureze în postul respectiv, chiar dacă va fi dominat de
> alţii. Şi a spus că
> acceptă doar dacă Stalin îi spune personal că
> Transilvania e a noastră. Mulţi
> au crezut că e un act ieşit din comun. „Stalin să-mi
> spună. La telefon.“ Tot
> jocul era făcut cu el să fie ales, dar nu venea telefonul.
> Vreo două zile a
> stat în casă şi nu discuta cu nimeni, spunând că
> aşteaptă telefonul de la
> Stalin.
>
>
>
> A sunat
> Stalin?
>
> N-a sunat Stalin, a
> sunat secretarul lui –
> nu-l vezi pe Stalin vorbind la telefon –, care i-a spus
> că e însărcinat să-i
> comunice: „Vă asigură că poziţia oficială a URSS este
> ca Ardealul să revină în
> întregime României şi că va spune acest lucru la
> momentul potrivit“. A
> fost de acord. Momentul e şi mai interesant când se duce
> la Maniu şi-i spune:
> „Nene Maniu, facem guvern nou! Îl conduc eu. Vreau să
> fii cu mine, să
> reprezinţi ţărăniştii în Guvern“. Maniu a spus:
> „Nu pot să te urmez. Nu vreau
> ca generaţiile viitoare să mă blesteme că am susţinut
> comuniştii“. Atunci Groza
> s-a supărat şi a spus: „Dragă, dacă Transilvania ne
> revine nouă şi pot să obţin
> asta, eu nu mai sunt preocupat dacă cei ce vor veni vor
> blestema“. E dramatic,
> nu? Parcă e teatru.
>
>
>
> De unde ştiţi
> aceste lucruri?
>
> De la domnul Pamfil
> Ripoşanu, secretarul
> lui Groza, care a fost acolo. Mi-a spus la
> New York , în anii ’70.
>
>
>
> Picasso, un
> bătrânel bine dispus
>
> Ştim că l-aţi
> cunoscut pe pictorul
> Pablo Picasso…
>
> L-am văzut foarte
> puţin. Privesc înapoi cu
> durere un anumit fapt. El semna unui lung şir de
> admiratori, în Salle Pleyel,
> la Paris , unde
> se ţinea Conferinţa Mondială a Păcii, în 1949. Desena
> rapid un
> porumbel pe un carton. Am fost atât de uluit când am fost
> aproape de el, atât
> de fascinat, încât am uitat să trec să-mi iau
> porumbelul. Era un bătrânel bine
> dispus, fericit pentru că i se născuse un
> copil.
>
>
>
> Eraţi cu Mihail
> Sadoveanu acolo?
>
> Da. El s-a văzut cu
> Picasso, dar n-au avut
> o mare conversaţie. Picasso, oriunde apărea, era invadat
> de lume. Cu Tristan
> Tzara a fost mai pe larg. Eu am organizat întâlnirea
> dintre ei, care a fost
> neobişnuită. Amândoi stăteau şi nu-şi vorbeau. Se
> uitau zâmbind unul la altul.
> Mă gândeam cum se poate ca doi oameni care sunt mai
> taciturni să-şi pună în
> mişcare filmele trecutului. Unul fiind boier moldovean, iar
> altul trăind în
> marginile oraşelor şi refugiindu-se în alte ţări. Am
> tuşit, am început să spun
> nişte lucruri, dar tot tăcuţi au rămas. După aceea, cu
> foarte multă căldură
> şi-au strâns mâns şi şi-au spus „La
> revedere!“.
>
>
>
> N-au
> vorbit?
>
> Câteva cuvinte… Era
> întâlnirea dintre doi
> corifei.
>
>
>
>
>
>
>
> Eram în clasa
> a IV-a de liceu la cedarea Ardealului. Îmi amintesc perfect
> noaptea pe care am
> petrecut-o într-un camion care mă ducea în Fărăgaraş,
> la un unchi. În casa
> noastră din Oradea
> se auzea cel mai des: «Vin
> ungurii!».
>
>
>
>
>
>
>
> Între
> 1950 şi 1956 aţi fost director la Biblioteca
> Academiei. L-aţi cunoscut pe Lucian
> Blaga?
>
> Destul de bine. L-am
> cunoscut la
> Cluj. Sigur că
> era o situaţie jenantă pentru mine ca eu, un tânăr
> director, să inspectez un
> mare geniu al ţării, pentru că aşa-l consideram. Era
> foarte tăcut şi, în
> general, era lăsat în pace de toată lumea. Eu trebuia să
> fac această vizită,
> pentru că era filiala noastră. După ce am schimbat
> câteva cuvinte acolo, ne-am
> întâlnit la masă, întâmplător. Ne-am dus la acelaşi
> restaurant foarte modest cu
> mâncare pentru oamenii care suferă de stomac. Acolo mi-a
> povestit câteva
> lucruri mai personale.
>
>
>
> „Nu-l văd pe Dej
> nici tăind o găină“
>
> Cum a fost convins
> Hruşciov să retragă
> trupele din România în ’58? Lucraţi deja în
> diplomaţie atunci.
>
> Bodnăraş, Maurer şi
> Dej erau oameni care
> aveau o experienţă de viaţă extraordinară, ieşită din
> comun. Când a venit
> Hruşciov aici, la vânătoare, cu o prietenie maximală, nu
> cu presiune sau cu
> ameninţări, l-au convins că România e prieten devotat,
> că nu mai e nevoie să menţină
> trupele. Dej avea în spate ani buni de detenţie, unde se
> ţineau cursuri şi se
> învăţau o mulţime de lucruri.
>
>
>
> La
> Doftana?
>
> La Doftana. Era ca o
> mică universitate.
> Athanasie Joja, şeful meu de la ONU, ţinea acolo cursuri
> de logică.
>
>
>
> Cum era Ana Pauker?
> Aţi cunoscut-o?
>
> Ana Pauker era total
> devotată unui clan
> totalitar. Doamna aceasta a reprezentat o faţă a
> civilizaţiei contemporane care
> a fost ceva mai autoritară decât normalul. Ea a fost
> specialistă în comploturi
> obscure şi opace. Cifrând, speculând. A avut o viaţă
> care nu este normală,
> naturală, la văzul publicului.
>
>
>
> Ioan Gheorghe
> Maurer?
>
> Era un avocat căruia
> îi plăcea vânătoarea.
> Se simţea foarte liber, neîngrădit. Era o minte foarte
> subtilă. Când i-a propus
> Dej să fie el conducătorului partidului, a zis: „Dragă,
> eu sunt pe jumătate
> neamţ, pe jumătate francez. România nu merită aşa ceva.
> Trebuie să fie un
> român, nu unul ca mine“. I-a propus chiar pe patul de
> moarte. Dar n-a vrut.
>
>
>
> Era aşa apropiat de
> Dej?
>
> Da. Foarte interesantă
> este legătura care
> s-a făcut între un om cu formaţie politică şi unul cu
> formaţie juridică. Dacă
> vreţi, Maurer a fost un mic-burghez de provincie (râde)
> foarte dotat şi foarte
> inteligent, în timp ce Dej era un muncitor cinstit,
> care-şi iubea meseria.
> Amândoi au ţinut la România ca la ochii din cap. Şi n-au
> avut altă preocupare
> decât să-i facă bine. Avere la ei? Căpătuire? Nimic! Nu
> visau altceva decât
> binele ţării.
>
>
>
> Epoca lui Dej coincide şi cu
> perioada represivă a
> comunismului. Au murit oameni în închisori
> politice.
>
> Nu spuneţi asta!
> Statul, la ora aia, era
> confiscat de o armată de ocupaţie. Nu poţi da vina pe
> stat când sunt nişte
> străini care îl gestionează în întregime cu putere
> armată. Cu forţă, nu cu
> tribună şi discursuri. Era o armată de ocupaţie care
> dădea soluţii şi comenzi.
> Eu nici nu mă uit la asta, n-o pun în istorie, pentru că
> nu e istoria mea. Nu e
> istoria ţării româneşti.
>
>
>
> Păi, închisorile
> au fost aici, pe
> teritoriu românesc.
>
> Aici, dar cine le
> făcea, cine le
> supraveghea şi cine le ordona? Erau oamenii puşi de ruşi,
> bine dotaţi şi
> încredinţaţi de puterea supremă să facă aceste
> lucruri. Nu-l văd pe Dej nici
> măcar tăind o găină. Nu văd ceva sangvin la el sau ceva
> răutăcios. La lucrurile
> politice, unde ştia că ori eşti împuşcat, ori te
> împuşcă, acolo probabil că era
> altfel. În categoria aceea de probleme nu mă amestec. Dar
> închisorile n-au fost
> răspunderea lui. Poţi să-i acuzi alte chestiuni: că n-a
> înţeles problema
> agrară. El a fost foarte impresionat de o vizită pe care a
> făcut-o în Bulgaria,
> când era el stăpân, nu Ana Pauker. A venit acasă şi a
> zis: „Nu se poate ca
> ţăranul bulgar să trăiască mai bine!“. Şi a început
> să se preocupe, dar a fost
> doar un început, pentru că n-a fost un
> specialist.
>
>
>
> Cum
> au îmblânzit românii „câinele
> ciobănesc“
>
>
>
> Aţi fost consilier
> al primei misiuni a
> României la ONU, din ’56 până în
> ’60.
>
> Americanii sunt mult mai
> primitori şi mai
> deschişi faţă de nou-veniţi, în comparaţie cu
> occidentul Europei. Sunt amabili,
> vor să te cunoască, dar atâta timp cât ştiu că nu ai
> făcut sau ai spus ceva
> împotriva lor. Dacă te consideră duşmănos, inamical,
> atunci devin mai rău decât
> un câine. Un ciobănesc. Aşa fac şi în politică: au
> deschideri mari, dar
> verifică permanent. Dacă ceva se dezminte, atunci e
> criză.
>
>
>
> 1956. Eleanor Roosevelt
> şi soţia lui Mircea
> Maliţa, în SUA
>
>
>
> Aţi stârnit şi
> antipatii la
> New York …
>
> Da, cu Silviu Brucan. El
> a luptat
> întotdeauna pentru supremaţie, pentru a avea o poziţie
> mare. Credea despre sine
> că avea o inteligenţă ieşită din comun. Ca ziarist,
> într-adevăr a fost bun. În
> scriere. În ciuda faptului că nu avea studii, avea un
> talent destul de bun. Dar
> ăsta era singurul lui lucru bun. Îl supăra că eu citeam
> mult şi, sigur, că
> aveam un alt gen de a mă exprima. El nota mereu cărţile
> pe care auzea că le
> citesc eu. Încerca să le caute şi el, să vadă exact.
> Făcea asta cu un sârg de
> elev.
>
>
>
> Dej şi Maurer au
> anunţat imediat
> americanii
>
> Când s-a rupt
> ritmul în relaţiile
> diplomatice cu URSS?
>
> Dej şi Maurer, care
> erau prieteni, voiau
> uşurarea presiunilor împotriva independenţei României
> făcute de URSS. Acesta
> era secretul lor nescris. Până n-au plecat trupele nu se
> putea realiza nimic.
> S-au mai ivit ferestre când a plecat Ana Pauker, apoi
> Chişinevschi. După
> ’62 (n.r. – în cazul crizei rachetelor cubaneze),
> s-au simţit complet
> dezlegaţi când au văzut aventura imensă în care se
> aruncă Hruşciov, împreună cu
> toată lumea socialistă. Atunci au spus: „Asta nu se
> poate tolera!“. Imediat au
> reacţionat şi i-au anunţat pe americani că ei nu au
> nimic cu SUA şi că nu va fi
> nicio acţiune împotriva lor, în caz de
> conflict.
>
>
>
> „A se arde înainte
> de a fi citit“
>
> Cum au
> anunţat?
>
> Au trimis o scrisoare
> aşa de secretă încât
> nu s-a găsit. Dar aşa se întâmplă, sunt secrete care
> sunt în plic lipit pe care
> scrie: „A se arde înainte de a fi citit!“ (râde). Au
> început să se vadă
> urmările acestei strategii impecabile, dar strategia în
> sine nu a ieşit la
> iveală.
>
>
>
> „România, vă
> rugăm să repetaţi!“
>
> Cum a
> început?
>
> Maurer şi Dej
> făcuseră o vizită în ţări
> asiatice şi se întorceau în România prin Rusia. Erau
> luaţi de un avion
> sovietic, care îi scotea din Asia şi îi aducea la
> Moscova, via
> Siberia . De la Moscova, urmau să ia avionul de
> Bucureşti,
> dar Hruşciov le-a spus: „Vă rog, dacă treceţi pe la
> noi, rămâneţi o noapte.
> Sunteţi musafirii noştri“. Seara, i-a invitat Hruşciov
> la operă. În pauza de la
> operă şi după spectacol au avut nişte discuţii. Ei
> dădeau din cap, dar nu
> spuneau nimic. Maurer i-a spus unui ministru sovietic:
> „Noi ştim că aveţi
> dreptate şi că nu sunt rachete în
> Cuba . Numai un nebun, un om fără
> minte le-ar fi pus acolo. Suntem de acord că nu sunt“.
> (n.r. – URSS construia,
> în Cuba ,
> baze de lansare a rachetelor SS-4 Sandal. Criza rachetelor
> cubaneze a fost cel
> mai periculos punct al Războiului Rece, cel mai aproape de
> un război nuclear)
> Apoi, au admirat „ingeniozitatea şi dibăcia“ politică
> a lui Hruşciov şi au
> plecat ca după o întâlnire cu unul care nu are toate
> minţile. Şi-au spus: „De
> ăştia suntem noi lipiţi? Trebuie să luăm măsuri!“. A
> început a doua zi. Cu
> limite, bineînţeles. Dar în ’63 am votat primul vot din
> istorie care nu
> coincidea cu cel al blocului sovietic.
>
>
>
> 1956. Mircea Maliţa şi
> soţia sa
>
> Despre ce e
> vorba?
>
> Era vorba de o
> rezoluţie privind
> denuclearizarea Americii Latine. Toate statele prietene cu
> URSS s-au abţinut
> din cauza opoziţiei Cubei. Şi noi trebuia să ne abţinem,
> dar noi am votat
> pentru. Mi-a venit dezlegarea în timpul şedinţei, la
> telefon. Şi ei, în
> România, se frământau mai rău ca mine.
>
>
>
> Cum au reacţionat
> americanii?
>
> A apărut un articol
> într-un ziar cu titlul:
> „Independenţa României“. Şi la lucrări a fost un
> şoc. N-am să uit cuvintele: „
> Romania , please
> repeat!“. „Yes!“ (n.r. – „România, vă rugăm să
> repetaţi!“ „Da!“) Erau
> nedumeriţi. A fost uluitor. Dar eu, înainte de vot, am
> petrecut mult timp să-i
> conving pe ruşi că nu au dreptate şi că e interesul lor
> să voteze pentru
> denuclearizare. Le-am spus că ei au votat denuclearizarea
> Balcanilor. Or, când
> altă regiune vrea să se denuclearizeze, trebuie să spunem
> la fel! Noi ne-am fi
> spart capul dacă am fi votat „Nu“.
>
>
>
> Ştim că lui
> Corneliu Mănescu i s-a
> propus să fie mediator între India
> şi Pakistan ,
> în problema Kaşmirului. Cum s-a
> întâmplat?
>
> Delegatul Pakistanului,
> Zulfikar Ali
> Bhutto, care avea să fie chiar preşedintele Pakistanului,
> a venit la Mănescu şi
> la mine şi ne-a propus. Simplu. Dar de acasă a venit un
> răspuns la care eu nu
> mă aşteptam: „Nu!“. Aşa că medierea au făcut-o
> ruşii. Maurer a spus „Nu!“.
>
>
>
> De
> ce?
>
> Şi eu am fost foarte
> intrigat, pentru
> c�� mi se părea o
> onoare. Dar acum îl înţeleg foarte bine, pentru că
> Maurer era consecvent filosofiei lui. El avea altă metodă
> dragă sufletului său,
> metodă pe care a teoretizat-o: concilierea. Mediere fac
> ţările mari, care ţin
> seama de interesele lor. Pe de altă parte, concilierea este
> complet confidenţială.
> Nu se ştie de ea, nu este
> zgomotoasă.
>
>
>
> Numărul
> vacilor din România era secret de
> stat
>
>
>
> Din 1971, aţi fost
> numit ministru al
> Învăţământului.
>
> Am abuzat oarecum de
> faptul că eram
> proaspăt venit şi că puteam lucra fără sugrumări
> birocratice. Fără hârtie. Am
> adus managementul în şcoli, chiar dacă a fost numit
> „organizare ştiinţifică“.
>
>
>
> 1971. Margaret Thatcher
> şi Mircea Maliţa
>
>
>
> Aţi cunoscut-o pe
> Margaret Thatcher din
> postura ministru al
> Învăţământului.
>
> În 1971, când eram
> ministru al Educaţiei,
> am primit invitaţia de a o vizita pe „colega mea“,
> ministrul Educaţiei şi
> Ştiinţei, doamna Thatcher, în Anglia. Evident că era un
> interes şi în domeniul
> educaţiei, dar era un interes şi pentru România. Era
> dorinţa ei de a ieşi din
> cadrul cam strâmt pentru ea al
> Ministerului.
>
>
>
> Cum v-a
> primit?
>
> Niciodată n-am avut o
> vizită oficială care
> să fie regizată în forma aceasta impecabilă. A dat un
> mare dejun pentru mine cu
> intelectuali de frunte ai Londrei – vreo 24 de persoane
> – la un castel care, de
> obicei, era rezervat pentru vizite mai
> mari.
>
>
>
> În 1991, v-aţi
> întâlnit din nou.
>
> După ce a căzut
> Cortina, când ea n-a mai
> fost premier, când eu nu mai aveam nicio funcţie de stat,
> în 1991, m-a invitat
> din nou. Din curata amintire a unei cooperări trecute şi
> pentru că voia să ştie
> ce se întâmplă în România. Pentru că eu, din 1984,
> fusesem supus unor rigori…
> Nu putea afla nimic despre mine în acea perioadă. Atunci,
> în zadar încercau
> străinii să mă contacteze. Nu primeam scrisorile, eram un
> fel de necunoscut.
>
>
>
> 1991. Margaret Thatcher
> şi Mircea Maliţa
>
> „Te trimite în
> Cambodgia!“
>
> Ce s-a întâmplat
> în ’84?
>
> Eram ambasadorul
> României la
> Washington şi am fost chemat în ţară .
> Chemarea mea a fost văzută ca neobişnuită, era sub
> semnul unei probleme. În mod
> normal, mai aveam un an de stat. Mulţi dintre prietenii mei
> de acolo glumeau –
> îmi spunea un deputat american: „Să ştii că te trimite
> în Cambodgia!“.
>
>
>
> Dar de ce aţi fost
> chemat?
>
> Era o nemulţumire
> faţă de comportamentul
> meu care ar fi fost prea lax faţă de ţara mea. De fapt,
> Elena Ceauşescu era
> foarte supărată că n-a primit nicio invitaţie să
> meargă acolo. Nemulţumirea
> reală era că mă reprezint pe mine şi nu pe ei – în
> tonul mai rudimentar al
> conducătorilor. Mi s-a spus: „Te rog să vii imediat“.
> Iar eu am răspuns: „Aş
> vrea să plec de aici conform protocolului în care pleacă
> în mod normal un
> ambasador“. S-au gândit ei să nu fie o capcană din
> partea mea şi mi-au permis
> să mai stau câteva zile. Am dat recepţie de plecare, am
> făcut vizite. De
> exemplu, preşedintele Consiliului de Securitate era un
> francez care mă
> cunoştea. El a dat masă pentru mine când am trecut prin
> New York ca să vin
> acasă. Alvin Toffler, mare prospectolog şi autorul
> cunoscut care a scris „Al treilea
> val“, m-a invitat, alături de soţia sa, Heidi Toffler,
> la o masă de despărţire.
> Ziariştii din Washington au dat, la fel, o masă de
> despărţire. Am fost la Bush,
> care era vicepreşedinte atunci.
>
>
>
> Şi cum era Bush
> seniorul?
>
> Eu mai mersesem cu el
> prin
> ţară şi ne împrietenisem. Mă mai invita la el acasă,
> adică o casă a marinei. Acolo am cunoscut şi familia.
> Viitorul preşedinte,
> George W. Bush jr., tânăr pe atunci, le făcea destul de
> multe probleme
> părinţilor săi la ora aceea.
>
>
>
> De
> ce?
>
> Se droga, nu se ţinea
> de studii, bea.
> Provocările vârstei. Dar ceilalţi copii erau fără
> provocări, aşa că ei despre
> el vorbeau mai mult şi se arătau îngrijoraţi. Bush a
> fost foarte surprins că
> plec aşa repede. „N-am avut timp să-ţi iau o
> amintire“, mi-a spus când mă aflam
> în ultima vizită. S-a uitat prin cameră, prin birou, a
> deschis un pupitru, a
> găsit două butoniere pe care scria „Vicepreşedintele
> SUA“ şi mi le-a dat ca
> amintire. Bineînţeles că nu sunt purtabile, dar contează
> gestul său care
> ascundea o anumită afecţiune. O prietenie
> vagă.
>
>
>
> Aţi legat, pesemne,
> o mulţime de
> prietenii.
>
> Am fost un personaj
> dificil la Washingotn,
> că sunt foarte „sportiv“. Dar americanilor le plăcea
> că mă băteam pentru
> treburile mele. Eram insistent, mă duceam în vizite
> numeroase până când îmi
> ieşea ceva. De altfel, nu puteai decât printr-un asemenea
> efort să contracarezi
> valul de respingere de care se „bucura“România la
> vremea aceea din cauza lui
> Ceauşescu.
>
>
>
> „Tranchilizator
> pentru Cabinetul 2“
>
> Aţi primit vreo
> explicaţie când aţi
> ajuns acasă?
>
> Nu, în afară de
> interdicţiile care curgeau,
> curgeau. Mi-am dat seama că a fost o decizie foarte
> subiectivă. Ce putea ieşi
> din capul unor oameni în derivă, care nu mai sunt normali.
> Ei erau bolnavi
> amândoi. Toate funcţiunile, toate comenzile se
> transferaseră la Cabinetul 2. El
> stătea trist cu un câine în birou. Ca şi copiii, să se
> joace. Ea avea un alt
> tip de sociopatie. Izbucneau de-acolo nişte apucături,
> nişte agresiuni,
> ranchiune, fantome… Ştiu că odată, la intrarea în
> birou la ea, am văzut un
> profesor universitar care lua ceva pastile. „Ce faci?“
> „Păi, mă duc la ea şi nu
> pot fără un tranchilizator foarte puternic.“ (râde) Ar
> fi ridicol dacă n-ar fi
> prea tragic.
>
>
>
>
>
>
>
> România este
> una din ţările cele mai încercate de evenimentele
> drastice ale istoriei. Tot
> ce-a fost posibil am cunoscut. Aproape toată istoria sub
> ocupaţie străină, tot
> timpul o victimă a imperiilor
> vecinilor.
>
>
>
>
>
>
>
> Există
> un moment anume al „transferului“ de putere la
> Cabinetul 2?
>
> Da. El a început în
> anii ’70, cu moderaţie.
> Încet-încet. La sfârşitul anilor ’70, după cutremur,
> s-au deranjat puţin la
> raţionament şi la comportament. Iar în anii ’80 a fost
> criza care i-a speriat
> îngrozitor. După criză n-au fost în stare să tragă
> concluziile necesare.
>
>
>
> „Supe de la
> elveţieni“
>
> În ’80 aţi fost
> ambasador şi la Berna,
> în Elveţia.
>
> Atunci s-a întâmplat o
> anomalie ridicolă.
> Am vrut să aduc afacerea Nestle în România, dar nu s-a
> putut realiza pentru că
> numărul vacilor era secret de stat. Nu e glumă. Apoi, au
> fost cuvintele
> memorabile ale Elenei Ceauşescu: „Ştim noi atâta chimie
> încât să nu trebuiască
> să învăţăm să facem supe de la elveţieni“ (n.r. –
> lapte praf). Dezamăgiri ca
> aceasta m-au ros tot
> timpul. Nu puteam să mă bucur de un rezultat de acolo, că
> venea o gafă de
> acasă.
>
>
>
> V-aşteptaţi să
> cadă cuplul Ceauşescu?
>
> În logica lucrurilor,
> ei mergeau în jos în
> chip vizibil. Ca pe tobogan coborau. Şi ca sănătate, şi
> ca prezenţă. Plus că
> spuneau inepţii îngrozitoare care distrugeau poziţia
> ţării. De exemplu,
> enormitatea cea mai mare a fost să pretindă că URSS-ul
> lui Gorbaciov trădează
> comunismul, care trebuie salvat de către România, de pe
> Dâmboviţa. Suntem în
> cazul patologiilor. Noi nu ne mai putem pronunţa prin
> explicaţii politice.
> Trebuie chemat un doctor care să explice tipul de
> rătăcire de care erau
> cuprinşi în mod crescător şi definitiv.
>
>
>
> „Nu
> putem fi continentali. E prea mare
> Europa“
>
>
>
> Sunteţi primul
> român din Clubul de la
> Roma.
>
> A fost o instituţie
> care m-a marcat. Am
> început să înţeleg că este ceva fals şi dăunător în
> formalismul birocratic,
> oricât de savant ar fi. Şi este o tragedie când el e
> practicat cu atâta savoare
> de Europa. E păcat, pentru că adevărata mişcare şi
> evoluţie a societăţii nu se
> fac nici prin hârtii, nici prin decrete, ci prin fapte.
> Vorbele sunt relative
> şi neimportante în raport cu ceea ce se întâmplă, se
> construieşte, se produce.
> „Limitele Creşterii“, primul raport al Clubului, a fost
> un duş rece, deşi a
> fost mult criticat.
>
>
>
>
>
>
>
> Oamenii
> aceştia care acceptă o modă, care adoptă aceste poziţii
> de totală predare a personalităţii
> şi gândurilor lor, nu cred că sunt în buna tradiţie a
> românilor. Nu sunt ei.
> S-a format o mutaţie de persoane. Cu instinctul de
> supravieţuire stins, cu
> creativitate zero, cu perspectivă zero, cu «Trăieşte-ţi
> clipa!» – super. Ăsta-i
> tip de român? E disperat, săracul, te rog să mă
> ierţi.
>
>
>
>
>
>
>
> Noul
> raport spune că statele trebuie să fie mai puternice,
> mai active. Nu e un paradox în contextul
> globalizării?
>
> E o mişcare greşită
> şi sinucigaşă a
> omenirii să discrediteze cea mai preţioasă instituţie pe
> care oamenii au
> creat-o în interesul supravieţuirii lor. Nu există mai
> mare bază şi mai solidă
> pentru existenţa întregii omeniri decât acel binom:
> cetăţean şi stat. Când
> statul e lovit, cetăţeanului aproape că i se ia
> cetăţenia. I se spune că e
> cetăţean al Europei, cetăţean al omenirii. Cuvinte
> fără sens!
>
>
>
> N-are sens
> cetăţenia europeană?
>
> Nu există! Doar dacă
> Europa va fi un singur
> stat, dar atunci va fi doar pentru că desfiinţează
> statele existente şi le
> înglobează. Asta e altceva. Dar, mă întreb, cum să
> topeşti lumea într-o
> unitate? Care să fie ce? Statul uman? Păi, cum să nu mai
> existe distincţiile
> care fac naţiunile să fie în competiţie, să aibă
> specific, creaţie artistică, o
> contribuţie la ştiinţă?! Aici, mă iertaţi, dar De
> Gaulle a spus foarte clar:
> „Shakespeare a devenit un mare scriitor al Europei pentru
> că a fost englez“.
> M-aţi înţeles? Dar omenirea trece prin tot felul de mode.
> Cetăţenii, dacă n-ar
> avea stat, n-ar avea identitate, pentru că n-ar avea cine
> să le-o dea. E
> cultura comună protejată de zidurile unui stat care ne
> ţine de cald, care ne dă
> identitate.
>
>
>
> Păi, se pune la
> îndoială viitorul
> statului-naţiune.
>
> Vai de mine! Statele
> mari se joacă cu
> cuvintele, crezând că e statul lor cel care va domina
> lumea. Aia e altă mâncare
> de peşte. Nu cred că vrem un statut
> apatrid.
>
>
>
>
>
>
>
> S-a pierdut
> un adevăr: cultura nu este integrabilă, nu este
> universală. E locală. De când
> lumea. Civilizaţia este integrabilă: o poate copia cel mai
> înapoiat continent
> şi o poate pierde cel mai avansat continent. Dar cultura
> nu.
>
>
>
>
>
>
>
> Europa?
>
> Nu există identitate
> europeană, nu putem fi
> continentali. E prea mare Europa. De aia s-au format state,
> întrucât
> continentele sunt prea mari pentru noi. Păi, vă deschid
> acum un „Economist“.
> Uitaţi-vă la faimoasa Europă integrată! Uitaţi-vă la
> ea cu cât creşte! Cu 0,3%
> sau 0,5%. Înseamnă regres, nici măcar stagnare! Apoi,
> uitaţi-vă la statele
> emergente! Creşterile sunt între 3% şi 7%. Ce ne spune
> realitatea faptelor?
> Atunci, de ce stai şi faci filosofia integrării când ai
> creştere zero? Europa
> toată e în criză. A fost Grecia, a urmat Cipru, vine
> Portugalia. Aşteptăm cu
> sufletul la gură care e la rând.
>
>
>
> Mircea
> Maliţa despre…
>
>
>
> Henry
> Kissinger
>
> Vedeţi, eu am unele
> rezerve faţă de
> scrierile lui. Cred că a strecurat un subiectivism prea
> mare în lucrări care
> trebuia să fie mai sobre şi mai obiective. Apoi, nu a
> recunoscut rolul pozitiv
> pe care l-a avut România în comunicarea dintre
> China şi SUA în ajunul vizitei lui
> Reagan! Atunci se deschisese un coridor, prin România,
> între cele două state.
> S-a mai deschis unul prin Pakistan ,
> dar Kissinger a dat prioritate celui din
> Pakistan . Pe de altă parte, nu poţi
> să-i negi talentul excepţional, cultura mare, capacitatea
> de muncă neistovită,
> prezenţa nemişcată în treburile
> mondiale.
>
>
>
> Mihail
> Gorbaciov
>
> L-am întâlnit, spre
> exemplu, la o
> conferinţă a Clubului de la Roma. Eram în Germania, unde
> am observat cu ochii
> mei ce fantastică primire îi face cetăţeanul de rând.
> Nemţii ştiau că, dacă
> s-au reunificat, a fost pentru că el a spus „Da!“. O
> femeie din mulţime chiar a
> venit cu un plic şi i-a dat 10 mărci, ca omagiu pentru că
> vizitează
> Germania . Apoi, am vorbit mai mult la Moscova, unde m-am
> dus tot la o întâlnire a Clubului. El nu mai era
> preşedinte atunci. A doua
> oară, era mult transformat. Se dedica scrisului şi era
> căutat la multe
> întruniri internaţionale,
> la care-i plăcea mult să apară.
>
>
>
> Eleanor
> Roosevelt
>
> Ea făcea parte din
> personajele tăcute, mai
> ales la vârsta ei. Cu mine a fost amabilă, simpatică,
> binevoitoare. Nu aveam de
> discutat teme politice, întrucât erau întâlniri sociale.
> Am fost la o masă dată
> de Nelson Rockefeller, când s-au pus steagurile noilor
> ţări membre ONU. Era
> 1956
>
>
>
>
>
>
>
> Ronald
> Reagan
>
> Am avut conversaţii,
> mă ştia pe nume. Era
> omul cel mai amabil,
>
> glumeţ, creând o
> atmosferă de destindere
> tot timpul. A luat de câteva
>
> ori ton foarte puternic
> împotriva
> sovieticilor, dar contactul personal
>
> era cu totul altfel. Îl
> sim��eai pe marele actor
> care joacă un alt joc.
>
>
>
> Nelson
> Rockefeller
>
> Mereu cu zâmbetul pe
> buze, simpatic şi
> politicos. Nimic crâncen, nimic mare, nimic magnat. De la
> el cred că am
> observat că toate personajele mari ale SUA au un fel de
> grijă de a nu epata
> prin îmbrăcăminte, prin apariţie, prin vorbe. Erau mai
> mult decât common (n.r.
> – obişnuiţi), se pierdeau în masa mare de cetăţeni.
> Nu se urcau pe un soclu.
> Aşa devin importanţi, nu prin apariţii regizate. El a
> fost unul din exemplele
> acestea. Am avut întâlniri cu el la acea masă pe care a
> dat-o, iar când a fost
> vicepreşedinte i-am amintit cum ne-am văzut. A fost
> zâmbitor, şi-a adus aminte,
> m-a bătut prietenşte pe umăr şi mi-a zis: „Take care,
> take care!“ (n.r. – Ai grijă!).
> Adică, dacă ştii să te păzeşti, e mai bine.
> (râde).
>
>
>
> Indira
> Gadhi
>
> Am cunoscut-o la
> New Delhi . Am fost la ea în vizită în 1968 cu
> ministrul nostru al Comerţului. Se vedea că e o persoană
> citită, isteaţă. Era
> foarte atentă. În vremea aia, un mare scriitor francez
> spunea că va fi o
> revoluţie mare a informaticii şi că trebuie să ne
> pregătim pentru ea. Ea a dat
> din cap şi a spus cu tristeţe: „Nu ştiu câtă hrană
> în plus o să-mi aducă
> sistemul dumitale!“. Altă dată, am fost cu ea, într-un
> cortegiu, la mormântul
> lui Jawaharlal Nehru, tatăl ei, primul premier al
> Indiei.
>
>
>
> Fidel
> Castro
>
> Este un pasionat. Un
> revoluţionar. E un
> caracter special de militant. El
> luptă de la început până la sfârşit, în orice
> împrejurare. La el, munca e
> luptă, viaţa e luptă. A fost revoluţionar de când a
> fost student. Am fost
> invitat în Cuba
> ca ministru al Învăţământului. A vrut să mă
> întâlnească în timp ce eu eram pe
> teren, că aşa-i plăcea, să vadă şcoli care se
> construiesc. Cineva de la
> protocol însă n-a făcut bine corelările, iar el a fost
> când eu nu eram şi
> invers. Venise să discutăm educaţie. Apoi, l-am cunoscut
> când a venit la
> Bucureşti.
>
>
>
>
>
> Acest articol
> a fost publicat în „Weekend
> Adevărul“.
Nu pot afirma atât de tranşant că ” mi-e scârbă”…şi că aş fi de acord
cu limbajul folosit….dar, în principiu sunt de acord cu 100,0001 % din
afirmaţiile rigăi Crypto.Bineînţeles că şi eu mă tot întreb de ce
desconsideră acest Club de la Roma inteligenţa românilor şi nu
numai….?! Dacă tot îi…”aia”…grija pe toţi aceşti autodeclaraţi
elitişti români despre soarta lumii şi în speţă a ţării lor, de ce nu
s-au coagulat ei şi superneuronii lor într-un Club de la Ciorogârla de
exemplu, să nu zic „dela Bucureşti”, unde să gândească împreună şi cu
glas tare pentru binele României şi a românilor ?! S-au dus ei la
Roma…că-i mai cool, că au ăia „oi mai multe, mândre şi cornute…”, şi
euroi „mai ţintaţi”… Judecăţile de inestimabilă valoare emise de la
Roma, plătite din bani oculţi, fie din Vest sau din Estul îndepărtat
sunt destinaţi în mod evident împilării unor popoare prin exploatarea
resurselor lor naturale în folosul oligarhilor care plesnesc de
îmbuibare ! Spunând-o pe aia dreaptă, foarte recent, „buzduganul”
Clubului de la Roma, a fost aruncat în porţile românilor sub chipul
candidatului Meleşcanu, poate poate…ar fi putut adevăratul emisar al
Clubului, Călin File de Georgescu să ne vrăjească sub chipul Primului
ministru cu teoria aceea a României generatoare de bunăstare şi apă
potabilă pentru un Orient Mult Prea Îndepărtat… Domnilor, fără a
încerca să vă conving pe vreo unul de ceva anume, nu pot să nu vă
reamintesc că aici, în România, există un Club al Înţelepţilor care
gândesc pentru Neam şi Ţară, numai că, din păcate, aceşti înţelepţi sunt
împărţiţi în cele 4 zări ale ţării, nicidecum strânşi mănunchi într-un
CLUB. Reamintesc, cu acceptul domnului Coja, doar doi dintre ei, domnul
Coja şi domnul Constantin Cojocaru.Nu uitaţi de existenţa Constituţiei
Cetăţenilor, singurul Proiect Legislativ Cetăţenesc din istoria
constituţională a României.
Pe 24 ianuarie, se desfăşoară al doilea
Congres al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor.Veniţi domnilor, aici
, în Bucureşti şi nu la ROMA, să aflaţi despre ce este vorba. Până
atunci, accesaţi în limita timpului de care dispuneţi,
http://www.variantacojocaru.ro.
Mi-e scârbă de toți cripto-jidanii ăștia, mai rău e că îi promovați ca mari patrioți români, în mod repetat! Clubul de la Roma e o hazna sionistă, malthusiană și eco-eugenistă, în realitate opinia lor față de nația română(și nu numai) este: un surplus care trebuie eliminat, o rasă inferioară de degenerați, fețe patibulare, „useless eaters”, care trebuie extirpată pt. a asigura victoria sionismului și dominația jidovimii asupra planetei.
Ca sa fiu mai specific , Malita este un alter ego a lui Brucan ,iar in urma lui vine tropaind ucenicul Calin Georgescu .Aici nu au invatat romanii ,cum sa deosebeasca patriotii autentici ,cu un limbaj mai simplu de masonii astia evrei slefuiti dar falsi . Greu de grezut dar ipocrizia lor intrece naivitatea romanului care inca crede in mos Gerila ala bun care vine cu cadouri intelectuale – dar otravitoare . .Temeo danaos dona ferente .
Singurele observatii care pot fi luate in serios, sunt despre individul care unii inca il considera un „patriot” (sic!). Adica…ceasca.
„În logica lucrurilor,ei mergeau în jos închip vizibil. Ca pe tobogan coborau. Şi ca sănătate, şi ca prezenţă. Plus că spuneau inepţii îngrozitoare care distrugeau poziţia ţării. De exemplu,enormitatea cea mai mare a fost să pretindă că URSS-ullui Gorbaciov trădează comunismul, care trebuie salvat de către România, de pe Dâmboviţa. Suntem în cazul patologiilor. Noi nu ne mai putem pronunţa prin explicaţii politice.Trebuie chemat un doctor care să explice tipul de rătăcire de care erau cuprinşi în mod crescător şi definitiv.”
Sau:
„Ce putea ieşi din capul unor oameni în derivă, care nu mai sunt normali.
Ei erau bolnavi amândoi. Toate funcţiunile, toate comenzile se transferaseră la Cabinetul 2. El stătea trist cu un câine în birou. Ca şi copiii, să se joace. Ea avea un alt tip de sociopatie. Izbucneau de-acolo nişte apucături, nişte agresiuni, ranchiune, fantome… Ştiu că odată, la intrarea în birou la ea, am văzut un profesor universitar care lua ceva pastile. „Ce faci?“ „Păi, mă duc la ea şi nu pot fără un tranchilizator foarte puternic.“ (râde) Ar fi ridicol dacă n-ar fi prea tragic.”
q.e.d
Adrian ,sti care-i paradoxul ,ca inginerii chimisti formati in facultatile si institutele de chimie ,aparute datorita si promovate de țața Leana , acum sint mari specialisti prin America sau Canada ….
Este un paradox, doar pentru faptul ca „țața Leana” a fost contemporana cu acele facultati. Nu ca ea ar fi avut un merit. Si au scos ingineri buni, atata timp cat inca mai aveau profesori vechi, formati cam pana prin 1955, oameni ce-au beneficiat si ei de profesori ca Nenitescu, de exemplu. Si-ar mai fi un lucru : Nu conteaza care este organizarea sociala si degradarea sistemului de invatamant, intotdeauna vor exista acel procent de 2-3% care vor avea aceleasi rezultate exceptionale la invatatura. Asta ne spune curba lui Gauss (clopotul lui Gauss daca vrei). Cam asa sta treaba. In rest, Numai bine !
Asa e ! Rusii au scos specialisti si prin lagarele din Siberia ,datorita aducerii pe acolo a unor academiceni din scolile de la Leningrad cum a fost Kapitsa ! Evolutia constiintei si spiritului uman este impredictibila !
Mircea Malita .Evreu agent sionist ,tradator de tara .
http://www.google.ca/imgres?imgurl=http://www.cotidianul.ro/images/_mg_0945.jpg&imgrefurl=http://www.cotidianul.ro/gala-premiilor-omul-anului-2010-in-romania-137025/&h=533&w=800&tbnid=VgQCPNOshHMC5M:&zoom=1&docid=Z2aY3GNPvqcjUM&ei=6la6VLGvCcOvyAS4woAI&tbm=isch&ved=0CCQQMygHMAc
In adolescenta ,impreuna cu cei care ieseam la o bere,despre d-nul Malita se zicea ca este un rosu comunist. Ceeace scrie sau vorbeste in acest interviu ,este mult subiectivism.
In rest cele bune pentru patria noastra lipsita de patriotismul generatiei tinere